Se pregateau sa lanseze atacul.

Totul era pregatit, atacul electronic, echipele de

sabotaj infiltrate cu luni in urma, arsenalul nuclear, intr-un cuvant totul. Marik privea
rapoartele cu o oarecare detasare, nici nu avea cum altfel, se pregatea sa stearga
de pe fata pamantului jumatate din populatie cu un atac fara precedent, un atac
nuclear menit sa distruga in totalitate doua continente. Era un tip destul de sincer
cu sine si sufficient de intelligent incat sa stie ca nimeni nu va vedea in el un erou,
ba din contra, tocmai se pregatea sa omoare mai mult de jumatate din populatia
terrei sis a scufunde plabneta intr-o lunga iarna nucleara. Sau nu chiar atat de
lunga, se lausera masuri temeinice pentru scurtarea perioadei de la 50 de ani la
doar 13, poate 15. Oricum sufficient de mult incat acest atac sa fie cel mai
devastator act uman din toate timpurile. Si tocmai el trebuia s ail faca. Dar nu era
de ales, macar prin ceea ce facea el ramaneau cativa supravieuitori, suficienti
pentru a reconstrui. Mai erau doar 24 de ore. Spera ca alianta sa mai reziste macar
atat.

Jonas se ruga. Urma sa faca marea incantatie, sa cheme ajutorul Divin pentru a
rezolva criza ce se prevedea. Inaintasii lui facusera la felt imp de generatii, cu
sufficient success incat specia umana sa nu dispara de pe planeta. Acum era randul
lui. Simtea ca nici o criza nu fusese atat de grava ca aceasta, spera ca Absolutul sa
mai ingaduie o dimineata omenirii. Aprinse lumanarea si rosti cuvintele. Toata fiinta
lui era concentrate in acele cuvinte, tot antrenamentul toata viata de ascetism, toti
anii de rugaciune si meditatie, fiecare fibra a corpului, fiecare atom rostea acele
cuvinte. Cand termina de rostit marea incantatie se simtea usurat. Stia ca facuse
ceea ce trebuie, de acum era totul in mainile Divinului. Omul isi terminase treaba.
Nu stia ce sa se astepte asa incat se surprinse zambind cand nu se intampla nimic.
Oare ce se astepta sa apara vre-un inger cu surle si trambite? Era totusi un motiv
pentru care nu se pastrasera mentiuni ale altor crize si cum se rezolvasera. Oamenii
nu aveau de ce sa stie aceste detalii, ei trebuiau sa invete, sa se concentreze pe
ceea ce fac nu sa se preocupe de cine si cum a mai salvat omenirea. Totusi istoria
Moderna a pastrat marturii ale unor momente in care omenirea a fost la cumpana,
ultima oara, intr-un mod foarte asemanator cu cel de fata, pericolul nuclear a fost
foarte aproape de a distruge aceasta civilizatie. Cu acea ocazie, lucrurile s-au
desfasurat foarte discret, un om care a avut mai mult bun simt decats a urmeze un
ordin orbeste, o mica greseala de tipar, un releu stricat care aimpiedicat
confirmarea codurilor de lansare si gata, criza a trecut. Cei care vroiau sa porneasca
un razboi nuclear au fost indepartati discret iar oamenii de rand nici nu au auzit de
incident. Se ridica incet, isi indrepta spatele si se intinse in pat. Acum urma sa
astepte.

Domnule, odata apasat acest buton nu mai e cale de intoarcere. Va rog sa nu o

faceti. Marik ridica privirea. Nu il deranja atat de tare faptul ca unul dintre generalii

lui cei mai de incredere spusese asta, in chiar momentul decisive, nu il deranja nici
ca acesta avea arma la sold si era capabil s ail saboteze. Il deranja ca ceea ce
spuisese acel om era exact gandul care il facea sa ezite. Daca informatiile cu privire
la virus erau eronate? Daca schimba pe veci sau macar pentru multe sute de ani
directia de mers a omenii degeaba?
Scoate-ti-l pe acest om din camera. Inchide-ti-l.
Fara sa se mai uite la man ape care tinea declansatorul Armagedonului apasa.
Clinchetul metallic paru fals. Linistea mormantala la fel. Cu toate astea, pe tot
cuprinsul aliantei, intreg arsenalul nuclear adunat in mai bine de 150 de ani pornea
sa nimiceasca fiecare kilometru patrat din ceea ce pana atunci se numise Europa si
asia. Nici un om nu trebuia sa supravietuiasca, nimic. Si toate astea pentru ca
virusul sa nu scape.
Cateva minute mai tarziu, cand isi reveni si se uita pe monitoare totul era ca
inainte. Totul mai putin rosul care trebuia sa arate zonele de impact. La capatul
traiectoriei fiecarei rachete balistice nu era nimic afisat pe monitor. De data asta
linistea era cat se paote de reala. Nu era cu putinta.
Cu toate astea avea un sentiment de usurare. Nu era el cel pe care isotria, daca ar
mai fi existat una sa si-l aminteasca ca pe distrugatorul unei civilizatii. Nu va fi el
monstrul de sub pat. Si totusi ce se intamplase? Feed-urile camereleor de filmat
aratau zonele in care trebuia sa se intmaple impactul ca fiind intacte. Cateva ordine
scurte si unul din ofiteri ii atrase atentia sa priveasca spre un monitor, imaginea era
pe cat de infricosatoare pe atat de amuzanta in mijlocul unei piete din Londra, o
imensa racheta nucleara se odihnea infipta in caldaram. Nu explodase, nu arsese,
nu se intamplase nimic cu ea, ai fi zis ca e o sculptura, o gluma proasta. Abia cand
ridica privirea din monitor, il vazu pe barbatul care statea sprijinit de o balustrada.
Nu era din personalul lui, nu avea ce cauta acolo si totusi statea atat de linistit cu
cotul rasfrant peste balustrade de parca era o masa de cocktail din manhatan.
Zambetul lui era magnetic, intreaga infatisare era deosebita. In nici un caz nu se
astepta ca un inger sa arate asa. De unde stia ca cel din fata lui e un inger, de ce nu
se mira, de ce nu nega cu vehementa asa cum fusese educat sa faca, toate aceste
intrebari, firesti de altfel nu erau in mintea lui Marik, cum de altfel nu erau nici in
mintea celorlalti in centrul de comanda aliat, sau, cum nu erau in nici o minte a
planetei. Toti oamenii fara exceptie il puteau vedea pe acest barbat misterios, totul
de opries parca pe pamant in asteptarea a ceea ce avea sa urmeze. Rapoarte si
marturii ulterioare au confirmat ca barbatul a fost vazut si auzit chiar de orbi si
surzi.

Presupun ca aveti intrebari domnule Marik, spuse barbatul, pastrand acel zambet
minunat pe chip. Vocea era perfecta, exact cum te asteptai sa o auzi din gura unui

om ca el. Va voi raspunde la toate intrebarile, cat de bine pot, insa, inainte, am un
mic discurs. Isi drese vocea dscret si incepu:

Fratilor, vin in numele celui pe care il cunoasteti dupa numele Cristos, cel care s-a
pus zalog pentru voi, si a carui cerere o onorez acum. Am fost trimis aici, in acest
moment si loc, pentru a va da un ragaz. Prin simpla mea prezenta in acest system
mi-am indeplinit misiunea caci este scris: nimic rau nu se poate intampla in
prezenta lui, nimic in afara voii Domnului. Astfel, fiind cu voi, nimic rau nu se poate
intampla. Astazi, datorita fricii voastre, daotrita putinei intelegeri si a ignorantei, ati
fost foarte aporape de un dezastru fara precedent. In acest moment si pentru un
timp de acum incolo nu mai sunteti in pericol. Va rog, in numele celui pe care il
numiti Cristos, folositi acest ragaz pentru a va reconcilia cu fratii vostrii. Pe masura
ce vorbea, Marik observa ca atat postura cat si hainele se schimba, din omul relaxat
imbracat smart casual pe care il vazuse prima data, acum parea ca e imbracat in
chiar lumina, fata si mainile ii straluceau intens, il dureau ochii dar era imposibil sa
isi ia ochii de la el.
Abandonati frica, abandonati ignoranta, incetati sa mai imbratisati intunericul in
inimile voastre, caci intunericul este doar lipsa luminii. Si voi cu totii aveti nevoie de
lumina. Creatorul vostru si intreaga Lui creatie va iubesc deplin, acceptati Iubirea si
Lumina, cresteti si alaturati-va Luminii din aceasta galaxie. Fie ca Lumina si Iubirea
sa se impleteasca in inimile voastre.
In chiar secunda in care a terminat de vorbit, Marik se trezi luat pe sus, la propriu si
purtat cu o viteza ametitoare pe deasupra pamantului. Totul a durat doar cateva
secunde si se trezi intr-o camera, in jurul unei mese rotunde unde se aflau mai
multe persoane din care cunostea doar una, omologul lui in tabara adversa,
chinezul Chang. Ceilalti erau din toate rasele si impartit in mod inegal, cu un barbat
mai mult decat femeile. In total erau 12 incluzandu-l pe el. Era mai mult uimit decat
altceva, dintre toate simptomele posibile. Se aflau undeva in zona cercului arctic,
intr-o incapere simpla, perfect circular a caeri pereti erau din piatra. Mobilierul era
tot din piatra, ca sic and cineva ar fi cioplit spatial in care erau dintr-un bloc imens si
ar fi avut amabilitatea sa faca si o masa cu 12 taburete. Remarca lumina venind
parca din pereti si faptul ca atat taburettul cat si masa erau caldute la atingere in
contrast cu materilaul din acer erau facute.
Barbatul ii privea calm stand in picioare pe al 13-lea loc in jurul mesei. Cand toate
privirile se oprira asupra lui, le zambi bland tuturor si spuse
Domnilor si doamnelor, frati ai mei intru Hristos, sunteti aici pentru ca voi aveti
potentialul de a ghida aceasta civilizatie in acest moment. Ceea ce s-a intamplat
astazi, motivul pentru care ma aflu cu voi si ceea ce se va intampla de acum incolo,
toate sunt in mana Creatorului, iar unii dintre voi sunt foarte aproape de a stii ce

vrea Acesta de la voi, iar pentru acest motiv ati fost alesi sa faceti parte din acest
grup.
Privindu-I pe rand pe cei doi lideri military, parca cautandu-si cuvintele le spuse
Voi doi, domnilor, sunteti aici pentru ca omenirea a stiut sa va incredinteze voua
conducerea, atat prin actiuni care v-au ajutat sa ajungeti la conducere cat I prin
inactiuni care nu v-au impiedicat. Sunteti amandoi reprezentantii unei largi categorii
de oameni, care se potriveau foarte bine scenariului de autodistrugere pe care
fiecare dintre voi l-a planuit. Cu toate astea, nu toti amenii erau atat de potriviti
acestui scenariu josnic si datorita lor, datorita faptului ca printer voi se afla oameni
care au chemat Creatorul sa salveze oemnirea ma aflu eu astazi cu voi. In acest
moment, si pentru un timp sufficient de lung nu se va mai produce nimic rau pe
aceasta planeta. Va spun acestea voua pentru ca ceilalti sunt deja la nivelul la care,
lasati in deplina libertate vor allege Lumina si Iubirea. Voi insa, datorita lipsei de
experienta si a ignorantei veti allege din nou lipsa luminii, veti allege din nous a
actionati din frica. De aceea, atat voi, cat si cei pe care ii reprezentati, o proportie
majoritara a omenirii veti fi restrictionati pana la sfarsitul acestei generatii de la
abilitatea de a allege intuneriul. Veti avea vieti linistite, blande si fara evenimente
majore. In istoria acestei planete si a alotra, in astfel de momente, aceasta
majoritate de entitati a fost destrupata si reciclata. Acest process nu este lipsit de
durere, iar in acest moment, civilizatia voastra are nevoie de altceva decat durere.
Pentru aceasta sunt eu cu voi si nu altcineva. Caci eu sunt aducatorul de bine, prin
mine Hristosul vostru va transmite ragazul sau. acest ragaz va dura pana la
plecarea ultimului dintre cei care traiesc acum pe aceasta planeta. Copii vostri vor
beneficia de darurile voastre dar nu de ragazul acesta. Puteti considera acest ragaz
ca un time-out de la evolutie. La incheierea acestuia veti reveni pe terenul de joc.
Depinde de voi cum si in ce stare.

Privind din nou intreaga adunare continua:

Unii dintre voi inteleg mai mult din ce se intampla, dupa plecarea mea veti avea
timp sa va explicate unii altora. Pana atunci aveti intrebari. Pot raspunde la cateva
intrebari, unii dintre voi au nevoie de raspunsuri. Va rog spuse privindu-l pe Marik.
Avea o multime de intrebari in cap, isi dadea seama ca sunt sub demnitatea acelei
adunari si se simtea rusinat. Se hotari pentru o intrebare neutral
Cine sunteti?
Barbatul zambi,

Intrebarea complete ar fi cine suntei si cum pot face sa intru in posesia puterii pe
care o aveti?, nu e asa domnule Marik?
Marik lasa privirea in pamant. Asa era.
Admiratia dvs este usor de inteles, este foarte asemenatoare cu admiratioa unui
copil care asista la un act medical din care rezulta salvarea unei vieti. Aproape firesc
copilul va dori sa ajunga medic, si nu orice medic ci acel medic care i-a salvat
aproapele. Cu toate astea, destinul fiecaruia este mai complex decat o simpla
admiratie, cu toti aspirati in inimile voastre sa va asemanati Hristosului. Insa
puterea pe care o are El izvoraste din capacitatea Lui de a folosi aceasta forta a
creatiei numita Iubire. Puterea fara Iubire este guvernata de frica, pe cand cea care
izvoraste din Iubire e guvernata de sacrificiu. Eu, sunt un umil frate al vostru mai
mare si mult mai batran.
Privirea barbatului se opri asupra lui Cheng. Acesta isi drese galsul si intreba cu
vocea gatuita:
Sunteti un inger?
Dragul meu Cheng, spuse barbatul cu un glas duios, inca de cand erai mic visai sa
vina un inger sa te salveze de destinul tau. Si aveai de ce.
Cheng izbucni in lacrimi. Incepu sa planga cu sughituri ca un copil. Marik era uimit.
Nu isi imagina ca marele si infioratorul sau opponent era un om. Vazandu-l asa se
gandi la toata ura pe care o insuflase oamenilor lui timp de ani de zile, ura pe care
si altii i-o insuflasera lui ince din copilarie. Se gandi la intregul razboi dintre natiunile
aliantei si restul lumii. O durere sfasietoare il cuprinse, razboiul dura de 3 generatii,
bunicul lui fusese primul mare commandant al acelui razboi. Mai bine de 150 de ani
de razboi devastator care acum urma sa culmineze cu anihinlarea totala a
inamicului. Si in tyot acest timp arhinamicul lui visase de copil sa fie altcineva in
locul lui. Isi aduse aminte cata mandrie simtise cand a fost inrolat la varsta de 8 ani.
acest razboi a fost de la inceput un razboi complet diferit de toate celelalte pana
atunci. Daca pana atunci oameni se luptau pentru resurse, pentru pamant, pentru
control, acum, de la inceput acest razboi a fost pentru idei. De data aceasta tot
fanatismul , toata intoleranta erau reale. Secolul dinainte de razboi contribuise mult
la aceasta, dezvoltarea extraordinara a asiei si asimilarea teritoriala a europei in
contrast cu declinul abrupt al Statelor unite, prosperitatea eurasiei si foametea din
continental American, toate astea au dus la o ura autentica. Iar el si familia lui au
fost promotorii acestei uri, toata educatia pe care a primit-o de cand s-a nascut a
fost in spiritual acestei uri. Iar cand a venit vremea unei decizii, cand erau foarte
aproape sa castige razboiul, circumstantele s-au schimbat. Chinezii inventasera
virusul. Teribil de diabolic, acesta urma sa sterilizeze pe oricine nu avea implantul
subcutanat. Simpla expunere inainte de a avea implantul si erai sterilizat. Cand
propaganda striga foamea a invins cand toti se bucurau ca razboiul e castigat si
vor veni iar ani de prosperitate, el, Marik trebuia sa asigure supravietuirea familiei

lui, a numelui lui. Tot antrenamentul, toata ura, toata frica, toate erau atat de
indepartate si inutile in inima lui acum. Abia acum intelegea. Ridica ochii si
surprinse zambetul barbatului, era iertat.

Barbatul, dupa acest ragaz de cateva secunde continua:

Nu sunt un inger domnule Cheng, ingerii au alte misiuni, alte specificuri, ei nu se
ocupa de oameni sau alte entitati cu trup. Asa cum am spus sunt un frate al vostru
mai mare. Puteti intelege ca am trecut si eu in drumul meu prin locuri
asemanatoare cu aceasta planeta, am avut si eu un trup asemanator cu al vostru.
In alta era, pe alte planete. Oricare dintre voi poate fi si unii dintre voi veti fi ca
mine peste un timp.
Cheng isi puse capul pe masa acoperindu-si fata cu mainile. Marik se ridica, si
inconjurand incet masa il prinse pe Cheng de umeri
In numele toturor natiunilor aliantei, in numele meu, te rog sa ma ierti pentru toata
ura si intoleranta mea, a neamului meu, a inaintasilor mei. Acum inteleg ca tot
acest razboi a fost al meu cu mine insumi, toti soldatii morti, toti nevinovatii morti
sunt din vina mea si a familiei mele. Se intoarse la locul lui fara sa astepte un
raspuns. Restul vietii urma sa si-l petreaca reparand raul facut.
Urma a treia si ultima intrebare venita de la un barbat in varsta cu plete si barba.
Era imbracat ca un calugar
Frate al nostrum intru Hristos, ai spus ca nici un rau nu se va mai face pe pamant
pana la sfarsitul vietilor noastre, cum e posibil? Raul este chiar in inimle unorea
dinyre noi, caci fiecare e pe drumul lui mai departe sau mai aproape de inceput. Iar
cu totii stim ca la inceput omul nu are capacitatea de a evita raul, omul face rau
fara sa stie sau sa inteleaga.

E adevarat ce spui, frate, omul are nevoie de nenumarate experiente pentru a

intelege actiuniule sale, ca si un copil are nevoie de multi ani sa inteleaga fiecare
gest de care e capabil si apoi sa discearna bine si raul din acestea. De aceea
liberataea data omului este deplina in aparenta dar foarte strict controlata pentru
ca nimic din ce face el sa nu-l primejduiasca cu adevarat. Exceptie face cazul de
fata, cand spirite tinere si lipsite de compasiune au ajuns sa ia decizii pentru intreg,
acum in aceasta situatie ati fi putut sa va abateti de la Plan. As aincat venirea mea
la voi este pentru a va adduce inapoi la Plan. Asta vine cu niste costuri, caci nimic
nu e fara consecinte in Creatie. Nu veti avea capacitatea de a face rau pana la
sfarsitul zilelor voastre, nu il veti putea gandi, sau pune in practica, iar asta e pretul
venirii mele, caci pentru multi evolutia se va stopa pe aceasta perioada. Daca un
spirit ar fi avut o experienta traumatizanta din care ar fi invatat ceva, daca un altul

ar fi fost destrupat incheind un ciclu si deschizand altul pentru a mai invata ceva
intr-o noua intrupare, daca un altul ar fi exersat diferenta dintre Iubire si putere,
acum, in aceasta situatie nici unuia nu ii va fi posibil, toti vor trebui sa astepte
linistiti terminarea acestei vieti pentru a o putea lua de la inceput. Pentru multi viata
lor nu va mai fi a lor. Acest lucru s-a hotarat spre indreptarea planetei care acum
este in mare suferinta in urma devastarilor din ultimele secole, pentru indreptarea
celor care sunt inca liberi in aceasta perioada. Caci nici unul dintre oameni nu va
mai putea afecta negativ nimic din jurul lui, asa incat ceea ce in Plan era pentru 300
de ani si urma sa inceapa abia peste inca 100, acum este pentru 15. In doar 15 ani
incepand de azi, planeta Pamant va fi readusa la nivelul de acum mai bine de 300
de ani, asa cum era inainte de inceputul perioadei industriale.
Copii vostri insa vor fi scutiti de aceasta judecata si nu vor fi afectati in mod direct
de prezenta mea aici. Vor putea sa reia toate activitatile pe care le-ati facut voi
pana acum, for putea sa foloseasca acest teren de joaca numit Terra pentru toate
experintele de care au nevoie.
In aceasta perioada, singura exceptie la care aveti voie este sa mancati plante.
Nivelul vostru evolutiv va impune sa va hraniti cu viata pentru a supravietui. Fara
aceasta hrana corpul vostru fizic nu se poate sustine. Animale nu mai aveti voie sa
mancati sau sa omorati. Si plantele sunt vii, si ele simt intr-un fel sau altul suferinta
de a fi omoratie si consummate. Insa, acest process este benefic in esenta aducand
un schimb intre cele doua regnuri, al vostru sic el vegetal. Iar acest schimb este
permis. Copii vostrii nu au aceasta restrictiem pot incepe sa omoare animale sa le
manance, desi speranta mea este ca in acesti aproximativ 180 de ani cat veti mai
trai datorita vietii benefice pe care o veti duce, sa nasteti copii mai buni ca voi, copii
care sa fie la un nivel superior de experienta, caci tare draga imi este aceasta
planeta, la urma urmei este locul copilariei mele.
Iar voi, domnilor si doamnelor, invatati-va fratii, copii, pe voi insiva sa cautati
Lumina, caci aceasta nu e decat o scoala, abia dupa absolvire incep minunatiile.
mi-ar placea sa mai stau printer voi, insa fiecare clipa petrecuta aici prelungeste
efectele sederii mele cu ani, asa ca, acest ultim lucru va zic voua, si zambind
strengareste spuse grabiti-va frati ai mei, nu mai pierdeti vremea, va astept in
viitor.

Cand s-a intamplat asta bunicule? Intreba nepotelul asezat pe perna din fata
altarului.
Pai dragul meu, nu s-a intamplat inca, este doar o poveste, pana cand, cineva o va
face sa se intample. Cu acestea il lua cu blandete pe nepot, ii arata cum sa aprinda
lumanarea sis a rosteasca marea incantatie.`

cum se micsoreaza o zana?

sigur va veti intreba si e foarte legitima intrebarea, de ce are o zana nevoie sa se

micsoreze? nu sunt ele suficient de mici, asa cat un degetel de copil? si nici acela
foarte gras, caci in ziolele noastre copii pot fi inselatori avand dimensiuni foarte
mari la varste fragede. dar sa lasam astfel de comentarii si sa trecem direct la
subiect. ei bine, ati invatat din legende si basme ca zanele sunt foarte mici si au un
praf magic cu care fac toate minunatiile de care cu siguranta ati auzit. pot
transforma diverse lucruri in altele cu acest praf cum ar fi negul de pe spranceana
doamnei Morrison intr-o frumoasa brosa, sau nasul lui Orgoille intr-un cartof. stati,
nasul lui Orgoille e un cartof.nu se lasa intrerupt de rasetele copiilor si continua. pot
zbura si cu siguranta o fac cu ajutorul aripilor lor frumoase colorate in cele mai pure
culori ce le-au fost date ochilor umani sa vada. asta e valabil pentru acei ochi de om
care au avut onoarea si norocul sa vada o zana in carne si oase. caci ele nu se arata
foarte des si mai ales nu oricui. si cu asta am ajuns la ce vroiam sa va spun de la
inceput, cam lun inceputul asta as fi putut sa ma restrang un pic cu toate aceste
detalii, as fi putu trece direct a subiect si sa va spun despre marimea zanelor. fireste
ca conteaza marimea unei zane, caci altfel cum s-ar putea strecura prin cele mai
mici gauri de cheie si pe sub cele mai mari usi, cum ar fi putut sa intre prin
crapaturile cele mai mici ale zidurilor pentru a sterne din praful lor magic pe genele
unui copil care nu poate dormi? cum ar fi fost daca o zana nu ar fi putu veni sa ia un
dinte de sub perna unui micut pentru ca era prea mare sa intre prin mica crapatura
din fereastra, acolo unde o ciocanitoare bagacioasa a crezut ca va gasi o gaza
gustoasa? ufff iar ma indepartez de ce vreau sa va spun, gata va spun. nu mai
astept nimic, daca sunteti sau nu pregatiti sa aflati va priveste. ei bine...ei bine...miam amintit cum Goldfinger a gasit o data bagheta magica a unei zane si a facut o
multime de prostii pana cand cei de la orfelinat au trebuit sa il caute pe marele
magician Zerotti care s-a infatisat in fata consiliului zanelor pentru a o gasi pe
buclucasa care si-a pierdut bagheta. de fapt nu se pierduse, era una din acele
baghete refuzate dar care mai pastra ceva magie in ea si ajunsa in mana lui
Goldfinger a produs efecte foarte hilare hi hi hi. vai, iar am pierdut sirul, ce
spuneam? aa va povesteam de zane si de cat de mari sunt. a nu v-am zis? zanele
NU SUNT MICI. sunt mari. de fapt sunt gigantice dupa standardele noastre. un om,
din cei mari care traiesc la miazanoapte peste muntii cei mari, ar ajunge cu grei la
unghia unei zane. unghia de la degetul mic. deci va dati seama cat de mari sunt? o
zana bine crescuta ar putea sari peste muntii cei mari din doua trei miscari. nu
poate fi adevarat imi spuneti. ati vazut zane sau cunoscuti de-ai vostri ai vazut. sunt
mici au aripioare ca niste libelule si cara o posetica mica si draguta plina cu praf
magic. asa veti spune deci batranul bunic e senil. nimic mai gresit! in privinta

sanatatii mele mintale cel putin. sunt in toata firea, nicicand mai lucid. poate am
fost un pic mai lucid cand stateam ca un tanatalau in fata balaurului din Valea cu
Serpi si trebuia sa nu ma las hipnotizat de ochii ca de smarald. asa un verde
patrunzator nu-ti e dat sa vezi prea des. si daca te hipnotizeaza nici nu mai vezi
altceva. dar asta e alta poveste.
ei bine, zanele sunt mari. si cu asta basta. stiu sigur si poate sunt singurul dintre
oameni care o stie. si ati face bine sa ma credeti pe cuvant. de unde stiu, poate va
intrebati. ei bine mi-a spus chiar o zana. de fapt, nu e doar o zana, e prima zana
care a calcat taramul nostru. asta s-a intamplat cu foarte mult timp in urma si s-ar
putea sa nu-mi mai amintesc exact. asa ca veniti mai aproape, hai hai toti, si tu din
spate vino mai langa foc si ascultai povestea. incercati sa nu ma intrerupeti ca sa
nu-mi perd ideile, la urma urmei nu mai sunt atat de tanar ca acum o mie de ani,
mai uit si eu.
zicand asta, bunicul se aseza mai comod in fotoliu, astepta sa se adune toti
prichindeii langa el, se asigura pe tacute ca fiecare are cana cu ceai plina si un
fursec mare in mana si cand toate erau la locul lor incepu.
a fost o data ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti, in taramul basmelor si
legendelor, caci toate lucrurile se petrec mai intai acolo si abia apoi pe la noi si altii,
o zana mica si draguta, atat de frumusica ca nu-ti puteai lua ochii de la ea. era
parfecta si toate celelalte zane si spiridusi si toate creaturile magice o iubeau
nespus. erau foarte atienti cu ea chiar mai atenti decat cu ei insisi mai ales ca zana
noastra era diferita de toate celelalte zane, nu avea aripi. toate zanele se nasc cu
aripi frumoase colorate intr-o singursa culoare atat de pura ca si curcubeul se mai
uita din cand in cand la ele ca sa stie cum trebuie sa arate culorile lui. fiecare zana
are aripile ba rosii ba albastre sau galbene, violet sau verzi. unele au cel mai
straluciotr galben si altele un portocaliu fara seaman. si fiecare zana stie foarte bine
ce are de facut caci asa s-au impartit ele sa se ocupe de culorile sale. asa incat
zanutele cu aripi galbene se ocupa de florile campului cum ar fi floarea soarelui sau
rapita iar cele cu aripi rosii vor avea in grija macii si bujorii ca niste saruturi dulci.
cele cu aripi verzi vor griji de toata iarba campurilor si asa mai departe fiecare lucru
ce are o culoare fiind in grija unei zane sau mai multora.
enzio asculta cu mare atentie povestea bunicului, ar fi vrut sa il intrebe multe cum
ar fi cine are grija de lucrurile care nu au o culoare pura? sau daca fiecare zana sed
ocupa de o culoare ce faceai cu lucrurile care au mai multe culori, se ocupau mai
ulte zane in acelasi timp? si mai avea multe intrebari dar se hotari sa asculte mai
departe cand isi dadu seama ca pierduse o bucata din poveste.
enzio draga, spuse bunicul cu o voce pe jumatate dojenitoare pe jumatate
buclucasa, daca nu ai fi fost mai preocupat de ce se petrece in capusorul tau decat
de ce se petrece in poveste, ai fi auzit ca zanele nu se ocupa asa cum ne ocupam
noi de un lucru, adica il luam cu mainile daca e posibil si il mutam si tranformam

pana cand ajunge la forma la care dorim. ele au alt mod de a vedea lumea si de a o
pastra, caci zanele sunt pastratoare inainte de toate. ele simt cand o culoare nu mai
e la locul ei si o raduc la forma initiala. in felul acesta totul revine la a fi cum era la
inceput, asa cum a fost lasat. au niste laboratoare mari si frumoase unde pastreaza
cele mai pure culori si fiecare zana are o fiola magica la gat care contine o cantitate
nelimitata din culoarea pe care o au in grija. iar atunci cand un lucru, fie el obiect
sau fiinta nu mai are culoarea obisnuita, e deajuns sa picure un pic din fiola pentru
ca culoarea sa revina si totul sa straluceasca perfect. dar sa revenim la povestea
noastra despre zana cea mica si fara de aripi. vedeti voi, era o enigma de neinteles
cum de putea fi o zana fara aripi. ce va face cand va fi mare? ce culoare va avea in
grija? va putea sa se ocupe de o culoare? va avea acel simt atat de fin al intregului
incat sa nu inunde totul intr-o singura culoare si sa creeze un bucluc de nemaiauzit
in lumea basmelor?
acestea erau intrebarile toturor zanelor mari, care pe buna dreptate isi puneau
problema ce vor face cu mica zana cand va creste. pana la momentul unui raspuns
unanim se hotarara sa o iubeasca cu toate cat de mult pot poate ii vor creste aripi.
iar zana cea mica era tare fericita, nici nu se gandea ce o sa faca cand va fi mare si
cum va participa la activitatea zanelor, era convinsa ca se va rezolva cumva si nu
era deloc trista ca nu avea aripi ci se distra de minune alaturi de celelalte zane de
varsta ei. abia cand crescu mai mare si prietenele ei incepura sa fie din ce in ce mai
preocupate de culori si de amestecuri perfecte isi dadu seama ca trebuie sa faca
ceva de una singura. tot mai des privirile ii erau indreptate catre hotarele taramului
de basm si tot mai des intreba pe toata lumea ce e dincolo. mareu primea acelasi
raspuns: dincolo e restul lumii, lume de care avem noi grija prin munca noastra.
nimeni insa nu ii putea spune cum e dincolo caci nimeni nu trecuse vreodata
hotarul.

Cum te astepti sa iubeasca un om care a trait 100 de vieti? Care a venit pe pamant
de fiecare data pur, imaculat asa cum vine fiecare prunc, care a crescut sa devina
un razboinic, sau o slujnica, un om perfid sau un sfant. Care la sfarsitul fiecarei vieti
a luat ce era mai bun din mizera existent si s-a mutat catre urmatoarea. Cum
iubesti dupa 100 de incercari? Dupa 100 de intalniri cu sufletul pereche, dupa 100
de inimi frante, dupa milioane de secunde in care ai murit langa dragostea pe care
o scapai printer degete, dupa sute de ani de suferinta, de deznadejde, de moarte.
Cum iubesti dupa ce ai nimicit de atatea ori iubirea pe care vroiai sa o implinesti,
dupa ce ai siluit femeia pe care spuneai ca o iubesti, dup ace ai cumparat de atatea
ori dragostea? Cum iubesti dupa ce ai curtat de mii de ori, dupa ce ai sarutat atatea
guri cu aceeasi pasiune, cu aceeasi speranta. cum iubesti dupa vietile de
singuratate, dupa copilariile pierdute, dupa mizeria razboiului, a foametei a bolii,
cum iubesti dupa strambatate sau dimpotriva dupa pofta de desfrau pe care ti-o da
un trup perfect, cum iubesti dupa mizeria lumii, dupa aerul statut al pivnitei sau
dimpotriva dupa cel rarefiat al gradinilor ce-ti inconjoara palatul. Cum iubesti dup
ace trupu-ti e strain, deopotriva pentru ca l-ai vandut pe putin sau l-ai pastrat prea
cu sfintenie, cum iubesti dup ace ti-ai dat viata altora in altruism, sau ai luat fara
mila suflari nevinovate. Cum iubesti dupa o suta de vieti? Dar dupa o mie? Cate
vieti ai nevoie sa stii sa iubesti? O mie, o suta de mii, o eternitate? Sau o viata e
suficienta? O clipa infima a unei vieti?

inca din clipa cand ochii li s-au intalint a stiut ca ea este. si-a vazut toata viata alturi
de ea, implinirea, speranta si apui incet incet separarea, acest du-te vino al iubirii
omenesti, cu toate certurile, toate dezamagirile, toate impacarile pe care le
presupune, a vazut copii crescand, vigoarea scazand si apoi pacea. Pacea pe care tio da batranetea, cand deja te-ai obisnuit cu ideea, te-ai blazat suficient incat sa nu
mai vrei sa schimbi nimic. Realiza ca se uita fix la ea. tangential realiza ca nu parea
afectata de privirea lui insistenta. ba din contra se uita la el si zambi. avea ochii
mari si expresivi, fata ovala si parul castaniu lung, lasat pe umeri. semana cu toate
femeile pe care le iubise pana atunci.
nu era obligat sa mai iubeasca, el, spre deosebire de toti ceilalti stia. si a sti vine cu
niste avantaje certe, unul dintre ele fiind ca nu mai trebuia sa faca numic. isi putea
alege pana la ultimul gest ce vrea sa faca. iar el deja traise suficient incat sa stie
regulile, daca nu le incalca, daca nu facea vreo prostie, putea trai linistit. cat vroia.
oricum timpul pe pamant trecea atat de greu incat nu conta. ce aici parea o
eternitate era de fapt o fractiune de secunda. iar asta era alt lucru pe care il stia. tot
ce trebuia sa faca, mai exact sa nu faca era vre-o greseala.
o privi atent, in continuare, cum isi facea cumparaturile. avea un aer atat de
copilaresc, o energie ce o facea parca sa salte fiecare pas ca si cand ar fi vrut sa
zboare nus a mearga, se misca cu repeziciune, cu pasi mici printre suporturile de
umerase, cauta ceva si parea in dificultate.
stii, uneori e bine sa te opresti un minut, apuci sa iti tragi sufletul, ii spuse zambind
largi si proptindu-se in fata ei. se feri un pic dand un pas inapoi pentru a evita o
ciocnire.
hei!, stii ca nu e politicos sa tii calea unei fete? zise ea ocolindu-l cu gratie in timp
ce agata un nou umeras care, in clipa urmatoare se odihnea pe teancul maricel de
pe antebratul ei. cu aceeasi pasi mici si repezi agata 2 perechi de pantaloni si inca
vre-o trei bluze si se indrepta spre cabina de proba. neprivind in urma striga:
asteapta sa probez si bem o cafea. asta vroiai sa imi zici nu?
zambi in sinea lui. era perfecta.
proba a durat nici mai mult nici mai putin de o ora si 45 de minute. el avea timp,
insa nu se putea abtine sa nu se mire cum toti ceilalti pierdeau atat timp cu astfel
de fleacuri. isi amintea totusi de fiecare data cum pierduse el infinit mai mult timp
la vremnea lui. si cu toate astea nimeni nu se suparase atat de tare. s-a indepartat
de cei de-un leat cu el, nu chiar la coada, erau altii mai in spate, dar nici in frunte
asa cum i-ar fi placut. toata evolutia lui de pana atunci fusaese pe la mijloc conform
principiului ultimu din clasa cea buna, nu primu din clasa cea proasta.
atat cafeaua cat si discutia erau reconfortante, iar ea era magnifica. dupa atata
timp se putea baza pe instinctele lui. era numai buna pentru o noua incercare. si

urma sa dea tot din el si de data asta, poate ca va merge, poate ca viata nu va fi la
fel de seaca, poate chipul acesta copilaresc se va pastra si peste ani, poate pasii
mici si repezi nu vor fi inlocuiti de miscari groaie si lalaie ale unei femei doborate de
propriile frici, de griji si angoase, poate nu va ajunge la batranetea ei sa se
obisnuiasca cu el. poate vor trai o poveste, poate inima ei, alaturi de inima lui vor
creste pana la infinit, poate ea il va mantui. caci asta era ultimul impediment inainte
de transformare, inainte de etapa urmatoare de care nu avea habar. un impediment
autoimpus caci usile catre noua existenta erau deschise si el putea trece mai
departe fara sa rezolve aceasta problema a iubirii pamantene. toti fratii lui ii
spusesera ca nu mai are rost sa stea, ca nu e atat de important si oricum, daca a
trecut probele, daca a primit pasaportul de cetatean noii dimensiuni, nu mai are
nevoie de nimic, doar sa treaca prin poarta si sa mearga mai departe. cu toate
astea, el statea. nu era nici primul nici ultimul probabil care amana plecarea,
pamantul are un farmec aparte si nu te lasa sa pleci cu una cu doua, dar el, el traise
cu mult mai mult decat se cuvenea pe pamant, traise pana la a o mia viata si mai
mult de atat si le amintea pe toate pana la ultimul detaliu. hehe poate e numar cu
noroc o mie isi spuse autoironic in gand.
erau de ceva timp impreuna, se pregateau sa se casatoreasca. ea era complet
indragostita de el, de pasiunea lui pentru viata. si cine nu ar fi fost, caci dupa atatea
vieti singura pasiune autentica ramane pasiune pentru viata insasi, cel mai frumos
dar. toate celelalte paleau prin comparatie. fusese pasionat de glorie, de bani, de
arta de excelenta dar rand pe rand, le lasa deoparte pentru a trece la experienta
urmatoare. acolo unde colegii lui se afundau zeci de existente si depaseau orice
standarde ca apoi spre mirarea tuturor sa realizeze lucruri inimaginabil de
frumoase, de aproape de perfectiune, el se oprea la mediocritate si se napuseta
catre alt domeniu cu aceeasi ferocitate si candoare cu care il infulecase pe cel
anterior. pentru el perfectiunea exista deja, nu trebuia sa o mai caute.