CLASIFICAREA METODELOR

DE CERCETARE
 Criteriile de clasificare
a metodelor de cercetare
•criteriul temporal,
•criteriul de reactivitate,
•caracteristicile intrinseci ale metodei,
•locul şi rolul ocupat în procesul cercetării,
•scopurile cercetării.
 În funcţie de criteriul temporal
•Cercetări transversale, care determină relaţiile dintre laturile sau aspectele unui fenomen
la un moment dat. (Exemplu: responsabilitatea la studenţii din anul I). Metode utilizate:
observaţia, ancheta, testul.
•– Cercetări orizontale pe eşantioane succesive independente, în care se măsoară aceeaşi
caracteristică în câţiva ani succesivi. (Exemplu: responsabilitatea la studenţii din anul I,
în anii şcolari 2018-2019, 2020-2021, 2022-2023.) Metode utilizate: observaţia, ancheta,
testul.
•– Studiile longitudinale, care presupun măsurarea evoluţiei fenomenelor în timp, de
obicei pe termen de 10 ani sau, mai rar, cu pas de 10 ani; subiecţii sunt aceiaşi şi asupra
lor se fac evaluări comparative. (Exemplu: responsabilitatea aceloraşi studenţi măsurată
succesiv în anul I, anul II, anul III.) Metode utilizate: testul, studiul de caz, biografia etc.
 Criteriul de reactivitate priveşte gradul de
intervenţie al cercetătorului asupra subiectului
• Cercetările experimentale, în care cercetătorul intervine şi
determină anumite reacţii ale subiectului;
•Cercetările cvasi-experimentale, în care cercetătorul este prezent,
dar nu intervine activ în generarea unor reacţii (exemplu: sondajul
de opinie).
•Cercetările observaţionale, în care cercetătorul nu intervine deloc
(observaţia, studiul documentelor oficiale, al biografiilor etc.)
 În funcţie de caracteristicile intrinseci ale
metodei
•Metode şi cercetări cantitative, şi
•Metode şi cercetări calitative.
 În funcţie de locul şi rolul ocupat
în procesul cercetării
•Metode de culegere a informaţiilor (observaţie,
experiment, test);
•Metode de prelucrare a informaţiilor, şi
•Metode de interpretare a informaţiilor.
 În funcţie de scopul cercetării
• Metode şi cercetări descriptive;
• Metode şi cercetări predictive (studiul corelaţional);
• Metode şi cercetări explicative.
În funcţie de
locul şi rolul Metode de METODA
ocupat în culegere a OBSERVATIEI
procesul informaţiilor
cercetării
 METODA OBSERVATIEI
• Constã în urmãrirea si consemnarea exactã a diferitelor manifestãri
comportamentale ale unui elev (ori ale unui grup de elevi) precum si
a contextului situational în care ele se produc.
• În timpul observației nu se intervine cu nimic în modificarea
conditiilor care actioneazã asupra subiectilor supusi cercetãrii, ci
doar se înregistreazã fidel fenomenele constatate.
• Continutul observatiei realizate de educatori îl constituie:
simptomaticã stabilã (trãsãturile bio-constitutionale si trãsãturile
fizionomice ale elevilor); simptomatica labilã ( multitudinea
comportamentelor si a conduitelor flexibile ale subiectilor
cercetati).
 Formele observatiei
- M. ZLATE ( 1994)

•dupã orientarea actului observational: - autoobservatia (orientatã spre

cunoasterea propriei persoane) si observatia propriu-zisã (orientatã spre
observarea coduitei altor persoane);
•dupã prezenta sau absenţa observatorului: observatia directã (prezenta
observatorului este perceputã si constientizatã de cãtre cei observati); observatia
indirectã (observatorul urmãreste de la distantã comportamentul subiectilor prin
intermediul unor mijloace tehnice specializate, fãrã ca subiectii sã stie cã sunt
observati); cu observator uitat (subiectii sunt atât de familiarizati cu prezenta
printre ei a observatorului, încât îl ignorã); cu observator ascuns (în spatele unor
draperii, a unor paravane etc);
•dupã durata observãrii: continuã (realizatã o lungã perioadã de timp);
discontinuã (realizatã periodic, la diferite intervale de timp);

•dupã obiectivele urmãrite: selectivã (vizeazã doar un anumit aspect al

comportamentului); integralã (vizeazã toate manifestãrile de conduitã);

•dupã gradul de implicare al observatorului: participativã

(observatorul participã, în calitate de membru, la activitãtile grupului de
subiecti observati); pasivã (observatorul nu se implicã în activitatea
subiectilor).
 Dezavantajele metodei observatiei

Informatiile obtinute prin aceastã metodã depind,

cantitativ si calitativ, de subiectivitatea observatorului:
de atentia cu care urmãreste fenomenele observate, de
capacitatea de a sesiza aspectele esentiale, de gradul sãu
de obiectivitate în aprecierea faptelor etc.
 Conditiile unei bune observatii

•stabilirea cu claritate a scopului si a obiectivelor observatiei

întreprinse (faptele care intereseazã se produc concomitent cu alte
fapte, care nu sunt semnificative pentru fenomenul cercetat, de aceea
cercetãtorul trebuie sã-si precizeze obiectivele);
•elaborarea prealabilã a unui plan al observatiei;
•utilizarea unor repere de control (de ex., gruparea comportamentelor
copiilor în timpul recreaţiilor în “conduite amicale”, “conduite
ostile” etc.);
•stabilirea unor scale de estimare/ înregistrare a intensitãtii / frecventei cu
care se produc fenomenele observate ( de ex. gradul de atentie la lectii a
unui elev poate fi apreciat cu ajutorul unei scale cu 4- 5 trepte, de genul:
foarte atent, atent, atent ocazional, putin atent, neatent);
• consemnarea imediatã a faptelor observate;
•folosirea observatiei repetate;
•colaborarea cu mai multi observatori (confruntarea observatiilor
întreprinse simultan, asupra aceluiasi fenomen, de cãtre mai multi
observatori este de naturã sã atenueze subiectivismul)
•utilizarea unor mijloace performante de înregistrare a faptelor (grile de
consemnare a informaţiilor, camere de filmat etc.)
În funcţie de locul METODA
Metode de
şi rolul ocupat în EXPERIMENTULU
culegere a
procesul I
informaţiilor
cercetării
 Metoda experimentului
• Metoda experimentului constã în modificarea intentionatã a unui factor,
dintre cei presupusi a influenţa comportamentul unei persoane, într-o
anumitã situatie, cu scopul de a observa efectele acestei modificãri asupra
comportamentului respectiv.
• Modificarea introdusã poartã numele de “variabilã independentã”, ea fiind
legatã de decizia cercetãtorului, care în mod deliberat, a introdus-o în
experiment.
• Acele aspecte ale comportamentului care se vor schimba în urma modificãrii
introduse poartã numele de “variabile dependente”.
 Tipuri de experimente
•experimentul natural;
•experimentul de laborator;
•experimentul psiho-pedagogic
În funcţie de
locul şi rolul Metode de METODA
ocupat în culegere a CONVORBIRII
procesul informaţiilor
cercetării
 Metoda convorbirii
• Convorbirea este o discutie între cercetãtor
si copil.
• Cercetãtorul adreseazã subiectului
investigat o serie de întrebãri legate de
activitatea, gândurile, preferintele acestuia.
 Forme ale convorbirii

•convorbirea standardizatã (bazatã pe adresarea acelorasi

întrebãri, în aceeasi ordine, tuturor subiectilor cercetati);
•convorbirea semidirijatã ( cu posibilitatea de a schimba
ordinea întrebãrilor adresate, posibilitatea de a adresa
întrebãri suplimentare);
•convorbirea liberã ( întrebãrile sunt concepute pe loc, în
functie de situatie si de caracteristicile momentului).
 Reguli de abordare a copiilor prin discutii
sã se evite adoptarea unei atitudini de “judecãtor”, care poate
sã inducã celui abordat un sentiment de inferioritate sau de
culpabilitate;
prima apropiere de copil se va face sub forma unei discutii cu
caracter general, de genul “ “îmi place cum ai (rãspuns/ ai
cântat/ ai desenat etc)”; “ce zici de vremea aceasta de afarã?”; “
este foarte interesant(ã)....” etc.;
evitarea impresiei de “interogatoriu”, care poate nelinisti
copilul; întrebãrile care ne intereseazã pot fi adresate treptat,
uneori în zile diferite, “strecurate” printre alte discutii;
 Reguli de abordare a copiilor prin discutii
arbordarea de cãtre cercetãtor a unei fizionomii complezente,
linistite;
concentrarea atentiei cercetãtorului exclusiv asupra
interlocutorului (nu privim în jur, nu avem alte preocupãri,
ascultãm atent);
evitarea locurilor prea aglomerate sau neangajarea discutiei de
faţã cu alte persoane;
evitarea reactiilor de excesivã mirare, scandalizare, indiferent de
ceea ce va spune copilul;
 Reguli de abordare a copiilor prin discutii
evitarea oricãrei judecãti de valoare (dezaprobãri sau aprobãri), precum si a
reactiilor de “dojenire” , a replicilor “moralizatoare”, atunci cînd faptele
mãrturisite de copil nu corespund normelor unei “comportãri frumoase”
(atitudine de neutralitate afectivã);
notarea rãspunsurilor sã se facã imediat dupã terminarea convorbirii, nu în
fata copilului;
nu se va insista în mod exagerat asupra subiectelor pe care, în mod evident,
copilul nu doreste sã le discute; vor fi amânate pentru un alt moment, mai
“favorabil”.