Relația dintre două personaje

Ioan Slavici a fost un scriitor, jurnalist, pedagog român și unul

dintre marii clasici ai literaturii române alături de Mihai Eminescu,
Ion Luca Caragiale și Ion Creangă. Cele mai reprezentative nuvele
ale sale sunt,,Popa Tanda”, ,,Budulea Taichii”, ,,Moara cu
noroc” , ,,Padureanca”,etc. Nuvela ,,Moara cu noroc’’ a fost
publicată în anul 1881, în volumul de debut ,,Novele din popor’’
reprezentativ pentru viziunea autorului asupra satului. Criticul George
Călinescu evidențiază în Istoria literaturii române de la origini până în
prezent, caracterul realist al prozei lui Slavici: ,,... opera este
remarcabilă. Cu percepția justă numai când se aplică la viața
țărănească, ea nu idealizează și nu tratează cazuri de izolare’’.
Moara cu noroc este o nuvelă realistă, de analiză psihologică, o
specie literară a genului epic în proză, cu o construcție riguroasă, un
fir narativ central, personajele relativ puține pun în evidență evoluția
personajului principal, complex, puternic individualizat.
Tema o reprezintă urmărirea efectelor nefaste și dezumanizante ale
dorinței de înavuțire în contextul societății ardelenești de la începutul
secolului XIX. Tot în registru tematic se poate distinge ideea morții
lumii agricole, al cărui simbol este moara părăsită, și nașterii unei
lumi noi capitaliste, al cărei model este aventurierul ce își asumă
riscuri pentru câștiguri mari. Nu lipsită de importanță este și tema
familiei și tema destinului, întrucât textul nu face decât să urmărească
soarta tragică a unui om ce devine robul banilor.
Din punct de vedere morfologic, titlul nuvelei este alcătuit din
substantivele comune ,,moara’’și ,,noroc’’. Titlul este mai degrabă
ironic, trimițând la conotațiile opuse ale termenilor. ,,Moara cu
noroc’’ este un topos literar care desemnează o cârciumă aflată în
pustietate, la răscruce de drumuri, fiind un centru geografic,
prezentând locația unei foste mori. Moara cu noroc înseamnă defapt
moara care aduce ghinion, loc nefast dorită influenței negative a
Sămădăului, cât și ușurința câștigurilor care ascund abateri etice
grave, precum crima și nelegiuirea.
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea
drumului vieții și trecerea de la lumea reală la cea fictivă. În nuvelă,
incipitul este construit de prologul reprezentat de vorbele bătrânei,
care au ton moralizator, anticipând destinul tragic al
personajelor ,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba,
nu bogăția ci liniștea colibei tale te face fericit’’. Finalul nuvelei este
simetricul incipitul, iar simbolistica inițială a drumului se completează
în final, cu sugestia drumului vieții care continuă și după tragedia de
la ,,Moara cu noroc’’, ,,Apoi ea lua copiii și pleca mai departe’’.
Ghiță este personajul principal rotund și cel mai complex din
nuvelistica lui Slavici, care se încadrează în tipologia omului care
dorește să parvină, sau prin profunzimea frământărilor sale și realist
Prin particularitățile de construcție.
Statutul social al acesteia se modifică pe parcursul nuvelei și pune
în evidență evoluția personajului. Incipitul nuvelei îl surprinde pe
Ghiță ca cizmar sărac, dornic de a-și îmbunătăți condiția socială. Fiind
în postura de pater familias în cadrul unei familii de tip patriarhal, o
soție și doi copii, este conștient de faptul că pe umerii tăi sunt apăsate
toate greutățile familiei și de aceea decide să ia în arendă cârciuma de
la Moara cu noroc. Schimbarea statutului social va trage după sine pe
lângă îmbunătățirea stării materiale, o povară sufletească grea de dus,
care va avea un impact decisiv asupra personajului în decursul nuvelei
prin patima sa nefirească pentru bani.
Din punct de vedere psihologic, comportamentul lui Ghiță relevă la
început un caracter puternic, dar devine ușor de influențat atunci când
cunoaște patima banului, fiind învins de propria slăbiciune. Inițial,
stăpân pe sine și cu spirit de inițiativă, nu ascultă sfaturile înțelepte ale
bătrânei, dorind să fie făuritorul propriului destin. Prezența lui Lică îi
tulbură lui Ghiță liniștea psihică, suferind o degradare progresivă care
îl va transforma radical. În timp, acesta se dovedește ușor de
manipulat, cu un caracter slab și din ce în ce mai rezervat și secretos,
datorită frământărilor interioare: ,,era mereu așezat pe gânduri, nu mai
zâmbea că mai înainte’’.
Existența lui Ghiță va fi cu noroc doar cât timp se înscrie în sfera
moralității, iar banii sunt câștigați cinstit, prin muncă, acesta fiind
perceput în familie și comunitate drept o persoană onestă. Treptat,
cârciumarul devine un om lacom și obsedat de câștig, și se
dezumanizează din pricina aspirației înspre îmbogățire. În raport cu
Lică, Ghiță începe să se simtă în proziție inferioară, căci este însurat și
ține la imaginea sa în fața lumii, știind că tovărășia cu acesta poate
duce la prăbușirea morală. Totuși, gândul de răzbunare trezește în
sufletul cârciumarului o urmă de speranță, dar dă dovadă de degradare
morală atunci când depune mărturie falsă și îl minte pe Pintea,
devenind complicele lui Lică. Totodată, cade patima banului în
momentul în care alege să o omoare pe Ana, lipsindu-i orice urmă de
compasiune: ,,Simt numai că mi s-a pus ceva de-a curmezișa în cap și
că nu mai pot trăi, iară pe tine nu pot să te las vie în urma mea’’.
Lică sămădăul este personaj principal static și realist, care se
încadrează în tipologia omului parvenit, influent și periculos, ce
exercită asupra celorlalte personaje o dominație fascinantă, care
evoluează pe parcursul operei.
Statutul social al acestuia este de Sămădău, șef al porcarilor
deținând 23 de turme de porci. Starea sa materială bună este
evidențiată și prin vestimentație ,,Lică era porcar, însă dintre cei ce
poartă cămașă subțire și albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint
și bici de carmojin’’. Deși dispune de o condiție materială foarte bună,
nu este mulțumit și de aceea se ocupă și cu tâlhării și alte fapte
nelegiuite. Sămădăul reprezintă tipul tâlharului certat cu legea,
influențele sale fiind înalte deoarece se ocupă și de turmele de porci
ale autorităților maghiare.
Pe plan psihologic, Lică este conturat îndeosebi prin carisma sa și
buna cunoașterea a psihologie umane, prin care reușește să îi citească
pe cei din jur și să iasă din orice situație ce i-ar putea dăuna (,,am
prins-o că are slăbiciune de aur și de pietre scumpe”). Mai mult decât
atât, afacerile sale presupun interacțiunea cu oamenii, context în care
acesta își dezvăluie inteligența, fermitatea strategică și persuasivitatea
prin care l-a convins pe Ghiță să îi accepte prezența la cârciumă (,,are
și el o slăbiciune: îi râde inima când își vede sporul”). Maestru al
disimilării, Lică apare prezentat prin tactica de a manipula oamenii
după bunul plac și de a-și impune superioritatea în mod brutal. Din
această pricină, el este dominat de o nevoie primară de a simți mereu
că deține controlul, indiferent de natura situației în care se găsește.
Din interacțiunea cu soția lui Ghiță, aflăm de slăbiciunea sa: o singură
femeie, adică întocmai Ana, pe care din refuzul de a deveni vulnerabil
fie și pentru câteva momente, o părăsește după ce își satisface dorința
(,,pe om nu-l stăpânești decât cu păcatele lui, trebuie să mă duc și nu
vreau să rămân”).
Din punct de vedere moral, descoperim un Lică deloc calculat,
ce are o plăcere deosebită în a ucide cu patimă și de a privi scene
sângeroase. El pare să dicteze legea, trăind în sfera imoralității. Firea
sa pur diabolică, care destramă un întreg cămin, se evocă prin lipsa de
scrupule dovedită în fața legii, prin comiterea unor crime și relația cu
Ghiță. Așadar, personajul nu se înscrie în sfera moralității, fiind
condus de principii ce au trecut granița rațiunii cinstite și a eticii, de o
gândire nemiloasă, idei sadice și încercând să conducă cât mai mulți
oameni pe această cale greșită (,,acum sângele cald e un fel de boală,
care mă apucă din când în când”).
Legătura dintre Ghiţă și Lică se află sub semnul raportului de
putere şi evoluează treptat. Ambele personaje reprezintă firi puternic
individualizate, însă Lică este cel mai abil, finalul operei punând în
lumină antiteza caracter slab – caracter tare. Impactul prezenței și
tovărășiei cu un asemnea om fără scrupule, aduce după sine
destrămarea colibei în viața cârciumarului, încălcarea moralității și
prioritizarea banilor ca principiu edificator al unui trai liniștit.
Un prim episod-cheie pentru conturarea relației dintre Sămădău și
Ghiță este reprezentat de prima lor întâlnire la cârciumă. Puțin timp
după ce Ghiță ia în arendă Moara cu noroc și agonisește câțiva bani,
își face apariția Lică pentru a-și impune regulile cu autoritate: ,,Eu
sunt Lică sămădăul(…)Eu voie să știu totdeauna cine umblă pe drum,
cine trece pe aici, cine ce zice și cine ce face, și voiesc că nimeni afară
de mine să nu știe’’. Portretul fizic a lui Lică evidențiază și trăsături
morale, și anume cruzime și asprime . De asemenea, acesta adoptă un
caracter tiranic, expunându-și ferm voința, nelăsând loc de
răspuns: ,,Cred că ne-am înțeles!?’’. Momentul sosirii Sămădăului la
cârciumă creionează începutul procesului iremediabil și dezumanizant
al înstrăinării lui Ghiță de familie și căderea în patima banului.
Un al doilea episod semnificativ pentru evidențierea relației dintre
cele două personaje masculine, este scenă din capitolul V în care
Ghiță începe să cadă în capcana lui Lică și-i devine treptat complice.
Sămădăul dispune de o atitudine superioară și de o figură autoritară
vădită, dictând după bunul plac și determinând destinul tragic al
tuturor ce-i vin în cale. Totodată, Ghiță încearcă să își câștige un statut
cât mai favorabil și demn în fața Sămădăului ,,-Lică, tu trebuie să
înțelegi că oamenii ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni
neprețuiți’’. Acesta apare la început stăpân pe situație, arătându-se
prudent și defensiv în momentul în care își ia măsurile de apărare
împotriva lui Lică. Ghiță nu se poate sustrage ispitei câștigului, mai
ales că își dă seama că nu poate rămâne la moara cu noroc fără
acordul Sămădăului. Lică, pe de altă parte, fiind un bun cunoscător de
oameni, se folosește de patima lui Ghiță pentru bani spre a-l atrage pe
acesta în afacerile lui necurate și înapoi pentru a anula personalitatea,
rezultând cu moartea acestuia.
În concluzie, prin particularitățile de realizare a personajelor din
nuvela ,,Moara cu noroc’’, prozatorul dovedește finețe în observarea
mișcării psihologice, în detectarea zonelor obscure ale psihicului
uman.