Caracterizare Lică Sămădăul

Personajul literar Lică Sămădăul, face parte din opera “Moara cu noroc”, nuvelă scrisă de Ioan Slavici
și publicată în anul 1881 în volumul intitulat “Novele din popor”. Lică Sămădăul este un personaj
secundar, realist și static, un spirit satanic, ce exercita asupra celorlalte personaje o dominație
fascinantă, evoluând liniar pe parcursul operei. Statutul social inițial de Sămădău, șef al porcarilor, îi
conferă puterea de a guverna afacerile cu porci cinstite si necinstite din Câmpia Aradului.
Personalitatea lui se conturează din lumini și umbre ca într-un joc al oglinzilor paralele și este foarte
minutios si atent construita de narator.

Lica este caracterizat in mod direct de catre narator, inca de laprima sa aparitie in opera: “vestitul
Lica Samadaul”, naratorul realizand siportretul sau fizic, din care deducem ca este un om instarit:
“Lica, un om ca de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si subt la fata, cu mustatalunga, cu ochii mici si
verzi si cu sprincenele dese si impreunate la mijloc.Lica este porcar, insa dintre cei care poarta
camasa subtire si alba cafloricelele, pipetar cu bumbi de argint si bici de carmajin, cu codistea de os
impodobit cu flori taiate si cu ghintulete de aur.” Faptul ca era sef alporcarilor, il face sa se remarce
printre slugile lui, porcari de rand,neingrijiti si neglijenti in ceea ce priveste imbracamintea, pe
carenaratorul o pune in valoare Samadaului, prin camasa si pieptarul cubumbi de argint, dar si biciul
sau aparte; astfel se mascheaza personajulmalefic cu ajutorul cuvintelor din campul semantic al
puritatii “camasa alba si subtire”. Tot in mod direct se caracterizeaza si el insusi: “Eu suntLica
Samadaul…Multe se zic despre mine, si dintre multe, multe vor fi adevarate si multe scornite.”

Acesta se autocaracterizeaza intr-un mod realist, impunand frica si respect: “Tu vezi un lucru: ca
umblu ziua-n amiaza mare pe drumul detara si nimeni nu ma opreste in cale, ca ma duc in oras si stau
de vorbacu domnii”. Da dovada ca este un om dur: “De la mine nimeni nu cuteaza sa fure, ba sa-l
fereasca Dumnezeu pe acela pe care as crede ca il pot banui”, cu nevoia de a sti tot ce se intampla:
“Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine zice si cine ce face si voiesc
ca nimeni afara de mine sa nu stie”. Fiind conștient de impactul care îl are asupra oamenilor, Lica se
asigura inca de la prima discutie cu Ghita că își va intimida adversarul, finalizand convorbirea intr-un
mod amenințător “Cred ca ne-am înțeles?!”, fără a lăsa loc de vreo contrazicere. Cel mai exact îl
caracterizează Pintea, un fost tovarăş de-al sau, care se făcuse jandarm tocmai pentru a se răzbuna:
„El are o singură slăbiciune, una singură: să facă, să se laude, să ţie lumea de frică şi cu toate aceste
sărâdă şi de dracul şi de mumă-sa. Să râdă de noi, Ghiţă, de noi". Pana si Ghita ajunge sa se convinga
de viclenia lui, marturisindu-i lui Pintea ca “e un om viclean si nu-l pot prinde!”. Astfel, prin
caracterizarea directa,naratorul omniscient il prezinta inca de la inceput ca pe un stapan
absolutpeste oameni si locuri, autoritar, iar din relatiile lui cu celelalte personajereies si alte trasaturi
ale lui.Prin caracterizarea indirecta, Lica se dovedeste bun cunoscator de oameni, mizeaza pe patima
lui Ghita pentru bani, exercita asupra celorlalti, mai ales asupra Anei, o fascinatie diabolica, desi
aceasta il simte “un om rau si primejdios”. Indemanatic si experimentat in ceea ce priveste banul,
reuseste sa il fure pe Ghita la acest capitol, ducandu-l ineroare cu proverbe precum “ce-i in mana nu-i
minciuna”. Astfel, sefoloseste de slabiciunile lui Ghita pentru a-l manipula si a-l atrage inafacerile lui
necurate si, simultan cu distrugerea acestuia, Lica incearca siseducerea Anei pas cu pas, ajungand sa
il instraineze pe Ghita tot maimult de iubita lui sotie, fiind nevoit sa ii ascunda conflictele lui cu
Lica.Puterea lui Lica sta in nepasarea cu care actioneaza in a-si atingescopurile, el fiind obisnit sa
domine oamenii, iar acestia sa i se supuna.Umilintele pe care le provoaca i se par firesti, ceea ce este
dovadademonismului din sufletul acestuia, care se remarca in propria lui maturisire: “ Stiu numai ca
ma aflam la stramtoare cand am ucis cel dintai om. […] Apoi am ucis pe cel de-al doilea, ca sa ma
mangai de mustrarilece mi le faceam pentru cel dintai. Acum sangele cald e un fel de boala ce ma
apuca din cand in cand.” Reprezentand raul, Lica e imun la suferinte,de aceea crimele sale nu ii
trezesc remuscari. Finalul nuvelei il aduce inaceeasi ipostaza de hot, talhar si criminal, demn insa in
fata sortii pe caresi-o poate singur calauzi spre actul final al mortii pentru a nu dasatisfactie legii.
Sinuciderea sa este semnificativa pentru forta interioarasi nemasuratul lui orgoliu, care ii dau taria
extraordinara de a-si zdrobi capul de tulpina stejarului, ca sa nu cada viu in mainile lui Pintea. In
acestmod, moartea lui ii marcheza firea incapatana, avand un sfarsit pemasura faptelor sale.In
concluzie, personajul Lica Samadaul este amplu caracterizat,evolutia sa dezvaluindu-i
caracterul sau meschin.