Genocidul armean, un veac de tacere dureroasa

Luana Luban,

Ati avut vreodata curiozitatea sa cautati pe Google imagini cu genocidul armean? V-as spune sa nu fiti atat de
curiosi pentru ca veti fi instant ingroziti. Dar v-as indemna totusi sa priviti si sa judecati singuri daca o mama
omorata cu pruncul in brate sau gropile pline de trupuri firave de copii sau miile de capete infipte in tarusi pot fi
considerate doar intamplatoare victime de razboi?
Ziua de 24 aprilie este data care marcheaza inceputul genocidului armean adica un sir lung, sangeros si macabru
de crime, petrecut intre 1915-1916, atunci cand doua treimi dintre armenii care traiau in Imperiul Otoman au
fost mai intai persecutati, agresati, jefuiti si in cele din urma masacrati. armenii il numesc Medz Yeghern,
,,Marea Catastrofa" sau ,,Raul cel mare", iar pentru istorici nimicirea in masa a armenilor reprezinta primul
genocid din istorie cu consecinte ireparabile: in anul 1900 crestinii reprezentau 20% din populatia Turciei,
iar la inceputul secolului XXI de abia daca mai sunt 0,1%. Iar genocidul crestinilor continua sa umple cerul
cu martiri... pentru ca unii nu mai au loc de ei, de noi pe pamant.
Ziua de 24 aprilie marcheaza deci o comemorare ultra sensibila. Cel care a dat startul este nimeni altul decat
Papa Francisc care, cu ocazia celebrarii slujbei inchinate credinciosilor Bisericii Armeniene Catolice (atasata de
Roma in 1740), a declarat pe 12 aprilie 2015 ca ,,Primul genocid din secolul al XX-lea a fost cel armean".
Papa a pasit pe un camp minat, orice pas riscand sa declanseze o explozie diplomatica fara precedent. Pe de o
parte Papa a spus lucrurilor pe nume, pe de alta parte suveranul pontif doreste sa incurajeze maruntele gesturi

asa-zis pozitive din partea turcilor, chiar daca acestia, din multe motive si din mult orgoliu, nu sunt pregatiti sasi recunoasca responsabilitatea miilor de crime comise care vor, nu vor stau la baza fondarii natiunii lor
moderne.
Acelasi Papa Francisc a salutat si gestul presedintelui Recep Erdogan care pe 23 aprilie 2014 a prezentat
(pseudo)condoleante nepotilor "celor care si-au pierdut viata in circumstantele speciale ale inceputului de secol
XX", fara a pronunta insa numele de "armeni". Turcii se apara motivand ca de fapt este vorba de un razboi civil
in care si-au pierdut viata intre 300 si 500.000 de armeni si turci, deopotriva, fara a mai lua in calcul si masacrul
grecilor pontici si a siriacilor care constituie un genocid complementar. Evident ca atrocitatile comise acum un
secol nu se potrivesc cu imaginea promovata in prezent, aceea a turcului ospitalier si generos, nici cu faptul ca
republica a fost fondata pe mii si mii de asasinate. Pentru ca, istoria inainte de a fi sangeroasa si nemiloasa, este
mai ales parsiva si cred ca aceste condoleante au fost si raman pur si simplu derizorii, ca sa nu spun praf in ochi.
Etapele masacrarii armenilor
De cee Pentru ca genocidul armenilor a fost o succesiune
Foto
planificata de masacre si deportari petrecute pe teritoriul
Nu-ma-uita. Armenia, la 100 de ani de la
actual al Turciei, Siriei, Libanului si Irakului (pentru o
genocid.
intelegere mai ampla a acestui eveniment va propun spre
lectura complexul Dosar 1915 publicat de revista Observator
Cultural. Pentru ca acum o suta de ani Comitetul Central
Unionist, organul de guvernamant al grupului ultranationalist
numit ,,Junii turci", a decis eliminarea armenilor in mai multe
etape. Mai intai barbatii intre 20 si 40 de ani au fost regrupati
in sanul celei de-a III-a armate turce, printre care 120.000 de
soldati crestini, dezarmati, au fost masacrati pe grupuri
restranse incepand cu februarie 2015. Se elimina mai intai
forta bratelor si se continua cu elitele si liderii comunitatii
armene din Constantinopol care isi gasesc sfarsitul in
pogromul petrecut intre 24-25 aprilie 1915. Etapa urmatoare este eradicarea populatiilor crestine din Silicia si
Anatolia orientala (iunie-august 1915): satele sunt golite de locuitori in sensul in care acestia sunt fie ucisi pe
loc, fie sunt obligati sa marsaluiasca lipsiti de hrana, apa si adapost in deserturile din Siria si Irak, fie sunt
torturati si deportati in lagarele de concentrare construite de-a lungul Eufratului, osemintele lor contopindu-se cu
nisipul fierbinte al desertului.
In februarie 1916 incepe a doua faza a genocidului cu exterminarea prin diverse metode (infometare, executii,
torturi), celor 700.000 de armeni deportati in desert. Patriarhatul Armenian de Constantinopol a dat publicitatii
un bilant de 1,3 milioane de victime. Istoricii si mai ales specialistii in studiul genocidelor afirma ca pe baza
evaluarii fiecarei comunitati din bisericile vremii si din fiecare regiune, numarul victimelor care in prezent este
acceptat (aproape) in unanimitate se ridica mai degraba la 1,5 milioane de morti. Iar in aceste conditii, cu ocazia
adevarului istoric rostit raspicat de Papa Francisc, Mevlut Cavusoglu, Ministrul turc al Afacerilor Straine,
trimite umanitatii doua tweet-uri in care spune urmatoarele: ,,Declaratia Papei nu are niciun fundament
istoric si legal. Este pur si simplu inaceptabila", precum si observatia ca: ,,Slujbele religioase nu sunt locuri
unde trebuie alimentate ura si animozitatile, pe baza unor acuzatii fara fundamente". Ma rog, alte chichite
diplomatice aruncate din nou ca praful in ochi.
Dar, daca ne-am intoarce cateva clipe cutremuratoare in trecutul Turcieiu Domnul Mevlut Cavusoglu ar afla ca,
inca de la inceputul Imperiului Otoman, armenii au fost persecutati si, cu toate ca pe baza tratatului de la Berlin
din 1878, imperiul se angaja sa garanteze protectia populatiilor crestine, sultanul Abdulhamid al II-lea a decis sa
nu aplice aceste reforme. Astfel, drepturile armenilor nu au fost respectate si triologia masacre, violuri si jafuri

devine o realitate care suscita reactia armenilor de a crea o miscare nationala si de a forma partide revolutionare
in strainatate. Sultanul gaseste astfel pretextul de a declansa masacre importante intre 1894-1896, perioada in
care au fost ucisi nu mai putin de 250.000 de armeni.
Situatia se inrautateste tot mai mult iar preluarea puterii de catre grupul ultranationalist ,,Junii Turci" este
inceputul sfarsitului, deoarece visul acestora este acela de a crea un nou Imperiu Turc care sa aiba o singura
limba si o singura religie: musulmana, rasismul fiind baza ideologiei lor. In aceste conditii, populatia armeana
este acuzata ca a destabilizat Imperiul Otoman si in consecinta trebuie anihiliata, altfel viitorul turcilor este
amenintat. Iar pentru a-si atinge acest scop ticalos sunt utilizate toate mijloacele de exterminare: armenii crestini
de toate varstele au fost torturati, spanzurati, decapitati, infometati, impuscati, agresati, inecati, terorizati,
deportati in desert. Un masacru orchestrat mai ales de Mehmet Talat Pacha care declara: ,,Trebuie sa punem
capat existentei tuturor armenilor, oricat de criminale sunt masurile care se impun. Nu trebuie sa tinem
cont nici de sex, nici de varsta".

Comemorarea genocidului armean FOTO AP

O crima nepedepsita devina ,,legitima"
Acum o suta de ani, pe teritoriul Turciei actuale a avut loc masacrul unui milion si jumatate de armeni, in cea
mai mare parte femei si copii. Tremur scriind din nou cuvantul copii avand pe retina imaginea acelor trupuri
numai piele si os, lipiti de pamantul uscat, agonizand sub soarele torid care din voia lui Dumnezeu rasare insa pe
cer si pentru victime si pentru calai. Nu ar fi o idee rea ca cineva sa-i trimita ministrului Mevlut Cavusoglu un
tweet in care sa scrie doar cateva nume: Behaeddine Chakir, Mehmet Nazim, Ismail Enver Pacha, Ahmad
Djamal Pacha. Cu aceasta ocazie va descoperi ca afirmatiile Papei Francisc au ca fundament insasi istoria
Turciei consemnata in documente si marturii irefutabile. Sau poate la scoala tinerii turci invata doar despre
momentele de glorie ale stramosilor lor care de-a lungul istoriei au purtat tot timpul o lupta agresiva de

expansiune, Nu stiu, ma intreb si eu asa, simplu in camara mea...

Poate ca unii supravietuitori ai genocidului au preferat sau au fost obligati sa lase o cortina de fier peste acest
trecut dureros, motiv pentru care armenii de azi marturisesc ca in memoria colectiva se simt mereu indurerati.
Urmasii armenilor ucisi acum un secol reprezinta insa acea generatie exasperata sa tot cerseasca recunoasterea
acestui genocid evident de cutremurator. Nepotii si copiii celor ucisi resimt durerea unui doliu imposibil de
vindecat si de acea, in fiecare an, in luna ciresilor infloriti armenii din lumea intreaga comemoreaza acest
eveniment dramatic pentru ca in toate familiile lor exista cel putin o victima, fiecare avand deci o istorie
insangerata de povestit lumii intregi. Armenii secolului XXI se confrunta cu acest trecut dureros pentru a
reanima si a pastra vie memoria stramosilor lor, pentru ca asa cum spunea Papa Francisc ,,acolo unde nu mai
exista memorie, inseamna ca raul tine inca rana deschisa. A ascunde sau a nega raul este ca si cum ai lasa
o rana sa sangereze neincetat, fara a o bandaja".
Iar vindecarea acestor rani sufletesti, morale, familiale, identitare profunde nu poate veni decat prin
recunoasterea si asumarea evenimentelor petrecute. Patriarhul armean Nerses Bedros al-XIX-lea Tarmuni
spunea pe buna dreptate ca raul s-a perpetuat si istoria a mai nascut numerosi alti monstri deoarece genocidul
armenilor ca nu a fost condamnat, iar cei responsabili nu au fost nicodata pedepsiti. Pentru ca o crima care nu
este sanctionata devine un pretext pentru a comite alte monstruozitati din ce in ce mai odioase. Daca nu
condamnam nedreptatile si crimele comise impotriva celor inocenti (armenii au fost jefuiti, femeile si tinerele
violate, bisericile si casele distruse, barbatii crucificati si decapitati, copiii infometati pana la moarte), atunci
acestea devin o maniera legitima de a le pune in practica. Din aceasta cauza, sirul odios al genocidurilor
continua si in prezent. Cate carti de istorie mai consemneaza cuvintele lui Hitler care inconjurat de amicii sai le
spunea, razand probabil: "Cine isi mai aduce aminte de masacrul armeniloru" (22 august 1939). Sa deschidem
deci portile infernului... iar infernul este mai odios si mai atroce ca niciodata.
Pe 25 aprilie autoritatile armene comemoreaza centenarul genocidului in prezenta mai multor personalitati si
presedinti de stat printre care Vladimir Putin si Francois Hollande. Aceasta comemorare capata o rezonanta
particulara in contextul in care crestinii din Siria si Irak sunt ucisi, alungati din casele si bisericilor lor, sunt
trimisi din nou in desert la moarte. Astazi asistam neputinciosi la acelasi scenariu, dar cu imagine color si sunet
in plus. Eradicarea crestinilor din campia Ninive este repetarea evenimentelor din 1915. Paralela are o
limita in sensul in care Daech (Statul Islamic) are o specificitate, este un cancer in sine si un grup criminal
manipulat de catre puterile din regiune. Intre "Junii turci" si Statul Islamic putem spune ca exista un secol de
diferente, dar motivul ramane aceleasi: eradicarea crestinilor si a celor care nu sunt ca ei din pamanturile
musulmane. Ca si cum o anumita religie ne-ar dea puterea deplina de a stapani acest pamant. Dar cum putem sa
trecem cu vederea ca istoria se repeta si ca marile puteri occidentale au numai barne in ochi neputand sa
inteleaga ceea ce se intampla atunci cand o tara - ieri Turcia, azi Irak - este golita de populatiilor lor crestineea
Tot ceea ce poate contribui la constientizarea si la recunoasterea internationala a ceea ce s-a intamplat in 1915
nu este doar absolut necesar si un gest de onoare, chiar eroic, ci este datoria fiecaruia dintre noi de a bandaja
ranile profunde ale semenilor nostri de aici si de pretutindeni.
In aceasta zi extrem de sensibila si decisiva pentru viitorul umanitatii, ma simt solidara cu toti cei care
comemoreaza sacrificiul stramosilor lor care au preferat sa moara decat sa-si renege credinta crestina. Iar
cuvintele Patriarhului armean Nerses Bedros imi dau si mai multa speranta: "Hristos ne-a creat ca natiune,
datorita Lui existam si rezistam de mai bine de 17 secole". A fi armean inseamna a fi Fiul lui Hristos cel
Inviat! Denuntand erorile si ororile trecutului, vom aduce poate liniste in sufletele urmasilor nostri pentru ca
numai adevarul ne face liberi. Am scris acest text cu gandul la doi armeni extraordinari ai Romaniei, Anaid
Tavitian, secretarul literar de o viata al Teatrului National Constanta si Harry Tavitian, cel mai iubit jazzman
dintre pamanteni, doi oameni de la care am invatat sa iubesc teatrul si muzica, doua suflete a caror frumusete
armeana este la fel de profunda ca Marea Neagra in zilele insorite de august.