Sunteți pe pagina 1din 3

Lica Samadaul

Ioan Slavici (1848 1925), prozator ardelean, precursor al


lui Liviu Rebreanu, este un autor moralist, un fin
psiholog, un creator de tipologii.
Ioan Slavici aplica in opera sa principalele virtuti morale exprimate
de Confucianism: cumpatarea, sinceritatea, demnitatea, bunacredinta, franchetea, cinstea, iubirea de oameni si de adevar.
Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral,
pentru chibzuinta si inteiepciune, pentru fericire prin iubirea de
oameni si pastrarea masurii in toate, iar orice abatere de la aceste
principii este grav sanctionata de scriitor.
Nuvela "Moara cu noroc" de loan Slavici a aparut in volumul de
debut "Novele din popor" din 1881 si s-a bucurat de o larga apreciere
critica. loan Slavici construieste o opera literara bazata pe
cunoasterea sufletului omenesc, cu un
puternic caracter moralizator, conceptia lui literara fiind un argument
pentru iubirea de oameni.
In spirit moralizator, nuvela ilustreaza consecintele nefaste pe care
lacomia de bani si setea de inavutire le au asupra individului,
hotarandu-i destinul pe masura abaterilor de la principiile etice
fundamentale ale sufletului omenesc.
Lica Samadaul, personaj secundar negativ, este, totodata,
un personaj realist si "rotund" , un spirit satanic ce exercita
asupra celorlalte personaje o dominatie fascinanta. Personalitatea lui
se contureaza din lumini si umbre ca intr-un joc al oglinzilor paralele si
este foarte minutios si atent construita de narator. Slavici sugereaza
inca de la inceput trasaturile dominante ale caracterului lui Lica
Samadaul, "porcar si el, dar om cu stare care poate sa plateasca
grasunii pierduti ori furati [...] e mai ales om aspru si neindurat [...]
care stie toate infundaturile, cunoaste pe toti oamenii buni si mai ales
pe cei rai", de teama caruia tremura toata lumea si care "stie sa afle
urechea grasunului pripasit chiar si din oala de varza".
Portretul fizic al personajului este detaliat si este realizat in mod
direct de catre narator inca de la prima sa aparitie: Lica era "un
om de 36 de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata Iunga,
cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc".
Desi tot porcar, Samadaul purta "camasa subtire si alba".
Trasaturile sale morale reies in mod indirect din fapte ,
gesturi,atitudini precum si din relatia cu celelalte personaje ale
nuvelei dar mai ales, prin observatiile autorului si ale celorlalte personaje.
De la prima aparitie, Lica se comporta ca un stapan absolut peste
oameni si locuri, autoritar, apoi se prezinta cu cinism si brutalitate,

autocaracterizandu-se: "Eu sunt Lica Samadaul, multe se zic despre


mine si multe vor fi adevarate si multe scornite [...] de la mine nimeni
nu cuteaza sa fure, ba sa-l fereasca Dumnezeu pe acela care as crede
sa-l pot banui. Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum, cine
trece pe-aici, cine ce zice si cine ce face si voiesc ca nimeni afara de
mine sa nu stie. Cred ca ne-am inteles!". Construit ca simbol al
degradarii morale, Lica se conduce dupa legi proprii, altele decat
cele ale statului si profita cu inteligenta de protectia oferita de
stapanii turmelor de porci, care intervin in favoarea lui, chiar daca este
suspectat de jaf si crima: "Daca Lica e vinovat ori nu, de asta nu prea
era vorba: la urma urmelor, parca toti ucigasii se pedepsesc!? Mai ales
cand oameni prea cumsecade au trebuinta de dansii". Bun
cunoscator de oameni, Lica mizeaza pe patima lui Ghita pentru bani,
exercita asupra celorlalti si mai ales asupra Anei o fascinatic diabolica,
desi aceasta il caracterizeaza in mod direct "om rau si primejdios",
avertizandu-si sotul ca este periculos, insusire desprinsa indirect din
ceea ce "se vede din ochii lui, din ranjetul lui si mai ales din cautatura
ce are, cand isi roade mustata cu dintii." ns cel mai exact l
caracterizeaz Pintea, un fost tovar de-al lui, care se fcuse
jandarm tocmai pentru a se rzbuna: El are o singur slbiciune, una
singur: s fac, s se laude, s ie lumea de fric i cu toate aceste
s rd i de dracul i de mum-sa. S rd de noi, Ghi, de noi".
Crima, inselaciunea, furtul sunt cateva dintre faptele savarsite de
Lica si au efecte devastatoare asupra celorlalte personaje, pe care le
domina cu cinism si satanism. El ii dezvaluie lui Ghita cum a ucis
primul om, apoi pe al doilea, dupa care acum simte chiar "placerea de
a lovi pe omul care te supara, de al lovi tare ca sa-l sfarami cand te-a
atins cu o vorba ori cu o privire, de a raspiati insutit si inmiit."
Dupa uciderea lui Ghita, Lica porunceste sa dea foc hanului Moara
cu noroc si, ascunzandu-se de jandarmul Pintea, alearga cu disperare
prin padurea din apropierea carciumii, priveste "imprejurul sau, isi tinti
ochii la un stejar uscat ce stetea la departare de vreo 50 de pasi,
scrasni din dinti, apoi isi incorda toate puterile si se repezi inainte.
Pintea il gasi cu capul sfaramat la tulpina stejarului." Sinuciderea lui
Lica este semnificativa pentru forta lui interioara si nemasuratul lui
orgoliu, care-i dau taria extraordinara de a-si zdrobi capul de tulpina
stejarului, preferand acest sfarsit violent decat sa cada viu in mainile
lui Pintea. El moare la fel cum a trait, dovedind aceeasi cruzime
extraordinara si aceeasi hotarare de neclintit.
Bun cunoscator al psihologiei umane, al randuielilor rurale, al
datinilor, obiceiurilor si superstitiilor, Ioan Slavici este neindurator cu
cei care se abat de la principiile fundamentale ale moralei si-si
pedepseste personajele proportional cu greselile savarsite de acestea.

Focul din finalul nuvelei este sugestiv pentru nevoia de a fi purificat


locul acela de toate relele ce se infaptuisera la carciuma Moara cu
noroc.
Limbajul artistic al nuvelei se caracterizeaza prin apropierea de
graiul vorbit, prin sobrietatea stilului si prin concizia clasica a
exprimarii. Regionalismele prezente in textul operei si in replicile
personajelor dau autenticitate faptelor si accentueaza specificul
romanesc al operei. Sadismul lui Lica este realizat magistral
prin procedeele artistice ale introspectiei psihologice, prin comentariile
pe care le face naratorul, prin interventiile sale in desfasurarea actiunii,
Slavici construind unul dintre primele personaje realiste puternic
individualizate din literatura romana, prin cruzime si satanism.