DREPT CIVIL anul I.

PARTEA I.
Capitolul I. Aparitia si evolutia dreptului civil roman.
Apariia si evoluia dreptului civil roman a fost un proces istoric ndelungat
influenat puternic de factori precum: - dreptul roman (a crui aplicare a fost
favorizata de cucerirea Daciei si integrarea ei in structura Imperiului Roman); formarea si perpetuarea unui sistem de reguli cutumiar; - elaborarea si aplicarea
hrisoavelor domneti si a legiurilor de inspiraie bizantina sau vest europeana; activitatea organelor legiutoare; - contribuia doctrinei si a jurisprudenei moderne.
In intelesul sau larg acceptat in dreptul antic si medieval european jus civile
(dreptul civil) desemna corpul de norme care se aplica cetatenilor Romei (quiritilor)
spre deosebire de jus gentium(dreptul ginilor) care se aplica tuturor popoarelor din
componenta statului roman si de jus civitas care constituia dreptul cetatilor
independente care si-au pstrat autonomia des erau integrate in Imperiul Roman.
Jus civile a devenit la sfirsitul Imperiului Roman, legea comuna a cetatenilor
imperiului, fiind adoptat si transformat pentru a rspunde necesitailor timpului.
Jus civile a fost perpetuat sub forma compilaiilor lui Justinian pe tot parcursul
evului mediu, mai ales in statele medievale vest-europene. In evul mediu, o
puternica influenta asupra statelor din sudul si estul Europei a exercitat-o dreptul
bizantin. In consecina, in teritoriile romaneti medievale, o lunga perioada de timp,
raporturile private au fost reglementate de: - obiceiul pamintului; - pravilele
bizantine; - pravilele romaneti de inspiraie bizantina; - dreptul domnesc.
In Regulamentul organic al Tarii Romaneti din 1831 exista recomandarea
cuprinsa in art. 241 de a se elabora atit un Cod civil cit si un Cod penal modern.
Domnitorul Al. I. Cuza instituie in 1862 o comisie de specialitate ce avea sarcina de a
elabora un Cod civil modern. Proiectul a fost depus in deschiderea sesiunii ordinare
a Adunrii Legislative a anilor 1863/1864. dup o alta invitaie adresata Consiliului
de Stat de a prezenta proiectul Codului civil (11 iunie 1864), la 24 noie. 1864, Al. I.
Cuza sanctioneaza acest proiect si-l va promulga la 4 dec. 1864. publicarea in
Monitorul Oficial nceputa in dec. 1864 se ncheie la 19 ian. 1865. prima ediie a
Codului civil roman a aprut cu erori care vor fi ndreptate in ediia din aprilie 1865
considerata a fi ediia oficiala. Codul civil roman a fost pus in aplicare prin decret
domnesc la 1 dec. 1865 si a primit denumirea Codul civil prin hotarirea Consiliului
de Minitri aprobata de domnitorul Carol 29 iunie 1866. modelul de referina ales
de legiuitor pentru elaborarea Codului civil a fost Codul civil francez de la 1804
(Codul lui Napoleon). Redactorii Codului civil roman nu s-au mrginit la
traducerea acestuia ci au urmrit ndreptarea neajunsurilor acestuia.
Capitolul II. Caracterizarea generala a dreptului civil roman.
a). Noiunea, obiectul si caracterele dreptului civil.
DREPTUL CIVIL acea ramura a dreptului privat, care reglementeaz
raporturile patrimoniale si personal-nepatrimoniale in care subiectele, persoane
fizice sau juridice se afla pe poziie de egalitate juridica.
Definiia pune in evidenta urmtoarele caractere:
1. Dreptul civil este o ramura a dreptului privat, fiind alctuit dintr-o totalitate de
norme juridice, care formeaz coninutul dreptului civil. Aceste norme juridice sint

cuprinse in acte normative cunoscute sub numele de izvoarele dreptului civil si care
au un obiect bine definit. Dreptul civil este principala ramura de drept privat si
ocupa un loc central deosebit de important in sistemul dreptului roman. Aceasta
poziie centrala este evideniata de sintagmadrept comunadica, in situaiile in care
o ramura de drept nu conine norme proprii pentru a rezolva un caz concret, se
apeleaz la dreptul civil, care mprumuta principiile sau normele sale pentru
soluionarea situaiei de fapt.
Normele (ansamblu de reguli cuprinse in legi) de drept civil sint grupate pe
instituii de drept civil, care formeaz grupe omogene de norme sociale, alctuind
subdiviziuni ale obiectului dreptului civil.
Principalele instituii de drept civil sint: - raportul juridic civil; - actul juridic
civil; - subiectele de drept civil (persoana fizica/persoana juridica); - raportul
judiciar civil; - rspunderea civila (contractuala/delictuala); -prescripia extinctiva;
- contractul civil; - dreptul de proprietate intelectuala (dreptul de autor/dreptul de
inventator); - dreptul de motenire sau de succesiune (motenire legala/motenire
testamentara).
2. Obiectul de reglementare al dreptului civil este format din doua categorii de
raporturi sociale (relaiile ce se stabilesc intre oameni reglementate de o norma
juridica):
- RAPORTURI PATRIMONIALE al cror coninut este susceptibil de
evaluare bneasca, cum sint: - raporturile nscute din contracte (vinzarecumparare, locaie, transport, antepriza, etc.); - cele nscute dintr-o fapta ilicita,
cauzatoare de prejudicii sau cele care au in coninutul lor dreptul de proprietate sau
alt drept real. Categoria raporturilor patrimoniale cuprinde = raporturi reale (adic
acelea care au in coninutul lor dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale
principale precum dreptul de uz, dreptul de abitaie, dreptul de uzufruct, dreptul de
servitute); si = raporturi obligationale (adic acelea care conin drepturile de
creana izvorite din acte juridice sau fapte juridice licite sau ilicite);
- RAPORTURI PERSONAL-NEPATRIMONIALE al cror coninut nu este
susceptibil de evaluare bneasca dar prin care se manifesta individualitatea
titularului sau insusirile sale in cadrul societarii. Categoria raporturilor personalnepatrimoniale reglementate de dreptul civil cuprinde: - raporturi care privesc
existenta si integritatea (fizica si morala) a persoanei ca: dreptul la viata, la
sntate, la integritatea fizica, la secretul vieii private; - raporturi care privesc
elemente de identificare a unei persoane ca: dreptul la nume, la pseudonim, la
domiciliu, la denumire, la sediu, etc.; - raporturi izvorite din creaia intelectuala ca:
dreptul de autor asupra unei opere stiintifice, literare, artistice si dreptul de
inventator, inovator, etc.
Dreptul civil nu reglementeaz toate raporturile patrimoniale si nici toate
raporturile personal-nepatrimoniale din societate. Asemenea raporturi sint
reglementate si de alte ramuri de drept precum: - dreptul comercial, dreptul
administrativ, dreptul muncii, dreptul familiei.
3. Subiectele raportului de drept civil pot fi persoane fizice sau juridice aflate pe
o poziie de egalitate juridica, intre acestea neexistind o relaie de subordonare.
Egalitatea juridica a subiectelor este atit o metoda de reglementare a dreptului civil
cit si o trstura eseniala a raportului juridic civil. Acest caracter se concretizeaz

si in unele aspecte cum ar fi: - egalitatea subiectelor in fata legii; - egalitate de

tratament; - egalitatea indiferent de sex, rasa, origine sociala. Egalitatea parilor nu
nseamn nicidecum o egalitate de fapt, intrucit acest lucru ar constitui el insusi un
fapt de natura a pune in pericol libertatea individului.
b) Principiile dreptului civil.
PRINCIPIILE reguli, idei cluzitoare ale reglementarilor juridice care pot
aciona la nivelul ntregului sistem juridic, la nivelul ramurilor dreptului, la nivelul
instituiilor ori a unor parti din acestea. Ele sint consacrate dupa caz in Constituie,
coduri si legi speciale. Dupa sfera de aplicare distingem intre: - principii
fundamentale (care au aplicaie pentru ntreaga ramura a dreptului civil); principii particulare (aplicabile numai unora sau mai multor instituii de drept
civil).
1. Principii fundamentale ale dreptului civil.
- Principiul recunoaterii si garantrii dreptului de proprietate principiul este
nscris in art. 41 din Constituie si dezvoltat in art. 480 Cod civil si alte legi. In art.
480 Cod civil proprietatea este dreptul ce-l are cineva de a se bucura si de a
dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege.
Art. 481 Cod civil spune ca nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara
numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila
despgubire. Art. 482 Cod civil precizeaz ca proprietatea unui bun mobil sau
imobil da drept asupra tot ce produce lucrul si asupra tot ce se unete, ca accesoriu,
cu lucrul, intr-un mod natural sau artificial.
- Egalitatea juridica este un alt principiu important al raporturilor civile, care
confer egalitate in fata legii. Acest principiu este nscris in Declaraia din 1793 care
precizeaz ca toi oamenii sint egali de la natura si in fata legii iar Declaraia
drepturilor omului din 1879 repeta ideea principiului sub forma oamenii se nasc si
ramin liberi si egali in drepturi. Aceasta egalitate este o egalitate in fata legii
(egalitate de drept) si nu o egalitate de fapt.
- Egalitatea in fata legii civile a persoanelor fizice rezulta din art. 4(2) si art. 16
din Constituie care statueaz ca cetatenii sint egali in fata legii si a autoritarilor
publice, fara privilegii si discriminri. Acelai principiu este nscris si in art.4(2)
din Decretul 31/1954 privind persoanele fizice si juridice care spune ca sexul, rasa,
naionalitatea, religia, gradul de cultura sau originea nu au nici o inriurire asupra
capacitatii juridice a persoanei.
- mbinarea intereselor individuale cu cele generale Decretul 31/1954
precizeaz ca drepturile civile ale persoanelor fizice sint recunoscute in scopul de a
satisface interesele personale, materiale si culturale in acord cu interesul obtesc
potrivit legii si regulilor de convieuire
- Ocrotirea si garantarea drepturilor civile Pactul internaional cu privire la
drepturile civile si politice la care Romnia a aderat prin Decretul 212/1974
precizeaz ca toate persoanele sint egale in fata legii, care trebuie sa interzic orice
discriminare si sa garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egala.
2. Principiile aplicabile unor instituii juridice.
- Principiul ocrotirii bunei credine exprima regula potrivit creia conduita de
buna credina a subiectelor raporturilor juridice trebuie ocrotita si rspltita.
Aplicabil in materia drepturilor reale, posesiunii, executrii obligaiilor.

- Principiul consensualismului exprima regula potrivit creia simplu acord de

voina este suficient si necesar pentru ncheierea unui act, fara a fi necesara o alta
forma, daca legea nu dispune altfel. Aplicabil materiei actului civil si contractelor.
- Principiul forei obligatorii exprima regula potrivit creia actele juridice
ncheiate in condiiile legii au intre pari, forta obligatorie ca insasi legea. Aplicabil
in materia efectelor actului juridic.
- Principiul relativitatii efectelor actului juridic exprima regula potrivit creia
efectele actului civil se produc numai intre pari si succesorii lor, ele nu profita si nu
duneaz terilor. Aplicaie in materia actelor juridice in special a contractelor.
- Principiul diligentei bunului proprietar exprima regula potrivit creia cel ce
primete sarcina administrrii bunurilor altuia trebuie sa aib conduita bunului
proprietar
- Principiul neadmiterii derogrii de dreptate exprima regula potrivit creia
judectorul nu poate judeca pe motiv ca legea este neclara, sub sanciunea
rspunderii pentru derogare de dreptate (art. 3 Cod civil)
c) Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept.
Operaiunea de delimitare presupune sesizarea asemnrilor si deosebirilor
existente intre diferitele ramuri de drept.
1. Delimitarea dreptului civil fata de dreptul constituional.
Dreptul constituional ramura de drept ce reglementeaz relaiile sociale care
apar in procesul instaurrii, meninerii si exercitrii puterii de stat. Dreptul
constituional conine norme care consacra unele principii ale dreptului civil cum ar
fi: - principiul garantrii dreptului de proprietate si principiul egalitatii in fata legii;
- principalele drepturi si libertati, nscrise in Constituie, sint drepturi subiective
civile ale persoanei fizice; - `organele de stat menionate in Constituie sint in marea
lor majoritate persoane juridice, subiecte ale raportului juridic civil. Deosebirile
dintre cele doua ramuri sint: - in dreptul constituional predomina raporturile
personal nepatrimoniale iar in dreptul civil majoritatea raporturilor juridice au
caracter patrimonial; - subiectele raportului de drept constituional se gsesc pe
poziii de subordonare, in dreptul civil subiectele raportului juridic se afla pe poziie
de egalitate juridica; - normele dreptului constituional pretind subiectelor sale o
calitate speciala de organ de stat sau cetatean roman pe cind normele de drept
civil nu cer subiectelor nici o calitate speciala, ci numai simpla calitate de persoana
fizica sau juridica; - majoritatea normelor dreptului constituional sint imperative,
in timp ce majoritatea normelor dreptului civil sint norme dispozitive. Atit dreptul
constituional cit si dreptul civil conin sanciuni specifice, insa sanciunile civile se
aplica in cadrul unui proces civil.
2. Delimitarea dreptului civil fata de dreptul administrativ.
Dreptul administrativ acea ramura a dreptului care reglementeaz raporturile
sociale din sfera administraiei publice. Deosebirile sint reprezentate de: - in timp
dreptul civil reglementeaz in cea mai mare parte raporturi patrimoniale, dreptul
administrativ reglementeaz in majoritate raporturi personal-nepatrimoniale; subiectele raportului juridic in dreptul civil nu au nici o calitate speciala, in
raporturile de drept administrativ este necesar ca unul dintre subiecte sa aib
calitatea de organ al administraiei publice; - in dreptul civil subiectele se afla pe
poziie de egalitate juridica, iar in dreptul administrativ partile se afla in relaie de

subordonare; - dreptul civil este caracterizat prin preponderenta normelor

dispozitive pe cind in dreptul administrativ predomina normele imperative.
Sanciunile specifice in dreptul administrativ sint amenda contravenionala si
confiscarea, pe cind dreptul civil utilizeaz instituii proprii precum repararea
prejudiciului cauzat, nulitatea actelor sau rezilierea contractelor.
3. Delimitarea dreptului civil fata de dreptul financiar.
Dreptul financiar ramura de drept ce reglementeaz relaiile de constituire,
repartizare si utilizare a fondurilor banesti ale statului si instituiilor publice.
Asemnarea consta in faptul ca in ambele cazuri majoritatea raporturilor juridice
au caracter patrimonial. Deosebirile sint reprezentate de: - subiectele raporturile de
drept financiar se afla pe poziie de subordonare unul fata de celalalt si cel puin o
parte are o calitate speciala, aceea de organ financiar; - majoritatea normelor de
drept financiar sint imperative. Dreptul financiar are sanciuni proprii cum sint
majorrile sumelor stabilite cu titlu de impozit sau taxa, amenzi.
4. Delimitarea dreptului civil de dreptul comercial.
Dreptul comercial acea ramura de drept care reglementeaz raporturile sociale
nscute prin acte si fapte de comer la care participa persoane care au calitatea de
comerciant. Ambele ramuri reglementeaz raporturi patrimoniale si raporturi
personal-nepatrimoniale intre persoane fizice si/sau juridice. In ambele ramuri,
instituia centrala o reprezint contractul, dar intre contractul civil si cel comercial
exista deosebiri de regim juridic. In ambele ramuri de drept, subiectele raporturilor
juridice au o poziie juridica de egalitate. In ambele ramuri de drept, subiectele sint
persoane fizice si/sau persoane juridice, dar in raportul de drept comercial, cel puin
una din pari trebuie sa aib calitatea de comerciant. Ambele ramuri de drept
cunosc sanciunea rspunderii, dar exista deosebiri de regim juridic intre
rspunderea civila si rspunderea comerciala. In ambele cazuri, majoritatea
normelor au un caracter dispozitiv. Delimitarea raporturilor comerciale de cele
civile are la baza 2 concepii: - concepia obiectiva (potrivit creia sint raporturi
comerciale acelea izvorite din acte si fapte de comer definite astfel pe baza naturii
lor intrinseci sau a obiectului ori formei acestora); - concepia subiectiva (ntemeiata
pe calitatea subiectelor potrivit creia sint raporturi comerciale acelea stabilite de
un comerciant in virtutea calitatii sale profesionale).
5. Delimitarea dreptului civil fata de dreptul muncii si securitatii sociale.
Dreptul muncii acea ramura de drept care cuprinde totalitatea normelor care
reglementeaz relaiile individuale si colective care se nasc intre angajatori si
angajaii care muncesc sub autoritatea primilor in procesul prestrii muncii.
Ambele ramuri reglementeaz Atit raporturi patrimoniale cit si personalnepatrimoniale. In dreptul civil poziia de egalitate juridica a parilor exista Atit la
ncheierea cit si la executarea contractului, pe cind in dreptul muncii aceasta poziie
este prezenta numai la ncheierea contractului, in timp ce in cadrul executrii
contractului are prioritate disciplina muncii, care implica Atit rspunderea
materiala cit si rspunderea disciplinara pentru prejudicii cauzate de nclcarea ei.
In dreptul civil predomina normele dispozitive, pe cind in dreptul muncii
majoritatea normelor sint imperative. In dreptul muncii, sfera subiectelor este
diferita fata de dreptul civil, deoarece minorii sub 15 ani nu pot ncheia contracte de
munca art. 49(4) din Constituie.

6. Delimitarea dreptului civil fata de dreptul familiei.

Dreptul familiei acea ramura de drept care reglementeaz raporturile
personale si patrimoniale care se nasc din casatorie, rudenie, adopie si raporturile
asimilate de lege cu raporturile de familie. Sub aspectul obiectului, in dreptul
familiei preponderente sint raporturile personal-nepatrimoniale in drept ce dreptul
civil reglementeaz in cea mai mare parte raporturi patrimoniale. In ambele ramuri
dei partile au o poziie de egalitate juridica se observa totui ca in dreptul familiei
in raporturile parinti-copii minori, poziia subiectelor este de subordonare. In
dreptul familiei, subiectele trebuie sa aiba o calitate speciala: so, printe, copil,
ruda, nfiat, adoptat, adoptator, etc. in dreptul familiei majoritatea normelor sint
imperative. Sanciunile in dreptul familiei sint proprii si sint reprezentate de
decderea din drepturile parintesti, ndeprtarea tutorelui de la exercitarea tutelei.
7. Delimitarea dreptului civil fata de dreptul internaional privat.
Dreptul internaional privat - acea ramura de drept care are ca obiect de
reglementare raporturile de drept civil cu element de extraneitate (cetatenia strina,
naionalitatea strina, situarea in strintate a unor bunuri, etc.). Deosebirile dintre
cele doua ramuri rezulta din obiectul lor. Normele dreptul internaional
solutioneaza conflictul de legi sau conflictul de jurisdicii, precum si condiia
juridica a strinului. Metoda de reglementare in dreptul internaional privat consta
in a stabili legea aplicabila raportului juridic cu elemente de extraneitate, prin
indicarea normei conflictuale.
8. Delimitarea dreptului civil fata de dreptul procesual civil.
Dreptul procesual civil ramura de drept care cuprinde ansamblu de norme
juridice care reglementeaz modul de judecata si de soluionare a pricinilor civile,
precum si modul de executare silita a hotaririlor judecatoresti pronunate in alte
pricini. Intre dreptul civil si dreptul procesual exista o legtura ca de la coninut la
forma, pentru ca dreptul material ar fi ineficient daca nu s-ar asigura realizarea lui
pe calea procesului civil, dupa cum procesul civil ar fi de neconceput fara existenta
unui drept material pe care sa-l apere si sa-l valorifice.
Capitolul III. Izvoarele dreptului civil.
1. Noiunea de izvor de drept.
IZVOR DE DREPT forma de exprimare a normelor de drept civil, mijloacele
specifice statale prin care voina este ridicata la rang de lege devenind astfel
generala si obligatorie. EXPRESIA izvor de drept civil desemneaz toate actele
normative in care aceste norme se regsesc.
2. Norma juridica izvor de drept.
NORMA JURIDICA regula de conduita generala, impersonala si obligatorie,
constituita de puterea publica sau recunoscuta de aceasta, a carei respectare
obligatorie este asigurata, la nevoie, de forta coercitiva a statului. Ca structura
norma juridica prezint 2 elemente constitutive:
structura interna ce are in vedere structura logico-juridica a normei
(orice norma juridica are o organizare logica alctuita din trei elemente: ipoteza; - dispoziia; - sanciunea);
structura externa adic modul ei de exprimare in cadrul unui act normativ,
adic structura tehnico-juridica (tehnico-legislativa) normele juridice nu

sint elaborate si nu apar intr-o forma distincta, de sine stttoare ci sint

cuprinse intr-un act normativ care poate fi lege, hotarire, regulament,
statut, etc. Acest act normativ este la rindul sau structurat pe capitole,
sectiuni, articole. Sub aspectul tehnicii de redactare, actul normativ
cuprinde in structura titlul, preambulul, formula introductiva, dispozitii
generale, dispozitii speciale, dispozitii finale si tranzitorii. ARTICOLUL
este elementul structural de baza al actului normativ care contine in
principiu, prevederi de sine statatoare.
Clasificarea normelor juridice poate fi facuta dupa mai multe criterii:
a.
dupa obiectul de reglementare: - norme de drept constitutional; - norme de
drept penal; - norme de drept civil; - norme de drept comercial, etc.
b.
dupa forta juridica pe care o au, normele juridice pot fi exprimate in : legi; - decrete; - hotariri de guvern, etc.
c.
dupa sfera de aplicare si gradul de generalitate avem: - norme generale; norme speciale; - norme de exceptie.
d.
dupa modul de redactare avem: - norme juridice complete si norme
juridice incomplete care se completeaza cu trimitere la alte norme.
e.
dupa criteriul actiunii permise sau oprite avem: - normele juridice
onerative; - normele juridice prohibitive; - normele juridice permisive.
Sint considerate izvoare de drept civil urmatoarele acte normative:
a. LEGEA actul normativ adoptat de Parlament (puterea legiuitoare), dupa o
procedura prestabilita art. 73(1) din Constitutie dispune Parlamentul adopta
legi constitutionale, legi organice si legi ordinare.
legile organice sint adoptate pentru reglementarea diferitelor domenii de
relatii, prevazute expres in art. 73 (3) din Constitutie. In masura in care ele
contin norme referitoare la relatii patrimoniale din domeniul dreptului
civil, acestea sint izvoare de drept civil.
legile ordinare adoptate pentru reglemantarea unor domenii exprese de
relatii sociale.
b. DECRETELE-LEGI acte normative adoptate de Consiliul Frontului
Salvarii Nationale si apoi de Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala, in perioada
dec 89 mai 90.
c. DECRETELE acte normative adoptate de fostul Consiliu de Stat. Potrivit
Constitutiei Romaniei din 1991, decretele sint emise de Presedintele Romaniei si nu
au caracter normativ (nu sint izvoare de drept civil).
d. ORDONANTELE GUVERNULUI acte normative ce se adopta numai in
cazul in care Guvernul este abilitat printr-o lege speciala, in limitele si conditiile
stabilita de lege. Guvernul nu poate emite ordonante in domeniile rezervate legilor
organice.
e. HOTARIRI ALE GUVERNULUI guvernul adopta hotariri pentru
organizarea si executarea legilor
f. REGLEMENTARI INTERNATIONALE (acorduri, conventii, tratate, pacte)
aceste reglementari sint izvoare de drept cu conditia ratificarii lor de catre
Parlament.
g. Acte normative emise de autoritatile administratiei locale. Actele prin care
organele locale isi exercita atributiile sint reprezentate de: - hotaririle emise de

Consiliile locale si Consiliile judetene; - deciziile emise de Delegatiile permanente ale

Consiliilor judetene; - dispozitiile emise de primari; - ordinele emise de prefecti.
In doctrina noastra mai veche si in alte sisteme de drept sint admise ca izvoare
de drept indirecte: - OBICEIUL (cutuma) regula de conduita stabilita printr-o
practica indelungata si respectata ca o lege nescrisa, socotita obligatorie; MORALA (reguli de conduita sociala); - PRECEDENTUL JUDICIAR si
JURISPRUDENTA; - DOCTRINA.
CONCLUZIE: -In dreptul civil roman nu sint admise ca izvoare de drept decit
ACTELE NORMATIVE.
3. Aplicarea legii civile.
Analiza modului de actiune a legii civile conduce la concluzia ca aceasta
actioneaza concomitent sub trei aspecte: - o anumita durata (deoarece legea civila
nu este eterna), care se numeste aplicarea legii civile in timp; - pe un anumit
teritoriu care se numeste aplicarea legii in spatiu; - cu privire la anumite persoane
care se numeste aplicarea legii civile asupra unor categorii de subiecte de drept
(persoane fizice si/sau juridice).
a. Aplicarea legii civile in timp.
Cercetind existenta in timp a legilor se constata atit faptul ca ele se succed, fiind
inlocuite unele cu altele la diferite perioade de timp cit si faptul ca durata de actiune
a fiecaruia este marginita de momentul de inceput si de cel de sfirsit al acesteia.
Legea intra in vigoare la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei sau
la o data ulterioara precizata expres in textul legii respective.
Abrogarea reprezinta momentul incetarii actiunii legii, a iesirii din vigoare a
legii, poate fi: - directa (momentul iesirii din vigoare a legii este expres mentionat in
textul legii insasi sau in textul legii care o abroga); - indirecta (prin formula orice
alte dispozitii contrare se abroga, cind legea noua, care succede, cuprinde dispozitii
noi diferite de cele ale legii abrogate); - implicita (atunci cind legea noua cuprinde
dispozitii incompatibile cu cele ale vechii legi, fara insa a se dispune expres
abrogarea dispozitiilor contrare legii noi. Regulile ce guverneaza abrogarea unei legi
sint: - abrogarea unui act normativ se poate face numai printr-un act de acelasi fel
sau de grad superior; - abrogarea tacita opereaza numai dispozitiilor de aceasi
categorie adica o norma generala abroga tot o norma generala, iar o norma speciala
abroga tot dispozitii cuprinse intr-o norma speciala. Un caz particular de actiune a
legilor in timp este cel al LEGILOR TEMPORALE. Acestea sint adoptate de
legiuitor spre a fi aplicate o perioada limitata (temporara) de timp astfel incit iesirea
din vigoare (incetarea actiunii legii) se produce la expirarea perioadei de timp
precizata de lege fara a fi necesara abrogarea directa, indirecta sau implicita. Un
mod particular de suspendare a actiunii legii fara ca existenta ei sa fie afectata este
CADEREA IN DESUETUDINE a ei. Aceasta se produce atunci cind dispozitiile
normei numai sint in concordanta cu relatiile sociale pe care trebuie sa le
reglementeze si nu exista un act normativ care sa abroge norma desueta.
Desuetudinea nu produce incetarea actiunii legii si doar suspendarea de facto a
actiunii acesteia, care se poate relua daca ratiunile avute in vedere la adoptarea legii
reapar avem exemplul Codului comercial roman din 1867, care in perioada 1950
1990 s-a aflat in desuetudine, dar dispozitiile sale au continuat sa fie aplicate dupa
1990.

Principiile aplicarii in timp a legii sint cuprinse de:

- principiul neretroactivitatii legii civile noi - consacrat expres in art. 1 Cod civil
care prevede:Legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactiva..
Acest principiu este consacrat si in art. 15 (2) din Constitutie care spune ca:Legea
dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile.
- principiul aplicarii imediate a legii civile noi potrivit caruia, legea noua se
aplica tuturor raporturilor juridice civile care se vor naste, modifica sau stinge dupa
momentul intrarii in vigoare.
Exceptiile de la cele 2 principii ale aplicarii legii civile in timp sint: retroactivitatea legii civile noi adica aplicarea legii civile noi la situatiile anterioare
adoptarii ei, daca sint consacrate expres in legea noua; - ultraactivitatea legii civile
noi adica supravietuirea inca un timp oarecare, a legii vechi, desi a intrat in
vigoare legea noua, in unele situatii determinate, prevazute in legea noua.
b. Aplicarea legii civile in spatiu.
Principiul care guverneaza aplicarea legii civile in spatiu este PRINCIPIUL
TERITORIALIZARII LEGII. In aplicarea regulilor privind actiunea legii civile in
spatiu trebuie tinut seama de : - aspectul intern (care reglementeaza raporturile
juridice intre subiecte de drept civil de cetatenie sau nationalitate romana pe
teritoriul Romaniei); - aspectul international (care reglementeaza raporturile
private intre cetatenii diferitelor state).
Pe plan intern se aplica regula ca actele normative civile care emana de la
organele centrale de stat se aplica pe intreg teritoriu tarii, iar reglementarile civile
ce emana de la un organ de stat local se aplica doar pe teritoriul respectivei unitati
administrativ-teritoriale (judet sau comuna).
Pe plan international, se rezolva de catre normele conflictuale ale dreptului
international privat, care presupune asa-zusul conflict de legi in spatiu.
Reglementarea raporturilor de drept international privat este data de legea
105/1992 care cuprinde 2 categorii de norme: - norme conflictuale cu privire la
situatii juridice legale care au caracter obligatoriu cum ar fi statutul persoanei
fizice, statutul organic al persoanei juridice, posesia si dreptul de proprietate,
mostenirea, casatoria, raspunderea civila; - norme conflictuale privitoare la situatii
juridice cum sint:-conditiile de forma ale actului unilateral sint cirmuite de legea
aleasa de autor, de legea statului cu care actul are legatura directa sau de legea
intocmirii actului; -conditiile de forma ale actului juridic sint reglementate de
aceeasi l;ege care guverneaza si conditiile de fond ori de legea locului intocmirii
actului; -contractul este guvernat de legea aleasaprin consens de parti.
Regulile ce guverneaza aplicarea legii civile in spatiu sint reprezenmtate de: legea este localizata spatial intre frontierele statului care a promulgat-o; - legile, din
punct de vedere spatial, sint coexistente pe teritorii supuse unor suveranitati
distincte. Fiecare stat are propriul sistem juridic coerent si autonom adoptat
particularitatilor locale.
c. Aplicarea legii civile asupra persoanelor.
Legile civile au ca destinatari oameni care pot fi persoane fizice si persoane
juridice.
Clasificarea legilor civile din punct de vedere al sferei subiectelor la care se
aplica este reprezentata de:

- legi civile cu vocatie generala de aplicare;

- legi civile cu vocatiea aplicarii lor numai persoanelor fizice;
- legi civile cu vocatia aplicarii numai persoanelor juridice.
4. Interpretarea normei juridice.
Prin INTERPRETAREA normei juridice se intelege operatiunea logica prin care
se determina si califica intelesul unei norme. Interpretarea este etapa premergatoare
aplicarii normei. Continutul interpretarii consta in activitatea rationala de
cunoastere a vointei legiuitorului. Scopul interpretarii este de a asigura aplicarea
justa a legii.
Interpretarea normei juridice civile poate fi realizata dupa mai multe criterii:
- in functie de forta sa interpretarea poate fi: - oficiala (obligatorie) care la
rindul ei poate fi interpretare legala (autentica) si interpretare judecatoreasca
(judiciara); - interpretare neoficiala (doctrinara).
- dupa criteriul rezultatului la care ajunge interpretarea cu privire la raportul
dintre continutul literal si continutul real al normei, distingem: - interpretarea
literala-declarativa; - interpretarea extinsiva; - interpretarea restrictiva.
Ca metode de interpretare avem:
interpretarea teleologica consta in stabilirea sensului unei dispozitii legale,
avindu-se in vedere finalitatea urmarita de legiuitor la adoptarea actului
normativ din care face parte acea dispozitie, intr-un context dat.
interpretarea gramaticala consta in lamurirea intelesului unei dispozitii
legale civile pe baza regulilor gramaticii deci tinind seama de sintaxa si
morfologia propozitiei sau frazei, de semantica termenilor utilizati in textul
interpretat, ca si de semnele de punctuatie.
interpretarea sistematica consta in lamurirea intelesului unei dispozitii
legale tinindu-se seama de legaturile sale cu alte dispozitii din acelasi act
normativ ori din alt act normativ.
interpretarea logica consta in lamurirea sensului unei norme civile pe
baza legilor logicii formale, a rationamentelor logice, inductive si deductive.
Argumentele interpretarii logice sint mijloace de adoptare a legilor logicii
formale la nevoile interpretarii logico-rationale, exprimate in ADAGII. Cele
mai importante adagii sint: - argumentul per a contrario(utilizeaza
cunoscuta regula a logicii formale potrivit careia ori de cite ori un text de
lege prevede un anumit lucru se poate prezuma ca el neaga contrariul); argumentul a fortiori (argumentul care justifica extinderea aplicarii normei
la un caz neprevazut de ea deoarece, motivele avute in vedere la adoptarea
normei se regasesc mai evident in cazul dat); - argumentul a minori ad
minus(este considerat o particularizare a argumentului a fortiori); argumentul de analogie (se intemeaza pe ratiunea ca aceeasi cauza
produce acelasi efect); - argumentul reducerii la absurd (este argumentul
prin care se evidentiaza ca o anumita solutie propusa prin interpretare este
singura posibila, deoarece sustinerea oricarui alt punct de vedere ar duce la
consecinte inadmisibile, absurde).
Capitolul IV. Raportul juridic civil.

10

RAPORTUL JURIDIC CIVIL relatia sociala cu continut patrimonial sau

personal nepatrimonial, reglementata de norma de drept civil.
Caracterele raportului juridic civil sint reprezentate de:
- raportul juridic civil este un raport social el se stabileste intre oameni, priviti
fie individual ca persoane fizice, fie colectiv, ca persoane juridice;
- raportul juridic civil este un raport volitional el rezulta din manifestare
vointei legiuitorului si a subiectelor raportului. Raportul juridic incorporeaza atit
vointa legiuitorului exprimata in norma cit si vointa subiectilor participanti la
raport. Vointa legiuitorului este incorporata tuturor raporturilor juridice civile.
- subiectele raportului juridic se afla pe pozitie de egalitate juridica in cadrul
legaturii (relatiei) lor juridice.
Pentru nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic concret este
nevoie de: - o relatie sociala; - o norma de drept care sa reglementeze relatia sociala
(abstract sau concret); - un fapt sau un act juridic de care normele de drept
conditioneaza nasterea, modificarea, trasmiterea sau stingerea de drepturi si
obligatii concrete intre subiecte determinate (izvoare ale raporturilor juridice).
1. Izvoarele raporturilor juridice.
Raporturilor juridice civile concrete isi au izvorul in:
a) FAPTELE JURIDICE - sint imprejurari de care legea leaga producerea unor
efecte juridice. Dupa rolul vointei oamenilor in producerea lor, faptele juridice se
clasifica la rindul lor in:
evenimente (fapte naturale) sint imprejurari care se produc independent
de vointa oamenilor si de care norma juridica leaga producerea unor efecte
juridice;
actiuni omenesti sint fapte comisive sau omisive, savirsite de autor cu sau
fara intentia de a produce efecte juridice, efecte care se [produc in virtutea
legii. In raport cu existenta intentiei autorului da a produce sau nu efecte
juridice, actiunile omenesti pot fi: - actiuni savirsite cu intentia de a
produce efecte juridice, numite si acte juridice civile; - actiuni savirsite fara
intentia de a produce efecte juridice, efecte care insa se produc in virtutea
legii numite fapte juridice. Dupa cum conduita autorului faptei este permisa
de lege sau prohibita, distingem intre fapte licite si fapte ilicite.
b) ACTE JURIDICE.
2. Structura raportului juridic civil.
Din punct de vedere structural raportul juridic civil are ca elemente constitutive:
subiectele partile raportului juridic civil;
continutul alcatuit din drepturile si obligatiile partilor in cadrul legaturii
lor juridice;
obiectul la care sint indreptatite sau la care sint indatorate partile.
Pentru existenta unui raport juridic concret, toate cele trei elemente mentionate
trebuie sa existe concomitent. Trebuie subliniata si inteleasa diferenta dintre
termenii SUBIECT si PARTE a raportului juridic civil. Partea este formata din unul
sau mai multe subiecte care au in cadrul raportului juridic civil aceleasi interese
(exercita aceleasi drepturi sau sint tinute de aceleasi indatoriri).
A. SUBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL.

11

Subiectele raportului juridic civil sint subiectele de drept civil participante la

legatura (relatia)reglementata de norma juridica. Subiectele de drept civil la rindul
lor sint acea specie de subiect care cuprinde: - persoana fizica (omul individual,
privit in calitatea lui de titular de drepturi subiective si obligatii) si persoana
juridica (subiect colectiv de drept civil alcatuita dintr-un grup de oameni care
intruneste conditiile cerute de lege pentru a dobindi personalitate juridica). Fiecare
dintre aceste doua categorii de subiecte se poate prezenta in mai multe varietati.
Clasificarea persoanei fizice.
Dupa criteriul capacitatii civile (capacitatea civila desemneaza aptitudinea
subiectului de drept de a avea drepturi si obligatii si de a le exercita si indeplini)
persoanele fizice sint: - persoane fizice lipsite de capacitate de exercitiu (minorii sub
14 ani si persoanele puse sub interdictie); - persoane cu capacitate de exercitiu
restrinsa (minorii intre 14 18 ani); - persoane cu capacitate deplina de exercitiu
(majorii, femeia casatorita inainte de a implinii 18 ani in conditiile legii).
Dupa criteriul cetateniei avem: - persoane fizice care au cetatenie romana; persoane fizice care nu au cetatenie romana si care la rindul lor pot fi:-persoane
fizice cu cetatenie straina;-persoane fizice fara cetatenie (apatrizii);-persoane fizice
cu dubla cetatenie, altele decit cea romana.
Clasificarea persoanei juridice.
Aceasta clasificare se face dupa natura proprietatii (dupa acest criteriu
distingem intre persoane juridice private particulare - , persoane juridice
cooperatiste, persoane juridice mixte si persoane juridice de stat) si dupa
apartenenta la un anumit stat.
In cadrul raporturilor juridice concrete subiectele pot ocupa 2 pozitii diferite si
concrete:
-pozitia de subiect activ (care dobindeste si exercita drepturi subiective cu
caraccter patrimonial sau personal nepatrimonial);
-pozitia de subiect pasiv (care se obliga, isi asuma raspunderi).
In cadrul raporturilor reale: - subiectul activ este titularul unui drept real ale
carui atribute le exercita fara a avea nevoie de concursul altor persoane; - subiectul
pasiv este nedeterminat, format din totalitatea subiectelor de drept tinute de
obligatia generala si abstracta sa nu impiedice executarea dreptului subiectiv de
catre titular (subiectul activ).
In cadrul raportului juridic personal avem: - subiectul activ (este titularul unui
drept de creanta si este numit creditor); subiectul pasiv (este numit debitor si
trebuie sa execute o obligatie in folosul creditorului sau a unei alte persoane).
Caracteristicele raportului juridic civil sint: - pluralitatea; - individualizarea
subiectelor; - schimbarea subiectelor de drept.
Persoana fizica subiect al raportului juridic civil.
PERSOANA FIZICA subiectul individual de drept, adica omul privit ca titular
de drepturi si obligatii civile si participind in aceasta calitate la raporturi
juridice civile. Pentru a fi participant la raporturi juridice civile, persoana fizica
trebuie sa dispuna de capacitate civila (aptitudinea de a fi titular de drepturi si
obligatii civile). Capacitatea civila trebuie analizata in toate cazurile prin prisma
celor doua componente ale tale: - capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu.

12

a). Capacitatea de folosinta a persoanei fizice aptitudinea generala si abstracta

a persoanei fizice de a avea drepturi si obligatii civile. Inceputul capacitatii de
folosinta a persoanei fizice coincide cu nasterea (art. 7 (1) din Decretul nr. 31/1954).
Exceptie de la regula este capacitatea de folosinta anticipata (art.7(2) din Decretul
nr. 31/1954). Sfirsitul capacitatii de folosinta este stabilit tot in acelasi art. 7(2) din
Decretul nr. 31/1954 care spune Capacitatea de folosinta incepe de la nasterea
persoanei si inceteaza odata cu moartea acesteia. Dispozitii de exceptie sint
prevazute in art. 16 din Decretul 31/1954 care tinde sa solutioneze situatia persoanei
disparute in doua etape: - declararea judecatoreasca a disparitiei; - declararea
judecatoreasca a mortii; - declararea judecatoreasca directa a mortii; - anularea
hotaririi judecatoresti de declarare a mortii.
b). Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice consta in aptitudinea persoanei
fizice de a dobindi si exercita drepturi civile si de a-si asuma si executa obligatii
civile, prin incheierea de acte juridice civile concrete. Clasificarea capacitatii de
exercitiu in raport cu nivelul discernamintului persoanei se poate prezenta sub
forma:
- absentei capacitatii de exercitiu. Sint lipsiti de capacitatea de exercitiu: minorii sub 14 ani; - alienatii si debili mintali pusi sub interdictie judecatoreasca.
Pentru aceste persoane, actele juridice se fac de catre reprezentantii lor legali,
respectiv parintii sau in lipsa acestora, tutorele. Totusi, aceste persoane, vor putea
face valabil anumite acte juridice civile ca: - acte de conservare care, prin definitie,
nu pot fi vatamatoare (somatia, punerea de peceti, inscrierea unei ipoteci sau a unui
privilegiu in registrul de publicitate, etc.); - acte marunte, care se incheie zilnic,
pentru nevoile obisnuite ale traiului, cum ar fi cumpararea de rechizite scolare,
bilete pentru transportul in comun, etc.
- capacitate de exercitiu restrinsa reprezinta aptitudinea minorului de 14 18
ani de a dobindi si exercita drepturi civile si de a-si asuma si executa obligatii civile
prin incheierea, personal, a anumitor acte juridice in conditiile legii. Putem avea
urmatoarele categorii: - unele acte juridicve civile pot fi incheiate personal si singur
de minorul de 14-18 ani (actele de conservare si actele marunte pe care le putea
incheia singur si pina la virsta de 14 ani, contractul de depozit special la CEC,
redactatrea testamentului de catre minorul de 16 ani, prin care va putea sa dispuna
de din ceea ce ar fi putut dispune daca ar fi fost major); - o serie de alte acte
juridice pot fi incheiate de minorul de 14-18 ani cu incuvintarea prealabila a
ocrotitorului legal (actele de administrare a unui bun individual determinat, actele
ce privesc patrimoniul minorului); - alte acte juridice pot fi incheiate de minorul de
14-18 ani singur, dar cu o dubla incuviintare, a ocrotitorului legal si a autoritatii
tutelare (instrainarea unui bun, grevarea unui imobil cu o sarcina reala (gaj sau
ipoteca), renuntarea la un drept, tranzatia); - unele acte juridice sint interzise
minorului de 14-18 ani (donatii sau sa garanteze obligatia altuia).
- capacitatea de exercitiu deplina aceasta capacitate reprezinta aptitudinea
persoanei fizice de a dobindi si exercita drepturile civile si de a-si asuma si executa
obligatiile civile prin incheierea personal si singur a tuturor actelor juridice
civile ingaduite de lege.
In afara capacitatii civile persoana fizica mai dispune si de alte atribute
elemente care permit individualizarea sa precum nume, domiciliu, stare civila.

13

Persoana juridica subiect al raportului juridic civil.

PERSOANE JURIDICE acele subiecte colective de drept care, indeplinind
anumite conditii de fond si de forma prevazute de lege, pot sa dobindeasca drepturi
subiective si civile, sa contracteze obligatii civile si sa stea in justitie ca reclamante
sau pirite.
Potrivit art. 26 lit. e, din Decretul nr. 34/1954 sint elemente constitutive ale
oricarei persoane juridice: - organizarea de sine statatoare; - patrimoniul propriu; scopul propriu.
Conform dispozitiilor legale in vigoare avem 3 mari moduri de infiintare a
persoanelor juridice:
- prin actul de dispozitie al organului de stat competent principala cale prin
care iau fiinta persoanele juridice de stat. Cel mai reprezentativ domeniu de
aplicare a infiintarii pe aceasta cale este crearea regiilor autonome si a societatilor
comerciale cu capital de stat prin reorganizarea unitatilor economice de stat
aplicarea prevederilor Legii nr. 15/1990.
- prin actul de infiintare recunoscut de organul competent acest mod de
infiintare este reglementat prin Decretele-legi nr. 66 si 67/1990.
- prin actul de infiintare autorizat de organul competent acest mod de
infiintare se face pe baza urmatoarelor acte juridice: - actul de constituire; - tatutul
respectivei persoane juridice; - autorizarea infiintarii; - dupa caz inmatricularea in
Registrul Comertului sau inregistrarea/inscrierea la organul abilitat de lege
(organul fiscal teritorial).
Persoanele juridice ce au nevoie de o autorizare prealabila infiintarii (actul de
recunoastere fiind ulterior actului de infiintare) sint reprezentate de: - partidele
politice si organizatiile obstesti autorizate de catre Tribunalul Municipiului
Bucuresti (Legea nr. 27/1996); - societatile comerciale, autorizate de instanta
judecatoreasca, cu avizul consultativ al Camerei teritoriale de comert si industrie.
Capacitatea civila a persoanelor juridice este alcatuita din:
-capacitatea de folosinta reprezinta acea parte a capacitatii civile care consta in
aptitudinea generala si abstracta a persoanei juridice de a avea drepturi si obligatii.
-capacitatea de exercitiu aptitudinea persoanei juridice de a dobindi si exercita
drepturi subiective civile si de a-si asuma si indeplinirea obligatiei civile prin
incheierea de acte juridice civile de catre organele sale de conducere.
B. CONTINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL.
Continutul raportului juridic civil cuprinde totalitatea drepturilor subiective
civile si a obligatiilor pe care le au partile in cadrul legaturilor lor juridice.
Caracteristic este interdependenta, prin corelatie care exista intre continutul
dreptului subiectiv apartinind subiectului activ si continutul indatoririi subiectului
pasiv. Relatia de interdependenta se poate prezenta ca o relatie simpla sau o relatie
complexa.
Dreptul subiectiv posibilitatea juridica recunoscuta titularului de a avea, in
limitele legii o anumita conduita, de a pretinde persoanei obligate o anumita
comportare si de a o impune la nevoie prin forta coercitiva a statului.
Caracterele dreptului subiectiv sint reprezentate de:
- confera titularului urmatoarele prerogative: - sa aiba o conduita permisa de
lege; - sa pretinda subiectului pasiv sa manifeste conduita ceruta de lege; - sa ceara

14

concursul fortei de constringere a statului pentru a determina cealalta parte sa

manifeste conduita la care era indatorat.
- delimiteaza conduita permisa partii active a raportului juridic civil concret in
cadrul legaturii juridice stabilita intre subiecte;
- existenta dreptului subiectiv este independenta de exercitarea lui.
Drepturile subiective civile sint recunoscute titularilor lor, persoane fizice sau
juridice, dupa caz, global sau pe categorii.
Regula esentiala in materia exercitarii drepturilor subiective civile este aceea a
libertatii titularului de a hotari in ce mod, cind si cum sa exercite dreptul sau.
Principiile exercitarii drepturilor subiective civile sint reprezentate de:
dreptul subiectiv civil trebuie exercitat potrivit cu scopul lui economic si
social;
- dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu respectarea legii si moralei;
- dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu buna credinta.
Exercitarea dreptului subiectiv civil cu incalcarea principiilor aratate constituie
abuz de drept si se sanctioneaza dupa caz: - pe cale pasiva, prin refuzul instantelor
judecatoresti de a ocroti dreptul exercitat abuziv; - pe cale ofensiva, a actiunii in
raspundere civila introdusa de persoana vatamata prin exercitiul abuziv al
dreptului.
Drepturile subiective civile recunoscute si ocrotite fiind numeroase, clasificarea
lor este utila si necesara.
1. Dupa criteriul naturii lor avem:
- dreptul absolut acel drept subiectiv civil in temeiul caruia titularul sau,
determinat, are posibilitatea sa-l exercite singur, celelalte persoane avind obligatia
generala de a nu face nimic de natura sa aduca atingere exercitiului acestuia.
Caracterele dreptului absolut sint reprezentate de: - raportul juridic care cuprinde
in continutul sau un drept absolut se stabileste intre titularul sau, ca subiect activ
determinat (proprietar) si toate celelalte persoane ca subiecte pasive nedeterminate;
- continutul obligatiei subiectelor pasive nedeterminate este intotdeauna acelasi si
anume de a nu face nimic de natura sa impiedice pe titularii de drepturi sa-si
exercite prerogativele lor; - drepturile absolute sint opozabile tuturor, toate
persoanele fizice sau juridice fiind tinute sa respecte prerogativele pe care le au
titularii de drepturi. In categoria drepturilor absolute intra drepturile personalnepatrimoniale si drepturile reale.
- dreptul relativ acel drept subiectic civil, in temeiul caruia subiectul activ
determinat (creditorul) are posibilitatea de a pretinde subiectului pasiv determinat
(debitorul) sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva (dare, facere, non facere). Caracterele
dreptului relativ: - atit subiectul activ, cit si cel pasiv sint determinate din momentul
stabilirii raportului juridic; - subiectul pasiv este tinut la executarea unei prestatii
de a da, a face sau a nu face ceva; - dreptul relativ este opozabil numai fata de
anumite persoane determinate.
2. Dupa criteriul continutului sau distingem:
a. Dreptul patrimonial este dreptul subiectiv care are un continut economic
evaluabil in bani. Drepturile patrimoniale (care impreuna cu obligatiile
corespunzatoare alcatuiesc patrimoniul persoanelor) se clasifica in: - dreptul real
jus in re este acel drept subiectiv , in virtutea caruia titularul lui poate sa exercite

15

in mod direct si exclusiv atributele asupra unui lucru, fara a fi necesara interventia
unei alte persoane; - dreptul de creanta jus in personam este dreptul subiectiv in
virtutea caruia subiectul activ (creditorul) poate pretinde subiectului pasiv
determinat (debitorului) sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. Din faptul ca dreptul
real este un drept absolut ce are ca obiect un bun cert, rezulta doua prerogative
specifice, deosebit de importante pentru titularul unui drept real: - dreptul de
urmarire (consta in posibilitatea recunoscuta titularului unui drept real de a urmari
si pretinde bunul, in orice miini s-ar gasi); - dreptul de preferinta (consta in
posibilitatea recunoscuta titularului unui drept real de a fi satisfacut cu prioritate
fata de titularii altor drepturi reale, dobindite ulterior, sau de titularii altor drepturi
de creanta fara garantii).
b. Dreptul personal-nepatrimonial dreptul subiectiv care nu are continut
economic, nefiind susceptibil de evaluare in bani si care, fiind strins legat de
persoana, serveste la individualizarea acesteia.
3. Dupa criteriul raportului dintre ele se disting:
a. Drepturile reale principale au o existenta de sine statatoare, ele sint
prevazute in Codul civil sau in alte acte normative.
b. Drepturile reale accesorii sint acelea a caror existente depinde de existenta
altor drepturi principale pe care le garanteaza:
- dreptul de retentie acel drept real accesoriu in temeiul caruia persoana care
detine un bun mobil sau imobil pe care trebuie sa-l restituie creditorului, titular al
bunului, are dreptul sa-l retina pina cind creditorul respectiv ii va plati sumele pe
care le-a cheltuit cu intretinerea acelui bun. Acest drept are natura unei garantii
reale imperfecte.
- dreptul de gaj este un drept real accesoriu imobiliar, ca confera titularului
creditor prerogative asupra unui bun al debitorului, bun afectat garantarii unei
obligatii a acestuia. El confera titularului prerogativa dreptului de urmarire si de
preferinta.
- ipoteca drept real imobiliar accesoriu asupra imobilului afectat la plata unei
datorii. Ipoteca confera titularului prerogativele de a urmari bunul in miinile oricui
s-ar afla si de a fi preferat pentru satisfacerea creantei, in concursul cu alti creditori.
- privilegiul drept real accesoriu care confera titularului dreptul de preferinta
in plata creantei inaintea altor creditori.
4. Dupa criteriul modalitatilor care efectueaza existenta si exercitarea dreptului
avem:
Dreptul subiectiv civil pur si simplu dreptul care se naste in cadrul unui
raport juridic in forma sa cea mai simpla care presupune un creditor si un
debitor si un singur obiect.
Dreptul subiectiv civil afectat de modalitate acel drept care nu ofera
siguranta deplina a existentei si efectelor sale datorita unor elemente
specifice existente in continutul lor, numite modalitati (termene, conditii,
sarcini).
Dreptul eventual (viitor) acel drept lipsit de obiect sau titular, nestiindu-se
in viitor daca obiectul dreptului va fiinta sau daca dreptul va apartine unui
subiect.
Obligatiile civile.

16

Obligatia indatorirea subiectului pasiv de a executa o actiune pozitiva sau

negativa, de a face sau a nu face ceva, in folosul creditorului sau a altei persoane.
Obligatia se poate clasifica dupa mai multe criterii:
a). Dupa criteriul obiectului lor avem:
- obligatii de a da, a face, a nu face A da inseamna in dreptul civil a
transfera sau a constitui un drept real (drept de proprietate, uz, uzufruct, superficie,
etc.); - A face inseamna o actiune in favoarea subiectului activ, o prestatie
pozitiva de orice natura (efectuarea unei lucrari, prestarea unui serviciu, predarea
unui bun); - A nu face inseamna obligarea subiectului pasiv de a se obtine de la
a nu face ceva care sa afecteze exercitiul unui absolut sau sa se abtina de a face ceva
la care persoana era indreptatita sa faca daca nu si-ar fi luat obligatia fata de
subiectul activ de a nu face.
- obligatii pozitive (obligatiile de a da si a face) si negative (obligatia de a
nu face a carei incalcare il pune pe debitor de drept in intirziere).
- obligatii de rezultate (determinata este aceea care se considera indeplinita
daca debitorul a atins rezultatul promis) si de diligenta (de mijlocare este aceea
care-l indatoreaza pe debitor de a depune eforturi, de a staruicu buna credinta,
pentru a atinge un anumit rezultat, fara a fi obligat sa indeplineasca insusi
rezultatul respectiv).
b). Dupa criteriul gradului de opozabilitate al obligatiei distingem:
obligatii obisnuite in cazul acestora, regula generala este aceea a
obligatiilor opozabile intre parti. Indatorirea revine debitorului care s-a
obligat.
obligatii opozabile tertilor sint strins legate de posesia unui bun.
obligatii reale sint strins legate de un drept real si consta din obligatii de
a face.
c). Dupa criteriul sanctiunii ce le sint proprii, obligatiile se divid in:
-obligatii perfecte beneficiaza de sanctiune, adica creditorul poate apela la
forta de constringere a statului pentru a obtine un titlu executoriu impotriva
debitorului.
-obligatii imperfecte naturale sint lipsite de sanctiune, dar odata executate,
debitorul nu mai poate pretinde restituirea prestatiei ca fiind nedatorata.
d). Dupa criteriul structurii lor, obligatiile civile se impart in:
- obligatii pure si simple care au un creditor, un debitor, un singur obiect si nu
sint afectate de modalitati;
- obligatii complexe o pluralitate de subiecte (activa, pasiva, mixta) sau o
pluralitate de obiecte;
- obligatii afectate de modalitati adica de termen sau conditie.
C. OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL.
Prin obiectul raportului juridic civil se intelege actiunea sau abstentiunea la care
este indreptatit subiectul activ si indatorat subiectul pasiv. Ca element structural al
raportului juridic civil, obiectul este corelat continutului acestuia. Se considera ca
obiectul raportului juridic il formeaza conduita partilor, actiunilor sau
abstentiunilor permise sau impuse lor. Lucrurile si valorile personal nepatrimoniale
sint elemente exterioare relatiei sociale care nu pot fi incluse obiectului raportului

17

social. Cind insa actiunile sau abstentiunile partilor se refera la lucruri exterioare
raportului juridic acestea pot fi apreciate ca obiect derivat.
BUNURILE Obiect exterior al raportului juridic civil.
Bunurile lucruri care satisfac o trebuinta umana, au o valoare economica, si
sint susceptibile de apropiere sub forma unor drepturi patrimoniale. Conceptul de
BUN este o categorie juridica grefata pe notiunea de lucru. Prin LUCRU se
intelege tot ceea ce exista in natura, perceput prin simturile noastre, tot ceea ce
areexistenta materiala. In sens juridic, bunul este acel lucru care implineste trei
conditii cumulative: - este util omului; - are o valoare economica fiind susceptibil de
apreciere in bani; - poate fi apropriat sub forma unui drept patrimonial. Drepturile
si obligatiile patrimoniale si bunurile la care se refera acestea, apartinind unei
persoane pot fi privite atit in individualitatea lor cit si in universalitatea lor, ca
totalitate de drepturi si obligatii patrimoniale apartinind unei persoane, totalitate
numita PATRIMONIUL persoanei.
Clasificarea bunurilor:
1. Dupa regimul circulatiei juridice distingem intre:
- bunuri aflate in circuitul civil acele bunuri care pot face obiectul actelor
juridice civile. De regula bunurile sint in circuitul civil, scoaterea bunului din
circuitul civil poate fi facuta numai prin lege. Bunurile aflate in circuitul civil pot
circula liber, fara nici o restrictie ori pot fi supuse unui regim juridic restrictiv, din
motive de necesitate publica.
- bunuri scoase din circuitul civil acele bunuri ce nu pot face obiectul unor acte
juridice civile ca urmare a unor dispozitii exprese a legii. Potrivit art. 136 (4) din
Constitutie, bunurile apartinind domeniului public sint scoase din circuitul civil, ele
sint inalienabile, insesizabile si imprescriptibile.
2. Dupa natura lor distingem intre:
a) bunuri mobile miscatoare se impart in:
-bunuri mobile prin natura lor acestea sint cele care se transporta de la un loc
in altul si care se misca de la sine (animalele), sau cu ajutorul unei puteri straine
(lucrurile neinsufletite).
-bunuri mobile prin determinarea legii, stabilite prin art. 474 Cod Civil.
-bunuri mobile prin anticipatie acestea sint bunuri imobile prin natura lor dar
pe care partile unui act juridic le considera mobile prin anticipatie, in temeiul a ceea
ce vor deveni in viitor precum recoltele si fructele neculese inca si materialul
neextras al unei cariere.
b) bunuri imobile nemiscatoare. Ele se impart in:
-bunurile imobile prin natura lor;
-bunurile imobile prin obiectul la care se aplica;
-bunurile imobile prin destinatie.
3. Dupa caracterul modului de determinare se disting:
-bunuri individual determinate res certa sint acelea care, prin natura lor sau
prin vointa partilor, sint individualizate prin elemente specifice;
-bunuri generic determinate res generis acelea care prezinta insusiri specifice
speciei din care fac parte, individualizarea lor facindu-se prin numarare, cintarire,
masurare.

18

4. Dupa caracterul posibilitatii de inlocuire in executarea unei obligatii se

disting:
bunuri fungibile;
bunuri nefungibile.
5. Dupa criteriul producerii fructelor avem clasificarea in:
bunuri frugifere;
bunuri nefrugifere.
6. Dupa cum folosirea lor implica sau nu consumarea lor avem:
bunuri consumptibile;
bunuri neconsumptibile.
Interesul juridic al acestei clasificari consta in aceea ce numai bunurile
neconsumptibile pot fi folosite repetat de titular, fara sa dispara la primul act de
folosire si numai asupra lor se pot constitui drepturi reale sau de creanta prin care
se transmite posesia si folosinta temporara cu obligatia instituirii bunului: - dreptul
de uzufruct; - uz; - imprumutul de folosinta.
7. Dupa cum pot fi sau nu divizate. Aici se disting:
-bunuri divizibile acelea care pot fi susceptibile de impartire, fara ca prin
aceasta sa li se schimbe destinatia;
-bunuri indivizibile acelea care nu pot fiimpartite fara a li se schimba
destinatia.
8. Dupa cum pot fi percepute prin simturi, bunurile pot fi: - corporale; incorporale.
9. Dupa corelatia existenta intre bunuri acestea pot fi:
-bunuri principale celecare pot fi folosite independent, cele ce nu servesc la
utilitatea altui bun;
-bunuri accesorii - cele care prin destinatie servesc la intrebuintarea unor bunuri
principale.
PROBA RAPORTURILOR JURIDICE CIVILE.
Proba in sens generic, reprezinta mijlocul juridic de stabilire a adevarului
referitor la fapte sau acte juridice din care izvorasc drepturi subiective sau obligatii
civile. O regula importanta este aceea ca oricine pretinde un drept subiectiv trebuie
sa dovedeasca existenta lui. Probele constituie mijloacele juridice cu ajutorul carora,
cei ce se pretind titulari de drepturi subiective stabilesc faptele din care izvorasc
acele drepturi. Dreptul obiectiv si proba lui sint notiuni distincte, neconfundabile,
deoarece dreptul subiectiv exista si poate fi realizat independent de proba, daca nu
este contestat si daca obligatia corelativa este executata de buna voie, dar probele
apar ca mijloace prin care se asigura constatarea si realizarea drepturilor impotriva
celor care le nesocotesc. De aceea s-a spus ca un drept nedovedit este un drept
inexistent. Probele constituie, de asemenea, mijlocul de stabilire a adevarului
obiectiv-material de catre organele de justitie, fiind hotaritoare in pronuntarea unor
hotariri temeinice si legale. Probele au si un rol important in prevenirea litigiilor.
A. Obiectul probei.
Obiectul probei elementul ce trebuie dovedit de cel ce invoca un drept. In acest
sens, obiectul probei il constituie faptele si actele juridice care au dat nastere
drepturilor si obligatiilor corelative ale raportului juridic concret. Trebuie precizat

19

ca NORMA CIVILA nu constituie obiect al probei intrucit judecatorul este

prezumat a cunoaste legea potrivit adagiului jura novit curia.
FAPTELE JURIDICE pot fi dovedite prin orice mijloc de proba. Acestea sint
supuse, de regula, unui sistem de probe preconstituite (inscrisurile).
FAPTELE NOTORII se dovedesc prin probarea notorietatii nefiind necesara
proba faptelor ce au condus la formatrea notorietatii. Faptele notorii sint acele fapte
cunoscute in general de toata lumea.
FAPTELE NECONTESTATE sint imprejurari acceptate admise de partile
unui litigiu ca fiind reale, astfel ca proba lor nu este ceruta.
FAPTELE CUNOSCUTE PERSONAL DE JUDECATOR, din alte imprejurari
decit acelea ale dosarului cauzei, face obiectul probatiunii judiciare, trebuind
aratate probele.
Prin SARCINA PROPEI se intelege indatorirea de a face dovada faptului sau
actukui juridic izvor de drepturi sau obligatii corelante. Art. 1169 Cod Civil
reglementeaza aceasta sarcina Cel care face o propunere instantei trebuie sa o
dovedeasca. Cum cel care face primul o propunere instantei este reclamantul
care prin actiunea sa solicita , sa i se recunoasca un drept contestat inseamna ca
sarcina probei, revine in primul rind lui. Exceptiile prin care piritul poate sa-i
combata pretentiile reclamantului, prin invocarea si dovedirea unor situatii de
natura sa paralizeze actiunea reclamantului, sint re[prezentate de: - implinirea
prescriptiei; - stingerea datoriei; - nulitatea actului; - lipsa calitatii procesuale.
Judecatorul trebuie sa aiba un rol activ in stabilirea adevarului, arbitrind
alternanta sarcinii probei, putind sa dispuna din oficiu probele necesare stabilirii
situatiei de fapt deduse judecatii.
Conditiile de admisibilitate a probei sint reprezentata de:
sa nu fie oprita de lege;
sa fie verosimila;
sa fie utila;
sa fie pertinenta;
sa fie concludenta.
Conventiile asupra probelor sint acorduri de vointa incheiate anterior unui
proces ori in cursul acestuia, prin care partile se abat de la normele probatiunii
judiciare. Conventiile pot avea ca obiect: - obiectul probei; - sarcina probei; - forta
doveditoare a probei ori administrarea acesteia.
Proba (dovada) se poate face prin:
- inscrisuri = orice declaratie despre un act sau fapt juridic, facuta prin scriere
cu mina, prin dactilografiere ori imprimare, cu orice litere sau sistem de scriere, pe
hirtie sau orice alt material: sticla, lemn, metal, pinza, telex, fax, etc.;
- marturia sau proba testimoniala = este o relatare facuta de o persoana oral, in
fata instantei de judecata cu privire la acte sau fapte litijioase savirsite in trecut,
despre care are cunostinta personala;
- marturisirea = recunoasterea de catre o persoana a unui fapt pe care alta
persoana isi intemeiaza o pretentie sau o aparare si care este de natura sa produca
efecte juridice impotriva autorului ei;
- prezumtiile consta in deducerea existentei unui fapt recunoscut din
cunoasterea altui fapt, datorita legaturii ce exista intre cele 2 fapte.

20

- expertiza (adaugata de Codul de procedura penala art. 201 214) = mijloace de

proba, constind intr-un raport de expertiza ce cuprinde constatarile unor specialisti
privind anumite fapte sau acte juridice;
- cercetarea la fata locului (adaugat de Codul de procedura Penala art. 215-217);
- interogatoriul ca mijloc prin care se obtine marturisirea (art. 218 225).
Criteriile de clasificare a probelor sint reprezentate de:
-dupa criteriul naturii lor avem:
a)
probele personale = sint fapte personale care pot fi: - pozitive (pot apare ca
probe scrise sau probe materiale); - negative;
b)
probele materiala = sint lucruri din lumea exterioara care prin insusirile
lor pot dovedi fapte generatoare de drepturi precum: - lucruri; - rani; semne; - invaliditati pricinuite omului.
-dupa criteriul legaturii dintre parte si faptul generator de drepturi avem: probe directe; - probe indirecte.
-dupa criteriul perceptiei lor de catre instanta avem: - probe percepute personal
de judecator; - probe induse prin rationament.
-dupa criteriul caracterului lor (original sau derivat) avem: - probe primare; probe secundare;
-dupa criteriul locului producerii lor distingem intre: - probe judiciare (efectuate
in fata instantei); - probe extra judiciare (efectuate in afara instantei de judecata
inscrisurile).
Inscrisul = orice declaratie despre un act sau fapt juridic, facuta prin scriere cu
mina, prin dactilografiere ori imprimare, cu orice litere sau sistem de scriere, pe
hirtie sau orice alt material: sticla, lemn, metal, pinza, telex, fax, etc.
Clasificarea inscrisurilor se face in functie de diferite criterii:
-dupa criteriul existentei sau inexistentei intentiei, inscrisurile sint:
a)
inscrisuri preconstituite (care sint intocmite spre a servi ca mijloc de proba
precum: inscrisul autentic; inscrisul sub semnatura privata; rabojurile;
diferite chitante; note; facturi, etc.) care in functie de scopul urmarit la
intocmirea lor se subdivid in: - inscrisuri primordiale; - inscrisuri
recognitive.
b)
Inscrisuri nepreconstituite (cele intocmite cu alt scop decit cel de a servi ca
mijloc de proba) precum: - registrele comerciale; - registrele si hirtiile
casnice; - mentiunile scrise de creditor pe titlul constatator al creantei sau
pe chitanta; - scrisori obisnuite.
-dupa criteriul semnaturii distingem: - inscrisuri semnate; - inscrisuri
nesemnate.
-dupa raportul dintre ele inscrisurile pot fi: - originale; - copii dupa inscrisurile
originale.
==Inscrisul autentic = acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege, de un
functionar public care are dreptul de a functiona in locul unde actul s-a facut
(potrivit art. 1171 Cod Civil).
Principalele caractere ale inscrisului autentic sint reprezentate de:
mijloc principal de proba admis de lege;
mijloc de proba preconstituit, facut in scopul de a servi la dovada unui act
juridic;

21

are natura unui inscris ce consemneaza manifestarea de vointa a partilor

facuta in cadrul unui act juridic pe care-l dovedeste;
este un act solemn.
Sint acte autentice, urmatoarele categorii de inscrisuri: - inscrisuri autentice
notariale; - hotaririle organelor jurisdictionale; - actele de stare civila, deciziile si
incuviintarile autoritatilor tutelare, procesele verbale de indeplinire a actelor de
procedura. Procedura autentificarii operatiunea pe care trebuie sa o indeplineasca
notarul (functionarul public), in sensul autentificarii inscrisului. Puterea
doveditoare a inscrisului autentic decurge din faptul ca a fost autentificat sau chiar
intocmit si autentificat de notarul public.
==Inscrisul sub semnatura privata = orice incris semnat de partea sau partile de
la care emana. Caracterele principale sint reprezentate de: - este un mijloc de proba
admis de lege; - este un mijloc de proba preconstituit, intocmit in scopul de a servi
ca mijloc de proba; - are natura unui inscris, a unei consemnari date despre acte si
fapte judice, facute pe un suport material oarecare (hirtie, carton, lemn, sticla,
material plactic, pelicula, banda magnetica, etc) cu un mijloc adecvat (creion, stilou,
sistem de imprimare, diverse mijloace tehnice, etc); - trebuie sa indeplineasca
conditiile de validitate cerute de lege.
Conditiile de validitate a inscrisului sub semnatura privata presupun existenta a
doua categorii de conditii:
-conditia generala a semnaturii, ceruta pentru orice astfel de inscris. Semnatura
se cere a fi neaparat scrisa de mina partii sau a partilor, sa nu fie dactilografiata,
litografiata ori imprimata si nici inlocuita cu parafa, cu un sigiliu, cu vreun alt semn
sau prin punere de deget.
-conditii speciale cerute pentru anumite inscrisuri sub semnatura privata
reprezentate de: - conditia pluralitatii de exemplare pentru inscrisurile care
constata conventii sinalagmatice (contracte bilaterale); - conditia scrierii in
intregime, de mina debitorului, a actului sau a mentiunii bun si aprobat; conditia scrierii, semnarii si datarii testamentului olograf.
Marturia sau proba testimoniala = este o relatare facuta de o persoana oral, in
fata instantei de judecata cu privire la acte sau fapte litijioase savirsite in trecut,
despre care are cunostinta personala. Caracteristicele marturiei sint reprezentate
de: - marturia presupune cunoasterea personala de catre martor, a faptelor pe care
le relateaza; - marturia presupune relatarea orala in fata instantei de judecata.
Administrarea probei testimoniale se face printr-o regula generala si prin reguli
restrictive.
Marturisirea - recunoasterea de catre o persoana a unui fapt pe care alta
persoana isi intemeiaza o pretentie sau o aparare si care este de natura sa produca
efecte juridice impotriva autorului ei. Caracterele marturisirii sint reprezentate de:
- este o recunoastere, iar nu o simpla explicatie data in legatura cu un act sau fapt
juridic; - priveste un fapt pe care o alta persoana isi intemeiaza fie o pretentie fie o
aparare; - este de natura sa produca efecte impotriva autorului ei; - este o
manifestare de vointa, adica un act juridic civil, de unde cerinta ca autorul
marturisirii sa aiba o vointa constienta si libera; - este o manifestare de vointa
unilaterala; - este irevocabila; - constituie un mijloc de proba impotriva autorului ei
si in favoarea celui care isi intemeiaza pretentiile pe faptul recunoscut; - are caracter

22

personal. Marturisirirea este: - judiciara; - extrajudiciara. Ca forme marturisirea

este: - marturisire expresa; - marturisire tacita.
Prezumtiile consta in deducerea existentei unui fapt recunoscut din
cunoasterea altui fapt, datorita legaturii ce exista intre cele 2 fapte. Prezumtiile se
clarifica in categoriile: - prezumtii simple; - prezumtii legale(acestea la rindul lor
sint: - prezumtii legale relative; - prezumtii legale absolute; - prezumtii legale
intermediare).
Expertiza (adaugata de Codul de procedura penala art. 201 214) = mijloace de
proba, constind intr-un raport de expertiza ce cuprinde constatarile unor specialisti
privind anumite fapte sau acte juridice. Expertizele judiciare pot fi: - contabile; medicale; - tehnice (in toate domeniile de activitate).
Capitolul V. Actul juridic civil.
A. Actul juridic civil.
Actul juridic civil este definit ca o manifestare de vointa facuta cu intentia de a
produce efecte juridice, respectiv de a naste, modifica sau a stinge un raport juridic
civil.
Caracterele actului juridic civil sint: - actul juridic este o manifestare de vointa
libera a unui subiect de drept, constienta si exteriorizata spre a fi cunoscuta; manifestarea de vointa este facuta cu intentia de a produce efecte juridice specifice;
- efectele actului juridic constau in nasterea, modificarea ori stingerea unui raport
juridic civil concret.
Clasificarea actelor juridice civile se face utilizind criterii diferite:
a) Dupa criteriul numarului partilor se disting:
- acte unilaterale =acelea pentru a carui valabila formare este suficienta si
necesara manifestarea de vointa a unei singure parti. Asemenea acte sint: testamentul; - recunoasterea unui copil din afara casatoriei; - acceptarea
mostenirii; - renuntarea la mostenire.
- acte bilaterale =acelea pentru a carui valabila formare este necesara
manifestarea de vointa a celor doua partisubforma consimtamintului (acord
de vointa). Asemenea acte sint: - contractul de vinzare cumparare; donatia; - imprumutul; - mandatul; - depozitul.
- acte multilaterale =cind actele juridice implica acordul de vointa a mai mult
de 2 parti, astfel de acte sint: - contractul de societate civila; - asocierile de
familii.
b) Dupa criteriul scopului urmarit de parti la incheierea actului distingem: acte juridice cu titlu oneros (sint acelea prin care una din parti procura
celeilalte un folos patrimonial in schimbul unui echivalent). Acestea se
subdivid la rindul lor in: - acte comutative (sint acelea in care partile cunosc
din momentul incheierii lor, existenta si intinderea obligatiilor ce le revin); acte aleatorii (sint acele acte cu titlu oneris la a caror incheiere partile nu
cunosc intinderea obligatiilor lor ori posibilitatea unui cistig sau riscul unei
pierderi, datorita unei imprejurari viitoare incerte); - acte cu titlu gratuit
(este acel act prin care se procura cuiva un folos patrimonial fara a se urmari
obtinerea a ceva in schimb). La rindul lor acestea se subdivid in: - libertati

23

(ex: donatiile, legatele); - acte dezinteresate (mandatul gratuit, depozitul

renumerat, comodatul) .
c) Dupa criteriul efectelor produse actelor civile avem: - acte constitutive (acele
acte care dau nastere unui drept subiectiv civil care nu a existat anterior si
care se stabileste, de regula, la data incheierii actului juridic), acestea sint
ipoteca conventionala, amanetul, gajul, etc.; - acte translative (acele acte prin
care se stramuta un drept din cuprinsul unui patrimoniu, in alt patrimoniu),
acestea sint contractele de vinzare-cumparare si donatia; - acte declarative
(acele acte care ai ca efect consolidarea ori definivarea unui drept subiectiv
care a existat anterior incheierii actului), acestea sint partajul (imparteala) si
tranzactia.
d) Dupa criteriul importantei lor: - actul juridic de conservare (acel act care are
ca efect preintimpinareapierderii unui drept subiectiv civil) =intreruperea
unei prescriptii prin actiune in instanta, inscrierea unei ipoteci sau a unui
privilegiu, somatia=; - actul de administrare (acel act juridic civil prin care se
realizeaza o normala punere in valoare a unui bun ori a unui patrimoniu
=culegere fructelor, reparatiile de intretinere, asigurarea unui bun,
inchirierea unui bun,etc.=; - actul de dispozitie (acel act juridic care are ca
rezultat iesirea unui drept sau bun din patrimoniu sau grevarea sa cu o
sarcina reala)= vinzarea-cumpararea, donatia, renuntarea la un drept, etc=.
e) Dupa criteriul continutului lor: - patrimoniale (actele juridice care au un
continut susceptibil de evaluare in bani, precum actele juridice ce privesc
drepturile reale si de creanta, cum sint contractul de vinzare-cumparare,
schimbul, locatiunea, etc); - nepatrimoniale (actele juridice al caror continut
nu este susceptibil de avaluare in bani, precum conventia partilor cu privire
la incredintarea copiilor dupa divort).
f) Dupa criteriul formei cerute pentru valabila incheiere: - actul judidic
consual; - actul juridic solemn; - actul juridic real.
g) Dupa criteriul momentului producerii efectelor, actele civile se impart in: acte intre vii; - acte pentru cauza de moarte.
h) Dupa rolul vointei partilor in stabilirea continutului lor avem: - actul
subiectiv; - actul conditie.
i) Dupa cum cuprinde sau nu modalitati (termen conditie) actele juridice se
impart in: - actul pur si simplu; - actul afectat de modalitati.
j) Dupa criteriul raportului dintre ele distingem: - actul principal; - actul
accesoriu.
k) Dupa criteriul legaturii cu cauza (scopul) se distinge intre:actul cauzal; actul abstract (necauzal).
l) Dupa criteriul modalitatii incheierii lor, actele juridice civile se impart in acte
strict personale si acte care pot fi incheiate si prin reprezentare.
m) Dupa criteriul denumirii lor legaleavem: - acte tipice=numite=; - acte
atipice=nenumite=.
n) Dupa modul lor de executare actele juridice se impart in: - actul cu executare
dintr-o data; - actul cu executare succesiva.
B. Conditiile actului juridic civil.

24

Conditiile actului juridic civil = reprezinta elementele din care este alcatuit un
asemenea act. Acestea sint reprezentate de: - capacitatea de a contracta; consimtamintul valabil al partii ce se obliga; - un obiect determinat; - o cauza licita.
Conditiile actului juridic civil pot fi clasificate in functie de mai multe criterii:
-dupa aspectul la care se refera, distingem intre: - conditii de fond (cele care
privesc continutul actului juridic civil); - conditii de forma (cele care se refera la
modul de exteriorizare a vointei).
-dupa obligativitatea sau neobligativitatea respectarii lor la incheierea actului
juridic civil distingem intre: - conditii esentiale (cerute pentru valabilitatea actului);
- conditii neesentiale sau intimplatoare.
-dupa sanctiunea nerespectarii lor distingem intre: - conditii de validitate (a
caror nerespectare se sanctioneaza cu nulitatea actului juridic civil); - conditii de
eficacitate.
Capacitatea de a incheia acte juridice civile acea conditie de fond si esentiala
care consta in aptitudinea subiectului de drept civil de a incheia actul juridic, adica
de a dobindi drepturi si a-si asuma obligatii prin incheierea acestui act. Dispozitiile
legale privind capacitatea de a incheia acte juridice civile sint reprezentate de: capacitatea de a contracta; - poate contracta oorice persoana care nu este declarata
inapta de lege; - necapabili de a contracta sint reprezentati de minori, interzisi, in
genere toti acei carora legea le-a prohibit oarecare contracte. In materia incheierii
actelor juridice civile a fost instituit principiul existentei capacitatii de a incheia
actul jurudic civil (exceptie fiind incapacitatea). Altfel zis, in principiu, subiectele de
drept civil, persoana fizica sau juridica, au capacitatea de a incheia actul juridic
civil. Principiul existentei capacitatii se intemeiaza pe ideia ca in timp ce capacitatea
este o stare de drept (de jure), discernamintul este o stare de fapt (de facto) ce poate
exista izolat, chiar la o persoana incapabila, dupa cum o persoana deplin capabila se
poate gasi intr-o situatie in care, temporal, sa nu aiba discernamint.
Consimtamintul este o manifestare de vointa ce exprima hotarirea partilor de a
incheia actul juridic. Consimtamintul (hotarirea de a incheia actul juridic civil,
exteriorizata) constituie cel de al doilea element al vointei juridice. Primul element
al acesteia il constituie scopul sau cauza actului juridic civil ce reprezinta motivul
care determina subiectul de drept sa incheie actul juridic civil. Vointa jutidica este
guvernata de doua principii: - principiul l;ibertatii actelor civile numit si principiul
autonomiei de vointa; - principiul vointei reale (interne) numit si principiul vointei
interne. Consimtamintul pentru a fi valabil, trebuie sa intruneasca urmatoarele
conditii: - consimtamintul trebuie sa provina de la o persoana cu discernamint; consimtamintul trebuie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice; consimtamintul trebuie exteriorizat, spre a fi cunoscut, in sens, verbal si prin gesturi
ori fapte concludente, neechivoce; - consimtamintul nu trebuie sa fie alterat printrun viciu de consimtamint.
Viciile de consimtamint sint imprejurari care afecteaza caracterul constient si
liber al vointei de a face un act juridic. Vicii de consimtamint sint:
a) Eroarea este falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act civil.
Clasificarea erorii se poate face dupa mai multe criterii, astfel:
-dupa gravitatea si consecintele pe care le produce, eroarea poate fi: - eroarea
obstacol (acea eroare care, datorita gravitatii sale deosebite, impiedica formarea

25

actului juridic, falsa reprezentare cazind asupra naturii actului ce se incheie, fie
asupra identitatii obiectului acest viciu de consimtamint atrage nulitatea absoluta
a actului); - eroarea viciu de consimtamint manifestata in 2 forme: eroarea asupra
substantei si eroarea asupra persoanei (acest viciu de consimtamint atrage
sanctiunea nulitatii relative a actului); - eroarea indiferenta (este falsa reprezentare
a unor imprejurari mai putin importante la incheierea actului juridic civil si care nu
afecteaza valabilitatea actului ci poate atrage doar o diminuare valorica a
prestatiei).
-dupa criteriul naturii realitatii fals reprezentata eroarea poate fi: - eroare de
fapt; - eroare de drept.
Pentru admisibilitatea erorii ca viciu de consimtamint se cer intrunite
urmatoarele conditii: - elementul asupra caruia cade falsa reprezentare sa fi fost
hotaritor la incheierea actului juridic, astfel incit, daca ar fi fost cunoscuta
realitatea, actul nu s-ar fi incheiat; - cealalta parte sa fi stiut sau sa fi trebuit sa stie
ca elementul asupra caruia cade falsa reprezentare este hotaritor, pentru incheierea
actului juridic de catre partea aflata in eroare.
b) Dolul (viclenia) acel viciu de consimtamint care consta in inducerea in
eroare a unei persoane, prin mijloace viclene, pentru a o determina sa incheie un act
juridic. Dupa consecintele pe care le produce asupra actului juridic, dolul poate fi: dol principal (acela ce cade asupra unor elemente determinate la incheierea actului
juridic, astfel ca atrage anulabilitatea actului juridic); - dol incident (acela ce cade
asupra unor elemente nedeterminate la incheierea actului juridic, da nastere numai
la actiuni de despagubire). Dolul, structural este alcatuit din: - un element obiectiv,
materialsi un element subiectiv, intentional. Pentru a fi viciu de consimtamint,
dolul trebuie sa indeplineasca, cumulativ, urmatoarele 2 conditii: -sa fie determinant
pentru incheierea actului juridic; - sa provina de la cealalta parte ori de la un tert
sau reprezentant al celeilalte parti. Dolul nu se presupune, astfel ca partea care
invoca dolul ca viciu de consimtamint trebuie sa-l dovedeasca, prin orice mijloc de
proba, inclusiv martori si prezumtii, dupa regulile aplicabile probatiunii faptului
juridic.
c) Violenta acel viciu de consimtamint consta in amenintarea unei persoane cu
un rau de natura sa-i insufle o temere ce o determina sa incheie un act juridic, pe
care altfel nu l-ar fi incheiat. Violenta viciu de consimtamint presupune
intrunirea a 2 elemente constitutive: - un element obiectiv, exterior (care consta in
amenintarea cu un rau); - un element subiectiv de natura psihologica (care consta in
insuflarea unei temeri persoanei amenintate). Clasificarea violentei se face dupa mai
multe criterii: - natura raului cu care se ameninta violenta avem violenta fizica si
violenta morala; - caracterul amenintarii, violenta poate fi justa (legitima) si injusta.
Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca violenta pentru a fi viciu de
consimtamint sint: - sa fie determinata prin incheierea actului juridic; - sa fie
injusta, nelegitima.
d) Leziunea acel viciu de consimtamint care consta in disproportia vadita de
valoare intre doua prestatii ce fac obiectul unui act incheiat de un minor fara
incuviintarea ocrotitorului legal. Leziunea determina numai nulitatea actelor
juridice care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii: - actul viciat are natura
unui act de administrare; - actul a fost incheiat de un minor avind 14-18 ani fara

26

incuviintarea prealabila a ocrotitorului legal; - actul este cu titlu oneros; - efectele

actului sint pagubitoare pentru minor.
C. Obiectul actului juridic civil.
Obiectul actului juridic civil conduita partilor stabilita prin acel act juridic
civil, respectiv actiunile sau inactiunile la care partile sint indreptatite sau de care
sint tinute. Conditiile de valabilitate ale obiectului actului juridic civil sint
reprezentate de: - obiectul trebuie sa existe; - obiectul trebuie sa fie in circuitul civil;
- obiectul sa fie determinat sau determinabil; - obiectul sa fie posibil; - obiectul sa fie
licit si moral.
D. Cauza (scopul) actului juridic civil.
Cauza sau scopul elementul esential de validitate si de fond pentru actul
juridic civil, care consta in motivul pentru care actul juridic civil s-a incheiat. Cauza
impreuna cu consimtamintul formeaza VOINTA JURIDICA, iar ca element esential
al actului juridic civil, nu se confunda nici cu consimtamintul si nici cu obiectul unui
asemenea act, fiind un element independent, de sine statator. Structura cauzei
actului juridic civil cuprinde 2 elemente: - scopul imediat numit si scopul obligatiei;
- scopul mediat numit si scopul actului juridic. Pentru valabilitatea cauzei luata
global se cer intrunite cumulativ, urmatoarele conditii: - cauza trebuie sa existe; cauza trebuie sa fie reala; - cauza sa fie licita si morala. Cauza este prezumata pina
la dovada contrarie. Se instituie astfel ca prezumtii: - prezumtia existentei cauzei; prezumtia valabilitatii cauzei. Cine pretinde ca lipseste cauza, ori ca aceasta nu este
valabila, trebuie sa dovedeasca, si in consecinta sa rastoarne prezumtia. Fiind un act
juridic, cauza poate fi dovedita prin orice mijloc de proba, inclusiv proba cu
martori.
E. Forma actului juridic civil.
Forma actului juridic civil acea conditie a actului juridic care consta in
modalitatea de exteriorizare a manifestarii de vointa cu intentia de a naste, modifica
sau stingeun rabort juridic concret. Din punct de vedere terminologic, notiunea de
forma a actului juridic are 2 intelesuri: - in sens restrins=este inteleasa ca modalitate
de exteriorizare a vointei juridice); - in sens larg=este inteleasa in sensul de
conditie de forma ceruta actului juridic respectiv (-forma ad validitatem, forma
ad probationem, forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti).
Partile au libertatea de a incheia actul juridic exteriorizind vointa lor prin orice
forma susceptibila de a face cunoscuta aceasta vointa celeilalte parti. Inscriindu-se
in limitele acestei libertati de exprimare a vointei juridice, principiul
consensualismului este regula potrivit careia, din punct de vedere al formei sale,
actul juridic civil se incheie valabil prin simpla manifestare de vointa, fara ca
aceasta vointa sa imbrace o forma speciala.
Clasificarea conditiilor de forma ale actului juridic civil se face dupa:
- criteriul izvorului care cere o anumita forma actului juridic concret, astfel
distingem forma legala si forma conventionala;
- criteriul consecintelor juridice ale nerespectarii conditiilor de forma distingem:
= forma ceruta pentru validitatea actului civil - forma ad validitatem a carei
nerespectare atrage nulitatea actului;
= forma ceruta pentru probarea actului forma ad probationem a carei
respectare atrage imposibilitatea dovedirii cu alt mijloc de proba;

27

= forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti, a carei nerespectare atrege

inopozabilitatea actului (posibilitatea tertilor de a-l ignora, de a face abstractie de
existenta si efectele sale).
== Forma ceruta ad validitatem ==
Definitie acea conditie ceruta de lege pentru valabila incheiere a unui act
juridic si care consta in exteriorizarea manifestarii de vointa a partilor cu o anumita
solemnitate de obicei forma scrisa autentica sub sanctiunea nulitatii absolute.
Caracterele sint: - este un element constitutiv esential al actului juridic a carui
absenta este sanctionata cu nulitate absoluta; - este incompatibila cu manifestarea
tacita a vointei; - este exclusiva, partile neavind posibilitatea sa adopte o alta
modalitate de exteriorizare a vointei lor,ci numai pe aceea prevazuta de lege.
Instituirea formei autentice urmareste: - atentionarea partilor asupra
consecintelor patrimoniale ale incheierii unor acte (donatie, ipoteca, adoptie,
casatorie, etc.); - asigurarea unei depline libertati si a certitudinii consimtamintului
partilor; - asigurarea controlului societatii, prin organele statului, asupra unor
categorii de acte ce depaseste interesul actelor; - realizarea unei publicatii de natura
sa ocroteasca interesele creditorilor si ale tertilor.
Conditiile cerute formei ad validitatem sint: - intregul continut al actului juridic
trebuie sa imbrace forma ceruta pentru validitatea sa; - actul aflat in
interdependenta cu actul solemn trebuie sa imbrace si el forma solemna; - uneori,
actul care determina ineficacitatea actului solemn trebuie, in principiu, sa imbrace
si el forma solemna exceptie face legatul, care poate fi revocat si tacit - .
Actele solemne urmatoare reprezinta aplicatii ale formei ad validitatem: donatia; - testamentul; - ipoteca conventionala; - contractul de societate comerciala;
- actele intre vii avind ca obiect terenuri; - casatoria; - acceptarea succesiunii sub
beneficiu de inventar; - renuntarea expresa la succesiune; - contractul de arendare.
== Forma ceruta ad probationem ==
Definitie acea cerinta care consta in intocmirea unui inscris care sa probeze
actul juridic civil. Sanctiunea nerespectarii formei cerute ad probationem, nu consta
in nevalabilitatea actului, ci in imposibilitatea dovedirii actului cu alt mijloc de
proba.
Caracterele sint reprezentate de : - este obligatorie; - nerespectarea ei atrege
sanctiunea inadmisibilitatii dovedirii actului cu alt mijloc de proba; - reprezinta o
exceptie de la principiul consensualismului.
Cele mai importante acte, pentru care legea cere forma scrisa ad probationem
sint: - contractul de locatiune; - tranzactia; - depozitul voluntar; - contractul de
sponsorizare; - acordul petrolier; - contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale
de autor; - contractul de reprezentare teatrala sau de executie muzicala.
== Forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti ==
Definitie acele formalitati care sint necesare potrivit legii, pentru a face actul
juridic opozabil si persoanelor care n-au participat la incheierea lui, in scopul
ocrotirii drepturilor ori interelelor lor.
Caracterele acestei forme sint: - se justifica in ideea de protectie a tertilor; - este
obligatorie si nu facultativa; - nerespectarea acestei forme atrage sanctiunea
inopozabilitatii actului juridic. Aplicatii ale acestei forme in legislatia civila sint: publicitatea imobiliara, prin sistemul cartilor funciare; - publicitatea constituirii

28

gajului; - notificarea cesiunii de creanta; - inregistrarea, prevazuta de lege, in

materia inventiilor, desenelor si modelelor industriale; - inregistrarile si publicitatea
prevazute de Legea nr. 31/1990 la Registrul Comertului.
F. Modalitatile actului juridic civil.
Modalitatea actului juridic civil reprezinta acel element cuprins intr-un act
juridic civil care consta intr-o imprejurare ce are influenta asupra efectelor pe care
le produce sau trebuie sa le produca actul respectiv.
Modalitati ale actului juridic sint:
a. Termenul (dies) este un eveniment, viitor si sigur ca realizare, pina la care
este aminata fie inceperea, fie incetarea exercitiului drepturilor subiective si
executarii obligatiilor civile.
Clasificarea termenului se face dup mai multe criterii:
-dupa criteriul efectului sau, termenul poate fi: - termen suspensiv; - termen
extinctiv.
-dupa criteriul titularului beneficiarului termenului avem: - termen in favoarea
debitorului; - termen in favoarea creditorului; - termen in favoarea ambelor parti.
-dupa criteriul izvorului sau: - termen voluntar sau conventional; - termen legal;
- termen judiciar.
-dupa criteriul cunoaterii sau nu, a datei mplinirii sale, la momentul ncheierii
actului juridic civil termenul poate fi: - termen cert; - termen incert.
b. Condiia ca modalitate a actului juridic civil reprezint un eveniment viitor
si nesigur ca realizare, de care depinde existenta (naterea sau desfiinarea) actului
juridic civil. Trsturile condiiei sint: - conditia este un eveniment viitor; - conditia
este un eveniment nesigur (incert); - conditia, spre deosebire de termen, afecteaza
insasi existenta actului juridic civil.
Clasificarea condiiei se face dupa mai multe criterii:
-dupa criteriul efectului conditia poate fi: - rezolutorie; - suspensiva.
-dupa criteriul legaturii intre vointa partilor si realizarea ori nerealizarea
evenumentului conditia poate fi: - conditia cauzala; - conditia mixta; - conditia
potestativa (aici avem conditia potestativa pura si conditia potestativa simpla).
-dupa modul de formulare conditia poate fi pozitiva si negativa.
Efectele conditiei sint guvernate de 2 principii: - conditia afecteaza insasi
existenta actului juridic civil (adica nasterea ori desfiintarea lui); - conditia isi
produce efectele retroactiv.
c. Sarcina reprezinta obligatia impusa de dispunator gratificatului, in actele cu
titlu gratuit, care consta, dup caz, in a da, a face sau a nu face ceva. Sarcina
reprezinta o modalitate ce afecteaza numai actele cu titlu gratuit.
Dupa criteriul persoanei beneficiarului sarcina poate fi: - sarcina in favoarea
dispunatorului; - sarcina in favoarea gratificatului; - sarcina in favoarea unui tert.
In doctrina se mai distinge si intre sarcina posibila, licita si morala si sarcina
imposibila, ilicita si imorala.
ASEMANARI intre termen si conditie: - ambele sint modalitati ale actului
juridic; - ambele constau in imprejurari viitoare.
DEOSEBIRI intre termen si conditie: - termenul este sigur ca realizare, pe cind
conditia este nesigura; - termenul afecteaza executarea actului, pe cind conditia

29

afecteaza existenta acestuia; - termenul produce efecte ex nunc iar conditia =- ex

tunc - .
ASEMANARI intre sarcina si conditie: - ambele sint modalitati ale actului
juridic civil.
DEOSEBIRI intre satcina si conditie: - sarcina afecteaza numai actele cu titlu
gratuit, in timp ce conditia afecteaza atit actele cu titlu oneros cit si pe cele cu titlu
gratuit; - conditia opereaza de drept, sarcina opereaza la aprecierea instantei in ce
priveste revocarea actului.
G. Efectele actului juridic civil.
Efectele actului juridic civil reprezinta drepturile subiective si obligatiile civile
care iau nastere, se modifica sau se sting. A stabili efectele actului juridic civil
inseamna a-i cunoaste continutul, adica a-i sti clauzele care precizeaza drepturile si
obligatiile civile nascute, modificate sau stinse, lucru care se realizeaza prin
interpretarea actului juridic civil.
Principiile care guverneaza efectele actului juridic civil sint reprezentate de:
- Principiul fortei obligatorii potrivit acestui principiu, odata incheiata, o
conventie devine obligatorie pentru parti asa cum este si legea insasi. Exceptiile de la
acest principiu sint reprezentate de: - incetarea unor contracte, din cauze expres
prevazute de lege, inainte de implinirea termenului; - prorogarea (prelungirea)
efectelor unui contract cu executare succesiva peste termenul stipulat, prin efectul
legii; - prelungirea efectelor actului cu executare succesiva datorita suspendarii
temporare a executarii lui pe tot timpul cit dureaza cauza de suspendare; revizuirea efectelor actului juridic datorita modificarii imprejurarilor avute in
vedere de parti la data incheierii acestuia, in scopul restabilirii echilibrului intre
prestatiile reciproce ale partilor.
- Principiul irevocabilitatii actului juridic civil. Irevocabilitatea nu se poate
pune capat efectelor unui act decit in aceleasi conditii in care acesta a fost incheiat.
Constituie exceptii de la irevocabilitate situatiile in care actului unilateral i se pune
capat efectelor prin vointa autorului lui iar in cazul actului bilateral prin vointa
uneia din parti.
- Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil potrivit caruia un act
incheiat intre anumite persoane nici nu avantajeaza si nici nu este vatamator pentru
altcineva. Prin exceptii de la acest principiu se intelege situatia judiciara in care un
act facut de o persoana, parte a actului, produce efecte si fata de un tert ce nu a
participat la incheierea actului. Exceptiile sint exceptii aparente si exceptii
veritabile.
I. Nulitatea actului juridic civil.
Nulitatea sanctiunea de drept civil, care consta in lipsirea actului juridic civil
de acele efecte care sint contrare normelor edictate pentru incheierea valabila a
actului juridic civil.
Trasaturile nulitatii sint: - este o sanctiune de drept civil; - aceasta sanctiune
consta in lipsirea actului juridic de efecte; - aceasta sanctiune intervine numai
atunci cind se incalca acele norme de drept civil care sint edictate pentru incheierea
valabila a actului drept civil; - aceasta incalcare se raporteaza intotdeauna la
momentul incheierii actului juridic civil.

30

Functiile nulitatii actului juridic civil sint reprezentate de: - functia preventiva
=consta in actiunea inhibitorie pe care cunoasterea institutiei nulitatii o exercita
asupra subiectelor de drept civil tentate sa nesocoteasca respectarea conditiilor de
valaditate cerute la incheierea actelor juridice, stiind ca un act incheiat in aceasta
ipoteza este lipsit de efecte; - functia sanctionatorie =care consta in inlaturarea
efectiva a efectelor actului civil incheiat cu incalcarea normelor privind conditiile
sale de valabilitate; - functia de garantare a principiului legalitatii in domeniul
actelor juridice civile =care se realizeaza prin aplicarea primelor 2 functii.
Nulitatea (consta in lipsa de efecte a unui act juridic incheiat cu nerespectarea
normelor privind conditiile sale de valabilitate) se DISTINGE de alte sanctiuni civile
ca: - rezolutiunea (consta in desfiintarea unui contract sinalagmatic, pentru
neexecutarea culpabila a obligatiilor de catre una din parti; efectele se produc
numai pentru viitor); - rezilierea (consta in incetarea desfacerea unui contract
sinalagmatic, cu executarea succesiva, pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor
de catre una din parti; efectele se produc numai pentru viitor); - caducitatea (este
cauza de ineficacitate constind in lipsirea actului juridic civil de orice efecte datorita
aparitiei unor cauze ulterioare incheierii sale si independent de vointa autorului
actului); - revocarea (acea sanctiune civila care consta in inlaturarea efectelor
actului juridic civil datorita ingratitudinii gratificatului ori neexecutarii culpabile a
sarcinii); - inopozabilitatea (sanctiune aplicabila in cazul nesocotirii unor cerinte de
publicitate fata de terti sau a lipsei ori depasirii puterii de a reprezenta).
Diferitele forme de nulitate se CLASIFICA dupa diverse criterii:
- dupa natura interesului ocrotit in dispozitia legala incalcata la data incheierii
actului deosebim: - nulitatea absoluta (acea nulitate care intervine in cazul in care la
incheierea actului se incalca o dispozitie ce ocroteste un interes general, obstesc,
public); - nulitatea relativa (daca interesul ocrotit este unul individual, particular,
privat).
- dupa intinderea efectelor nulitatii avem: - nulitate totala (adica inlaturarea
tuturor efectelor actului juridic civil); - nulitate partiala (la care numai unele clauze
sint contrare legii).
- dupa aspectul la care se refera distingem: - nulitatea de fond (acea nulitate ce
poate fi aplicata in caz de lipsa ori nevalabilitate a unei conditii de fond a actului
juridic civil); - nulitatea de forma (acea nulitate ce intervine in cazul nerespectarii
formei cerute ad validitatem).
- dupa modul cum este prevazuta in legislatie nulitatea avem: - nulitatea
virtuala; - nulitatea textuala.
- dupa criteriul procedeului in care valorificam nulitatea avem: - nulitatea
amiabila; - nulitatea jurisdictionala.
Prin REGIM JURIDIC al nulitatii se inteleg regulile care guverneaza nulitatea
absoluta si nulitatea relativa. Regimul juridic al nulitatii priveste 3 aspecte: - cine
poate invoca nulitatea; - cit timp poate fi invocata nulitatea; - posibilitatea de
acoperire a nulitatii prin confirmare. Regimul juridic al nulitatii absolute este
reprezentat de: - poate fi invocata de oricine are interes, aceasta insemnind ca pot
invoca nulitatea absoluta partile actului juridic; - este imprescriptibila; - nu poate fi
acoperita prin confirmare expresa sau tacita. Regimul juridic al nulitatii relative
este reprezentat de: - poate fi invocata doar de persoana al carei interes a fost

31

nesocotit la incheierea actului juridic; =- este prescriptibila; - poate fi acoperita prin

confirmare expresa sau tacita.
EFECTELE nulitatii reprezinta consecintele juridice ale aplicarii sanctiunii
nulitatii si anume lipsirea actului juridic civil ale efectelor contrarii normelor
edictate pentru incheierea sa valabila.
PRINCIPIILE specifice nulitatii sint: a. Principiul retroactivitatii exprima regula potrivit careia nulitatea inlatura
efectele actului juridic produse intre momentul incheierii lui si cel al anularii
efective spre a se ajunge in situatia in care s-ar fi aflat partile daca nu s-ar fi incheiat
actul. Sint exceptii de la principiul retroactivitatii nulitatii situatiile in care pentru
anumite ratiuni, efectele produse de actul juridic de la incheiere pina la anularea sa
sint pastrate si nu desfiintate. Astfel de exceptii sint: - mentinerea efectelor deja
produse de un contract cu executare succesiva, de la incheiere pina la anularea sa; pastrarea fructelor culese anterior anularii contractului de vinzare-cumparare.
b. Principiul repunerii in situatia anterioara (restitutio in integrum) este regula
de drept potrivit careia tot ce s-a executat in temeiul unui act lovit de nulitate
trebuie restituit, astfel incit partile raportului juridic trebuie sa ajunga in situatia in
care s-ar afla daca acel act nu s-ar fi incheiat. Exceptiile de la principiul repunerii in
situatia anterioara sint acele situatii in care, pentru anumite ratiuni, prestatiile
efectuate in temeiul actului anulat se mentin, nefiind supuse restituirii. Sint astfel de
exceptii: - restituirea prestatiei primite de incapabil numai in limita imbogatirii in
actiunea in resciziune, inaintea angajamentelor lor; - aplicarea principiului potrivit
caruia, nimanui nu este ingaduit sa se preleveze de propria incorectitudine sau
imoralitate pentru a obtine protectia unui drept.
c. Principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial
acea regula de drept in virtutea careia, anularea actului initial, primar, atrage
anularea si a actului subsecvent urmator datorita legaturii sale cu primul.
Exceptii de la acest principiu sint: - valabila dobindire a unui bun mobil de catre
subdobinditorul de buna credinta, in temeiul unui act cu titlu oneros, incheiat cu un
detentor precar pe care il crede adevaratul proprietar desi acesta dobindise bunul
de la adevaratul proprietar in temeiul unui titlu lovit de o cauza de nulitate; subdobinditorul cu titlu oneros al bunului unei persoane declarata judecatoreste
moarta, nu este obligat sa le inapoieze persoanei care a cerut anularea hotaririi
declarative de moarte si inapoierea bunurilor sale; - subdobinditorul de buna
credinta si titlu oneros a unui imobil nu suporta desfiintarea actului sau de
dobindire, chiar daca titlul transmitatorului a fost anulat, cu exceptia situatiei in
cind a cunoscut nevalabilitatea titlului de proprietate a instrainatorului.
REGULI DE DREPT care inlatura principiul quod nullum est, nullum
producit effectum ceea ce este nimic nu produce nici un efect. Regula quod nullum
est, nullum producit effectum poate fi anihilata atunci cind vine in concurs sau in
conflict cu alte principii de drept precum:
-principiul conversiunii actului juridic =acesta fiind principiul potrivit caruia
manifestarea unei vointe in cadrul unui actreal, poate valora independent de soarta
acelui act, ca alt act juridic. Altfel zis, conversia actului juridic inseamna inlocuirea
actului nul cu un alt act juridic valabil. Conditiile ce trebuie intrunite pentru a
opera conversia sint: - sa existe un element de diferenta intre actul nul si cel valabil;

32

- unul din acte sa fie anulat efectiv si total; - actul socotit valabil sa intruneasca toate
conditiile cerute de lege si care sa se regaseasca in cuprinsul sau; - din manifestarea
de vointa a partilor sa nu rezulte inadmisibilitatea conversiunii.
-principiul aparentei de dreptsau error communis facit jus (eroarea
obsteasca, comuna, generala este nascatoare de drept) exprima regula potrivit
caruia eroarea obsteasca existenta la momentul incheierii unui act juridic civil,
inlatura nulitatea acestui act cind faptul aparentei este izvor de drept.
-principiul raspunderii civile delictuale exprima regula de drept potrivit careia
raspunderea civila delictuala are ascendent si inlatura nulitatea actului pentru
incalcarea de catre minorul parte la act a regulilor privind capacitatea civila,
incheierea actului si conduita permisa partilor. Acest principiu isi gaseste aplicatie in
materia ocrotirii minorului.
Capitolul VI. Prescriptia extinctiva.
1. Definitie.
Prescriptia extinctiva = reprezinta o sanctiune de drept civil ce consta in
stingerea (incetarea) dreptului de actiune in sens material, daca acest drept n-a fost
exercitat in termenul stabilit de lege.
2. Caracterele prescriptiei extinctive: - este o sanctiune specifica de drept civil; aceasta sanctioneaza atitudinea pozitiva a titularului care nu actioneaza pentru
valorificarea dreptului sau; - sanctiunea consta in pierderea dreptului la actiune in
sens material.
3. Prescriptia extinctiva se aseamana dar nu se confunda cu alte institutii de
drept civil precum:
- prescriptia achizitiva (uzucapiunea). Asemanarile dintre prescriptia extinctiva
si cea echizitiva sint reprezentate de: - sint institutii de drept civil ; - sint sanctiuni
de drept civil, aplicate pentru tituarii inactivi ai drepturilor subiective civile; ambele presupun termene. Deosebirile sint reprezentate de: - prescriptia extinctiva
este reglementata in principiu de Decretul nr. 167/1958 in timp ce prescriptia
achizitiva este reglementata de art. 1837 Cod Civil si Legea nr. 115/1938; - termenele
de prescriptie extinctiva sint mai scurte si mai numeroase (6 luni, i, 2, 3 ani), in timp
ce termenele de prescriptie achizitiva sint mai lungi si mai putin numeroase (10, 20,
30 de ani); - efectul principal al prescriptiei extinctive consta in stingerea dreptului
de actiune in sens material, in timp ce efectul principal al prescriptiei achizitive
consta in dobindirea unui drept real printr-o posesie utila; - fiecare dintre cele 2
prescriptii au reguli de calcul al termenilor, cauze de suspendare si de intrerupere
specifice, iar repunerea in termen este proprie numai prescriptiei achizitive.
- decaderea ca sanctiune de drept civil este stingerea dreptului subiectiv civil
neexercitat in termenul de decadere. Asemanarile dintre prescriptia extinctiva si
decadere sint reprezentate de: - sint institutii de drept civil; - presupun termene; ambele au efect extinctiv. Deosebirile dintre ele sint reprezentate de: - daca
prescriptia extinctiva stinge numai dreptul de actiune (in sens material), decaderea
stinge insusi dreptul subiectiv civil; - prescriptia extinctiva presupune termene
numeroase si lungi, termenele din decadere sint mai scurte si mai putine; - daca
prescriptia extinctiva are reguli proprii privind suspendarea, intreruperea si
repunerea in termen, decaderea nu are asemenea reguli.

33

- termenul extinctiv = este o modalitate a actului juridic civil si este un

eveniment viitor si sigur ca realizare, pina la care se amina fie inceperea, fie
incetarea exercitiilor drepturilor subiective si executarii obligatiilor civile.
Clasificarea termenului dupa efectul sau este in: - termen suspensiv (amina
inceputul exercitiului dreptului); - termen extinctiv (amina stingerea exercitiului
dreptului subiectiv si executarea obligatiei corelative pina la implinirea lui).
Asemanarile dintre prescriptia extinctiva si termenul extinctiv sint reprezentate de:
- ambele sint concepte de drept civil; - ambele presupun efectul extinctiv. Deosebirile
dintre prescriptia extinctiva si termenul extinctiv sint: - ca izvor, daca termenele de
prescriptie extinctiva sint numai legale, termenul extinctiv este dupa caz
conventional, legal, jurisdictional; - ca efecte: daca prescriptia extinctiva stinge
dreptul la actiune in sens material, termenul extinctiv marcheaza stingerea
dreptului subiectiv si a obligatiei civile corelative; - daca termenul extinctiv poate fi
modificat prin acordul partilor actului juridic, termenul de prescriptie nu poate fi
modificat; - suspendarea, intreruperea si repunerea in termen sint schimbari proprii
numai termenului de prescriptie.
4. Efectul prescriptiei extinctive.
Prin prescriptia extinctiva se stinge numai dreptul la actiune in sens material,
adica posibilitatea de a cere si a obtine prin justitie concursul fortei de constringere
a statului. Ca consecinte avem: - supravietuirea dreptului subiectiv; imprescriptibilitatea acestuia. Efectul prescriptiei extinctive este condus de
principiile: - odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal se
stinge si dreptul la actiune privind un drept accesoriu; - pentru obligatiile cu
executare succesiva, pentru fiecare prestatie curge o prescriptie de sine statatoare.
5. Domeniul prescriptiei extinctive.
Domeniul prescriptiei extinctive reprezinta acele drepturi subiective civile ale
caror actiuni sint prescriptibile extinctiv. Principalul domeniu de aplicare a
prescriptiei extinctive il constituie drepturile la actiune intemeiate pe drepturile de
creanta. Ca criterii de determinare avem: - natura drepturilor subiective civile( aici
avem cuprinse:~domeniul prescriptiei extinctive in categoria drepturilor
patrimoniale; ~ domeniul prescriptiei extinctive in categoria drepturilor
nepatrimoniale); - actul normativ unde putem distinge:~domeniul prescriptiei
extinctive guvernat de Decretul nr. 167/1958;~ domeniul prescriptiei extinctive
caruia i se aplica Codul civil;~ domeniul prescriptiei extinctive care rezulta din
aplicarea altor acte normative (izvoare de drept civil).
Domeniul prescriptiei extinctive in categoria drepturilor patrimoniale cuprinde:
- actiunile reale imprescriptibile extinctiv reprezentate de:~actiunea de revendicare
imobiliara sau mobiliara intemeiata pe dreptul de proprietate privata (desi
imprescriptibila extinctiv, aceasta actiune prin invocarea uzucapiunii poate fi
paralizata);~actiunea de revendicare imobiliara sau mobiliara intemeiata pe dreptul
de proprietate publica ;~actiunea de partaj;~actiunea negatorie; - actiunile reale
prescriptibile extinctiv reprezentate de:~actiunea de revendicare mobiliara
intemeiata pe dreptul de proprietate privata:~actiunea de revendicare
imobiliara;~actiunea confesorie.
Domeniul prescriptiei extinctive in categoria drepturilor nepatrimoniale este
guvernat de regula potrivit careia protectia acestor drepturi, prin actiunea in

34

justitie, nu este limitata in timp, putindu-se obtine oricind. Exceptiile de la acest

principiu sint: - actiunea de anulabilitate; - actiunea de nulitate relativa a casatoriei;
- actiunea in tagada paternitatii; - actiunea in stabilirea paternitatii.
6. Termenul prescriptiei extinctive.
Termenul de prescriptie extinctiva reprezinta intervalul de timp stabilit de lege
inlauntrul caruia trebuie exercitat dreptul de actiune in sens material, sub actiunea
pierderii acestui drept.
Caracterele termenului de prescriptie extinctiva sint reprezentate de : - este un
termen legal, deoarece numai prin lege se poate stabili un asemenea termen; - are un
inceput marcat de data de la care incepe sa curga prescriptia, o durata si un sfirsit,
marcat de data implinirii sale.
a. Termene generale de prescriptie extinctiva. Clasificarea unui termen de
prescriptie extinctiva ca fiind general, nu este facut de lege, ci de doctrina si
jurisprudenta. Este general acel termen de prescriptie extinctiva care-si gaseste
aplicatie practica ori de cite ori nu-si gaseste aplicatie un termen special de
prescriptie. Termenul de prescriptie extinctiva, avind caracter general aplicabil
raporturilor civile obligationale, este de 3 ani si este instituit de art. 3 al Decretului
nr. 167/1958. Pentru actiunile reale, termenul general de prescriere este stabilit de
art. 1890 Cod civil si anume termenul de 30 ani.
b. Termene speciale aplicabile actiunilor personale nepatrimoniale prevazute de
Codul familiei sint reprezentate de: - termenul de 6 luni, prevazut de art. 21 al. 2,
aplicabil actiunii in anulabilitatea casatoriei; - termenul de 6 luni, stabilit de art. 55
al. 1 aplicabil in tagada paternitatii copilului din casatorie; - termenul de 1 an,
prevazut de art. 60 al. 1, aplicabil in stabilirea paternitatii copilului din afara
casatoriei.
c. Termene speciale aplicabile unor actiuni personale intemeiate pe drepturi de
creanta. Acestea sint termene prevazute in: - Decretul nr. 167/1958 (ca:~termenul de
2 ani, prevazut de art. 3 al. 2, aplicabil unor raporturi de asigurare;~termenul de 6
luni aplicabil actiunii in raspundere pentru viciile ascunse fara viclenie, prevazute
de art. 5;~termenul de 60 de zile, prevazut de art. 24 privind sumele de bani incasate
din vinzarea biletelor de spectacol ce nu a avut loc); - Codul Civil (acesta prevede
termene speciale care intereseaza raporturile obligationale:~termenul de 6 luni,
aplicabil dreptului de optiune succesorala, prevazut de art. 700;~termenul de 1 an,
prevazut de art. 1334, privind actiunea vinzatorului;~termenul de 6 luni, stabilit de
art. 1903;~termenul de 1 an prevazut de art. 1904); - alte acte normative
ca:~termenul de 30 de zile, prevazut de art. 5 al. 2 din Legea contenciosului
administrativ nr. 20/1990;~termenul de 2 ani, prevazut de art. 1 din Decretul nr.
443/1972, pentru plata de daune datorate pentru asistenta sau salvarea navei sau
incarcaturii;~termenul de 1 an, 6 luni si 3 luni, prevazut de Decretul nr. 197/1995
pentru trimiteri postale interne;~termenul de 3 ani, prevazut de art. 37 al. final din
Legea nr. 31/1990;~termenul de 1 an, prevazut de art 12 din Legea nr. 11/1991.
d. Termene speciale aplicabile unor actiuni reale: - 1 an in caz de avulsiune (art.
498 Cod Civil); - 5 ani in caz de evictiune totala sau partiala in revendicarea imobil
adjudecat la licitatie publica (art. 561 Cod de procedura civila).
7. Cursul prescriptiei extinctive.

35

a. Inceputul prescriptiei extinctive. Regula generala privind prescriptia generala,

avind ca obiect dreptul de actiune, este ca prescriptia incepe sa curga de la data
nasterii dreptului la actiune.
b. Reguli speciale privind inceputul prescriptiei extinctive. Aici se poate face
urmatoarea enumerare avind in vedere ordinele dispozitiilor din Decretul nr.
167/1958, care instituie acele reguli speciale precum si dispozitiile din actele
normative (izvoare de drept civil), care stabilesc asemenea reguli: - ipoteza dreptului
subiectiv civil pur si simplu; - ipoteza dreptului subiectiv civil afectat de un termen
suspectiv sau de o conditie suspectiva; - ipoteza raspunderii civile pentru fapte ilicite
si cazuri asimilate; - ipoteza actiunii in anulabilitate; - ipoteza raspunderii pentru
viciile lucrului, lucrarii ori constructiei. Alte reguli speciale avem: -prescriptia
dreptului la actiunea privitoare la sume de bani consemnate sau depuse la institutii
bancare, credit sau economie pe seama statului ori a organizatiilor de stat prevazuta
in art. 23 din Decretul nr. 167/1958; - prescriptia dreptului la actiune privitoare la
sumele de bani incasate din vinzarea biletelor pentru spectacole ce nu au avut loc
prevazuta de art. 24 din Decretul nr. 167/1958; - prescriptia dreptului de optiune
succesorala (art. 700 al. 1 Cod Civil); - prescriptia actiunii in tagada paternitatii
(art. 55 Codul Familiei); - prescriptia actiunii in stabilirea paternitatii copilului din
afara casatoriei (art. 60 Codul Familiei); - prescrierea actiunii posesorii (art. 674 al.
1 Cod procedura civila).
c. Suspendarea prescriptiei extinctive.
Prin suspendare se intelege acea modificare a cursului prescriptiei care consta
in oprirea, de drept, a curgerii termenului de prescriptie pe timpul cit dureaza
anumite situatii limitative prevazute de lege, care il pun pe titularul dreptului la
actiune in imposibilitatea de a actiona.
Cauzele sint reprezentate de: - cit timp cel impotriva caruia curge este
impiedicat de un caz de forta majora sa faca acte de intrerupere; - pe timpul cit
creditorul sau debitorul face parte din fortele armate ale Romaniei, iar acestea sint
puse pe picior de razboi; - pina la rezolvarea reclamatiei administrative facuta de
cel indreptatit cu privire la despagubiri sau restituiri, in temeiul unui contract de
trasport sau de prestare a serviciilor de posta si telecomunicatii, insa cel mai tirziu
pina la expirarea unui termen de 3 luni, socotit de la inregistrarea reclamatiei; intre parinti sau tutori si cei ce se afla sub ocrotirea lor; - impotriva celui lipsit de
capacitate de exercitiu cit timp nu are reprezentant legal si nici impotriva celui cu
capacitate restrinsa cit timp nu are cine sa-i incuviinteze actele; - intre soti in timpul
casatoriei.
Efectele suspendarii sint: - generale (efectul anterior aparitiei cauzei de
suspendare; efectul pe durata cauzei de suspendare; efectul ulterior cauzei de
suspendare); - special, care in esenta consta prorogareamomentului implinirii
termenului de prescriptie extinctiva, in asa fel incit, intre momentul incetarii cauzei
de suspendare si momentul implinirii termenului de ptrescriptie sa se asigure un
termen de 6 luni sau de 1 luna, dupa care termenul de prescriptie aplicabil este mai
mare ori mai mic de 6 luni.
d. Intreruperea prescriptiei extinctive.
Intreruperea prescriptiei extinctive = reprezinta modificarea cursului acesteia care
consta in inlaturarea prescriptiei scursa inainte de aparitia unei cauze intreruptive si

36

inceperea unei alte prescriptii extinctive. Cauze: - prin recunoasterea dreptului a carui
actiune se prescrie facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia; - prin introducerea
unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa
la o instanta judecatoreasca sau organ arbitral necompetente; - printr-un act incepator
de executare. Intreruperea prescriptiei extinctive produce ca efecte: - anterior
momentului intreruperii, prescriptia este stearsa, deci toata prescriptia care a curs
intre momentul ei de inceput si data cauzei de intrerupere este socotita ca necursa; posterior intreruperii, efectul care se produce consta in inceperea altei prescriptii, deci,
dupa ce s-a operat intreruperea incepe sa curga un nou termen de prescriptie.
e. Repunerea in termenul de prescriptie.
Repunerea in termenul de prescriptie = reprezinta beneficiul acordat de lege
titularului dreptului de actiune care, din motive temeinice nu a putut formula
actiunea in justitie inauntrul termenului de prescriptie, astfel ca organul
jurisdictional este indreptatit sa solutiuoneze, in fond cererea de chemare in
judecata, desi a fost introdusa dupa implinirea termenului de prescriptie. Efectul
repunerii in termen consta in socotirea prescriptiei ca neindeplinita, desi termenul
de prescriptie a expirat si permite organului de jurisdictie sa treaca la judecata, in
fond, a cauzei.
8. Implinirea (calcului) prescriptiei extinctive.
Implinirea (calcului) prescriptiei extinctive reprezinta cunoasterea momentului
in care expira termenul de prescriptie. Regulile de calcul al implinirii termenelor
sint prevazute in art. 1887 si 1889 din Codul Civil (termenul prescrierii se calculeaza
pe zile nu pe ore. Prin urmare, ziua in cursul careia prescriptia incepe nu se ia in
calcul.prescriptia nu este socotita cistigata decit dupa implinirea celei de pe urma
zile a termenului definit de lege.)
Partea a II-a.
SUBIECTELE DREPTULUI CIVIL.
PERSOANA FIZICA. PERSOANA JURIDICA.
Capitolul I.
PERSOANA FIZICA.
Persoana in terminologia juridica actuala este termenul care desemneaza
subiectul de drept care participa la raporturi juridice.
Persoana fizica ca subiect de drept civil, poate fi definita ca entitatea juridica
individuala, care participa la raporturile de drept civil, in temeiul vointei proprii
sau a legii si in cadrul carora dobindeste (sau pierde) si exercita (sau nu) drepturi
subiective ori isi asuma sau executa obligatii civile.
Caracterele conceptului de persoana fizica sint reprezentate de: - este o entitate
juridica, individuala, recunoscuta ca atare de lege; - dispune de vointa juridica; este inzestrata cu patrimoniu propriu; - este inzestrata cu capacitate civila; dispune de capacitate procesuala.
A. Capacitatea civila a persoanei fizice.
Capacitatea civila = acea parte a capacitatii juridice recunoscuta persoanei
fizice, in temeiul careia dobindeste si exercita drepturi subiective civile si isi asuma

37

si executa obligatii civile. Capacitatea civila ca elemente structurale este alcatuita

din: - capacitatea de folosinta; - capacitatea de exercitiu.
a. Capacitatea de folosinta a persoanei fizice.
Definitie capacitatea de folosinta a persoanei fizice este aptitudinea generala a
acesteia de a fi titulara de drepturi si obligatii civile.
Caracterele juridice ale capacitatii de folosinta a persoanei fizice sint: legalitatea; - generalitatea; - inalienabilitatea; - intangibilitatea; - egalitatea; universalitatea
Capacitatea de folosinta a persoanei fizice incepe in momentul nasterii (art. 7 al.
2 Decretul nr. 31/1954).
Continutul capacitatii de folosinta a persoanei fizice cuprinde toate drepturile
subiective si obligatiile civile permise de lege. Nici o persoana nu poate fi ingradita
in capacitatea sa de folosinta, decit in cazurile si conditiile expres prevazute expres
de lege, din ratiuni ce tin de protectia persoanei fizice ori de aplicarea unei
sanctiuni. Ingradirile capacitatii de folosinta a persoanei fizice sint: - ingradiri
(incapacitati) cu caracter de masuri de protectie a persoanei fizice (acestea la rindul
lor sint: ~ incapacitati absolute, care opereaza in raporturile dintre cel incapabil si
orice alta persoana; ~ incapacitati relative care opereaza in raporturile cu anumite
persoane); - ingradiri (incapacitati) cu caracter de sanctiune ori cu caracter de
masuri de siguranta (astfel de ingradiri sint: ~ ingradiri (incapacitati) cu caracter de
sanctiune penala; ~ ingradiri (incapacitati) cu caracter de masuri de siguranta; ~
ingradiri (incapacitati) cu caracter de sanctiune, stabilite in legislatia civila).
Capacitatii de folosinta a persoanei fizice inceteaza odata cu moartea sa.
Constatarea mortii unei persoane fizice se realizeaza prin: - moartea constatata
fizic; - declararea judecatoreasca a mortii (aceasta procedura cunoaste doua
modalitati juridice: ~ declararea judecatoreasca a mortii, precedata de declararea
judecatoreasca a disparitiei; ~ declararea judecatoreasca a mortii, fara declararea
judecatoreasca a disparitiei).
b. Capacitatea de exercitiu a persoanelor fizice.
Definitie capacitatea de exercitiu a persoanei fizice se defineste ca fiind acea
parte a capacitatii sale civile care consta in aptitudinea acestuia de a exercita
drepturile civile si a-si asuma obligatii civile prin incheierea de acte juridice civile.
Caracterele capacitatii de exercitiu sint: - legalitatea; - generalitatea; inalienabilitatea; - intangibilitatea; - egalitatea.
Premisele capacitatii de exercitiu a persoanei fizice sint reprezentate de: existenta capacitatii de folosinta a persoanei fizice care ofera posibilitatea de a
dobindi drepturi si de a-si asuma obligatii; - existenta discernamintului, a
maturitatii gindirii omului de a reprezenta corect consecintele juridice civile ale
manifestarii sale de vointa. In raport cu nivelul dezvoltarii discernamintului,
capacitatea de exercitiu poate avea trei stadii si anume: - lipsa capacitatii de
exercitiu ; - capacitate de exercitiu restrinsa; - capacitate de exercitiu deplina.
Reprezentarea legala este procedeul tehnico-juridic prin care o persoana, numita
reprezentant, incheie un act juridic in numele si pe seama altei persoane, numita
reprezentat, astfel incit efectele actului ncheiat se produc direct in persoana celui
reprezentat. Dupa modul de instituire, reprezentarea poate fi: - conventionala; legala; - judiciara.

38

Incalcarea regulilor referitoare la capacitatea de exercitiu a persoanei fizice

poate avea urmatoarele consecinte juridice: - aplicarea sanctiunilor penale
prevazute de art. 247 Cod Penal daca se incalca caracterele intangibilitatii sau
egalitatii capacitatii de exercitiu; - aplicarea sanctiunilor civile prevazute pentru
incalcarea unei capacitati de folosinta; - nulitatea relativa a actului juridic.
Caracterele acestei nulitati sint: - este expresa; - este relativa; - este de fond.
B. Ocrotirea unor categorii de persoane fizice.
Mijloacele speciale de ocrotire, instituite prin norme de drept civil sint pentru
urmatoarele categorii de persoane:
a. Ocrotirea minorului (prin institutia ocrotirii parintesti, institutia tutelei
si institutia curatelei).
- Ocrotirea parinteasca = este mijlocul obisnuit de ocrotire a minorului, definit
ca fiind mijlocul juridic de ocrotire a minorului prin exercitarea si indeplinirea
indatoririlor cu privire la persoana si bunurile acesteia, de catre parinti (firesti sau
adoptatori). Regulile ocrotirii minorului sint reprezentate de: - exercitarea
drepturilor parintesti, exclusiv in interesul minorului; - egalitatea ambilor parinti in
exercitarea drepturilor si indeplinirea indatoririlor parintesti; - independenta de
patrimonii intre parinti si copii; - ocrotirea parinteasca nu trece asupra
ascendentilor; - exercitarea ocrotirii parintesti se realizeaza sub supravegherea si
controlul statului, reprezentat prin autoritatea tutelara; - ocrotirea parinteasca
inceteaza la majotratul copiilor. Drepturile si obligatiile parintesti care intra in
continutul ocrotirii parintesti se divid in: - drepturi si obligatii parintesti cu privire
la persoana copilului minor; - drepturi si obligatii parintesti cu privire la
bunurilecopilului minor (patrimoniul minorului). Neexercitarea ori exercitarea
necorespunzatoare a drepturilor parintesti, precum si neindeplinirea sau
indeplinirea necorespunzatoare a indatoririlor parintesti atrage raspunderea
parintilor, astfel: - raspunderea de dreptul familiei; - raspunderea de drept civil; raspunderea administrativa; - raspunderea penala.
- Tutela minorului = este o masura de ocrotire avind natura unei sarcini gratuite
si obligatorii, in virtutea careia o anumita persoana, denumita tutore, este chemata
sa exercite drepturile si indatoririle parintesti fata de un copil minor, ai carui parinti
sint decedati ori in imposibilitatea permanenta de a-si exercita atributiile.
Caracterele tutelei: - tutela este mijlocul juridic, instituit de lege, pentru ocrotirea
minotrului lipsit de ocrotirea parinteasca; - legalitatea tutelei; - obligativitatea
tutelei; - gratuitatea tutelei; - generalitatea tutelei; - personalitatea tutelei. Regulile
exercitarii tutelei, instituite de Codul Familiei, sint reprezentate de: - exercitarea
tutelei se face in interesul exclusiv al copilului minor; - independenta patrimoniala
dintre copilul minor si tutore; - controlul permanent exercitat de catre stat asupra
tutelei. Cazurile in care copilul minor este pus sub tutela sint: - cind ambii parinti
sint morti sau declarati judecatoreste morti; - cind ambii parinti sint decazuti din
drepturile parintesti; - cind ambii parinti sint necunoscuti; - cind ambii parinti sint
pusi sub interdictie judecatoreasca; - cind ambii parinti sint disparuti; - cind, dupa
desfacerea adoptiei minorului, instanta judecatoreasca hotaraste instituirea tutelei.
Numirea tutelei este de competenta autoritatii tutelare de la domiciliul minorului.
Regulile de numire ale tutelei sint: - decizia de numire se comunica in scris tutorelui
de catre autoritatea tutelara; - decizia de numire a tutorelui se afiseaza la sediul

39

priomariei de la domiciliul minorului; -drepturile si indatoririle minorului incep de

la primirea comunicarii; - autoritatea tutelara poate lua masuri provizorii cerute de
interesele minorului. La deschiderea tutelei, tutorele trebuie sa indeplineasca
masurile referitoare la: - intocmirea unui inventar al bunurilor minorului; creantele minorului nu pot fi platite decit cu aprobarea autoritatii tutelare; stabilirea sumei anuale necesara pentru intretinerea minorului si administrarea
bunurilor sale de catre autoritatea tutelara; - depunerea sumelor care depasesc
nevoile intretinerii minorului; - depunerea sumelor necesare administrarii bunurilor
minorului. Incetarea tutelei poate fi determinata de: - cauze care privesc persoana
tutorelui; - cauze care privesc persoana minorului.
- Curatela minorului = este un mijloc juridic temporar si subsidiar, instituit de
lege cu scopul de a asigura ocrotirea minorului. Caracterele curatelei sint
reprezentate de: - este un mijloc de ocrotire legal; - este un mijloc de ocrotire
temporal; - este un mijloc subsidiar. Curatela vizeaza ca atributii ale curatorului: ocrotirea persoanei minorului; - gestiunea patrimoniului minorului. Curatela poate
fi instituita in urmatoarele cazuri: - cind apar contradictii de interese intre minor si
ocrotitorul sau legal (parinte sau tutore); - cind inlocuirea unui tutore al minorului
cu altul nu se face concomitent; - cind exista un proces cu privire la punerea sub
interdictie a minorului; - cind ocrotitorul legal al minorului este impiedicat
temporarsa-si exercite drepturile si indatoririle fata de persoana si bunurile
acestuia. Curatela inceteaza odata cu incetarea cauzelor care au determinat
instituirea ei.
b. Ocrotirea alienatilor si debililor mintali (prin interdictie judecatoreasca,
tutela si curatela).
- Interdictia judecatoreasca este masura de ocrotire, de drept civil, care se ia de
catre instanta de judecata fata de persoana lipsita de discernamintul necesar pentru
a se ingriji de interesele sale, datorita alienatiei sau debilitatii mintale si care consta
in lipsa de exercitiu si instituirea tutelei. Caracterele interdictiei judecatoresti sint
reprezentate de: - este o masura de ocrotire specifica de drept civil; - este dispusa
prin hotarire judecatoreasca; - se instituie in cazul persoanelor lipsite de
discernamint; - presupune lipsirea de capacitate de exercitiu a celui interzis si
instituirea tutelei. Conditiile de fond pentru instituirea punerii sub interdictie sint
reprezentate de: - persoana sa fie lipsita de discernamint; - lipsa discernamintului sa
se datoreze alienatiei sau debilitatii mintasle, stare stabilita de medicul de
specialitate; - lipsa de discernamint sa nu-i permita persoanei sa se ingrijeasca de
interesele sale. Procedura punerii sub interdictie se realizeaza in 2 faze procedurale:
- o faza necontradictorie; - faza contradictorie. Hotarirea de punere sub interdictie
produce ca efecte: - lipsirea de capacitate de exercitiu a persoanei puse sub
interdictie; - instituirea tutelei interzisului. Incetarea interdictiei judecatoresti se
face prin: - moartea interzisului; - declararea judecatoreasca a mortii celui interzis;
- ridicarea interdictiei prin hotarire judecatoreasca, daca cauzele care au
determinat-o, au incetat.
- Ocrotirea bolnavilor psihic periculosi prin ocrotire sanitara.
Prin Decretul nr. 313/1980 privind asistenta bolnavilor psihic periculosi, a fost
instituita ingrijirea medicala obligatorie a acestor bolnavi.

40

c. Ocrotirea persoanelor aflate in situatii deosebite (batrinete, baoala,

infirmitate fizica, disparitie).
Curatela mijlocul juridic, permanent sau temporar, subsidiar de ocrotire a
persoanei fizice (alta decit minorul lipsit de capacitate). Caracterele curatelei sint: este un mijloc legal de ocrotire; - se instituie, dupa caz, cu caracter permanent sau
temporal; - se instituie ca mijloc de ocrotire subsidiar. Clasificarea curatelei
distinge: - curatela incapabilului (care este o masura de ocrotire luata in favoarea
celui lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrinsa); curatela capabilului (care este o masura de ocrotire luata in favoarea persoanei cu
capacitate de exercitiu deplina dar aflata in situaitt speciale). Incetarea ocrotirii
persoanei fizice prin curatela se produce in: - incetarea functiei curatorului; incetarea masurii curatelei
C. Identificarea persoanei fizice.
Prin identificarea persoanei fizice intelegem individualizarea acesteia in
raporturile juridice civile. Principalele mijloace de identificare (numite si atribute
de identificare) sint: - numele (acesta cuprinde: numele de familie, prenumele si
pseudonimul); - domiciliul (cuprinde: domiciliul de drept comun, domiciliul legal,
domiciliul ales sau conventional, resedinta); - starea civila (reprezinta un complex de
raporturi juridice cu caracter personal nepatrimonial prin care persoana fizica se
individualizeaza in societate si familie). Caracterele juridice ale mijloacelor
(atributelor) de identificare sint: - sint drepturi absolute; - sint drepturi inalienabile;
- sint drepturi imprescriptibile, extinctiv si achizitiv; - sint drepturi personale; - sint
drepturi nepatrimoniale.
1. Numele persoanei fizice.
Numele acel atribut de identificare a persoanei fizice care consta in dreptul
omului de a fi individualizat, in familie si societate, prin cuvinte stabilite in conditiile
legii, cu aceasta semnificatie. Ca structura legala a numelui avem numele de familie si
prenumale. Prerogativele conferite de dreptul la nume sint: - dreptul de a folosi (purta)
nume; - dreptul de a cere organelor competente indreptarea greselilor de scriere a
numelui in orice act; - dreptul de a se opune la folosirea numelui de catre persoane
neindreptatite. Dreptul la nume fiind un drept personal nepatrimonial are urmatoarele
caractere juridice: - este un drept absolut, opozabil erga omnes; - este un drept
imprescriptibil, extinctiv si achizitiv; - este un drept inalienabil; - este un drept
personal; - este un drept universal. Numele de familie = este acea componenta a
numelui atribut de identificare, cu ajutorul caruia persoana fizica se individualizeaza
in societate ca membru al aceleiasi familii. Dobindirea numelui de familie se produce
prin efectul filiatiei, iar cind aceasta nu poate fi determinata, numele de familie va fi
stabilit pe cale administrativa. Modificarea numelui de familie se poate produce ca
urmare : - a schimbarii filiatiei; - prin adoptie (aici se poate produce prin:
incuviintarea adoptiei, desfacerea adoptiei, prin anularea adoptiei); - casatoriei; - pe
cale administrativa (schimbarea numelui pe cale administrativa este mijlocul juridic
prin care numele de familie este inlocuit cu un alt nume de familie, la cerere, prin
decizie administrativa); - retranscrierea numelui de familie (retranscrierea numelui de
familie este mijlocul juridic prin care se corecteaza retranmscrie prin mentiune in
actele de stare civila, corect, numele persoaneisolicitante care a fost inregistrat tradus
in alta limba decit cea materna ori cu ortografia altei limbi. Prenumele persoanei fizice

41

= este acea componenta a numelui-atribut de identificare, care permite

individualizarea persoanei fizice in cadrul aceleiasi familii. Ca si numele de familie,
prenumele este un drept personal nepatrimonial si prezinta urmatoarele caractere
juridice: - este un drept opozabil erga omnes; - este un drept inalienabil; - este un drept
imprescriptibil; - este un drept personal; - este un drept universal este un drept legal.
Pseudonimul si porecla = este un atribut de identificare ce individualizeaza persoana
fizica intr-un anumit domeniu de activitate, de regula printr-un cuvint sau uun grup de
cuvinte. Pseudonimul nu este supus niciunei reguli speciale de inregistrare, modficare
sau schimbare. Pseudonimul are natura unui drept personal nepatrimonial,
caracterele juridice fiind: - opozabilitate erga omnes; - imprescriptibilitate; inalienabilitate; - personal; - ocrotit de lege.
2. Domiciliul persoanei fizice.
Domiciliul =acel atribut de identificare a persoanei fizice care o
individualizeaza in spatiu prin indicarea unui loc avind aceasta semnificatie
juridica. Domiciliul prezinta urmatoarele caractere juridice: - caracterele generale
si comune ale drepturilor subiective personal nepatrimoniale (opozabilitatea erga
omnes; inalienabilitate; imprescriptibilitate; personalitate; universalitate;
legalitate); - obligativitatea; - unicitatea; - stabilitatea. Din dispozitiile legale rezulta:
- existenta mai multor feluri de domicilii; - unele regulireferitoare la unicitatea
domiciliului si resedintei; - libertatea persoanei de a alege domiciliul si resedinta la
oricare dintre locuintele pe care le detine; - caracterul statornic al domiciliului; dreptul persoanei de a schimba domiciliul. Clasificarea domiciliului unei persoane: dupa criteriul modului de stabilire distingem intre:~domiciliu de drept comun
(voluntar);~ domiciliu legal;~ domiciliu conventional; - dupa criteriul teritorialitatii
avem: domiciliu in tara si domiciliu un strainatate; - dupa criteriul succesiunii lor in
timp: vechiul si actualul domiciliu; - in raport cu situatia sotilor avem:domiciliu
conjugal comun si domicilii separate ale sotilor. Domiciliul de drept comun se poate
realiza in urmatoarele modalitati: - prin actul de vointa al minorului de peste 14 ani
cu dubla incuviintare a tutorelui si autoritatii tutelare; - prin conversia domiciliului
legal al minorului care locuieste la parintii sai in domiciliu de drept comun, la
implinirea majoratului; - prin manifestarea de vointa a majorului cu capacitate
deplina. Dovada domiciliului de drept comun este Cartea de identitate, document
care se elibereaza cetateanului romancu domiciliul in Romania, la implinirea virstei
de 14 ani. Totodata acesta este actul care face si dovada identitatii. Pentru dovada
identitatii, cetateniei romane si a domiciliului minorului sub 14 ani se foloseste cu
certificatul de nastere al acestia si cu cartea de identitate a parintelui sau
reprezentantului legal. Domiciliul legal este domiciliul stabilit de lege pentru
anumite categorii de persoane fizice. Caracterele acestuia sint: - este stabilit de lege
si prin urmare obligatoriu; - are semnificatia unei masuri de ocrotire a anumitor
persoane fizice; - coincide cu domiciliul de drept comunal persoanei care exercita
ocrotirea persoanei cu domiciliu legal. Proba domiciliului legal se dovedeste prin
probarea domiciliului de drept comun a persoanei care asigura ocrotirea. Minorul
de 14 ani probeaza domiciliul cu cartea de identitate. Domiciliul conventional este
locuionta stabilita prin acordul de vointa al partilor actului in vederea executarii
sale in acel loc sau pentru solutionarea litigiului si comunicarea actelor de
procedura. Resedinta este definita ca un atribut de identificare in spatiu a persoanei

42

fizice, prin indicarea locuintei vremelnice sau temporare. Resedinta are natura unui
drept personal nepatrimonial cu urmatoarele caractere: - este un drept opozabil
erga omnes; - este un drept inalienabil; - este un drept imprescriptibil; - este un
drept strins legat de personalitate; - este un drept universal; - este un drept
vremelnic; - este un drept facultativ; - este un drept unic. Dovada resedintei poate fi
facuta si prin alte mijloace de proba, resedinta fiind o stare de fapt.
3. Starea civila a persoanei fizice.
Starea civila = mijloc juridic de individualizare a persoanei fizice prin indicarea
calitatilor personale avind aceasta semnificatie. Starea civila are pe de o parte
natura unui drept subiectiv de individualizare, personal nepatrimonial (cuprinzind
ca prerogative: - posibilitatea persoanei fizice de a se individualiza; - posibilitatea de
a pretinde sa fie individualizata, de catre altii; - posibilitatea de a face apel la forta
coercitiva a statului cind dreptul sau de stare civila este incalcat), iar pe de alta
parte este un ansamblu de calitati personale capabile de ele insele sa individualizeze
persoana. Ca ansamblu de calitati personale, starea civila cuprinde urmatoarele
componente: - nascut (din casatorie; din afara casatoriei; din parinti necunoscuti;
adoptat); - casatorie (casatorit; necasatorit; divortat; vaduv; recasatorit); - rudenie
(ruda sau afin cu cineva); - sex (barbat; femeie); - virsta; - loc natal (o anumita
localitate, zona, regiune). Caracterele starii civile sint: - opozabilitatea erga omnes; inalienabilitatea; - imprescriptibilitatea; - personalitatea; - universabilitatea; indivizibilitatea. Starea civila izvoraste din fapte (nasterea, sexul, moartea) sau acte
de stare civila (recunoasterea filiatiei; adoptia; casatoria; hotaririle instantelor
judecatoresti pronuntate in actiunile de stare civila). Folosirea starii civile (posesia
de stat) constituie elementul dinamic al atributului de identificare a persoanei fizice.
Folosirea starii civile sau posesia de stat este starea juridica ce rezulta din
intrunirea cumulativa a trei elemente: - nomen (individualizarea prin purtarea de
catre persoana a numelui ce corespunde starii civile pretinse), tractatus (tratarea,
considerarea de catre cei apropiati a persoanei ca fiind aceea careia ii apartine
starea civila folosita), fama (recunoasterea persoanei in familie si societate ca fiind
persoana careia ii apartine starea civila de care se prevaleaza. Efectele folosirii starii
civile sint: - prezuma ce ea corespunde realitatii; - prezumtia irefragabila ca starea
civila corespunde realitatii cind este unita cu actul de nastere. Actiunile de stare
civila (actiunile de stat) sint actiuni in justitie care au ca obiect elemente privind
starea civila a persoanei fizice. Clasificarea actiunilor de stare civila: a.) dupa
criteriul obiectului avem: - actiunea in reclamatie de stat; - actiuni in contestatie de
stat; - actiuni in modificare de stat; b) dupa criteriul persoanelor care pot sa le
exercite: - actiuni de stat care pot fi exercitate de orice persoana interesata; - actiuni
de stat care pot fi exercitate numai de persoane expres determinate de lege; - actiuni
de stat care pot fi exercitate numai de titularul starii civile; c) dupa criteriul
aplicabilitatii regulilor prescriptiei extinctive avem: - actiuni imprescriptibile; actiuni prescriptibile. Inregistrarile de stare civila = operatiuni juridice de
consemnare in registrele de stare civila a actelor si faptelor de stare civila precum si
a altor elemente prevazute de lege, operatii efectuate in conditiile legii de catre
persoane cu atributii de stare civila. Actele de stare civila = inscrisuri autentice,
intocmite, potrivit legii, in registrele de stare civila de catre delegatul de stare civila,
care cuprinde elementele starii civile a persoanei fizice. Sint astfel de acte

43

inscrisurile oficiale special tiparite si completate avind denumirea de: act de nastere,
act de casatorie, act de deces precum si certificatul de nastere, certificatul de deces,
ca si duplicatele acestor certificate eliberate in conditiile legii.
4. Codul numeric al persoanei fizice.
Codul numeric personal constituie un mijloc de individualizare a persoanei fizice
alaturi de nume, domiciliu si stare civila ce se inscriu in cartea de identitate. Codul
muneric personaleste reglementat potrivit art. 5 al. 2 din Legea nr. 105/1996 privind
evidenta populatiei. Codul numeric este singurul identificator pentru toate sistemele
informatice, care prelucreaza date nominale privind persoana fizica.
Capitolul II.
Persoana juridica.
Persoana juridica = subiectul colectiv de drept, colectivul de oameni care
intrunind conditiile cerute de lege este titular de drepturi subiective si obligatii
civile.
Teoriile ce au fundamentat calitatea de subiect colectiv de drept participant la
raporturile juridice a persoanei juridice sint: - teoria fictiunii; - teoria realitatii; teoria proprietatii colective; - teoria patrimoniului de afectatiune.
Particularitatile persoanei juridice sint: - este un subiect de drept; - se constituie
cel mai adesea dar nu obligatoriu prin asociere; - are ca scop satisfacerea unor
interese social-economice generale; - recunoasterea calitatii ei de subiect de drept
este opera legii.
Criteriile de clasificare a persoanei juridice sint:
a. Dupa domeniul dreptului de care apartine avem:
1.Principalele categorii de persoane juridice de drept public sint:
- Statul - este cea mai complexa si inportanta persoana juridica in raporturile la
care participa nemijlocit, in nume propriu, ca subiect de drepturi si obligatii. Aceste
raporturi sint reprezentate de: - raporturile de proprietate; - raporturile
obligationale; - raporturile succesorale; - raporturi de comert international.
- Unitatile administrativ-teritoriale.
- Organele puterii legislative.
- Organele puterii executive.
- Organele puterii judecatoresti.
- Institutiile de stat (publice), institutii bugetare.
- Partidele politice.
2. Persoanele juridice de drept privat sint reprezentate de: - agenti economici de
stat; - societati comerciale cu capital privat; - sindicatele; - cultele religioase; organizatiile cooperatiste; - casele de ajutor reciproc ale salariatilor; - asociatiile si
fundatiile.
b. Dupa forma dreptului de proprietate avem:
- persoane juridice fundamentate pe proprietatea publica (statul, unitatile
administrativ-teritoriale, institutiile bugetare, organele de stat);
- persoane juridice care au la baza atit proprietatea publica cit si proprietatea
privata (regiile autonome, diferite societati comerciale cu capital mixt, asociatii si
fundatii cu astfel de patrimoniu);
- persoane juridice care au la baza exclusiv proprietatea privata;

44

- persoane juridice mixte.

c. Dupa nationalitate avem:
- persoane juridice romane;
- persoane juridice straine.
d. Dupa scopul urmarit avem:
- persoane juridice cu scop patrimonial;
- persoane juridice cu scop nepatrimonial.
Elementele constitutive generale necesare pentru existenta unei persoane juridice
sint reprezentate de:
~ organizarea de sine statatoare. Acest element priveste la rindul sau doua aspecte:
- organizarea interna, respectiv, structurarea pe compartimente (de productie,
cercetare, comert, functionale); - desemnarea organelor de conducere si a persoanelor
care reprezinta persoana juridica.
~ un patrimoniu propriu. Patrimoniul propriu cuprinde totalitatea drepturilor si
obligatiilor cu continut economic, avind ca titular persoana juridica. Patrimoniul este
format din: - drepturi patrimoniale (reale si de creanta), ce alcatuiesc latura activa; obligatiuni patrimoniale (contractuale si extracontractuale), ce alcatuiesc latura
pasiva. Patrimoniul persoanei juridice trebuie sa fie distinct de patrimoniul
persoanelor fizice ce alcatuiesc persoana juridica, precum si fata de patrimoniul altor
persoane fizice sau juridice.
~ scopul propriu. Scopul fixeaza obiectul de activitate al persoanei juridice si
justifica ratiunea de a exista a acesteia. Scopul, ca element de valabilitate pentru
existenta persoanei trebuie sa indeplineasca ca conditii: - sa fie in acord cu interesul
public; - sa fie determinat; - sa fie legal (in acord cu legea).
A. Infiintarea persoanelor juridice.
Prin infiintarea persoanei juridice = crearea unui subiect colectiv de drept civil,
in conditiile legii.
Modurile de infiintare a persoanelor juridice sint prevazute in art. 28 din
Decretul nr. 31/1954 si sint reprezentate de:
- prin actul de dispozitie al organului competent al puterii sau administratiei de
stat. Prin actul de dispozitie al organului competent se intelege dupa caz: - legea;
- hotarirea sau ordonanta Guvernului; - hotarirea consiliilor judetene sau locale.
Prin acest mod se infiinteaza persoanele juridice de stat: - organele de stat; institutii; - regii autonome; - societati comercoale cu capital de stat.
- prin actul de infiintare al celor care o constituie, recunoscut de organul puterii
sau administratiei de stat, competent a verifica numai daca sint intrunite cerintele
legii pentru ca acea persoana juridica sa poata lua fiinta. Acest mod de infiintare
presupune existenta a doua acte juridice: - actul celor care constituie persoana
juridica, adoptat de persoane fizice sau juridice (contract, statut); - actul de
recunoastere a infiintarii, emis de organul competent prin care se constata
legalitatea actului de infiintare.prin acest mod se infiinteaza organizatiile
cooperatiste ca si institutiile si intreprinderile anexe, create de acestea. Actul de
recunosterea infiintarii nu trebuie confundat cu recunoasterea calitatii de persoana
juridica de catre instantele judecatoresti, conditie prevazuta pentru dobindirea
personalitatii juridice a asociatiilor si fundatiilor de catre Legea nr. 21/1924.

45

- prin actul de infiintare al celor ce o constituie, cu prealabila autorizare a

organului puterii sau administratiei de stat, competent a aprecia oportunitatea
infiintarii ei. Acest mod de infiintare presupune existenta a urmatoarelor acte: actul celor ce infiinteaza persoana juridica (contract, statut); - actul de autorizare al
organului competent. Spre deosebire de actul de recunoastere, care este ulterior
actului de infiintare, actul de autorizare este prealabil infiintarii. Astfel, procedura
de infiintare efectiva va putea fi declansata dupa obtinerea autorizarii la care legea
face referire. Autorizarea prealabila = este un act administrativ, prin care un
organ de specialitate apreciaza oportunitatea infiintarii persoanei juridice, in raport
cu scopul, marimea capitalului social, obiectul de activitate, etc. Actul administrativ
de autorizare nu trebuie confundat cu autorizarea judecatoreasca. Prin actul de
autorizare al organului puterii executive se apreciaza oportunitatea aparitiei unui
nou subiect de drept, iar prin autorizarea judecatoreasca se dispune inmatricularea
(inregistrarea sau inscrierea) in Registrul comertului sau in alt registru special al
instantei judecatoresti si la administratia financiara. Cele doua acte de autorizarenu
sint nici alternative, nici nu se exclud, ci ele se completeaza atunci cind legea le cere,
fiecare avind alta finalitate. Prin aceasta modalitate se infiinteaza urmatoarele
categorii de persoane juridice: - asociatiile si fundatiile fara scop lucrativ sau
patrimonial (nonprofit); - partidele politice; - organizatiile de scriitori, artisti
plastici si compozitori, creatori de filme si teatru; - societatile comerciale; societatile comerciale cu participare straina; - societatile agricole; - societatile
bancare si de asigurare; - Casele de Ajutor Reciproc ale salariatilor.
- printr-un alt mod reglementat de lege. In acest mod se infiinteaza urmatoarele
categorii de persoane juridice: - statul roman, consacrat expres de lege in calitate de
persoana juridica (art. 25 din Decretul nr. 31/1954); - asociatiile de locatari supuse
Decretului nr. 387/1977 si asociatiile de proprietari reglementate de Legea nr.
114/1996 a locuintei.
B. Capacitatea juridica si capacitatea civila a persoanei juridice.
Capacitatea civila a persoanei juridice = aptitudinea de a avea drepturi si
obligatii civile- capacitatea de folosinta - , de a dobindi si exercita drepturi
subiective civile si de a-si asuma si indeplini obligatii civile prin incheierea de acte
juridice de catre organele sale de conducere capacitatea de exercitiu - .
Capacitatea civila a persoanelor juridice structural este formata din: capacitatea de folosinta; - capacitatea de exercitiu.
a. Capacitatea de folosinta a persoanei juridice.
Capacitatea de folosinta a persoanei juridice = acea parte a capacitatii civile care
consta in aptitudinea generala si abstracta a acestora de a avea drepturi si obligatii.
Caracterele juridice ale capacitatii de folosinta a persoanei juridice sint reprezentate
de: - legalitate (caracterul care da expresie faptului ca ea, capacitatea de folosinta,
este prevazuta de lege, vointa partilor neavind nici un rol in privinta aceasta); generalitatea (exprima caracterul ei abstract general, aptitudinea de a avea drepturi
si obligatii fara a exista o enumerare limitativa; generalitatea se raporteaza la scop);
- inalienabilitatea (exprima ideea ca aceasta nu poate fi instrainata sau cedata nici
partial, nici total); - intangibilitatea (caracterul ce da expresie faptului ca aceasta nu
poate fi limitata sau ingradita decit in cazurile si conditiile stabilita de lege); -

46

specialitatea ( caracterul juridic care diferentiaza continutul capacitatii de folosinta

a persoanei fizice de cel al persoanei juridice).
Inceputul capacitatii de folosinta.
Regula in materie este aceea ca inceputul capacitatii de folosinta, difera, dupa
cum persoanele juridice sint sau nu supuse inregistrarii. In raport de aceasta regula
distingem:
- persoanele juridice supuse inregistrarii (inmatricularii) dobindesc capacitatea
de folosinta la data inregistrarii (inmatricularii), indiferent de modul lor de
infiintare;
- persoanele juridice nesupuse inregistrarii dobindesc capacitatea de folosinta in
functie de specificul modului de infiintare, care dupa caz, poate fi:~data actului de
dispozitie care le infiinteaza;~data recunoasterii actului de infiintare;~data
autorizarii si data inplinirii vreunei alte cerinte a legii.
Deci, data inregistrarii precum si celelalte data specifice modului respectiv de
infiintare au efect constitutiv, marcind momentul inceperii capacitatii de folosinta.
In concluzie, momentul inceperii capacitatii de folosinta pentru diferite categorii de
persoane juridice este: - de la data inregistrarii (inmatricularii) in Registrul
comertului pentru regiile autonome, societatile comerciale, organizatiile cooperatiei
mestesugaresti, organizatiile cooperatiei de consum si credit; - de la data autorizarii
(inregistrarii, inscrierii) de catre organul competent pentru partidele politice,
sindicate si alte persoane juridice; - de la data recunoasterii de catre Guvern a
infiintarii pentru camerele de comert si industrie.
Capacitatea de folosinta anticipata (restrinsa).
Capacitatea de folosinta anticipata (restrinsa) = rezulta din insasi scopurile in
vederea carora aceasta se infiinteaza spre a ingadui persoanei juridice sa
dobindeasca drepturile si sa-si asume obligatiile cerute pentru a lua fiinta in mod
valabil.
Continutul capacitatii de folosinta.
Regula generala = capacitatea de folosinta cuprinde toate drepturile si obligatiile
civile care corespund scopului stabilit de lege, act de infiintare sau statut.
Continutul capacitatii de folosinta prezinta doua laturi: - latura activa, care
cuprinde aptitudinea de a avea drepturi subiective, adica drepturi civile
patrimoniale si personal nepatrimoniale, izvorite din contracte sau din fapte
juridice extracontractuale; - latura pasiva, care cuprinde aptitudinea de a avea
obligatii civile patrimoniale si nepatrimoniale.
Sfirsitul capacitatii de folosinta.
Sfirsitul capacitatii de folosinta a persoanei juridice trebuie privit sub doua
aspecte: - incetarea capacitatii de folosinta anticipata sau restrinsa (capacitatea de
folosinta restrinsa inceteaza odata cu dobindirea capacitatii de folosinta deplina de
catre subiectul de drept respectiv, moment care coincide cu dobindirea personalitatii
juridice); - incetarea capacitatii de folosinta deplina (capacitatea de folosinta
deplina a persoanei juridice ia sfirsit odata cu incetarea acestui subiect de drept). In
ipoteza in care persoana juridica intra in procesul de lichidare,capacitatea de
folosinta deplina se restringe, unitatea de lichidare nu mai poate desfasura activitati
pentru realizarea scopului sau.
Sanctiunea nerespectarii regulilor privind capacitatea de folosinta.

47

Nerespectarea normelor legale privitoare la capacitatea de folosinta a persoanei

juridice poate avea loc in mai multe forme, astfel: - incheierea actului juridic in
lipsa capacitatii de folosinta. Se stie ca una din conditiile de valabilitate a actului
juridic este capacitatea de a incheia actul. Incheierea unui act juridic de catre un
element component al structurii organizatorice a persoanei juridice sau de catre o
unitate care se gaseste in faza dobiondirii personalitatii juridice sau a lichidarii, va
atrage nulitatea absoluta a actului juridic civil respectiv; - incheierea actului juridic
civil cu incalcarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei
juridice se sanctioneaza, de asemenea, cu nulitatea absoluta.
b. Capacitatea de exercitiu a persoanelor juridice.
Capacitatea de exercitiu a persoanei judiciare consta in aptitudinea acestui
subiect de drept de a dobindi si exercita drepturi subiective civile si de a-si asuma
ori indeplini obligatii civile, prin incheierea de acte juridice civile, care constituie un
atribut al organelor sale de conducere.
Inceputul capacitatii de exercitiu.
In lipsa unei reglementari legale exprese, doctrina a formulat urmatoarele opinii
cu privire la acest moment: - momentul dobindirii capacitatii de exercitiu coincide
cu momentul dobindirii capacitatii de folosinta; - momentul dobindirii capacitatii de
exercitiu este marcat de desemnarea organelor de conducere ale persoanelor; persoana juridica dobindeste capacitatea de exercitiu de la data infiintarii sale.
Dispozitiile art. 33 al 3 din Decretul nr. 31/1954 spune ca persoana juridica are
capacitate chiar de la data actului de infiintare fara a distinge intre capacitatea de
folosinta si capacitatea de exercitiu. Se poate sustine, potrivit dispozitiilor cuprinse
in art. 33 si art. 34 din Decretul nr. 31/1954 ca momentul dobindirii capacitatii de
exercitiu este acelasi cu momentul dobindirii capacitatii de folosinta, evidentiindu-se
prin desemnarea organelor de conducere.
Continutul capacitatii de exercitiu a persoanei juridice = aptitudinea de a
dobindi si exercita drepturile si de a-si asuma si indeplinii obligatiile civile prin
incheierea de acte juridice de catre organele de conducere. Cele doua laturi, activa si
pasiva, ca si la capacitatea de folosinta, se intilnesc si la capacitatea de
exercitiu.principiul specializarii capacitatii de folosinta limiteaza continutul
capacitarii de exercitiu. In timp ce capacitatea de exercitiu nu poate fi mai larga
decit cea de folosinta, ea este prin definitie mai redusa decit ultima deoarece are in
vedere numai incheierea de acte juridice. O alta limita specifica a capacitatii de
exercitiu este legata de pluralitatea organelor de conducere si sfera de competenta a
fiecarei categorii de organe de conducere. Exercitarea activitatii de conducere ridica
problema raspunderii persoanelor fizice care alcatuiesc organul de conducere.
Sfirsitul capacitatii de exercitiu.
Sfirsitul capacitatii de exercitiu are loc la data incetarii existentei persoanei
juridice.
Sanctiunea nerespectarii normelor privind capacitatea de exercitiu.
Incalcarea normelor privind capacitatea de exercitiu se sanctioneaza cu nulitatea
absoluta. Incalcarea normelor privind capacitatea de exercitiu se produce in
urmatoarele conditii: - incheierea actului juridic de un organ al persoanei juridice
care nu are competenta; - incheierea actului juridic de catre o persoana din cadrul
persoanei juridice care nu face parte dintr-un organ de conducere si nici nu are

48

imputernicire; - incheierea actului juridic de catre o persoana imputernicita, dar cu

depasirea mandatului incredintat.
C. Identificarea persoanelor juridice.
Identificarea persoanei juridice = individualizarea, cunoasterea nominala a
subiectelor de drept care participa la raporturile juridice in nume propriu. Notiunea
de identificare are ca intelesuri: - de institutie juridica. Care cuprinde
totalitatea normelor ce reglementeaza mijloacele si atributele de individualizare a
persoanelor juridice; - de atribute de identificare: denumire, sediu, nationalitate,
cont bancar, marca, emblema, cod fiscal, telefon, telex, fax, etc. Sub aspectul naturii
juridice, atributele de identificare ale persoanei juridice fac parte din categoria
drepturilor personale nepatrimoniale. Caracterele juridice ale atributelor de
identificare sint: - opozabilitatea erga omnes; - inalienabilitatea; imprescriptibilitatea; - personalitatea; - universalitatea.
a. Denumirea persoanei juridice.
Ca atribut de identificare, prin denumire intelegem cuvintul sau cuvintele care
au primit, in conditiile prevazute de lege, semnificatia de a individualiza persoana
juridica. Dreptul la denumire are, in continutul sau, urmatoarele drepturi: - de a
folosi denumirea stabilita potrivit legii; - de a cere tuturor persoanelor fizice sau
juridice sa o individualizeze prin denumirea sa; - de a cere, in justitie, respectarea
dreptului la denumire incalcat.
b. Denumirea si firma persoanei fizice.
Potrivit opiniilor doctrinei si jurisprudentei, denumirea este un atribut
general de identificare a oricaror persoane juridice fie ele de drept public, fie de
drept privat, in timp ce firma este o denumire specifica numai pentru
comercianti. Putem spune ca termenul de denumire are un continut general care
acopera atributul de identificare al caror persoane juridice, in timp ce notiunea de
firma poate fi utilizata cu acelasi inteles pentru comercianti persoana fizica sau
juridica.
c. Sediul persoanei juridice.
Sediul = atributul de identificare realizat prin aratarea unui loc stabil care
individualizeaza persoana juridica in spatiu. Sediul se inregistreaza sau se inscrie,
dupa caz. Sediul persoanei juridice prezinta ca caractere: - obligativitatea; unicitatea; - stabilitatea sediului.
Sediul persoanei juridice poate fi clasificat dupa:
- in raport cu importanta locului unde isi desfasoara activitatea organelor de
conducere ale persoanei juridice in: - sediu principal; - sediu secundar;
- in raport cu teritoriul tarii unde se afla sediul poate fi: - sediu in tara; - sediu in
strainatate;
- in functie de caracterul sau avem: - sediu de drept comun (legal); - sediu
conventional (ales) este facultativ.
Continutul dreptului la sediu confera titularului sau ca prerogative: - de a folosi
sediul stabil, potrivit legii; - de a cere tuturor persoanelor fizice si juridice sa o
individualizeze prin sediul sau; - de a cere, in justitie, restabilirea dreptului la sediu,
incalcat. Sediul prezinta importanta din mai multe puncte de vedere ca: - determina
competenta organului chemat sa efectueze inregistrarea sau inscrierea persoanei
juridice; - locul executarii obligatiei debitorului persoana juridica; - determina

49

nationalitatea persoanei juridice; - cererea de chemare in judecata a unei persoane

juridice de drept privat se inregistreaza la instanta sediului principal
d. Alte atribute de identificare.
Sint considerate atribute de identificare si: - nationalitatea; - contul bancar; codul fiscal; - marca (dupa destinatia lor avem marci de fabrica si marci de comert).
Reorganizarea persoanei juridice.
Reorganizarea = operatiunea juridica ce cuprinde cel putin doua persoane
juridice si care produce efecte creatoare, modificatoare ori de incetare a lor.dupa
cum se poate vedea, in esenta reorganizarii sint doua elemente definitorii: - ea
antreneaza cel putin 2 persoane juridice; - ea presupune efecte creatoare,
modificatoare ori extinctive, care pot fi intilnite toate ori in parte, in functie de
formele reorganizarii.
Comasarea.
Comasarea = denumire generica, menita sa desemneze cele doua forme ale sale: absorbtia (acea forma a comasarii care consta in absorbtia unei persoane juridice,
care-si inceteaza existenta, de catre o alta persoana juridica, care-si sporeste, astfel,
fiinta, activitatea. In cazul absorbtiei, persoana juridica dobindeste drepturile si este
tinuta de obligatiile persoanei juridice pe care o absoarbe.); - fuziunea (acea forma a
comasarii care consta in unirea, contopirea a doua sau a mai multe perrsoane
juridice, care-si inceteaza astfel existenta si infiintarea altei persoane juridice. In
cazul fuziunii drepturile si obligatiile persoanelor juridice fuzionate trec asupra noii
persoane juridice astfel infiintate.).
Divizarea.
Divizarea denumirea generica a celei de-a doua forme a reorganizarii. Decretul
nr. 31/1954 utilizeaza formule desfasurate, adica: impartirea intregului patrimoniu
al unei persoane juridice si desprinderea si transmiterea unei parti din
patrimoniul unei ersoane juridice. Tinind seama de toate prevederile Decretului nr.
31/1954 care se refera la formele divizarii, putem definii aceste forme: - divizare
totala, care este acea forma a divizarii care consta in impartirea intregului
patrimoni al unei persoane juridice, care-si inceteaza existenta, catre 2 sau mai
multe persoane juridice existente, care iau, nastere, astfel; - divizarea partiala care
este acea forma a divizarii care consta in desprinderea unei parti din patrimoniul
unei persoane juridice, care-si mentine fiinta si transmiterea acestei parti catre una
sau mai multe persoane juridice care exista sau care se infiinteaza in acest fel.
Efectele reorganizarii juridice.
Reorganizarea produce efecte de drept civil si pentru alte ramuri de drept. Pe
baza dispozitiilor legala pe care le reglementeaza, efectele de drept civil ale
persoanei juridice sint urmatoarele: - efectul creator si cel extinctiv; - efectul
translativ (felul trimiterii); - intinderea raspunderii; - transmiterea contractelor; data producerii efectelor reorganizarii.
Incetarea persoanei juridice.
Prin incetarea persoanei juridice intelegem sfirsitul calitatii de subiect colectiv
de drept civil. Ca forme de incetare a persoanei juridice sint consacrate 2 moduri de
incetare a acesteia: - prin reorganizare (acest mod de incetare a persoanei juridice se
poate produce prin: absorbtie incetarea, intotdeauna a persoanei juridice
absorbite -, fuziunea incetarea tuturor persoanelor juridice fuzionate -, divizarea

50

totala incetarea persoanei juridice supuse acestei forme de reorganizare -.); - prin
dizolvare (aceasta, este acel mod de incetare a persoanei juridice aplicabil in
cazurile prevazute de lege si care presupune lichidarea).
Comparind dizolvarea cu reorganizarea sub aspectul acesteia din urma de a fi si
modul de incetare a persoanei juridice, se poate constata existenta unor deosebiri
esentiale: - daca pentru reorganizare legea nu enumera cazurile, pentru dizolvare
sint stabilite, legislativ, cazurile in care ea intervine; - daca dizolvarea presupune,
obligatoriu, lichidarea persoanei juridice, reorganizarea nu presupune o asemenea
faza in mecanismul incetarii subiectului colectiv de drept civil; - daca domeniul
reorganizarii este general (in sensul ca se aplica tuturor categoriilor de persoane
juridice) domeniul dizolvarii este, in principui, mai restrins, referindu-se la
persoanele juridice de tip asociativ; = felul transmiterii este diferit, in sensul ca, pe
cind in caz de reorganizare opereaza, dupa caz, o transmisiune universala ori cu
titlu universal, dizolvarea presupune o transmisiune cu titlu particular.
___***___

51