Sunteți pe pagina 1din 3

Caracterizare Lica Samadaul

Personajul literar Lica Samadaul, face parte din opera Moara cu noroc, nuvela scrisa
de Ioan Slavici si publicata in anul 1881 in volumul intitulat Novele din popor.
Lica Samadaul este un personaj secundar, realist si static, un spirit satanic, ce
exercita asupra celorlalte personaje o dominatie fascinanta, evoluand liniar pe parcursul
operei. Statutul social initial de Samadau, sef al porcarilor, ii confera puterea de a
guverna afacerile cu porci cinstite si necinstite din Campia Aradului. Personalitatea lui se
contureaza din lumini si umbre ca intr-un joc al oglinzilor paralele si este foarte minutios
si atent construita de narator.
Lica poate fi caracterizat in mod direct de catre narator sau de sine insusi, iar in mod
indirect de catre celelalte personaje si relatia lui cu acestea, actiune, nume sau faptele
sale, limbajul, gesturile si comportamentul de care da dovada.
Acesta este caracterizat in mod direct de catre narator, inca de la prima sa aparitie in
opera vestitul Lica Samadaul, naratorul realizand si portretul sau fizic, din care
deducem ca este un om instarit Lica, un om ca de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si
subt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprincenele dese si impreunate
la mijloc. Lica este porcar, insa dintre cei care poarta camasa subtire si alba ca
floricelele, pipetar cu bumbi de argint si bici de carmajin, cu codistea de os impodobit cu
flori taiate si cu ghintulete de aur. Faptul ca era sef al porcarilor, il face sa se remarce
printre slugile lui, porcari de rand, neingrijiti si neglijenti in ceea ce priveste
imbracamintea, pe care naratorul o pune in valoare Samadaului, prin camasa si si
pieptarul cu bumbi de argint, dar si biciul sau aparte. Tot in mod direct se caracterizeaza
si el insusi: Eu sunt Lica SamadaulMulte se zic despre mine, si dintre multe, multe vor
fi adevarate si multe scornite. Acesta se autocaracterizeaza intr-un mod realist,
impunand frica si respect: Tu vezi un lucru: ca umblu ziua-n amiaza mare pe drumul de
tara si nimeni nu ma opreste in cale, ca ma duc in oras si stau de vorba cu domnii.. Da
dovada de un om dur De la mine nimeni nu cuteaza sa fure, ba sa-l fereasca
Dumnezeu pe acela pe care as crede ca il pot banui si curios Eu voiesc sa stiu
totdeauna cine umbla pe dru, cine trece pe aici, cine zice si cine ce face si voiesc ca
nimeni afara de mine sa nu stie. Fiind constient de impactul care il are asupra
oamenilor, Lica se asigura inca de la prima discutie cu Ghita ca isi va intimida
adversarul, finalizand convorbirea intr-un mod amenintator Cred ca ne-am
inteles?!, fara a lasa loc de vreo contrazicere. Ghita ajunge sa se convinga
de viclenia lui, marturisindu-i lui Pinta urmatoarele E un om viclean si nu-l pot prinde!.
Astfel, prin caracterizarea diercta, naratorul omniscient il prezinta inca de la inceput ca
pe un stapan absolut peste oameni si locuri, autoritar, iar din relatiile lui cu celelalte
personaje reies si alte trasaturi ale lui.
Batrana isi formeaza o parere buna despre Lica de la prima vedere Un om
preacumsecade, grai batrina, privind in urma lui, in comparatie cu Ana care nu il
agreeaza inca de prima data, afirmand ca e oarecum fioros la fata. Insa cel mai bine il
poate caracteriza Pintea, fostul lui tovaras, devenit jandarm doar pentr a se razbuna El
are o slabiciune, una singura: sa faca, sa se laude, sa tie lumea de frica si cu toate
aceste sa iza si de dracul si de muma-sa. Sa riza de noi, Ghita.
Lica se dovedeste bun cunoscator de oameni, mizeaza pe patima lui Ghita pentru
bani, exercita asupra celorlalti si mai ales asupra Anei, o fascinatie diabolica, desi
aceasta il simte un om rau si primejdios. Indemanatic si expermientat in ceea ce
prievste banul, reuseste sa il fure pe Ghita l acest capitol, ducandu-l in eroare cu

proverbe precum ce-i in mana nu-i minciuna. Astfel, se foloseste de slabiciunile lui
Ghita pentru a-l manipula si a-l atrage in afacerile lui necurate si simultan cu distrugerea
acestuia, Lica incearca si seducerea Anei pas cu pas, ajungand sa il instraineze tot mai
mult de iubita lui sotie, Ghita fiind nevoit sa ii ascunda conflictele lui cu Lica. Incepand de
la cateva dansuri, aparent nevinovate, dar bine gandite si cu un plan infaptuit, in noaptea
de Pasti, cand Ghita plecase sa-l aduca pe Pintea pentru a-l prinde, Lica ramane singur
cu Ana si o ispiteste. Fata de gestul disperat al Anei, in fata daruirii ei, puterea lui Lica
pare a suferi prima fisura. Desi refuza sa o ia cu el, Lica ramane in gand cu imaginea
femeii De femeie m-am ferit intotdeauna, si acuma, la batranete tot n-am scapat de ea.
Influenta lui puternica se observ asupra a tot ce detine Ghita, chiar si asupra animalelor,
reusind sa imblanzeaza pana si cainii lui Ghita Cinii se oprira zapaciti in cale si, mai ales
dupa ce descalecara si ceilalti doi oameni, incepura sa-i mai slabeasca.
Prins in mijlocul unei furtuni cumplite, Lica Samadaul cauta un adapost. Se refugiaza,
spargand usa, in biserica. E momentul cand simte ca se apropie pedeapsa lui
Dumnezeu. Inspaimantat, Lica icnearca parca sa se convinga de sprijinul divnitatii,
dovedindu-se credincos Dumnezeu era acela care-l scapase de atatea primejdii,
Dumnezeu ii lumina mintea si intuneca pe a celorlaltil cu Dumnezeu n-ar fi voit sa se
strice. Brusc, parca miraculos deposedat de puterea cu care infaptuise atata rau, Lica
se simte tot mai infricosat. Disperarea care-l cuprinde e pe masura ralui pe care-l facuse
atator oameni. Puterea omului se naruie in fata puterii lui Dumnezeu Afara tuna, si el se
cutremura la fiecare traznet; afara fulgera si fiecare fulger ii trecea ca un fior prin inimal
icoanele sfintilor il priveau, si el statea impietrit sub ele caci oriunde s-ar fi dus el tot
acolo ramanea: el puse mainile in cap, isi rupse in urma baierele camasii; ii venea sa
scoata inima din piept; ii venea sa se repeada cu capul in zid, casa ramaie la treptele
altarului. El i se adreseala lui Dumnezeu, punand in cuvintele sale parca ultimele
ramasite ale fortei malefice Unul cate unul, striga el ridicandu-si mana dreapta in sus,
unul dupa altul, om cu om, toti trebuie sa moara, toti care ma pot vinde, viata cu viata,
trebuie sa se stanga, caci daca nu-i omor eu pe ei, ma duc ei pe mine la moarte!. Fuga
din biserica este o intampinare a mortii. Cand calul lui Lica se prabuseste, acesta
spune Acu m-a ajuns mania lui Dumnezeu!.
Puterea lui Lica sta in nepasarea cu care actioneaza in a-si atinge scopurile, el fiind
obisnit sa domine oamenii, iar acestia sa i se supuna. Umilintele pe care le provoaca i se
par firesti, ceea ce este dovada demonismului din sufletul acestuia, care se remarca in
propria lui maturisire: Stiu numai ca ma aflam la stramtoare cand am ucis cel dintai om.
[] Apoi am ucis pe cel de-al doilea, ca sa ma mangai de mustrarile ce mi le faceam
pentruu cel dintai. acum sangele cald e un fel de boala ce ma apuca din cand in
cand. Reprezentand raul, Lica e imun la suferinte, si de aceea crimele sale nu-i trezesc
remuscari.
Lica marcheaza nefast destinul tututor care intra in contact cu el. Astfel, Lica il va aduce
pe Ghita in situatia de a-si ucide sotia, Ghita murind ucis de Raut tot din ordinul lui Lica,
care va incendia Moara cu Noroc. Sinuciderea lui Lica este semnificativa pentru forta
interioara si nemasuratul lui orgoliu, care ii dau taria extraordinara de a-si zdrobi capul de
tulpina stejarului, ca sa nu cada viu in mainile lui Pintea. In acest mod, moartea lui ii
marcheza caracterul rautacios si firea lui incapatana, avand un sfarsit pe masura faptelor
sale.
Finalul nuvelei il aduce in aceeasi ipostaza de hot, talhar si criminal, demn insa in fata
sortii pe care si-o poate singur calauzi spre actul final al mortii pentru a nu da satisfactie
legii. Format in nelegiuire, va muri cu ea in suflet.
In concluzie, personajul este
amplu caracterizat, evolutia lui dezvaluindu-i caracterul sau meschin