Adevarul despre Transnistria

Emanuel Badescu
De vreo trei secole, romanii se confrunta cu o agresiune ce imbina siretenia van
atorului din Siberia cu brutalitatea animalica a varegului Ruric. Este agresiune
a de tip rusesc, nedescifrata de occidentali, dar care aici, in spatiul carpatodunarean, este banuita pana si in adierea zorilor. De trei secole rusii cauta, p
rin toate mijloacele imaginabile, sa stearga de pe fata pamantului o natiune vin
ovata de latinitate, care-i impiedica sa ajunga la Stramtori si sa-si imbratisez
e fratii slavi din Balcani. Poate ca acest razboi lung si sangeros nu ar fi ince
put atat de timpuriu, prin tratatul ruso-moldav de la Lutk, daca savantul Dimitr
ie Cantemir s-ar fi priceput la politica externa cat mai modestul intelectual Co
nstantin Brancoveanu. Desi consecintele au fost nefaste, romanii, prin boieri, a
u ales calea indicata de Cantemir... Le-a venit in ajutor , cu o promptitudine ce a
r fi trebuit sa-i puna pe ganduri, chemarea rusilor la asa-numita lupta pentru el
iberarea popoarelor ortodoxe de sub jugul otoman . Nu era lupta lor. Principatele
nu erau provincii otomane, turcii neavand nici drept de rezidenta, nici drept de
a detine aici moschei. Era o capcana siberiana. Au realizat acest crunt adevar
abia in anul 1812, cand Moldova a pierdut tinutul dintre Prut si Nistru. Moldova
fusese tratata ca o provincie otomana, iar partea alipita Imperiului rus, decla
rata eliberata ! I s-a dat si un nume separatist : Basarabia. I s-a fabricat la repeze
ala un trecut rusesc si s-a trecut urgent la rusificare, exact ca in Transnistria
de astazi, anexata in 1792. Foarte important de semnalat pentru intelegerea maret
ului spirit imperial de la Rasarit si a talcului existentei Transnistriei este ca
politica imperialista a Rusiei se axeaza pe crearea precedentului , primul pas obl
igatoriu inaintea unei agresiuni sau a unei anexari teritoriale. In anul 1775, d
e exemplu, rusii au dat o mana de ajutor Austriei sa rupa din trupul Moldovei pa
rtea de nord, istorica, botezata in scop separatist Bucovina ( tara fagilor in limb
a... ruteana!), iar in 1812 au creat precedentul raptului rusesc . Dupa precedent u
rmeaza potopul. In cazul de fata, un razboi bizar ce penduleaza intre atac si re
tragare, cu intervale de la cativa ani la cateva decenii. Prima ocazie s-a ivit
in 1821. Cunoscand Harta Greciei Mari intocmita de Rigas, care cuprindea intreag
a Peninsula Balcanica plus Principatele romane, rusii s-au gandit ca, daca vor s
ustine militar Eteria, vor aduce sub sceptrul tarului tot acest mult ravnit teri
toriu. Ratand insa interventia, din cauza laudaroseniei generalului Ipsilanti ch
iar in momentul cand tarul obtinuse unda verde din partea decrepitilor occidentali
, rusii s-au vazut obligati sa inventeze, in 1828, conflictul ce a condus la Pac
ea de la Adrianopole. In acel an, Principatele au fost ocupate cu gandul de a fi
definitiv eliberate de sub jugul otoman , adica inglobate Imperiului rus. In mod p
erfid. Actul osabit pentru printipaturile Moldova si Tara Romaneasca din Tratatul
de la Adrianopole, incheiat intre Rusia si Imperiul otoman, parea pe de-a intreg
ul favorabil romanilor, care, de exemplu, recuperau dupa multe secole Turnu Magu
rele, Giurgiu si Braila. Dar tot acolo se mentiona ca administratia rusa in Prin
cipate va dura pana la plata despagubirilor de razboi de catre Poarta, fixate la
suma exorbitanta de 11 500 000 de ducati! Rezulta ca recuperarea celor trei ora
se urma linia interesului strategic al imperialismului rus, tarul calculand ca p
ana la plata despagubirilor - spera sa aibe loc cat mai tarziu - Principatele ro
mane vor fi transformate in gubernii rusesti... A pus guvernator peste Principat
e, a ordonat sa se treaca in regim de urgenta - ca in Transnistria de azi - la r
usificarea termenilor administrativi, militari, culturali, cetatenesti etc., a p
oruncit redactarea Regulamentului Organic, adaugand cu de la sine putere un arti
col ce stipula drepturile Rusiei de putere protectoare - osanda de moarte a nationa
litatii noastre , in opinia lui Cezar Bolliac si a colegilor lui de generatie. Din
fericire pentru destinul romanismului si spre dezamagirea rusilor, sultanul Mah
mud al II-lea, binecuvantata fie-i memoria, a reusit sa plateasca repede suma pr
etinsa la Adrianopole. Rusii au plecat, dar a ramas articolul aditional... Dorin
ta eliminarii lui a dus la revolutia de la 1848 si, ulterior, la razboiul Crimei
i, in urma caruia romanii au scapat de aceasta osanda de moarte . Ridicarea dintre
fiii boierilor inselati a marii generatii pasoptiste a incurcat enorm calculele
rusilor. In aceste conditii neasteptate, daca nu s-ar fi bizuit pe strategia rabd

arii , ei ar fi renuntat cu siguranta la obiectivul desfiintarii natiunii romane.

Insa rusii au avut si vor avea rabdare. Razboiul de la 1877-1878 a insemnat o no
ua incercare de a-i supune pe romani si pe ortodocsii din Balcani, dar marii pas
optisti inca vegheau si au intervenit in sensul acestui razboi, obtinand de la s
ultanul Abdul Hamid al II-lea mult visata neatarnare, adica renuntarea la suzera
nitate. Grea lovitura: Rusia nu a obtinut decat retrocedarea celor trei judete pie
rdute in Razboiul Crimeii. Proclamarea Regatului Roman, act sinonim cu obtinerea
Independentei, intrucat suveranul roman era egal in rang cu suveranii Marilor P
uteri, si inrudirea familiei domnitoare romane cu familia tarista prin principes
a Maria au adus pe aceste meleaguri patru decenii de pace infloritoare. Apoi pen
dulul s-a pus din nou in miscare, izbucnirea revolutiei comuniste readucand idee
a incorporarii Romaniei in Imperiul rus, acum republican si sovietic. Capcana id
eologica facand apel la sustinerea maselor proletare, deci la oameni fara pregat
ire militara si diplomatica, parea implacabila si fatala pentru orice stat, incl
usiv pentru cel roman. Destinul a decis altceva. Romania s-a reintregit exclusiv
in urma razboiului anticomunist din anii 1918-1919! Moscova a inghitit in sec s
i a asteptat doua decenii, cand, alaturandu-se fascistilor hitleristi, a ocupat Bas
arabia si Bucovina de Nord si a sustinut revendicarile teritoriale ale ungurilor si
bulgarilor. Ce spectacol trebuie sa fi fost in Piata Rosie, unde steagurile naz
iste fluturau intre cele comuniste! Dar scopul era atins: Romania era aruncata i
ntr-un foarte firesc razboi de reintregire. Prin acest joc subtil Moscova putea
sa-si justifice mai tarziu raptul teritorial. Era o manevra logica, care, specul
and necunoasterea subtilitatilor imperialiste rusesti de catre occidentali, ii v
a aduce mari satisfactii pe arii de interes vaste. Cum se astepta, Conferinta de
Pace de la Paris a consfintit imposibilul. Ea, Rusia antihitlerista , ramanea stap
ana peste ceea ce smulsese Romaniei in cardasie cu fascistii hitleristi, plus o ju
matate din Europa! In spiritul pacii rusesti , vizibila de 12 ani si in Transnistri
a, a urmat o crancena prigoana antiromaneasca, dirijata de comisarii sovietici,
de politruci si de inspectorii de cadre (evrei, unguri, tigani si slavi), careia
i s-a pus capat prin plecarea Armatei Rosii din Romania si prin pozitia adoptat
a de Dej in cazul Planului Valev . Se vede ca moartea lui Stalin nu numai ca salvas
e Romania (redusa de la un stat monarhic national la o republica nenorocita) de
la decesul in cadrul imperiului rosu, ci permisese noilor conducatori sa romaniz
eze partidul si - prin aceasta - sa faca fata chiar presiunilor sefilor de la Kr
emlin. Defectiunea lui Ceausescu din august 1968 a umplut paharul. Probabil ca e
a l-a adus in fata plutonului de executie: sunt fapte si atitudini care nu se ui
ta si nu se iarta. Este in afara oricarui dubiu ca prabusirea lui s-a produs din
ordinul si cu ajutorul cel putin diplomatic, daca nu si logistic, al Moscovei,
puterea suzerana asupra oricarui regim comunist, exceptand China si Albania. Nu
s-au grabit noii conducatori de la Bucuresti sa informeze Moscova cine sunt si ce
vor ? S-a pus chiar problema unei interventii armate rusesti, dar, intampinand re
fuzul generalului Guse, bun cunoscator al antecedentelor ruso-romane, Kremlinul
a renuntat, demonstrand inca o data ca stie sa astepte. Ca din intamplare, peste
doar trei ani va crea un cap de pod in Transnistria, pe fondul unui razboi local pr
odus cu scopul readucerii la putere a comunistilor (a se citi: oamenilor de incred
ere) si pentru a reinfesta cu spiritul kaghebist structurile noii democratii din R
epublica Moldova (de ce nu Republica Basarabia? A pus iarasi ochii pe toata Moldov
a?). Dupa anii de pace necesari acestei manevre, iata ca Moscova trimite la Bucu
resti un emisar independent cu propunerea alipirii Basarabiei la Romania in schimbu
l independentei Transnistriei , care urma sa fie apoi lipita Rusiei. Ucraina ar fi
fost prinsa intre doua focuri, iar asupra Romaniei s-ar fi indreptat tunurile A
rmatei a 14-a ruse, care ar fi obtinut automat drept de stationare permanenta, c
a armata de pacificare ... Cum istoria mai are un cuvant de spus - a se vedea prece
dentele - si amenintarile generarului Lebed, fostul comandant al acestei armate,
tiuiau inca in urechile intelighentiei si ale oamenilor politici din Romania, ge
neroasa oferta a fost respinsa. Tovarasul Igor Smirnov, adus tocmai de la Vladivo
stok sa asigure puterea ruseasca la Tiraspol, se infurie - la ordin! - si recurg
e la represaliile specifice imperialismului rus. Inchide scolile romanesti, inla
tura blestemata grafie latina si, ignorand fertila alianta nazisto-comunista din a
nii 1939-1941, ii declara pe romani fascisti . Este doar inceputul, ne avertizeaza

istoria, deja Rusia isi etaleaza capacitatea de jucator concomitent cu abilitate

a de arbitru, singurul aspect amuzant al acestei demonstratii de forta. Cunoscan
d naivitatea baietilor din vest, care nici pana astazi nu s-au dumirit ca Transn
istria inseamna puterea Armatei a 14-a, o armata de ocupatie (ocupa Transnistria
!) si totodata o putere care le poate ameninta si lor securitatea, lucrurile se
pot complica. Dupa socul schimbarii de sistem, Rusia da semne - interne si exter
ne - ca vrea sa reinvie sub forma unei democratii autocratice, visate candva de ta
rii Alexandru al II-lea si Nicolae al II-lea. Romanii nu-i vor face jocul, in ce
l mai rau caz se vor preface in marionete , ca in atatea randuri de-a lungul istori
ei recente, dar ceilalti, occidentalii, care, desi nu le erau stapani, i-au vand
ut ca pe niste vite la o incruntare a tatucului Stalin ? Ei cum vor reactiona? De c
urand, Gleb Pavlovski a propus in gura mare - banuind ca nu deranjeaza pe nimeni
- o schema de revenire in forta a puterii rusesti...