PROCESE REDOX IN ORGANISMUL UMAN

1). Ce sunt reactiile redox ?

Reacii de oxidare-reducere sau redox: reacii prin care se combin substane
chimice care atrag electroni (despre acestea se spune c sunt reduse) cu substane
chimice care cedeaz uor electroni (se spune despre aceste substane c oxideaz).
Un exemplu tipic: sodiul este oxidat de sulf:

2 Na S Na 2 S

Doi atomi de sodiu, fiecare avnd un unic electron de valent slab atras de ctre
nucleu, cedeaza electronul de pe stratul exterior pentru a completa stratul exterior al
unui atom de sulf. Fiecare atom de sodiu este ulterior oxidat, rezultnd ioni pozitivi
Na+, n timp ce atomul de sulf este redus la un ion negativ S2-. Aceti ioni cu sarcini
electrice opuse se combin, rezultnd o molecula de sulfat de sodiu.

2). Reactii redox in bioenergetica:

Mecanismele de transfer ale energiei in celulele sunt componente ale cailor
metabolice ale celulelor ce pot fi impartite in anabolice sau sinteza si catabolice sau
de descompunere. Reactiile anabolice implica o crestere in structura biologica, iar cea
de-a doua lege a termodinamicii are o crestere in entropia sistemului, este nevoie de
energie. In contrast, reactiile catabolice implica o crestere a entropiei si o eliberare de
energie.
Prin urmare este posibila directa legare a reactiilor anabolice si catabolice in
organism. Atata timp cat energia eliberata prin catabolism este mai mare ca cea
consumata prin anabolism, cea de-a doua lege este indeplinita. Dar in majoritatea
reactiilor biologice cele doua aspecte (anabolismul si catabolismul) nu sunt legate
direct si in loc de energie multa este utilizata cea intermediara. Deci caile catabiloce
genereaza metaboliti (amino-acizi, acizi grasi-glucoza-zahar) si energii mari
intermediare ce sunt cu totii folositi in anabolism. Energia compusilor fosfati si
energia transferului electronilor sunt doua forme de mare energie intermediara
generata de reactiile catabolice.
O forma de energie intermediara puternica comuna in metabolism este
potentialul de transfer al electronilor sau potentialul de reducere al compusilor.
Potentialul de reducere este reprezentat cu E0 ; potential de transfer al electronilor
este o masura a afinitatii compusilor pentru electroni. Un potential de reducere
negativ inseamna o mai mica afinitate a compusului pentru electroni si acestia sunt
transferati de la compusii cu afinitate mica la cei cu afinitate mai pronuntata.
Sunt mai multi termeni importanti ce vor fi frecvent folositi pentru a ne referi
la transferul de electroni. Un compus organic reduc sau reducator are electroni (i)
liberi pentru transfer, deci poate fi considerat un agent reducator. Un agent organic
oxidat sau oxidant poate accepta electroni (i), deci este un agent oxidant.

Oxidarea se refera la cedarea de electroni: Fe(2+) Fe(3+) +ereducerea se refera la acceptarea de electroni: Fe(3+) +e- Fe(2+).
Dupa definitie numai un compus redus poate fi oxidat si numai unul oxidat
poate fi redus. In reactiile biologice nu exista surse sau scaderi electronice; prin
urmare cand un compus este redus, altul trebuie sa fie oxidat. Reactiile ce implica
transfer de electroni in perechi sunt reactii redox.
Prin definitie, reactia de reducere a 2H(+) + 2e- H2 la 1 M si 25 C are
potentialul standard E = 0mV. Din acest motiv electrodul de H2 este folosit pentru a
masura potentialele diferitelor celule galvanice.
Electroni pot sa circule intre cele doua celule galvanice prin intermediul puntii de sare
(K,NaNO3, etc.) si daca proba A are o mica afinitate pentru e decat H2, e vor circula
de la proba de referinta, iar un voltmetru va indica potentialul de reducere a probei A
ca fiind negativ (E0<0 mV). Invers, daca proba A are o mai mare afinitate pentru e
decat H, e vor circula de la H2 de referinta la proba, iar in acest caz E0>0mV. Asadar
un potential standard redox pozitiv inseamna o mai mare afinitate pentru e ce trebuie
sa circule de la afinitate mica la una mare ceea ce reprezinta o crestere a entropiei.
Intr-o pereche redox transferul de electroni are loc de la un reducator cu
afinitate mica pentr e- la un oxidant cu o afinitate mai mare. Diferenta de energie este
eliberata si disponibila spre a fi folosita. Energia libera a unui sistem redox se
calculeaza prin b=nFE .
Nota E este diferenta in potentialul de reducere al reactiei de oxidare din
reactia de reduce, n este nr. de e- transferati si F este constanta lui Faraday(23,06
kcal/v-mol). De exemplu cand NADH este oxidat intr-un cuplu redox cu reducerea
pana la lactate.
Similar cu orice alta reactie chimica, valoarea G a unei celule depinde de
concentratia relativa a produsilor si reactantilor.
Depinzand de moleculele organice, transferul de e- poate sa nu fie insotit si de
transfer de p+. O reactie oxidanta insotita de inlaturarea p+ este catalizata de enzime
numite dehidrogenoase.
Cele mai intalnite coenzime in celule sunt NAD+ si FAD. NAD+ exista in
celule intr-o stare fosforica ca NADP+ ce este similara cu potentialul de reducere.
Totusi, cele doua transferuri de e- ale compusilor sunt recunoscute de enzime diferite,
ele fiind folosite pentru cai metabolice diferite. In general NAD este folosit in reactii
catabolice, pe cand NADP+ este folosit in rectii anabolice.
Transformarea NAD+ in NADH: NAD++ 2e-+H- NADH
Notatii:
NADH=nicotinamide ademine dinucleotide
ATP=adenozine trifosfate

3). Respiratia celulara:

1. INTRODUCERE
Respiraia celular este un proces prin care celulele produc energia necesar
pentru a supravieui. n respiraia celular, celulele folosesc oxigen pentru a
descompune glucoza si pentru a i reine energia n molecule de
adenozintrifosfat(ATP).Respiraia celular este esenial pentru supravieuirea celor
mai multe organisme ntruct energia coninut n glucoz nu poate fi folosit n
celule fr a fi stocat n ATP.

Cele dou componente eseniale ale respiraiei sunt oxigenul i glucoza

Animalele obin glucoz mncnd plante.
Respiraia celular transfer cam 40% din energia glucozei n ATP. Restul
energiei din glucoz este eliberat sub form de cldur, pe care omul o folosete
pentru a-i menine temperatura corporal. Respiraia celular este uimitor de
eficient comparat cu alte procese de conversie a energiei, ca arderea benzinei, la
care doar 25% din energie este utilizat.
CUM FUNCIONEAZ RESPIRAIA CELULAR
Procesul respiraiei celulare apare n patru stadii: glicoliz; stadiul de tranziie;
ciclul Krebs; i lanul de transport al electronilor.
Glicoliza n organismul animalelor se produce un proces asemntor fermentaiilor
monohazaridelor, i anume fermentaia monozaharidelor pn la acid lactic. Acest
proces este cunoscut sub numele, de glicoliza. Spre deosebire de fermentaia
alcoolic, la care punctul de plecare este glucoza, n cazul glicolizei, glicogenul, o
polizaharid coninut n muchiul animal, este transformat n eteri fosforici printr-o
reacie de tipul:
glicogen + H3 PO4 fosfat de glucoz
Transformarea glicogenului n acid lactic este un proces exoterm; el d energia
necesar producerii travaliului muscular. Procesul este reversibil: o parte din acidul
lactic sintetizeaz din nou glicogenul, proces care este endoterm. Reformarea
glicogenului se face n muchi, dar mai ales n ficat, unde acidul lactic este adus de
snge.
n glicoliz, glucoza este descompus cu ajutorul enzimelor i altor molecule ce
se afl n citoplasm. Enzimele unesc dou grupuri fosfat la glucoz pentru a-I mri
reactivitatea. Un grup fosfat are formula P04. O alt enzim mparte glucoza n dou
pentru a forma dou grupuri de trei atomi de carbon, fiecare cu cte o molecul de
fosfat.
n urmtorul pas, o enzim ndeprteaz un atom de hidrogen i doi electronidin
fiecare molecul. Atomii sunt transformai n ioni de hidrogen. Un ion i doi electroni
sunt transferai la nicotinamid adenin dinucleotid (NAD +) pentru a forma dou
molecule de NADH.
n fazele finale ale glicolizei, doi atomi de hidrogen sunt nlturai din fiecare
grup cu trei atomi de carbon i se leag de atomii de Oxigen liber din citoplasm,
rezultnd ap. La urmtorul pas al respiraie celulare, sub aciunea unei enzime,
grupul PO4 este eliberat din grupul cu 3 atomi de carbon i se combin cu o molecul
de ADP. Aadar ADP este compus din grupul din 3 atomi de carbon i restul a dou
grupuri fosfat. Prin adugarea unui al treilea grup fosfat se obine ATP. Aici se obin
dou molecule ATP. n momentul n care consumul de energie al moleculei crete, o
alt enzim nltur al treilea grup fosfat, elibernd energie ce alimenteaz celula.
Simultan ATP devine ADP care poate fi folosit din nou n respiraia celular pentru a
produce mai mult ATP.
Cnd cele dou grupuri cu 3 atomi de carbon sunt separate de grupurile fosfat,
sunt transformate n dou molecule piruvat C3O3H3 . La ncheierea glicolizei au aprut
produse necesare n etapele ulterioare ale respiraiei celulare: dou molecule de
NADH i dou molecule de piruvat. Cele dou molecule de ATP aprute n cursul
glicolizei sunt folosite pentru reacii celulare ce necesit energie.

Faza de tranziie Moleculele de piruvat se mut din citoplasm n structuri specializate

ale celulei numite mitocondrii unde au loc celelalte faze ale respiraiei celulare.
Fiecare mitocondrie este acoperit cu o membran care este nfurat de multe
ori. Aceast membran ntins este acoperit cu sute de mii de enzime care
dirijeaz respraia celular. Numeroasele enzime permit ca o mare cantitate de
ATP s fie podus simultan ntr-o mitocondrie. Faza de tranziie reprezint un
scurt pasaj biochimic ntre glicoliz i ciclul Krebs. n aceast scurt faz
enzimele transfer ioni de hidrogen i electroni din cele dou molecule de piruvat
la doua molecule NAD+ pentru a forma nc dou molecule NADH.
O alt enzim nltur CO2 din fiecare molecul de piruvat. Acest dioxid de
carbon, un prim deeu al respiraiei celulare, este difuzat n afara celulei. n urma
acestor reacii, fiecare molecul de piruvat se transform ntr-un grup acetil. Cele
dou molecule acetil mpreun cu dou molecule de coenzima A intr n aa numitul
ciclu al lui Krebs.
Ciclul Krebs Serie de reacii chimice produse n celule al cror rezultat final este
descompunerea moleculelor din hran n energie, ap i dioxid de carbon. Se
manifest la toate animalele, la plantele superioare i n cele mai multe bacterii. n
organismele ale cror celule au nucleu, ciclul are loc n mitocondrii, structur deseori
numit uzina energetica a celulei.
nainte ca hrana s intre n ciclul acidului citric, ea este sfrmat n grupuri
acetil CH3CO. La iniierea ciclului, fiecare grup acetil se combin cu o molecul de
oxaloacetat, rezultnd acid citric C3H4OH. n celelalte faze ale ciclului, molecula de
acid citric pierde doi dintre atomii si de carbon, eliminai sub forma de CO 2. Se
elibereaz de asemenea patru electroni, care circul n celul de-a lungul unei serii de
molecule purttoare, aprnd o molecul bogata n energie numita adenosintrifosforic
(ATP), nainte de a se combina cu oxigenul i a forma apa. Un alt produs al ciclului
este o alt molecul purttoare de energie, numita guanosintrifosfat (GTP).
Moleculele de ATP i GTP sunt utilizate pentru procesele consumatoare de energie ale
celulei. O alt molecul energizat, creatinfosfatul, este folosita pentru a furniza
energie suplimentara celulelor musculare i nervoase. La ncheierea ciclului, molecula
de oxaloacetat este regenerat. Aceasta molecul se poate combina cu un alt grup
acetil pentru a iniia nc un ciclu de reacii care produce mai mult energie pentru
acoperirea nevoilor organismului.
n ciclul lui Krebs se consum ap i se elimin CO 2 i H. Dioxidul de carbon
format se elimin la respiraie, hidrogenul format este oxidat enzimatic printr-un
proces nsoit de eliberarea unei cantiti mari de energie.
ntre ciclul acidului citric i metabolismul proteinelor exist o interdependen.
De asemenea, exist o strns legtur ntre ciclul Krebs i ciclul acizilor grai. Prin
urmare, ciclul acidului citric are o deosebit importan pentru sinteza i degradarea
hidrailor de carbon, a grsimilor i proteinelor din organism.
Lantul de transport al electronilor. Reaciile lanului de transport al
electronilor apar n cteva molecule apropiate din membrana mitocondrial.
Acionnd ca ageni de transport, moleculele de NADH i FADH2 i depun
ncrctura de electroni i ioni de hidrogen lng moleculele ce formeaz lanul.
Prima molecul din lan atrage electronii, dar urmtoarea molecul are o atracie mai
puternic i i atrage ctre ea. Electronii trec de-a lungul lanului pn gsesc O 2, aflat
n ultima molecul din lan. Oxigenul are cea mai mare afinitate pentru electroni din
lan i de aceea el reine electronii, care sunt nsoii de ionii de hidrogen. Combinaia
de electroni, ioni de hidrogen i oxigen formeaz apa, utilizat de celul n alte

reacii. Dup ce NADH i FADH 2 cedeaz electronii i ionii de hidrogen, ele sunt
convertite la NAD+ i FAD2+, ceea ce ofer celulei o resurs stabil de astfel de
molecule pentru a realiza respiraia celular.
Pe masur ce electronii avanseaz pe lanul de transport, ei elibereaz energie
care este utilizat de o enzim pentru a sintetiza ATP din ADP i grupuri de fosfai din
mitocondrie. n cele mai multe celule, lanul produce 32 molecule de ATP. mpreun
cu cele dou molecule ATP produse n cursul glicolizei i cele patru molecule
generate n ciclul lui Krebs, rezult 38 molecule de ATP pentru fiecare molecul de
glucoz procesat.
Milioane de molecule de ATP sunt sintetizate n fiecare secund. Unele dintre
ele rmn n celul pentru a-i oferi energia necesar, dar majoritatea se deplaseaz n
citoplasm, unde sunt folosite la activitatea celular. Se estimeaz c o singur celul
din creierul uman folosete 10 milioane de molecule de ATP n fiecare secund.
Cu toate c glucoza este principala surs pentru sintetizarea ATP, celulele pot
produce ATP pornind i de la alte molecule. Respiraia celular este n legtur cu alte
sisteme metabolice care pot ceda respiraiei celulare molecule n diferite momente ale
ciclului. Abilitatea de a utiliza molecule alternative pstreaz activ producia de ATP
chiar dac se epuizeaz glucoza.

4). Monozaharide
Monozaharidele pot fi considerate produse de oxidare a unor alcooli
polihidroxilici.Dupa cum a fost oxidata o grupa de alcool primar sau de alcool
secundar rexzulta o grupa aldehidica sau o grupa cetonica adica hidroxi-aldehide sau
hidroxi-cetone.Ca urmare se deosebesc monozaharide cu grupa aldehidica , numite
aldoze, si monozaharidecu grupa cetonica , numite cetoze.
Dupa numarul de atomi de carbon din molecula, monozaharidele se impart in
bioze, trioze, tetroze, pentoze, hexoze, heptoze, etc.
Monozaharidele sunt foarte raspandite in natura, atat in stare libera, cat si in
forma combinata. Produsele naturale -fructele- contin cantitati importante de glucoza,
fructoza, etc. Zaharul , amidonul, celuloza, sunt produse de condensare a
monozaharidelor, din care acestea se pot obtine prin hidroliza. Glicozidele, foarte
raspandite substante, de exemplu alcooli si fenoli. O clasa de derivati ai
monozaharidelor sunt substantele tanante din categoria galotaninurilor.
Toate monozaharidele sunt substante neutre, cristaline, solubile in apa, mai greu
solubile in alcool si insolubile in eter, cloroform etc. Ele au gust dulce; exista insa
monozaharide fara gust sau cu gust amarui. Solutiile monozaharidelor naturale
prezinta activitate optica. O constanta caracteristica a lor este rotatia specifica.
Prin incalzire, monozaharidele se caramelizeazasi apoi se carbonizeaza.
In organismele vii au loc variate reactii in urma carora din substante cu molecule
mai simple rezulta substante cu molecule mai complicate sunt transformate in
substante cu molecule mai simple.
Monozaharide mai importante:
Triozele nu se gasesc libere in natura. Mai importante sunt glicerinaldehida si
dihidroxiacetona .
Glicerin aldehida se prepara cu greutate. In forma racemica se poate obtine prin
oxidarea moderata a glicerinei, insa in amestec cu alti compusi. Racemicul este o
substanta cu gust dulce, cristalizata acicular care dimerizeaza usor. Glicerinaldehida
racemica se paote scinda in enantiomeri, substante siropoase, care se dimeriziaza de
asemenea cu usurinta.

Dihidroxiacetona se poate obtine din glicerina prin oxidare cu brom sau pe cale
fermentativa. Este o substanta cu gust dulce, cristalina, care se topeste la 72C. In stare
solida este dimerizata, ca si glicerinaldehida. In solutie da toate reactiile caracteristice
grupei carboxil.
Tetrozele sunt mai putin importante; ele nu se intalnesc in natura, ci rezulta prin
reactii de degradare a pentozelor.
Pentozele se gasesc in natura sub forma unor polizaharide, pentozanii. Acestia
apar in regnul vegetal in lemn, in paie , in coji de seminte,etc. prin hidroliza dau
pentoze. De asemenea, se cunosc glicozide in a caror structura se gasesc pentoze.
Exista patru perechi de stereoizomeri ai aldo-pentozelor, cum si doua perechi de
stereoizomeri ai cetopentozelor. Dintre stereoizomerii aldo-pentozelor sunt mai
importanti: L (+)-arabinoza, D(+)-xiloza si D (-)-riboza.
Hexozele sunt foarte raspandite in natura, mai putin in stare libera, mai mult sub
forma de polizaharide si glicozide. Dintre hexoze, cele mai importante sunt : D (+)glucoza, D (+)-manoza, D (+)-galactoza si D (-)-fructoza.D (+)-Glucoza, sau zaharul
de struguri, este foarte raspandita in regnul vegetal, fie ca atare in sucul de fructe
dulci sau in flori, fie sub forma de dizaharide (lactoza, zaharoza, maltoza, celobioza)
sau polizaharide (amidon si celuloza). De asemenea se gaseste in stare combinata, sub
forma de glicozide. In cantitati mici se mai gaseste in sange limfa, urina, etc. ( La
bolnavii de diabet cantitatea de glucoza din urina si sange este marita).
Glucoza se obtine prin hidroliza a oligo- si polizaharidelor, cum si a glicozidelor.
Industrial se prepare din amidon, pri hidroliza cu acid clorhidric diluat, sub presiune
mica, 2 atm.
In forma stabila, glucoza are structura piranozica, si anume este o alfa-piranoza.
Din solutie apoasa cristalizeaza in mod obisnuit in forma alfa cu o molecula de apa. In
stare anhidra se topeste la 146C.
Prin oxidare, D-glucoza trece intai in acid D-gluconic, apoi in acid D-zaharic;
prin reducere trece in alcoolul hexahidroxilic D-sorbitol. Prin fermentarea glucozei cu
drojdie de bere se btin ca produse principale bioxid de carbon si etanol.
Glucoza este intrebuintata ca inlocuitor de zahar in cofetarie si la prepararea
lichiorurilor. Avand proprietati reducatoare, este folosita la fabricarea oglinzilor. De
asemenea, se mai utilizeaza in industria textila (vopsitorie, imprimerie si ca apret).
D (-)-fructoza este cea mai importanta ceto-hexoza. Ea se gaseste alaturi de
glucoza in fructe dulci si miere. De asemenea, impreuna cu glucoza intra in
compozitia dizaharidei zaharoza. In aceste combinatii, fructoza se gaseste sub forma
furanozica; in stare libera se gaseste insa sub forma piranozica.
Fructoza se obtine, odata cu glucoza, prin hidroliza zaharozeisau prin hidroliza
inulinei. Se topeste la 103 C si este solubila in apa. Ea este puternic levogira, desi
apartine seriei D. De aceea inainte se numea levuloza. Prin reducerea fructozei se
obtin doi hexitoli : D-manitol si D-sorbitol.
Heptozele sunt mai putin importante. In natura exista doua heptoze, si anume
doua ceto-heptoze. Aldo-heptoze au fost obtinute pe cale de sinteza pornind de la
hexoze.

REFERAT
- PROCESE REDOX IN ORGANISMUL UMAN -

TUDOR VASILE
CL. XII G