In familie

viata copilului
este alcatuita
dintr-o multime
de intamplari marunte, pe care parintele de obicei le uita imediat,
iar daca l-au amuzat, le povesteste multa vreme razand oricarui il
asculta.
Aceste intamplari, marunte pentru adult, constituie intreaga
viata a copilului, intreg zbuciumul lui de a reusi sa supravietuiasca
fizic, dar mai ales psihic. Atitudinea parintelui este oglinda
copilului. In ea , copilul se vede si o considera fidela sau nu, isi
construieste imaginea de sine, respectul de sine, isi atribuie o
valoare. Depinde de parinti ca fiul sau fiica lor sa isi atribuie o
valoare mai mare sau mai mica, sa fie incredintati ca, in ochii
cuiva, ei sunt unici si cei mai de pret.
Cand un parinte ii spune copilului
Comoara mea el utilizeaza o vorba
afectuoasa, pe langa atatea altele de acest
fel. Pentru copil insa, acest cuvant este o
realitate concreta in sine, aceasta realitate
nu poate fi inlocuita cu nimic.
De aceea, parintii trebuie sa aiba
constiinta vorbelor si faptelor lor de zi cu zi.
Lor le apartine povara, responsabilitatea si

bucuria formarii personalitatii copilului lor ca om integral, sanatos

fizic si psihic.
Unul dintre autorii renumiti in
domeniul educatiei parentale, F.
Dodson. A sintetizat cateva norme de
conduita, pe care intr-un amuzament
serios, le-a infatisat ca porunci(de
felul celor din Vechiul Testament)
esentiale pentru ocrotirea sanatatii
psihice a copilului in familie.

Iata cele douasprezece nu-uri adresate parintilor

asa cum le enumera acest pedagog.

1.
deprecia copilul !
2.

NU iti
NU

folosi amenintari !
3.

NU iti

minti copilul !
4.

NU il

obliga sa promita !
5.

NU fi

excesiv in supraveghere !
6.

face exces de cuvinte !

NU

7.

NU il

rasfata !
NU
abdica de la cerintele constante
privind regulile !
9.
NU
cere respectarea unor reguli
inadecvate varstei !
10.NU insista sa obtii o supunere
oarba!
11. NU utiliza metode
moralizatoare ce induc vinovatia !
12. NU da ordine pe care nu le iei
in serios !
8.

Toate aceste poruncisunt

adresate parintelui in primul rand.
Ele nu sunt lipsite de interes si
pentru cadrele didactice. Impreuna
cu parintele, ele trebuie sa
stabileasca o strategie si o atitudine

comuna in ceea ce priveste copilul, care sa-i ofere

acestuia toate atuurile pentru dezvoltarea viitoare
la adapost de conflicte, frustrari si confuzii.
Parintele cauta in cadrul didactic calitatile care
ii vor permite chiar lui insusi sa gaseasca o cale
mai buna de intelegere cu propriul copil.