Sunteți pe pagina 1din 8

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Hadambu

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Hadambu este una


dintre icoanele facatoare de minuni din tara noastra. Aceasta
icoana este asezata intr-un baldachin de lemn, in biserica cea
noua a manastirii, inchinata Acoperamantului Maicii Domnului.
Aceasta icoana este cunoscuta de catre toti credinciosii care vin
la Manastirea Hadambu ca fiind facatoare de minuni. Acest fapt
se datoreaza mirului care izvoraste din icoana saptamanal,
precum si minunilor nenumarate care s-au savarsit inaintea ei.
"Unele icoane sunt vindecatoare de boli, izgonitoare de duhuri
rele, iar altele sunt aducatoare de ploi binecuvantate si
protectoare ale manastirilor si familiilor credincioase. Fara
indoiala, toate icoanele sunt facatoare de minuni si ajutatoare
credinciosilor. Dar unele poarta o harisma speciala, pe care o
simte numai cel ce se roaga mult si cu lacrimi in fata sfintelor
Manastirea Hadambu
Manastirea Hadambu este o manastire ortodoxa aflata in
localitatea Mogosesti, la o distanta de 30 de kilometri fata de
municipiul Iasi. Zidita intr-o curte fortificata cu ziduri de piatra,
manastirea a fost inaltata pe la jumatatea secolului al XVII-lea.
In anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica i-a daruit fostului
chelar Iani Hadambu un loc "in padurea Iasilor, la Dealul Mare",
pentru a construi o biserica cu hramul Nasterii Maicii Domnului.
Asezamantul monahal este un complex fortificat reprezentativ
pentru arhitectura moldoveneasca din secolul al XVII-lea. In

anul 1991, dupa o perioada in care a fost parasita, Manastirea


Hadambu a fost redeschisa vietii monahale. Icoana Maicii
Domnului din Manastirea Hadambu a fost zugravita in anul
1938, de catre preotul Octavian Zmau, din orasul Roman.
Icoana a fost donata Schitului din Dealul Mare, cum mai este
cunoscuta Manastirea Hadambu, de catre ieromonahul Iov
Mazilu, egumenul schitului. In perioada celor treizeci de ani de
parasire a lacasului monahal, icoana a stat inchisa intr-o lada, in
Sfantul Altar, asteptand tacuta schimbarea vremurilor. Abia in
anul 1990, aceasta a fost asezata in biserica manastirii, dupa
noua sfintire a acesteia. Icoana a fost ferecata in argint de catre
mesterul Ion Contfas, din localitatea Targu Neamt. Cele doua
coroane ale icoanei sunt din aur, decorate cu pietre pretioase,
rubine, safire si smaralde, donate de familia Constantin, Roxana
si Elena Amarinei din Piatra Neamt. In seara zilei de 22 ianuarie
2003, un incendiu puternic a izbucnit in Manastirea Hadambu,
cateva zeci de chilii pierind in flacari. In urma incendiului,
intreaga cladire s-a transformat in scrum, precum si cartile si
obiectele bisericesti adapostite in aceasta, iar paraclisierul a
murit si el. Doar icoana Maicii Domnului, numita facatoare de
minuni, a scapat neatinsa de flacari, fara a fi protejata in vreun
fel aparte. Icoana pastrata in Manastirea Hadambu o
infatiseaza pe Maica Domnului cu Pruncul, intr-un mod aparte,
Pruncul fiind tinut pe mana dreapta a Maicii Domnului, iar nu pe
cea stanga, precum in toate celelalte icoane. Icoana de la
Hadambu seamana cu Icoana Maicii Domnului "Axion Estin",

una dintre cele mai renumite si iubite icoane din Biserica


Ortodoxa, pastrata in Biserica Protaton, biserica centrala din
Careia si cea mai veche din intreg Sfantul Munte Athos.
In duminica Bobotezei anului 1992, pentru prima data, ochiul
drept al Maicii Domnului de la Hadambu a lacrimat, iar mai apoi,
in anul 1993, in ajunul sarbatorii Sfintei Parascheva, din umarul
drept al Maicii Domnului au curs trei picaturi mari de mir. In data
de 22 februarie 1995 a curs mir din mitra Maicii Domnului, mir
care a stat la vedere aproape doua saptamini. In vara si toamna
anului 1998, icoana a varsat mir din chipul Pruncului si din
vesmintele Maicii Domnului. Pe langa aceasta icoana, in
manastire se mai pastreaza si alte trei icoane considerate
facatoare de minuni, care izvorasc mir.
Icoana Sfantului Ioan Botezatorul a fost donata bisericii cand sa facut noua catapeteasma, de catre sotii Gabriela si Sabin
Drinceanu. Prima data, aceasta icoana a varsat mir in ziua de
Boboteaza a anului 1999, dupa slujba Sfintei Liturghii, iar a
doua oara, in ziua de 9 ianuarie.
Teodor Danalache Icoana Maicii Domnului Prodromia Este o
icoan fctoare de minuni[1] nefcut de mn omeneasc,
zestrea cea mai de pre a Schitului Ioan Boteztorul Prodromu
de la Sfntul Munte Athos din Grecia) i binecuvntarea Maicii
Domnului[2]. Pomenirea acestei Sfinte Icoane a Maicii
Domnului se face n ziua de 12 iulie. Descrierea icoanei
Dimensiunile icoanei sunt de 1000/700 mm. Chipul Maicii

Domnului i al Pruncului Iisus au culoarea galben, cu nuana


grului, asemnndu-se foarte mult cu descrierea rmas de la
Sfinii Epifanie i Nichifor, care au lsat posteritii un portret
fizic al Fecioarei. Exist mrturii cum c Sfintele Fee se
schimb miraculos, uneori ntunecndu-se, alteori luminnduse. Se mai afirm c icoana a fost analizat tiinific prin
cercetare la microscop, nedepistndu-se urme de pensul,
probndu-se astfel originea nepmnteasc a picturii.
Istoricul icoanei
n anul 1863, n timpul lucrrilor de ridicare ale schitului
Prodromul, ieroschimonahul Nifon cuta un iconar care s
zugrveasc pe lemn de tei o icoan a Maicii Domnului care s
fie pictat potrivit rnduielilor bisericeti: citirea zilnic a
Acatistului Maicii Domnului, post negru cu o singur mas pe zi
la sfritul lucrului, nfrnarea de la mnie, mndrie i pcate
trupeti, precum i celelalte rnduieli. Cuvioii Nifon i Nectarie
l-au gsit pe iconarul Iordache Nicolau, om evlavios i cu frica
lui Dumnezeu, care s-a ncumetat s picteze icoana i s-a
apucat imediat de lucru la mnstirea Bucium din Iai. Dei era
un pictor priceput, se poticnete inexplicabil la zugrvirea
Sfintele Fee ale Fecioarei Maria i a Pruncului Iisus din braele
ei. Speriat si mhnit c poate i-a uitat meteugul sau o voin
mai puternica se opune, acoper icoana, ncuie atelierul si
amn totul pentru a doua zi. In dimineaa urmtoare, rmne
uimit c icoana era desvrit, fr s neleag cum se

petrecuse aceast minune. Pentru a da mai multa credibilitate


minunii, iconarul a lsat i o mrturie scris.
Mrturia scris a iconarului Nicolau Iordache
Acest document se pstreaz n arhiva schitului Prodromul i
este datat 29 iunie 1863: "Eu, Iordache Nicolau, zugrav din
trgul Iai, am zugrvit aceasta sfnt icoan a Maicei
Domnului cu nsi mna mea, la care a venit o minune: dup
ce am isprvit vemintele, dup meteugul zugrvirii mele, mam apucat s lucrez feele Maicei Domnului i a lui Isus Cristos.
Privind eu la chipuri, cu totul a ieit din potriva, pentru care
foarte mult m-am mhnit, socotind c mi-am uitat meteugul. A
doua zi, dup ce m-am sculat, am fcut trei metanii naintea
Maicei Domnului, rugndu-m s-mi lumineze mintea, s pot
isprvi sfnta ei icoan. Cnd m-am dus s m apuc de lucru,
am aflat chipurile drese desvrit, precum se vede. Vznd
aceast minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fr
numai am dat lustrul cuviincios, dei o greal a fost aceasta ca
am dat lustru la o asemenea minune".
Minunile icoanei consemnate de-a lungul timpului
Fiindc ieenii se opuneau strmutrii Sfintei icoane la
Muntele Athos, Cuvioii Nifon si Nectarie hotrsc s plece ct
mai grabnic. Ajungnd seara trziu la episcopia din oraul Hui,
au fost ntmpinai de o mulime de oameni care veniser s se
tmduiasc. De acolo, icoana ajunge la Brlad i este
gzduit de catedrala oraului. Aici s-au svrit numeroase

minuni. Una dintre ele, a fost reinut n mod deosebit. n ora


se gsea un nvtor foarte nelept i cult, dar necredincios.
Acesta, auzind de venirea sfintei icoane a trimis trsura ca
acetia s vin cu icoana la casa sa. Prinii ns au refuzat,
considerndu-l ca lipsit de cuviin. La insistenele acestuia
care a trimis de trei ori trsura i ale unor mai-mari ai zilei,
cuvioii au consimit. Spre uimirea tuturor, icoana a sporit n
greutate nct a fost nevoie de patru oameni s o poarte.
Trsura nu a suportat greutatea care, se pare, sporea continuu
i a cedat, dezmembrndu-se. S-a neles c Fecioara Maria nu
voiete s mearg la nvtor, icoana recptndu-i greutatea
obinuit de ndat ce s-a renunat la intenie, fiind dus foarte
uor napoi n Catedral.
Tot pe cnd se afla la Brlad, icoana a svrit nc o minune
cu o femeie credincioas ce era grav bolnav, dar nu se
ncumeta s vin cu trsura la Catedral de team s nu moar
pe drum. Femeia a mrturisit c noaptea, n vis, i s-a artat
icoana care a ndemnat-o s vin. S-a nsntoit chiar pe
timpul cltoriei, icoana vzut n Catedral fiind identic cu
cea din vis
Ajungnd Cuvioii la Galai, icoana a fost depus n Biserica
Sfinilor mprai Constantin i Elena. Un pictor liber-cugettor
seamn nencredere n veridicitatea celor mrturisite de
iconarul Iordache Nicolau. Icoana se schimb la fa, pictorul

fiind att de tulburat nct se pociete, mrturisindu-i


greeala.
Un negustor evreu, plecnd ntr-o cltorie de afaceri las la
un han soia, copiii i o slug. ntre timp, negustorul moare.
Vznd-o lipsit de protecie, sluga o sechestreaz pe femeie
pentru a o spnzura i a-i lua banii. Disperat femeia i
amintete de minunile icoanei i se roag fierbinte la Maica
Domnului, promindu-i c dac va interveni miraculos se va
boteza mpreuna cu casa ei. Minunea se ntmpl, cci
ucigaul probnd laul, alunec de pe scaun i se spnzur.
Femeia s-a botezat mpreun cu ntreaga cas.
Ajungnd la Muntele Athos, icoana continua s svreasc
minuni. Cuviosul Inochentie, un monah aflat pe patul morii,
care ncetase s mai mnnce de trei sptmni, s-a trezit
minunat din somn i cu puteri sporite a cerut s fie dus n
biseric, unde s-a rugat Fecioarei Maria. ntors n chilie
schimbat, s-a schimbat cu cma curat, a cerut s se
mprteasc cu Sfintele taine, apoi, dup o jumtate de or,
a trecut la cele venice cu totul senin.
Serghie, un monah de la mnstirea Prodromul, iese din
mnstire fr binecuvntare i merge ntr-o peter din
apropiere pentru a se nevoi acolo ntr-o via idioritmic. ntr-o
noapte, n timp ce i fcea canonul de rugciune s-a pogort
deasupra lui un luceafr (diavolul) care l trsnete att de tare
c monahul lein. Dup trei zile, venindu-i n fire, constat c

era slbit i surd cu desvrire. Se napoiaz la mnstire,


clugrii ducndu-l la icoan, mpreun fcnd rugciuni. Se
vindec complet de surzenie i slbiciune.
Minuni svrite de copii/reproduceri ale icoanei
n anul 1922, a fost pictat o copie foarte reuit dup
originalul de la Muntele Athos. Aceasta, a fost adus n
Moldova i aezat ntr-o biseric de lemn din Vatra Dornei.
Deoarece biserica mpiedica construcia unei osele, n toamna
anului 1954 a fost incendiat de o mn criminal, biserica
arznd n ntregime. Au existat mrturii conform creia a fost
sabotat aciunea de stingere a incendiului. Dei biserica a ars
n ntregime, icoana a rmas intact. Autoritile de atunci au
considerat propagand religioas i au interzis rspndirea
acestei veti. Ulterior, icoana a fost dus la Biserica Naterii
Maicii Domnului, unde se afl i n prezent.
Exist dovezi cum c i reproducerile grafice ale icoanei
svresc minuni. Astfel, un credincios din Atena, care avea o
reproducere a icoanei Prodromia a declarat ca n familia sa s-a
petrecut o schimbare.

S-ar putea să vă placă și