1. Drepturile concesionarului
In baza contractului de concesiune, concesionarul are dreptul:
a) sa exploateze, pe riscul si raspunderea sa bunul, activitatea ori serviciul public ce face obiectul
contractului;
b) sa incheie contracte cu terti pentru asigurarea serviciilor publice ce fac obiectul concesiunii, dar
fara a putea transfera acestora drepturile dobandite prin concesiune[1].
Specificam ca spre deosebire de legislatia franceza unde prin redeventa se intelege taxele sau
tarifele pe care concesionarul le percepe de la uzageri pentru serviciile prestate, in legislatia noastra
redeventa este suma de bani pe care o plateste concesionarul pentru ca a primit in concesiune serviciul
public si aceasta pentru ca exista posibilitatea realizarii unui castig de catre concesionar prin incasarile pe
care le va face de la uzageri prin prestarea serviciului public.
c) De aici putem trage concluzia ca desi nu se prevede in mod expres in Legea nr. 219/1998 sau in
Normele metodologice - cadru, concesionarul poate percepe taxe sau tarife de la uzageri pentru serviciile
pe care le presteaza.
Stabilirea taxelor sau tarifelor variaza de la o concesiune la alta. Se poate recunoaste
concesionarului o anumita libertate pentru a determina intre o limita minima si maxima taxele sau tarifele
efectiv aplicate, dar sub controlul concedentului. Aceasta libertate nu a fost niciodata absoluta si aceasta
pentru ca tarifele sau taxele sunt elemente esentiale pentru organizarea si functionarea serviciilor publice
iar concedentul nu se poate dezinteresa total de ele. In contract pot fi prevazute clauze de revizuire ale
acestora.
d) Concesionarul mai poate beneficia de unele avantaje financiare (subventii)[2], ocuparea
domeniului public, privilegii de exploatare exclusiva prin care concedentului i se interzice sa apeleze la
intreprinderi concurentiale, etc. Aceste avantaje au o trasatura comuna si anume apartin clauzelor
contractuale ale concesiunii si aceasta inseamna ca nu se poate reveni unilateral asupra lor.
In art. 32 din Legea nr. 219/1998 se prevede ca relatiile contractuale dintre concedent si
concesionar se bazeaza pe principiul echilibrului financiar al concesiunii, respectiv pe realizarea unei
posibile egalitati intre avantajele care ii sunt acordate concesionarului si sarcinile care ii sunt impuse.
Aceasta inseamna ca nu va fi obligat concesionarul sa suporte cresterea sarcinilor legate de executarea
obligatiilor sale, in cazul in care aceasta crestere rezulta in urma unei actiuni sau unei masuri impuse de o
autoritate publica[3] sau datorita unui caz de forta majora ori unui caz fortuit. Prin aceasta se urmareste
salvarea ruinei concesionarului pentru a se salva serviciul public sau pentru a face fata evolutiei interesului
general.
Modificarea echilibrului financiar independenta de autoritatea concedenta pune in discutie teoria
impreviziunii.
2. Obligatiile concesionarului
a) In primul rand concesionarul trebuie sa presteze personal serviciul public cu care este obligat
prin contractul de concesiune. Serviciul public trebuie prestat in mod direct fara a-l putea subconcesiona
unei alte persoane, ceea ce inseamna ca subconcesiunea la un tert este nula.
Mostenitorii concesionarului pot sa continue prestarea serviciilor publice daca nu exista clauze
contrare in caietul de sarcini.
lege, in sensul ca partea reglementara a contractului de concesiune poate fi modificata de concedent, dupa
aprobarea data de autoritatea publica care a aprobat concesiunea.
4. Obligatiile concedentului
a) In primul rand concedentul este obligat sa nu il tulbure pe concesionar in prestarea serviciului
public, exploatarea activitatii ori a bunului, cu respectarea drepturilor acestuia prevazute in contractul de
concesiune.
b) Cu exceptia cazurilor prevazute de lege, concedentul nu are dreptul sa modifice unilateral
contractul de concesiune.
c) Concedentul este obligat sa notifice concesionarului aparitia oricaror imprejurari de natura sa
aduca atingere drepturilor acestuia.