Egalitatea dintre barbat si femeie

Familia nu este inteleasa independent de comuniunea cu Hristos si cu Biserica. Taina

Cununiei este privita "in Hristos si in Biserica", raportata la legatura dintre Hristos si Biserica.
Aceasta este perspectiva in care familia isi afla implinirea si devine leaganul sau matca
implinirii si desavarsirii membrilor ei; in afara acestei perspective este in pericol de-a se
transforma in focar de dezvoltare a unui egoism de grup sau a unor interese de grup. In sfarsit,
in cadrul aceleiasi perspective se realizeaza unitatea familiei crestine si ierarhizarea
membrilor ei. Cuvantul lui Hristos care zice "daca cineva voieste sa fie cel dintai, sa fie cel
din urma dintre toti si slujitor al tuturor" nu este valabil doar in Biserica, ci si in familie.
In Sfanta Scriptura si in Traditia Bisericii se reliefeaza categoric egalitatea - intru Hristos dintre barbat si femeie. Valoarea irepetabila a omului, indiferent daca este barbat sau femeie,
decurge din crearea lui "dupa chipul" lui Dumnezeu. Precum subliniaza Sfantul Grigorie al
Nyssei, "si femeia are insusirea de a fi facuta dupa chipul lui Dumnezeu ca si barbatul. De-ocinste sunt firile, deopotriva virtutile". Totodata, insa, barbatul este caracterizat drept cap al
femeii si conducator al familiei. Teza aceasta, care este legata de conceptiile sociale ale epocii
ei, este argumentata si teologic. Sfantul Apostol Pavel spune ca supunerea femeii fata de
barbat este impusa, pe de o parte, de ordinea creatiei, dupa care femeia a provenit din barbat si
nu barbatul din femeie, si, pe de alta parte, de slabiciunea de care a dat dovada femeia cedand
cea dintai ispitei diavolului. Astfel, femeile sunt indemnate sa se supuna barbatilor lor "intru
totul". Barbatul este cap femeii precum Hristos este cap Bisericii. Dar precum Hristos, capul
Bisericii, a patimit si S-a jertfit pentru ea, tot asa si barbatul, capul femeii, este dator sa sufere
si sa se jertfeasca pentru aceasta.
Multi considera astazi tezele acestea ca fiind invechite si incompatibile cu realitatea sociala
contemporana. Desigur, ele exprima si datele epocii in care s-au formulat. Biserica nu si-a
creat propriile ei structuri de organizare a familiei, ci le-a preluat pe cele existente si le-a
botezat", adica le-a dat inteles potrivit duhului ei. Astazi datele vietii familiale s-au
modificat. Pe de alta parte nimeni nu stie care vor fi datele vietii familiale in viitor si cum vor
fi percepute structurile actuale de catre generatiile urmatoare. Aceasta nu schimba, insa,
lucrurile in esenta lor, ci semnaleaza necesitatea botezarii" datelor fiecarei epoci in duhul
Bisericii. Conceptele lumesti de obedienta si oprimare sunt straine Bisericii, care dintru
inceput a proclamat egalitatea dintre barbat si femeie. Nu sunt respinse doar asuprirea si
impilarea, ci si simplu fapt de a domni si de a stapani, toate fiind inlocuite cu slujirea si jertfa.
Barbatul si femeia sunt egali inaintea lui Dumnezeu. Nu exista nici o diferenta calitativa intre
ei: "Nu mai este barbat si femeie". Supunerea femeii fata de barbat este asezata in cadrul mai
general al supunerii si slujirii reciproce pe care sunt datori sa le cultive toate madularele
Bisericii. Aceasta reiese mai limpede din Epistola catre Efeseni, unde supunerea femeii fata de
barbat si iubirea barbatului fata de femeie sunt infatisate ca aplicari ale indemnului general
adresat in comun credinciosilor de-a se supune "unul altuia, intru frica lui Hristos".
Raporturile dintre soti sunt, asadar, determinate de raporturile lor cu Hristos. Ca madulare ale
trupului lui Hristos, sunt datori ca amandoi sa se supuna Lui. Dar si supunerea reciproca, a
fiecaruia fata de celalalt, constituie o virtute crestina fundamentala. Este punerea in practica a
poruncii iubirii. Asadar supunerea femeii fata de barbat este asezata in cadrul supunerii pe
care ea este datoare sa o aiba fata de Domnul. De cealalta parte, dimpreuna cu ascultarea lui
fata de Domnul, barbatul este chemat sa isi iubeasca femeia, precum Hristos Biserica. Fara
aceasta iubire nu poate cere, unilateral, femeii supunere. Iubirea cuprinde in sine si supunere.

Iar supunerea nu este deplina si sincera fara iubire. Barbatului nu ii sunt acordate anumite
privilegii, ci ii sunt randuite obligatii speciale, care sunt mai grele decat obligatiile femeii.
Datoria de a iubi este mai mare decat datoria de a te supune. Astfel, pozitia avantajoasa pe
care a avut-o in trecut - si pe care, intr-o anumita masura, continua sa o aiba barbatul fata de
femeie din ratiuni sociale, economice sau din alte motive - comporta obligatii sporite. In mod
analog, orice fel de emancipare a femeii este firesc sa fie legata de o sporire a obligatiilor si
raspunderilor. Cu toate acestea insa, ca si in alte cazuri (mai ales in problema abordarii
institutiei sclaviei), Biserica nu a incercat sa modifice structurile sociale existente. Tot asa si
in cazul nostru, desi a proclamat absoluta egalitate dintre barbat si femeie inaintea lui
Dumnezeu, nu a purces la modificarea raporturilor existente intre acestia, ci le-a incadrat in
perspectiva noii realitati pe care o creeaza comunitatea intemeiata pe comuniunea cu Hristos.
Biserica nu pune accentul pe forma exterioara a raporturilor dintre oameni, ci pe calitatea lor
interioara. Iar aceasta calitate este determinata, in ultima analiza, de prezenta sau absenta
iubirii.
Desigur, si in lumea crestina au supravietuit conceptii care subestimeaza femeia si o asaza pe
o pozitie inferioara barbatului. Cu vremea, insa, multe dintre acestea au fost inlaturate, dar
altele se mentin pana azi si este necesar sa fie inlaturate. Dar aceasta nu trebuie sa duca la
exagerari sau extremisme fortate. Egalitatea barbatului cu femeia este proclamata limpede in
Noul Testament si in traditia patristica. Dar ea nu inseamna desfiintarea sau uniformizarea
deosebirilor dictate de firea (natura) barbatului si a femeii sau de pozitia si functia lor aparte
in familie si societate. De altfel este cunoscut ca barbatul si femeia reprezinta doua lumi
diferite, care poarta amprenta insusirilor partii barbatesti, respectiv celei femeiesti, pana la
ultima celula a fiintei lor. Anatomia trupului, statura, specialele informatii si functii genetice,
constitutia fizica, toate diferentiaza partea barbateasca si cea femeiasca. Din acestea decurg si
diferitele lor functii in societate. Daca, pe motivul egalitatii barbatului cu femeia, respingem
orice deosebire sau diferentiere intre ei, negam in esenta natura mai profunda si misiunea
aparte a fiecaruia. Egalitatea nu inseamna tavalugire a deosebirilor sau omitere a insusirilor si
functiilor aparte ci, dimpotriva, recunoasterea si respectarea particularitatii si misiunii speciale
a fiecaruia. De altfel, fara recunoasterea si punerea in valoare a particularitatii barbatului si a
femeii, nu se poate intelege nici completarea lor reciproca prin casatorie. Dar si din punct de
vedere strict social particularitatea - de pe pozitie de egalitate - implica totdeauna posibilitatea
colaborarii si a completarii reciproce. Din contra, similitudinea uniformi-zatoare anuleaza
posibilitatea aceasta si favorizeaza aparitia conflictelor. in orice moment unul dintre cei doi il
poate inlocui pe celalalt, facandu-l astfel de prisos.
Se vorbeste astazi des despre hirotonia femeilor. Subiectul acesta a aparut initial in sanul
protestantismului. Dar, asociat la subiectul mai general al egalitatii dintre barbat si femeie, s-a
discutat in toata lumea crestina. De la inceput trebuie notat ca ideea hirotoniei femeilor a
aparut ca rezultat al multor confuzii si simplificari. Subiectul acesta priveste morala crestina
in principal datorita faptului ca multi considera ca refuzul hirotoniei femeilor este legat de o
anumita subesti-mare a lor in Biserica. Dar aceasta opinie omite aspecte fundamentale, legate
de suprematia liturgica a femeii in viata si invatatura Bisericii. Si, intai de toate, omite
intaietatea femeii in mantuirea omului si zdrobirea diavolului. Dusmania dintre om si diavol
este in principal dusmanie intre femeie si diavol. Si mai relevant este ca se vorbeste despre
"samanta" Evei, care il va zdrobi pe diavol. Eva a primit cea dintai binevestire a mantuirii, iar
Maica Domnului Buna-Vestire a dumnezeiestii intrupari.
Asadar femeia, care a fost cea dintai in caderea omului, este cea dintai si in ridicarea acestuia.
Barbatul este impreuna-tras in cadere si impreuna-merge spre ridicare. Dar primul rol nu il are

el, ci femeia. In ambele cazuri femeia are intaietatea si barbatul ii urmeaza. Aceasta o vedem
mai ales in cazul Maicii Domnului, care, impreuna cu Dumnezeu insusi, este impreunapricinuitoare a dumnezeiestii intrupari; imprumuta lui Dumnezeu firea omeneasca, care se
face inceputul noii creatii. Din acest punct de vedere, Maica Domnului "este - dupa intaiul
ierarh, Hristos - alt ierarh". Astfel, in locul preotiei sacramentale sau liturgice, femeia a
exercitat dintru inceput, prin persoana Maicii Domnului, preotia ontologica pentru mantuirea
lumii intregi. Cu alte cuvinte, femeia impreuna-lucreaza taina mantuirii, pe cand barbatul
slujeste. Preotesele (femeile-sacerdot) erau larg cunoscute in lumea precrestina exterioara lui
Israel. Existau indeosebi in religiile grecilor si romanilor, religii cu care a intrat in contact
direct Biserica, dar si Israel. De aceea, din punct de vedere social, pare ciudata absenta
preoteselor in lumea iudeo-crestina, mai ales dat fiind locul superior pe care femeia il detinea
in aceasta lume comparativ cu lumea greco-romana. Mai mult, in intreaga literatura crestina,
in care sunt infatisate nenumarate chestiuni bisericesti, nicicand nu s-a ivit chestiunea
hirotoniei de preotese. Doar erezia de tip gnostic a montanistilor admitea femeile la treapta
episcopatului si preotiei, lucru pe care Sfantul Epifanie al Ciprului l-a numit "obicei idolatru"
si "treaba diavoleasca".
Denumirile date de Sfantul Epifanie nu trebuie considerate intamplatoare, ci relevante pentru
pozitia Bisericii fata de preotia sacramentala a femeilor. Episcopii si preotii au avut dintru
inceput nu doar o functie liturgica, ci si o pozitie simbolica in trupul Bisericii. Acestia au fost
"in chipul (tipul) Tatalui sau "in chipul (tipul) lui Dumnezeu ". In vreme ce la preotia
imparateasca vin, fara deosebire, barbati si femei, la preotia sacramentala sunt primiti doar
barbatii. Prezenta femeilor ar denota existenta unor zeitati feminine, precum se intampla in
religiile precrestine. Negarea idolatriei, care implica si negarea divinitatilor de ambele sexe,
aduce cu sine si absenta preote-selor. Biserica a avut doar diaconite, care au servit unor nevoi
liturgice practice, si nu preotese cu preotie sacramentala si caracter simbolic mai sus amintit,
aceasta din urma situatie fiind numita "obicei idolatru" si "treaba diavoleasca", adica idolatrie.
Si nu este intamplator ca montanismul, in afara de preotia femeilor, a pastrat si alte elemente
idolatre, fondatorul lui, Montanus, fiind initial preot al zeitei Kybele. Dar si astazi,
promovarea femeilor catre preotie nu este fara legatura cu raspandirea conceptiilor
neognostice si neopagane, care caracterizeaza duhul mai general al epocii noastre.
Diversele miscari feministe au realizat in epoca noastra anumite lucruri, dar n-au reusit sa
actioneze independent de un anume complex de inferioritate fata de barbat. Propriu-zis nu au
semnalat specificitatea femeii, specificitate omisa de vreme indelungata de catre barbati, ci siau concentrat tot interesul in revendicari ale egalitatii. Fenomenul acesta, care de fapt nu face
decat sa mentina starea de marginalizare a femeii, nu vatama doar femeia, ci totodata priveaza
si societatea si civilizatia umana in general de factorul feminin creator. Aici trebuie sa se
semnaleze si raspunderea barbatului, care monopo-lizeaza civilizatia si nu lasa loc
manifestarii factorului feminin.
In sfarsit, copii sunt datori sa se supuna parintilor. Dar si parintii, nu trebuie sa aiba drept scop
impunerea voii lor copiilor, ci sa ii indrume corect in exercitarea libertatii lor si sa ii ajute, cu
cuget smerit si in duh de iubire, in maturizarea treptata si in emanciparea lor.
Georgios Mantzaridis