Standardele actuale de frumusete cer un zambet frumos.

Pacientii considera ca
pentru un aspect al fetei atractiv, dintii joaca un rol foarte important. Ca urmare,
medicina dentara ofera multiple proceduri cosmetice, albirea dintilor fiind unul
dintre cele mai populare tratamente. Cu toate acestea, cu toate ca in majoritatea
cazurilor acest tratament se insoteste de succes, albirea dintilor vine cu
dezavantajul de a cauza hipersensibilitate dentinara, care este cauza principala de
discomfort si de intrerupere a tratamentului.
Colaratiile dentare variaza ca etiologie, aspect, localizare, severitate si adeziune la
structura dintelui, se poate clasifica in intrinseca, extrinseca sau combinatii ale celor
doua categorii. Coloratiile intrinseci sunt cauzate de incorporarea de agenti
cromogeni in dentina si smalt in timpul odontogenezei sau dupa erupia dintilor.
Expunerea la cantitati mari de fluor, administrarea de tetraciclina, afectiuni
ereditare sau traume in timpul dezvoltarii dintilor pot duce la tulburari de culoare
ale acestora. Dupa eruptia dintilor, imbatranirea, necroza sau iatrogenii sunt
principalele cauze ale coloratiilor. De asemenea, o dieta bogata in cafea, ceai, vin
rosu, morcovi, portocale sau tutun poate cauza pete extrinseci.
Istoric: Prima relatare a albirii dintilor dateaza din anul 1864, fiind descrisa albirea
unui dinte afectat, fara pulpa. In aceasta relatare sunt descrise substante ca
hipocloritul de sodiu, clorura, perboratul de sodiu folosite individual sau in
combinatii, cu sau fara activare pe baza de caldura. Tehnica alibrii din mers a fost
introdusa in 1961. Aceasta foloseste ca agent de albire o combinatie de perborat de
sodiu si apa introduse in interiorul camerei pulpare, care este inchisa intre vizitele
pacientului la medicul stomatolog. Aceasta metoda a fost imbunatatita ulterior si
apa a fost inlocuita de peroxid de hidrogen 30-35% este a se spori efectul de albire.
In 1960 un medic ortodont a observat ca peroxidul de carbanida are efecte de albire
ale dintilor, dupa ce a prescris unui pacient peroxid de carbamida 10% pentru
tratarea unei gingivite. Aceasta observatie a fost comunicata si altor colegi i astfel
s-au pus bazele albirii dintilor in timpul noptii prin intermediul gutierelor. Aceasta
metoda a fost publicata in literatura abia dupa 20 de ani mai tarziu.
Medicamente: in zilele actuale, albirea dintilor foloseste ca substanta activa
peroxidul de hidrogen. Acesta poate fi aplicat direct pe suprafata dintelui, sau poate
rezulta dintr-o reactie dintre perboratul de sodiu si carbamida. Peroxidul de hidrogen
se comporta ca un puternic agent oxidant prin formarea de radicali liberi, molecule
de oxigen reactive si anioni de peroxid de hidrogen. Aceste molecule reactive ataca
moleculele cromofore inchise la culoare, cu catena lunga, divizandu-le in molecule
mai mici, mai putin colorate si mai usor difuzabile. Peroxidul de carbamida are efect
si asupra ureei, pe care o descompune in dioxid de carbon si amoniac. Cu toate
acestea, este incerta cantitatea de amoniac formata in timpul albirii dintilor cu
peroxid de carbamina. Ph-ul ridicat indus de amoniac faciliteaza procedura de
albire. Acest proces se explica prin faptul ca intr-o solutie bazica, este necesara o

cantitate mai mica de energie activatoare pentru a se forma radicali liberi din
peroxidul de hidrogen,
rata reactiei este mai mare, obtinandu-se rezultate
superioare fata de un mediu acid. Rezultatele unei albiri dentare depind de
concentratia agentului de albire, capacitatea acestuia de a patrunde spre
moleculele cromogene si de durata si numarul de dati in care agesta este in contact
cu moleculele.
Albirea dentara externa: albirea dintilor vitali poate fi realizata acasa sau in cadrul
cabinetului de medicina dentara. Sunt recunoscute 4 metode (conform Barghi
1998): albirea efectuata de medicul stomatolog prin administrarea de peroxid de
hidrogen cu concentratie 35-50% sau peroxid de carbamida 35-40%, adeseori
suplimentate de o sursa de caldura; albirea dintilor supervizata de medic prin
folosirea gutierelor umplute peroxid de hidrogen cu concentratie 35-50% sau
peroxid de carbamida 35-40%, ce actioneaza intre 30 de min si 2h timp in care
pacientul nu paraseste cabinetul stomatologic; albirea asigurata de medic prin
confectionarea de gutiere, pe care pacientul le foloseste in timpul noptii alaturi de
peroxid de carbamida 5-22%; albirea realizata acasa de catre pacient, prin gutiere
prefabricate sau stripsuri.
Eficacitate: datele referitoare la eficacitatea albirilor dentare sunt inca inssuficiente,
insa este general acceptat ca majoritatea dintilor raspund bine la tratament daca
acesta este realizat corect si pe o perioada suficienta de timp.
Utilizate prea des, produsele care promit albirea dinilor pot cauza mai multe
probleme. Subierea smalului dentar este cea mai cunoscut, dar peroxidul are un
efect puternic i asupra gingiilor. ntr-o prim faz, excesul de peroxid poate
produce sngerarea gingiilor. Pe termen lung, poate cauza retragerea gingiei.
Muli i asum aceste riscuri, dar ignor o alt problem important. Chiar i
aspectul dinilor este afectat de folosirea n exces a produselor de albire dentar.
Albul imaculat poate fi nlocuit rapid de a nuan uor albstrie i dinii pot deveni
translucizi. Problemele apar n general la extremitatea dinilor, dar se extind rapid.

Efecte secundare locale: cel mai des intanlit efect secundar este sensibilitatea
dentara. Date obtinute din studii anterioare certifica faptul ca intre 15-65% dintre
pacientii supusi tratamentului de albire au resimtit acest efect secundar. Cele mai
grave efecte adverse s-au obtinut dupa folosirea peroxidului de carbamida in
combinatie cu caldura. Sensibilitatea dentara persista in medie 4 zile dupa
tratament, dar au fost si cazuri cand aceasta perioada a fost mult mai lunga, pana
la 39 de zile. Mecanismele care duc la sensibilitate dentara inca nu sunt complet
elucidate. Experimentele in vitro au aratat ca peroxidul patrunde prin smalt si
dentina in camera pulpara, astfel in cazul dintilor restaurati s-au inregistrat efecte
secundare mult mai accentuate decat la cei integrii. Cantitatea de peroxid gasita in

camera pulpara a fost direct proportionala cu concentratia peroxidului de hidrogen

folosit si de asemenea a variat in functie de diferite firme de produs.
Iritatii ale mucoasei: o concentratie mare de peroxid de hidrogen intre 30-35%
este caustica pentru membranele mucoaselor si poate cauza arsuri si sangerari ale
gingiei. In studiile realizate pe animale, expunerea gingiei timp de 6-48 de ore la
apa oxigenata 1% a cauzat traume epiteliale si inflamatie acuta ale tesutului
subepitelial. Din aceste considerente, in cadrul tratamentelor de albire este
necesara o atentie sporita pentru ca agentul de albire sa nu intre in contact cu
gingia. Astfel, stripsurile nou introduse pe piata nu sunt foarte conveniente
deoarece au contact gingival.
Afectarea suprafetelor smaltului: pentru a se evalua efectele agentilor de albire
aspura smaltului s-au realizat mai multe studii pe parcursul timpului. Unul dintre ele
s-a desfasurat prin imersarea unor probe de smalt in peroxid de carbamida 10%, 15
ore pe zi, timp de 2 pana la 4 saptamani. In timpul celor 9 ore ramase dintr-o zi,
probele au fost introduse in saliva artificiala. S-au remarcat modificari structurale
semnificative in cazul monstrelor expuse la agentul de albire timp de 4 saptamani.
Concluziile acestui studiu au fost confirmate ulterior de alte numeroase
experimente. O concentratie mare de peroxid de carbamida afecteaza integritatea
smalutului dentar, efectele negative fiind mult mai puternice decat in cazul folosirii
peroxidului de hidrogen. O implicatie clinica a acestor descoperiri poate fi ca dintii
sunt mult mai susceptibili la coloratiile extrinseci dupa tratamentul de albire
datorita rugozitatii crescute a suprafetei smaltului.
Efecte asupra restaurarilor: date de laborator certifica o cantitate mare de mercur
eliberata din obturatiile din amalgam expuse la peroxide de carbamida timp de 8
ore, 14-28 de zile. Cantitatea de mercur depinde de tipul amalgamului folosit si de
tipul de agent de albire. De asemenea s-a constatat o reducere a legaturii dintre
smalt si rasinile compozite dupa primele 24 de ore dupa albire. Mai mult, dupa
tratamentul de albire, produsii rezidual din peroxidul de hidrogen inhiba procesul de
fotopolimerizare, de aceea aceste tratamente sunt contraindicate pe dinti ce sunt
sau necesita a fi restaurati.
Eliminarea riscurilor asociate albirii dinilor
Cea mai sigur cale de a proteja sntatea dinilor i a gingiilor este utilizarea cu
moderaie a produselor pentru albire, doar dup consultarea unui medic
stomatolog. Aplicarea peroxidului odat la minim 6 luni este considerat lipsit de
efecte secundare. Alte tehnici mai avansate, ca microabraziunea, sunt executate
doar cu precauii speciale, inclusiv remineralizarea dinilor dup procedur.

De asemenea, s-a raportat ca folosirea antiinflamatoarelor inaintea tratamentului de

albire duce la reducerea hipersensibilitatii dentare. Dintre o gama larga de

antiinflamatoare testate, numai ibuprofenul s-a dovedit a fi eficace in tratarea

durerii ascociate tratamentului de abire.
Metodele de albire a dinilor sunt utilizate de tot mai multe persoane care vor un
zmbet perfect, dar tehnicile care pot oferi un alb imaculat implic uneori i riscuri
Concluzii:
Prin albirea dinilor se poate obine un zmbet alb i strlucitor. Sunt mai multe
metode de albire, ns tehnica cea mai recomandat de medicii stomatologi este
albirea profesional. Fr ndoial, aceasta este cea mai rapid i mai eficient
metod.
Internetul este plin de sfaturi i soluii pentru albirea dinilor ns ntotdeauna este
valabil urmtoarea regul: un tratament profesional n cabinet dureaz mult mai
puin i este mult mai eficient dect un tratament ambulatoriu sau o reet bazat
pe reguli de alimentaie.
Simplificnd, albirea profesional a dinilor recurge la gelul concentrat pe baz de
peroxid de hidrogen care albete dantura pentru un zmbet mai alb, mai strlucitor.
Pentru a accelera procesul i pentru a mri eficacitatea gelului, se folosete o
lumin special sau, pentru unele sisteme de albire, laserul. Partea bun este c
procedura poate fi efectuat de obicei ntr-o singur vizit la medicul stomatolog.
ntregul proces abia dac dureaz o or sau dou i rezultatul este imediat vizibil,
pe cnd alte metode de albire nu dau rezultate dect dup cteva sptmni.
Efectul albirii profesionale poate dura de la cteva luni la civa ani, iar gradul de
albire difer de la o persoan la alta. Parial, efectul depinde de starea iniial a
danturii, de ct de ptai sunt dinii i de concentraia gelului folosit. De asemenea,
meninerea efectului depinde de obiceiurile dumneavoastr alimentare, dac
suntei fumtor sau nu, i este de reinut c nu exist soluii de albire a dinilor care
s asigure o schimbare permanent a culorii sau care s previn discromia
ulterioar a danturii.
Efectul se poate ns menine cu un simplu kit de albire a dinilor care poate fi
folosit acas. Unele metode se bazeaz pe purtarea unei gutiere cu gel pe baz de
peroxid de hidrogen, cu o concentraie mai mic, care v va ajuta s meninei noul
zmbet alb i strlucitor.
Care sunt riscurile albirii dinilor?
Exist riscuri minore asociate cu albirea dinilor. Cel mai comun efect secundar este
creterea sensibilitii danturii. Aceast sensibilitate este totui superficial i
dispare odat cu ncheierea tratamentului. Folosirea unei paste de dini cu un
coninut mai ridicat de fluor sau cu efect de atenuare a hipersensibilitii danturii,
de exemplu pasta Sensodyne, v va ajuta s reducei disconfortul. Medicul

stomatolog v poate prescrie un gel pe baz de fluor pe care l putei folosi n

gutiera de nlbire pentru a reduce sensibilitatea dinilor.
Un alt posibil efect secundar al procedurii de albire a danturii const n iritaia i
discromia gingival. n cteva zile aceste neplceri vor disprea, iar gingiile i vor
reveni, recptndu-i aspectul natural.