Sunteți pe pagina 1din 1

Evolutia consumului populatiei intre 2008 si 2013: dam cu 45% mai multi bani pe tutun si alcool,

si cu 40% mai putini bani pentru educatie!


Trimestrul trei al anului 2008 a reprezentat momentul de varf al perioadei de dinainte de criza, iar
de atunci, structura consumului populatiei a suferit modificari destul de interesante.
Astfel, daca in T3.08, cheltuielile lunare de consum ale unei gospodarii insumau 1.385,4 lei, in
T3.13, suma a crescut cu 19,3% si a ajuns la 1.652,6 lei, dar daca analizam evolutia structurii
acestor cheltuieli, se observa o crestere semnificativa pe segmentele locuinta, utilitati si
combustibili si tutun si alcool, si o scadere la fel de importanta pe segmentele imbracaminte si
incaltaminte, educatie si transport, detalii in graficul de mai jos, click pe imagine pentru
marire.
Practic, mai mult de jumatate din bugetul unei gospodarii se duce pe alimente (40,9%) si pe
intretinerea locuintei (15,5%, in crestere de la 13,6% in 2008).
Daca discutam in sume absolute, situatia se prezinta in felul urmator: o gospodarie cheltuie in
medie 676 lei lunar pe alimente (+21% versus 2008), 256 lei reprezinta cheltuielile generate de
locuinta, utilitati si combustibili, iar pe locul trei se situeaza cheltuielile cu achizitia de alcool si
tutun, care au crescut cu 45% intre T3.08 si T3.13, respectiv de la 88,7 lei, la 128,9 lei, detalii in
graficul numarul doi.
In acelasi timp, pe ultimul loc se situeaza cheltuielile cu educatia, a caror pondere in totalul
cheltuielilor de consum a scazut de la 0,6%, la 0,3%, scaderea in sume absolute fiind de la 8,3
lei, la 5 lei lunar (-40%). Luand in calcul un numar de circa 7,4 milioane de gospodarii, cheltuielile
anuale ale populatiei cu educatia se ridica la aproximativ 100 milioane de euro.
Cresterea sumelor pe segmentele locuinta, utilitati si combustibili si tutun si alcool se justifica
prin faptul ca preturile au crescut mult in ultimii ani, iar cererea este destul de inelastica (oamenii
nu consuma mai putin daca pretul acestor produse creste), si cum veniturile sunt limitate, pentru
a acoperi aceste cresteri, s-a taiat din alta parte.
Per total, veniturile lunare ale unei gospodarii (inclusiv cele in natura) au totalizat 2.528 lei, iar
cheltuielile totale au insumat 2.267 lei, in crestere cu 16,8%, respectiv 16% comparativ cu
aceeasi perioada a anului 2008.
Totusi, se remarca faptul ca ponderea veniturilor din prestatii sociale in total venituri a crescut de
la 20,8% in T3.08, la 22,7% in T3.13, ceea ce inseamna ca oamenii sunt tot mai dependenti de
stat.

S-ar putea să vă placă și