Sunteți pe pagina 1din 10

1.1.

Stocurile ntr-un sistem de productie


n activitatea curenta a agentilor economici apar probleme operative de productie, de
planificare sau proiectare, care se cer rezolvate n asa fel nct ele sa corespunda unui anumit
scop, de exemplu: un program de productie realizat cu beneficii ct mai mari, cu cheltuieli
ct mai mici sau ntr-un timp ct mai scurt etc.
Pornind de la anumite date cunoscute, caracteristice procesului economic, respectiv:
beneficii unitare, coeficienti tehnologici, disponibil de resurse, cheltuieli unitare, consumuri
specifice etc., se pot formula probleme care sa tina seama de scopul agentilor economici
atunci cnd porneste procesul tehnologic.
Teoria stocurilor a aparut din necesitatea asigurarii unei aprovizionari ritmice si cu cheltuieli
minime a stocurilor de materii prime si materiale n procesul de productie, sau a stocurilor
de produse finite si bunuri de larg consum n activitatea de desfacere a marfurilor.
STOCURILE reprezinta cantitati de resurse materiale sau produse (finite sau ntr-un stadiu
oarecare de fabricatie) acumulate n depozitele de aprovizionare ale unitatilor economice
ntr-un anumit volum si o anumita structura, pe o perioada de timp determinata, n vederea
unei utilizari ulterioare.
Pe perioada respectiva resursele materiale sunt disponibile, dar nu sunt utilizate, deci sunt
neactive, scoase din circuitul economic, sau care prelungesc acest circuit (aspect considerat
negativ).
Stocul este o rezerva de material destinat sa satisfaca cererea beneficiarilor, acestia
identificndu-se, dupa caz, fie unei clientele (stoc de produse finite), fie unui serviciu de
fabricatie (stocuri de materii prime sau de semifabricate), fie unui serviciu de ntretinere
(articole de consum curent sau piese de schimb), fie unui serviciu de dupa vnzare (piese
detasate).
Tratarea procesului de stocare ca proces obiectiv necesar se impune, nu numai ca urmare a
naturii economice a acestuia, ci si pentru ca realizarea lui atrage cheltuieli apreciabile,
concretizate n afectarea unor importante spatii de depozitare-pastrare, de utilaje pentru
transport-depozitare, de fonduri financiare etc.
Desi diferite, procesele de stocare au totusi o serie de caracteristici comune, dintre care
esentiala este acumularea unor bunuri n scopul satisfacerii cererii viitoare. O problema de
teoria stocurilor exista doar atunci cnd cantitatea resurselor poate fi controlata si exista cel
putin o componenta a costului total care scade pe masura ce cantitatea stocata creste.
Evolutia nivelului stocului este interesanta din doua puncte de vedere:
a) din punctul de vedere al producatorului, care este preocupat de valoarea medie a nivelului
stocului, deoarece aceasta valoare permite cunoasterea imobilizarii totale a stocului si scopul
producatorului va fi reducerea imobilizarii la valoarea sa minima;
b) din punctul de vedere al beneficiarului, care dorind sa fie satisfacut imediat, apreciaza ca
trebuie sa evite, n masura posibilitatilor, rupturile de stoc. Obiectivul beneficiarului va fi
reducerea la minim a riscului de ruptura de stocuri.
Aceste doua puncte de vedere sunt contradictorii: riscurile de ruptura de stocuri nu sunt
reduse dect daca imobilizarile sunt foarte mari. Este deci necesarsa se stabileasca un
echilibru, obiectivul conducerii stocului constnd n cautarea acestui echilibru.
1.2. Importanta stocurilor n procesul de productie
Procesul de productie propriu-zis este supus n mod aleator unei sume de perturbatii cum ar
fi: instabilitatea personalului, prezenta rebuturilor, existenta timpilor morti datorati defectarii
utilajelor etc.

n felul acesta, productia devine un rezultat aleator al unei combinatii de fenomene care au
loc n conformitate cu legile probabilitatii. Nici un proces de productie nu e fiabil daca este
supus direct actiunii perturbatoare a parametrilor ce apar n mod aleator. Este deci absolut
necesar de a elimina aceste influente directe, adica sa se deconecteze sistemul de la
fluctuatiile externe. Elementul care asigura deconectarea si care joaca rolul de tampon, de
amortizor al variatiilor l reprezinta stocurile.
Ca proces economic complex, gestiunea stocurilor are o sfera larga de cuprindere, aceasta
incluznd att probleme de conducere, dimensionare, de optimizare a amplasarii stocurilor
n teritoriu, de repartizare a lor pe detinatori, de formare si evidenta a acestora, ct si
probleme de receptie, de depozitare si pastrare, de urmarire si control, de redistribuire si
mod de utilizare.
Cu toate ca stocurile sunt considerate resurse neactive, este necesar, n mod obiectiv, sa se
recurga la constituirea de stocuri (de resurse materiale) bine dimensionate, pentru a se
asigura ritmicitatea productiei materiale si a consumului.
Obiectivitatea formarii de stocuri este justificata de actiunea mai multor factori care le
conditioneaza existenta si nivelul de formare, le stabilizeaza functia si scopul constituirii.
ntre acestia amintim:
- contradictia dintre specializarea productiei si caracterul nespecializat al cererii;
- diferenta spatiala dintre productie si consum;
- caracterul sezonier al productiei sau al consumului; pentru majoritatea produselor
productia este continua, n timp ce consumul este sezonier; la produsele agricole situatia este
inversa;
- periodicitatea productiei si consumului, a transportului;
- necesitatea conditionarii materialelor naintea intrarii lor n consum;
- punerea la adapost fata de dereglarile n procesul de aprovizionare-transport sau fata de
factorii de forta majora (stare de necesitate, calamitati naturale, seisme, caracterul deficitar al
resurselor);
Gestiunea Stocurilor
1. Aspecte conceptuale
2. Gestiunea stocurilor
3. Optimizarea stocurilor
4. Stocurile n conditii de incertitudine
5. Metode specifice de determinare a stocurilor
1. Aspecte conceptuale
Cea mai importanta parte a gestiunii financiare a firmei este gestiunea ciclului de
exploatare. Prin gestiunea ciclului de exploatare se ntelege alocarea optima a capitalului pe cele
doua directii specifice activitatii de exploatare: stocuri si creante, n conditiile minimizarii
riscului specific. Exista trei ratiuni importante pentru rolul esential al g 646h73g estiunii ciclului
de exploatare n gestiunea financiara a firmei:a) ponderea ridicata a activelor si pasivelor alocate
activitatii de exploatare; b) gradul ridicat de repetabilitate a operatiunilor specifice activitatii de
exploatare; c) rolul determinant al datoriilor pe termen scurt n gestiunea financiara a firmei. n

mod concret, gestiunea ciclului de exploatare urmareste, pe de o parte, rentabilitatea (realizarea


activitatii de exploatare cu minimum de active circulante) iar, pe de alta parte, minimizarea
riscului (procurarea pasivelor circulante necesare finantarii activelor circulante, cu minimum de
costuri).

Gestiunea ciclului de exploatare cuprinde doua actiuni distincte:


1)

determinarea necesarului de active circulante (stocuri, creante si lichiditati);

2) determinarea modalitatii de finantare a activelor circulante (FR, De, Crt, etc.).


Firma poate folosi trei politici distincte pentru gestionarea ciclului de exploatare:
a)
o politica agresiva: realizarea unei cifre maxime de afaceri cu stocuri minime, ceea ce
maximizeaza rentabilitatea
- accentul este pus pe pasivele pe termen scurt (datorii de exploatare, credite bancare), care au
costurile cele mai mici de procurare;
b)
o politica defensiva: realizarea unei cifre de afaceri date cu stocuri si creante care sa
minimizeze riscul
- accentul este pus pe finantarea activelor circulante din surse permanente (fondul de rulment) cu
costuri mari dar cu o anumita siguranta n functionare
c)

o politica echilibrata: armonizarea contradictiei dintre rentabilitate si risc

- sincronizare ntre siguranta aprovizionarii si costurile acesteia

2. Gestiunea stocurilor
Prin stocuri se ntelege cantitatea fizica de materiale, produse sau marfuri necesare
realizarii fiecarei faze a ciclului de exploatare. Ciclul de exploatare are trei faze: aprovizionare,
productie, desfacere. Faza de productie are un caracter continuu n timp ce fazele de

aprovizionare si desfacere au caracter discontinuu. Acesta este motivul pentru care apare
necesitatea unei activitati specifice de gestionare a stocurilor.
Sub aspect financiar, stocurile reprezinta alocari de capital care nu pot fi recuperate dect
dupa ncheierea ciclului de exploatare, adica dupa vnzarea marfurilor obtinute n activitatea de
productie. n acest context, asigurarea unor stocuri mici care sa se rennoiasca pe masura ce apar
necesitatile de productie prezinta riscul aparitiei unor rupturi (gap-uri) n aprovizionare n timp
ce asigurarea unor stocuri mari care sa elimine riscul rupturilor de stoc prezinta costuri mari de
imobilizare a capitalului. Rezulta ca este necesara optimizarea marimii stocurilor. De
fapt,optimizarea marimii stocurilor se refera la armonizarea relatiei care exista ntre cheltuielile
de aprovizionare (Ca) care variaza n functie de numarul de aprovizionari si cheltuielile de
stocare (Cs) care variaza n functie de marimea stocurilor. Din punct de vedere grafic, aceasta
optimizare se va produce n punctul de minim al curbei costurilor totale cu formarea stocurilor
(Ct), cu
:

3. Optimizarea stocurilor
Cheltuielile de aprovizionare (Ca) sunt determinate de realizarea unei aprovizionari noi
(sau unei comenzi noi), nsumnd toate cheltuielile ocazionate de acest eveniment. Sa notam
cu
costul unitar de aprovizionare (adica cheltuielile ocazionate, n medie, de o
aprovizionare). Acest cost unitar de aprovizionare va fi considerat ca fiind un cost fix.
Cheltuielile de depozitare sau de stocare sunt determinate de toate cheltuielile ocazionate de
pastrarea, reconditionarea, paza etc. stocurilor deja aprovizionate. Sa notam cu
cheltuielile
unitare de stocare (cheltuieli de stocare la un leu stoc). Acestea reprezinta o medie a costului de
stocare pe perioada de existenta a stocului (din punct de vedere practic se considera media
costului din prima si ultima zi de existenta a stocului), conform graficului de mai jos:

Pentru stabilirea marimii optime a stocurilor se utilizeaza modelul Wilson-Whitin:

unde:

marimea optima a stocului


necesarul anual de aprovizionat
pretul unitar de aprovizionare

n acest model se considera ndeplinite o serie de conditii simplificatoare: stocul se


constituie instantaneu imediat ce a fost data comanda de aprovizionare; intervale constante ntre
doua aprovizionari succesive; stocul se consuma treptat pna la epuizarea lui totala, moment care
coincide perfect cu momentul unei noi aprovizionari.
Pentru minimizarea costului total, se anuleaza derivata de ordinul nti a functiei de mai
sus:

, de unde rezulta:

Pe baza marimii optime a stocului, se pot determina si alti indicatori utili activitatii de
gestiune a stocurilor:

: numarul de aprovizionari

: intervalul mediu dintre doua aprovizionari succesive

unde cu T s-a notat intervalul de timp n care se desfasoara ciclul de exploatare (n functie de
unitatea de masura a lui T se determina si unitatea de masura a lui

).

Din punct de vedere metodologic, modelul Wilson-Whitin se poate adapta si pentru


cazurile stocurilor de produse finite sau de produse n curs de fabricatie, stabilindu-se att
loturile optime de lansat n fabricatie (pentru cazul stocului de produse n curs de fabricatie) ct
si stocul optim de produse finite care urmeaza a fi desfacute (pentru cazul stocului de produse
finite).
4. Gestiunea stocurilor n conditii de incertitudine
Conditiile simplificatoare puse n cazul stabilirii marimii optime a stocului n conditii de
certitudine nu sunt realiste. n aceste conditii, armonizarea relatiei dintre rentabilitate si risc se
complica.

Alaturi de stocul propriu-zis, numit stoc curent (Scrt), apare necesara constituirea unui
stoc suplimentar, numit stoc de siguranta (Ssig), care sa acopere necesarul de stoc n cazul unor
rupturi de stoc, adica al unor ntreruperi sau ntrzieri n aprovizionare.
n mod concret, se pot utiliza trei politici pentru gestionarea stocurilor n conditii de
incertitudine:
1.
politica prudentiala (defensiva): pentru a se evita rupturile de stoc, de obicei se
aprovizioneaza ceva mai mult dect stocul optim stabilit pentru conditii de certitudine, aceasta
diferenta constituind stocul de siguranta. Costul unei asemenea politici consta n cheltuieli
suplimentare cu stocarea si chiar cu aprovizionarea. Este o politica caracterizata de aversiune fata
de risc si de neglijare a rentabilitatii
2.
politica agresiva: se caracterizeaza printr-o pozitie indiferenta fata de risc. Stocul de
siguranta se constituie la nivelul mediu al stocurilor de siguranta specifice fiecarei situatii
posibile
3.
politica realista: reprezinta o optimizare a costurilor ocazionate att de politica prudentiala
ct si de cea agresiva.
n proiectarea politicii realiste de gestionare a stocurilor n conditii de incertitudine (cazul
ncare intervalele dintre aprovizionari sunt variabile) se parcurg doua etape:
a)

determinarea costurilor pentru stocurile de siguranta

Nr zile ntrziere

Marimea stocului de siguranta (

) pentru 4 zile

x1

x2

x3

x4

c01

c02

c03

c04

c10

c01

c02

C03

c20

c10

c01

c02

c30

c20

c10

c01

C40

c30

c20

c10

De notat ca deasupra diagonalei principale se masoara costurile excesului de stoc iar sub
diagonala principala se masoara costurile lipsei de stoc. Semnificatia costului

este

urmatoarea: firma va suporta un cost de marime daca este surprinsa de o ntrziere de i


zile si are constituit un stoc de siguranta pentru j zile.
b) determinarea matricei consecintelor

Se bazeaza pe calculul costului de aparitie a unei rupturi de stoc n prezenta existentei stocurilor
de siguranta, pe baza probabilitatilor de aparitie a situatiilor respective. Probabilitatea se aplica,
de regula, aparitiei ntrzierilor n aprovizionare:
Nr. zile
ntrziere

Probabilitate
a

Marimea stocului de siguranta (


0

x1

x2

) pentru 4 zile
x3

x4

c03 0
0

c03 1
0

Stocul de siguranta se determina facnd suma pe coloana (din cadrul matricei consecintelor),
alegndu-se acea marime a stocului care va da cea mai mica valoare n urma calculelor.
n cazul n care att intervalele dintre doua aprovizionari succesive ct si cantitatile aprovizionate
sunt variabile, se determina mediile ponderate att pentru una ct si pentru cealalta variabila,
astfel:

, unde este intervalul mediu de abatere ntre aprovizionarile consecutive


ti este intervalul n care este aprovizionata cantitatea qi

, unde Scrt este stocul curent iar D este durata ciclului de exploatare

, unde este intervalul mediu de abatere fata de intervalele contractate; ai este


abaterea individuala a aprovizionarii i

5. Metode specifice de determinare a stocurilor


Analiza detaliata a structurii si rolului stocurilor a condus la conturarea unor metode
operationale specifice de determinare a principalilor indicatori de gestionare a stocurilor n
cadrul ciclului de exploatare.
1.

Metoda ABC

Se bazeaza pe faptul ca unele categorii de stocuri au un numar mare de articole dar o pondere
mica n totalul stocurilor necesare, n timp ce alte categorii de stocuri se afla n situatia inversa.
n acest sens, activitatea de gestionare se concentreaza asupra stocurilor cu valoare mare. Din
punct de vedere practic, se realizeaza o grupare a stocurilor pe trei categorii: categoria A: stocuri
de valoare mare dar cu pondere mica n totalul articolelor aprovizionate; categoria B: stocuri de
valoare medie si cu o pondere medie n totalul articolelor; categoria C: stocuri cu valoare mica
dar cu pondere mare n totalul articolelor:

Nevoia de finantare a stocurilor ( ) se determina pe baza cheltuielilor medii zilnice ale


activitatii de exploatare si a intervalului de timp dintre doua reconstituiri succesive a stocurilor
(sau durata de rotatie a stocurilor):

unde Ce reprezinta cheltuielile de exploatare, iar k este un coeficient de corectie pentru produsele
finite si pentru cele n curs de fabricatie.
2.

Metode de determinare a necesarului de finantare a ciclului de exploatare (NFCE)

Pentru determinarea NFCE se folosesc doua tipuri de metode:


a)
metode analitice: se folosesc doar pentru fundamentarea nevoii de finantare n situatii de
modificari structurale ale activitatii firmei (nfiintare, dezvoltare, fuzionare etc). Ele stabilesc o
nevoie medie anuala a stocurilor, pentru nevoia trimestriala de finantare folosindu-se metodele
sintetice
b)
metode sintetice (globale): se folosesc ndeosebi n perioadele de stabilitate economica a
firmei.
2.1. Metode analitice

a)
bazate pe costurile exploatarii:
, unde cu Ce s-a notat valoarea
costurilor totale de exploatare iar cu t s-a notat durata de rotatie. Pentru fiecare materie prima se
poate determina necesarul specific de finantare a ciclului de exploatare:

unde:
este necesarul de finantare a ciclului de exploatare pentru materia prima i,
este
necesarul anual de aprovizionat din materia prima i, este abaterea medie de ntrziere pentru
stocul de conditionare,

intervalul pentru transportul interior

Prin adaptare, formula de mai sus se poate utiliza si pentru calcule privind nevoia de
finantare a ciclului de exploatare n cazul produselor n curs de fabricatie respectiv n cazul
produselor finite.
b)

bazate pe cifra de afaceri:

, unde cu CA s-a notat valoarea cifrei de afaceri

iar cu
s-a notat rata cinetica (durata de rotatie a activelor circulante n raport cu cifra de
afaceri), (D =360 zile)
Ratele cinetice se determina, pe baza exercitiului financiar anterior, pentru fiecare categorie de
stoc (materii prime, produse finite, produse n curs de fabricatie, creante).
2.2. Metode sintetice
Exista urmatoarele metode sintetice de determinare a NFCE: a) bazate pe viteza de rotatie n
functie de costuri; b) bazate pe activele circulante la 1000 lei productie; c) bazate pe rata cinetica
a activelor circulante.
a)

unde

bazate pe viteza de rotatie n functie de costuri:

este costul complet unitar, iar

este viteza de rotatie a activelor circulante n functie de

costuri n exercitiul financiar anterior, cu


circulante din exercitiul anterior iar
b)

este soldul mediu al activelor

este costul productiei marfa din exercitiul anterior.

bazate pe activele circulante la 1000 lei productie marfa:

, unde
productie marfa din exercitiul anterior.
c)

, unde

bazate pe rata cinetica:

este valoarea activelor circulante la 1000 lei

,
unde
3.

.
Metode de determinare a nevoii de fond de rulment (NFR)

Din punct de vedere analitic, se poate determina NFR astfel:

Deci, fundamentarea NFCE se reduce la fundamentarea NFR, pornindu-se de la premisa


existentei unui raport constant ntre NFR si CA:

n ipoteza ca durata de rotatie a NFR ramne valabila de la an la an.