Ajutor! Nu imi inteleg copilul!

(scopurile gresite ale copiilor)

Numele meu este C. si sunt mama singura. Am un baiat de 4 ani si 3
luni. Este un copil cuminte dar ma ingrijoreaza ca e cam in urma fata de
alti copii. Nu mananca si nu se imbraca singur, nu merge singur la
toaleta(uneori mai face si pe el) nici macar nu se joaca singur. Mereu are
nevoie de mine pentru cate ceva. Este un copil foarte afectuos si foarte
legat de mine, asa ca nu l-am putut duce nici la gradinita. Cand sunt eu la
servici, sta cu mama mea, dar, pentru ca ea este in varsta, ii este din ce in
ce mai greu sa se ocupe de el.....
Din discutia cu mama, am aflat ca, de fapt, copilul se joaca si singur cu
conditia ca mama sa fie atenta la el. Daca mama isi gaseste o alta
ocupatie in timp ce el se joaca (spalatul vaselor, o conversatie telefonica
etc...), el isi intrerupe imediat jocul avand diverse pretexte: imi e frica
singur in camera, nu pot face avionul, te iubesc, mami. El stie exact
care va fi reactia mamei, care nu il poate refuza cand e asa de dragalas
sau neajutorat, si ca va obtine ce isi doreste, respectiv atentia ei.
Acest copil pare sa spuna: contez doar atat timp cat sunt in centrul
atentiei
Scopul gresit este: cautarea atentiei nemeritate
Buna seara,
sunt M si sunt disperata! Am o fata de 8 ani, R., si pe A (n.a. tot fetita), de
5 ani. R. este cel mai cuminte si intelegator copil pe care l-ar putea avea
cineva si asta m-a facut sa privesc in mod critic pe acele mame care se
plangeau de copiii lor, convinsa fiind ca eu as putea creste 5 odata. Apoi a
aparut A. Desi i s-a acordat o mai mare atentie, dat fiind si ajutorul venit
de aceasta data si din partea ambelor bunici dar si datorita situatiei
financiare mai bune, A este....copilul meu. O iubesc din tot sufletul dar
ma innebuneste! Nu asculta de nimeni si nimic, pedepsele nu au efect,
nici laudele, nici explicatiile, nici recompensele. Oriunde mergem avem
parte de reclamatii., ca e vb de magazin, parc, gradinita, medic sau vreun
spectacol. Zilele in care nu se plange cineva de A sunt atat de rare incat
mi se par nefiresti. Sunt asa de satula sa aud ca fiica mea este o
obraznicatura prost crescuta, incat cred ca voi deveni eu o prost

crescuta si o obraznicatura cand am sa dau replica, mai ales ca sunt

mereu acuzata de ce se intampla atat de familia mea cat si de sotul meu.
Nu mai pot!....
A este mezina familiei. Locul de copil cuminte fiind ocupat, ea sia ales un alt rol, pe care il interpreteaza f bine, de altfel.
. Desi i s-a acordat o mai mare atentie, dat fiind si ajutorul venit de
aceasta data si din partea ambelor bunici dar si datorita situatiei
financiare mai bune...corect ar fi fost sa se spuna : din cauza ca i
s-a acordat o mai mare atentie...si din cauza ca situatia financiara
s-a imbunatatit...Odata cu bunicile a aparut si rasfatul, iar situatia
financiara mai buna a insemnat pentru parinti mai multe ore de
munca, mai putina disponibilitate pentru familie si implicit copii,
sentimente de vinovatie tratatecu cadouri, privilegii, recompense
nemeritate si multa permisivitate. Daca la primul copil drepturile
au venit insotite de responsabilitati in mod firesc, mama neavand
alt ajutor la treburile casei si la cresterea copilului, la cel de-al
doilea lucrurile s-au schimbat radical, mica printesaneavand
sansa sa experimenteze consecintele faptelor sale, sa isi dezvolte
abilitatile (existand mereu cineva dispus sa faca lucruri in locul ei).
Faptul ca i-a fost atat de usor sa ii transforme pe adultii din jurul ei
in sclavi mereu la dispozitia ei a facut-o sa creada ca asa este
normal sa stea lucrurile, ca asa i se cuvine, iar aceasta a dus la o
proasta relationare cu cei de aceasi varsta, care nu i-au acceptat
statutul de mica printesa, dar si cu adultii din afara familiei care
nu ii inteleg sau nu ii accepta modul de a privi lumea si relatiile. De
aici si pana la agresivitate verbala si chiar fizica a fost nevoie doar
de un pas, f usor de facut.
In acest caz A pare sa spuna: simt ca ca sunt importanta si contez
doar daca ceilalti sunt in slujba mea.
A. se afla in lupta de putere atat cu familia ei cat si cu restul
lumii.
De cand a trecut in clasa a 2 a, a regresat la invatatura. I-am explicat cat
de importanta e invatatura si scoala, i-am promis marea cu sarea si tot
degeaba. Am incercat si cu pedepse si chiar si cu cate o plama (nu bataie).
Chiar si cand fac temele cu el, isi uita caietul acasa. Am ajuns sa ii fac eu
ghiozdanul si chiar si asa merge cu teme nefacute, pt ca uita sa imi zica
de ele si nu le facem. Pe langa asta, avem probleme cu mancarea si in

ultimul timp a inceput cu amenintari ca se omoara. Odata chiar a zis ca

vrea sa mor eu si apoi sa moara si el. Nu cred ca e normal si nu stiu ce sa
mai fac...
I-am explicat cat de importanta e invatatura si scoala....pt
parinti, in special pt mama.
De asemenea, mama spune ca nu facem temele si avem
probleme cu mancarea.
Am ajuns sa ii fac eu ghiozdanul...toate acestea arata
straduinta mamei de a controla lucrurile si de a impune punctul
ei de vedere copilului.
Mama comunica de sus in jos cu fiul ei, dintr-o pozitie de
superioritate. Ea ii vorbeste lui, nu cu el. De asemenea, exercita
un control prea mare spunand prin aceasta ca nu are incredere
in copil ca se poate descurca, nu ii permite sa greseasca si sa
invete din aceste greseli, nici sa isi asume consecinte. Toate
acestea il descurajeaza pe baiat si il ranesc, asa ca, la randul lui,
vrea sa raneasca si el.
Modul lui de a obtine razbunarea este refuzul hranei,
problemele scolare, amenintarile.
Ideea dupa care pare sa se conduca este: contez daca am
puterea de a-i rani pe cei din jur.
S. are 12 ani si este un baiat foarte linistit. Nu am avut niciodata
probleme cu el, pt ca de la inceput am fost foarte stricti in educatie. El a
stiut mereu cum sa se poarte si chiar daca a mai avut mici iesiri cand era
mai mic, am reusit sa rezolvam problema foarte repede. Problema acum
e ca nu mai vrea sa faca nimic si ca merge prost cu scoala asa ca a trebuit
sa ii luam meditator. Chiar si asa este printre ultimii din clasa. Nu este un
copil prost, dar nu mai poate face fata fara ajutor si uneori nici cu ajutor.
Pana acum nu a avut probleme de genul asta si a facut fata cerintelor
scolare. Ma intreb daca nu e ceva ce s-a intamplat la scoala si daca da,
cum pot afla ce e?...
El a stiut mereu cum sa se poarte si chiar daca a mai avut mici
iesiri cand era mai mic, am reusit sa rezolvam problema foarte
repede....din pacate, in cazul acesta, rezolvareaproblemelor a
insemnat descurajarea completa a copilului. Impunerea
solutiilor, ideilor, regulilor parintilor fara a tine cont in vreun fel
de copil, nu numai ca l-a ranit pe acesta ci l-a descurajat

profund. Convins ca nu poate castiga intr-un razboi cu parintii,

S. a capitulat. Acum, nu mai vrea sa faca nimic si nu mai
poate face fata.
In acest caz avem de-a face cu renuntarea, inadecvarea.
Copilul pare sa spuna: lasati-ma in pace, sunt o cauza
pierduta.
Psiholog Ioana Alina Muresanu