Cand spui Armani, spui STIL, ELEGANTA, RAFINAMENT, LUX, BUN GUST!!

Label
Armani vorbeste de la sine, e etciheta care garanteaza calitatea si estetica
deosebita a unui produs vestimentar, accesoriu sau produs cosmetic! Giorgio
Armani s-a nascut in 1934, intr-o familie saraca-lipita din Piacenza, la cativa
kilometri de Milano. A invatat, ca toti copiii saraci, intr-o scoala publica, unde a
prins gustul pentru film si pentru teatru. A studiat un an Medicina, la o facultate
din Milano. Prima slujba in care s-a manifestat simtul sau estetic a fost aceea de
decorator de vitrine la un magazin universal din Milano - Rinascente.
A mai lucrat o vreme ca asistent fotograf in acelasi magazin, dupa care i s-a
incredintat departamentul "Stil", unde se ocupa de distribuirea hainelor de lux
aduse din
India, Japonia si SUA. Aceasta perioada isi va pune mai tarziu amprenta asupra
creatiilor sale, caracterizate mai ales de universalitate, cu delicatetea lor
orientala, dar pastrand caracterul practic al hainelor occidentale. La 30 de ani, in
1964, fara nici un fel de pregatire de specialitate, Armani creeaza o linie de haine
pentru Nino Cerutti. Continua sa lucreze cu hainele pana in 1970 cand, incurajat
de noul sa prieten si proaspat partener, Sergio Galeotti, paraseste compania lui
Cerutti si isi deschide propria firma, specializata in consultanta de moda si design
la cerere (freelance).
Primul succes al casei Armani a venit in anii 73-74, la sfarsitul erei hippie:
jachetele non-liniare "bomber" - asa-numitele "geci de pilot", primele haine care
au folosit pielea ca pe un material obisnuit, cu linii textile. Lejera, informala, cu
spatii care lasau sa se intrezareasca trupul, jachetele au spart instantaneu piata,
aducand echilibrul intre costumele morocanoase si scortoase si hainele de
abandon ale hipiotilor. Trei luni mai tarziu, Armani, Coco Chanel si Paul Poiret isi
uneau fortele in emanciparea modei pentru femei, pentru a lansa echivalentul
feminin al jachetei, modelul "rumpled" ("sifonata"), fabricat din materiale
exclusiv masculine. Succesul nu s-a lasat asteptat.
Moda si Armani s-au intalnit, iar mariajul a fost fericit. Renuntand la aerul rebel si
intorcandu-si privirea catre costumele clasice, creatorul reuseste, in anii 80, sa
impuna o noua linie, devenita in timp sinonima cu puterea. "Power suit"-ul lui
Armani, simbol al apartenentei la o clasa sociala superioara, este inspirat de
imaginea "duri-lor" din anii 40. Reverele largi si umerii din burete au redevenit o
moda datorita lui Giorgio Armani. Si tot gratie lui au disparut, dupa 1990, cand
creatorul s-a hotarat sa renunte la imagine in favoarea popularului. La impunerea
modei l-au ajutat foarte mult relatiile sale din lumea filmului. Pentru anii 80,
"American Gigolo", de Paul Schrader, a insemnat consacrarea.
O parada de moda avandu-l protagonist pe Richard Gere, parada in care toate
combinatiile ieseau perfecte si linia Armani a castigat un public nesperat si un
premiu "Neiman Marcus", un soi de Oscar la care viseaza orice casa de moda.

Suficient, de asemenea, pentru ca Armani sa devina primul creator de moda

prezent pe coperta revistei "Time", in 1982. La 42 de ani dupa ultimul sau coleg
de bransa, Christian Dior, in 1940.
Prezenta Juliei roberts la Premiile Oscar ceva mai tarziu,Cativa ani mai tarziu,
intr-o tinuta Armani, a dublat vanzarile categoriei lux semnate Armanio. De-a
lungul timpului, in afara de "pretty woman" au existat zeci de staruri
hollywoodiene care sa-si declare deschis dependenta de tinutele Armani. Jodie
Foster, Michelle Pfeiffer, toata echipa Los Angeles Lakers, stewardesele de la
British Airways si cateva echipe de fotbal din Marea Britanie nu ar mai avea
performante la lo-cul de munca fara haine Armani.
Brand-ul Armani s-a lansat abia in 1975. In 1979, colectia "Mani" l-a consacrat.
Dupa aceea a urmat "La Colezzione" (1979 - utilizata in "American Gigolo"). In
1981, au aparut primele Armani "ieftine" - seria "Emporio Armani" -, produse de
serie cu preturi de lux si totusi deosebite, atat prin linie, cat si prin numarul redus
de exemplare. In 1983, Giorgio Armani primeste premiul CFDA (Council of
Fashion Designers of America), dupa care activitatea companiei incepe sa creasca
spectaculos. Apar parfumurile Armani (1982, cu minimum doua parfumuri lansate
anual de atunci), ochelarii (1987), hainele sport (1991 - Armani, Exchange A/X),
jeans-ii, hainele de schi sau de golf, cosmeticele si nenumaratele colectii moderne
sau inspirate din filmele anilor 1920-1930. Studiile au aratat ca orice femeie care
a purtat vreodata o jacheta Armani a ramas "dependenta", cam in aceeasi
masura in care un barbat devine dependent dupa ce conduce un Maserati.
Se spune ca parfumurile Emporio Armani : She, He sau City Glam...te fac sa te
simti cel mai apropape de luxul si frumusetea la care viseaza orice om cu stil ,
oricine doreste sa adauge un plus de farmec tinutei sale, sa fie mai...altfel!
Read
more: http://articole.famouswhy.ro/despre_giorgio_armani/#ixzz1FpWpB6SH

In anul 1920, pasionatul de sport si de pantofi, Adi (Adolf) Dassler, nascut la 3 noiembrie
1900 si fiu al unui cizmar din Bavaria, realizeaza manual (impreuna cu alti doi pantofari)
prima sa pereche de pantofi de sport in intregime din piele. Inca de la inceput, el adopta trei
principii de baza: performanta atletica, protectia impotriva ranilor si soliditatea.
La inceputul verii anului 1924, Adi Dassler a incheiat un parteneriat cu fratele sau Rudolf, a
carui personalitate extrovertita, opusa firii lui, ara un adaos valoros. Cei doi inregistreaza
intrerpinderea lor cu numele de "Fabrica de pantofi a fratilor Dassler, Herzogenaurach".
Curand, zeci de oameni s-au alaturat afacerii de familie, care producea 50 de perechi de
pantofi pe zi.
In 1928, folosirea crampoanelor Dassler, concepute in stransa colaborare cu Josef Waitzer,

antrenor de atletism, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, a marcat inceputul unei lungi

istorii de sponsorizare intre companie si sportivi pana in zilele noastre.
Din 1945 pana in 1947, compania a intrat sub tutela armatei, care a incheiat contracte pentru
1000 de perechi de pantofi de hochei pe gheata. La sfarsitul acestei perioade, cu ajutorul a
47 de angajati, compania a inceput o noua era. Adi, intotdeauna productiv, isi punea ideile in
practica, vechi de dinainte de razboi sau noi.
In 1948, fratii Adi si Rudolf Dassler o iau pe cai separate. Rudolf infiinteaza Puma.
In 1949, Adi Dassler creeaza numele companiei (Adidas) combinandu-si cele doua nume
(Adi Dassler) si faimosul brand al pantofilor cu "trei dungi". Dar numai in anul urmator, in
1949, cele trei benzi sunt inregistrate oficial ca marca a companiei Adidas.
In timp ce in 1959 Adi creeaza o a doua fabrica Adidas la Scheinfeld, Horst Dassler, fiul lui,
dechide o fabrica in Franta. Acesta devine, in 1976, responsabil pentru aducerea brandului in
Franta (45 milioane de perechi de pantofi produse pe an).
Dupa moartea lui Adi in 1978, sotia lui Kathe, impreuna cu ginerele ei, Alf Bente, si fiul ei,
Horst, vor conduce compania. In 1984, Kathe dispare la randul ei, lasand compania fiului sau
Horst, care a primit cea mai mare distinctie la Jocurile Olimpice. Din 1985 el a continuat sa o
dezvolte pentru a face fata concurentei din ce in ce mai prezenta, si cu costuri de fabricatie
din ce in ce mai apasatoare. Pur si simplu productia nu era suficienta, trebuia sa ia in
considerare si marketingul. Dar in 1986, Horst moare subit la 51 de ani, lasand neterminate
planurile de restructurare.
Urmatorii ani au fost o perioada de tranzitie dificila. Ramanand in cadrul familiei, compania sia schimbat statutul in 1989, devenind o corporatie. Saga familiei se incheie in anul urmator,
in 1990, prin achizitionarea majoritatii actiunilor de catre Bernard Tapie. In 1993, Bernard
Tapie renunta, iar Robert Louis-Dreyfus preia conducerea si initiaza noi strategii de afaceri
benefice brandului.
Dintotdeauna, sportivii au fost promotorii brandurilor, mai ales in timpul evenimentelor
majore, cum ar fi olimpiadele sau campionatele mondiale. In 1994 vanzarilor si profiturile
cresc din nou, iar in 1995 Adidas intra pe piata de valori.
In 1996, compania are un nou logo si o noua generatie de atleti (printre care si superstarul
baschetbalist Kobe Bryant) se asociaza cu brandul . Totul este pus in aplicare pentru a crea
o imagine moderna si inovatoare.
In 1997, Adidas achizitioneaza producatorul de schiuri Salomon, iar in anul urmator actiunea
Adidas-Salomon este admisa la DAX (indicele german al actiunilor bursiere). In 2005, Adidas
se separa si cumparat Reebok International, reunind doua branduri din lumea sportului.
Pentru aniversarea de cincizeci de ani in 1999, Adidas se intoarce la orgini, relocand sediul
central la Herzogenaurach. Compania Adidas-Salomon este in forma maxima avand vanzari
de peste 10 miliarde de marci germane si 12,829 angajati in intreaga lume.

In 2001, la conducerea companiei vine Herbert Hainer si prima sa inovatie majora este
lansarea proiectului de personalizare, care ii permite consumatorului sa-si creeze proprii
pantofi in functie de criteriile si nevoile sale.
Din 2001, se deschid primele magazine la nivel mondial: Adidas Originals la Berlin si Tokyo,
si megamagazinele din Paris si Amsterdam. In 2003, la Herzogenaurach se deschide un
urias magazin de prezentare si inca 3 magazine Originals: Miami, Seoul, Milano. Apoi, in
2005, cel mai mare magazin din New York - Sport Performance. In 2006, se deschide Mi
Innovation Center"la Paris, pe Champs Elysees.
In 2002 a avut loc inaugurarea sediului din America de Nord (Portland, Oregon). Erich
Stamminger a fost numit in acelasi an CEO al Adidas American Inc., ceea ce perminte
consolidarea eforturilor din America de Nord.
In 2003, marele designer japonez Yohji Yamamoto se asociaza brandului pentru a crea un
nou brand: Y-3. Acest nume este o combinatie a numelui creatorului si a cifrei 3, reamintind
figura emblematica a celor 3 dungi Adidas. Brandul ofera si colectii desenate de Yohji
Yamamoto. In mod similar, Adidas recurge in mod regulat la designerul britanic Stella
McCartney, dupa succesul primei lor colaborari, care ar fi trebuit sa ramana unica in 2002. In
2006, Adidasn anunta continuarea colaborarii cu Yohji Yamamoto si Stella McCartney pana
in 2010.
Adidas indrazneste sa isi asume riscuri prin colaborarea cu designeri ai unui stil complet
diferit de cel obisnuit al brandului. Astfel, in 2009, Jeremy Scott a creat o linie pe o tema
africana. In mai 2009, un alt magazin Adidas Originals si-a deschis portile la scurt timp dupa
lansarea gamei SLVR, lansata in 2008.
Conceptul de produse Terminologia si conceptiile privind produsele Activitatea umana are la
baza utilizarea unor produse si servicii variate care ajuta pe om sa-si satisfaca o larga paleta
de nevoi. Termenul de PRODUS a evoluat de la semnificatia unui bun material, rezultat al
activitatii umane destinat sa satisfaca o trebuinta, la semnificatii mai complexe generate de
originea, natura, alcatuirea sa, relatiile cu mediul natural si cel creat de om prin civilizatia
moderna. Termenul de "bun" reprezinta un element material care este util sau necesar
existentei sau bunastarii umane. SENSUL PROPRIU al conceptului de produs este: - bun
material rezultat dintr-un proces de munca - obiect sau bun obtinut in procesul de productie corp sau substanta obtinuta pe care naturala sau in laborator - rezultat material al unui
proces social sau natural, al unui proces fiziologic sau de creatie - rezultat material al unui
complex de fenomene sau de actiuni PRODUSUL este rezultatul material al unei activitati
umane, destinat satisfacerii unei nevoi si reprezinta o suma de componente materiale si
imateriale, si caracteristici interdependente ce alcatuiesc un tot unitar. Produsul adus pe piata
trebuie abordat intr-o conceptie de sistem, care inglobeaza alaturi de substanta materiala a
bunului si o componenta ambientala formata din elemente imateriale. Astfel, pentru a defini
produsul ca obiect al schimbului, acesta trebuie abordat din mai multe puncte de vedere,
conturandu-se conceptiile urmatoare : 1. Conceptia integratoare asupra produsului priveste
produsul ca un sistem complex de componente materiale si imateriale, de natura
informationala si subiectiva: a) componente materiale (corporale): proprietatile si
caracteristicile produsului determinate de substanta materiala tengibila (ex: aspect, culoare,

forma, continut, greutate, densitate) b) componente imateriale (acorporale): sau fara support
material nemijlocit (ex: nume, marca, pret, instructiuni de utilizare, protectia legata de brevet)
c) comunicatii referitoare la produs: ansamblul informatiilor transmise de producator sau
comerciant consumatorului potential (ex: efectuare actiunilor de reclama si publicitate) d)
componente subiective: imaginea pe care consumatorul o are asupra produsului (ex:
reprezentari mentale de natura cognitiva, afectiva, sociala, personala privind produsul) 2.
Conceptia valorica a) produsul are valoare data de costurile necesare pentru producerea sa
b) expresia in bani a valorii marfii este pretul c) produsul adus pe piata trebuie sa
demonstreze ca are atat valoare cat si valoare de intrebuintare, data de utilitatea sa (ex:
raportul calitate/pret) 3. Conceptia functionala a) produsul are o suma de functii pe care le
indeplineste pentru satisfacerea nevoilor b) prin functiile pe care le are produsul are o
anumita utilitate (valoare de intrebuintare) pentru consumator (ex: Aspiratorul are principala
functie de a aspira praful, prin acesta este util in efectuarea curateniei in locuinte sau alte
spatii) 4. Conceptia privind statutul schimbator al produsului pe piata a) produsul se uzeaza
moral (nu mai este modern si performant) b) produsul poate avea statutul de nou sau de
vechi pe piata (ex: televizorul alb-negru si televizorul color). Conceptiile prezentate anterior
caracterizeaza produsul din mai multe unghiuri, care definesc de fapt produsul total. in
acceptiune aconomica, produsul este considerat un bun destinat schimbului. Atunci cand
produsul devine un element al ofertei, pe piata, capata statut de marfa. Produsul devine
marfa si se realizeaza numai dupa ce este supus actului de vanzare/cumparare pe piata. Din
aceasta perspectiva, marfa poate fi definita astfel: MARFA este un produs al muncii omenesti
ce satisface o anumita trebuinta umana si care este destinat pietii, pentru a fi supus actului
de canzare-cumparare in vederea realizarii acestuia. Astfel, produsul devenit marfa are o
serie de trasaturi distincte: - este rezultatul muncii omenesti - este destinat satisfacerii unor
nevoi sociale si face obiectul schimbului pe piata - schimbul marfii pe piata se face prin acte
de comert, respectiv acte de vanzare-cumparare - are valoare si utilitate (valoare de
intrebuintare) in conceptie moderna, marfa nu mai este o denumire sinonima cu termenul de
produs. Marfa se prezinta sub forma materiala/tangibila (produs) sau imateriala/intangibila
(activitati/servicii) si se realizeaza numai prin vanzare pe piata, catre clienti. Astfel isi
indeplineste misiunea pentru care a fost creata. Cadrul conceptual al clasificarii produselor
Clasificarea este o opretie conceptuala reprezentand o modalitate de a distinge elementele
unei multimi in functie de anumite criterii. Lumea marfurilor se afla in permanenta
transformare, iar abordarea in scopuri practice a produselor a condus la elaborarea unor
sisteme de clasificare, conform cerintelor fiecarui domeniu de activitate. Produsele pot fi
clasificate dupa criterii care vizeaza aspectul material si tehnologic al produselor, anumite
criterii generale: - dupa felul materialelor din care provin sunt: natural si sintetice - dupa
stadiul de prelucrare si folosire sunt: materii prime, produse semifabricate si produse finite dupa destinatie sunt: imbracaminte, materiale sportive, de uz casnic Produsele se pot
clasifica si dupa criterii specifice : a) Dupa complexele de utilizare in functie de categoriile de
nevoi pe care le satisfac. Principalele tipuri de nevoie sunt: de hrana, de aparare impotriva
factorilor de mediu,de cunoastere, estetice, de recreere, de asigurare a sanatatii b)Dupa
modelul propus de stiintele naturii (dupa G. Grundke) prezentat in urmatoarea figura:
Abordarea cea mai moderna a criteriilor de clasificare a marfurilor se face dupa principiile
enuntate de Grundke: - posibilitatile de utilizare ale unui produs sporesc cu cat produsul
respectiv are un grad mai mic de prelucrare - cu cat gradul de prelucrare al produsului creste,
cu aaat acesta se indeparteaza cu stadiul de materie prima sau de originea sa - cu cat
domeniul de utilizare al unui produs este mai specializat, cu aaat este mai mic numarul de

posibilitati de clasificare c) Dupa modul de grupare a produselor in alcatuirea ofertei pe piata

se clasifica astfel: - sectorul: alcatuit din produse care provin din aceeasi ramura economica
(ex: sectorul alimentar) - grupa: cuprinde o parte dintr-un sector (ex: grupa "Lapte si produse
lactate") - subgrupa: cuprinde o parte dintr-o grupa (ex: subgrupa "Conserve de lapte") sortimentul de marfa: cuprinde o parte a subgrupei care cuprinde mprfuri de acelasi fel, iar o
subgrupa are mai multe sortimente de marfuri (ex: sortimentele de "Lapte praf") - articolul:
este o individualitate de baza a sortimentului, care se distinge prin mai multe proprietati:
calitate, marime, culoare etc. Un sortiment de marfuri cuprinde mai multe tipuri de articole
(ex: articolul "Lapte praf Raraul") - sortul: este o individualitate a articolului care detaliaza
viariantele acestuia, disngandu-le printr-o singura proprietate (ex: laptele praf "Malita" 4,5%
grasime) in practica comerciala, pentru clasificarea produselor/marfurilor, se utilizeaza o serie
de termeni: sortiment, gama de produse, linii de produse, familii de produse, grupe de
produse, srticole, sorturi etc. SORTIMENTUL reprezinta o colectivitate de produse/marfuri
realizate si comercializate de o anumita organizatie in scopul satisfacerii unui segment de
consumatori. Sortimentul de produse poate fi interpretat in sens "comercial" sau "industrial".
Sortimentul comercial se refera strict la marfurile ce alcatuiesc oferta unui magazin, indiferent
de producator, iar sortimentul industrial se refera la intreaga oferta de produse a unui
producator sau a unei ramuri industriale aflate pe piata, in mai multe magazine, la un
moment dat. GAMA DE PRODUSE reprezinta o grupare de produse inrudite prin
asemanarile date de caracteristicile de calitate esentiale si prin destinatia de consum. O
gama de produse poate fi alcatuita din mai multe linii de produse. Acestea reprezinta
colectivitati de produse omogene din punct de vedere al materiei prime si procesului
tehnologic. Totodata, se pot defini si dimensiunile gamei de produse: - profunzimea gamei:
numarul de produse distincte continute de o linie de produse - largimea gamei: numarul de
linii de produse ce o compun - lungimea gamei: numarul de produse din toate liniile de
produse ce alcatuiesc gama. in cadrul sortimentului sau gamei de produse se pot delimita
articolul si sortimentul. ARTICOLUL reprezinta individualitatea de baza a unui sortiment care
se diferentiaza in cadrul sortimentului prin mai multe proprietati. Articolele se diferentiaza
intre ele in cadrul aceluiasi sortiment prin mai multe proprietati (ex: o bluza pentru femei de
aceeasi marime si materie prima care se deosebeste de alta din cadrul sortimentului prin
model si culoare). SORTUL este unitatea elementara dintr-un sortiment, care particularizeaza
articolele, deosebindu-le intre ele printr-o singura proprietate (ex: o bluza pentru femei de
aceeasi marime, model, design, materie prima care se deosebeste de alta din cadrul
sortimentului doar prin culoare). Clasificare produselor/marfurilor permite realizarea codificarii
acestora, evidentei lor computerizate si intocmirii nomenclatoarelor de produse in diferite
domenii. Structura clasificarii comerciale a produselor (merceologice)

Piata si concurenta
Desi in acceptiunea ei spatiala si economica piata este locul de intalnire a agentilor
economici, vanzatori si cumparatori, care schimba intre ei bunuri sau servicii, piata mai
poate fi inteleasa ca fiind locul de intalnire a ofertei cu cererea, prima reprezentand forma
sub care se infatiseaza rezultatele finale ale productiei in conditiile economiei de schimb, cea
de-a doua exprimand nevoile umane solvabile.
Piata si concurenta
Regulatorul pietei este concurenta, astfel ca fiecare isi urmareste propriul interes,

satisfacerea cat mai avantajoasa a necesitatilor de productie sau de consum si obtinerea de

castig. Cunoasterea pietei presupune cunoasterea cererii, ofertei, pretului si concurentei.
Piata si concurenta
Concurenta desemneaza relatiile de competitie, de rivalitate dintre agentii economici
in calitate de producatori sau cumparatori, relatii specifice economiei de piata. In conditiile
concurentei creste eficienta economica a producatorului (maximizarea profitului) si a
consumatorului (maximizarea satisfactiei). Ca orice competitie, concurenta se soldeaza cu
invingatori si invinsi. Invingatori sunt agentii economici care produc bunuri la costuri joase,
sau bunuri de calitate superioara. Capacitatea de a produce mai ieftin si de a vinde mai ieftin
pentru a invinge concurenta stimuleaza inovatia, conduce la realizarea de noi produse, la
folosirea de noi tehnici de fabricatie, la ridicarea nivelului general de calificare a personalului,
la mai buna organizare a productiei si muncii. Aceste mijloace, utilizate la inceput de putini
agenti, se extind treptat, datorita constrangerii materiale exercitate de pretul mai redus, sau
de calitatea superioara a produselor asupra unitatilor ramase in urma, care risca astfel sa
iasa chiar din piata. Astfel concurenta transforma progresul intr-o conditie de existenta.
Concurenta realizeaza deasemeni o selectie a producatorilor, avand in vedere inegalitatea
dintre intreprinderi in ceea ce priveste eficacitatea. Astfel agentii economici slabi sunt
eliminati. Ca urmare, resursele se vor concentra la dispozitia unitatilor capabile sa le
gospodareasca si sa le utilizeze rational. Concurenta tinde sa aseze in echilibru ramurile de
productie, cererea si oferta, sa transmita de la producatori la consumatori o parte din
valoarea suplimentara creata prin cresterea productivitatii muncii. Fara aceasta transmitere
care implica reducerea preturilor nu s-ar putea vinde cantitatile tot mai mari de bunuri, iar
productia s-ar sufoca. Concurenta asigura consumatorilor libertatea de a alege bunurile si
serviciile si de a-si satisface la un nivel superior nevoile.
Concurenta are insa si unele consecinte negative, atragand dupa sine si efecte secundare
nedorite, ca de exemplu incercarea unor intreprinderi de a reduce costurile prin micsorarea
salariilor, prin reducerea unor cheltuieli necesare protejarii mediului, sau prin crearea unor
bunuri de slaba calitate. Pentru ca efectele concurentei sa fie predominant benefice este
necesara eliminarea atat a surplusului de concurenta, cat si a insuficientei acesteia.
Piete , Concurenta , Preturi Piata a aparut atunci cand functia consumului s-a separat de
functia productiei, ea fiind in trecut, ca si astazi, o consecinta inevitabila a acestui process.
De-a lungul timpului, piata s-a dezvoltat, atat in largime, cat si in adancime, devenind o
realitate tot mai complexa. Neindoielnic, saltul calitativ in evolutia procesului istoric de
dezvoltare a pietei a avut loc odata afirmarea sistemului economiei capitaliste.
Caracteristicile acestui system este existenta unei ample retele de piete inter- relationate si
care in unitatea lor, alcatuiesc mecanismul economiei concurentiale de piata. Piete ,
Concurenta , Preturi In acest context, definirea pietei contemporane este dificila si chiar
inoperanta, datorita marii complexitati si diversitati a structurilor sale, Toate punctele de
vedere exprimate au insa un element comun : relatiile dintre vanzatori si cumparatori,
respectiv cadrul in care se manifesta cererea si oferta.
Piete , Concurenta , Preturi Asadar, piata este considerata, inainte de toate, drept spatiu
economic in care se intalnesc cererea si oferta de marfuri, ai caror actori sunt cumparatorii si
vanzatorii de bunuri si servicii. Pe o anumita piata, cererea si oferta se gasesc, una fata de

alta, intr-un anumit raport de marime, in functie de care se formeaza si evolueaza preturile la
care se vand si se cumpara marfurile. Nivelul si evolutia preturilor determina
comportamentul agentilor economici, orietandu-i ce si cat sa cumpere sau sa ofere pe
piata. Piete , Concurenta , Preturi Agentii economici care actioneaza pe aceeasi piata intra,
astfel, in relatii de concurenta sau de competitie, fiecare urmarind sa-si realizeze obiectivele.
Piata functioneaza astfel ca un mecanism cu autoreglare, al carui regulator este concurenta.
Elementele evidentiate mai sus definesc in esenta piata, institutia centrala in jurul careia
graviteaza viata economica. Intr-o economie de piata concurentiala, mecanismul pietei este
acea forta impersonala care coordoneaza alegerile si actiunile tuturor agentilor economici si
care, in ultima instanta, regleaza viata economica de ansamblu. Piete , Concurenta , Preturi
Structura pietei privita in ansamblu, piata reprezinta un sistem deosebit de complex, format
dintr-o multitudine de segmente, forme si tipuru de piete care se gasesc intr-o stransa
interdependenta. Evolutia preturilor pe o anumita piata influenteaza nivelul preturilor
practicate pe alte piete. Exista numeroase alte structuri ale pietei, a caror analiza pune in
evidenta complexitatea acesteia in economia contemporana.
Astfel, orice piata se caracterizeaza prin :
- obiect, respective natura bunurilor care fac obiectul tranzactiilor de piata;
- potentialul si volumul tranzactiilor;
- numarul participantilor si forta economica a acestora;
- aria geografica;
- modul de organizare;
- institutiile aferente etc.
Piete , Concurenta , Preturi Clasificarea pietelor se poate face dupa o serie de criterii : - dupa
bunurile care formeaza obiectul tranzactiilor de piata : piata bunurilor de consum ; piata
muncii ; piata de capital ; piata activelor financiare ; piata valutara ; piata informatiilor ; piata
resurselor naturale etc. - dupa spatiul economic de provenienta a agentilor cererii si ofertei :
piete locale, piete regionale, piata nationala, piata mondiala. - dupa volumul tranzactiilor
derulate : piete dispersate, descentralizate, unde bunurile se vand in catitati mici unor
cumparatori atomatizati ; piete concentrate, centralizate, unde tranzactiile se fac in partizi
mari.
- in functie de gradul de informare a agentilor economici : piete transparente, al caror
mecanism de functionare este bine cunoscut de participanti, si piete opace, in care
participantii nu detin informatii suficiente ; Piete , Concurenta , Preturi
- dupa modul de acces pe piata : piete libere, in care orice vanzator si orice cumparator are
acces ; piete reglemetare, in care agentii cererii si ofertei au acces numai daca indeplinesc
anumite conditii ; piete intermediate, unde au acces doar persoanele autorizate.
- dupa forta economica a participantilor : piete automatizate, piete molecularizate.
- in raport cu respectarea legislatiei si a normelor de derulare a tranzactiilor si concurentei :
piete cu concurenta loiala, piete cu concurenta neloiala.
- in raport cu factorul timp : piete la vedere, piete la termen. Piete , Concurenta , Preturi
Alaturi de cerere, oferta si pret, o caracteristica fundamentala a unei piete este concurenta
sau competitia, care se reflecta nu numai in procesul de formare a preturilor, ci si in
comportamentul participantilor la schimburi.

Alegerea nclmintei necesit mult atenie. Primul lucru pe care trebuie s-l cunoti este
mrimea de care ai nevoie, iar o nclminte nepotivit putnd avea efecte negative att
asupra piciorului, ct i asupra ntregului corp. Nu doar nclmintea prea strmt face
probleme, ci i cea care este un pic mai larg, acesta, prin jocul ei, va crea o stare de
discomfort total.

Pantoful trebuie s se potriveasca perfect, fr s fie prea lung sau scurt. Pentru a
garanta o micare corect a piciorului lungimea ideal a pantofului ar trebui sa fie cu 0,5 cm
mai mare dect degetul mare de la picior. O nclminte numai din pieleconfecionat bine
n lungime nu va ceda, dar va ceda n lime 3-5 mm.
Pentru a afla mrimea corect a piciorului: aflat n poziia vertical descul clcnd pe o
coal de hrtie cu unul din picioare avnd n mn un creion inut n poziie vertical la un
unghi de 90o fa de coala de hrtie, se traseaz un contur n jurul tlpii piciorului, apoi cu un
metru croitoresc, rulet sau liniar afli lungimea n centimetri a piciorului.

Msura la pantofi se exprim n centimetri cizmareti. Coversia fa de centimetrii

normali: 1 cm cizmresc = 2/3 cm normali. Adic, dac vrei sa obii nr. de centimetrii
cizmreti, nmuleti cu 3 i impari la 2.
Exemplu: eu am masura 24 cm lungimea piciorului de la clci pn la limita degetului
mare. Asta inseamna: 24 x 3 = 72 : 2 = 36 cm cizmreti.
De reinut: Picioarele nu ne sunt egale att ca lungime, ct i lime (grosime). Indicat
este msurarea ambelor picioare, iar msura final fiind cea a piciorului mai lung (dac este
cazul).
n perioada mai cald nu se recomand purtarea unei nclminte cu cptueal din
blan sau textil, pentru a evita transpiraia piciorului, aceasta este indicat numai n
perioada cea mai rece a anului.
Din punctul nostru de vedere recomandm nclmintea cu cptueal de
mein (care poate fi din piele de ovin, porcin sau caprin), aceasta comportndu-se cel
mai bine n perioadele clduroase i nu foarte rcoroase.

Nu optai ntodeauna pentru o nclminte cu talpa cusut. De ce? Orice

nclminte creia i este aplicat o custur prin talp i fee, prin coasere rmn orificii att
n talp ct i n piele, iar n timpul ploios sau umed vei rmne surpini c suntei uzi la
picioare.
Societatea noastr a renunat de o perioad ndelungat de a mai coase nclmintea,
ajungnd la concluzia c aceast operaie de coasere a tlpii nu are nici un avantaj. Din
acest motiv nclmintea confecionat de noi este doar lipit. Folosind un adeziv bun i
respectnd procesul tehnologic pentru lipirea tlpii, nu vor exista probleme de dezlipire a
acesteia.