1.

Introducere

Infectiile virele afecteaza, de obicei, tractul respirator superior sau inferior.

Deci acestece infectii pot fi clasificate in functie de virusul care le cauzeaza,
acestea sunt in general, clasificare in functie de conditia in care sunt implicate. In
general agentii patogeni specifici provoaca frecvent manifestarile clinice specifice
(de exemplu, virusul scincial respicator cauzeaza de obicei, bronsiolita), totusi
acestia pot provoca mai multe tipuri de sindorame respiratorii virale.
Severitatea bolii virale variaza foarte mult: forma grava a bolii este mai des
intalnita la persoanele in varsta si copii. Morbiditatea poate fi rezultatul direct al
infectiilor virale sau poate fi indirecta, in cazul agravarii conditiilor care stau la
baza manifestarilor cardiopulmonare sau a suprainfectiei bacteriene de la nivelul
plamanilor, sinuzitelor paranazale sau ale urechii medii.
Aproximativ 50% dintre toate racelile sunt cauzate de unul dintre cele 100
de serotipuri de rinovirusuri. Coronavirusurile stau la baza unora dintre focarele si
infectii provocate de gripa, parainfluenza, enterovirus, edenovirus, virusul
respirator sincitial si metapneumovirus care pot declansa inclusiv raceala, mai
ales la pacientii care experimenteaza reinfectarea. Infectiile cu rinovirus apar cel
mai frecvent toamna si primavara, fiind mai putin frecvente in timpul iernii.
Rinovirusurile sunt cel mai des raspandite prin contact direct de la o
persoana la alta, desi pot fi contactate si prin respiratia particulelor de aerosoli.
Principalii inhibitori al infectiei sunt anticorpii neutralizati specifici din secretii si
ser, indusi de expunerea anterioara la acelasi virus sau la altul asemanator.
Susceptibilitatea la raceala nu este afectata de temperaturile scazute, de starea
generala de sanatate si nutritia bolnavului sau de prezenta altor anomalii ale
tractului respirator superior.
Odata trecuti de primul sistem de aparare al organismului si anume cailor
respiratorii superioare, microbii au de infruntat o alta bariera si anume sistemul
imunitar. In ciuda sistemului natural de aparare impotriva bacteriilor si a

virusurilor, acestia reusesc sa intre in organism prin caile respiratorii superioare,

provocand infectii. Mai mult, microbii au o perioada de incubatie, astfel ca
simptomele apar la cateva zile dupa ce virusul a ajuns in organism. Infectiile
respiratorii sunt boli contagioase, virusii raspandindu-se de la persoana la
persoana prin stranut sau tuse.

1.1 Definitie:
Virozele respiratorii reprezinta o afectiune acuta a cailor respiratorii superioare, de
cele mai multe ori de etiologie virala. Infectiile cailor respiratorii sunt cele mai frecvente
boli. In medie, adultii racesc de doua pana la cinci ori pe an, iar copiii de varsta
prescolara de patru pana la opt ori chiar. Virozele respiratorii apar adesea pe fondul
frigului si se manifesta cu tuse, guturai si raguseala.
Cum poti recunoaste virozele inca din faza incipienta?
Cele mai intalnite simptome sunt: rinoree (curge nasul), lacrimare, respiratie greoaie,
raguseala, dureri oculare, dureri musculare, dureri in gat, dureri de cap, stranuturi
frecvente, toate acestea fiind insotite frecvent de febra sau , mai rar de sufocare.
Cum ar trebui sa te feresti de virozele respiratorii?

sa eviti aglomeratiile;
sa eviti trecerea brusca de la aer cald la aer rece si invers;
sa nu consumi lichide foarte reci sau foarte calde;
sa consumi vitamine si alte suplimente nutritive;
sa te hidratezi;
sa faci vaccinul antigripal dar atentie, in presezon;
sa te speli pe maini ori de cate ori ai ocazia;
sa folosesti servetele pentru a-ti acoperi gura cand tusesti sau stranuti;
sa mananci sanatos si sa dormi bine;
sa bei multe lichide;
foloseste picaturi pentru nas, in special cele pe baza de apa de mare care nu irita
mucoasa si nu provoaca dependenta.

1.2 Tratamentul medicamentos

Rmne cel mai important mijloc terapeutic. La fiecare medicament se

deosebesc:
-

doza terapeutic: variaz ntre doza minim la care apare efectul dorit i doza
maxim;

doza maxim: cea mai mare doz suportat de organism, fr s apar fenomene
toxice;

doza toxic: cantitatea de medicament care, introdus n organism, determin

fenomene toxice;

doza letal: care determin moartea bolnavului.

Diferenierea substanelor, n afar de doz, depinde i de calea de administrare
i de

capacitatea de absorbie. Medicamentele de uz extrem i intern i

se pot introduce pe cale:

-

cutanat (friciuni, ungere),

digestiv (absorbie, clism),

respiratorie (inhalare - aerosoli),

parenteral (injecii, perfuzii etc.), rahidian.

Medicamentele sunt eliminate prin scaun, urin, transpiraie, saliv, aerul
expirat.
Supradozajul medicamentos sau absena eliminrii, duc la intoxicaie.
Medicamentele sunt prescrise de medic, dar trebuie s se cunoasc:
- dozele medicamentelor;
- indicaiile, contraindicaiile, reaciile adverse i incompatibilitile
medicamentelor;
- calea de administrare i modul de administrare;
- fenomenele de obinuin, de rezisten
- toxicomanii (morfina, cocaina),
- fenomene de intoleran i de hipersensibilitate
Dup gradul lor de toxicitate, medicamentele sunt:

toxice,

stupefiante

medicamente obinuite.
Se mai disting:

medicamente oficinale, preparate anterior n farmacie;

medicamente magistrale, preparate dup prescripia dat de medic;

specialiti farmaceutice, realizate n laboratoare specializate, nsoite de indicaia

referitoare la compoziie, administrare etc.
OMS criterii de prescriere rationala
Medicatia generica = medicatie ce nu mai este protejata de patent
(10-15 ani de la descoperire e protejata in fata copierii)

Medicatie etica = medicatie eliberata numai cu prescriptie medicala, reclama doar in

reviste de specialitate

Medicatie OTC (over the counter) = medicatie eliberata fara reteta reclame pt publicul
larg

Denumire comerciala = marca depusa = produs

medicatie esentiala = medicatie care satisface majoritatea cerintelor
terapeutice a pacientilor dintr-o zona geografica
orfane = medicatie adresata afectiunilor foarte rare dintr-un
anumit areal
Etape de seletie a tratamentului medicamentos rational:

stabilirea obiectivului terapeutic

medicamente uzuale sunt adecvate pentru pacient?

verificarea eficientei si sigurantei tratamentului

elaborarea prescrierii initierea tratamentului

informarea si instruirea pacientului asupra tratamentului si avertizarea sa cu privire la

reactiile adverse

monitorizarea (si orirea) tratamentului

abestenta aderentei la tratament

solicitareade tratament prfilactic

combinatii diverse ale celor de mai sus

Etapele alegerii unui medicament:

precizarea diagnosticului

precizarea obiectivului terapeutic

inventar al grupelor terapeutice eficiente

alegerea unui grup eficient terapeutic conform cu criteriile

alegerea unui medicament

Factori de risc crescut / grupe

sarcina

lactatie

copii

batrani

patologie asociata: insufficienta hepatica, insuficienta renala

alergii

asocieri medicamentoase, interactiuni

2. Antitusive
2.1Baze fiziopatologice si farmacologice
2.1.1 Baze fiziopatologice
Tusea este reprezentata de secuse expiratorii rapide, explozive avand ca
rezultat expulzarea materiilor aflate in caile respiratorii (exudat, puroi, sange).
Tusea este un act reflex.
Arcul reflex implicat in tuse:
a) Receptori localizati la nivelul:
Aparatului respirator (nas, faringe, laringe, trahee, bronhii, pulmoni, pleura);
Altor organe (inima, tub digestiv, ficat, splina, uter);
Importanta majora o au receptorii din zonele tusigene , situate la bifurcatia traheei si
regiunea aritenoida.
b) Cai centripete, constituie din fibrele aferente senzitive ale nervilor (trigemen, laringeu
superior, glosofaringian, vag, cutanati);
c) Centrul tusei situat in bulbul rahidian;
d) Cai centrifuge, constituite din fibrele eferente motorii ale nervilor (laringeu inferior
pentru glota; frenic pentru diafragm; intecostali pentru muschii intercostali);
e) Efectorii, reprezentati de muschii striati respectivi, inervati de fibrele eferente si care se
contracta, realizand actul tusei.
Tipuri de tuse:
a. Functie de locul de formare a impulsurilor nervoase declansatoare:
Tuse pulmonara;
Tuse extrapulmonara;
b. Functie de prezenta secretiilor, tusea poate fi:
Uscata neproductiva (fara secretii sau cu secretie redusa, vascoasa, aderenta),

prezenta in traheobronsita acuta, pleurita, tuberculoza incipienta;

Umeda productiva (cu secretii care se acumuleaza si stimuleaza zonele tusigene),
intalnita in traheobronsita acuta dupa primele zile, bronsita cronica, supuratii

pulmonare);
c. Functie de consecinte:
Tuse daunatoare (cand este seaca, de intensitate mare, dureroasa,favorizeaza

hemoptizia, solicita aparatul cardiovascular).

Tuse utila (cand este productiva).

2.1.2 Definitie

Antitusivele sunt medicamente ce diminua sau suprima tusea, actionand la

nivelul centrului bulbar al tusei sau asupra altor verigi ale arcului reflex al tusei.

2.1.3 Clasificare
Farmacoterapia tusei cuprinde doua grupe de medicamente, ce actioneaza la
doua nivele ale arcului reflex al tusei:

Inhibitoarele centrului tusei;

Medicamente cu actiune periferica, pe celelalte verigi ale arcului reflex al tusei.
a) Inhibitoarele centrului tusei:
- Opioide: naturale (codeina, morfina); semisintetice (codetilina=dionina);
-

sintetice (folcodina, levopropoxifen, dextrometorfan);

Neopioode (noscapina, glaucina, clofedanol, butamirat, clobutinol,

pentoxiverina, oxeladina, benzonatatul);

b) Substante cu actiune periferica:
- Mucilaginoase (au proprietati hidrofile, lubrefiaza mucoasa faringiana s i
-

diminua sensibilitatea terminatiilor nervoase);

Antiseptice s i descongestionante nazale (au actiune etiotropa s i

patogenica);
Anestezice locale, clofedanol, benzonatatul (diminua iritatia receptorilor);
expectorantele (favorizeaza fluidificarea si eliminarea sputei, diminuiind

factorul irita- tiv local); (a se vedea punctul 3);

Bronhospasmoliticele (diminua indirect iritatia receptorilor); ex .

prenoxdiazina .
Altele: levodropropizina.

2.1.4 Farmacoterapie

Primul tratament al tusei trebuie sa fie cel cauzal ;

Tusea uscata, neproductiva inutila, daunatoare - se combate;
Tusea productiva umeda:

nu trebuie suprimata;
trebuie diminuata, dind este suparatoare;
Inhibitoarele centrului tusei sunt cele mai active si sunt utilizate curent;
Opioidele au eficacitatea maxima; trebuie evitate in tusea cronica si la indivizi cu
predispozitie Ia farmacodependenta;

Perifericele sunt utilizate dind tusea este declan ata de iritarea receptorilor

periferici astfel:
mucilaginoase, pentru mucoasa faringiana;
antiseptice, descongestionante, anestezice locale, pentru mucoasa nazala;
expectorante, pentru mucoasa bronsica.
Asocierile sunt utilizate frecvent (antitusive, expectorante,
bronhodilatatoare, hiposecretoare, analgezice-antipiretice, vasoconstrictoare);
trebuie justificate farmacodinamic si individualizate pentru fiecare caz.
Indicatiile antitusivelor: tusea iritativa de diverse etiologii (gripa, faringita,
traheita, tuse convulsiva etc).

Codeina

Dextrometorfan

Butamirat [R=-H]
Oxeladina [R=-C2Hsl

Fig. 1. Structura chimica a unor antitusive centrale, opioide (codeinli, dextrometorfan) s i neopioide (butamirat, oxeladinli)

2.2Antitusive centrale opioide

CODEINA

Str. chim.: 3-metilmorfina: clorhidrat sau fosfat.

Fein.:
-Bd.

per os este medie (cca 50%); crescuta fata de morfina ;

- biotransformare
- difuzeaza

hepatica, prin demetilare (cca 10%) la morfina (metabolitul activ);

prin placenta si in laptele matern, putand produce deprimare s i dependenta

la noul nascut si sugar;

- eliminare
- Tl/2

urinara, predominant 'in forma inactiva;

este scurt (cca 3 h).

Fdin:
- efectul

antitusiv apare la doze mai mici (15 mg) decat efectul analgezic ( 120 mg);

efectul antitusiv se intensifica, cu cresterea dozelor, pana la 60 mg;

- latenta

este de 2 h si durata 4- 6 h (p.o.);

- efectul

antitusiv este de cca 3 ori mai slab ca cel al morfinei;

- efectul

analgezic este de cca 12 ori mai slab ca cel al morfinei; dozele echiactive

analgezice fiind respectiv 120 mg si 10 mg (per os);

- diminua

secretiile bronsice.

Ftox.:
- efect

inhibitor al centrului respirator bulbar, de cca 3 ori mai slab comparativ cu morfina;

- constipatie
- creste

si greata, numai la doze mari;

presiunea intrabiliara, consecinta a spasmului sfincterului Oddi;

- convulsii,
- potential

la copil;

toxicomanogen redus; dezvolta toxicomanie, dupa administrare prelungita.

Fepid.:
Prudentii : la astmatici, emfizem pulmonar , insuficienta respiratorie, putand
accentua insuficienta respiratorie; in insuficienta hepatica; copii sub 5 ani (epurarea
hepatica deficitara) .

Fter. si Fgraf.:
Este antitusivul cel mai frecvent utilizat s i luat ca referinta, indicat in tusea uscata,
iritativa .
Posologie, ca antitusiv : adult, 15-30 mg repetat la 4-6 h; copii peste 5 ani 0,2-0,3
mg/kg, la 6-8 h.

MORFINA

Fter.
Indicatie ca antitusiv , in mod exceptional: in tuse foarte intensa, refractara la alte antitusive
si insotita de durere intense (cancer pulmonar, fracture de coaste, infarct pulmonar,
hemoptizie).
Atentie: Stupefiant!