Sunteți pe pagina 1din 1

Curtea Constituional a fost sesizat s soluioneze conflictul juridic de natur constituional dintre

Parlamentul Romniei i Guvern privitor la oprirea procedurii legislative de la Senat a proiectului Legii
educaiei naionale i angajarea rspunderii de ctre Guvern asupra acestui proiect.
n fapt :
n exercitarea dreptului su constituional de iniiativ legislativ, prevzut de art. 74 din Legea
fundamental, Guvernul a transmis Camerei Deputailor, n calitate de prim Camer sesizat,
proiectul Legii educaiei naionale, la data de 12 aprilie 2010;
la data de 19 mai 2010, proiectul a fost adoptat de Camera Deputailor, sub titlul Legea educaiei
naionale i nvarea pe tot parcursul vieii, fiind naintat Senatului, n calitate de Camer decizional,
la aceeai dat;
la Senat proiectul a fost nregistrat sub nr. L 344/26 mai 2010, fiind declanat procedura de
dezbatere n Comisiile de specialitate sesizate n fond sau pentru aviz; ultima meniune din fia actului
aflat pe site-ul acestei Camere se refer la data de 22 iunie 2010 i privete avizul de la Comisia pentru
buget, finane, activitate bancar i pia de capital. n cuprinsul sesizrii formulate de preedintele
Senatului se arat c proiectul de lege se afl din data de 26 mai 2010 la Comisia pentru nvmnt,
tiin, tineret i sport, comisie care nu a putut finaliza dezbaterile datorit complexitii proiectului;
n edina de Guvern din data de 12 octombrie 2010, la 6 luni de la data transmiterii proiectului de lege
ctre Parlament, Guvernul a hotrt angajarea rspunderii asupra proiectului Legii educaiei
naionale, apreciat ca fiind o lege extrem de important pentru modernizarea nvmntului
romnesc, parte component a procesului de reform a statului;
n edina comun a Birourilor permanente ale Camerei Deputailor i Senatului din ziua de 18
octombrie 2010, nainte de sesizarea Curii Constituionale de ctre preedintele Senatului, a fost
discutat solicitarea Guvernului, transmis de primul-ministru al Romniei, cu privire la angajarea
rspunderii asupra Legii educaiei naionale i declanarea procedurilor parlamentare necesare, stabilinduse urmtorul calendar pentru angajarea rspunderii: luni, 25 octombrie 2010, orele 15.00, depunere de
amendamente; joi, 28 octombrie 2010, edina comun a celor dou Camere ale Parlamentului n vederea
angajrii rspunderii Guvernului;
la data de 19 octombrie 2010, preedintele Senatului a transmis Curii Constituionale sesizarea
pentru soluionarea conflictului juridic de natur constituional dintre Parlamentul Romniei i
Guvern privitor la oprirea procedurii legislative de la Senat a proiectului Legii educaiei naionale i
angajarea rspunderii de ctre Guvern asupra acestui proiect.

S-ar putea să vă placă și