DICTATURA REGELUI CAROL AL II-LEA SAU DESPRE CUM S-A

INCERCAT GESTIONAREA CRIZEI ACESTEIA

Mr. Ion T. Ciobanu
Demiterea lui Octavian Goga (10 februarie 1938) si constituirea unui nou
guvern sub presedintia patriarhului Miron Cristea au marcat falimentul
democratiei romanesti interbelice, proces incadrat in fenomenul european
ce caracteriza acea perioada.
Demne de retinut, in acest context, sunt cuvintele patriarhului Miron Cristea,
rostite in calitatea sa de prim-ministru la ceremonia promulgarii noii
constitutii: Astazi s-a distrus hidra cu 29 capete electorale (numarul
partidelor - n.ns.) care a invrajbit fara nici un folos pe toti spre paguba tarii
intregi //.
Regimul lui Carol al II-lea s-a caracterizat printr-o mare instabilitate si
incoerenta: in intervalul 10 februarie 1938 6 septembrie 1940, s-au
perindat la carma tarii 6 guverne, ceea ce face ca in cei 22 de ani de
existenta a Romaniei Mari sa se succeada 29 de guverne si 20 de primministri.
Constitutia din 1923 a fost suspendata iar la 27 martie 1938 a fost
promulgata o noua constitutie care ii dadea posibilitatea monarhului sa
guverneze pana la detaliu incalcand principiul Regele domneste dar nu
guverneaza. Parlamentul, guvernul si chiar puterea judecatoreasca au
fost subordonate regelui Carol al II-lea. S-a instituit Consiliul de Coroana,
ca organ consultativ, au fost dizolvate partidele politice iar breslele,
concepute ca organizatii profesionale cu caracter guvernamental, au
inlocuit sindicatele.
In decembrie 1938 s-a stabilit ca toti baietii intre 7 - 18 ani si toate fetele
intre 7-21 ani sa faca parte din Straja Tarii, organizatie al carei comandant
suprem era regele.
Infiintarea Frontului Renasterii Nationale (16 decembrie 1938), unica
organizatie politica in stat, a marcat pentru prima oara in istoria Romaniei,
legiferarea partidului unic, facandu-se un pas decisiv spre totalitarism.
Presa si radioul au fost puse in slujba lui Carol al II-lea si a regimului sau.
Parlamentul ales in iunie 1939 s-a dovedit o institutie incomoda, iar Carol al

II-lea i-a redus durata sesiunilor astfel incat acest Parlament a functionat
numai doua luni, la 5 iulie 1940 fiind inchis de rege.
In ciuda eforturilor depuse, noul regim a fost departe de a se bucura de
sprijinul diferitelor forte sociale si politice, iar liberalii si taranistii nu au
recunoscut legitimitatea regimului si au exclus din randul partidelor pe unii
fruntasi ai lor care colaborau cu regimul.
Sesizand ca unul din scopurile dictaturii regale era lupta impotriva
legionarilor, conducand acestora, capitanul Corneliu Zelea Codreanu a
dat, la 21 februarie 1938, o circulara prin care hotara incetarea activitatii
partidului Totul pentru Tara si a miscarii legionare motivand-o cu faptul ca
ceasul biruintei inca nu a sunat. Cu toate acestea, in urma unei scrisori
calomnioase si jignitoare adresate la 26 martie 1938 lui Nicolae Iorga, C. Z.
Codreanu a fost judecat si condamnat la 6 luni inchisoare, iar in urma gasirii
unor documente la Casa Verde (sediul central al legionarilor) Codreanu a
fost condamnat in ziua de 27 mai 1938 pe baza rechizitoriului redactat de
Armand Calinescu la 10 ani munca silnica pentru crima de detinere si
reproducere in public de acte secrete interesand siguranta statului,
uneltire contra ordinei sociale si razvratire.
Tot in aceasta ordine de idei mai trebuie adaugat faptul ca noaptea de
18/19 aprilie 1938 fusesera arestati si internati in lagar numerosi legionari.
Totusi, sub presiunea Germaniei naziste, dictatura regala a alunecat treptat
spre dreapta, nu atat din convingere, cat din necesitate politica.
Intr-adevar, nori negri pluteau deasupra Europei. Actiunile Germaniei erau
tot mai sfidatoare, iar acordul de la Mnchen (29 septembrie 1938) a
evidentiat falimentul politicii de securitate colectiva precum si miopismul
politico-militar al Frantei si Marii Britanii. Romania devenea tot mai izolata
politic, aceasta in conditiile in care era inconjurata de vecini revizionisti.
Sesizand acest lucru Carol al II-lea a intreprins vizite la Londra si Paris, dar
ele s-au soldat cu un esec. La intoarcerea spre tara, el a avut, in ziua de 24
noiembrie 1938, o intrevedere cu Adolf Hitler la Berchtensgaden. In
termenul ultimativi Hitler i-a cerut retragerea Romaniei din Societatea
Natiunilor; denuntarea tuturor tratatelor oficiale si secrete, precum si a
conventiilor militare, economico-comerciale, contrare spiritului si literei

tratatului de alianta totala germano-roman, care ar fi urmat sa devina baza

politicii interne si externe a Romaniei; aducerea Garzii de Fier la putere.
Carol al II-lea a refuzat iar Hitler l-a amenintat cu Verninchtung
(anihilarea). Intors in tara, Carol al II-lea a decis lichidarea principalelor
capetenii legionare. Seria crimelor comise contra membrilor fostei Garzi de
Fier incepe la 30 noiembrie 1938 cu asasinarea // lui C. Z. Codreanu, a
celor trei asasini ai fostului prim-ministru I. C. Duca si a celor 10 asasini ai
lui Mihail Stelescu (nicadorii si decemvirii n.ns.), toti 14 detinuti in
penitenciarul special Ramnicu Sarat, transportati in noaptea de 29-30
noiembrie 1938 in doua camioane, spre Bucuresti, si ucisi pe drum, prin
strangulare, de 14 jandarmi // apoi dusi la inchisoarea Jilava unde au fost
ingropati. Crime de acest gen au mai avut loc si in perioada urmatoare.
Legionarii au hotarat sa-l ucida pe Carol al II-lea si pe primul ministru
Armand Calinescu, dar nu au reusit sa-i asasineze datorita vigilentei politiei.
Viata internationala a continuat sa se deterioreze. La 15 martie 1939 a fost
semnat pactul Molotov-Ribbentrop prin care Germania si U.R.S.S. isi
imparteau sferele de influenta. In protocolul aditional, strict secret, se
preciza la punctul 3: In privinta sud-estului Europei, din partea sovietica
este subliniat interesul pentru Basarabia. Partea germana declara totalul
dezinteres politic pentru aceste regiuni.
Cateva zile mai tarziu, la 1 septembrie 1939, s-a declansat cel de-al doilea
razboi mondial, iar Consiliul de Coroana, intrunit la 6 septembrie 1939
decidea observarea stricta a regulilor neutralitatii stabilite prin conventiile
internationale fata de beligerantii din actualul conflict.
Dar, la pericolul extern, s-au adaugat si tulburarile provocate de disputa
Carol al II-lea legionari. Acestia din urma l-au asasinat pe Armand
Calinescu, presedintele Consiliului de Ministri. In replica, Carol al II-lea a
constituit un nou guvern, in frunte cu generalul Gheorghe Argesanu, avand
ca titular la interne pe generalul Gabriel Marinescu. Masurile guvernului
impotriva legionarilor, au fost extreme: impuscarea, fara judecata, in mod
public, in seara de 21 septembrie 1939, pe locul unde fusese asasinat
primul ministru Armand Calinescu, a celor sase asasini ai lui, care au fost
supusi vederii publice si la care s-au adaugat cadavrele a trei legionari ucisi
la Prefectura Politiei in aceeasi zi; impuscarea din ordinul lui Carol al II-lea
ca represalii a 147 de legionari din 55 de judete, cate trei de judet (au fost

judete unde nu s-au executat decat 1 sau 2, iar la Brasov si Constanta s-au
executat cate 4), precum si impuscarea a 95 de legionari, internati sau
detinuti. Alti 3 legionari au fost ucisi prin strangulare: unul in septembrie
1939, 2 in octombrie 1939 (toti trei aflati in stare de retinere de catre politie).
In total, sub regimul lui Carol al II-lea au fost ucise, fara judecata, 292
persoane, dintre care: 48 au fost suprimate cat a fost prim-ministru Armand
Calinescu, 242 au fost ucisi in zilele de 21, 22 si 23 septembrie 1939, ca
represalii pentru uciderea primului ministru, iar doi au fost ucisi in urma (10
si 14 octombrie 1939). Aproape toti fruntatii miscarii legionare au fost
suprimati.
La sfarsitul anului 1939, Carol al II-lea a initiat politica de reconciliere
nationala cerand tuturor romanilor sa colaboreze pentru apararea
intereselor tarii. Liberalii si taranistii au respins aceasta politica dar
Miscarea Legionara a inceput tratative cu guvernul. Au urmat declaratiile
multor legionari de renuntare la convingerile lor si de loialitate fata de Carol
al II-lea si eliberarea in masa a legionarilor din lagare si inchisori,
intoarcerea in tara a gardistilor care fugisera in Germania si primirea, la 10
aprilie 1940, de catre Carol al II-lea, la palat, a unei delegatii de legionari.
In timp ce in tara se petreceau aceste lucruri, pe front evenimentele se
desfasurau cu repeziciune, amplificand drama Romaniei. Prin capitularea
Frantei, la 22 iunie 1940, Europa libera, democratica nu mai exista iar
Marea Britanie se pregatea sa faca fata unei presupuse invazii germane din
directiile Franta si Norvegia. Romania, in cazul unui conflict militar nu mai
putea primi sprijinul aliatilor ei traditionali si care la 13 aprilie 1939 ii
garantasera granitele. Toate tratatele, acordurile, deveneau simple petice
de hartie iar dictatorii Europei exact ca atare le-au privit.
In acest context, la 26 iunie 1940 guvernul de la Moscova a adresat
Romaniei un ultimatum prin care cerea sa i se cedeze Basarabia si nordul
Bucovinei. Intrunit in ziua de 27 iunie, Consiliul de Coroana a cerut
inceperea unor tratative cu U.R.S.S., iar Carol al II-lea a acceptat (desi era
impotriva cedarii teritoriale). Dar in noaptea de 27/28 iunie, guvernul
sovietic a adresat o nota ultimativa, unde se cerea ca pana cel tarziu la 28
iunie, ora 12, Romania sa evacueze Basarabia si nordul Bucovinei. In
acest context, guvernul roman a primit conditiile de evacuare impuse de
Uniunea Sovietica. Ideea restabilirii adevarului cu privire la Basarabia
populata in principal de ucrainieni, idee vehiculata de ultimatumul rusesc,

era contrazisa de recensamantul organizat in 1930 de statul roman. Dintr-o

populatie in jur de 3.000.000 de locuitori, 1.610.755 erau romani (54%),
351.012 rusi, 314.211 ucrainieni, 164.726 bulgari, ceilalti locuitori fiind evrei,
germani, tatari, turci.
Romania Mare nu mai exista!
Continuand politica sa de ameliorare a relatiilor cu Berlinul, in noul cabinet
constituit la 28 iunie, Horia Sima, noul sef al legionarilor, a fost numit
subsecretar de stat la Ministerul Educatiei Nationale. Astfel, pentru prima
data de la crearea sa, Garda de Fier trimitea membri ai sai in guvern.
La 30 iunie, regele a comunicat lui W. Fabricius, ministrul Germaniei la
Bucuresti, hotararea Romaniei de a renunta la garantiile anglo-franceze si
dorinta de a ajunge la un acord general cu Reichul; la 1 iulie, Carol al II-lea
a solicitat ca o misiune militara germana sa fie trimisa in Romania.
In ziua de 4 iulie o delegatie alcatuita din 12 fosti ministri, in frunte cu Iuliu
Maniu si I. C. Bratianu, s-a prezentat la palat intr-o audienta colectiva
cerand regelui sa constituie un guvern de concentrare nationala, dar Carol
al II-lea a decis formarea, in aceeasi zi, a unui cabinet prezidat de Ion
Gigurtu, filogerman; persoanele, apartinand gruparilor Gheorghe Tatarascu
si Armand Calinescu au fost inlaturate, locul lor fiind luat de oameni politici
care erau dispusi sa mearga pe linia concesiilor fata de Germania; Garda
de Fier era reprezentata prin Horia Sima (Ministerul Cultelor si Artelor),
Vasile Noveanu (Ministerul Inventarului Avutiei Nationale) si Augustin
Bideanu (subsecretar de Stat la Ministerul de Finante). La 10 iulie, Romania
a parasit Societatea Natiunilor iar prin Decretul 9/31 august 1940, a aparut
o severa legislatie rasiala, net antisemita, prin toate aceste masuri regele
urmarind sa castige increderea Germaniei si sa obtina sprijinul legionarilor.
Dar la 6 iulie Horia Sima a demisionat din guvern iar peste 3 zile gestul sau
a fost urmat de ceilalti legionari. La 20 iulie, o delegatie de membri ai Garzii
de Fier, in frunte cu Horia Sima s-a prezentat la palat, cerand regelui sa i se
incredinteze noul guvern.
Politica de reconciliere promovata de Carol al II-lea in interior (fata de
legionari) si in exterior (fata de Axa) nu a salvat tara de izolare. Ungaria,
stimulata de acceptarea ultimatumului sovietic de catre Romania, a inceput
sa agite in termeni categorici problema Transilvaniei, iar Hitler l-a sfatuit la 3
iunie pe rege, sa inceapa negocierile cu Ungaria si Bulgaria in problema

revizuirilor teritoriale. Tratativele de la Turnu-Severin (16-24 august) nu au

condus la rezultatul dorit de partea maghiara ceea ce a determinat ca
ministrii de externe ai Romaniei si Ungariei sa fie convocati la Viena pentru
ziua de 29 august, unde li s-a comunicat ca Ribbentrop si Ciano (ministrii
de externe german si italian) si-au asumat rolul de arbitri.
La 30 august 1940, Romaniei i s-a impus Dictatul de la Viena, act prin care
a fost desprinsa din trupul tarii o suprafata de 43.493 km2 cu o populatie de
2.667.000 locuitori, din care 50,2% erau romani, 37,1% maghiari si secui,
iar restul germani, evrei si de alte nationalitati. In teritoriul cedat avea sa se
manifeste un val de teroare impotriva romanilor, culminand cu monstruoase
crime, expulzari, revizuirea reformei agrare din 1921, desfiintarea de scoli,
biblioteci, teatre, asociatii culturale, biserici si parohii romanesti iar reteaua
scolara a fost redusa considerabil.
Carol al II-lea , impins de aceste evenimente, adunase la 29 august,
Consiliul de Coroana, in urma caruia s-a redactat comunicatul prin care se
accepta arbitrajul (de fapt dictatul) in urma unor cereri ultimative ale Axei.
Tot regele nota in al sau Jurnal, la 30 august 1940, faptul ca primind in
audienta pe Iuliu Maniu, acesta, printre altele, a criticat sistemul politic de
astazi, iar la ora 2400, participand impreuna cu Dinu Bratianu la Consiliul
de Coroana a atacat regimul facand incursiuni in politica interna,
incursiuni pe care regele s-a simtit obligat a le opri.
Dar drama teritoriala a Romaniei nu s-a sfarsit aici.
Presiunile crescande, in special germane, au determinat o noua cedare
teritoriala: Cadrilaterul. Cele doua judete din sudul Dobrogei Durostor si
Caliacra cedate Bulgariei, aveau circa 30% populatie bulgara, 40%
populatie romaneasca, iar restul turci si alte nationalitati.
Tratativele incepute la 19 august intre Romania si Bulgaria s-au incheiat la
7 septembrie prin semnarea tratatului de frontiera romano-bulgar la
Craiova, in baza caruia s-a revenit la granita din 1912. Astfel partea de sud
a Dobrogei, insumand un teritoriu de 7.695 km2 cu o populatie de 350.000
locuitori, a fost luata de Bulgaria.
Romania se afla intr-un moment de cumpana. O intreaga evolutie istorica
romaneasca spre unitate nationala era intrerupta brutal, iar populatia tarii,

de aceasta data, indiferent de optiunea politica, a iesit in strada

manifestand impotriva cedarilor teritoriale. In mai putin de trei luni, Romania
pierduse 99.738 km2 (33,8% din suprafata tarii) si 6.821.000 de locuitori
(33,3% din populatia sa).
Romania traia, alaturi de celelalte tari ale Europei, cea mai mare catastrofa
cunoscuta de omenire pana atunci: cel de-al doilea razboi mondial. In
Europa se surpau, concomitent, hotarele unor tari, temeliile nationale si
internationale ale unitatii in diversitate pe care se cladise civilizatia acestui
continent.
Situatia din tara era tensionata pana la extrem. Carol al II-lea avusese
dreptate cand consemnase in jurnalul sau: Simt ca in zilele care vor veni
se va acumula asa o cantitate de ura impotriva mea, incat cu greu voi
putea tine capul sus. Atacurile vor fi conjugate din partea lui Maniu si a
Garzii de Fier (bineinteles, fiecare pentru motivul sau n.ns.).
Constatand incapacitatea lui Gigurtu de a stapani situatia din tara, regele a
decis sa-l inlocuiasca cu o persoana capabila sa restabileasca ordinea,
care sa aiba autoritate in armata, sa se bucure de increderea Garzii de Fier
si, totodata, sa nu intampine opozitia lui Iuliu Maniu si a lui C.I.C. Bratianu.
Persoana care intrunea aceste atribute era tot un militar, generalul Ion
Antonescu. Carol al II-lea mai spera ca Ion Antonescu ii va putea asigura
tronul.
Numind ca prim ministru un militar, regele incerca aceeasi solutie ce se
dovedise eficienta, din punctul sau de vedere, in perioada imediat
urmatoare datei de 21 septembrie 1939. Cele doua zile care au urmat au
fost insa pline de evenimente pe care Carol al II-lea nu le-a mai putut
controla si, in consecinta, la 6 septembrie 1940 a fost nevoit sa abdice;
generalul Antonescu nu era generalul Argesanu!