ISTORIE

De-a lungul istoriei sale, poporul romn a avut diverse si ndelungate relatii
cu limba turca. Factorii sociali, politici, economici, culturali nu puteau ramne
fara urmare n plan lingvistic.
Studiile au aratat ca n limba romna se pot distinge doua straturi de
mprumuturi turcesti.
Primul cuprinde cuvinte care au fost atribuite vechilor populatii de origine
turco-tatara stabilite n aceste zone (n special pecenegi si cumani).
In cercetarea detaliata ntreprinsa n legatura cu influenta orientala asupra
limbii si literaturii romne, Lazar Saineanu arata ca exista mai multe
grupuri de turci, care au avut contacte cu populatia romneasca n diferite
etape ale istoriei, lasnd urme la nivelul lexicului romnesc. Este vorba
despre pecenegi, care, alaturi de nogai, afirma Saineanu, "au jucat un rol
nsemnat n istoria Europei orientale din sec. IX - XIII si n special n
trecutul medieval al romnilor." (Saineanu, 1900, p XII). Urme lingvistice
ale trecerii pe aici ale pecenegilor sunt toponimele Pecenisca,
Peceneagul, Pecenevra. Cumanii au cuprins Moldova si Tara Romneasca
ncepnd cu anul 1086, unde ar fi ramas aproape un secol si jumatate (10861220). Din limba acestora ar fi ramas, n opinia lui Saineanu, peste 33
de nume topice si onomastice formate din Coman (Comana,
Comanita, Comanca), precum si numele oraselor Teleorman (din Teli
orman "padure nebuna", adica "padure deasa"), Caracal (de la
cumanul Kara kala "castrum nigrum"), Iasi (din yassi "arcas")
(ibidem, pp. XIV-XV). Sunt considerate a fi de origine cumana cuvintele:
beci ("subterana, pivnita boltita"), dusman, intrat n fondul principal lexical al
limbii romne, toi (cu sensul initial de "ospat", pierdut ulterior; se pastreaza
acela de "zgomot, larma", de unde verbul a toi, n Moldova "a striga"; sensul
actual al lui toi este acela de "temei, punct culminant": toiul petrecerii, toiul
veseliei) Astazi, doar n expresia a fi n toi [n.n.]).
Densusianu considera ca ar fi de origine cumana urmatoarele cuvinte:
bardaca, catr, chindie, chior, habar, hambar, haram, maidan, maimuta,
murdar, taman. La acestea, H. Wendt adauga: buzdugan, dulama, marama,
suman, tarm .
In ceea ce priveste antroponimia, sunt considerate a fi de origine cumana
unele nume romnesti atestate n documentele din secolele al XIV-lea - al
XVI-lea: Aslan, Balaban, Baragan, Buciuc, Cara, Caraba, Caraiman, Ciortan,
Itu, Talaba, Ulan, Ulmes etc (Dimitrescu, 1978, p. 109).
Elementele turcesti au patruns n limba romna n aceasta perioada
n doua faze istorice:

A. n secolele al XV-lea - al XVII-lea au patruns o serie de cuvinte care au,

n general, caracter popular, multe facnd parte din fondul principal lexical al
limbii romne; despre acestea, spre deosebire de cea de-a doua
categorie,Saineanu afirma: "ele au patruns n viata poporului, se
bucura de o mare raspndire si au prins o forma definitiva n limba"
(Saineanu, 1900, p. LXXIII).
B. cuvinte turcesti intrate n epoca fanariota (secolele al XVII-lea - al
XVIII-lea), dintre care majoritatea au iesit din uz sau au capatat, pe
teren romnesc, un sens ironic sau peiorativ. In legatura cu aceasta categorie
de turcisme, Saineanu afirma ca "mai toate turcismele din ultima
perioada, de ordine politica si sociala, au intrat definitiv n domeniul
istoriei o data cu disparitiunea domnilor fanarioti si deci si a
influentei imediate a turcilor; o parte dintr-nsele au ramas, dar
neavnd timp cnd sa prinda radacini n limba, au dobndit n gura
romnului o usoara nuanta de ironie si au cazut n sfera comicului,
devenind o mina bogata de exploatare pentru literatura umoristica;
aceasta soarta curioasa a mpartasit-o de altminterea elementul turc
recent cu cel contemporan neo-grec, a carui ultima faza
contrasteaza n seriozitate si persistenta cu grecismele anterioare
epocii fanariote" .MIRA
Cuvintele de origine turceasca sunt relativ usor de recunoscut pentru ca, asa
cum arata Lazar Saineanu, "turcismele romne au n cea mai mare
parte accentul pe ultima silaba" (ibidem, p. L). Lingvistul romn
enumera totusi o serie de exceptii de la aceasta regula, printre care
prezenta dubletelor accentuale sau necesitatea diferentierii prin forma a unor
cuvinte. El arata ca desi se face abstractie de aceste situatii speciale, exista
totusi un numar important de turcisme romnesti care nu respecta
oxitonia(acc pe prima silaba) caracteristica si cvasigenerala; dam doar cteva
exemple: acaret, amanet, atlas, babalc, bidiviu, borangic, buzdugan, calcan,
derbedeu, habar, hambar, huzur, taifas, talaz, taraf; tavan etc; unele sunt
foarte usor de recunoscut, datorita vocalei finale accentuate -a (sau a
diftongului -ea, cu -a accentuat): acadea, baclava, balama, basma, boccea,
catifea, cazma, cherestea, chiftea, cismea, ciulama, dambla, dandana,
dusumea, haimana, halva, lichea, lulea, macara, manea, mucava, musaca,
musama, sarma, sofa, sandrama, tarla, telemea, trufanda, zeflemea etc.
O clas morfologic destul de bine reprezentat este aceea a adjectivelor:
bondoc; caraghioz; chefliu; chel; chior; coscogea; hain; mahmur; mofluz;
mucalit; murdar; nurliu; palavragiu; sadea; sasiu; siret (istet); tembel;
zevzec.
Amintim cteva adverbe de origine turceasc: abitir; barim/barem; basca; ioc

nu; tiptil; precum si o serie de interjectii: aferim, aman, avan, bre, halal,
sictir etc.
n ceea ce priveste clasa morfologic a verbului, este de retinut c nici
un verb turcesc nu a fost preluat de romn; explicatia este, probabil, faptul
c finala infinitivelor turcesti (-mak si -mek) nu este susceptibil de a fi
adaptat la limba romn (ibidem, p. LXV). n schimb, exist n romn multe
verbe derivate de la substantive turcesti, si care se conjug, cu exceptia lui
amaneta (amanetez), ca verbe de conjugarea a IV-a: a boi, a cftni, a
cluzi, a cni, a cntri, a cspi, a ctrni, a chefui, a chiori, a ciomgi, a
(se) fstci, a se fuduli, a huzuri, a mazili, a murdri, a schingiui, a sulemeni,
a surghiuni, a tbci, a zpci, a zori (ibidem, pp. LXV-LXVI).

( LAURA)
ANA
Semantica
O serie de cuvinte turcesti si-au schimbat, n limba romn, sensul,
dobndind un sens figurat, metaforic sau unul ironic. Astfel: bucluc a
primit sensul de belea; catran, la origine termen de marin, a devenit verb:
a se ctrni; lichea, cu sensul initial de pat, a ajuns s nsemne om ptat,
sectur; mucalit, la origine actor; pehlivan, la origine, voinic, atlet;
caraghioz era numele arlechinului ntr-o fars foarte rspndit; marafet,
stiint, talent, astzi, cu sensul de viclenie, afacere necurat, ncurctur;
tertip, proiect, plan, astzi intrig, smecherie.
Alte cuvinte au suferit o generalizare de sens (mai ales termeni care
initial fceau parte din vocabularul militar): alai regiment > parad
domneasc > multime de oameni (uneori, folosit chiar cu sens
depreciativ); besleag cpitan de beslii > btrn, btrn nevoias; buluc
companie de soldati > gloat, droaie, grmad; bulubas cpetenia unui
buluc > mai-marele unei satre de tigani; chilipir prada soldatilor n
rzboi> lucru usor / ieftin dobndit; dandana pomp militar (sinonim cu
alai) > glgie > ncurctur; leaf sold (n special solda lunar a
ienicerilor), de unde lefegiu (soldat); salahor nsemna, initial, steanul care,
scutit de dri, lucra la repararea unor fortrete. LAURA
Sufixele pastrate din turca sunt destul de bine reprezentate din punctul de
vedere al productivitatii, ele atasndu-se si la cuvinte de alte origini:
"Numarul sufixelor si al particulelor turcesti care au intrat n limba noastra,
arata Saineanu, dovedesc asemenea o circulatiune intensiva."
a. -giu, -ciu < tc. i, i: formeaza substantive sau adjective, indicnd meseria,

ndeletnicirea, deprinderea, ocupatia (abagiu, boiangiu, cafegiu, cherestegiu,

ciubucciu, conacciu, dughengiu, giuvaergiu, harabagiu, herghelegiu, iaurgiu,
papugiu, pastramagiu, simigiu, tinichigiu, tutungiu, zarzavagiu etc.) sau o
trasatura negativa a personalitatii, un narav (haramgiu, mascaragiu,
tertipgiu, zorbagiu etc.). Exemplele apar la Saineanu, 1900, pp. LII-LIII. La
acestea am putea adauga cuvntul geamgiu, pentru care DEX indica
etimologie turceasca. Dupa acest model (al cuvintelor preluate ca atare din
turca) s-au format derivate de la alte cuvinte turcesti (sacagiu, damblagiu,
lefegiu, mahalagiu, moftangiu, palavragiu, zamparagiu) sau chiar de la
elemente romanice (barcagiu, laptagiu, lampagiu, duelgiu, reclamagiu,
scandalagiu), neogrecesti (marfagiu, pomanagiu, zavergiu). (ibidem, p. LIII).
Derivatele cu sufixul -ciu/-giu alterneaza cu sinonimele romnesti n -ar sau
-as: capugiu - portar; caicciu - luntras; papugiu - cizmar etc. (ibidem, p. LIII).
Afirmatia lui Saineanu era valabila pentru o epoca mai ndepartata din istoria
limbii romne (sfrsitul secolului al XIX-lea - nceputul secolului al XX-lea);
ntre timp, multi termeni derivati cu sufixul -ciu, -giu si-au restrns utilizarea.
b. sufixul -u < tc. -i formeaza adjective, indicnd nuante: conabiu, fistichiu,
havaiu, limoniu, naramgiu; de la acestea, s-au format si altele precum: caisiu,
chihlibariu, nautiu.
c. sufixul -lc, -lic < tc. -lyk, productiv, formeaza mai ales nume abstracte
exprimnd: o stare generala (hagialc, surghiunlc), o calitate (caraghiozlc,
hainlc, mucalitlc, siretlic), o ocupatie si folosul / rezultatul acesteia
(hamalc, samsarlc), un anumit teritoriu (pasalc), o colectivitate
(boccealc, calabalc, mezelic) si care a dat si derivate analogice (avocatlc,
berbantlc, crailc, senatorlc). Sufixul alterneaza cu sinonimul sau -ie: hainie
- hainlc, murdarie - murdarlc, surghiunie - surghiunlc (ibidem, pp. LIV-LV).
La acestea, Saineanu adauga sufixul -man, precum si numeroase sufixe
diminutivale (pp. LV-LVII).
Productivitatea cuvintelor de origine turca este dovedita de multiplele
derivate pe care termenii turcesti le-au format n romneste: de la chirie
(alaturi de chirigiu) s-au format chirias, a nchiria; de la cioban, ciobanesc, a
ciobani, ciobanie, ciobanas, ciobanita; de la dusman, a dusmani, dusmanesc,
dusmanie, dusmanos etc., Pentru mai multe derivate, unele iesite deja din uz
n ultimul secol, iar pe de alta parte, de frecventa unor sufixe, n special -giu
si -lc.

MIRA