Istoria ne prezinta prin diverse documente si lucrari interactiunea dintre cele doua

institutii, amnistia si gratierea, si politica. In Antichitate, se observa forme incipiente ale

dreptului de clementa. Pedepsirea sau iertarea faptuitorului intrau in atributiile directe ale
persoanei vatamate sau a familiei sale. Alte exemple ar fi ordaliile sau neexecutarii
pedepsei cu moartea, daca aceasta a esuat sau daca persoana condamnata reusea sa scape
cu viata dintr-o ambarcatiune avariata. O data cu progresul statului si dreptului, se
consolideaza si dreptul suveranului de a acorda clementa. Desi au fost considerate ca
fiind fenomene de origine divina, au existat state antice care in anumite momente, au
renuntat la aplicarea clementei. Statele absolutiste, datorita doctrinei lor, au revocat-o sub
motiv de a fi alungat teama ancestrala si eroda magia autoritatii in favoarea puterii,
considerata legea primordiala1.

Inainte de episodul religios al iertarii lui Baraba cu prilejul rastignirii lui Isus Hristos,
sunt atestate numeroase cazuri de amnistie si gratiere colectiva in Egipt. Acestea aveau
loc cu ocazia unor evenimente politice importante si a unor aniversari. Un exemplu in
acest sens il constituie decretul de amnistie emis de regele Euergetes al VII lea in anul
188 I. Hr. cu scopul de a acoperi consecintele grave ale unui razboi civil ce se intinsese
pe o durata de 13 ani. De acest beneficiu nu puteau profita ucigasii si cei care au jefuit
templele.
In Grecia antica, amnistia se bucura de sprijinul filosofului Pittacus care sustinea ca
uitarea este mai buna decat razbunarea. Grecii o percep ca fiind o demonstratie a
filantropiei suveranului, un act de caritate catre supusii sai pentru a imbunatati si a
apropia relatiile dintre ei, regele Kyros al II lea, fiind relevant in acest sens.
ca este un mijloc de restabilire a unei paci sociale, in special dupa anumite tulburari cu
consecinte grave. Foarte des folosita in Italia, Franta si unele tari din Africa, iertarea este
considerata ca reprezentand o protectie mai buna a pacii publice decat aplicarea
pedepselor. In mod obisnuit, legile de amnistie se elaboreaza la fiecare 7 ani, indeosebi cu
ocazia alegerii noului presedinte, dar si prin alte legi cu aplicabilitate redusa (38,
incepand cu anul 1945). In SUA, de exemplu, George Washington, in 1975, a acordat o
iertare definitiva (full pardon) Confederatiilor".
Dupa aceasta scurta incursiune prin istoria universala
Cei 30 redacteaz o lista de 3000 de ceteni i preiau puterea la Atena, executnd
democraii, atenienii i metecii bogai, ale cror averi sunt confiscate i le nsuesc. n
medie, aveau loc 500 de execuii capitale pe lun.Teroarea i ilegalitatea i-a speriat i pe
cei mai moderai dintre tirani, i Theramenes a ncercat s restabileasc un minimum de
legalitate, dar i el nsui e condamnat la moarte i executat. O parte dintre atenieni au
fugit sau au fost exilai, i s-au regrupat la Pireu, unde n frunte cu Thrasybulos, pornesc
n primvar lui 403 contra Atenei pe care o ocup. Critias moare n btlie, i regele
spartan Pausanias mediaz conflictul, impunnd moderaie nvingtorilor. Se proclam
1

Legile barbara, salica, ripuara, burgunda, mozaica, persana nu ofereau suveranilor dreptul de a acorda
clementa.

amnistia pentru prima dat n istorie, de la care sunt exceptai doar "cei 30", magistraii
din Pireu i "cei 11," magistraii care supravegheau execuiile publice, n majoritate
fugari. Partizanii celor 30 care s-au refugiat la Eleusis s-au ntors la Atena, i instituiile
democratice au fost repuse n drepturi.Ele au funcionat fr modificri notabile pn la
ocupaia macedonean.
n trecut[66], amnistia era privit ca un element esenial pentru instaurarea pcii. n
tratatele de pace fostele state beligerante conineau aa-zisele clauze de amnistie prin care
declarau o amnistie general reciproc, exonernd de rspundere att forele armate, ct i
pe cele civile pentru actele culpabile svrite n timpul rzboiului sau n legtur cu el. O
astfel de clauz a fost introdus n 1648 n Tratatul de pace de la Westfalia prin care se
prevedea o amnistie (pardon) perpetu pentru orice act comis prin vorbe, scrieri, aciuni
periculoase, violente, pagube. Clauze similare au fost nscrise i n alte tratate ncheiate n
secolul al XVII-XVIII-lea.
Aranjamentele de pace dup primul rzboi mondial au modificat practica din trecut,
stabilind dou principii de urmrire a criminalilor de rzboi, din statele agresoare, pe de o
parte i, pe de alt parte, garantarea amnistierii eventualilor criminali de rzboi care au
acionat mpotriva statelor agresoare.
Ulterior s-a artat c politica amnistierii unilaterale garantate numai persoanelor care au
acionat n favoarea nvingtorului este incompatibil cu dreptul internaional
contemporan, iar principiul aplicrii egale tuturor beligeranilor a fost confirmat i prin
Convenia de la Geneva din 1949. Rezistena unor state de a aplica acest principiu
propriilor ceteni, demonstreaz importana unui tribunal internaional penal care s dea
rspunsul just fa de practica legal, dar nedorit, de urmrire i pedepsire unilateral de
ctre nvingtori, a nvinilor.
n contrast cu situaiile internaionale ale conflictelor armate n care obligaia de urmrire
i pedepsire este imperativ, adoptarea unor legi de amnistie este permis, chiar
recomandat. Din perspectiva drepturilor omului, amnistia apare ca expresia puterii
comunitii s garanteze fiecrui cetean dreptul la iertare dac acesta conduce la
reintegrarea sa n societate. Sperana ntr-o viitoare amnistie contribuie la reducerea
tensiunilor din nchisori, mai ales atunci cnd legile de amnistie sunt promulgate cu o
anumit regularitate, devenind chiar tradiionale[67].
Din experiena legiuitorului romn menionm Decretul-lege nr.1547 din 9 mai 1920
pentru amnistia faptelor comise de cei chemai sub arme n timpul rzboiului mondial,
motivat pe echitate i interesul unei nalte consideraii de stat, precum i Decretul nr.2009
din 4 mai 1920 pentru amnistia infraciunilor comise de civili n timpul rzboiului.
Demn de semnalat este motivarea clemenei printre altele "pilda rea a celor mbogii
peste msur n scurt vreme i prin orice mijloace, lipsa de priveghere a autoritilor i
credina c multe fapte vor rmne nedescoperite din cauza mprejurrilor, toate acestea
rtcind minile multora, inspirnd sufletele slabe. Suntem ndatorai s ndreptm starea
sufleteasc a mulimii, s o aducem din nou pe calea muncii cinstite i a solidaritii de pe
care au abtut-o timpurile tulburi prin care au trecut. Aceasta nu se poate face ns atta
timp ct pasiunile i resentimentele vor gsi o prad uoar n cei vinovai sau presupui
vinovai, att timp ct nu vom fi fcut s domneasc i nuntrul rii, pacea"[68]. O alt
particularitate din istoria legislaiei noastre penale este i prevederea din art.172 alin. (4)
din Codul penal din 1936 potrivit creia amnistia nu se poate acorda dect pentru
infraciunile politice, alineat ce a disprut la republicarea Codului n 1948.

Uneori aceast msur de clemen poate fi interpretat ca partizan. Astfel, de pild, cea
mai mare greeal a preedintelui Mitterand - recunoscut i de el, a fost aceea c a
permis adoptarea unei amnistii care a generat sentimentul unei justiii inegale[69], una
pentru cei puternici i alta pentru oamenii de rnd.
http://www.clr.ro/eBuletin/4_2001/Binform4_2001_2.htm
Legea ostracismului a fost stabilita la Atena, in anul 508 a.C., de catre Clisthene. Ea nu
va fi aplicata decit 20 de ani mai tirziu, dupa Marathon, ca masura de protectie impotriva
celor care s-ar arata fideli tiranilor. Adesea, ostracizatii erau rechemati in tara inainte de
scurgerea termenului de zece ani, printr-un decret de amnistie. Inca un cuvint grec, format
din prefixul privativ a si din verbul mimnesko, a-si aduce aminte. El este din aceeasi
familie cu amnezie (a plus mneme, memorie), absenta de memorie.
Aceasta forma de pedeapsa inventata de democratia ateniana, care nu se abatea, de fapt,
de la respectul a ceea ce astazi numim drepturile omului, se folosea de o arma mult mai
subtila si mai penalizanta pentru indivizii de o anume conditie sociala si intelectuala,
respectiv uitarea. Cel impotriva caruia se pronunta un decret de ostrakismos urma sa fie
uitat din cauza absentei sale; pe de alta parte, influenta lui se vedea diminuata, iar relieful
personalitatii sale, de-a dreptul comprimat. Apoi, uitare contra uitare, decretul de amnistie
era o promisiune de a nu mai pastra nici o amintire a trecutelor rataciri.
La Atena conducerea statului este trecuta unei comisii de 30 persoane, (cunoscuti si sub
numele de cei 30 de tirani). Desi numiti doar pana la aplicarea unei noi constitutii, acestia
practica o politica de represiune si teroare. Ei au executat 1500 de cetateni favorabili
democratiei, ale caror bunuri confiscate au servit la plata mercenarilor spartani. In aceste
conditii, nu este de mirare ca in curand nemultumirile incep sa se arate nu numai in
randurile invinsilor, ci si a fortelor aliate Spartei, deoarece aceasta nu si-a respectat
angajamentele. In capitala Aticii, dictatura celor 30 nu a durat mai mult de cateva luni. In
430, democratii refugiati la Theba, condusi de Trasibul, au recastigat puterea cu
asentimentul regelui spartan Pausanias si au reinstaurat democratia in schimbul unei
amnistii generale.