Curs 4 - Epidemiologie

ASPECTE EPIDEMIOLOGICE ALE PRINCIPALELOR BOLI CU TRANSMITERE

AEROGENA
GRIPA
Este cea mai raspandita infectie acuta virala a aparatului respirator cu grave
implicatii medicale si socio-economice.
Gripa este cunoscuta din antichitate provocand numeroase pandemii: 1530,
1580, 1782, 1889-1890, 1918-1919, 1957-1959.
Exista trei tipuri de infectie cu virusurile gripei: A (1933), B (1936), C (1950).
Cea mai frecventa, epidemica si severa, prin complicatii si decese este gripa de
tip A.
Fr: gripper = a ataca, a brusca; influere = a curge
Virusul gripei A inregistreaza o continua restructurare genetica urmata de o
variatie antigenica care a determinat existenta, pana in prezent, a tipurilor de
virus A0, A1, A2 cu subtipurile: H1N1, H2N2, H3N2 si intermediare (subtipuri).
Fiecare nou tip de virus A este pandemigen.
Variatia antigenica are loc treptat, lent pe durata a zeci de ani.
Variatia antigenica minora (antigenic dreaft) se acumuleaza an de an, iar
periodic se produc modificari antigenice majore (antigenic shift)
Factorii principali
Care determina restructurarile antigenice sunt:
fondul imunitar populational anti-gripal ridicat (presiunea imunologica);
Infectii mixte cu 2 subtipuri pe aceeasi gazda umana sau animala;
Trecerea bidirectionala a virusului A pe gazde aviare si porcine asiatice.
Implicatiile medicale
Constau in izbucnirea unor epidemii severe de fiecare data cand s-a produs
antigenic shift sau producerea de pandemii cand shiftul a fost total, deci a
aparut un virus A nou.
Aceste variatii antigenice impun selectarea, in fiecare an, de tulpini
modificate pentru a prepara noi vaccinuri (vaccinuri anuale).
Implicatiile economice
Deriva din cele medicale :
morbiditate,
complicatii,
decese,
supraveghere imunologica si virusologica,
prepararea de noi vaccinuri.
PROPRIETATI CU IMPORTANTA EPIDEMIOLOGICA

 Existenta de tipuri si subtipuri necesita o permanenta supraveghere

epidemiologica pentru a evalua modificarile hemaglutininei (pana in prezent
exista H1-H8 ) si a neuraminidiazei (pana in present N1-N7).
Pentru recunoasterea tulpinilor standard utile la prepararea vaccinului anual
se va nota:
tipul (A, B, C)
gazda de origine (oameni, animale, pasari)
zona geografica ( Asia etc.)
numarul tulpinii inregistrate la Londra sau Atlanta
anul izolarii
subtipul antigenic al hemaglutininei si neuraminidiazei (in cazul virusului
A)
Exemplu : A/Johannesburg/33/94 (H3N2)
Rezistenta in mediul ambiental este scazuta, deci decontaminarea se va realiza
prin aerisire si igienizare comuna, fara utilizarea decontaminantilor chimici.
Virusurile gripale sunt total insensibile la actiunea antibioticelor (se vor folosi
cand sunt semne ale supraadaugarii unei infectii bacteriene), care se poate
produce dupa 5 7 zile de la debutul gripei.
Rezistenta la antivirale de sinteza chimica (Amantadina, Rimantadina,
Acyclovir, Oseltamivir, Zanamivir, s.a.) poate fi prezenta; acestea au o utilizare
limitata; pot reduce severitatea infectiei daca sunt administrate cat mai
aproape de momentul declansarii acesteia.
Rezistenta la decontaminantii uzuali este foarte redusa; utilizarea acestora nu
se recomanda.
PROCESUL EPIDEMIOLOGIC
SURSE DE AGENT PATOGEN
Omul bolnav cu forme clinice tipice (usoare, medii sau grave) si atipice
(subclinice, asimptomatice, inaparente etc.)
Omul purtator de virus :
- preinfectios, cu contagiozitate ridicata, 1-2 zile
de invazie (debut)
- sanatos, tranzitoriu, fara semnificatie
epidemiologica
- fost bolnav, in convalescenta, diseminarea
virusului este
practic absenta
Animalele si pasarile: indeosebi pasarile salbatice si domestice; porcinele.
Alte animale salbatice si domestice pot face infectie gripala, fara a avea
insa relatii semnificative cu gripa omului.
MODURILE SI CAILE DE TRANSMITERE
Modul direct este predominant deoarece virusul gripei are o rezistenta
scazuta in mediul ambiental.
Transferul virusului spre receptivi se realizeaza indeosebi prin picaturile
septice, gripa fiind un model de infectie de aglomeratie
Modul indirect este implicat numai sub forma interventiei in transmitere a
aerului, obiectelor si mainilor, recent contaminate cu virusul gripei.
2

RECEPTIVITATEA
Receptivitatea este generala la persoanele care nu poseda titruri protective
de anticorpi corespunzatori cu structura antigenica a subtipurilor circulante.
Receptivitatea este mai crescuta la copii, varstnici, gravide,
imunosupresati etc.
Receptivitatea este scazuta la persoanele recent vaccinate sau care au
trecut prin boala in sezonul epidemic precedent.
Imunitatea naturala si artificiala este strict specifica de tip si subtip al
virusului gripei.
Factorii favorizanti ai procesului epidemiologic al gripei sunt reprezentati de
scaderea rezistentei generale, aglomeratie, conditii socio-economice deficitare,
sezonul rece si de trecere s.a..
FORMELE DE MANIFESTARE ALE PROCESULUI DEMIOLOGIC
Manifestarea sporadica se poate intalni in populatia generala, in fiecare
an, mai ales in perioadele fara epidemii, in sezonul cald, in colectivitati recent
afectate de gripa sau vaccinate, cu conditii socio-economice bune.
Manifestarea endemica este caracteristica pentru gripa dar uneori se poate
intalni in colectivitati pentru asistenta medico-sociala a copiilor si
varstnicilor si in unitatile militare, inchisori etc.
Manifestarea epidemica, cu extensivitate si severitate variata se intalneste
aproape in fiecare an; marile epidemii se inregistreaza la aproximativ 3
5 ani; aglomeratiile, sezonul rece, conditiile socio-economice deficitare, sunt
factori care favorizeaza aparitia epidemiilor
Manifestarea pandemica este caracteristica gripei A dar este semnalata la
intervale mari de timp, fiind conditionata de aparitia unor tulpini de virus
complet restructurate antigenic.
PREVENTIA
Preventia generala
Se refera la masuri care privesc protectia populatiei cu risc si supravegherea
epidemiologica si virologica a tipurilor si subtipurilor de virus circulante.
In aceasta directie se vor realize :
anchete seroepidemiologice, pe esantioane populationale, pentru a
cunoaste fondul immunologic antigripal;
identificarea si protectia speciala a grupurilor cu risc crescut la
infectia gripala: copii, varstnici, imunosupresati, gravide etc.;
organizarea supravegherii tip santinela pentru a depista precoce
intensificarea circulatiei virusului gripei in populatie;
asigurarea cooperarii populationale (prin educatie) si a structurilor
socio-economice (prin relatii speciale) pentru asigurarea conditiilor de
desfasurare a preventiei si combaterii gripei.
Preventia speciala
3

 Specifica include utilizarea :

Imunoglobulinelor;
Antiviralelor;
Vaccinurilor;
Vaccinarea anuala a grupurilor cu risc crescut, utilizand, vaccinuri cu virus viu
sau cu virus omorat, cu administrare rinofaringiana (instilatii, aerosolizare) sau
injectabila.
Protectia astfel obtinuta asigura evitarea formelor severe de gripa, cu
complicatii sau decese.
COMBATEREA
Combaterea (controlul) insumeaza actiunile intreprinse pentru a opri si lichida
un proces epidemiologic al gripei.
Combaterea necesita :
efectuarea anchetei epidemiologice
depistarea, inclusiv a formelor atipice si suspecte de gripa
declararea cazurilor, numeric, la intervale variate (zilnic,saptamanal,
lunar, trimestrial).
izolarea cazurilor grave, cu risc, la spital, celelalte, in familie,
scoala, cazarma etc.;
contactii bolnavilor vor fi supravegheati timp de 1-5 zile,
acordand atentie deosebita gravidelor, copiilor si varstnicilor etc.;
masuri pentru cresterea rezistentei generale;
administrarea de imunoglobuline si vaccinuri
igienizare totala
educatie
investigatii serologice, virologice, asupra morbiditatii, complicatiilor,
deceselor etc.
INFECTIILE STREPTOCOCICE
Streptococul betahemolitic grup A (SBHA), provoaca maladii care se incadreaza
in capitolul de patologie infectioasa determinat indeosebi de sero-grupurile A,
B, C, D, G.
Infectiile cu SBHA, prin frecventa si gravitatea complicatiilor tardive
nesupurative, ocupa un loc particular.
Intre infectiile cauzate de SBHA, anginele sunt cele mai frecvente (50-100% ooo
loc.) si se pot asocia sau nu scarlatina (30-35 % ooo loc.), erizipelul, impetigoul,
infectiile puerperale si numeroase alte localizari.
Dupa anul 1985, in SUA, Anglia, Canada, tarile scandinave si altele s-au
semnalat cazuri de fasceita necrozanta si miozita, cu evolutie severa.
CARACTERISTICILE CU IMPORTANTA EPIDEMIOLOGICA ALE SBHA
SBHA are o structura antigenica foarte complexa : proteina M, cu peste 85 de
subdeterminanti care desi este imunizanta, vaccinurile necesita includerea unui
4

numar mare de structuri antigenice fara a evita reinfectiile. In plus, SBHA

dispune si de alte antigene de tip proteic, polizaharidic mucopeptidic iar cele
membranare sunt responsabile cu reactivitatea incrucisata cu tesutul
miocardic, sinovial si cu membrane bazala glomerulara, determinand:
reumatism articular acut (1-4%), cardita reumatismala (1-5%) si
glomerulonefrita acuta (1-10%).
SBHA are o virulenta deosebita atat prin componente ale proteinei M
cat si prin capacitatea de a produce numeroase toxine : streptolizine,
eritrotoxine, hialuronidaza, streptokinaza s.a.
Prin aceste toxine SBHA are capacitate invaziva in tesuturi atat prin actiuni
directe cat si prin blocarea mijloacelor de aparare ale organismului.
Rezistenta ambientala este de nivel mediu, SBHA poate fi distrus utilizand
decontaminantii uzuali si dintre antibiotice, mai ales penicilina si eritromicina.
SURSELE DE AGENT PATOGEN
Omul bolnav, cu faringita, amigdalita, scarlatina, erizipel sau alte localizari;
fiecare dintre acestea evoluand tipic sau atipic. Sursa cea mai importanta este
reprezentata de omul bolnav cu angina.
Omul purtator de SBHA poate fi :
- preinfectios cu contagiozitate de 1-3 zile
- sanatos, cu localizare temporara nazala, faringiana sau mixta, cu
posibilitatea diseminarii SBHA timp de 7-14 zile; acesti purtatori sunt depistati si
neutralizati cu penicilina V prin actiune de supraveghere epidemiologica in
colectivitatile de
scolari; prevalenta purtatorilor sanatosi poate creste mult
(4080% din efectiv) cand apar cazuri de angina sau scarlatina,
neizolate precoce
- fosti bolnavi, in proportii relative reduse, in convalescenta
unii bolnavi
continua sa disemineze SBHA, pe durata variabila,
rareori 1-3 luni de zile;
Vacile cu mastita streptococica, pot transmite SBHA la ingrijitori si prin
lapte si derivatele sale, in populatia generala.
Anginele prezinta cea mai mare frecventa, secretiile nazofaringiene constitue
produsul patologic cel mai important prin care se disemineaza SBHA.
MODURILE SI CAILE DE TRANSMITERE
SBHA, cu o rezistenta ambientala medie se poate transmite de la surse la
receptive prin:
modul direct, in conditii de aglomeratie (familie, colectivitate, mijloace
de transport in comun, sali de spectacole etc.); picaturile septice sunt
elemente principale de contaminare si infectie
modul indirect intervine in circumstante epidemiologice variate, cand
SBHA se poate transmite prin aer, alimente (lapte, derivate), obiecte (de
uz individual, colectiv, occupational), mainile, mustele; toate aceste cai
pot fi contaminate prin produsele patologice eliminate de catre surse.
RECEPTIVITATEA
Nu este generala. Este crescuta la copii dar mult scazuta la adulti si absenta la
persoanele care au fost bolnave de scarlatina.
5

 Numai serotipul care produce scarlatina este imunogen.

In cazul celorlalte infectii cu SBHA imunitatea este absenta si uneori este
posibil sa se instaleze o stare de hipersensibilizare la toxinele produse de
SBHA.
In general, orice infectie produsa de SBHA este urmata de aparitia, la cateva
saptamani, de anticorpi anti-proteina M si fata de alti determinanti antigenici,
care persista ani de zile.
Anticorpii anti-streptolizina O (ASLO) inregistreaza cresterea titrului cu ziua a 8
a de la debutul infectiei, are valori maxime dupa 3-5 saptamani, apoi, dupa 8
saptamani, nivelul scade treptat, normalizandu-se dupa 12 luni de zile ( 85200UI/ml).
In ultimul timp s-au elaborat teste rapide pentru evaluarea prezentei diferitelor
categorii de anticorpi indusi de SBHA (Streptozym, Streptex, Phadirect Strep A).
FORMELE DE MANIFESTARE A PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC
Procesul epidemiologic al infectiilor cu SBHA poate evolua diferit in raport cu
natura acestora (angina, scarlatina, erizipel etc.).
Manifestarea sporadica este, in prezent, caracteristica pentru scarlatina,
erizipel, impetigo, infectii puerperale etc. Anginele pot inregistra
imbolnaviri sporadice in sezonul calduros, in populatia generala, mai ales
printre adulti, in populatiile favorizate socio-economic, cu o rezistenta
nespecifica optima.
Manifestarea endemica poate fi intalnita mai ales pentru angine, in
colectivitatile destinate asistentei medico-sociale a copiilor, in sezonul
rece si de trecere, in aglomeratii si populatii cu un mod de viata neigienic.
Manifestarea epidemica este caracteristica pentru angine cand se poate
asocia si cu alte localizari ale SBHA, inclusiv scarlatina.
In timpul epidemiilor, se inregistreaza o crestere puternica a prevalentei
purtatorilor de SBHA care favorizeaza extinderea epidemiei.
Spre finalul acestei manifestari si in perioada urmatoare, se semnaleaza
aparitia complicatiilor tardive, nesupurative.
PREVENTIA INFECTIILOR SI A COMPLICATIILOR NESUPURATIVE INDUSE DE
SBHA
Preventia prin masuri generale ocupa un loc principal si include :
supravegherea epidemiologica, clinica si cu laboratorul a colectivitatilor de
prescolari si adolescenti
efectuarea triajului epidemiologic la inceputul activitatii si dupa vacante in
colectivitatile cu risc - internate;
depistarea precoce a infectiilor faringo-amigdaliene cu SBHA si sterilizarea lor
cu penicilina 7-10 zile; la alergici : eritromicina 5-7 zile;
depistarea si sterilizarea purtatorilor sanatosi de SBHA, utilizand penicilina V,
10zile;
asigurarea administrarii de Moldamin (penicilina retard) concomitent cu
supravegherea clinica si cu laboratorul a copiilor cu complicatii tardive
poststreptococice;
6

 supraveghera fostilor bolnavi, timp de 4-6 saptamani, pentru depistarea starii

de purtator SBHA sau prezenta complicatiilor poststreptococice;
controlul sectorului de alimentatie: lapte si derivate;
asigurarea cooperarii cu veterinarii pentru a cunoaste existenta vacilor pentru
lapte, cu mastita streptococica.
Realizarea educatiei populationale privind riscurile infectiilor cu SBHA
COMBATEREA
Combaterea infectiilor cu SBHA se bazeza pe:
realizarea anchetei epidemiologice
depistarea bolnavilor tipici, atipici, suspecti;
izolarea in spital a cazurilor de scarlatina, erizipel si a formelor
severe de angina
raportarea nominala a scarlatinei si numerica a celorlalte infectii;
depistarea si sterilizarea cu penicilina V a purtatorilor de SBHA;
contactii cu sursele vor fi supravegheati timp de 10 zile, epidemiologic,
clinic si cu laboratorul;
convalescentii vor primi o doza de Moldamin (600.000 sau 1.200.000 UI,
in raport de varsta), la externare si dupa 7 zile de la aceasta, cu o
dispensarizare de 3-6 luni de zile, asigurandu-se controlul clinic si cu
laboratorul;
decontaminarea cu substante chimice uzuale;
igienizarea generala, cu accent de ventilatie;
educatia populationala.
RUJEOLA
Rujeola este o maladie specifica omului, cunoscuta din antichitate, are
raspandire universala, se poate manifesta clinic si epidemiologic, in forme
variate, cu si fara severitate, fiind cauzata de un virus descoperit in anul 1954.
Mult timp rujeola a fost confundata cu variola, scarlatina si rubeola.
In absenta vaccinarii, 80-90% dintre copii trec prin infectia rujeolica, cu risc de
complicatii sau deces.
In tarile unde vaccinarea antirujeolica nu se practica populational, rujeola
determina, annual, decesul a aproximativ 1 milion de copii in varsta de pana la
4 ani.
In Romania, dupa extinderea programului de imunizari, in perioada 1967-1979,
rujeola inregistreaza o morbiditate neepidemica (300-600 % 000 in 1975; 10-110
% 000 locuitori in 1994).
CARACTERISTICI CU IMPORTANTA EPIDEMIOLOGICA ALE V. RUJEOLIC
Rezistenta in mediul ambiental este scazuta, virusul rujeolei poate fi distrus
prin mijloace de igienizare generala.
Decontaminantii chimici uzuali nu se folosesc decat in situatii epidemiologice
deosebite, in colectivitati.
7

 Antiviralele de sinteza chimica sunt utile in protectia persoanelor cu risc

crescut; necesita o administrare cat mai apropiata momentului infectant.
Virusul rujeolei este omogen si stabil antigenic, avand o buna capacitate
imunogena ceea ce il face util prepararii vaccinurilor.
Termolabilitatea si sensibilitatea la cantitati, chiar foarte reduse, de anticorpi a
virusului rujeolei, necesita masuri speciale de conservare a vaccinului si de
selectionare a grupurilor propice vaccinarii.
PROCESUL EPIDEMIOLOGIC
SURSE DE AGENT PATOGEN
Omul bolnav cu forme tipice, cu exantem, sau atipice, benigne, in mod
natural sau la vaccinati, este contagios 3-5 zile de la debutul bolii
Omul purtator de virus poate fi :
preinfectios, este reprezentat de persoana aflata in ultima parte a
incubatiei (3-5 zile inaintea debutului) cand are nivelul ridicat de
contagiozitate;
sanatos, care are un rol epidemiologic redus deoarece disemineaza
cantitati foarte mici de virus si pe o durata scurta;
fost bolnav, care in rujola, practic nu este contagios.
Sursele principale de virus: omul bolnav si purtatorul preinfectios,
disemineaza virusul mai ales prin secretiile:
nazofaringiene,
traheobronsice si
conjunctivale.
MODURILE SI CAILE DE TRANSMITERE
Modul direct: virusul rujeolei, fiind un paramyxovirus, cu rezistenta redusa in
mediul ambiental, se transmite prin:
doze infectante foarte mici,
predominant, prin picaturile septice (Flugge),
in general in aglomeratii,
in conditii de viata neigienica
Modul indirect: pot contribui, mai ales in colectivitati, la transmiterea
virusului rujeolei:
aerul,
obiectele,
mainile, recent contaminate.
RECEPTIVITATEA
Receptivitatea este generala pentru persoanele care nu au facut boala si nu au
fost vaccinate.
Prescolarii si scolarii, pana la varsta de aproximativ 15 ani, in absenta
vaccinarii, constituie grupurile cu risc major.
Nou-nascutii si sugarii pana la varsta de 6 luni sunt, in general, nereceptivi.
8

 Populatiile izolate geographic pot acumula, in timp, un numar mare de

receptivi.
Imunitatea postinfectie este durabila, iar cea postvaccinala, in majoritatea
cazurilor, determina o nereceptivitate pe termen lung.
Formele de evolutie epidemiologica si clinica ca si prevalenta complicatiilor
tardive, depinde foarte mult de rezistenta generala nespecifica a fiecarei
personae si de caracteristicile tulpinii virusului rujeolei.
FORMELE DE MANIFESTARE A PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC
In perioada care a precedat introducerea vaccinului antirujeola, in Programul
Extins de Imunizari, rujeola se manifesta, frecvent, epidemic, cu morbiditate si
mortalitate ridicata.
Manifestarea sporadica este caracteristica rujeolei din tarile unde
vaccinarea se practica pe baza de program. Cazurile sporadice se pot
inregistra la vaccinati, copiii din grupurile de varsta necuprinse in vaccinare si
la adulti.
Manifestarea endemica nu este caracteristica rujeolei dar se poate semnala:
colectivitatile pentru asistenta medico-sociala a copiilor, incomplet
vaccinati.
Manifestarea epidemica era intalnita in numeroase arii geografice pentru ca
astazi sa fie semnalata in multe tari africane, sudamericane si sudesticasiatice unde nu se practica imunizarea sau aceasta realizeaza o slaba
acoperire pentru grupurile populationale cu risc.
PREVENTIA
Masurile generale de preventie constau in:
supravegherea epidemiologica a colectivitatilor de copii pentru a asigura
includerea acestora in programul de vaccinare.
protectia nespecifica, prin cresterea rezistentei generale, are importanta
mai ales, pentru copiii cu contraindicatii pentru vaccinare.
gravidele si persoanele cu imunosupresie trebuie sa evite aglomeratiile si
sa-si asigure un mod de viata igienic.
educatia populationala in legatura cu preventia rujeolei, asigura
cooperarea acesteia.
Masurile specifice include utilizarea limitata, la copiii si adultii cu mare risc,
neimunizati natural sau artificial, a imunoglobulinelor a caror administrare
impune un interval de 3 luni de zile, inainte si dupa vaccinarea antirujeola.
Vaccinopreventia realizata prin program, a creat premisele ca pe viitor, sa se
discute posibilitatea eradicarii rujeolei, dupa modelul variolei si poliomielitei:
Program Vaccinare 1963 in SUA,
Program Vaccinare 1979 - in Romania,
In prezent se incearca inlaturarea unor obstacole din calea cresterii eficientei
vaccinopreventiei antirujeola.
OBSTACOLE:
termolabilitatea vaccinului;
9

blocarea imunogentitatii vaccinului de catre imunoglobuline si anticorpii

specifici materni;
absenta seroconversiei la 1-5 % dintre vaccinati;
diminuarea progresiva, uneori, pe termen scurt, a titrului anticorpilor
postvaccinali;
tendinta la deplasarea infectiei spre copiii mici si spre cei mari,
adolescenti si chiar adulti;
alte cauze ale golurilor imunitare:
nerecuperarea contraindicatiilor,
mobilitatea populatiei,
motivatii mistico-religioase,
neglijente populationale si medico-sanitare;

COMBATEREA
Combaterea rujeolei, in conditiile derularii programului de vaccinari, consta din
depistarea tuturor formelor de boala pentru a evita diseminarea virusului si a
asigura tratamentul optim.
Vaccinarea si revaccinarea in focar si perifocar sau la nevoie, cu larga
cuprindere populationala, constituie metoda cea mai eficace.
INFECTIILE CU MENINGOCOC
Manifestarile clinice ale infectiilor cu meningococ (Neisseria meningitidis) pot fi
variate.
Meningita meningococica ramane o problema majora de sanatate.
Dupa marile epidemii din 1800-1805, din Europa cu o letalitate de 70 %-90 %,
serul antimeningococic descoperit in 1888 si mai apoi, sulfamidele si penicilina,
reduc drastic morbiditatea si mortalitatea.
Dupa anul 1968, se observa recrudescenla africana si apoi mondiala a infectiei
cu meningococ (rinofaringite, infectii acute ale aparatului respirator, meningita
si septicemia).
Cea mai afectata este populatia in zona subsahariana unde meningita cu
meningococ este endemo-epidemica.
CARCATERISTICI CU IMPORTANTA EPIDEMIOLOGICA ALE MENINGOCOCULUI
Serogrupuri 13; implicate in producerea diferitelor manifestari clinice sunt: A,
B, C, Y, W135.
Polizaharidele capsulare ale serogrupurilor A, C, Y, W135 si o proteina interna a
serogrupului B, au permis obtinerea unor vaccinuri cu imunogenitate optima.
Rezistenta in mediul ambiental este redusa de aceea decontaminarea prin
mijloace naturale, mecanice, termice cu decontaminantii uzuali, este eficienta.
Tulpinile de meningococ sunt rezistente la sulfamide in proportie de 50%-60%
iar fata de antibiotice isi pastreaza, in general, sensibilitatea (penicilina,
cloramfenicol, rifampicina, minociclina).
Meningococul colonizeaza usor si persistent epiteliul faringian si al foselor
nazale.
10

PROCESUL EPIDEMIOLOGIC
SURSE DE AGENT PATOGEN
Omul bolnav cu variate localizari, insotite de manifestari clinice sau absente;
Omul purtator de meningococ:
- purtator preinfectios, cu durata variabila de diseminare;
sunt contagiosi si
greu de depistat in absenta cazului
index"
- purtator sancatos nazofaringian, in proportii variate, in raport de natura
colectivitatilor, cresterea prevalentei
acestora indica un risc epidemic; starea de
purtator de meningococ este imunizanta;
- purtator fost bolnav:
Convalescent, in proportie de 1-10%, cu posibilitati de diseminare pe
durata a 3 luni si chiar >4 luni;
Cronic, in proportie de 1-2% cu eliminare intermitena, prin secretii faringiene, pe o
durata care poate depasi 2 ani de zile.
MODURILE SI CAILE DE TRANSMITERE
Modul direct este frecvent implicat deoarece meningococul nu are o rezistenta mare. Diseminarea prin picaturile septice se produce frecvent in aglomeratie, in variate conditii de viata neigienica.
Modul indirect poate interveni in transmiterea meningococului cand acesta
contamineaza, pe termen scurt, aerul, obiectele sau mainile.
RECEPTIVITATEA
Receptivitatea nu este generala si depinde de rezistenta generala a
organismului.
Copiii in varsta de pana la 6 luni sunt protejati
> 50%, daca sunt prezenti anticorpii specifici materni.
Receptivitatea este deosebit de crescuta la copii in virsta de 6-12 luni, 5060% dintre meningite sunt cauzate de meningococ.
Adultii au o receptivitate scazuta, ei contracteaza frecvent infectii oculte imunizante,
in schimb adultii cu rezistenta generala scazuta, cu imunosupresie, traumatisme
craniocefalice, degradarea portii de intrare", pot face infectii severe, inclusiv
meningite
Prezenta meningococului in organism determina imunizare specifica de
serogrup, cu posibilitati de protectie incrucisata; titrul anticorpilor scade repede
si infectia se poate repeta la acelasi individ.
Imunitatea postvaccinala asigura o protectie buna pentru 3-5 ani dar
revaccinarea creste rapid si puternic titrul anticorpilor.
Dupa 7-30 de zile de la colonizarea faringelui cu meningococ, titrul anticorpilor
specifici creste la niveluri protective.
Colonizarea simultana cu bacterii inrudite cu meningococul poate determina
reactii incrucisate cu anticorpii antimeningococ astfel s creasca receptivitatea
la infectia sistemica cu N. meningitidis.
11

FORMELE DE MANIFESTARE A PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

In raport de parametri (dependenti de organismul uman, de meningococ si de
conditiile naturale socio-economice), procesul epidemiologic se poate
manifesta sporadic, endemic sau epidemic.
Manifestarea sporadica este caracteristica Europei si Americii de Nord
si este prezenta in populatiile favorizate din punct de vedere socio-economic
din toate ariile geografice (Romania: 5-15%000).
Manifestarea epidemica:
marile epidemii din zona subsahariana (cauzate de serogrupurile A si
C),
in alte arii geografice, epidemiile sunt circumscrise in perimetrul
unor familii aglomerate, cazarmi, inchisori, lagare pentru
refugiati, unitati pentru asistenta medico-sociala.
In timpul evolutiei epidemice, prevalenta purtatorilor sanatosi de
meningococ creste puternic (50%-90% din populatia afectata).
PREVENTIA
Masurile generale includ:
cresterea rezistentei generale;
supravegherea grupurilor cu risc;
evitarea degradarii mecanismelor de aparare la poarta de intrare"
rinofaringiana;
evitarea si tratarea corecta a traumatismelor craniocerebrale;
depistarea si sterilizarea" purtatorilor; protectia copiilor predispusi la
frecvente rinofaringite, amigdalite, faringite;
evitarea aglomeratiilor;
igienizarea spatiilor de locuit sau pentru activitati;
decontaminarea, periodica, inclusiv cu substante chimice in colectivitatile
cu risc;
convalescentii altor boli infectioase vor fi protejati;
evaluarea periodica a circulatiei meningococului in colectivitati;
efectuarea de anchete seroepidemiologice pentru a aprecia fondul
imunitar fata de diferite serogrupuri circulante;
educatia populatiei.
Masurile specifice ci speciale de preventie se refera la:
chimiopreventia cu sulfamide care se va utiliza numai in zonele unde tulpinile
circulante de meningococ isi pastreaza sensibilitatea;
antibioticopreventia este indicata pentru:
sterilizarea" purtatorilor faringieni,
protejarea contactilor directi cu o sursa de meningococ, deoarece acestia
prezinta risc crescut la infectia meningiana;
nu se foloseste populational;
in zonele endemice, antibioticopreventia poate preceda declansarea
campaniei de imunizari.

12

 vaccinopreventia se poate realiza cu vaccinuri eficiente, bazate pe antigenele polizaharidice, foarte active in cazul serogrupurilor, A, C, Y, W135 si a
unei protein interne, pentru B;
folosirea monovaccinurilor anti -infectie cu meningococ, va tine seama de
zonarea geografica a diferitelor serogrupuri (ex. Franta, Anglia, America
de Sud, Africa - predomina A).
In zonele endemice se vaccineaza intreaga populatie in virsta de 1 an
pana la 25 de ani.
Copiii pana la varsta de 2 ani pot beneficia de un vaccin tetravalent (A, C,
Y, W135) cu o revaccinare la varsta de 5 ani.
COMBATEREA
Combaterea in infectia cu meningococ necesita operatiuni realizate cu multa
exigenta.
Astfel se va efectua:
ancheta epidemiologica;
depistarea diferitelor tipuri de infectie, cu internarea in spital;
depistarea si sterilizarea" purtatorilor;
raportarea va fi urgenta si nominala;
contactii directi cu sursele de meningococ vor fi protejati cu antibiotice;
decontaminarea va include substante chimice;
se vor practica vaccinari si revaccinari;
educatia pentru sanatate va fi diferentiata pe grupuri de virsta.

13