ICOANA - MIJLOC DE PROPOVADUIRE A EVANGHELIEI,

DE APARARE SI DE INTARIRE A DREPTEI CREDINTE

1. Intruparea Cuvantului - actul divino-uman de fundamentare a Icoanei
In Vechiul Testament erau interzise cu desavarsire imaginile religioase: Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de
asemanare a nici unui lucru din cate sunt in cer, sus, si din cate sunt in apele de sub pamant! Sa nu te inchini lor, nici
sa le slujesti. (Ex. 20, 4-5; Deut. 5, 8-9).
Si aceasta interdictie era temeinic motivata, deoarece Dumnezeu Se revelase poporului numai prin cuvinte, prin
sunete 1. Fata Lui era inca necunoscuta: Iar Domnul v-a grait de pe munte din mijlocul focului; si glasul cuvintelor
lui l-ati auzit, iar fata lui n-ati vazut-o, ci numai glasul i l-ati auzit (Deut. 4, 12). De aceea orice reprezentare in
imagine a lui Dumnezeu ar fi pus in primejdie puritatea cultului Dumnezeului Cel nevazut 2. Totusi, profetul Isaia
(53, 3) zice: L-am vazut si nu avea chip, nici frumusete. Ci infatisarea Lui era lipsita de cinste, parasita de toti fiii
oamenilor. Cum se impaca acestea intre ele se intreaba Sfantul Teodor Studitul -, in caz ca nu se combat una pe
cealalta? Evident ca amandoua textele vorbesc despre aceeasi persoana: unul negand ca Dumnezeirea poate fi vreo
asemanare, ca Dumnezeirea e nevazuta si pentru aceasta lipsita de asemanare, iar altul afirmand ca Acelasi Domn,
luand forma de rob, a fost vazut intr-o infatisare ca si noi. Si pentru aceasta este circumscris dupa trup, chiar daca e
necircumscris dupa Dumnezeire 3. Iata care este motivul pentru care in Vechiul Testament era interzisa
reprezentarea lui Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu nu poate fi facut, fiindca Dumnezeirea este fara forma, nevazuta,
necorporala si necircumscrisa. Este culmea nebuniei si a lipsei de credinta zice Sfantul Ioan Damaschin sa
infatisezi Dumnezeirea 4. Pentru ca Dumnezeu in Vechiul Testament nu Se revelase pe deplin, iar Cuvantul divin nu
Se intrupase. Dar cand Dumnezeu, din pricina milostivirii Lui, s-a facut om cu adevarat, s-a infatisat in icoana
chipul Lui spre a ne aduca aminte de El si spre a capata invatura noi, cei care n-am fost de fata atunci, pentru ca fara
sa fi vazut, dar auzind si crezand, sa avem parte de fericirea Domnului 5.
Daca imaginile religioase erau interzise, era acceptata, si chiar poruncita de Dumnezeu, reprezentarea sculpturala a
ingerilor (Ex. 25, 1, 17-72; Numeri 24, 8-9). Totusi, interdictia din Legea Veche (Ex. 20, 4; Deut. 5, 8) care viza
inchinarea la idoli, icoana nefiind idol 6, a avut un caracter vremelnic si trebuie inteleasa doar ca purificarea unei
asteptari, o profetie despre venirea icoanei prin Hristos 7. Aceasta opreliste se cuvenea legiuita, pentru ca sa se evite
prapasita politeismului afirma Sfantul Teodoar Studitul 8, de altfel ineluctabila in anumite momente din viata
poporului israel, nu insa ireversibila, datorita liderilor spirituali ai poporului.
Daca in Vechiul Testament, Dumnezeu Se reveleaza numai prin cuvant, in Noul Testament, El se arata, deopotriva,
prin cuvant si prin imagine. Cel nevazut se face vazut, Cel necuprins de minte si cuvant se lasa tinut in bratele maicii
Sale, parasit, ba mai mult, batjocorit.
Daca in Vechiul Testament Dumnezeu nu putea fi vazut, ci doar auzit, in Noul Testament Dumnezeu S-a aratat in
trup, S-a intrupat in Duhul, a fost vazut de ingeri, s-a propovaduit intre neamuri, a fost crezut in lume, S-a inaltat intru
slava (I Tim. 3, 16). De acum Dumnezeu nu Se reveleaza doar prin cuvant, ci Se arata in Persoana Fiului Sau: Si
Cuvant trup s-a facut si S-a salasluit intre noi si am vazut slava Lui (Ioan 1, 14). Cel ce a facut pe om dupa
chipul Sau (Fac. 1, 26) ia chipul omului, parca ar fi silit de o lege sa ia o forma, iar forma cea mai proprie e
omenitatea. Omenitatea pamanteasca e prelungirea necesara a omenitatii ceresti a Dumnezeirii 9. Dumnezeul
crestinilor nu este un Dumnezeu fara chip, ci un Dumnezeu cu chip si acesta este Chipul lui Iisus Hristos 10. Si ceea
ce este simtit, pipait si vazut cu ochii trupesti, poate fi reprezentat iconic.
Desi Cuvantul lui Dumnezeu se intrupeaza si adevereste despre Sine ca este om adevarat (Mt. 8, 20; 9, 6; 8, 11 etc.) si
Dumnezeu adevarat: Cel ce M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal (Ioan 14, 9); Eu si Tatal Meu una suntem (Ioan
10, 30), totusi, datorita atmosferei politeiste din primele veacuri, crestinii au avut reticenta fata de imaginile religioase
11. Dimpotriva, alta a fost atitudinea neoplatonicilor, care considerau ca materia si lumea fizica nu sunt reale 12. Ei
au fost primii care, in secolele II-III i. Hr., au aparat cultul imaginilor, in timp ce crestinii, a caror credinta se
intemeia pe Intrupare, se opuneau lor 13. Cu timpul politeismul greco-roman slabeste iar cultul icoanelor incepe sa

se afirme, raspandindu-se din ce in ce mai mult, fara a fi impus prin decret imperial, ci a inflorit in mod natural din
sufletul crestin aflat sub stapanirea Harului 14.
Drumul pana la asezarea definitiva in biserici si cinstirea icoanelor (843) a fost marcat de atitudini pro si contra
imaginii religioase, nelipsind nici interesele politice imperiale, asa incat unii imparati au dus o veritabila politica de
aparare a icoanelor (cei care considerau pe Hristos imparat absolut al cerului si al pamantului, iar ei domneau in
Hristos), iar altii au luptat impotriva icoanelor, considerandu-se pe ei insisi singurii reprezentanti ai divinitatii pe
pamant, atribuindu-si calitatea de sefi religiosi ai poporului. In pofida tuturor actiunilor de respingere a imaginii lui
Hristos, icoana si-a continuat itinerarul sau ascendent in spatiul spiritual al crestinismului.
Dar ceea ce constituie fundamentul reprezentarii iconice Intruparea Cuvantului aceasta s-au gasit unii sa conteste
ca neadevarat, respectiv iconoclastii, afirmand ca, daca icoana reprezinta ipostasul Logosului divin intrupat, care este,
deodata, Dumnezeu adevarat si om adevarat, cum poate fi reprezentat iconic de vreme ce Dumnezeirea este nevazuta
si, deci nereprezentabila, iar daca in icoana este reprezentat Iisus Hristos, doar dupa natura Sa umana, cum poate fi
icoana vrednica de cinstire, in cazul respectiv fiind lipsita de sacralitate. Apoi, Iisus Hristos nu poate fi reprezentat
decat dupa Ipostasul Sau in care cele doua naturi dumnezeiasca si omeneasca sunt unite fara amestecare. In felul
acesta, ceea ce pentru unii (iconoduli) constituie argumentul incontestabil al reprezentarii iconice, pentru altii
(iconoclasti) devine contra argument. Respingand icoana, negau, de fapt intruparea Cuvantului lui Dumnezeu. La
baza acestei rataciri iconoclaste sta de fapt conceptia teologica gresita cu privire la ipostas 15. Adeversarii icoanelor
afirmau ca ceea ce este reprezentat in icoana este o persoana, iar cel ce circumscrie aceasta persoana circumscrie
desigur si firea divina care nu poate fi cuprinsa. Intr-adevar, icoana nu reprezinta decat o persoana, nu natura comuna,
abstracta, dar problema care se ridica este ca Persoana lui Hristos nu este numai persoana omeneasca, ci este Fiul lui
Dumnezeu care S-a facut om. Deci, cum poate fi reprezentata in icoana? Paradoxul Intruparii este ca Cel nevazut Se
face vazut, ceea ce inseamna ca Logosul cel vesnic al Tatalui S-a aratat ochilor nostri trupesti si deci, chipul pe carel reprezinta icoana lui Iisus Hristos este chipul persoanei celei vesnice a Cuvantului facut Om. Acest chip omenesc
nu circumscrie firea divina, nici macar firea umana, ci acel prosopon, chipul persoanei Cuvantului. In icoana, noi
nu vedem nici firea divina, nici firea omeneasca, ci chipul persoanei divino-umane a lui Iisus 16.
Sfantul Teodor Studitul va fi primul care va reusi sa demonstreze indubitabil ca icoana nu reprezinta natura cuiva, ci
persoana aceluia: La orice lucru reprezentat iconic se reprezinta iconic nu natura ci ipostasul lui; caci cum ar putea fi
reprezentata o natura necontemplata in ipostas? De exemplu: Petru nu este reprezentat iconic intrucat este vietuitor
rational, muritor si capabil de gandire si stiinta caci acest lucru nu-l defineste numai pe Petru, ci si pe Pavel, Ioan si
pe toti cei de sub aceeasi specie ci intrucat se distinge de indivizii de aceeasi specie avand impreuna cu definirea lor
comuna si anumite proprietati, ca de pilda: nasul coroiat sau carn, parul cret, culoarea frumoasa a pielii sau orice
altceva caracterizeaza infatisarea inerenta lui. Dar desi este alcatuit din suflet si trup, el nu poarta nici o proprietate a
sufletului pentru infatisarea figurii lui, si cum ar putea-o purta, fiindca aceasta este nevazut? Tot asa si la Hristos: El
nu este reprezentat iconic intrucat este simplu om, impreuna si Dumnezeu, ci intrucat se deosebeste prin proprietatile
Sale ipostatice de toti indivizii de aceeasi specie, a fost rastignit si ca atare are o infatisare. Prin urmare, chiar daca
dupa Dumnezeire este necircumscris, Hristos este circumscris dupa ipostas si nu dupa naturile din care este compus
17. In baza unirii celor doua naturi intr-un singur ipostas, trupul lui Hristos are imprimata in el dumnezeirea si devine
trupul real al Logosului divin insusi, caci Cuvantul s-a facut trup (Ioan 1, 14), nu are un trup aparent, ci un trup
real. Iisus Hristos este din veci Icoana Dumnezeului Celui nevazut (Col. 1, 15) ca Logos divin etern si Fiu al
Tatalui. Dar arhetipul si icoana lui Hristos nu pot fi confundate, pentru ca nu sunt una, ci una e adevar si cealalata,
umbra 18. Intre ele exista diferenta de natura (substanta) si identitate de asemanare ipostatica. Prototipul si icoana
sunt naturi diferite dar au indentitate in baza asemanarii lor ipostatice. Hristos este prezent real dar o prezenta
relationala in icoana Sa, asa incat putem spune ca Icoana lui Hristos este Hristos dar nu prin unire ipostatica si
relationala urmare similitudinii lor formale 19. Ca Iisus Hristos este prezent real, dar relational in icoana Lui, afirma
Sfantul Teodor Studitul: . In icoana nu e prezenta insasi natura trupului infatisat pe ea, ci numai relatia si, deci, cu
atat mai putin ar aputea fi prezenta Dumnezeirea cea necircumscrisa, Care este (prezenta) si este inchinata in icoana
doar asa cum este prezent in umbra trupul unit cu ea. Caci unde este locul unde nu este prezenta Dumnezeirea? Ea
este prezenta in cele rationale si nerationale, in cele insufletite si neinsufletite Astfel n-ar gresi cineva zicand ca
Dumnezeirea este si in icoana, pentru ca este si in timpul Crucii si in celelalte asezaminte dumnezeiesti, dar nu printro unire naturala caci ele nu sunt trupul indumnezeit ci prin impartasire relationala, pentru ca se impartasesc de
harul si cinstirea lui 20.

Prin urmare, crestinii nu venereaza fiinta, substanta sau natura icoanei ci chipul prototipului intiparit ca un sigiliu in
ea, caci cinstea adusa icoanei se intreapta spre originalul ei 21, aceasta neinsemnand introducerea unei alte
inchinari, adica: una prototipului si alta icoanei, fiindca atat prototipul cat si chipul prototipului au aceleasi caractere
si, deci, li se cuvine o unica inchinare. Ceea ce distinge arhechipul de chip este natura si prin urmare icoana este
inferioara prototipului in ce priveste slava. Sfantul Vasile cel Mare zice ca imparat se zice si imaginea imparatului,
si, totusi, nu sunt doi imparati: caci nici puterea nu se scindeaza, nici slava nu se imparte 22. Este adevarat, insa, ca
in icoana noi nu vedem decat chipul lui Hristos, nu pe Hristos Insusi in Persoana Sa, asa cum L-au vazut apostolii
si au marturisit lui Toma: Am vazut pe Domnul (Ioan 20, 25). In aceasta ar consta de fapt nedesavarsirea icoanei,
nu in aceea ca ar apartine, prin natura ei, lumii materiale, caci si Hristos apartine acestei realitati prin trupul Sau. De
aceea, icoana nu trebuie contemplata pur intelectual ci in chip duhovnicesc, fiindca, daca acest mod de privire a
icoanei ar fi fost suficient in sine, astfel ar fi venit si Fiul lui Dumnezeu la noi 23. Or Iisus Hristos s-a aratat in trup, a
fost printre noi, a savarsit minuni, a patimit, a fost rastignit, a inviat si s-a inaltat la cer. Respingand icoana,
iconomahii isi etaleaza dispretul nepermis fata de trup (de materie) pe care Iisus Hristos si l-a asumat ca sa-l
transfigureze, suprimand increderea omului in atingerea asemanarii cu Dumnezeu si totodata, L-au inchis pe
Dumnezeu in trascedenta Sa 24.
2. Icoana cuvant despre Cuvantul, viata si faptele Lui mantuitoare
Inradacinata in insasi natura umana a Logosului intrupat, icoana reveleaza pe Cel nevazut si exprima pe Cel
inexprimabil. Ea nu preinchipuie, ci descopera 25 pe Cel ce S-a aratat in trup, ca sa nu se mai confunde chipul
cioplit (idolul) interzis in Vechiul Testament cu icoana, chip al Cuvantului Intrupat 26. Chip al Cuvantului,
icoana este cuvant, tacut, despre Cuvantul, viata si faptele Lui mantuitoare. Contemplata in Duhul, ea comunica
puterea de viata a harului divin si reprezinta un fapt real, inscris in timpul istoric, semnificativ in iconomia mantuirii.
Ea este o amintire mantuitoare pentru ca ea ne arata pe Hristos in nasterea Sa, botezat, savarsind minuni, rastignit,
ingropat, inviat, inaltandu-Se la cer. In toate acestea, noi nu ne inselam ca si cum toate acestea nu ar fi avut loc, caci
vederea se adauga contemplarii mintii si prin amandoua este intarita credinta noastra in taina icoanei 27. Daca
profetii propovaduiau ceea ce Domnul graia catre ei, deci, ceea ce auzeau, Sfintii Apostoli propovaduiesc ceea ce era
la inceput, ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am privit si mainile noastre au pipait despre Cuvantul vietii (I
Ioan 1, 1). Sfantul Ioan Damaschin afirma: Apostolii Il vedeau pe Hristos fata catre fata, fiindca El era prezent in
trup. Insa noi, cei care nu-L vedem nemijlocit si nu-I auzim cuvintele, le putem totusi auzi prin intemediul cartilor
sfintindu-ne astfel auzul si, prin el, sufletul. Ne socotim fericiti sa veneram cartile cu ajutorul carora auzim cele
sfinte, fiind noi insine sifintit. La fel, prin mijlocirea chipului, contemplam aspectul fizic al lui Hristos, minunile si
patima Sa. Aceasta contemplatie ne sfinteste vederea, si, prin ea, sufletul. Ne socotim fericiti si veneram acest chip
inaltandu-ne dupa putinta, de la infatisarea fizica pana la vederea slavei Dumnezeiesti 28. Pentru a-si propovadui
adevarurile de credinta, Biserica si-a creat dintru inceput un limbaj sacru propriu, diferit de cuvant, dar cu aceeasi
putere de comunicare si exprimare a Adevarului revelat. Consfintita ca atare, arta crestina a avut puterea de convertire
la crestinism mai mare decat a cuvintelor. Menirea ei a fost aceea de a comunica mesajul Cuvantului divin 29; de a
propovadui si intari credinta in Iisus Hristos 30. Icoana este un mod de transmitere a Revelatiei dumnezeiesti, de
manifestare a credintei si de participare la Adevarul divin 31. Ea nu este Adevarul Insusi, dar exprima adevarurile
religiei crestine in imagine si trimite totdeauna catre o alta lume, dincolo de cea imanenta, incorporand in sine o
prezenta personala relationala a Modelului pe care-L reprezinta 32. Ea este un Chip al eternitatii 33, o pregatire si
anticipare a vederii eshatologice a lui Hristos 34. Privind-o, ea ne permite sa depasim timpul si sa intrevedem veacul
viitor in oglinda tremuranda a chipurilor 35. Facand parte din insasi esenta crestinismului 36, ea este o punte fidela
intre credincios si ceea ce crede el 37, locul sacru de intalnire cu Dumnezeirea 38, aratandu-i ca obiectul credintei
sale, al cultului sau nu este o fictiune ci o realitate 39.
Icoana este un adevarat indrumator spiritual si un model viu pentru cei ce iubesc viata mai inalta, duhovniceasca si
rugaciunea 40, ea insasi exprimand in culori un exemplu personal de virtute in care puterile sufletului se impletesc cu
simturile. Icoana ne arata, in chip magistral, ce trebuie sa facem cu viata noastra, pentru a se oglindi chipul lui
Dumnezeu in fiecare dintre noi, ne vorbeste despre viata si vietutile sfintilor si ne arata calea pentru dobandirea
acestora. Ea ne adreseaza chemarea pe care Dumnezeu o face prin Cuvantul Sau, exprimand prin imagini, vesnicia si
comuniunea cu Dumnezeu. Ratiunea de a fi a icoanei si valoarea ei nu stau in frumusetea obiectiva, ci in ceea ce
reprezinta: o imagine a frumusetii ca asemanare divina 41. Icoana reveleaza natura umana transfigurata prin har si

cheama, totodata, pe om sa participe la aceasta innoire spirituala, aratandu-i cum sa-si oranduiasca viata si ce trebuie
sa devina. Pentru aceasta Biserica Ortodoxa considera icoanele drept imagini sacre 42, vehicul 43 si canal 44 al
harului dumnezeiesc, mijloace de propovaduire, de aparare si intarire a dreptei credinte.
Rolul instructiv si formativ, pedagogic al icoanei este evidentiat in intreaga literatura patristica. Papa Grigore cel
Mare adreseaza, in sec. al VI-lea, Episcopului Sereniu al Marsiliei, care era impotriva icoanelor urmatoarele cuvinte:
Nu trebuia totusi ca icoanele sa fie distruse. Ele sunt puse in biserici pentru ca nestiutorii de carte sa poata citi,
privind peretii, ceea ce nu pot citi din carti. Ar trebui, frate, sa pastrezi icoanele, nelasand poporul sa le adore Ceea
ce este Scriptura pentru cel invata, aceea este icoana pentru cel nestiutor. Prin ea, chiar si cei lipsiti de invatatura vad
ce trebuie sa urmezi: ea este citirea celor ce nu cunosc literele. De aceea icoana inlocuieste citirea, mai ales pentru
straini 45. Prin urmare, icoana si cuvantul comunica in moduri diferite, dar cu valoare egala, Evanghelia lui Hristos,
intregindu-se reciproc. Ceea ce se vesteste prin predica (cuvant) se comunica prin imagine. Icoana este un alt cuvant:
un cuvant in imagine. Dar imaginea are ratiunea ei, sensul ei: reveleaza o experienta spirituala, indica participarea
omului la viata harica in Hristos, si-l indrumeaza catre eternitate 46. In Biserica afirma Chr. Yannars important nu
este predica, nu sunt cuvintele cuvinte si iarasi cuvinte -, ci arta sacra, fiindca exprima viata, nu ideologia 47.
Parintii Bisericii afirma ca ceea ce Sfintele Evanghelii ne vestesc prin cuvant, icoana ne spune prin imagini 48,
fiindca nu toti stiu carte si nici nu se ocupa toti cu cititul 49, inlesnindu-le astfel atingerea cuvantului divin prin
simturi. Ceea ce aici este fixat in scris pe hartie prin cerneala este fixat tot asa pe icoana prin felurite culori sau
oricare alte materii. Caci zice marele Vasile: ceea ce infatiseaza cuvantul istoriei aceasta arata si pictura in tacere
prin imitatie 50. Tacerea e mai mult decat cuvantul; ea este graiul icoanei. Prin faptul ca icoana nu spune nimic
sonor, tacand, ea spune ceea ce cuvantul nu poate exprima. Ea patrunde mai profund in sufletul nostru decat cuvantul
51 si stie sa vorbeasca in mutismul ei despre ceea ce nu se vorbeste, ci se traieste 52. De aceea contempland-o,
trebuie sa invatam sa-i ascultam tacerea. Arta muta stie sa vorbeasca, afirma Sfantul Grigorie din Nyssa 53. Daca
cuvantul, dupa Sfantul Isaac Sirul, e unealta acestui veac, tacerea e graiul lumii de dincolo, taina veacului viitor 54. In
timp ce cuvantul ne poate instraina de Dumnezeu 55, daca nu ne infranam limba (Iacob 3, 3-12), tacerea in planul
vietii duhovnicesti, e o tehnica a vietii in Duh 56, e rugaciunea neincetata si ramanerea mintii in Dumnezeu 57,
inceputul vietii in Duh si culmea ei. Contempland icoana lui Hristos, a Sfintei Fecioare Maria, a sfintilor, cu
credinta, in Duhul Sfant, Persoana, al carei chip il infatiseaza icoana, este de fata; ii simti prezenta si caldura cu careti vorbeste in tacere despre Tainele Imparatiei lui Dumnezeu, ca si cand Dumnezeu ti-ar vorbi prin citirea Scripturilor.
Asadar, alaturi de cuvant, icoana este un mijloc de revelare a divinitatii si de comunicare cu divinitatea. Cuvantul si
imaginea se sprijina reciproc 58 si formeaza impreuna, dintotdeauna, una din formele fundamentale ale
autoreprezentarii si comunicarii umane 59. Cuvantul Creator al Tatalui se adreseaza intotdeauna auzului si vazului (I
Ioan 1, 1-2), ceea ce inseamna ca imaginea si cuvantul conlucreaza, sunt complementare. Daca cuvantul se adreseaza
auzului, dar patrunde si la inima (Fapte 2, 37), imaginea se adreseaza vazului, dar si vederii rational-spirituale. Atat
cuvantul cat si icoana privesc omul in intregul sau: trup si suflet. Aidoma cuvantului, icoana lucreaza asupra
sufletului, desi se adreseaza simturilor.
Dar lucrarea lor nu este a lor, ci a harului Dumnezeiesc. Nu imaginea in sine si nici cuvantul in sine pot ceva, ci forta
harului divin, care lucreaza prin icoana si cuvant. Menirea icoanei nediferita de cea a cuvantului in predica nu este
doar de a vesti intruparea Cuvantului, de a transmite adevarurile de credinta revelate de Dumnezeu sau de a descoperi
Tainele de Sus 60, ci de a face ca Cuvantul lui Dumnezeu sa ia trup fiinta in sufletele credinciosilor, de a-i
transfigura, facand din fiecare fiinta umana o noua faptura. Sfantul Teodor Studitul zice: Intipareste-ti pe Hristos in
inima, acolo unde El locuieste deja; daca citesti despre El intr-o carte sau Il privesti intr-o icoana, El are sa luminezeu
cugetarea ta, ca sa-L cunosti indoit prin cele doua cai de percepere, prin intermediul simturilor. Astfel, tu vei vedea cu
ochii ceea ce ai invatat prin cuvant. Cel care aude si vede in acest fel, in fiinta sa, totul va fi umplut cu lauda lui
Dumnezeu 61.
Lamurindu-se reciproc (cuvantul si imaginea), cum se afirma in textul Sinodului VII ecumenic (787), si avand
menirea de a intari credinta in Intruparea Cuvantului lui Dumnezeu, icoana invata pe cei ce nu stiu sa citeasca dreapta
credinta crestina 62, le sfinteste vederea celor ce le privesc, inaltandu-le mintea care cunoasterea lui Dumnezeu 63,
purifica si transfigureaza pe cei ce o contempla 64 reveleaza lumina eshatologica 65 si da un plus de prezenta harica
si lucrare mantuitoare in cei ce cu evlavie i se inchina. Faptul ca Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu S-a intrupat, a venit
aproape de noi, S-a facut sarac pentru noi 66, nefiindu-I rusine ca S-a facut El Insusi ceea ce a asumat (trup) 67,

dar totdata ramanand in propria-I marire dumnezeiasaca, nevazuta si necircumscrisa 68, ne indreptateste sa-I
reprezentam in culori chipul Persoanei Sale, prin marirea Intruparii Cuvantului si dovedirea credintei in Cel ce de
buna voie a luat pentru noi, chipul robului, gasindu-Si in sublima Sa coborare, afirmarea Slavei dumnezeieisti.
Pr. Dr. Ilie I. Ivan,