Sunteți pe pagina 1din 2

LUCEAFARUL

Poemul Luceafarul a aparut in anul 1883, in Almanahul Societatii Academice Social literare Romania Juna din Viena si a fost
apoi reprodus in revista Convorbiri literare.

Poemul este romantic prin amestecul genurilor (epic, liric si dramatic) si al speciilor. Imaginarul poetic e de factura romantica,
realizat prin motive romantice ca luceafarul, marea, castelul, oglinda, visul. Compozitia romantica se realizeaza prin opozitia
planurilor cosmic si terestru si a doua ipostaze ale cunoasterii geniul si omul comun. In esenta, poemul este un monolog liric.

Viziunea romantica despre lume e data de tema, de relatia geniu-societate, de alternarea planurilor terestru cu cel cosmic, de
motivele romantice (luceafarul, noaptea, visul), de amentecul speciilor (meditatie, idila, pastel). Viziunea clasica despre lume este
data de echilibru compozitional, armonie si simetrie.

Tema este romantica problema geniului in raport cu lumea, iubirea si cunoasterea. Iubirea se prezinta in diferite ipostaze
terestra ( Catalin si Catalina), cosmica (fata de imparat si Hyperion).Motivele romantice de la inceputul poemului (luceafarul,
marea, castelul, fereastra, oglinda) sustin sustin atmosfera de visare in care se naste iubirea dintre Luceafar si fata de imparat. Alte
motive, al ingerului si al demonului, sunt chipuri sub care se arata Luceafarul O, esti frumos, cum numa-n vis/Un demon se
arata. Zborul cosmic, motiv literar ce releva setea de iubire ca act al cunoasterii absolute, se intersecteaza cu motivele timpului,
zburand spre Demiurg, Hyperion ajunge intr-un spatiu atemporal ce coincide cu momentul de dinaintea nasterii lumilor Caci unde
ajunge nu-i hotar,/Nici ochi spre a cunoaste, /Si vremea-ncearca in zadar/Din goluri a se naste.

Titlul poemului se refera la motivul central al textului, Luceafarul vazut ca o fiinta singuratica si nefericita, opusa omului comun.
Titlul uneste doua mituri, unul romanesc, al stelei cazatoare si altul grecesc, al lui Hyperion cel care merge pe deasupra. Incipitul
poemului se afla sub semnul basmului, timpul este mitic A fost odata ca-n povesti/A fost ca niciodata. Fata de imparat reprezinta
pamantul insusi, portretul acesteia O preafrumoasa fata scoate in evidenta unicitatea terestra, comparatiile Cum e fecioara intre
sfinti/Si luna intre stele reflecta puritatea si predispozitia catre inaltimile astrale. Simetria compozitionala se realizeaza in cele patru
parti ale poemului astfel cele doua planuri, cosmic si terestru, se regasesc in prima si in ultima parte, partea a doua reflecta doar
planul terestru (iubirea dintre Catalin si Catalina) iar partea a treia reflecta doar planul cosmic (calatoria lui Hyperion la Demiurg,
ruga si raspunsul).

Opozitia romantica dintre geniu si omul comun, isi gaseste in poem o reprezentare in opozitia planurilor terestru si cosmic.In finalul
poemului, Luceafarul exprima dramatismul dandu-si seama ca relatia om-geniu este imposibila.Omul comun este inacabil sa-si
depaseasca limitele iar geniul manifesta dispret fata de aceasta incapacitate Ce-ti pasa tie chip de lut,/Dac-oi fi eu sau
altul?. Partea I a poemului este o splendida poveste de iubire, imaginarul poetic e de factura romantica. Iubirea se naste lent dintro stare de visare, in cadru nocturn, realizat din motive romantice. Fata aspira spre absolut iar spiritul superior simte nevoia
materialitatii.La chemarea fetei Cobori in jos luceafar bland/alunecand pe-o raza Luceafarul se smulge din sfera sa pentru a se
intrupa, din cer si mare, intr-un tanar un mort frumos cu ochii vii .In aceasta ipostaza, Luceafarul are o frumusete angelica, par de
aur moale. Cea de a doua intrupare, din soare si noapte, reda ipostaza demonica. Luceafarul vrea sa eternizeze iubirea lor
oferindu-i mai intai imparatia oceanului, apoi a cerului, insa paloarea fetei si stralucirea ochilor, semn ale dorintei de absolut, sunt

intelese de fata ca atribute ale mortii Privirea ta ma arde. Ea ii cere sa devina muritor, iar Luceafarul accepta sacrificiul Tu-mi ceri
chiar nemurirea mea/In schimb pe-o sarutare.

In partea a doua, idila dintre fata de imparat ( Catalina) si pajul (Catalin), infatiseaza usurinta cu care se stabileste legatura
sentimentala intre doi oameni din planul terestru. Asemanarea numelor sugereaza faptul ca ambii tineri fac parte din aceeasi
categorie omul comun. Portretul lui Catalin este realizat in antiteza cu cel al Luceafarului, Catalin reprezinta mediocritatea
pamanteana Baiat din flori si de pripas.

Partea a treia este divizata in trei secvente poetice zborul cosmic, rugaciunea, convorbirea cu Demiurgul si eliberarea.

In dialogul cu Demiurgul, Luceafarul insetat de viata finita, de stingere, este numit Hyperion (divinitate simbolica). El cere
Demiurgului sa il dezlege de nemurire fiind gata de sacrificiu Reia-mi al nemuririi nimb/Si focul din privire/Si pentru Toate da-mi in
schimb/O ora de iubire. Demiurgul refuza cererea Luceafarului deoarece acesta face parte din ordinea primordiala a cosmosului iar
desprinderea sa ar duce la haos. In partea a patra peisajul este tipic eminescian, scenele de iubire se petrec departe de lume, sub
crengile de tei inflorite, in singurtate si liniste, sub lumina blanda a lunii.

In finalul poemului, geniul se izoleaza indurerat de lumea comuna, asumandu-si destinul de esenta nepieritoare. Ironia si dispretul
acestuia se indreapta catre omul comun, care este incapabil sa-si depaseasca limitele.

La nivel stilistic, poemul este construit pe baza alegoriei dar si a antitezei dintre geniu si omul comun, antiteza ce apare si in
discursul Demiurgului Ei au doar stele cu noroc/Noi nu avem nici timp, nici loc/Sin u cunoastem moarte. Sunt prezente metaforele
care accentueaza ideea iubirii absolute palate de margean, cununi de stele. In portretizarea Luceafarului sunt utilizate hiperbole
Scaldat in foc de soare. In ceea ce priveste prozodia, se remarca, masura versurilor de 7-8 silabe si ritm iambic rima incrucisata
si interioara.

La nivel morfologic se remarca prezenta verbelor arhaice ce accentueaza atmosfera de basm, au fost cazut, verbe la imperfect
ce denota miscarea eterna si continua cresteau, treceau, verbe la conjunctiv ce sustin vorbirea populara se facu .

Poemul Luceafarul, sinteza a operei poetice eminesciene, armonizeaza teme si motive romantice, atitudini romantice, simboluri
ale eternitatii si vietii.