Sunteți pe pagina 1din 2

Caracterizarea lui Lica Samadaul

Personajul secundar Lica Samadaul apare in calitate de oponent al


protagonistului , amplificand evident conflictul fundamental al nuvelei .In viziunea
lui E.M.Forster este un personaj „plat” , in opozitie cu Ghita, deoarece nu ne
surpinde niciodata in mod convingator. Putem adauga totodata ca in raport cu
naratorul personajul este construit „din spate” , fiindca are o viziune ma mica
decat a naratorului . Lica Samadaul este aristotel , pentru ca nu are o structura
sufleteasca labirintica si in plus actele sale se remarca prin coerente ceea ce
vizeaza princiul cauzalitatii. Slavici intuieste in Lica Samadaul un simbol al fortei
salbatice , scapata oricarui control si protejata de insasi comunitatea care o
genereaza .Raportul dintre Lica si grupul social se explica prin teama
misteriosilor sai protectori de reteaua de complicitati si culpabilitati a unei
„mafii” locale.
Din punct de vedere al schimbarii conditiei lor existentiale in opera ,
personajele pot fi mobile si imobile , ultimile ramanand constante de-a lungul
intregii actiuni . In acest fel , Ghita este un personaj mobil , care evolueaza de-a
lungul actiunii , in timp ce Lica este un personaj imobil , ramas constant in
manifestari si in trairi . Antagonistul exprima pe deplin simbolistica mortii care
va cuprinde in final personajele principale :biciul pe care-l poarta , un instrument
al sclaviei ,simbol al puterii , al autoritatii, braul , amintind de Sarpele cel Rau ce
ispiteste omul primordial, cutitul , cu dubla functie , de aparator al vietii , dar si
de instrument egalizator , „boala sangelui cald”.
Prin porteretul fizic se instituei tehnica realista si tehnica romantica a
portretizarii pe baza contrastului dinre esenta si aparenta. Caracterizarea
directa facuta de narator este realizata prin expresii ca „porcar si el, dar om cu
stare” , „om aspru si neindurat care stie toate infundaturile, cunoaste pe toti
oamenii […] , mai ales pe cei rai.” , toate aceste anticipeaza maleficitatea ,
demonismul samadaului si anunta tipologia romantica a personajului .Portretului
lui Lica emana o energie misterioasa „ un om de treizeci si sase de ani , inalt ,
uscativ si supt la fata , cu mustata lunga , cu ochii mici si verzi si cu spancenele
dese si impreunate la mijloc”.Toate liniile acestui tablou releva caracterul
controvertit si opacitatea samadaului ale carui ganduri si sentimente nu se pot
descifra usor . Samadaul este polul de referinta al problematicii autentice a
operei: Lica reprezinta forta in stare se sfideze legile divine si umane , sigur in
toate actiunile ce intreprinde , acoperit de tutela complice a unui sistem social
determinant istoriceste, eliberat de orice cenzura interioara cat si de teama
oricariu precepte morale , de ideea „sanctiunii” sau a pedepsei
institutionalizate.Toate celelalte personaje traiesc rand pe rand seductia
demonica a lui Lica Samadaul , care-i atrage si-i respinge deopotriva , dictandu-le
comportamentul si angajandu-le destinul. Pentru Ghita el reprezinta ispita
malefica , tendinta bogatiei blestemate careia inima lui slaba si sovaitoare ii
prescriu cercul vicios al unei zbateri fara iesire. Ana traieste si ea , prin Lica ,
revelatia viritatii subjungatoare , o atractie fenetica si irationala, dezlegand-o
pentru un moment de abandon din amara experienta alaturi de un barbat nevolnic
(om lipsit de putere).Initial Ana il considera un :”om oarecum fioros”, care
„trebuie sa fie rau si primejdios”. Pentru Pintea , Lica apare ca proiectia propriei
sale imagini reale , totodata prin conformism , in momentul cand fostului
puscarias acceptase ordinea stabilita si se facuse, din teama , instrumentul ei. In
caracterizarea realizata de Pintea se subliniaza faptul ca „Lica are o slabiciune ,
una singura , sa-se laude , sa tie lumea de frica si cu toate astea sa rada si de
dracu si de muma-sa”. Ana intuieste natura malefica a lui Lica , in timp ce Pintea
are o adevarata obsesie fata de samadau pe care isi doreste cu orice pret sa-l
ucida. Samadaul nu este un instrument orb al unei pasiuni mortale si
mortificate,ci in primul rand o inteligenta lucida, stapana pe impulsurile firii,pe
actele sale si pe consecintele lor; farmecul straniu care inconjoara acest
personaj tare si hotarat e seductia inteligentei,misterul puterii sufletesti.
Autocaracterizarea personajului negativ nu intarzie sa apara , ea fiind
prezentata la scurt timp dupa caracterizarea facuta de catre narator :”Eu sunt
Lica , samadaul. Multe se zic despre mine , si dintre multe , multe vor fi
adevarate si multe scornite […] voi fi facut ce voi fi facut […] insa nimeni nu stie
nimic. M-ai inteles?” Repetarea pe o tonalitate imperativa a verbului „a intelege”
dezvaluie autoritatea personajului si faptul ca este un conuscator al psihologiei
umane. Replica ampla , care este suportul caracterizarii nu ofera prea multe
informatii lui Ghita despre acest personaj , fapt ce dovedeste abilitatea ,
intelegenta diabolica , capacitatea de a-si masca faptele necurate savarsite si de
a impune o teroare nedisimulata doar prin cuvinte. O parte din insusirile
personajului sunt exteriorizate prin felul sau de a vorbi, ceea ce pune in lumina
autoritatea acestuia: ”ne-am inteles” , „cred ca ne-am inteles” , „ma intelegi”
,ceea ce constituie caracterizarea indirecta, alaturi de atitudinea si gesturile
lui.
Lica Samadaul este un veritabil Vautrin al literaturii noastre, cu nimic mai
prejos decat celebrul erou al lui Balzac. Prin intermediul personajelor , scriitorul
isi desfasoara si organizeaza opera, desvaluindu-si sentimentele si gandurile.
Folosirea antitezei este specifica epocii romantice , ca si tipul lui Lica , de
personaj complex.
Nimeni, pana la acest scriitor , n-a cercetat cu atata patrundere si
perspectiva aspectul social , condiitiile vietii materiale ale lumii satesti , nimeni
n-a infatisat in aceeasi masura stransa corelatie intre fenomenologia vietii
sufletesti si modul de trai , pozitia economica , existenta sociala , intr-un cuvant.