Sunteți pe pagina 1din 38

SUBIECTE

pentru evaluare la disciplina Sisteme politice comparate


1. Conceptul de sistem politic. Abordri teoretice a sistemului politic
Sistemul politic - reprezint un subsistem al sistemului social i cuprinde relaiile politice, instituiile
politice i concepiile politice, sistemul care asigur organizarea i conducerea de ansamblu a societii,
funcionalitatea ei.
Diferitele comuniti umane, ajunse la o anumit treapt de dezvoltare, nu mai pot exista i
funciona fr s fie organizate ntr-un sistem politic, aceasta constituind o necesitate, o lege general a
progresului istoric.
Constituindu-se ca un sistem de organizare i conducere n ansamblu a societii, sistemul politic
slujete i trebuie s slujeasc att societatea n ntregul ei, ct i fiecare subsistem n parte, interesele general
ale societii, ct i cele individuale.
Experiena istoric a dovedit i dovedete c numai organul comunitilor umane n sisteme
politice puternice, bine structurate, le-asigurat acestora viabilitatea.
Majoritatea politologilor lumii contemporane neleg prin sistem politic ansamblul relaiilor
politice, al instituiilor politice, al concepiilor politice i al raporturilor dintre ele, existente la un
moment dat ntr-o societate. Definiia conceptului de sistem politic s-a emis relativ trziu n literatura de
specialitate, n spe dup al doilea rzboi mondial, att n literatura occidental, ct i n cea din
Europa de Est. In legtur cu conceptul de sistem politic, se mai fac unele confuzii, dintre care cel mai des
ntlnite sunt cele care identific sistemul politic cu sistemul social global. Este adevrat c sistemul
politic are ca principal menire asigurarea funcionrii societii n ansamblu, dar aceasta nu nseamn
c el poate fi identificat cu sistemul social global.
Printre primii autori care s-au preocupat de problematica sistemului politic se remarc David Easton,
care, n mai multe lucrri (prima aprut n 1953 i intitulat "Sistemul politic", alta n 1956, avnd ca titlu "O
analiz sistemic a vieii politice"), avanseaz elemente valoroase pentru nelegerea conceptului menionat,
printre care acela c sistemul politic este un sistem deschis cu autoreglare. Ceva mai trziu, J. W.
Lapierre n lucrarea "Analiza sistemelor politice" definete sistemul politic drept "ansamblul proceselor
de decizie care privesc totalitatea unei societi globale. Menionm faptul c pn n prezent nu exist o
definiie unanim acceptat a sistemului politic, dup cum am vzut c nu exist o asemenea definiie nici
pentru conceptul de sistem global, precum i faptul c sfera noiunii sistem i chiar demersul sistemic difer
de la un autor la altul. De pild, M. Burlaki nelege prin sistemul politic "un sistem relativ nchis, care
asigur integrarea tuturor elementelor societii i a nsi existenei acesteia ca organism integrat, condus n
mod centralizat de puterea politic al crei pivot l constituie statul. El include n sine:
instituiile politice - statul, dreptul, partidele i organizaiile politice;
sistemul comunicaiilor care leag membrii societii i grupurile sociale cu centrul puterea
politic.
T. Parsons, n legtur cu sistemul politic, afirm: "Conceptul nostru cheie de orientare este
politica definit ca un subsistem primar funcional al societii, strict paralel cu statutul teoretic, cu economia".
Dup cum apreciaz mai muli politologi, pentru definirea conceptului de sistem politic
trebuie avute n vedere att perspectiva structural, ct i cea funcional. Din perspectiva structural,
sistemul politic reprezint un subsistem al sistemului social global, fiind alctuit din relaiile politice,
instituiile politice, concepiile politice, precum i forme i mijloace ale aciunii politice, normele i valorile
politice corespunztoare. Privit ns n perspectiv funcional, sistemul politic asigur organizarea i
conducerea societii, a sistemului social n ansamblu. Ca parte component a sistemului social global,
sistemul politic reprezint ansamblul structural de relaii specializate, de laturi care se condiioneaz
reciproc, asigurnd funcionarea, n raport cu exigenele ce decurg din relaiile sale cu sistemul cu celelalte
subsisteme, ca i din propriul mecanism de autoreglare, sistemului politic, natura i configuraia relaiilor,
instituiilor, concepiilor politice, formelor de aciune, normelor i valorilor politice determin rolul
specific n viaa social, concretizat n funcii adecvate cerinelor asigurrii stabilitii i prosperitii
societii n fiecare etap istoric dat.
2. Nivelurile sistemului politic
Exist o multitudine de tipologii a sistemelor politice, n dependen de criteriile n baza crora se
efectueaz clasificarea. Nu vom insista asupra expunerii tuturor variantelor i opiniilor, menionndu-le doar
pe cele mai importante.

Max Weber structureaz sistemele politice dup natura puterii i legitimitatea acesteia, criterii n
conformitate cu care el deosebete trei tipuri:
Sisteme politice raionale, n care puterea aparine guvernului i numai n mod legitim. Exercitarea ei intr
n sfera obiectiv, stabilit de lege.
Sisteme politice tradiionale, n cadrul crora puterea se bazeaz pe caracterul sacru al tradiiilor.
Legile i legitimitatea puterii nu pot fi contestate de populaie.
Sisteme politice charismatice. Puterea este deinut de un lider charismatic, care convinge populaia
n calitile sale excepionale. El i imagineaz c i s-a permis s ndeplineasc o misiune de excepie n istorie
i c este ndreptit s impun cea mai bun dintre ordinele politice, de aceea cere de la mase susinere i supunere
absolut.
Primul tip poate fi atribuit regimurilor democratice (fie republici, fie monarhii parlamentare); cel de-al
doilea este caracteristic monarhiilor absolute (Oman, Qatar) sau republicilor teocratice (Iran); exemple de
guvernri charismatice servesc cea a lui Hitler n Germania, Mussolini n Italia, Stalin n URSS.
O alt tipologie este propus de Gabriel Almond, axat pe valorile culturii politice, evideniind:

Sisteme politice anglo-americane. Sunt atribuite Marii Britanii, SUA, Canadei, Australiei i Noii
Zelande. Ele se axeaz pe principiile i valorile liberal-democratice. Exist o cultur politic omogen
(valorile mprtite de elit i mase sunt aceleai), fiind asigurate drepturile i libertile fundamentale. Este
respectat principiul pluralismului politic i al separrii puterilor n stat. Evoluia sistemelor nu a cunoscut
perturbaii sau modificri substaniale, prin urmare au un nivel sporit de stabilitate.

Sisteme european-continentale. Includ asemenea state europene ca Frana, Germania, Italia,


Spania, Portugalia, etc. Sunt sisteme democratice, ns evoluia lor nu a fost rectilinie, nregistrnd devieri
radicale (instaurarea regimului totalitar n Germania i Italia, autoritar n Spania i Portugalia). n cadrul lor
coexist elementele culturii politice anglo-americane cu vechile culturi.

Sistemele politice preindustriale sau parial industrializate. Pot fi atribuite unor state din Asia,
Africa, America latin, precum i Europa de Est. n cadrul sistemelor, exist un grad avansat de difereniere
a instituiilor i valorilor politice. Cultura politic este fragmentat i deseori are o form rudimentar.
Guvernarea de regul este autocrat i tinde spre autoritarism. Nu se respect drepturile i libertile
fundamentale, nici principiul separrii puterilor n stat.

Sisteme politice totalitare. Se caracterizeaz prin monopolizarea puterii de ctre un partid politic,
ideologia cruia devine a statului. Statul exercit controlul asupra tuturor sferelor vieii sociale: economie,
cultur, religie, familie, etc. Cultura politic este una de subordonare i nu se respect drepturile i libertile
omului. Exemple: Germania nazist, Italia fascist, URSS, Coreea de Nord, Cuba, China (pn n anii 90).
Conform criteriilor social-economice distingem urmtoarele tipuri:
Sisteme politice ale societilor postindustriale. Se refer la rile occidentale, care au implementat
principiile statului de drept, axndu-se pe valorile neoliberale i cele social-democrate. Au edificat statul
bunstrii sociale, bazat pe societatea de consum. Sistemul economic este unul prosper i dinamic, care a
permis depirea antagonismului de clas.

Sistemele politice ale societilor industrializate. Este atribuit statelor ce au realizat reformarea
sistemului economic n anii 70-80 ai secolului XX, nregistrnd o cretere economic rectilinie i stabil
(Honkong, Singapore, Coreea de Sud). Baza economiei naionale o constituie industria i nu agricultura.
Dei formele organizrii vieii politice difer, gradul de democratizare este nalt. Totodat, se atest prezena
a unor categorii de populaie marginalizat.
Sistemele politice ale societilor n tranziie. Caracterizeaz statele ce tergiverseaz procesul de
trecere de la economia planificat la una capitalist. Dei sunt adoptate principiile economiei de pia,
mecanismele existente nu permit asigurarea unui nivel general de bunstare. n multe cazuri baza economiei
o constituie agricultura. La fel continue s coexiste vechile i noile culturi i valori.
Sistemele politice ale societilor preindustriale. Sunt atribuite societilor agrare. Se caracterizeaz
printr-un nivel nalt al inechitii sociale i un grad sporit de difereniere a instituiilor i valorilor politice.
Srcia cuprinde majoritatea populaiei, care duce lips de alimente, servicii i asisten.
Conform criteriilor politico-naionale evideniem:

Sisteme politice liberal-democratice. Se refer la societile contemporane, care s-au realizat ca


state naionale. Drepturile ceteneti sunt considerate valoarea politic suprem. Problema naional a fost
soluionat, societatea nefiind divizat conform clivajelor etno-lingvistice sau religioase. Sistemul politic
poart un caracter pluralist i non-discriminatoriu, orice decizie exprimnd interesele tuturor categoriilor
sociale. Acest sistem evolueaz spre un stat post-naional.


Sisteme politice naional-democratice. Sunt atribuite societilor care sufer de deficit identitar.
Dei exist instituii statale democratice, ele nu au reuit s integreze ntreaga societate, care continue s fie
dispersat conform criteriilor etnice, lingvistice sau religioase. Sunt puternice sentimentele naionaliste,
statul prezentndu-se ca una din valorile politice supreme.
Conform criteriilor partidismului, sistemele politice se pot clasifica astfel:
Sistem politic pluralist. Se caracterizeaz prin funcionarea mai multor partide politice, alternana la
putere fiind asigurat fr ca vreunul dintre ele s realizeze o dominaie durabil. Sistemele pluraliste,
dependente de fragmentarea votului, se definesc i prin structura policrom a guvernului, regula constituindo coaliiile guvernamentale.
Ca subtip, menionm sistemul politic bipartidist unde, prin tradiie, doar dou dintre partidele existente
alterneaz la putere (rotativa guvernamental), aa cum o arat, spre exemplu, experiena politic american.
Sistemul politic cu partid dominant. Este definit prin distanarea categoric i de durat a unui partid
politic fa de celelalte, puterea politic avnd aceeai structur i componen timp ndelungat. Monopolul
partidului dominant se realizeaz n baza funcionrii unui sistem electoral corect i a respectrii celorlalte
principii ale democraiei. Exemplu: Japonia.
Sistemul politic partid-stat. Se caracterizeaz prin monopolul nelegitim al unui singur partid, prin
supunerea statului de ctre partidul unic (ex. statelor comuniste). n acest caz, realizarea funciile vitale ale
sistemului politic se realizeaz prin constrngere violent i birocraie excesiv. Este un sistem politic
nedemocratic, care promoveaz interesul de grup sau de clas, care n raport cu societatea sunt n minoritate,
excluznd opiunile i voina majoritii, interesele i aspiraiile acestora.
Evident c fiecare abordare se axeaz pe propriile principii i nu poate exista o clasificare general a
sistemelor politice. Mai mult chiar, nu poate exista o form pur, deseori n cadrul unui sistem politic sunt
prezente unele criterii i lipsesc altele. La fel, pot exista i forme intermediare, de evoluie de la un tip de
sistem la altul. Procesul de globalizare atrage practic toate statele, determinndu-le s adopte sisteme
democratice.

3. Instituiile guvernrii i problemele separaiei puterilor


Instituiile guvernrii. In cadrul oricrei societi o component important a sistemului politic o
constituie instituiile politice. Ele asigura derularea si realizarea efectiva a vieii si practicii politice.
Principala lor caracteristic este aceea ca au ca obiect de activitate puterea politica, organizarea,
transmiterea, exercitarea, conducerea si legitimarea ei.
n cadrul oricrui sistem politic se ntlnesc dou tipuri distincte de instituii politice:
a) instituii politice statale care au in centrul lor statul, cea mai important si cea mai veche instituie a
societii i care n funcie de natura puterii exercitate se mpart in:
- instituia politic executiv guvernul;
- instituia legislativ parlamentul;
- instituia efului statului.
b) instituii politice extrastatale din care fac parte partidele politice.
Guvernul. Prin coninutul, trasaturilor si atributele sale guvernul reprezint una dintre cele mai
importante i distincte instituii ale statului. Importana acestei puteri decurge din faptul ca ea este cea
care organizeaz i conduce efectiv societatea. Drept urmare, ea se afla cel mai mult si cel mai direct n
legtur cu ceteanul. Din aceasta cauza, guvernul sau executivul i intereseaz n cea mai mare msura pe
ceteni, ntruct de activitatea i eficiena acestuia se leag n mare msur realizarea aspiraiilor si
intereselor lor. n contiina i practica politic curent, aceast instituie este cunoscut sub numele de
guvern, n cele mai multe cazuri, consiliul de minitri, cabinet etc. Denumirea sa este in mare msur
determinat de sistemul constituional, de structura sa, sau de anumite tradiii istorice.
In cele mai multe cazuri, guvernul este constituit din doua componente distincte:
a) eful guvernului, care poart diferite denumiri: prim-ministru, eful cabinetului, premier;
b) guvernul propriu-zis, format din minitri, secretari de stat, etc.
Tipuri de guverne contemporane. n tiina politologic tipologizarea guvernelor, are in vedere, in
principal doua criterii eseniale:
A. Calitatea membrilor in guvern.
B. Numrul partidelor politice ce formeaz guvernul.
A. Dup calitatea pe care o au n guvern membrii acestuia, pot fi:
a) guverne politice
b) guverne tehnocratice

c) guverne militare
A1) Guvernul politic. In desemnarea membrilor unui asemenea guvern primeaz componena politic,
acetia fiind membri ai partidului sau formaiunii politice aflate la putere. Ei sunt prin excelen oameni
politici, fiind numii minitri. Calitatea de membru ntr-un asemenea guvern nseamn o dubla
responsabilitate: una profesional, ce decurge din gestionarea i administrarea treburilor ministerului si a
guvernului; cealalt politic, ea fiind n legtur direct cu partidul sau formaiunea politic crei i aparine
i o reprezint. In multe situaii responsabilitatea politic este mai pregnant, dect cea profesional.
Susinerea politic a unui asemenea guvern este foarte clar, ea vine numai din partea partidului sau a
forelor care dein majoritatea n parlament, deci a puterii. Este o susinere prin excelen politic.
A2) Guvernul tehnocratic. Sunt tipuri de guverne relativ noi aprute in practica politica. Ele se
constituie in situaii deosebite cum ar fi: o criz politic prelungit i acuta care face imposibil susinerea in
continuare a unui guvern politic. In aceast situaie se apeleaz la un guvern de specialiti, nenregimentai
politic, fie pentru a continua guvernarea in vechea structur politic, fie in cele mai multe cazuri pentru a
gestiona treburile politice pn la constituirea noului guvern i a pregti si realiza alegerile generale
anticipate sau la termen. Asemenea guverne se numesc tehnocrate, iar membrii lor specialiti sau tehnocrai.
Astzi, intr-o lume dominat de politic si mai ales de interese politice, durabilitatea, viabilitatea unor
asemenea guverne este foarte mic.
A3) Guvernele militare sunt instalate de grupuri ale armatei. De regula acestea se impun prin for, n
urma unei lovituri de stat. eful guvernului si membrii acestuia sunt ofieri, ei dein si exercit puterea n
numele armatei. In cele mai multe cazuri se instaureaz un regim nedemocratic, dictatorial. Constituia,
activitatea partidelor politice si altor instituii democratice este suspendat. Are loc o grav limitare sau
lichidare a drepturilor si libertilor ceteneti. Guvernarea se realizeaz prin mijloace militare, decrete,
ordonane, instituii. In istorie au fost ns si cazuri cnd unele guverne militare au ntreprins masuri
democratice: naionalizare, reforme agrare, limitri ale capitalului strin, ncurajri ale celui autohton, etc.
B. Dup numrul partidelor politice care participa la formarea guvernului, acesta poate mbrca
urmtoarele tipuri:
B1) Guvern monocolor format din reprezentanii unui singur partid politic, cel care deine majoritatea in
parlament i puterea. De regula aceste guverne sunt caracteristice regimurilor totalitare dar nu puine au fost
cazurile cnd asemenea guverne s-au constituit in anumite perioade si in societile democratice.
B2) Guvernele de coaliie sunt constituite din reprezentanii mai multor partide politice, care fie ca au
format o coaliie electoral i au ctigat alegerile sau pentru a obine majoritatea in parlament i a forma
guvernul sunt nevoite sa se alieze. Pentru buna si eficienta funcionare a guvernelor de coaliie, este nevoie
de o apropiere doctrinara si pragmatica. In caz contrar, acolo unde se ntlnesc si se ntreptrund opiuni,
interese ideologice i politice diferite, are de suferit programul de guvernare si mai ales realizarea sa n
practic.
B3) Guverne de uniune naional. Asemenea guverne se formeaz n situaii cu totul deosebite:
- o criza politic acut care nu da posibilitate la constituirea unui alt tip de guvern;
- stare de rzboi, mari tensiuni si conflicte sociale, calamiti naturale etc.
Guvernele de uniune naional se formeaz din reprezentanii celor mai importante partide si formaiuni
politice ale societii. Durata mandatului unor asemenea guverne este n legtur direct cu perioada crizei
care a generat necesitatea instaurrii lor. Sunt guverne impuse de situaii si stri excepionale, ele nu sunt
caracteristice unei dezvoltri normale si democratice.
Formarea guvernului. Acest proces este specific fiecrei societi in parte, dar el se afla sub aciunea
unor factori, cum ar fi :
- natura regimului politic i a sistemului constituional;
- forma de guvernmnt;
- locul si rolul, atribuiile si prerogativele celorlalte instituii ale puterii de stat in sistemul vieii politice,
in principiu al parlamentului si instituiei efului statului.
In cazul regimurilor totalitare, guvernul este principalul instrument de executare a puterii si de aceea,
att formarea, cat si activitatea sa este total dependent de cei care dein puterea.
In societile democratice, dei guvernul este expresia indirect a voinei electoratului, a majoritii
acestuia, acest fapt trebuie relevat chiar din momentul constituirii sale. In cadrul acestui proces, un rol
important l joaca forma de guvernmnt: monarhic, prezidenial sau parlamentar.
eful statului. Instituia efului statului constituie una dintre cele mai vechi autoriti politice, ea
aprnd odat cu statul, cunoscnd o evoluie continu, att n ceea ce privete forma, structura, ct si
prerogativele si atribuiile. Astzi aceasta instituie, sub diferite forme, structuri, atribute si prerogative este

prezent in societate.
Analiza instituiei efului statului impune precizarea categoriei de putere creia i aparine. Includerea
acestei instituii in cadrul puterii executive sau legislative ine n mare msur de principiul pe care aceasta
se fundamenteaz, al separaiei ei sau al unicitii.
Dac puterea se fundamenteaz pe principiul separaiei, instituia efului statului aparine sferei
executivului, de aceea ea apare sub numele de eful puterii executive sau eful executivului. Acolo unde
ns statul este ntemeiat pe principiul unicitii, aceeai instituie este aparintoare categoriei de putere
similar cu cea a parlamentului, adic a legislativului.
In decursul vremii, instituia efului statului a mbrcat dou forme de organizare si manifestare: unipersonal (rege, mprat, sultan, domn, principe sau preedinte), de regul numit, dar in vremurile moderne
i aleas; colegiala aceasta a purtat si poarta diverse denumiri: Prezidiu, Consiliul de stat, Consiliul
prezidenial.
Desemnarea, alegerea efului statului. Desemnarea sau alegerea efului statului, atribuiile si
prerogativele acestei instituii in de o serie de factori:
- natura sistemului politic;
- sistemul constituional si forma de guvernmnt;
- anumite tradiii istorice si naionale.
Nu in toate cazurile si in mod automat modul de desemnare al efului statului determin locul si rolul
acestuia in societate n stat. Cuantumul si extensiunea acestei funcii este in raport cu celelalte puteri, in
principiu cu executivul si legislativul, dar si de categoria puterii n care este ncadrat.
Practica social-istoric de pn astzi a relevat patru ci de desemnare a efului statului:
a) Cale ereditar. Este prima si cea mai veche modalitate de desemnare a efului statului. Ea a fost si
este caracteristic regimurilor monarhice, constituionale. Dup anumite reguli constituionale, monarhul
accede la funcia de ef al statului pe cale ereditar ca n Anglia, Olanda, Suedia sau el nsui i poate
desemna un succesor din cadrul casei regale, ca in Spania, Belgia, Maroc, Iordania. Prin aceast modalitate
de desemnare a efului statului, parlamentul sau alt instituie nu au nici un rol sau unul minor, cel mult de a
veghea la respectarea regulilor constituionale de desemnare a acestuia, sau in caz de stingere a dinastiei, la
numirea unui succesor la tron sau participa la alegerea acestuia.
b) Alegerea de ctre parlament. Aceast modalitate de desemnare a efului statului este o consecin, un
rezultat al revoluiei burgheze, al luptei acesteia mpotriva absolutismului, fiind in acelai timp si un mod
eficient de control al parlamentului asupra acestei instituii. In practica politica aceasta modalitate cunoate
doua forme:
- parlamentul desemneaz direct prin votul membrilor si pe eful statului, de regul pe preedinte, aa
cum este situaia in Grecia, Israel, Republica Sud African. In acest caz, instituia efului statului mbrac
forma uni-personala;
- parlamentul alege organe colegiale, ca efi de stat, situaii ntlnite in fostele ri socialiste, dar si in
state ca Elveia.
c) Desemnarea efului de stat de ctre un colegiu electoral. In principiu, parlamentul i adunrile
landurilor in Germania, adunrile legislative ale statelor federale in India, si adunrile regionale in Italia
desemneaz membrii care mpreuna formeaz colegiul electoral si care vor desemna pe eful statului.
O situaie mai aparte se petrece in S.U.A. si Coreea de Sud unde membrii colegiului electoral care l vor
alege pe preedinte, sunt desemnai prin vot universal.
d) Alegerea efului statului prin vot universal. Aceasta modalitate de alegere a efului statului este o
consecin a adncirii democratismului vieii politice, dar i o msur de asigurare a echilibrului ntre
executiv i legislativ. Alegerea efului statului prin vot universal i confer acestuia o sporita autoritate i
respect, care se pot materializa prin atribuii i prerogative. O asemenea situaie ntlnim in Romnia, Rusia,
Frana, Indonezia, etc.
Atributele si prerogativele efului statului. Problemele rolului i ale atribuiilor efului statului au fost si
sunt si astzi viu disputate, ele cuprinznd variate opinii si preri, acestea mergnd de la conferirea efului
statului un rol pur decorativ, reprezentativ, pn la acordarea unor importante prerogative executive si
legislative. Aceast mare diversitate de roluri ce sunt atribuite efului statului sunt determinate de o serie de
factori:
- modul de desemnare a efului statului;
- raportul dintre instituiile fundamentale ale statului, in principiu dintre executiv si legislativ;
- existena sau nu a unor tendine si opiuni pentru asigurarea unui echilibru intre principalele instituii
ale statului, guvern-parlament;

- unele tradiii naionale.


In funcie de modul cum se exprim i se manifest in practic rolul i atribuiile instituiei efului
statului, se pot distinge trei mari orientri:
a) Sisteme constituionale unde efii de state dein si exercit roluri pur decorative, doar de reprezentare.
Asemenea funcii se ntlnesc de regul in monarhiile constituionale unde efii statului sunt desemnai
ereditar ca in Suedia, Anglia, Japonia, Belgia. Funciile lor sunt eminamente reprezentative i acestea
limitate.
Funcia de reprezentare a statului o ntlnim si in sistemele constituionale, unde instituia efului
statului este exercitat de preedinte. Aa este situaia in Italia, Israel, Grecia, Germania, de regul acolo
unde preedinii sunt desemnai fie de parlament, fie de colegiile electorale. In aceste cazuri, ei se afla sub
un permanent control al legislativului avnd un rol strict de reprezentare a statului.
b) Sisteme constituionale unde instituia efului statului se afla la intersecia executivului si
legislativului, rolul acestuia fiind de a asigura un echilibru intre cele dou instituii ale statului, de a limita
tendina uneia dintre ele de a acumula un surplus de funcii si de atribuii in detrimentul celeilalte. Sunt aa
numitele sisteme semiprezidentiale-parlamentare.
Din aceste considerente, eful statului a fost nzestrat cu atribuii si prerogative att in domeniul
executivului, ct i al legislativului. (executive: reprezentarea statului; desemnarea primului-ministru si a
altor demnitari; prezidarea edinelor guvernului; legislative: promulgarea legii; dizolvarea parlamentului).
Ins toate aceste prerogative si atribute sunt controlate, mprite fie cu executivul, fie cu legislativul,
depinde, de domeniul aparintor funciei. Asemenea situaii se ntlnesc in Maroc, Algeria, dar mai ales n
fostele ri comuniste din Europa centrala i rsritean.
c) Sisteme constituionale unde eful statului deine multiple si diverse prerogative executive si
legislative, fapt ce-l situeaz pe o poziie privilegiata in stat si societate, egal sau aproape egal cu cea a
instituiei parlamentare. Cele mai relevante asemenea sisteme sunt din S.U.A., Rusia, Frana, Indonezia, etc.
Durata mandatului efului statului. Durata mandatului efului statului este specifica fiecrui sistem
constituional in parte, ea innd n mare msur de forma de guvernare.
In situaia monarhilor constituionali, durata mandatului efului statului este pe via. In cazul
republicilor prezideniale sau parlamentare, durata mandatului instituiei efului statului este de regul
corelat cu cea a executivului i legislativului: 4,5 ani sau chiar mai mult 6,7 ani ca n Frana.
In unele sisteme constituionale S.U.A., Frana, Rusia i chiar Romnia in cazuri excepionale durata
mandatului efului statului poate fi prelungit printr-o lege votat de parlament.
Parlamentul. Alturi de instituia efului statului si guvern, parlamentul constituie, in cadrul oricrei
societi democratice, instituia politica cu rol major in structurarea si funcionarea acesteia.
Ea reflect aplicarea in practic a principiilor separaiei puterii si al reprezentativitii.
Constituirea parlamentului. Practica social-politica a pus in eviden existena a trei ci, moduri de
constituire a parlamentului:
a) numirea parial sau total a membrilor parlamentului;
b) constituirea sa pe calea electorilor, a censului;
c) votul universal.
a) Numirea parial a membrilor parlamentului este caracteristic perioadei moderne, atunci cnd
monarhul sau preedintele in calitatea sa de ef al statului i rezerv dreptul de a numi o parte a
legislativului, din dorina de a-l controla si chiar subordona. Este o prelungire ntrziat a vechiului
absolutism, o ncercare de meninere intr-un fel sau altul a acestuia.
Si astzi, ntr-un anumit fel destul de multe sisteme constituionale, ndeosebi sistemele bicamerale mai
pstreaz formula numirii unor senatori de drept sau pe via. Aa este cazul in S.U.A., Iordania, Italia. Ea
privete pe fotii preedini, prim-minitri, lideri religioi, personaliti politice, culturale, artistice. Cel mai
concludent exemplu este Italia, unde preedintele prin prerogativele constituionale poate numi cinci ceteni
cu o prestaie deosebit, ca senatori pe via.
O asemenea situaie pare mai mult ca o recompensa a naiunii fa de activitatea depusa de aceste
personaliti, ca o recunoatere a meritelor lor. Ea nu este n msura sa modifice sau sa influeneze structura
si activitatea parlamentului, s-i confere o alta orientare politic.
Sunt ns i sisteme constituionale, unde, n baza unor dispoziii legale anumite categorii sociale in
special minoritile naionale care, dei nu ntrunesc numrul de voturi necesare mandatului, primesc
reprezentare in parlament.
b) Alegerea membrilor parlamentului prin electori, pe baza de cens. Este o form caracteristic
perioadei moderne care ncerca s lege dreptul de vot al cetenilor de cens. Acesta a mbrcat mai multe

forme: censul de avere, de sex, de vrst, de tiin de carte sau de capacitate. Cetenii care nu ndeplineau
condiia de cens nu puteau sa fie alegatori direci, ci ei delegau un reprezentant care participa direct la vot.
Censul de avere lega participarea directa la vot sau alegerea de un venit al ceteanului.
Censul de sex a fost cel mai discriminatoriu, el excludea de la vot un mare si important grup social, cel
al femeilor.
Censul de vrsta excludea de la viaa social-politic tineretul prin impunerea unei vrste ridicate, 25-30
de ani, att pentru exercitarea dreptului de vot, cat si pentru cei ce urmau s fie alei.
Un asemenea sistem de desemnare a parlamentului era restrictiv, votul cenzitor sub diferitele sale forme
constituie o limitare serioasa a exercitrii unui drept fundamental al ceteanului si a generat o reprezentare
restrictiva si elitist a grupurilor si categoriilor sociale. Parlamentul constituit pe principiul votului cenzitor
nu exprima voina, interesele ntregii naiuni, ci a unei pri a acesteia, structura sa fiind determinata de
ponderea formei de cens, avere, vrsta, sex, instrucie.
c) Votul universal. Votul universal este dreptul cetenilor de a participa direct si egal indiferent de sex,
rasa, religie, naionalitate, nivel de pregtire, stare material, la alegerea si constituirea instituiilor centrale
si locale ale puterii de stat, dar si de a fi ales. Votul universal conine trei elemente eseniale, distincte att
sub aspectul coninutului, cat si al condiiilor ce trebuie sa le ntruneasc.
1. Dreptul de a alege. Participarea la exprimarea votului universal este condiionata doar de ndeplinirea
unei limite minime de vrste, in cele mai multe cazuri 18 ani, precum si de lipsa unor interdicii juridice,
cum ar fi decderea din drepturile civile si politice proprii celor condamnai definitiv pe perioada ispirii
pedepsei si a perioadei stabilite de justiie.
2. Dreptul de a fi ales impune ndeplinirea unor condiii in vederea realizrii mandatului ncredinat,
cum ar fi:
- sa dispun de drept de vot;
- cetenia statului i domiciliul n ara;
- pregtirea intelectual si aptitudini morale care s-l fac apt pentru exercitarea mandatului.
3. Dreptul de revocare nu este prevzut n toate sistemele constituionale, totui in unele, ca cele din
Indonezia, Elveia, Licheinstein el este nscris. Acest drept i are temeiul in faptul c parlamentul este
rezultatul unei comuniti i el trebuie sa acioneze in conformitate cu interesele si obligaiile asumate fa
de alegtori i n consecin, acestea l pot revoca.
Structura constitutiv a parlamentului. In reprezentarea, funcionarea i eficiena activitii
parlamentului un rol major l are structura acestuia. Din aceast perspectiv constatm astzi parlamente
constituite dintr-o singura adunare numite parlamente unicamerale si din dou adunri parlamente
bicamerale. Actuala structur a parlamentului este rezultatul aciunii si combinrii a mai multor factori:
structura statala, sistemul constituional, necesitatea modernizrii i creterii eficienei, factori naionalistorici, tradiii.
Structura unitara a statului a determinat in cele mai multe cazuri, dar nu in mod obligatoriu, un
parlament unicameral.
In cazul statelor federale necesitatea reprezentrii si promovrii intereselor componentelor acesteia a
impus parlamentul bicameral. In situaia parlamentelor bicamerale, rolul si funciile celor doua camere sunt
mprite: una dintre camere reprezint si promoveaz interesele statului federal, cealalt camer se prezint
si acioneaz ca promotoare a intereselor popoarelor, naiunilor membre. Exemple de state federale cu
parlament bicameral: S.U.A., Brazilia, Germania, Elveia, India, Marea Britanie. Sunt insa numeroase cazuri
cnd statele unitare au un parlament bicameral ca: Romnia, Polonia, Portugalia, Olanda, dar si situaii de
state federale cu parlament unicameral, de exemplu Rusia.
Parlamentele poarta diferite nume, Congres-S.U.A, Duma in Rusia, Statele generale in Olanda,
Adunarea Naional in Frana, etc.
Structura politic a parlamentului. Indiferent de modul su de constituire, de numrul camerelor, in
cadrul oricrui sistem parlamentar democrat se constituie dou tipuri de fore social-politice: majoritatea
parlamentar format din partidul sau coaliia de forte politice care au ctigat alegerile si care mpreuna
formeaz majoritatea simpla de peste 50% cat si cea absoluta adic 2/3 din numrul membrilor
parlamentului, majoritate necesara votrii guvernului, a proiectelor de legi ordinare si organice; opoziie
politica care ntrunete sub 50% din numrul total al voturilor parlamentarilor.
Deosebirea dintre cele doua structuri politice este evident. Majoritatea parlamentara este cea care prin
votul su d natere guvernului, i acord votul de investitur i i susine activitatea. Ea are rolul esenial in
activitatea legislativ, impunnd, prin sistemul votului, programul politic al partidului sau coaliiei pe care o
reprezint.

Opoziia parlamentar este necesar i obligatorie in cadrul unui sistem politic democratic, a unui stat
de drept. In raport cu majoritatea parlamentar, opoziia are un rol mult mai mic in dezbaterea si adoptarea
legilor, si de aici in orientarea si conducerea societii. In societile totalitare, n cele mai multe cazuri
opoziia politic lipsete sau este formal.
Mecanismul de funcionare a parlamentului. Parlamentul i desfoar activitatea in sesiuni. Se cunosc
doua tipuri de sesiuni: sesiunea ordinara si sesiunea extraordinara.
Sesiunea ordinara este perioada obligatorie de activitate a parlamentului. Ea este de regula convocata de
doua ori pe an, primavra-vara, toamna-iarna. Sunt si excepii de la regul, n Elveia parlamentul
convocndu-se de patru ori pe an.
Sesiunea extraordinara se convoac la iniiativa a cel putin 1/3 din membrii parlamentului, in situaii
deosebite, stare tensionat n ara, stare de rzboi, ncheierea pcii, adoptarea unor legi importante ce nu au
putut fi realizate in sesiunea ordinara. Perioada de timp a activitii sale este limitata.
edina este cea mai uzual form de lucru a parlamentului. In funcie de structura parlamentului, se
pot distinge: edine in plen, specifice parlamentului unicameral i bicameral, edine proprii fiecrei
camere caracteristice parlamentului bicameral. De asemenea, parlamentul lucreaz i in edine de comisie
pe specialitate. O edin este legal constituit i poate funciona numai cnd este ntrunit cvorumul necesar
adoptrii de decizii, de vot, etc.
Durata mandatului parlamentului Fiecare sistem constituional fixeaz durata mandatului de
funcionare a propriilor sale instituii. In general, mandatul parlamentului este de 4 sau 5 ani, el fiind corelat
cu cel al guvernului si al efului statului. Sunt si unele cazuri unde mandatul legislativului este mai mare de
6 ani sau chiar 7 ani, ca n S.U.A. sau in Frana, sau cnd la o anumit perioada de timp 2 sau 3 ani, o parte
din membrii parlamentului, circa 1/3, sunt reinvestii, ca n cazul Senatului din S.U.A.
Sunt si situaii, ca in Rusia sau Frana, cnd eful statului, prin unele prerogative poate dizolva
parlamentul. In urma dizolvrii parlamentului se organizeaz noi alegeri generale pentru parlament, numite
anticipate, care vor da natere la un nou parlament cu o noua structura politica si deci, cu o noua majoritate
si opoziie parlamentar.
Separarea puterilor n stat. Constituiile care au pus la baza lor principiul separrii puterilor statului, au
fost preocupate s gseasc nu numai modaliti de meninere a unui echilibru ntre aceste puteri dar i
diverse frne i contragreuti chemate s nlture pericolul unei alunecri spre adoptarea de msuri tiranice.
In regimurile prezideniale, al cror model l constituie SUA, printre frnele i contragreutile care-i
permit executivului s influeneze linia de aciune a legislativului pot fi menionate n special dou : dreptul de veto legislativ al preedintelui republicii, adic dreptul de a mpiedica, printr-o manifestare de
voina, intrarea n vigoare a unei legi adoptate de Congres. Ce-i drept, veto-ul preedintelui nu mai opereaz
n cazul n care Congresul adopta ulterior din nou legea cu o majoritate de dou treimi, ns aceasta
majoritate este greu de obinut. Al doilea ar fi dreptul preedintelui de a adresa Congresului mesaje in scopul
de a recomanda s examineze orice msura pe care ar socoti-o util i oportun. Invers exist i frne si
contragreuti care dau legislativului posibilitatea de a exercita o influen asupra executivului. Spre
exemplu Congresul voteaz bugetul fr de care orice activitate a executivului este paralizat. La fel
numirea minitrilor i a altor categorii de funcionari ai statului se face cu avizul si consimmntul
Senatului.
Sistemul de frne si contragreuti apare i mai bine conturat n regimurile parlamentare. Astfel, n
rile structurate pe coordonatele acestui regim, puterea executiv are o puternic arm mpotriva puterii
legislative, constnd n dreptul efului statului de a dizolva parlamentul sau cel puin camera aleas a
acestuia. Sub influena unei ameninri cu dizolvarea parlamentului acesta ar putea fi determinat s ia
anumite msuri legislative dorite de guvern. Pe de alta parte parlamentul dispune la rndul su de o arm
echivalent ca eficien mpotriva executivului. El poate anume s provoace demisia guvernului fie printr-un
vot de nencredere expres, fie prin refuzul de a vota bugetul sau o alt lege propus de guvern. n prezena
unui asemenea vot, eful statului are dou soluii posibile: fie primete aceast demisie i formeaz un nou
guvern, care s se bucure de ncrederea parlamentului, fie dizolv parlamentul, urmnd ca guvernul s
rmn la putere dac alegerile ce vor urma i vor fi favorabile iar in caz contrar s se formeze un nou
guvern.
Diferite frne si contragreuti opereaz i in regimurile semiprezideniale, caracterizate prin faptul c
implanteaz n structurile regimului parlamentar unele instituii specifice regimului prezidenial. Un
asemenea regim semiprezidenial cunoate astzi Frana. n aceast ara exist ca i in regimurile
parlamentare un executiv bifurcat: preedintele republicii si consiliul de minitrii. De asemenea preedintele
are dreptul de a dizolva parlamentul, iar parlamentul poate s provoace demisia guvernului. Regimul

semiprezidenial al Franei se difereniaz ns prin faptul c atribuie preedintelui republicii unele puteri pe
care aceste regimuri nu i le recunosc cum ar fi c unele acte ale preedintelui nu trebuie contrasemnate de un
ministru pentru a fi valabile, ele trebuie s fie emise cu respectarea condiiilor prevzute de constituie.
Totodat un numr de frne sunt instituite cum ar fi: preedintele republicii i numete i i revoc pe
membrii guvernului la propunerea primului-ministru, iar nu la libera lui alegere. Semnarea de ctre
preedinte a ordonanelor i decretelor se face pe baza hotrrilor consiliului de minitrii, pe care-l
prezideaz.

4. Forme de guvernmnt
Forma de guvernmnt desemneaz modul de exercitare i manifestare a puterii de stat, constituirea i
funcionarea organelor acesteia. Altfel spus, ea exprim modul n care se exercit puterea de stat. Astzi
ntlnim urmtoarele forme:
1. Monarhiile constituionale Marea Britanie, Suedia, Olanda, Belgia, Japonia principiul regele
domnete, dar nu guverneaz, avnd o simpl funcie de reprezentare a statului;
2. Republici parlamentare acele state n care Parlamentul, n raport cu restul instituiilor, are un rol
hotrtor n organizarea, direcionarea i conducerea societii, dispunnd n raport cu executivul sau
instituia efului statului de un surplus de atribute i prerogative. n aceast form de guvernmnt,
preedintele, ca ef al statului, are numai un rol reprezentativ, foarte apropiat de cel al monarhilor
constituionali. Exemple: Germania, Italia, Grecia, Africa de Sud.
3. Republici prezideniale n aceste state, preedintele deine i exercit importante prerogative
legislative i executive, punndu-l ntr-o situaie cel puin egal cu cea a Parlamentului sau a guvernului. n
SUA, preedintele este eful executivului (ndeplinete i funcia de prim-ministru).

5. Sistemul politic al SUA


Bazele sistemului politic din Statele Unite ale Americii au fost puse in urma cu mai bine de 200 de ani,
practic odata cu constituirea statului nord-american, fiind forma de oraganizare politic cu cea mai mare
stabilitate in timp si totodat, un model pentru alte state.
Din perspectivele tipologiei bazate pe criteriul raporturilor dintre puterile statului, sistemul politic al
SUA apartine tipului prezidential clasic, insa particularitatile sale fac din sistemul politic american un model
de referin pentru studiile din domeniu, dar si un etalon pentru practica politica a altor state. Astfel, pe de-o
parte, autoritatile statului, Congresul (puterea legislativa), Presedintele (puterea executiva) si Curtea
Suprema (puterea judecatoreasca) sunt practic independente functional, fiecare in parte reglementand o
fractiune din puterea politica. Pe de alta parte, Presedintele, ale carui atributii au sporit de la an la an, se
bucura de o larga autonomie in domenii majore ale guvernarii, situandu-se in varful ierarhiei administratiei
de stat.
Din punct de vedere al structurii sale, statul american este o federatie, acest caracter fiind exprimat prin
2 principii constitutionale: principiul participarii, conform caruia fiecare stat al uniunii este reprezentat in
Senat prin 2 senatori si prin principiul organizarii federaticve care stipuleaza ca puterile care nu sunt
delegate Statelor Unite de catre Constitutie si nici nu sunt interzise de aceasta statelor, sunt rezervate statelor
respective sau poporului.
Ca in orice stat federal, in SUA functioneaza principiul autonomiei juridice si politice, administrative si
institutionale. Fiecare stat al federatiei beneficiaza de o Constitutie proprie, de norme juridice locale, de
dreptul de a-si infiinta institutii publice ca si de buget local propriu. Pe de alta parte, institutiile si legile
federale au intaietate in raport cu cele locale, avand dreptul de a intervene in zona de competenta a acestora
pentru a asigura solutionarea problemelor de interes national.
De la data elaborarii Constitutiei si pana astazi, autonomia locala a statelor ei componente s-a diminuat
treptat prin intarirea autoritatii centrale, prin concentrarea ei la Washington, iar raporturile dintre puteri au
evoluat in directia cresterii fortei puterii executive. Modalitatea prin care regimul constitutional s-a adaptat
permanent a reprezentat-o tehnica amendamentelor (celor 7 articole ale Constitutiei si s-au adaugat 27 de
amendamente adoptate intre 1791 si 1992) care furnizeaza si una dintre explicaiile longevitii construciei
constituionale americane.
Federalismul. n prezent, coninutul federalismului american poate fi caracterizat prin urmtoarele
trsturi:
a) autonomia constituional a fiecrui stat. n cadrul organizrii federale, fiecare stat beneficiaz
de o Constituie proprie - o transpunere la nivel local a Constituiei Uniunii. n fruntea ierarhiei

administrative a fiecrui stat se afl un guvernator ales prin sufragiu direct (cu excepia statului
Mississippi) pentru un mandat de doi sau, dup caz, de patru ani potrivit reglementrilor locale.
b) larga manifestare a iniiativei populare. Iniiativa popular constituie o form a democraiei
semidirecte (democraiei participative). Democraia participativ se poate manifesta prin diferite
iniiative de interes local sau chiar naional sau prin referendum popular, organizat pentru aprobarea
sau respingerea unei legi votate de parlament. Iniiativa organizrii referendumului o pot avea
organizaii ceteneti sau chiar corpul legiuitor.
c) descentralizarea administrativ. Descentralizarea administrativ are un caracter tradiional n
Statele Unite - consecin a guvernrii locale din perioada colonial. Potrivit principiului autonomiei
locale, fiecare stat beneficiaz de propria sa administraie. Aceasta nseamn c poate nfiina funcii
publice de interes local, servicii publice, reea judiciar, de poliie, s.a. De asemenea, statele au buget
local propriu.
Organismele federale (centrale) asigur soluionarea problemelor de interes naional, putnd interveni
pe plan local n ndeplinirea atribuiilor ce le sunt conferite.
Partidele politice. Dei n Constituie nu se face nici o referire la partidele politice, acestea se afl
la baza funcionrii sistemului politic american. Astfel, att Congresul, ct i Preedintele exprim girul
acordat de alegtori candidailor propui de partidele politice principale: Partidul Republican i Partidul
Democrat. Poziia predominant a acestor dou partide n viaa politic, echilibrul de fore stabilit
ntre ele, ndeosebi, n ceea ce privete baza lor social, sunt factori determinani ai sistemului
bipartidismului american.
n afar de cele dou partide politice principale (le-am putea numi partide istorice), n SUA mai exist
Partidul Independent American, Partidul Comunist, Partidul Socialist al Muncii, Partidul Socialist, s.a.,
precum i alte formaiuni politice minore, practic, fr nici o aderen electoral.
Congresul. Congresul este format din dou Camere legislative: Senatul i Camera Reprezentanilor i
are, n principal, dou funcii: votarea legilor; controlul asupra activitii Executivului. Aceast ultim
funcie, n regimuri politice contemporane este limitat n raport cu funcia de control exercitat de
organul legislativ n regimurile parlamentare.
Camera Reprezentanilor este format din 435 de membri (deputai), dar numrul fotoliilor
parlamentare nu este fix, ci corespunde mrimii populaiei din fiecare stat. Din 10 n 10 ani se stabilete un
nou raport ntre efectivul populaiei i numrul reprezentanilor n funcie de creterea demografic i de
migraia populaiei de la un stat la altul. Membrii Camerei Reprezentanilor sunt alei prin vot universal,
egal, secret i direct, potrivit legilor electorale ale fiecrui stat. Ca mod de scrutin, s-a optat pentru
sistemul majoritar, uninominal i cu un singur tur de scrutin. Aceasta nseamn c, pentru fiecare
mandat, partidele depun ntr-o circumscripie electoral o singur candidatur, fiind ales candidatul
care va ntruni majoritatea voturilor exprimate ntr-o singur operaiune de votare.
n toate cele 50 de state sunt stabilite trei principii de eligibilitate a candidailor:
a) candidaii s aib vrsta de 25 de ani;
b) s fie ceteni americani de cel puin 7 ani;
c) s locuiasc n statul n care i-a depus candidatura.
Durata mandatului este de 2 ani.
Senatul este compus dintr-o sut de senatori - reprezentani ai statelor. Fiecare stat este
reprezentat prin 2 senatori. Alegerea senatorilor se face prin acelai mod de scrutin folosit pentru
desemnarea membrilor Camerei Reprezentanilor. Mandatul lor este de 6 ani. O treime din numrul
senatorilor este rennoit din 2 n 2 ani, evitndu-se ca mandatul celor doi senatori ce reprezint un
anumit stat s se sfreasc la aceeai dat. In cazul n care unul dintre senatori decedeaz sau
demisioneaz, Guvernatorul reprezentat organizeaz alegeri speciale dac nu este autorizat de Congresul
local s numeasc un succesor pn la viitoarele alegeri. Candidaii trebuie:
a) s aib vrsta de 30 ani;
b) s fie ceteni americani de 9 ani;
c) s locuiasc n statul pentru care i-a depus candidatura.
Iniial, senatorii erau desemnai prin vot indirect. Prin Amendamentul 17, adoptat n anul 1913, s-a
introdus votul direct.
Preedintele SUA. Conform Constitutiei SUA, puterea executiv la nivel naional este ncredinat
Presendintelui SUA (articolul II, sectiunea 2).
Preedintele american este ales in baza unui sistem electoral majoritar relativ, pentru un mandat de patru
ani, printr-un procedeu mixt, care combina metoda votului popular cu cea a votului exercitat de ctre un

Colegiu de mari electori alei, la rndul lor, prin vot universal. Colegiul electoral este format din 538 de mari
electori, fiecrui stat revenindu-i un numr de mari electori egal cu cel al congresmenilor statului respectiv,
plus 3 mari electori din Washington D.C. Marii electori sunt alei prin vot universal direct prin scrutin
majoritar.
Presedintele american este dublat de un vicepresedinte, insa acesta nu are nici un rol politic in
sistemul politic american, atta vreme ct preedintele ales i exercita mandatul. De altfel, pentru
vicepresedinte nu se organizeaza alegeri separate. Explicaia acestei dublari a postului de presedinte rezida
tot in spiritul pragmatic american. Utilitatea vicepresedintelui devine evident n condiiile vacanei
preedintelui ales. Cand acesta nu-si mai poate indeplini atributiile constituionale, vicepreedintele devine
Number One pana la incetarea mandatului, asigurandu-se in acest fel continuitatea administratiei.
Cea mai important consecin politic a acestui tip de organizare a puterii executive o reprezinta
evitarea crizelor politice. In SUA nu se poate vorbi de potenialitatea crizei guvernamentale datorita faptului
ca eful executivului este ales prin vot universal de catre ceteni, si nu numit de reprezentana naionala.
Totodata, alegerile anticipate prezidentiale sunt evitate prin activarea vicepresedintelui in cazul vacantei
postului de presedinte. In acest sens, sistemul politic american probeaza o funcionalitate maxim.
Un rol important in desemnarea presedintelui statului american il joaca partidele politice. Fiecare partid
i desemneaza candiadatul in cadrul unei proceduri respectate cu rigoare, in care sunt angajai mai muli
aspirani si care se ntinde practic pe durata unui an.
Din combinarea celor dou proceduri (n cadrul fiecrui partid pentru constituirea Conveniei
Naionale i, respectiv, pentru formarea Colegiului de electori), rezult patru faze ale campaniei
prezideniale:
a) alegerile locale de partid pentru desemnarea delegailor la Convenia Naional a partidului respectiv;
b) alegerea candidatului la funcia de preedinte al SUA de ctre Convenia Naional a fiecrui
partid;
c) alegerile locale pentru desemnarea marilor electori ce formeaz Colegiul;
d) nvestirea oficial a Preedintelui n cadrul Colegiului.
Mandatul Preedintelui Statelor Unite este de 4 ani i ncepe n mod oficial la 20 ianuarie n anul
urmtor alegerilor, prin prestarea de ctre preedintele ales a jurmntului prevzut de Constituie.
Preedintele i desemneaz un anumit numr de secretari ai unor departamente ale Administraiei care
practic i sunt consilieri. Acetia rspund pentru activitatea pe care o desfoar doar n faa
Preedintelui. Preedintele Statelor Unite deine i prerogativele specifice unui ef de guvern, dei o
asemenea instituie nu exist n sistemul politic american.
Funciile Preedintelui Statelor Unite. Se consider a fi funcii tradiionale ale Preedintelui:
a) funcia de ef al statului;
b) funcia de ef al puterii executive;
c) funcia de comandant ef al forelor armate;
d) funcia de ef al diplomaiei;
e) funcia de legiuitor;
f) funcia de informare a poporului american cu privire la starea Uniunii;
g) funcia de ef al partidului care 1-a propus candidat la preedinie. Aceast funcie nu este
prevzut de Constituie.
Sistemul organizrii instanelor judectoreti. n prezent, sistemul instanelor judectoreti este format
din:
a) Curtea Suprem;
b) Curi de Apel;
c) Curile de district;
d) Curi cu jurisdicie special.
Judectorii sunt numii de Preedinte i confirmai n funcie de Senat.
Curtea Suprem este instana de vrf. n prezent este format din 9 judectori dintre care unul
ocup funcia suprem (chiefjustice"). Prin definiie, Curtea Suprem este o instan de recurs. Cu toate
acestea, potrivit art. 3 parag. 2 clauza 2, Curtea Suprem judec n prim instan n toate cazurile privitoare
la ambasadori, minitri i consuli i n cazurile n care este implicat un stat al Uniunii.
Curile de Apel au fost create n 1981. n prezent sunt 11 Curi. Fiecare asemenea instan este
format din 15 judectori. Competena Curilor de Apel const n principal n judecarea recursurilor
mpotriva sentinelor pronunate n prim instan de Curile districtuale.

Curile de district sunt formate din 27 de judectori. Circumscripiile lor se stabilesc n funcie de aria
districtual fixat, la rndul ei, de Congresul Statelor Unite. Cele 50 de state, sunt mprite n 89 de
districte n funcie de mrime, populaie, complexitatea activitii economico-sociale i administrative
etc. Lor li se adaug Districtul Columbia i Porto Rico. n acest fel, numrul Curilor districtuale se ridic
la 91.
Curile districtuale judec n complet format dintr-un singur judector asistat n anumite cazuri expres
prevzute, de un juriu. Exist anumite situaii n care o Curte districtual judec n complet format din 3
judectori. Este vorba de cazuri avnd o importan public deosebit i de ordin general. Recursul
mpotriva sentinelor pronunate de completul format din 3 judectori se face direct la Curtea Suprem.
n afara sistemului federal al organizrii judectoreti, n Statele Unite funcioneaz curile create
special de Congres. Ele sunt create de Congresul federal potrivit prerogativelor sale legislative. Judectorii
acestor instane sunt numii pe via de ctre Preedintele Statelor Unite cu avizul Senatului.
Astfel de instane sunt:
Court of Claims creat n 1855, competent s soluioneze plngerile fcute de persoanele
particulare mpotriva Guvernului cu privire la pagube decurgnd din contracte, sau cauzate din culpa unor
funcionari guvernamentali;
Court of Customs and Patent Appeals creat n 1909, competent s soluioneze plngerile
mpotriva deciziilor luate de Tribunalul pentru taxe vamale {Customs Court"), de Oficiul pentru brevete i
de Comisia pentru tarife;
Court of Military Appeals creat n 1950, competent s soluioneze deciziile Curii Mariale.

6. Sistemul politic din Marea Britanie


Trstura caracteristic a sistemului constituional britanic este absena unei constituii n sens formal i
nu n sens material, ntruct la ansamblul coerent de cutume se adaug texte juridice adoptate de parlament,
de o importan deosebit pentru dezvoltarea instituiilor politice din aceast ar, ca i pentru raporturile
dintre guvernani i guvernai, amintim aici: Magna Charta Libertatum din anul 1215, Petition of
Rightsdin anul1628, Habeas Corpus Act din anul 1679, Bill of Rights din anul 1689, Act of
Settlement din 1701, Reform Act din anul 1832, Parliament Act din anul 1911, Statutory Instruments
Act din anul 1946, nu n ultimul rnd Parliament Act din anul 1959.
Alturi de aceste acte se aplic i un mare numr de tradiii i cutume constituionale cu un rol
funcional bine stabilit, de a cror existen i obligativitate este contient ntreaga naiune englez, aceste
simboluri constituionale cu un caracter tradiional fiind respectate cu rigurozitate, fr a se simi nevoia unei
codificri.
Mai nti, s-a format Coroana ca simbol al autoritii publice. Parlamentul aprnd mai trziu, ca o
reacie a burgheziei mpotriva absolutismului regalitii, manifestat deseori n forme violente.
Constituia Marii Britanii este format, aadar, dintr-un ansamblu disparat de texte juridice, legi,
hotrri judectoreti pronunate de-a lungul secolelor de ctre curi n anumite cazuri i acceptate n
mod unitar, precum i din convenii, cutume i practici .
Bicameralismul tradiional. Parlamentul britanic, una dintre instituiile cele mai vechi ale
edificiului constituional englez, este compus din Regin, Camera Lorzilor i Camera Comunelor.
Camera Lorzilor este condus de Lordul Cancelar, membru al guvernului i preedinte al Curii
Supreme de Apel. Camera Lorzilor poate numi comisii speciale cu caracter temporar (select committees)
nsrcinate cu soluionarea unor probleme concrete ale activitii Camerei. De asemenea, Camera Lorzilor
servete monarhul s-i fac cunoscut poziia fa de programul Guvernului prin mesajul Tronului. Camera
Lorzilor, simbol al dezvoltrii constituionale a Marii Britanii i factor decisiv al ntririi ncrederii naiunii
engleze n instituiile sale politice, rmane o constant a vieii politice, fiind pstrat nu numai n sistemul de
guvernare, ca o institutie politica adnc nrdcinat, ci i n contiina public.
Camera Comunelor este organismul care concentreaz ntreaga putere legislativ a parlamentului.
Membrii Camerei Comunelor sunt desemnai prin alegeri generale, prin vot universal.
Camera Comunelor este prezidata de Speaker, el insui parlamentar ales n aceast funcie de ctre
membrii Camerei. El are sarcina de a conduce dezbaterile din Camera i de a veghea la respectarea regulilor
de procedur parlamentar ale Camerei.
n Camer se formeaz dou grupuri parlamentare, fiecare cuprinznd deputai aparinnd unuia dintre
cele dou partide principale. Fiecare grup parlamentar este condus de un lider. Partidele politice britanice
sunt constituite pe principii stricte de disciplin, astfel ca deputaii sprijin activ programul politic al
partidului care i-a propus la candidatura. n cadrul Camerei Comunelor, opoziiei i se asigur toate condiiile

pentru a critica programul guvernamental, primul-ministru ca i pe ceilali membri ai Cabinetului.


Majoritatea parlamentar este o susintoare a cererilor Guvernului adresate Camerei.
Dreptul de dizolvare al Camerei l deine Monarhul dar de fapt acest drept al Regelui este un drept
pur formal, n realitate primul ministru este cel ce solicit acestuia dizolvarea, iar acesta se conformeaz.
Camera are att o funcie legislativ, ct i funcii nelegislative, cum este controlul exercitat asupra
Guvernului. Ct privete funcia legislativ a Camerei Comunelor, aceasta este dirijat din umbr de ctre
guvern, care utilizeaz prghiile parlamentare i normele stricte ale disciplinei de partid. Exist i situaii nd
Parlamentul abiliteaz expres Guvernul s adopte norme cu putere de lege, ins Parlamentul ii rezerva
dreptul de a controla activitatea normativ a Guvernului, att prin comisiile sale, ct i prin crearea cadrului
legislativ n care orice persoan, fizic sau moral, se poate plnge dac prin actele Guvernului i s-au
produs n mod nejustificat pagube.
Ca funcii nelegislative ale Camerei se poate reine responsabilitatea minitrilor n faa Parlamentului
dar i puterea bugetar a acestuia, cu toate c n sistemul constituional britanic activitatea bugetar poate fi
redus schematic la urmtoarea formul: Guvernul solicit fonduri, Camera Comunelor le acord, iar
Camera Lorzilor aprob aceasta atribuire.
Parlamentul britanic se difereniaz de alte adunri legislative europene prin faptul c, tradiional, a avut
un rol mai puin important n procesul decizional dect Guvernul. Aceast poziie a Parlamentului se explic
prin tipul de sistem electoral care favorizeaz formarea unei majoriti parlamentare care va susine fr
rezerve un guvern monocolor . Este deja acceptat, ca tradiie, ca Guvernul s-i impun n principiu,
programele executive prin legi votate n Camera Comunelor i acceptate, ca atare, de Camera Lorzilor,
ntruct grupul parlamentar majoritar a instituit o strict disciplin de partid.
Teoria suveranitii Parlamentului, pe care se ntemeiaz chiar concepia de guvernare britanic i
care este abil folosit n strategiile de guvernare elaborate de Guvern, a fcut din instituia legislativ
un for care are trei funcii principale, i anume: elaborarea legislaiei, impunerea populaiei la plata
impozitelor i taxelor, dezbaterea politicilor de guvernare (government policy"), precum i a altor
probleme de interes general.
Structura de stat . Regatul Unit al Marii Britanii i Irlandei de Nord este considerat un stat unitar
complex, n forma unei uniuni ncorporate". Guvernul Blair a acordat, ns, Scoiei, rii Galilor i
Irlandei de Nord, dreptul de a-i alege adunri reprezentative i de a-i constitui guverne locale. Prin
aceste msuri, provinciile respective au cptat dreptul de a beneficia de o autonomie mai larg, desigur,
sub controlul Guvernului central.
Sistemul de drept. Cu toate c Marea Britanie este un stat unitar, Parlamentul adopt, n afara unei
legislaii unice pentru ntregul teritoriu, legi operabile diferitelor zone geografice. Astfel, Anglia,
Scoia, ara Galilor i Irlanda de Nord au sisteme de drept distincte. Oricum, diferenele de
reglementare normativ nu sunt foarte mari.
n cazul conflictelor ntre legile diferitelor provincii, reglementnd aceleai relaii sociale, revine
Camerei Lorzilor competena de a se pronuna i de a soluiona conflictul respectiv. Diferenele de
reglementare sunt apoi deduse dezbaterii n Parlament n vederea modificrii dispoziiilor legale aflate n
conflict.
Explicaia unui asemenea evantai legislativ este istoric, Regatul Unit al Marii Britanii i Irlandei
de Nord fiind rezultatul cuceririi de ctre Anglia a teritoriilor respective. Rezistena populaiei
autohtone fa de cuceritor, tradiiile juridice ale acesteia i condiiile diferite de via politic, religioas,
economic i cultural au contribuit, alturi de ali factori, la pstrarea unui specific juridic al
fiecrei provincii.
Izvoarele dreptului britanic sunt: legile adoptate de Parlament, (statute law"), dreptul comun
(common law") i legislaia Comunitii Europene.
Legile adoptate de Parlament pot fi interpretate de ctre judectori n cadrul proceselor. Interpretarea
unei dispoziii legale se face prin sentina pronunat, fiind de aici nainte general obligatorie la fel ca
orice alt dispoziie din legea interpretat.
Dreptul comun const n ansamblul normelor juridice deduse din cutuma strveche, adaptate la
cerinele actuale ale vieii sociale i interpretate de ctre judectori n procesul de nfptuire a justiiei.
n afar de dreptul comun, se aplic un ansamblu de sentine pronunate de instanele de judecat din
vremuri strvechi, de care se ine seama i n prezent (case law" sau judicial precedent").
Dreptul Comunitii Europene este convenit n cadrul acesteia i vizeaz n special domenii ale vieii
economice i sociale de interes comunitar. Sunt situaii cnd dreptul comunitar prevaleaz chiar fa
de dispoziiile legale naionale. Competena de a pune n aplicare dreptul cutumiar revine instanelor

englezeti. Cu toate acestea, deciziile pronunate de Curtea de Justiie a Comunitii Europene au o autoritate
de necontestat pe ntreg cuprinsul regatului.
Primul Ministru. Instituia primului ministru a aprut i evoluat ca o consecin a renunrii
monarhului la dreptul de a conduce personal edinele cabinetului.
Instituia modern a primului ministru este produsul textului legislativ intitulat Reform Act de la
1832, ce a consacrat obligaia numirii primului ministru n persoana liderului partidului majoritar n Camera
Comunelor.
Prim ministrul are o poziie dominant n cadrul guvernului britanic ct i n viaa politic a rii. Poziia
acestuia este bazat mai mult pe o nelegere nescris dect pe o convenie n adevratul sens al cuvntului.
Printre atribuiile primului ministru amintim: Este lider al partidului su pe tot cuprinsul rii i n
parlament; este speak-erul Camerei Comunelor; este responsabil cu desemnarea minitrilor, ce sunt numii
de regin cu avizul su; selecteaz acei minitrii ce urmeaz s constituie cabinetul; prezideaz edinele
cabinetului i coordoneaz n mod direct ntreaga politic, dezvoltnd i preciznd orientrile de principiu pe
care le stabilete propriul su partid etc.
Primul ministru este cel ce comunic suveranului hotrrile guvernului, este responsabil pentru o mare
varietate de numiri i exercit un patronaj considerabil.
Monarhia. Monarhul Angliei este un simbol al tradiiei, doar aparent implicat in viaa politic, statutul
su corespunznd maximei: Regele domnete, dar nu guverneaz.
El este considerat iresponsabil din punct de vedere politic i se bucur de o adevarat imunitate in
materie penal si civil. Aa- numitul rol politic al monarhului este pur formal, intruct acesta se
conformeaz, fie dorinei guvernului, fie unor cutume n favoarea acestuia.
Astfel, Monarhul are urmtoarele atribuii:
1. Desemnarea primului ministru. Prin aceasta prerogativ a sa, Monarhul desemneaz n mod
obligatoriu liderul partidului nvingtor in alegeri;
2. Sancionarea legilor. Cutuma i recunoate acest drept de veto, dar de fapt Regele nu a mai utilizat
aceast prerogativ a sa de al nceputul sec. al XVIII-lea;
3. Prezint Mesajul Tronului. La deschiderea fiecrei sesiuni parlamentare este prezentat Mesajul
Tronului de fapt acest obicei are un rol simbolic fiind o pledoarie n favoarea programului guvernamental al
partidului aflat la putere;
4. nmnarea ordinelor i distinciilor.
5. Dizolvarea Camerei Comunelor. Aceast prerogativ a Regelui are un rol formal, practic iniiativa
aparine primului ministru, Monarhul conformndu-se cererii acestuia, Camera Lorzilor ne putnd fi
dizolvat;
6. Declararea strii de rzboi i ncheierea pcii. Prin aceast prerogativ a sa Monarhul este abilitat s
declare stare de rzboi i s ncheie pacea.
7. ncheierea tratatelor. Regele are posibilitatea de a ncheia tratate cu alte state, att n calitatea sa de
Suveran, ct i ca reprezentant al Parlamentului.
8. Recunoaterea altor state i guverne.
Regele pstreaz rolul necontestat de ef al Bisericii anglicane, fiind de asemenea, ef al
Commonwealth-ului britanic.
Opoziia. Spre deosebire de alte state n Marea Britanie opoziia are un rol instituionalizat la fel ca i
guvernul. Aceasta joac un rol foarte important n sistemul de guvernmnt, fiind o instituie ce ndeplinete
n mod esenial atribuii pozitive. Referitor la atribuiile opoziiei menionam urmtorele: Opoziia asigur
responsabilitatea continu cu privire la cile prin care puterile guvernului sunt exercitate; accept
responsabilitatea guvernrii cnd electoratul dorete schimbarea politic; coopereaz cu guvernul n
dezbaterea problemelor supuse parlamentului; exprima principiul liberii cuvntului n Marea Britanie.
Administraia Local. Structura modern a administraiei locale dateaz din sec. XIX, ea reprezentnd
n foarte mare msur un produs al noilor condiii create de revoluii industriale i agrare. Autoritile locale
cuprind consiliile alese pe trei ani, din rndul crora o treime se renoiete anual. Primarul este ales de ctre
consilierii municipali. Acesta i ndeplinete atribuiile timp de un an, putnd fii reales.
Deciziile consiliului local sunt puse n practic de ctre diferii oficiali i funcionari guvernamentali
locali. Acetia din urm trebuie s aib o calificare profesional; tot o dat acetia nu pot figura printre
candidaii propui pentru alegerea consiliului, trebuie sa fie apolitici i impariali n exercitarea activitii lor.
Fotii consilieri locali nu pot deveni funcionari dect dup 12 luni de la expirarea mandatului. Consiliile
locale trebuie s se reuneasc de cel puin patru ori pe an, dei de fapt numrul edinelor acestui consiliu

este mult mai mare. edinele consiliului local au forma unor dezbateri pe marginea propunerilor fcute de
comitetele consiliului.

7. Sistemul politic din Frana


Dup insurecia din 13 mai 1958 din Algeria, care pe atunci era colonie francez, generalul De Gaulle a
fost solicitat s formeze un guvern. La 1 iunie 1958, cu 329 voturi contra 224, generalul De Gaulle a fost
investit n calitate de prim ministru al unui guvern care avea s fie cel din urm al celei de a patra republici.
La 2 iunie acelai an, generalul De Gaulle a obinut depline puteri, n aceast privin Adunarea Naional
dnd satisfacie solicitrii sale de a deine puteri depline spre a putea face fa situaiei nou create.
Recurgnd la aceast msur, Parlamentul a efectuat o derogare de la prevederile art. 90 din Constituia din
1946 cu privire la revizuirea Constituiei, acceptnd o procedur de revizuire pentru a transfera puterile
constituante generalului De Gaulle, sau mai curnd Guvernului.
Ca urmare a msurilor ce au fost adoptate, s-a trecut la elaborarea unei noi Constituii, care diferea
sub o serie de aspecte n mod fundamental de Constituia din 1946.
Parlamentul. Constituia din 1958 a pstrat regimul parlamentar, dar a ntrit foarte mult puterile
prezideniale. Adunarea Naional, prima dintre cele dou Camere ale Parlamentului francez, se compune
din 277 de deputai. Ea se constituie prin sufragiu universal direct, pe durata unui mandat de 5 ani. Senatul
cuprinde 321 senatori, care sunt alei pe timp de 9 ani, de ctre un colegiu electoral compus n principal din
consilierii alei n fiecare departament. Cea de a treia Camer a Parlamentului, cum este ea numit n
literatura de specialitate, Consiliul Economic i Social, cuprinde 230 de reprezentani ai unor variate grupuri,
sindicate, uniuni ale muncitorilor, ale fermierilor exercitnd un rol consultativ pentru programele pe termen
lung, n deosebi.
Senatul are o situaie cu totul special, prin aceea c nu poate fi dizolvat; mandatul membrilor si este
de 9 ani, pe baza unei rennoiri la fiecare trei ani; el poate bloca, ns, o propunere de revizuire
constituional, ceea ce face din el unul din garanii Constituiei.
n ceea ce privete cele dou Camere ale parlamentului francez, ele prezint o serie de reguli comune.
Astfel n rndul acestor reguli o poziie dintre cele mai importante o ocup acelea care se refer la statutul
parlamentarului.
Parlamentul lucreaz n sesiuni, care pot fi ordinare sau extraordinare. Iniiativa convocrii unei sesiuni
extraordinare a Parlamentului aparine primului ministru sau Adunrii Naionale, dar nu Senatului. n cazul
n care iniiativa aparine primului ministru durata sesiunii nu este limitat. n cazul iniiativei Adunrii,
msura este adoptat de majoritate, iar sesiunea nu poate dura mai mult de 12 zile, urmnd s fie ncheiat
nainte de acest termen dac ordinea de zi este epuizat.
Cele dou Camere au regulamentele lor, care stabilesc regimul organizrii interne i desfurarea
activitii lor. Activitatea parlamentar se desfoar sub conducerea preedinilor celor dou Adunri, avnd
ca form de organizare birourile, grupurile parlamentare, alturi de care mai exist un alt organ de lucru
Conferina preedinilor -, o reuniune a preedinilor i a vicepreedinilor celor dou Adunri, precum i a
preedinilor comisiilor permanente. Aceast conferin decide n legtur cu ordinea de zi. Ordinea de zi
este prioritar i cuprinde n special proiectele de legi a cror urgen este stabilit de guvern i o ordine
complementar, care este aprobat de conferina preedinilor, iar apoi de Camer.
Atribuiile Parlamentului constau, n primul rnd, n elaborarea legilor, existnd domenii n care
legislatorul determin principiile fundamentale, domenii n care acesta fixeaz regulile i domenii nu exist
o asemenea prevedere.
n ceea ce privete iniiativa legislativ aceasta poate aparine primului ministru sau parlamentarilor, dar
exist unele limitri cu privire la domeniile n care pot fi ntreprinse iniiative parlamentare. Astfel, iniiativa
parlamentar nu se poate referi dect la acele domenii care sunt rezervate legiuitorului de ctre Constituie.
De asemenea, iniiativa deputailor nu poate fi exercitat n materie de cheltuieli, iar n Frana, nc din
1981, urmndu-se practica britanic, a fost acceptat o asemenea msur.
Preedintele Republicii. Instituia prezidenial ocup un loc important n sistemul instituiilor politice
ale Franei. Cu privire la alegerea preedintelui republicii, dup modificarea constituional din 1962 aceasta
se face n mod direct de ctre ntreaga populaie. Reforma din 1962 a dat un surplus de autoritate instituiei
prezideniale, stabilind c preedintele republicii este ales pe o perioad de 7 ani prin sufragiu universal
direct. Preedintele este ales cu majoritatea absolut din sufragiile exprimate. Dac o asemenea majoritate nu
este obinut la primul tur de scrutin, se procedeaz la al doilea, n a doua duminic. La acest al doilea tur de
scrutin se pot prezenta numai cei doi candidai care au obinut cel mai mare numr de voturi dup primul tur

de scrutin. Scrutinul este deschis la convocarea Guvernului, iar alegerea noului preedinte are loc la cel puin
20 i cel mult 30 de zile nainte de expirarea mandatului preedintelui n exerciiu.
n caz de vacan a preediniei, indiferent de cauz, sau n cazul unei incapaciti constatate de
Consiliul Constituional, sesizat de Guvern i hotrt cu majoritatea absolut a membrilor si, funciile
preedintelui republicii sunt exercitate provizoriu de preedintele Senatului, iar dac acesta nu are
capacitatea de a exercita aceste funcii, de ctre Guvern.
n caz de vacan sau de incapacitate definitiv, declarat de ctre Consiliul Constituional, scrutinul
pentru alegerea unui nou preedinte are loc, cu excepia unor situaii de for major constatate de ctre
Consiliul Constituional, la cel puin 20 de zile i la cel mult 35 de zile de la declararea vacanei.
Preedintele este responsabil politic n faa poporului, iar mijlocul cel mai clar prin care poporul i
exprim dezaprobarea este nerealegerea unei persoane n funcia de preedinte al statului; dar
responsabilitatea preedintelui poate s intervin n anumite momente, cum este cazul rspunderii pentru
nalt trdare, cnd preedintele este judecat de o nalt Curte de Justiie. n principiu preedintele nu este
responsabil nici penal, nici civil pentru actele comise n timpul exerciiului funciilor sale. Rspunderea
preedintelui pentru nalt trdare este de competena unei nalte Curi, care se compune din 12 persoane.
Procedura n faa naltei Curi este declanat printr-o sesizare, printr-o rezoluie care este votat de fiecare
Camer cu majoritate absolut.
Cu privire la atribuiile pe care preedintele le exercit fa de naiune, la loc de frunte se nscrie,
desigur, conducerea relaiilor internaionale, calitatea sa de comandant al armatei i recurgerea la prevederile
art. 16 din Constituie (dizolvarea Adunrii Naionale).
Guvernul. n ceea ce privete numirea primului ministru, aceasta reprezint o atribuie proprie a
preedintelui republicii. Decretul preedintelui republicii, n acest caz, nu are nevoie s fie contrasemnat de
primul ministru care iese din activitate. Pe de alt parte, preedintele este liber s desemneze pe cine dorete
pentru funcia de prim ministru i nu este obligat s procedeze ca n timpul celei de-a patra Republici la o
consultare cu grupurile politice parlamentare. Cu toate acestea, el trebuie s in seama de cerina ca
persoana ce va fi desemnat s se bucure de ncrederea majoritii parlamentare.
n ceea ce privete desemnarea minitrilor, acetia sunt numii de preedinte la propunerea primului
ministru. Tot preedintele este cel care are dreptul s accepte revocarea pe care o face Adunarea Naional.
Referitor la statutul membrilor Guvernului, trebuie precizat c exist diferite categorii de membrii ai
Guvernului. Faptul c n sistemul francez preedintele republicii prezideaz deliberrile Consiliului de
minitrii nu-l transform pe preedinte n membru al Guvernului. Pe de alt parte, alturi de prim ministru,
n Cabinet mai exist minitrii de stat, titlu care este dat de autoriti n considerarea unor personaliti pe
care le au n cadrul partidelor din care fac parte; de asemenea Guvernul cuprinde uneori minitrii delegai pe
lng primul ministru, dar categoria cea mai larg o reprezint minitrii deintori ai unor portofolii - 26 n
prezent n Cabinetul francez. Mai exist, n sistemul guvernamental francez, minitrii delegai pe lng
minitrii; minitrii delegai care nu sunt arondai pe lng un minister i secretari de stat, autonomi sau
desemnai pe lng un anumit ministru.

8. Sistemul politic din Germania


Procesul de formare a sistemului constituional postbelic al Germaniei Federale are un specific
aparte ea avnd calitatea de ar nvins - fa de Puterile Aliate n al doilea rzboi mondial. Astfel,
Germaniei i s-a oferit" modele de guvernare, fr a se asigura poporului respectiv libertatea deplin
de opiune pentru un sistem de guvernare sau pentru altul.
Opiunea pentru parlamentarism se explic n parte prin teama aliailor fa de o eventual
concentrare a puterii executive - specific prezidenialis-mului - n minile unui singur lider, care ar fi fost
mai trziu tentat s guverneze dup modelul Fuhrerului", precum i prin preocuparea Constituantelor
alese n cele dou ri de a da satisfacie popoarelor respective, care aspirau la un model de guvernare n
care reprezentanii poporului s exercite un control ct mai eficient asupra puterii executive.
In anul 1949 s-a produs dezmembrarea Germaniei n dou state avnd regimuri politice i sisteme
constituionale distincte: Republica Federal Germania i Republica Democrat German.
La 3 octombrie 1990 a avut loc reunificarea Republicii Federale Germania i a Republicii Democrate
Germane. Constituia adoptat n 1949 a fost extins dup unificarea celor dou Germanii, pe teritoriul
fostei R.D.G., suferind revizuiri nesemnificative din acest punct de vedere.
Organizarea federativ a statului. Germania are prin tradiie o organizare statal federal.
Articolul 30 din Legea fundamental prevede autonomia landurilor, n cadrul autonomiei de care
se bucur, landurile au o organizare proprie n domeniul activitii legislative, executive i judectoreti.

Cu toate acestea, legislaia adoptat la nivel federal are prioritate fa de legislaia local. De altfel,
art. 74 din Legea fundamental interzice expres orice modificare a organizrii federative, ca i cea a
principiului participrii landurilor la procesul legislativ.
La nivelul Parlamentului federal se reglementeaz, din punct de vedere legislativ, cele mai
importante domenii ale vieii sociale, cum ar fi securitatea statului; aprarea naional; relaiile
internaionale; problema ceteniei etc.
Potrivit art. 70 din Legea fundamental, landurile au dreptul de a legifera n domenii ale vieii sociale
care i revin n competen exclusiv, fr a se suprapune puterilor legislative conferite federaiei.
n afar de statutul de autonomie, landurile beneficiaz de dreptul de a fi reprezentate n Parlament
prin Bundesrat. Membrii Bundesra-tului sunt numii de guvernele locale, care pot, totodat, s-i revoce.
n concordan cu dispoziiile constituionale, fiecrui land i revine, din oficiu, 3 mandate n
Bundesrat. Numrul mandatelor crete n raport cu mrimea populaiei landului respectiv pn la 5
mandate.
n 1949 existau 12 landuri, dar, prin comasarea unora dintre ele, numrul acestora a sczut la 10. Prin
reunificarea Germaniei n 1990, landurilor existente li s-au adugat nc 5 noi landuri provenind din
fosta Germanie Democrat, precum i oraul Berlin.
Organizarea administrativ a Republicii federale este dispus pe 5 niveluri:
- primul nivel: federaia;
- al doilea nivel: landurile (16);
- al treilea nivel: circumscripiile administrative (32);
- al patrulea nivel: districtele (arondismentele) plus 117 orae (total 426);
- al cincilea nivel: colectivitile locale (comunele) (total 16.068).
Organizarea Parlamentului. Constituia Germaniei din 1949 nu prevede n mod expres principiul
separaiei puterilor. Cu toate acestea, cele trei puteri sunt organizate i exercitate separat una de alta,
organismele constituionale prin care se nfptuiete o putere sau alta fiind bine individualizate .
Instituia Parlamentului are o organizare bicameral: Bundestag i Bundesrat. Repartizarea mandatelor
se face prin combinarea sistemului reprezentrii proporionale cu sistemul de scrutin majoritar
(reprezentarea proporional personalizat"). Cu alte cuvinte, mandatele se atribuie proporional cu
numrul voturilor obinute de fiecare partid (reprezentare proporional), dar este ales candidatul care a
ntrunit majoritatea relativ a voturilor.
Bundesratul este compus din membri ai guvernelor landurilor pe care acestea i numesc i i
revoc.
Fiecare Camer este condus de un preedinte i vicepreedinii asistai de secretari. Preedintele
Bundestagului se alege pe durata mandatului legislativ, iar cel al Bundesratului este desemnat anual.
n cadrul Camerelor, se constituie comisii permanente. Bundestagul poate institui i comisii de
anchet asupra unor probleme bine determinate. Pentru examinarea textelor divergente se instituie o
comisie comun format din deputai i membri ai Bundesratului. Acetia din urm reprezint 1/3 din
componena nominal a comisiei.
Mandatul deputailor Bundestagului dureaz 4 ani. Constituia nu precizeaz durata mandatului
membrilor Bundesratului. Membrii Bundestagului reprezint ntregul popor i se supun, n ndeplinirea
mandatului primit, propriei contiine..
Preedintele Republicii. Preedintele federal este ales pentru un mandat de 5 ani de ctre Adunarea
Federal, organism compus din membrii Budestagului i dintr-un numr de membri egal cu cel al
deputailor alei, potrivit principiului reprezentrii proporionale, n adunrile reprezentative ale
landurilor. Condiiile de eligibilitate ale candidatului sunt urmtoarele: cetenia german i vrsta de 40 ani.
Este declarat ales candidatul care a ntrunit majoritatea voturilor membrilor Adunrii federale.
Dac nici unul dintre candidai nu a obinut majoritatea n cursul a dou tururi, se organizeaz un al
treilea tur, la care este declarat ctigtor cel ce obine majoritatea relativ a voturilor.
n caz de incapacitate a Preedintelui federal de a-i exercita funciile sau de expirare a mandatului
su, prerogativele prezideniale sunt preluate de preedintele Bundesratului.
n regimurile parlamentare, eful statului, nvestit cu o parte din puterea executiv, are, prin
tradiie, funcii decorative, reala putere executiv fiind exercitat de Primul-ministru. n concordan cu
aceast tradiie, Preedintele federal deine urmtoarele prerogative:
a) reprezentarea Germaniei pe plan internaional;
b) ncheierea tratatelor internaionale;
c) acreditarea i primirea reprezentanilor diplomatici;

d) numirea i revocarea judectorilor;


e) exercitarea dreptului de graiere;
f) promulgarea legilor;
g) atribuii n ceea ce privete formarea Guvernului.
Guvernul. Guvernul federal se compune din Cancelarul federal i din minitri. n principiu, Preedintele
federal propune un candidat care trebuie s ntruneasc acordul Bundestagului. Bundestagul va alege
Primul-ministru cu majoritatea absolut de voturi, dar fr dezbateri, iar Preedintele l va numi n
funcie automat.
In cazul n care cel propus de Preedintele federal nu obine majoritatea cerut, Bundestagul poate
alege pe Cancelar cu o majoritate absolut a membrilor si, n 14 zile de la primul scrutin. n acest caz,
iniiativa de a propune un candidat aparine Bundestagului.
Minitrii federali sunt numii i revocai de eful statului la cererea Primului-ministru. La intrarea
n funcie, Cancelarul federal i membrii Guvernului depun n faa Bundestagului un jurmnt. Aadar, doar
Cancelarul federal trebuie s ntruneasc votul de ncredere al Camerei inferioare a Parlamentului.
n cadrul Guvernului, Cancelarul federal deine o putere considerabil, fixnd liniile directoare
ale politicii guvernamentale i asumndu-i rspunderea pentru nfptuirea lor. Cancelarul este
principalul factor de decizie politic din sistemul puterii.
Guvernul, care este reflectarea majoritii deinute de un partid n alegerile generale, nu poate fi nlocuit
dect pe aceeai cale. Ca atare, Bundestagul nu i poate exprima nencrederea fa de Cancelarul federal
dect prin alegerea, cu o majoritate absolut, a unui succesor al acestuia i prin cererea adresat
Preedintelui de a-1 elibera din funcie pe cancelarul n cauz. Preedintele are doar un rol formal n
acest raport ntre Parlament i Premier, deoarece va trebui doar s se conformeze cerinei adresate de forul
legislativ i s numeasc un alt Prim-ministru.
Tribunalul Constituional Federal. Pn n anul 1949, n Germania nu a existat o jurisdicie
constituional cu caracter special. Articolul 92 al Legii fundamentale a prevzut Tribunalul
Constituional Federal ca un organism autonom i independent fa de toate celelalte autoriti publice.
Acesta este compus din 16 judectori alei de cele dou corpuri legislative. Fiecare Camer alege
cte 8 judectori n ceea ce privete organizarea Tribunalului, legea sa organic prevede c acesta se
compune din dou Camere, fiecare dintre ele fiind compus din 8 judectori. Prin lege sunt stabilite
atribuii proprii fiecrei Camere.
Atribuiile
principale
ale
Tribunalului
Constituional
Federal
constau
n controlul
constituionalitii legilor i al actelor de aplicare a legilor, soluionarea litigiilor referitoare la
funcionarea autoritilor publice federale i locale, aprarea drepturilor omului etc.
Tribunalul are dublu grad de jurisdicie (judec n prim i n ultim instan). Totodat,
jurisdicia sa se extinde i asupra deciziilor tribunalelor obinuite, crora le anuleaz sentinele aflate n
contradicie cu Legea fundamental. Tribunalului i revine, de asemenea, competena de a judeca acuzaiile
ce se aduc Preedintelui federal.

9. Sistemul politic din Italia


Italia contemporan a trecut, nu fr convulsii, de la un regim politic totalitar, de la o dictatur de tip
fascist la un regim politic parlamentar democratic. Trecerea s-a produs dup ncheierea celui de-al doilea
rzboi mondial i a durat pn la adoptarea actualei Constituii n decembrie 1947.
Constituia a fost promulgat la 27 decembrie 1947 i a intrat n vigoare la 1 ianuarie 1948. n 1963 i
1967 Constituia a suferit modificri nesemnificative.
Structura de stat. Italia este un stat unitar care recunoate i aplic principiile regionalismului
politic. Regiunile se bucur de o larg autonomie local. Motivul constituirii regiunilor a fost dezamorsarea
ncercrilor separatiste ale Siciliei i Sardiniei, ca i a altor regiuni n care exist importante
minoriti lingvistice. Nu este vorba de minoriti naionale, ci doar de deosebiri de dialect. n cadrul
fiecrei regiuni, electoratul alege un Consiliu regional, care, la rndul su, desemneaz un preedinte i
un organism executiv. Att preedintele, ct i organismul executiv local rspund politic pentru
activitatea lor n faa Consiliului regional.
Nu toate regiunile beneficiaz de acelai grad de autonomie local. Consiliul regional adopt acte
normative (legi) care nu pot aduce atingere ordinii juridice stabilite la nivel central, ca i principiilor
constituionale n domeniul economic i social. Unele regiuni beneficiaz de un statut special (Sicilia,
Sardinia etc), iar altele de un statut de drept comun.

Organizarea Parlamentului. Potrivit primului articol din Constituie, Italia este o republic
democratic, fundamentat pe munc. Suveranitatea aparine poporului, care o exercit sub formele i n
limitele fixate de Constituie. Parlamentul italian este organismul constituional n care se exprim cel mai
fidel principiul reprezentrii naionale. Membrii Parlamentului nvestii cu prerogativa de a exercita
puterea suveran a poporului sunt alei prin vot universal i direct. Fiecare membru al Parlamentului este
reprezentant al naiunii i i exercit funciile fr a avea un mandat imperativ. Parlamentul este
bicameral format din Camera Deputailor i Senat al cror mandat este de 5 ani. Mandatul poate fi prelungit
numai n caz de rzboi i prin lege special.
Dreptul de vot pentru Camera Deputailor se acord cetenilor italieni la mplinirea vrstei de 18
ani. Camera Deputailor este format din 630 de deputai. Sunt eligibili ca deputai cetenii care se bucur
de drepturile civile i politice i au vrsta de 25 de ani. Senatul este compus din 315 senatori alei, la
care se adaug senatorii de drept i cei numii. Candidaii pentru mandatul de senator trebuie s aib
vrsta de 40 de ani i s se bucure de drepturile civile politice. Pentru Senat, vrsta minim a
alegtorilor este de 25 de ani.
n 1993, sistemul de vot pentru cele dou Camere s-a schimbat. Potrivit Legii electorale nr. 277
din 4 august 1993 privind alegerea Camerei Deputailor, cea mai mare parte a deputailor (75%) se aleg
prin scrutin majoritar uninominal, iar restul de 25% (155 deputai) sunt desemnai prin scrutin
proporional, pe baza listelor electorale. Candidaturile uninominale se depun n cele 475 de colegii
electorale i trebuie nsoite de liste de susintori. Pragul electoral pentru candidaturile depuse potrivit
scrutinului este 4% din voturile valabil exprimate. Pentru Senat, Legea electoral nr. 276 din 4 august 1993
prevede, de asemenea, utilizarea a dou feluri de scrutin: scrutinul majoritar uninominal (pentru 75% dintre
senatori - 238 senatori) i scrutinul proporional pentru restul mandatelor. In cazul Senatului, singura
diferen esenial, fa de alegerile pentru Camera Deputailor, este c, pentru atribuirea mandatelor prin
scrutinul proporional, baza de calcul este raportat la nivel regional i nu la nivel naional. Mixarea celor
dou sisteme de scrutin a urmrit i asigurarea unei stabiliti guvernamentale, chiar cu riscul trecerii pe
un plan secund a identitii partidelor politice prin fixarea la 25% a mandatelor disputate n
considerarea programelor acestora.
Dei Parlamentul este organizat potrivit unui bicameralism perfect, cele dou camere avnd
puteri identice, ct privete reprezentarea populaiei, sunt cteva diferene datorate regionalismului
care st la baza organizrii teritoriale. Astfel, art. 55 alin. (2) din Constituie prevede c nici o regiune
nu poate avea un numr de senatori mai mic de apte. Sunt admise doar dou excepii. Acelai text prevede
c regiunea Malise este reprezentat de doi senatori, iar regiunea Valle d'Aosta de un singur senator.
Reprezentarea mandatelor de senator se efectueaz proporional cu populaia regiunilor, aa cum
rezult din ultimul recensmnt naional.
ntre cele dou Camere exist egalitate din punct de vedere al prerogativelor constituionale.
Camerele beneficiaz de autonomie organizatoric i funcional potrivit regulamentelor proprii.
Constituia prevede doar c fiecare Camer i alege dintre membrii si preedintele i biroul executiv.
Dac Parlamentul se ntrunete n edin comun, preedintele Camerei Deputailor i biroul executiv al
acesteia sunt considerate organele de conducere ale forului legislativ. Parlamentul se ntrunete n edin
comun pentru alegerea Preedintelui Republicii, alegerea unei treimi din numrul membrilor Consiliului
Superior al Magistraturii, pentru punerea sub acuzare a Preedintelui Republicii, a Primului-ministru i a
minitrilor.
Cele dou Camere exercit cteva funcii sau prerogative principale: funcia legislativ;
prerogative n domeniul financiar; funcia de control a puterii executive; atribuii n domeniul relaiilor
internaionale etc.
10. Sistemul politic din rile Europei de Nord (Danemarca, Norvegia, Suedia)
Danemarca
Conform Constituiei adoptate in 1849 si revizuita in 1953, Danemarca este monarhie constitutionala.
Puterea legislativa este exercitata de monarhul ereditar si un Parlament unicameral, format din 179 membrii,
alesi prin vot direct, pentru un mandat de 4 ani.
Puterea executiv este exercitat indirect de monarh, printr-un Cabinet condus de Primul Ministru.
Cabinetul este raspunztor in faa Parlamentului.
Potrivit Constituiei din 1953, exista separarea autoritatii executive, legislative si juridice fiind
exercitate de ministere, Parlament (Folketing) si Curtile de justitie.
In Constitutie se prevede ca:

- Parlamentul poate fora demisia unui ministru, dar, pe de alta parte, primul ministru poate s dizolve
Parlamentul;
- Minitrii aplic legislaia Parlamentului pe baza unei interpretri proprii, ns Parlamentul are diferite
modaliti de a controla ministerele;
- Curile sunt mputernicite ca n baza unui cadru legislativ existent, s decid n orice probleme care
tin de modul de exercitare a autoritii executive.
- Judectorii sunt numii de Ministrul Justiiei i nu pot fi demii dect la curtea de judecat.
Legislativ. Autoritatea legislativ este reprezentat de Parlament (Folketing) potrivit Constitutiei din
1953 i reunete 179 de membrii alei direct pentru o perioad de 4 ani.
Dintre acetia 2 sunt alei n Groenlanda i 2 n Insulele Feroe. Uneori au loc noi alegeri dup 2 sau 3
ani.
Alturi de Parlament i desfaoar activitatea Comisiile Permanente sau Temporare (ad-hoc). Cele mai
multe sunt din aceast ultim categorie. Agenda ntlnirilor membrilor Comisiilor Permanente este mprtia
in doua:
- Sedine Ordinare;
- Sedine Speciale.
In acest cadru se contureaz variantele de legi si alte acte normative n urma unor dezbateri pe domenii
si probleme specifice. edintele constau ntr-un dialog permanent care de cele mai multe ori nseamn
ntocmirea unor rapoarte ctre ministere pentru primirea unui raspuns. Astfel de dezbateri au loc de foartre
multe ori pe an.
Trei dintre cele 22 de Comisii Speciale se disting prin specificul activitilor desfurate in domenii
distincte.
Executiv. Autoritatea executiv este exercitat de membrii Consiliului de Stat, respectiv de minitri i
este supervizat de Regin. Minitrii au responsabilitate politic in executatrea regulamentelor din sectoarele
in care i defoar activitatea. Ei pot delega sarcini, competente i responsabiliti ctre directorii
permaneni ai ageniilor, n special atunci cnd minitrii sunt i membrii ai Parlamentului.
Ministerele mpreun formeaz Cabinetul condus de un ef de Cabinet care este Primul Ministru. Acesta
este numit de catre Regin, n urma derularii urmatoarei proceduri specifice. Astfel, fostul Prim Ministru
sftuiete Regina s consulte separat efii partidelor solicitndu-le un punct de vedere in legtur cu numirea
unui politician care s acioneze ca investigator regal implicat in toate procesele de negociere politic.
Rezultatul negocierilor la care acesta particip este sintetizat ntr-un raport naintat Reginei.
Primul Ministru este o persoana care decide de fapt structura Cabinetului, iar fiecare Ministru are
competena s fundamenteze decizii n propriul sector de activitatre i n foarte puine cazuri unele probleme
sunt decise formal de ntregul Cabinet.
In exercitarea functiei sale, Primul Ministru, este asistat de un birou numit Biroul Primului Ministru,
mult mai redus de numr de funcionari (15), dect cele existente in Marea Britanie, Germania sau Frana.
Nici unul dintre membrii acestui birou nu sunt numii pe criterii politice si au cel mai nalt nivel de pregtire
ca functionari publici.
Minsterele sunt in numr de 19 i i desfoar activitatea n edine programate de Primul Ministru o
dat pe sptmn.
Autoritatea executiva in Danemarca este completata de cateva Consilii care functioneaza direct pe langa
Cabinet si/sau Parlament si exercita functia de coordonare in cadrul sistemului.
Juridic. Spre deosebire de majoritatea rilor, Danemarca nu poseda un Cod de Procedura Civila. Inca
de la Codul Danez, al Regelui Christian al V lea de la 1683, toata legislaia s-a prezentat sub forma unor
statute distincte elaborate pentru domenii specifice.
In cadrul unui regulament al administratiei publice, elaborat in 1985, se precizeaz normele, regulile si
modalitile de aciune pentru instituiile din sistemul administrativ.
Curtile sunt mputernicite s verifice legaliatea deciziilor administrative.
In general, autoritatea juridica in Danemarca joaca un rol minor in sfera politicului.
Structura Curilor cuprinde urmtoarele componente:
- Curtea Suprem care funcioneaz ca o curte de apel n toate cazurile;
- naltele Curi (Estic i Vestic) care soluioneaz cazurile penale i civile ce implica dreptul la
proprietate;
- Curile Legale, n numr de 84, care soluioneaza problemele minore in cazurile civile si penale.
Suedia

Suedia este o monarhie constitutionala cu o form parlamentar de guvernare. Constituia suedeza


adoptat n anul 1978 se bazeaz pe trei legi fundamentale:
1. Legea referitoare la modalitile de guvernare elaborate in 1974;
2. Legea pentru succesiune, datnd din anul 1810;
3. Legea libertii presei, elaborat in 1949.
Principiile care stau la baza acestei ultime legi se refera la toate mijloacele mass-media moderne.
In 1991, a fost introdus a patra lege fundamental, aceea referitoare la libertatea de exprimare.
Noua Constituie suedez se bazeaza pe principiile suveranitii naionale, democraiei reprezentative i
parlamentare.
Parlamentul este ales de populaie i ocup cea mai important poziie n aripa guvernamental. Acesta
i exercita autoritatea bazndu-se pe principii democratice prin intermediul Cabinetului .
In Constituie sunt menionate dou modaliti de exercitare directa a democraiei.
In Suedia, Parlamentul poate propune o lege si pentru aceasta se organizeaza un referendum consultativ.
Aa cum se cunoate, a avul loc doar 4 referendumuri consultative, ultimul fiind in 1980 si a avut ca subiect
problematica nuclear.
In 1979 Constitutia a fost completa cu o nou form de referendum hotrtor. Dac ntr-o anumit
period o treime din membrii Parlamentului solicit desfurarea unui referendum au loc simultan i
alegerile generale. Cum se tie, pn acum nu a avut loc un asemenea referendum hotarator.
Seful statului
In Suedia Seful Statului este Regele, neimplicat in politica si fr drept de exercitare a puterii politice.
Regele are doar functii onorifice , cum ar fi cea de reprezentant oficial al Statului.
eful Statului deschide sesiunea anuala a Parlamentului (Riksdag) dar nu particip la dezbateri si nu are
drept de semnatur pentru nici una din deciziile guvernamentale.
De curnd, rolul efului Statului este i acela de a propune noul Prim Ministru, iar aceast informaie
este preluat ulterior de catre Purttorul de Cuvant al Parlamentului.
Legislativ. Din 1971 Parlamentul (Riksdag) a fost constituit dintr-o singura Camera de 349 de locuri,
din care 310 sunt ocupate de reprezentani ai districtelor electorale existente, iar 39 sunt rezervate partidelor
proporional cu rezultatele obtinute la alegeri.
Parlamentul are un Prezidiu format dintr-un Purttor de Cuvant propus (Talman) si ali trei Purttori de
Cuvnt ai Deputailor.
Purttorul de Cuvant, ca ordonator al activitii Parlamentului provine din rndurile membrilor
partidelor politice.
Propunerile pentru discutia in Parlament pot fi introduse de catre Guvern sau de catre membrii
Parlamentului.
Toate propunerile se transmit n paralel la Comisiile sau Comitetele Palamentare, unde sunt discutate in
prealabil. Imediat ce Comitetul sau Comisia a ncheiat aceast activitate de analiz propunerea este discutat
n plen, n edin.
Executiv. In Suedia exista o diviziune clara a responsabilitii centrale ntre cabinetul Minitrilor i
Agenii sau Birouri.
Responsabiliti importante sunt atribuite Guvernelor locale, respectiv Municipalitii si Consiliilor la
nivel de district.
Guvernul Central Purttorul de Cuvant al Parlamentului consult liderii partidelor parlamentare si
purttorii de cuvnt ai acestora nainte de a face propunerea pentru numirea Primului Ministru. Parlamentul
voteaz apoi aceast propunere. Propunerea se aproba daca majoritatea este in favoarea ei. Primul Ministru
numeste apoi Minitrii Cabinetului.
Biroul Primului Ministru (Statradsberedningen) este format din aproximativ 55 de persoane si este
divizat in doua:
- Unitatea de Informare Politic i Consultan;
- Departamentul de Legislaie;
Unitatea de Informare Politica si Consultan reunete reprezentanti politici organizai potrivit unor
principii clare.
Departamentul de Legislatie este format din persoane fr orientare politic si se implica in toate
procedurile constitutionale si legale precum si in organizarea sedintelor Cabinetului.
Competenta formala pentru toate deciziile guvernamentale revine Cabinetului care are o responsabilitate
colectiv. Cabinetul in prezent, este format din 13 minitrii, fr primul ministru.
Membrii Cabinetului sunt de obicei membrii ai Parlamentului.

In timpul derulrii activitii lor n cadrul Birourilor Ministeriale, parlamentarii i menin locurile in
Prlament, sau sunt reprezentai de altcineva.
Membrii Cabinetului au intlniri foarte dese i n fiecare joi desfoar edine n plen ntr-un cadru
formal n care se iau i decizii. edinele plenare ale Cabinetului sunt conduse de Primul Ministru.
Juridica Cele trei segmente ale autoritii sunt reprezentate i n Suedia dar ns in mod specific.
Constitutia se bazeaza pe un sistem de norme pentru fiecare nivel ierarhic.
Cele mai importante sunt legile fundamentale. O lege fundamental poate fi promulgat doar dup ce au
fost elaborate dou variante decizionale ale ei. Dup aceea, trebuie sa aib loc un proces de alegere. Legea
fundamental nu poate fi amendat sau abrogat dect dupa parcurgerea unei proceduri specifice.
Urmatorul nivel in cadrul ierarhie este ocupat de legile ordinare, pentru care este cerut, doar o singura
decizie a Riksdag-ului.
O lege ordinara nu poate fi amendat sau abrogat dect de alte legi ordinare.
In domeniile specifice, prezentate in Legea referitoare la modalitile de guvernare, Parlamentul poate
autoriza Guvernul s emit regulamente cu statut ordinar (delegare). Exist ns cteva excepii n ceea ce
privete drepturile i libertile fundamentale ale cetenilor.
De asemenea, pentru legile care se refera la madatare (imputernicire), Parlamentul nu poate autoriza
Guvernul sa emita regulamente cu caracter ordinar, dar poate sa delege Guvernului sarcina si implicit
responsabilitatea pentru aprobarea tipului si nivelului taxelor.
Un grup independent este Consiliul Legislativ care formeaza Curtea Suprema. Aceasta avizeaza
propunerile guvernamentale inainte ca ele sa fie supuse atentiei Parlamentului.
Oricare Comisie Parlamentara poate , de asemenea, sa solicite opinia Consiliului.
Norvegia
Conform Constitutiei promulgate in 1814 si amendate ultima data in 2000, Norvegia este o monarhie
constituional (regat ereditar). Puterea legislativ este exercitat de un Parlament unicameral (Storting),
format din 165 de membrii alei prin vot direct, pentru un mandat de patru ani. Pentru dezbaterea
propunerilor legislative, Parlamentul se mparte in dou camere:
- Camera Superioar (Lagtuig), format din 39 membrii;
- Camera Inferioara (Odelstuig), format din 126 de membrii.
Puterea executiv este nominal deinut de rege, dar este exercitat de Consiliul de Stat (Consiliul de
Ministrii). Consiliul este numit de rege, conform voinei Parlamentului, fa de care este rspunzator.
Norvegia este o monarhie constituional i parlamentar. In anul 1884 a fost introdus supremaia
Parlamentului. Constituia norvegian prevede trei tipuri de autoriti:
- Autoritatea executiv
- Autoritatea legislativ
- Autoritatea juridic.
Regele este reprezentantul puterii executive, dar responsabilitatea revine Consiliului de Stat, care este
format din Primul Ministru si cel putin 7 ali membrii. Regele participa la formarea Consiliului de Stat si
prezideaza reuniunile acestora.
Legislativ. Autoritatea legislativa aparine Parlamentului, numit Storting care reuneste 165 de
membrii, alei de electorat pentru o singur camera. Cu toate acestea, el este divizat in dou curi la prima
ntlnire dupa alegerile generale.
Membriii Parlamentului selecteaz un sfert dintre ei pentru a forma Lagting-ul , in timp ce restul rmn
s formeze Odelsting.
Fiecare membru al Storting este numit in una dintre cele 12 comisii constituite. Membrii sunt alei in
aceste comisii in functie de orientarea lor politica si de dimensiunea grupului politic pe care il reprezinta, ca
de altfel si in functie de criteriul regional, urmarindu-se o reprezentare echilibrata a tuturor zonelor.
Aceste comisii dezbat doar probleme specifice domeniilor in care activeaza, nu au competente
decizionale, dar joaca un rol important in procesul decizional in care sunt implicate cele doua parti ale
Parlamentului.
La lucrarile desfurate pe comisii pot fi invitai experti, specialisti sau reprezentani ai diferitelor
organizaii pentru a fi consultai in problema aflata in dezbatere.
Executiv. Primul Ministru este seful Cabinetului si din punct de vedere formal este numit de Rege. Ca
o consecinta a supremaiei autoritii parlamentare, declarate in 1884, Regele trebuie sa numeasca o
persoana de la care se ateapta sa fie foarte apropiata de Storting. Pentru a se asigura de aceasta, el cauta sa
obina acordul liderilor de partide din Storting.

Ca sef al Cabinetului, Primul Ministru este responsabil pentru transformarea politicii partidului pe care
il reprezinta in decizii, propuneri si programe. Aceasta implica supervizarea iniiativelor ministerelor din
cadrul Cabinetului, urmrirea obinerii consensului in cadrul reuniunilor si asigurarea suportului partidelor
politice sau grupurilor de interese. De asemenea Primul Ministru este primul purttor de cuvant n cadrul
Storting-ului, in special in problemele importante de dezbateri politice.
Biroul Primului Ministru nu depaseste 25 de persoane i are rolul sa faciliteze introducerea unor
proceduri pentru supervizarea minitrilor si informarea Storting-ului despre activitatea minitrilor.
Ministrii fac parte din Cabinet si sunt responsabili din punct de vedere politic si juridic pentru aplicarea
de catre ministerele lor a deciziilor Parlamentului.
In cadru Cabinetului funcioneaza Comisiile Cabinetului pentru a pregti materialele care vor fi
dezbatute.
In afara de Biroul Primului Ministru, Guvernul Central are in structura sa 16 ministere, fiecare condus
de un ministru. Fiecare minister este format din departamente.
Juridic In Norvegia, ca n majoritatea rilor exista un sistem legislativ care face distincie intre legea
civil si cea penal. Legea penal este reglementata de Codul Penal din 1902 si de Actul de Procedura
Penala.
Problemele din administratia publica sunt reglementate potrivit Actului de Administraie Publica, care
reuneste un ansamblu de reglementri necesare desfurrii procesului decizional.
Structura Curilor conine trei niveluri:
- Curtea Suprema;
- Inalta Curte, care reuneste 5 instituii juridice;
- Curile districtuale sau ale oraelor (teritoriul este mprit in 96 de districte din punct de vedere
juridic).
Curtea Suprema pronun sentinta in ultima instan. Ea poate inteveni atunci cand apar diferende intre
una dintre camerele Parlamentului si membrii Consiliului de Stat.
Curile de la toate nivelurile abordeaza toate tipurile de cazuri. Orice sentin dat de Curtea Districtului
sau de Curtea Orasului poate fi apelat la Inalta Curte si orice sentin a acesteia poate fi apelata la Curtea
Suprem.
Exista si cateva curti speciale in Norvegia. Acestea sunt:
- Tribunalul pentru Securitate Sociala;
- Curtea pentru Probleme de Munc.
Ele sunt specializate in solutionarea cazurilor dintr-un domeniu distinct.

11. Sistemul politic din Rusia


La sfritul anului 1991-nceputul anului 1992, n Rusia ncepe a se contura iar apoi a se cristaliza un
nou sistem politic. Congresul V al Sovietului Suprem a Rusiei adopt Legea privind modificrile i
completrile n Constituia RSFSR. Conform legii, Preedintele este declarat eful puterii executive i
dispunea de dreptul de a numi i demite preedintele guvernului doar cu consimmntul legislativului.
Numirea i revocarea minitrilor putea fi efectuat fr acordul parlamentului.
Legea mai prevedea i introducerea instituiei vice-preedintelui, statutul cruia era de fapt incert. n
acest sistem dualist al puterii, preedintele ceda legislativului ntr-o serie de domenii. n primul rnd nu
dispunea de atribuii nelimitate n controlarea executivului. Astfel, demiterea guvernului era posibil doar cu
acordul parlamentului. Acesta dimpotriv, putea s-i exprime votul de nencredere prin simpla majoritate.
n al doilea rnd, Elin nu putea dizolva parlamentul sau alte organe elective ale puterii de stat. n schimb
Sovietul Deputailor Poporului RSFSR era n stare s-i exprime vot de nencredere preedintelui n baza unei
proceduri foarte simpliste.
Aceast situaia nu putea fi acceptat de Elin, care era avid de putere. Modelarea ulterioar a sistemului
politic al Rusiei a fost influenat de personalitatea lui Elin, care urmrea doar un singur scop obinerea
unei puteri absolute, din care motiv a i fost botezat arul Boris.
La nceputul anului 1992, prin decret prezidenial este declarat n afara legii partidul comunist.
n aprilie 92 are loc a asea sesiune a Sovietului Deputailor Poporului. n cadrul edinei Elin se
pronun pentru o republic prezidenial, fiind susinut de o serie de lideri regionali.
Congresul VII al Sovietul Suprem al Rusiei, din decembrie 92, s-a axat iari pe contrapunerea dintre
preedinte i legislativ n problema executivului. Are loc nlocuirea premierului Gaidar cu Cernomrdin,
fiind lansat procesul de formare a componenei guvernului. Sovietul adopt propunerea expus n perioada

celui de-al aselea congres de a-i reveni funcia de confirmare a minitrilor. Legea urma s intre n vigoare la
12 ianuarie, dar este anticipat de decretul preedintelui, care confirm componena la 23 decembrie 1993.
n rezultatul litigiilor dintre eful statului i parlament, utilizndu-i avantajul n domeniul capitalului
politic, Elin a iniiat un referendum ce urma s confirme ncrederea poporului n cursul reformelor
democratice promovate de preedinte i n nsi instituia sa. La 25 aprilie electoratul rus, cu 58,7% aprob
poziia i politica preedintelui. Aceast susinere a populaiei l-a favorizat pe Elin n confruntarea cu
legislativul, de aceea la 21 septembrie el dizolv prin decret Sovietul Suprem i Congresul Deputailor
Poporului.
Parlamentul refuz s se supun, declarnd nul decretul prezidenial. Elin i civa membri ai
guvernului sunt destituii i proclamat A.Rukoi n funcie de preedinte a statului. Confruntarea dintre cele
dou tabere s-a transformat ntr-un conflict armat, fiind asediat cldirea parlamentului i arestai liderii
rebeliunii: Rukoi i Hasbulatov.
Adoptarea Constituiei a semnificat victoria juridic a preedintelui fa de parlament, compus din
Sovietul Suprem i Congresul deputailor poporului. Ea garanta drepturile i libertile universale,
semnificnd ruptura cu trecutul comunist i intrarea ntr-o nou epoc democratic. Din alt ordine de idei,
legea fundamental punea bazele unui nou sistem politic, care i oferea preedintelui posibilitatea influenrii
tuturor ramurilor puterii de stat.
n primul rnd, a fost lichidat instituia vice-preedintelui, astfel fiind evitat pericolul unei eventuale
concurene.
n rezultatul acestor aciuni, Duma de Stat, care a succedat Sovietul Suprem dizolvat, s-a transformat
n camera inferioar a parlamentului, cu atribuii foarte limitate. Ea a pierdut dreptul de a controla
executivul, avnd posibilitatea doar de a confirma sau respinge candidatura premierului. Dar chiar i n
astfel de situaie, dup respingerea de trei ori consecutiv a candidatului propus de preedinte, eful statului
putea s dizolve camera inferioar.
Prin urmare, noul sistem stabilit de Rusia combin att elementele guvernrii prezideniale instaurat n
SUA, ct i principiile formei republicane semiprezideniale, adoptat de Frana. Dar spre deosebire de
modelul american, preedintele Federaiei Ruse dispune de dreptul dizolvrii parlamentului, iar n
comparaie cu cel francez, poate forma cabinetul de minitri indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare.
Structura instituional a sistemului politic al Rusiei
Preedintele Federaiei Ruse. Conform legii supreme, preedintele este declarat garantul constituiei,
al drepturilor i libertilor ceteneti, fiind oficializat n calitate de ef al statului. Adopt msuri pentru
aprarea suveranitii, independenei i integritii Federaiei Ruse. n relaiile internaionale asigur
coordonarea politicii externe a Rusiei, semneaz Acordurile internaionale. Este comandantul suprem al
forelor armate i n acest rol poate declara situaie militar pe teritoriul rii n caz de agresiune. Numete i
destituie comandamentul suprem militar eful statului formeaz i conduce Consiliul Superior de Securitate
a Statului, n componena cruia intr membri permaneni (efii structurilor de for) i temporari, numii de
preedinte.
n raport cu Guvernul, Preedintele dispune de urmtoarele prerogative:
1. Numete candidatura premierului i celorlali minitri, dup ctigarea alegerilor. Ea trebuie s fie
aprobat de camera inferioar a parlamentului, dac este respins de trei ori consecutiv, eful statului dizolv
Duma de Stat i-l ntrete pe premier n funcie prin decret.
2. Preedintele numete, la propunerea premierului, minitrii i poate s-i demit.
3. Are dreptul s prezideze edinele Guvernului Federaiei Ruse.
4. Ia decizia privind demiterea Guvernului.
Funcii legislative i relaiile cu Parlamentul. Preedintele stabilete alegerile pentru Dum i o dizolv
n cazurile prevzute de lege. Stabilete referendumul, conform procedurilor prevzute de legea
constituional. Are dreptul de iniiativ legislativ. Promulg legile i dispune de dreptul de veto, care poate
fi depit de parlament doar cu majoritate de dou treimi. Adreseaz anual mesaje Consiliului Federaiei.
Decretele i indicaiile prezideniale sunt obligatorii pe ntreg teritoriul Federaiei Ruse. Preedintele
poate abroga deciziile organelor puterii executive ale subiecilor federali, dac acestea contravin
Constituiei, legislaiei federale sau angajamentelor internaionale.
Adunarea Federal, sau parlamentul Federaiei Ruse este organul legislativ i reprezentativ (art., 94),
care spre deosebire de legislativul sovietic este unul permanent (art., 99) fiind ales pe termen de patru ani.
Adunarea Federal const din dou camere: Consiliul Federaiei i Duma de Stat, care i in edinele
separat (art., 100). Reuniunile comune sunt prevzute doar n cazurile prezentrii mesajelor Preedintelui, a
Curii Constituionale i n timpul ntlnirii cu efii statelor strine.

Consiliul Federaiei este camera superioar a parlamentului, fiind format din reprezentanii subiecilor
federali. Din momentul introducerii acestei instituiei n 1993, modalitatea formrii componenei sale a
cunoscut cteva modificri. Senatorii Consiliului primei legislaturi au fost alei n baza votului universal i
direct.
Dei a fost conceput ca o structur pro-prezidenial, el s-a dovedit a fi neloial preedintelui, deseori
depind veto-ul. Din acest considerent, n 1995 este adoptat o nou Lege federal, conform creia n
componena Consiliului intrau guvernatorii (efii organelor executive regionale) i preedinii organelor
legislative regionale.
Ce-a de-a treia etap n modelarea Consiliului debuteaz n 2000, fiind condiionat de reforma
promovat de noul Preedinte, Vladimir Putin. Astfel unul din reprezentani este desemnat de ctre eful
executivului regional, pe durata mandatului guvernatorului, altul de ctre legislativ. Oficial, obiectivul
acestei transformri urmrea formarea unui organ legislativ permanent i profesionist. Neoficial, reforma era
orientat spre diminuarea rolului guvernatorilor n structura puterii de stat a Federaiei Ruse, care primiser
posibilitatea s-i lobeze interesele, participnd n activitatea politic i de partid la nivel federal.
n ceea ce privete componena, numrul maxim al senatorilor a fost de 178. ns el a diminuat n
rezultatul unirii ctorva subieci i formrii unor regiuni mai mari. Durata mandatului fiecrui deputat este
determinat de durata mandatului organului care l-a desemnat. Astfel are loc o permanent rotaie i nnoire
a componenei.
Duma de Stat este camera inferioar a parlamentului, care reprezint interesele popoarelor Federaiei
Ruse n general. ncepnd cu 1993, componena ei se forma conform sistemului electoral mixt: jumtate din
cei 450 deputai erau alei n baza listelor de partid, cealalt n baza circumscripiilor electorale cu un
singur mandat. La iniiativa Preedintelui, din 13 septembrie 2004, la 22 aprilie 2005 a fost modificat
Legea privind alegerea deputailor DS AF FR, care vor fi alei n baza sistemului proporional. Pn n
2003, pragul electoral pentru partide i blocuri era de 5%, fiind majorat la 7%. Ambele modificri vor viza
alegerile parlamentare din decembrie 2007.
n mod obligatoriu, Duma examineaz acelai spectru de probleme, ca i Consiliul Federaiei.
Duma de Stat poate fi dizolvat n cazul respingerii de trei ori a candidaturii Primului ministru,
propus de Preedinte. n acest caz, eful statului dizolv camera inferioar, anun data noilor alegeri i-l
numete n funcie pe preedintele Guvernului prin decret.
Al doilea caz se refer la manifestarea votului de nencredere Guvernului. Dac n decurs de 3 luni de
la prima moiune de nencredere Duma i menine poziia, Preedintele Federaiei fie demite Guvernul, fie
dizolv Duma.
Se interzice dizolvarea n cazul cnd a fost prezentat acuzaia mpotriva efului statului, n perioad
de rzboi pe ntreg teritoriul rii sau de situaie excepional.
Consiliul Federaiei mpreun cu Duma de Stat particip la procesul de elaborare i adoptare a legilor,
dispunnd de dreptul de iniiativ legislativ. El examineaz n mod obligatoriu problemele ce se refer la
urmtoarele sfere: bugetul federal; impozite i taxe federale; reglementri n domeniul financiar, valutar i
vamal; emiterea banilor; ratificarea i denunarea acordurilor internaionale, semnate de Federaia Rus;
problemele rzboiului i pcii.
Guvernul Federaiei Ruse nfptuiete puterea executiv, revenindu-i urmtoarele atribuii:
elaboreaz i prezint Dumei bugetul de stat, asigurnd realizarea lui;
prezint dri de seam cu privire la ndeplinirea acestuia;
asigur nfptuirea politicii financiare, de credit i monetare;
ntreprinde msuri pentru asigurarea aprrii rii, securitii de stat i politicii externe;
ntreprinde msuri pentru asigurarea legalitii, drepturilor i libertilor cetenilor;
alte sarcini ce reies din prevederile Constituiei Federale.
Preedintele Guvernului i componena este numit de eful statului, care poate decide i asupra
demiterii. Guvernul este compus din Preedinte, vice-preedini i minitri. Organul executiv al Federaiei
Ruse este format din:
ministere, care elaboreaz politica de stat, decide asupra actelor normative i coordoneaz cu
cadrele;
servicii federale, care controleaz executarea normelor de drept;
agenii federale, care implementeaz normele de drept, ofer servicii federale i gestioneaz
proprietatea de stat.

Spre deosebire de alte modele ale executivului, n Rusia exist o structur specific. Este vorba de
faptul c o serie de ministere, servicii i agenii se subordoneaz nemijlocit Preedintelui Federaiei. Aceste
instituii sunt: Ministerul situaiilor excepionale; Ministerul afacerilor externe; Ministerul aprrii;
Ministerul justiiei; Ministerul de interne, cu un serviciu subordonat; Patru servicii din domeniul securitii,
ordinii i controlului.
Celelalte ministere, servicii i agenii intr n subordinea nemijlocit a Guvernului, acesta la rndul su
fiind totalmente dependent de Preedintele statului. n plus, o serie de funcii ale executivului sunt dublate de
Administraia Preedintelui Federaiei Ruse.

12. Sistemul politic din RM (1990-1994)


RSSM ca republic unional nu avea un sistem politic constituit i din acest considerent, dup obinerea
independenei a fost lansat crearea unei serii de instituii statale, neexistente n perioada sovietic. A
demarat procesul de tranziie de la regimul totalitar spre cel democratic, astfel ncepe democratizarea vieii
politice i publice prin formarea instituiilor democratice.
n 1989 sunt introduse modificri n Constituia RSSM, Sovietul Suprem devenind organ legislativ
permanent, iar preedintele acestuia declarat persoan oficial suprem. Legea cu privire la Guvernul
RSSM, din mai 1990 oficializeaz guvernul n calitate de putere executiv, fixnd mai expresiv
dependena lui fa de legislativ, introducnd i perspectiva demisionrii.
n iunie 1990, RSSM i-a declarat suveranitatea, prin aceasta constituindu-se n calitate de entitate
politic. Declaraia prevedea trecerea n proprietatea RSS Moldova a pmntului, subsolului, apelor i
ntregului potenial economic, financiar, tehnico-tiinific i cultural. Republicii i revenea deplintatea
puterii n rezolvarea tuturor problemelor politice i sociale, iar Constituia i legislaia ei avea prioritate fa
de cea unional.
Un alt pas n edificarea sistemului politic, a fost Decretul Sovietului Suprem cu privire la puterea de
stat, din iulie 1990 prin care a fost nlturat monopolul partidul comunist, fiind puse bazele separrii
puterilor i oficializat superioritatea puterii legislative.
n septembrie 90 este constituit o instituie nou, cea a preedintelui RSS Moldova n calitate de ef
al statului, care urma s fie ales de ctre legislativ pe termen de 5 ani.
Deci practic, n RSS Moldova a fost instaurat forma de guvernare parlamentar. ns preedintele
statului, Snegur i primul ministru Druc, aveau divergene serioase ntr-o serie de probleme de materie
intern i extern. Din acest considerent, Snegur a cerut extinderea prerogativelor efului statului, somnd
Sovietul c n caz contrar va demisiona. Astfel este adoptat, n martie 91, Legea cu privire la
perfecionarea puterii executive i la unele modificri i completri n Constituie. Ea prevedea subordonarea
Guvernului Preedintelui RSS Moldova, care era n drept s prezideze edinele, s formeze i lichideze
ministere, s numeasc i destituie membrii guvernului, cu confirmarea legislativului. Legea este un pas spre
constituirea unei republici prezideniale.
Prin demiterea lui Druc i numirea lui Muravschi, eful statului i-a consolidat poziiile, intenionnd
s modifice i modalitatea de alegere. Astfel, dup ndelungate confruntri cu forele politice, Snegur obine
de la organul legislativ adoptarea Legii privind alegerile Preedintelui Republicii Moldova, n septembrie
91, conform creia preedintele era ales n baza votului universal direct. n urma scrutinului din decembrie
aceluiai an, Mircea Snegur a fost ales n calitate de preedinte de ctre popor. Astfel Moldova evolueaz n
direcia prezidenialismului.
La 27 august 1991, Republica Moldova i-a declarat independena, continund constituirea sistemului
politic prin adoptarea simbolurilor politice i crearea de noi instituii statale.
n ceea ce privete democratizarea societii, vom meniona c, ncepnd cu anul 1990, a demarat
procesul de formare a instituiilor democratice (att politice ct i civice) i oficializarea lor. Unul din primii
pai a fost lichidarea monopolului partidului comunist i adoptarea legii privind partidele i alte organizaii
social-politice, din septembrie 1991. Se proclama dreptul la libera asociere n partide i micri socialpolitice, precum i libertatea convingerii. Partidele sunt declarate reprezentante ale voinei politice a
anumitei pri a populaiei, care particip la elaborarea politicii statului. Aceast prevedere a determinat
apariia unui numr excesiv de partide pe arena politic, n mare msur necompetitive.
n anul 1990 ara noastr a aderat la principalele instrumente internaionale privind aprarea drepturilor
omului. n septembrie 1991, Parlamentul a adoptat o hotrre prin care a recunoscut rolul excepional al
instrumentelor ce configureaz Drepturile i Libertile Fundamentale ale Omului. Moldova a aderat la
pactele internaionale i la documentele fundamentale ale OSCE, inclusiv i la Actul Final al Conferinei de

Helsinki i Carta de la Paris. Principiile aprrii drepturilor omului vor fi incluse i n Constituia Republicii
Moldova.
Decizia privind elaborarea proiectului noii Constituii, a fost adoptat de Parlament n decembrie 1992.
Legea fundamental urma s definitiveze procesul de constituire a sistemului politic, dei o serie de structuri
vor fi formate pe ntreg parcursul anilor 90.
n ceea ce privete organizarea teritorial-administrativ, RM s-a constituit ca un stat unitar. Legea Cu
privire la bazele autoadministrrii locale, din iulie 1991, declara descentralizarea puterii de stat a raioanelor
i extinderea competenelor unitilor administrativ-teritoriale de baz. Totodat, Preedintele statului
dispunea de dreptul de a destitui sau numi primarii i preedinii comitetelor executive. Constituia
din
1994, confirm caracterul unitar al statului, menionnd c posibilitatea oferirii statutului special de
autonomie regiunii din stnga Nistrului i unor localiti din sud, nu afecteaz caracterul unitar.
n decembrie 94, a fost adoptat Legea cu privire la organizarea administrativ-teritorial a Republicii
Moldova, Legea privind administraia public local i cea cu privire la alegerile locale. Are loc constituirea
sistemului administraiei publice locale. Unitile teritorial-administrative (comuna, oraul, municipiul,
raionul) fiind declarate persoane juridice, dispunnd de autonomie financiar, patrimoniu i dreptul de
iniiativ n administrarea intereselor publice locale. ns nici legea din 91, nici cea din 94 nu a fost
aplicat pe deplin, ele avnd mai mult un caracter declarativ i nu prevedeau descentralizarea real.

13. Sistemul politic din RM (1994-2000)


Constituia Republicii Moldova a fost adoptat la 29 iulie 1994. Ea nu reprezint doar un act juridic, dar
i unul politic. Este necesar de menionat c pe parcursul anilor 92-93 se instituionalizeaz o serie de fore
politice, eicherul politic moldovenesc devenind foarte divers. Mircea Snegur, n calitate de preedinte a
statului pierde susinerea practic a tuturor partidelor. n rezultatului scrutinului din 27 februarie 1994
majoritatea voturilor le-a obinut Partidul Democrat-Agrar din Moldova (PDAM), care mpreun cu cel
Socialist dispuneau de dou treimi de mandate. Prin urmare, caracterul politic al Constituiei a fost
determinat de situaia politic existent, reflectnd principiile i poziiile PDAM. Ca rezultat, atribuiile
efului statului sunt parial limitate:
- n primul rnd, se concretizeaz c numirea guvernului se produce doar dup consultarea majoritii
parlamentare, ceea ce nu era anterior.
- El nu mai dispune de dreptul de a propune componena executivului, aceast prerogativ revenindu-i
premierului.
- Dac n legea din 1991, preedintele revoca i numea minitrii, acum doar la propunerea Primuluiministru.
- Au fost excluse prevederile Art. 115, conform cruia Guvernul se subordoneaz Preedintelui
republicii.
- La fel, Preedintele nu mai dispune de dreptul de a anula hotrrile i dispoziiile Guvernului (doar
dac ele contravin legislaiei i numai pn la hotrrea Curii Constituionale).
- Dac anterior, preedintele putea cere de la parlament demisia guvernului, n prezent exprimarea
nencrederii le revine deputailor.
Totodat, situaia preedintelui nu este chiar att de marginalizat, competenele sale fiind mult mai
extinse ca cele ale efului statului din republica semiprezidenial.
- n primul rnd, i s-a pstrat dreptul de iniiativ legislativ.
- n al doilea, posibilitatea prezidrii edinelor de guvern.
- n al treilea, decretele sale nu necesit contrasemnarea primului ministru, dup cum se practic n
cadrul regimurilor semiprezideniale.
Relaia Preedinte Premier i rolul efului statului ca figur politic, depind de conjunctura politic
existent. Exist cazuri, cnd opiunile politice ale ambilor lideri coincid, astfel este mai semnificativ
poziia preedintelui. Situaia, cnd preedintele i premierul aparin taberelor opuse, este numit i coabitare
politic. Aici, conteaz foarte mult personalitatea liderilor politici i coraportul de fore din legislativ. n tot
cazul, premierul este avantajat.
Putem prezenta exemplul Snegur 1994 i Lucinschi 1997. n primul caz, preedintele nu se putea axa
pe nici una din forele politice parlamentare i prin urmare, rolul su era diminuat. n cel de-a doilea, eful
statului bazndu-se pe Micarea Social-Politic Pentru o Moldov Democratic i Prosper i-a asigurat
controlul asupra executivului i legislativului.

La finele anului 1999 a devenit evident contrapunerea dintre preedinte, parlament i principalele fore
politice. n aceast situaie, Preedintele Lucinschi se pronun pentru o republic prezidenial, insistnd
asupra organizrii unui referendum consultativ, pentru ca populaia s determine forma de guvernare.
n decembrie 94 a fost adoptat Statutul juridic al Gguziei. Conform legii, Gguzia beneficiaz de
autonomie administrativ, economic i cultural. n statele contemporane exist astfel de regiuni, de aceea
nu poate fi interpretat ca un pas spre federalizare, dar mai curnd regionalizare. Totodat, nu este definit
statutul juridic al raioanelor din stnga Nistrului, fiind respins proiectul Rusiei cu privire la federalizare.
n noiembrie 98 a fost realizat reforma administrativ-teritorial, n rezultatul creia au fost create
uniti teritorial-administrative mai mari n form de judee, introdus instituia prefectului n calitate de
reprezentant al statului i centrele judeene declarate municipii. Reforma este apreciat ca o avansare n
domeniul descentralizrii i desconcentrrii sistemului administraiei publice locale.

14. Sistemul politic din RM (2000-2009)


Ca rspuns la iniiativa Preedintelui Lucinschi, Parlamentul adopt la 5 iulie 2000, Legea cu privire la
modificarea i completarea Constituiei Republicii Moldova.
Conform noilor prevederi, a fost modificat modalitatea de alegere a Preedintelui. El fiind ales nu prin
vot direct i universal, dar de ctre parlamentari cu o majoritate de trei cincimi. A fost exclus art. 83, care-i
oferea dreptul preedintelui de a asista i prezida edinele guvernului. O alt modificare se refer la
formarea Curii Constituionale, astfel din cei ase judectori, doi sunt numii nu de ctre Preedinte, dar de
Guvern.
n urma reformei constituionale, Republica Moldova a fost declarat una parlamentar. ns
modalitatea de alegere a preedintelui nu ntotdeauna reprezint un criteriu de apreciere a formei de
guvernare. Constatm, c atribuiile oferite preedintelui nu au fost limitate substanial. El continue s
dispun de dreptul de iniiativ legislativ i decrete obligatorii. Totodat, devine mai expresiv
responsabilitatea executivului fa de legislativ.
n Republica Moldova s-a creat situaia c n urma alegerilor parlamentare, noua componen a
legislativului alege preedintele, iar acesta propune candidatura primului ministru. Prin urmare, ambele
figuri reprezint aceeai for politic. Astfel, preedintele nu este un simbol al statului, garant al constituiei
i factor de stabilitate prin concilierea forelor politice, dar un actor politic activ. Datorit influenei asupra
partidului majoritar, el i poate impune propria poziie n domeniul legislativ sau executiv. Prin urmare,
rolul Premierului devine n esen executiv.
Situaia ar putea fi diferit n cazul cnd ar exista decalaje dintre perioada prelurii mandatului de ctre
parlament i preedinte, sau s-ar specifica prin lege ca candidatul la funcia de preedinte s nu reprezinte o
formaiune politic. Este deosebit de dificil adoptarea unui model optim pentru ara noastr. n primul rnd,
n cazul modelului prezidenial poate aprea riscul unei dictaturi a preedintelui i promovarea interesului
unor grupuri. n cazul celui parlamentar imperfect, nu se respect principiul separrii puterilor n stat,
preedintele subordonnd att legislativul, ct i executivul. Guvernarea semiprezidenial a avut drept
consecin acutizarea contradiciior dintre preedinte, parlament i guvern, i prin urmare instabilitate
politic.
Schimbarea clasei politice moldoveneti a condus la revederea sistemului administrativ prin adoptarea
n decembrie 2001 a Legii privind organizarea administrativ-teritoriala a RM. Are loc revenirea la sistemul
de raioane. Argumentele prezentate n favoarea modificrii legii se refer ineficacitatea sistemului
administraiei publice locale i cheltuielile enorme pentru ntreinerea lui. Totodat, experii n domeniul
administraiei publice prezint o serie de critici serioase, inclusiv prin lipsa mecanismului eficient de dialog
dintre autoritile locale i cele centrale. Se menioneaz c principala cauz a reieit din necesitatea
schimbrii elitelor politico-administrative locale.

15. Sisteme politice prezideniale, parlamentare i mixte


In cadrul fiecarei societati, in functie de raportul ce se stabileste intre principalele componente ale
puterii de stat exprimate prin institutiile sale politice (guvern, parlament), dar si ca urmare a unor traditii
politice, regimurile politice democratice mbraca, in funcionalitatea lor practic, urmtoarele forme:
- regimurile politice parlamentare. In cadrul acestor regimuri, parlamentul, in raport cu celelalte organe
ale puterii de stat detine un rol preponderent, concretizat intr-un surplus de atributii si prerogative. Seful
guvernului si, in unele tari, insasi seful statului, este desemnat de parlament si raspunde pentru intreaga sa
activitate in fata acestuia.

Parlamentul poate dizolva guvernul prin exprimarea votului de neincredere, poate iniia si desfura
anchete si control asupra activitii sale, dezbate si aproba tratatele politice, economice cu alte state,
hotrte in problemele majore ale dezvoltarii interne si externe etc. Asemenea regimuri se pot intalni in
Anglia, Germania, Italia etc.
- regimuri politice prezidentiale. In aceste regimuri, seful statului este investit cu conducerea suprema a
statului, deinnd, n sistemul organelor de stat o pozitie privilegiat avand largi atribuii si prerogative ca:
numirea primului ministru, a membrilor guvernului, initiativa legislativa, exercitarea unor functii importante
in stat (comandant suprem al armatei), opunerea veto-ului unor legi, incheierea unor tratate internationale,
promulgarea legii. Exemple de asemenea regimuri politice ar fi cele din SUA, Franta, Indonezia, Filipine
etc.;
- regimurile politice parlamentare semiprezidentiale (mixte). Lupta pentru suprematie, din cadrul unor
societati, dintre puterea executiva (guvern, seful statului) si puterea legislativa (parlament) a impus aparitia
unui element de mediere, de echilibru dintre acestea. De regula, acest element a fost gasit in persoana
sefului statului, presedintelui care din dorinta de a limita puterea parlamentului, a fost inzestrat cu
prerogative ce tin atat de executiv, cat si de legislativ, el putand astfel media intre acestea.

16. Separaia puterilor n stat n democraiile avansate


Partidele i mai ales opoziia i a opinia public liber au rolul de a-i controla pe cei n ale cror mini
se afl puterea i de a participa la viaa politic a societii. De aceea, comunitatea liberal ncearc s
mpart autoritatea statal n diferite instane autonome care se supravegheaz reciproc, evitnd astfel
cumularea i monopolizarea puterii de ctre un singur organ. Felul n care este mprit autoritatea statal
este stabilit prin Constituie, puterea fiind distribuit ntre diversele instane independente una de cealalt. n
Constituie sunt fixate i competenele care revin acestor organe ale statului. Aceast separaie
constituional a competenelor statale nu vizeaz doar controlarea reciproc a organelor, ci i
transparentizarea activitilor aparatului statal. Separaia puterii protejeaz cetenii fa de abuzurile statului
i l face s neleag mai bine cum se desfoar procesul de guvernare.
Teoria tradiional a separaiei puterilor
Libertatea unei societi nu poate fi garantat dect atunci cnd autoritatea statal este separat pe
domenii autonome. Aceast afirmaie constituie esena teoriilor politice contemporane. Separaia puterilor
este cea care deosebete n mod fundamental democraia liberal de dictatur. ntr-o dictatur, ntreaga
autoritate decizional revine unui singur individ sau partid. Aici nu exist controlul puterii, ceea ce face ca
indivizii s fie expui abuzurilor deintorilor puterii. n acest sens Montesquieu, printele teoriei separaiei
puterilor arat cum s-ar putea separa autoritatea statal. El numete cele trei funcii de baz ale unui stat
suveran: funcia legislativ, de executare a legilor i funcia juridic. Aceste trei funcii trebuie, dup cum a
afirmat Montesquieu, s fie ndeplinite de trei organe separate, dac se dorete garantarea libertilor
ceteanului. Urmaii lui Montesquieu au ridicat teoriile acestuia la rangul de dogm. Ei au fcut distincia
strict dintre executiv, care cuprindea competenele de guvernare i administraie, legislativ i juridic.
Aceast triad rmne i astzi valabil n teoriile politice ale democraiilor occidentale.
Deviaii de la teoria tradiional a separaiei puterilor
Legea fundamental nu prevede cu exactitate aceast separaie a celor trei puteri, cel puin n ceea ce
privete delimitarea executivului de legislativ, referitor la faptul n care, n orice sistem parlamentar,
guvernul este numit, putnd ns fi i dizolvat de Parlament, ceea ce vine s contrazic principiul separaiei
stricte a puterilor. Pentru c acolo unde Parlamentul formeaz guvernul, acesta alege de regul persoane n
care are ncredere i care fac parte din rndurile sale. Chiar dac nu este prevzut de Constituie, Parlamentul
i asigur puterea de influen asupra guvernului constituind guvernul din proprii si membri. Astfel,
majoritatea minitrilor ndeplinesc concomitent dou funcii, una de parlamentar i cealalt, de membru a
guvernului.
Nu poate fi astfel vorba de o separaia a executivului de legislativ la nivel de persoane. Dar nici n ceea
ce privete competenele, acest principiu nu este respectat ntocmai. Competenele Parlamentului nu sunt n
nici un caz doar de ordin legislativ, acesta ncercnd s exercite influen asupra deciziilor executivului, s
adopte o anumit atitudine ntr-o anumit chestiune.
Pe de alt parte, nici atribuiile guvernului nu se limiteaz doar la executarea legilor emise de
Parlament. n primul rnd, guvernul particip la elaborarea legilor. Majoritatea proiectelor de lege de astzi
sunt elaborate de birourile ministeriale i nu de cele ale parlamentarilor. De multe ori, sarcinile care revin
statului sunt att de complicate, nct membrii parlamentului nu sunt capabili s formuleze de unii singuri un
proiect de lege, ei trebuind s consulte experi din administraie care s i informeze despre starea lucrurilor.

n plus, Parlamentul creeaz din ce n ce mai des doar legi-cadru, mputernicind executivul s se ocupe
de detalii. Astfel, executivul capt n mod indirect o funcie legislativ.
Administraiile moderne trebuie s permit asemenea faciliti pentru activitatea parlamentar, pentru a
evita ca legislativul s se piard n discuii fr sfrit. Astfel, executivul dobndete mai mult greutate.
Guvernul exercit n acest sens o presiune considerabil asupra reprezentanilor n Parlament ai partidului
majoritar, pentru a-i supune pe acetia propriilor dorine. Bineneles c i majoritatea parlamentar poate
influena, la rndul ei, ministerele i deciziile luate la nivelul acestora, formulnd propuneri sau exercitnd
presiuni n vederea elaborrii anumitor legi sau influenrii deciziilor executivului.
Aceste procese nu pot fi ncadrate cu precizie n schema expus de teoria clasic a separaiei puterilor.
Doar puterea juridic se delimiteaz strict de celelalte puteri, cu toate c, din motive care in de istorie,
aceasta preia deseori unele sarcini administrative. n ceea ce privete relaiile dintre puterea legislativ i cea
executiv, categoriile enunate de teoriile clasice nu mai sunt valabile.
Toate acestea au fcut ca teoria lui Montesquieu cu privire la separaia celor trei puteri s fie considerate
"depite i strine de realitate" (Karl Loewenstein). Asemenea calificri sunt inevitabile, pentru c n statul
parlamentar modern, separaia strict a legislativului de executiv nu mai poate fi susinut, nici mcar atunci
cnd aceste dou puteri sunt prevzute a fi cu totul independente una fa de cealalt. n Statele Unite,
prpastia care l desparte pe eful guvernului de Parlament este mult mai adnc dect n sistemele
parlamentare europene, Parlamentul pstrndu-i cu mult mai multe din competenele sale de odinioar. Dar
i n sistemul american s-au fcut remarcate tendine asemntoare cu cele descrise mai sus.
Reinterpretarea teoriei separaiei puterilor
Reinterpretarea teoriei separaiei puterii are la baz consideraia c legislativul, executivul i puterea
juridic nu ndeplinesc toate funciile prevzute de autoritatea statal. Parlamentele nu se ocup doar de
procesul legislativ, iar activitatea guvernului depete simpla funcie executiv. Activitatea organelor statale
poate fi calificat i ncadrat astzi n cu mai mult uurin categorii funcionale distincte, ele fiind
considerate organe 1. de decizie politic, 2. de execuie a acestor decizii sau 3. de control n sensul
respectrii principiilor constituionale.
Toate acestea duc la o ncadrare a organelor statale diferit dect cea prevzut mai nainte. Puterea
juridic de exemplu, dar n nici un caz numai ea singur, aparine domeniului de control. Execuia deciziilor
politice, a prevederilor legale sau a celor care vizeaz politica extern, cade n primul rnd n sarcina
serviciilor publice, a administraiei. Guvernul este instana administrativ suprem, totui nu este un organ
executiv. Funcia primar a acestuia este de a formula deciziile politice. Parlamentul se afl n strnse
legturi cu guvernul, pentru c n aciunile decisive, guvernul are nevoie de aprobarea aleilor poporului.
Parlamentul are dreptul i obligaia s influeneze i s i aduc contribuia la procesul de formulare al
obiectivelor din politica intern i extern. Activitatea Parlamentului depete astfel graniele impuse de
noiunea de "putere legislativ". Guvernul i Parlamentul sunt organisme care trebuie s ia mpreun
deciziile politice.
Pentru c guvernul i Parlamentul trebuie s acioneze n comun n vederea ndeplinirii misiunii
exprimate mai sus, este normal s existe angrenaje instituionale care s fac legtura ntre ele. Sistemul
parlamentar este conceput pe baza sarcinii comune guvernului i Parlamentului de decizie politic. Firete c
trebuie de distins clar ntre formularea deciziilor politice i executarea practic a acestora. Aici, prevederile
legale recunosc incompatibilitatea dintre serviciile publice i Parlament. Din aceleai motive ntemeiate,
funcionarii pot deveni doar n cazuri excepionale minitri. Acest lucru vine s sublinieze nc o dat faptul
c funcia de ministru, la fel i cea de parlamentar, ndeplinesc n egal msur atribuiile decizionale n
domeniul politic.

17. Funcionarea sistemului check and balances


Dac Parlamentul i guvernul i mpart aceeai funcie, ele se pot astfel i controla reciproc. O
rspundere mprit nseamn i o putere mprit. Actorii sunt angrenai printr-un sistem de "checks and
balances", de contragreuti i de echilibre. Guvernul i Parlamentul depind unul de cellalt i au nevoie, n
vederea formulrii deciziilor politice, de consens. Aceast idee este de fapt o consecin a teoriilor lui
Montesquieu, care vedea pe timpul su legislativul ca domeniu principal de decizie politic, cele dou
Camere - a nobilimii i a cetenilor simpli - contribuind n egal msur la activitile desfurate n acest
domeniu, mprindu-i astfel puterea. Cele dou organe statale i gruprile sociale reprezentate n acestea
erau astfel nevoite s coopereze. Obligativitatea cooperrii prevede, n fond, i o funcie de control reciproc.
Pe lng toate acestea ns, n Parlament mai exist o entitate care ndeplinete funcia - autonom, ce-i
drept - de control: opoziia. Cu o poziie independent i un cadru de aciune mai liber, vechea relaie

Parlament versus guvern pare s se menin aa cum era ea pe vremea monarhiilor constituionale. n fond,
i schema clasic a separaiei puterilor nu este dect o fixare a unui anumit context istoric, n care regele era
executivul, opus Parlamentului ca for politic autonom i cu drepturi proprii. Pentru a limita puterea
iniial absolut a Coroanei, Montesquieu i-a sustras n teoria sa puterea legislativ, trecnd-o n competena
unui Parlament ales, n care era reprezentat burghezia. Regele i Parlamentul urmau s reprezinte ara, n
viziunea lui Montesquieu, la comun, legitimarea lor diferit permind o separaie mai riguroas a celor dou
puteri.
Sub nsemnul democraiei, ideea suveranitii s-a impus ncetul cu ncetul, puterea executiv deinut de
monarh pierzndu-i treptat legitimitatea. Coroana a pierdut din importan, Parlamentul prelundu-i o parte
din atribuii. Aa s-a ajuns ca o distincie dintre executiv i legislativ s fie tot mai dificil, n final
Parlamentul cucerind i poziiile executive i fcnd-o dependent de votul su de ncredere. Astfel, vechea
separaie a puterilor i-a pierdut valoarea.
Ea s-a mai pstrat ns n sistemele prezideniale de tipul Statelor Unite. Aici, locul monarhului este
ocupat de un preedinte ales de popor, care nu trebuie s dea socoteal Congresului. Prin alegerile populare,
preedintele dobndete aceeai legitimare ca i Parlamentul. Astfel, vechea separaie a puterilor se menine
aici, cel puin la nivel de personal. Membrii guvernului american nu sunt reprezentai n Congres, ei sunt
oamenii de ncredere ai preedintelui. Bineneles c n deciziile ce vizeaz chestiuni fundamentale,
preedintele trebuie s colaboreze cu Congresul. n aceast privin, nici Statele Unite nu constituie o
excepie de la regula participrii comune a guvernului i Parlamentului la procesul de decizie politic.

18. Diversitatea sistemelor electorale


Reprezentarea politic depinde de aspecte tehnice precum sistemul electoral, sistemul de partide i de
modul de formare a guvernului. Crucial pentru transformarea votului popular n reprezentare la nivelul
parlamentelor, sistemul electoral este factor important n constituirea sistemului de partide, acesta la rndul
su determinnd caracteristicile i stabilitatea acesteia guvernelor.
Prin modul de scrutin se definete regula legislativ ce determin cine sunt aleii, plecnd de la voturile
exprimate de electorat. Scrutinul poate fi : scrutin uninominal: pentru fiecare circumscripie exist un singur
mandat (loc) pus n joc i fiecare alegtor dispune de un singur vot; sau scrutin plurinominal: pentru fiecare
circumscripie exist mai multe mandate puse n joc i fiecare alegtor are attea voturi cte mandate sunt
puse n joc, dar nu poate acorda mai multe voturi aceluiai candidat (efectele scrutinului plurinominal cu un
tur n transformarea rezultatelor voturilor n locuri sunt i mai violente n amplificarea produs, dect ale
celor uninominale). Sistemul majoritar plurinominal impune candidailor s se prezinte fr apartenen
partizan, ca i cum ar fi independeni (chiar i atunci cnd nu sunt). Sunt alei candidaii care obin cel mai
mare numr de voturi.
Se poate observa c scrutinul uninominal nu este dect un caz particular al scrutinului plurinominal n
care toate circumscripiile au cte un singur mandat.
O alt tipologie mparte scrutinele n funcie de numrul acestor. Scrutinul cu un tur (nainte numit
scrutin pluralitar): candidatul (sau candidaii) sosit (sosii) n frunte este ales (sunt alei) n funcie de
numrul de locuri care trebuie ocupate. Scrutinul cu dou tururi (nainte denumit scrutin majoritar): pentru a
fi ales n primul tur, este necesar obinerea majoritii absolute a voturilor exprimate; n caz contrar, la turul
secund majoritatea simpl este suficient.
Votul uninominal se clasific astfel : vot uninominal multiplu (fiecare alegtor are dreptul la mai multe
voturi, cte mandate sunt puse n joc. Se consider alei candidaii care au obinut cele mai multe voturi) ;
votul uninominal multiplu alternativ (fiecare alegtor are dreptul la mai multe voturi, cte mandate sunt puse
n joc, dar un candidat este ales doar dac obine cel puin jumtate din voturile exprimate) ; votul
uninominal limitat (alegtorii pot vota un numr mai mic dect numrul de reprezentani ce trebuie alei);
votul uninominal cu un singur vot transferabil (alegtorii pot exprima mai multe opiuni pe aceeai list de
candidai sau pe mai multe liste (ale diferitelor partide), marcnd candidaii n ordinea preferinelor.
Fiecare candidat trebuie s obin o anumit cot pentru a fi ales, deci un anumit numr de voturi. n
cazul n care un candidat obine mai multe voturi dect cele necesare pentru atingerea cotei, rezult un
surplus de voturi care se redistribuie celorlali candidai, n funcie de preferinele alegtorilor. Se
redistribuie i voturile obinute de candidaii care n-au ntrunit numrul de voturi pentru a se califica la
redistribuire.
Tipologic sistemele electorale sunt proporionale, majoritare i mixte.

Sistemul proporional presupune c alegtorii voteaz liste de candidai. n acest fel numrul
candidailor alei de pe fiecare list este proporional cu numrul de voturi obinut de partid n circumscripia
respectiv.
Sistemul majoritar uninominal este cel n care n fiecare circumscripie este ales un singur reprezentant,
respectiv candidatul care ntrunete cele mai multe sufragii. Sistemul majoritar relativ (folosit n Marea
Britanie, SUA) este cel n care alegerile dintr-o circumscripie sunt ctigate de candidatul care obine cele
mai multe voturi; nu este necesar ca aceste voturi s reprezinte cel puin jumtate plus 1 din numrul total
de voturi valabil exprimate. Sistemul majoritar absolut este sistemul n care, pentru a fi ales, un candidat are
nevoie de cel puin jumtate plus 1 din voturi.
Sistemul mixt este o combinaie ntre sistemele majoritar uninominal i proporional, cu scopul de a
elimina dezavantajele sistemului uninominal majoritar. Cetenii aleg un candidat prin vot uninominal i o
list (pentru reprezentanii regiunilor mai mari) prin sistem proporional. n acest fel se asigur o
proporionalitate mai bun dect n cazul sistemului majoritar i intrarea n Parlament a unui numr mai
mare de reprezentani care au, cel puin teoretic, o responsabilitate sporit fa de alegtori.

19. Influena sistemului electoral asupra sistemului de partid


Relaia dintre sistemul electoral i sistemul de partide este evident din motiv c partidele politice, ca i
sistemele de partide, se valideaz i se definesc prin alegeri, iar dac existena partidelor are un sens, atunci
acesta este legat n chip co-substanial de alegeri.
Reglementrile de ordin electoral, viznd regulile jocului politic al partidelor aflate n competiie pentru
putere i normele de adjudecare sau partajare ale acesteia, au o importan real pentru cunoaterea nsi a
fenomenului pluripartidist. Firete nu normele de drept electoral sunt decisive pentru calitatea vieii politice
a unei ri, ci realitile politice ale acelei ri, care, n definitiv, impun respectivele norme. Or din aceasta
perspectiv modurile de scrutin pot fi apreciate ca un indicator al realitilor politice naionale.
Sistemele electorale reprezint un indicator al diferitelor sisteme de partide, al tendinelor care se
dezvolt ntr-o societate. Modurile de scrutin au efecte care depesc simpla transformare a voturilor n
locuri, influena lor trece dincolo de acest efect, exercitndu-se asupra strategiei forelor politice i poate i
asupra votului alegtorilor. Scrutinele proporionale sunt incontestabil mai juste sub criteriul transformrii
voturilor n locuri i chiar pentru acest lucru au fost create. n faa acestui argument de bun sim, partizanii
scrutinelor majoritare sunt ntr-o poziie inferioar: ei trebuie s justifice o injustiie.
Ansamblul analizelor a fost sintetizat, n 1951, de ctre Maurice Duverger n lucrarea sa Partidele
politice sub form de legi :
1) Reprezentarea proporional tinde ctre un sistem de partide multiple, rigide, independente i stabile
(cu excepia cazurilor micrilor pasionale);
2) Scrutinul majoritar (uninominal) cu dou tururi tinde ctre un sistem de partide multiple, suple,
dependente i relativ stabil;
3) Scrutinul majoritar (uninominal) cu un tur tinde ctre un sistem dualist, cu alternana de mari partide
independente.
Criteriul fundamental pentru stabilirea tipologiei sistemelor de partide este numrul de partide unul,
dou sau mai multe.
Sistemele bipartidiste sunt alctuite din mai mult de dou partide, dar numai dou partide sunt mari
prin influena electoral i prin numrul de parlamentari - i particip prin rotaie la exercitarea puterii de
stat. Sistemul bipartidist este caracterizat prin alternarea la guvernare a dou partide politice. Bipartidismul
(sistemele bipartidiste de fapt, sistemele paradualiste) nu indic numrul total de partide dintr-o ar, ci
reprezint o noiune care s-a ncetenit prin tradiie i red sintetic trsturile principale ale sistemului
pluralist cu dou partide puternice. Cele mai bune exemple sunt Marea Britanie, Statele Unite ale Americii,
Noua Zeeland, Canada i Australia, unde fiecare din cele dou partide mari tinde sa devin majoritar n
Parlament i s preia singur exercitarea puterii guvernamentale.
Majoritatea analitilor tradiionalisti ai sistemelor de partide consider sistemul bipartidist mai avantajos
dect sistemul multipartidist. Dup acetia primul beneficiu este c acestea ofer alegtorilor posibilitatea de
a alege ntre doua seturi alternative de politici publice. Al doilea avantaj ar fi c au o influen moderat
pentru c cele doua partide principale trebuie s concureze pentru atragerea alegtorilor de la centrul
spectrului politic i de aceea trebuie s propun politici moderate, centriste. Acest mecanism este puternic
mai ales atunci cnd la centru se situeaz un mare numr de alegtori, dar aceeai logic continu s opereze
chiar i cnd opiniile sunt mai polarizate: partidele vor pierde susintori la cele doua extreme, dar un vot
ctigat la centru poate fi considerat un vot dublu, pentru ca este ctigat n defavoarea partidului concurent.

Sistemele bipartidiste mai au i avantajul c sunt necesare pentru formarea cabinetelor monocolore, mai
puternice i cu via mai lung dect cabinetele de coaliie.
Cele mai cunoscute variante de sisteme bipartidiste sunt sistemul bipartidist integral i sistemul cu
dou partide i jumtate.
Sistemele bipartidiste pure sau integrale sunt acele sisteme n care doar dou partide mari acced
alternativ, la anumite intervale, la putere (Marea Britanie, SUA, Noua Zeelanda, Canada).
Sistemele multipartidiste reprezint acea categorie de sisteme de partide competitive ce se
caracterizeaz prin numrul mare de partide ce lupt pentru putere i particip la exercitarea puterii, prin
fora electoral i parlamentar mai redus a primelor dou partide (fa de sistemele bipartidiste), care
mpreun depesc sau nu 50% din opiunile electoratului. n acest caz nu pot fi identificate dou partide cu
influen major asupra sistemului politic, i nici nu pot fi identificate dou coaliii care s realizeze acest
lucru.
Cel mai frecvent partidele mari controleaz ntre 20% i 40% din voturile electoratului. Daca n cazul
sistemelor bipartidiste, unul din partidele politice deine majoritatea electoral, n sistemele multipartidiste
se pot ntlni cu greu situaii n care unul din partide atinge majoritatea. De aceea, pentru realizarea unei
majoriti legislative i pentru formarea guvernului este necesar coalizarea a dou sau mai multe partide.
Din aceasta cauz, n exercitarea principalelor funcii ale sistemului politic, n lupta pentru asumarea
puterii i a responsabilitilor n stat conteaz mai multe partide care, de obicei, cad cu greu de acord asupra
directivelor de guvernare, partidele ce se coalizeaz pentru a guverna avnd adesea nenelegeri ideologice,
ceea ce poate conduce la crize de guvernare, atunci cnd este retras sprijinul unuia sau mai multor partide.
Sistemele multipartidiste contemporane se deosebesc unele de altele att prin criteriile care se refer la
varietatea pluralismului de partide, cat i prin diferenele de funcionare pe care le imprim sistemelor
politice n care acioneaz partidul sau partidele cu rol precumpnitor n exercitarea puterii politice. Din
aceasta perspectiv sistemele multipartidiste au fost clasificate n sisteme cu partid dominant i sisteme
multipartidiste echilibrate.
n cazul sistemelor multipartidiste cu partid dominant, un partid reuete, prin influen, prin poziiile
i rolul central ocupate n politic i n stat, s impun sistemelor politice principalele caracteristici i s le
condiioneze hotrtor dinamic. Partidul dominant surclaseaz celelalte partide pentru o lung perioad i
i pune amprenta asupra ntregii naiuni, deoarece beneficiaz de rezultate constante, de 30-40% din voturi,
rezultate ce se asociaz cu o bogat i persistent inegalitate n raport cu urmritorii cei mai influeni.
Sistemele de partide echilibrate sau fr partid dominant se definesc prin absena unui partid mare i
prin rolurile active, ce confer ntregului sistem atributele eseniale, ale ctorva partide de nivel mediu,
precum i cele ale unui numr de partide mici. Raportul de fore dintre principalii protagoniti se
caracterizeaz printr-un relativ echilibru i printr-o relativ stabilitate a influenelor lor politico-sociale i
electorale. Aceast constant n timp este determinat att de o anumit stabilitate a rezultatelor electorale,
ct i de meninerea la aproximativ aceiai parametri a diferenelor dintre partide n acest plan.
n sistemele de partide din aceast categorie cele mai puternice partide politice dein, de obicei, 25-30%
din voturile valabil exprimate. Desigur, este vorba doar de un echilibru strns, pentru c un echilibru total ar
duce la blocaj, la imposibilitatea guvernrii.

20. Tipologia regimurilor politice


Regimul politic reprezint pentru unii politologi un element al formei de stat, iar pentru alii, un element
al sistemului politic. Dac organele statului acioneaz i se constituie prin voin reprezint pentru unii
politologi un element al formei de stat, iar pentru alii, un element al sistemului politic. Dac organele
statului acioneaz i se constituie prin voina cetenilor, atunci regimul politic respectiv este democratic,
dac nu, regimul politic este de natur dictatorial. n analizele politologice cnd se urmrete elucidarea
esenei statului, se vorbete despre regimul politic.
Alaturi de definirea regimului politic, o deosebita atentie se acorda in literatura de specialitate si
problemei tipologizarii acestotra. Importanta acordata acestei probleme este demonstrata de organizarea in
1967 la Bruxelles, a unui Congres International de stiinta politica ce a avut ca obiect al dezbaterii problema
clasificarii regimurilor politice. Cu toate acestea, literatura de specialitate nu este in masura sa prezinte o
pozitie unitara, dimpotriva, clasificarile propuse sunt extrem de diverse. In cele din urma, in aceasta
problema, in stiinta politica contemporana, s-au constituit doua mari orientari privind pozitiile tipologizarii
regimurilor politice, fapt ce nu anuleaza, indeosebi in interiorul acestor orientari, marea diversitate de
optiuni, atitudini:

a. Clasificarile care pornesc de la fundamentarile traditionale (M.Prelot si G.Vedel, constituind in


aceasta orientare autori de referinta);
b. Clasificarile care depasesc cadrul traditional (M.Duverger, G.Burdeau, R.Aron).
Dupa aceasta trecere succinta in revista a principalelor orientari si pozitii exprimate in literatura politica
referitoare la tipologia regimurilor politice, se pot face urmatoarele aprecieri:
- la baza tipologizarii regimurilor politice, trebuie sa stea o varietate de criterii, intrucat numai acestea
sunt in masura sa releve adevarata natura, semnificatie si individualitate a lor;
- dintre criteriile care trebuiesc folosite in clasificarea regimurilor politice evidentiem: modul de
constituire si functionare a organelor puterii de stat (numire, alegere directa sau indirecta a acestora); modul
de alegere a conducatorilor; continutul si sfera drepturilor si libertatilor cetatenilor, in special a celor politice
si, mai ales, a modului cum se regasesc si se materializeaza in practica vietii social-politice, natura si baza
ideologica a regimului; sistemul partidist (monopartidist, bi si pluri partidism);
- natura, profunzimea si amplitudinea relatiilor sociale si in special a celor politice.
Pornind de la aceste orientari, regimurile politice pot fi clasificate in:
a) regimuri politice democratice;
b) regimuri politice dictatoriale sau totalitare.
Desigur, o asemenea tipologizare a regimurilor politice nu poate fi rigida si nu poate epuiza marea
varietate de forme si manifestari pe care acestea le pot imbraca in viata politica reala, practica a fiecarei
societi. La aceasta trebuie avut in vedere amplul fenomen de mobilitate la care sunt supuse regimurile
politice. Trecerea de la o forma de regim politic la alta, este astazi o realitate si este rezultatul unor
modificari in planul raportului de forte, de combinaii politice ce pot aparea in peisajul politic al unei
societi. Un exemplu elocvent il constituie prabusirea regimurilor politice comuniste din Europa rasariteana
si centrala si angajarea lor spre regimuri democratice.
Regimurile politice democratice
In teoria si practica politica, regimurile democratice se individualizeaza printr-o serie de note distincte:
- organele de conducere ale puterii de stat, politice, in general, se constituie si actioneaza prin
consultarea cetatenilor. Ele sunt emanaia vointei acestora si rezultatul alegerilor;
- in aceste societi exista si se aplica in practica politica principiul separarii puterilor de stat, aceasta
constituind o garantie a vietii democratice si in mod deosebit, a democratismului politic;
- existena unui larg sistem de drepturi si liberti ceteneti, a caror aplicare in practica este garantata
de organele puterii de stat, constituie o caracteristica majora a acestor regimuri;
- pluripartidismul politic si pluralismul ideologic constituie o alta componenta majora a acestor
regimuri, fapt ce nate si asigura funcionalitatea opozitiei politice, a diversitilor de opiuni, opinii, de
ideologii in societate.
In esen, prin structurile lor organizatorice, prin mecanimul de functionare, regimurile politice
democratice reprezinta, apara si promoveaza interesele generale ale tuturor membrilor societii, ale
societatii in ansamblul ei.
In cadrul fiecarei societati, in functie de raportul ce se stabileste intre principalele componente ale
puterii de stat exprimate prin institutiile sale politice (guvern, parlament), dar si ca urmare a unor traditii
politice, regimurile politice democratice mbraca, in funcionalitatea lor practic, urmtoarele forme:
- regimurile politice parlamentare. In cadrul acestor regimuri, parlamentul, in raport cu celelalte organe
ale puterii de stat detine un rol preponderent, concretizat intr-un surplus de atributii si prerogative. Seful
guvernului si, in unele tari, insasi seful statului, este desemnat de parlament si raspunde pentru intreaga sa
activitate in fata acestuia.
Parlamentul poate dizolva guvernul prin exprimarea votului de neincredere, poate iniia si desfura
anchete si control asupra activitii sale, dezbate si aproba tratatele politice, economice cu alte state,
hotrte in problemele majore ale dezvoltarii interne si externe etc. Asemenea regimuri se pot intalni in
Anglia, Germania, Italia etc.
- regimuri politice prezidentiale. In aceste regimuri, seful statului este investit cu conducerea suprema a
statului, deinnd, n sistemul organelor de stat o pozitie privilegiat avand largi atribuii si prerogative ca:
numirea primului ministru, a membrilor guvernului, initiativa legislativa, exercitarea unor functii importante
in stat (comandant suprem al armatei), opunerea veto-ului unor legi, incheierea unor tratate internationale,
promulgarea legii. Exemple de asemenea regimuri politice ar fi cele din SUA, Franta, Indonezia, Filipine
etc.;
- regimurile politice parlamentare semiprezidentiale. Lupta pentru suprematie, din cadrul unor
societati, dintre puterea executiva (guvern, seful statului) si puterea legislativa (parlament) a impus aparitia

unui element de mediere, de echilibru dintre acestea. De regula, acest element a fost gasit in persoana
sefului statului, presedintelui care din dorinta de a limita puterea parlamentului, a fost inzestrat cu
prerogative ce tin atat de executiv, cat si de legislativ, el putand astfel media intre acestea.
Asemenea regimuri se nasc si se dezvolta indeosebi in societatile foste comuniste din Europa centrala si
rasariteana, unde perioada de tranzitie impune, ca o necesitate, meninerea unui executiv puternic dar si a
unui legislativ autoritar.
Regimurile politice dictatoriale.
Notiunea de dictatura provine, in majoritatea limbilor moderne, de la latinescul dictatura ce inseamna
a porunci, a domina nelimitat o persoana sau un grup de persoane.
In politiologie, termenul de dictatura este identic cu cel de totalitarism, absolutism, despotism,
autocratie. Regimurile politice nedemocratice, dictatoriale se individualizeaza in teorii si practica vietii
politice prin urmatoarele trasaturi:
- puterea de stat este detinuta si exercitata in mod absolut de catre o persoana sau un grup de persoane
care concentreaza in mainile lor intreaga putere, indeosebi cea politica;
- aplicarea puterii nu se realizeaza in baza principiului separarii acesteia sau chiar daca acest principiu
se mentine, el este formal avand un rol propagandistic;
- inexistenta unor organe reprezentative ale puterii de stat sau chiar daca acestea sunt prezente in viata
politica, atributiile si prerogativele lor sunt considerabil restranse. Organele puterii, atat cate exista, sunt
numite, ele subordonandu-se total puterii. In aceasta situatie nu se mai poate vorbi de existenta statului de
drept;
- lipsa pluripartidismului politic si ideologic si, in consecinta, a opozitiei politice. In cadrul societatii se
instaureaza dominatia politica si ideologica a unui singur partid, a celui aflat la putere. Singura ideologie
admisa este ideologia partidului unic, aceasta devenind ideologia oficiala a puterii. Ea va intemeia si va
promova interesele partidului, ale grupului aflat la putere, impunandu-se adeseori si prin forta;
- prin mijloacele propagandei si ideologiei partidului are loc crearea cultului personalitatii sefului
partidului, asa cum s-a intamplat in cazul lui A.Hitler, B.Mussolini, V.Stalin, I.B.Tito, Mao Tzedun,
N.Ceausescu, Kim Ir Sen etc.;
- regimurile dictatoriale isi au mijloacele si metodele proprii de guvernare de la cele legale, pana la cele
ilegale, de la manipularea pasnica, pana la violenta deschisa. Folosirea unora sau altora dintre aceste
metode depinde de momentul concret istoric, de forta grupului aflat la putere etc.
In antichitate si in feudalism, regimurile dictatoriale s-au manifestat sub forma monarhiilor absolute. In
epoca moderna, odata cu burghezia si marea societate, capitalismul, regimurile dictatoriale incep a fi
inlocuite de regimurile democratice.
In perioada contemporana, cele mai reprezentative forme ale regimurilor dictatoriale au fost si mai sunt
regimurile coloniale, regimurile fasciste, regimurile comuniste si regimurile militare.
Regimurile coloniale au aparut inca din perioada marilor descoperiri geografice (secolele XV-XVI) si
au cunoscut o maxima raspandire in perioada moderna, cand unele state ca Anglia, Olanda, Belgia, Spania,
Portugalia si mai tarziu S.U.A. si Germania si-au creat adevarate imperii coloniale. Aceste regimuri
totalitare, profund nedemocratice, au constat in subordonarea totala economica, politica si spirituala a
numeroase tari si popoare din Asia, Africa si America de Sud, in cele mai multe cazuri prin forta si violenta.
In perioada interbelica, dar mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial, odata cu destramarea si
prabusirea sistemului colonial, acest tip de regim politic a disparut. Desi fostele colonii au devenit
independente politic, multe din ele continua sub forme mascate, sa ramana dependente economic de fostele
metropole.
Regimurile fasciste au aparut si s-au manifestat in perioada interbelica, reprezentand o solutie politica
de extrema dreapta, o dictatura terorista, un regim politic totalitar.
Aparitia si ascensiunea fascismului in formele sale clasice (Italia, Germania) poate fi explicat printr-un
complex de factori, cauze si conjuncturi specifice perioadei interbelice. Dintre ganditorii care au pregatit din
punct de vedere ideologic ascensiunea regimurilor fasciste evidentiem pe Oswald Spengler, Arthur Moeller
van den Bruck, Alfred Rosenber.
Oswald Spengler (1880-1936) in Declinul occidentului, negand sistemul democratic si facand apologia
totalitarismului, a pregatit sub aspect ideologic ascensiunea lui Hitler, Arthur Moeller van den Bruck (18761925) in lucrarea sa Al treilea Reich, o combinatie eclectica de filosofie a istoriei, cu socialism si
nationalism, si cu pangermanism, face apologia spiritului revansard german de dupa primul razboi mondial
si, pledand pentru crearea unui partid nationalist, a pregatit si el din punct de vedere ideologic fascismul,
ascensiunea acestuia la putere.

Alfred Rosenberg in lucrarile sale Protocoalele inteleptilor Sionului si politica mondiala evreiasca,
Mitul secolului XX a sustinut si teoretizat rasismul arian si antisemitismul.
Fascismul, ca regim politic, s-a manifestat sub diferite variante politice in tari europene si Japonia.
In Europa, regimul fascist a cunoscut diferite denumiri, de regula dupa numele conducatorului, ca
salazarismul in Portugalia (1932), franchismul in Spania (1936) sau in Franta, regimul de la Vichy, al
maresalului Petein, Regimuri fasciste au mai fost instaurate, sub diferite forme, in Olanda, Belgia, Croatia,
Romania. Astazi, fascismul inteles ca regim politic a disparut, dar ca miscare politica si ideologie, el se mai
manifesta sub forma neofascismului intr-o serie de tari din Europa sau America de Sud.
Regimurile comuniste. In comparatie cu regimurile fasciste, ele sunt regimuri politice de extrema
stanga, dar cu acelasi numitor comun totalitarismul si dictatorismul social-politic.
Primul regim politic comunist s-a instaurat in timpul primului razboi mondial in urma revolutiei
bolsevice, pe fondul unei puternice crize a imperiului tarist. Dupa 1945, sub presiunea armatei sovietice, dar
si a neintelegerilor ivite intre puterile invingatoare, comunismul se va instala intr-o serie de tari din centrul si
rasaritul Europei, Romania, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Albania, Iugoslavia, Germania rasariteana, in
unele tari din Asia (Mongolia, Vietnam, Coreea, China) si America Latina (Cuba).
Ca regim politic, comunismul este o dictatura care si-a adus ca argument dictatura clasei muncitoare, in
fapt; fiind dictatura partidului comunist, mai precis, a sefului acestuia sau a grupului din jurul sau. In
regimurile politice comuniste sistemul monopartidist a permis partidului comunist sa-si impuna ideologia si
propria dictatura. Chiar daca au fost cazuri cand alaturi de partidul comunist au fost acceptate si alte grupuri
politice, existenta acestora era conditionata de recunoasterea rolului conducator al partidului comunist. Desi
comunismul a fost teoretizat de Marx si Engels, iar revolutia bolsevica realizata de Lenin, bazele sistemului
politic totalitar comunist au fost puse de Stalin, de aceea regimurile totalitare comuniste sunt cunoscute si
sub numele de regimuri staliniste. Ceea ce s-a realizat in practica acolo unde s-a instaurat comunismul, nu a
avut nimic comun cu comunismul lui Marx, ci a fost stalinism sau neostalinism.
Sub pretextul luptei de clasa contra burgheziei si a chiaburimii, teroarea, violenta, au fost legitimate ca
politica de stat, iar formele si mijloacele folosite s-au apropiat de cele fasciste. A avut loc distrugerea
societatii civile si politice democratice si instaurarea dictaturii grupului sau sefului partidului comunist.
Constiinta, cultura, ideologia, au fost deturnate de la rolul lor social, fiind puse sa legitimeze noua putere, sa
realizeze cultul personalitatii sefului partidului, sa promoveze interesele acestora.
Revolutiile anticomuniste din anii 1986-1990 au dus la inlaturarea regimurilor totalitare comuniste din
tarile europene.
Regimurile politice militare
In cele mai multe cazuri, aceste regimuri se incadreaza in tipul regimurilor dictatoriale, desi in istorie au
fost si cateva exceptii. Puterea politica este preluata si exercitata de cadrele conducatoare ale armatei. In
functie de natura grupului militar aflat la putere, de interesele si orientarea acestuia, aceste regimuri pot
imbraca forma dictatoriala, politieneasca sau personala. In aceste regimuri are loc suspendarea constitutiei, a
drepturilor si libertatilor democratice, a activitatii partidelor politice. Guvernarea se face prin decrete-legi.
Au fost insa si cazuri cand unele regimuri militare s-au situat pe pozitii progresiste, promovand unele
reforme economice si social-democratice, masuri de aparare a intereselor nationale.

21. Tipologia sistemelor de partid


Sistemul partidist are n vedere modul de structurare, de funcionare a partidelor politice n cadrul vieii
politice dintr-o societate. El se refera cu precdere la numrul partidelor politice care exist ntr-o societate
i prin a cror participare se deruleaz, se realizeaz viaa politic din cadrul acesteia.
Noiunea de sistem partidist a fost folosit pentru prima oara n perioada interbelic i avea in vedere
numrul si natura partidelor politice dintr-o societate care erau angajate in viaa politic.
In cadrul sistemului partidist trebuie s intre toate partidele din societate, indiferent de mrimea, rolul i
statutul lor n societate, de fundamentele i orientrile ideologice.
Sistemul partidist nu a fost si nu este identic n toate societile, ci el depinde in fiecare ar de o serie
de factori:
- momentul apariiei capitalismului i al afirmrii burgheziei;
- natura regimului politic;
- nivelul organizrii i funcionarii vieii politice in general, a celei partidiste in special;
- obiectivele i sarcinile urmrite n plan social, economic, politic sau naional, cum ar fi dezvoltarea,
modernizarea social-economic sau politic, n special cea legata de democratism, sau nfptuirea unor
obiective ale luptei de eliberare naionala;

- anumite tradiii istoric-naionale.


Astzi sistemul partidist se structureaz i evalueaz n funcie de dou criterii eseniale:
1) al numrului partidelor politice dintr-o societate care prin aceasta dau i asigur funcionalitatea vieii
politice. Din acest unghi de vedere avem urmtoarele tipuri de sisteme partidiste:
a) monopartidiste
b) bipartidiste
c) pluripartidiste
2) al paradigmei doctrinare si ideologice
Din aceasta perspectiva, partidele politice se pot structura in trei mari grupe:
a) gruparea partidelor de dreapta cu diferite nuane, de dreapta, de centru dreapta sau de extrem
dreapta. In aceasta categorie sunt incluse partidele cu orientare de dreapta, partidele conservatoare,
neoconservatoare, liberale, neoliberale, republicane, etc. In cadrul orientrii de extrema dreapta sunt
considerate partidele fasciste, neofasciste sau cele ale noii drepte.
b) gruparea partidelor de centru cuprinde n general partidele democrat-crestine, social-crestine si
ecologiste;
c) gruparea partidelor de stnga. Este o grupare mai larg n cadrul creia se pot face diferite nuanri
ca cea de stnga, de centru stnga si extrema stng. In categoria celor de stnga i centru stnga pot fi
incluse partidele socialiste, social-democrate, radicale i chiar unele occidentale. In cele mai multe cazuri
insa, partidele comuniste fac parte din cadrul partidelor de extrema stnga.
In prezent, in lume se constata un proces de restrngere att numeric, cat si a sferei de manifestare si
influenare att a partidelor de extrem dreapta, ct i a celor de extrema stnga. Acest proces este
determinat de consecinele nefaste istorice pe care aceste partide le-au provocat i ntreinut (declanarea
celui de al doilea rzboi mondial, impunerea regimurilor fasciste si comuniste), dar i datorit extensiunii pe
care o cunoate astzi sistemul democrat.
Din momentul apariiei lor si pana astzi, au existat si au funcionat mai multe tipuri de partide politice.
Tipologizarea partidelor politice cunoate astzi o mare diversitate de criterii ideologice-doctrinare,
organizatorice, a compoziiei sociale, a intereselor si perioadei istorice in care au aparut, al raportului cu
structura sociala a societatii. tiina politica consemneaz urmtoarele tipuri de partide politice:
1) partidele ideologice - sunt constituite si functioneaza pe baza unei paradigme doctrinare, a unei
filozofii ideologice, ex.partidul liberal, conservator, social-democrat, etc.
2) partidele istorice - apariia si funcionalitatea acestora este legata de anumite momente, obiective
istorice, eliberarea naionala, constituirea statului naional, modernizarea acestuia, etc. Aprnd intr-o
anumita conjuctur social-istorica, activitatea acestor partide, insi existena lor este limitata in timp, ine
de anumite regimuri politice, epoci istorice care au disprut, au apus. Acolo unde nc mai exista, ele se mai
menin ca tendine, fr a mai putea juca un rol major in viaa politica a societii.
3) partide de interese. Principalul mobil al apariiei si funcionalitii lor l-a constituit realizarea unui
anumit interes care poate fi: naional, naionalist, religios, economic, de grup, de clas social, local, zonal,
etnic.
4) partide de tendin. Sunt acele partide al cror mobil al apariiei i fiinrii ine de opinia, interesul
unor largi categorii sociale, ale realizrii unor necesiti si obiective social - politice.
5) partide personale sunt create in jurul unor personaliti, de regula politice si beneficiaz de prestigiul,
influen, fora i carisma acestora. Ex.: partidul golist in Frana, creat in jurul personalitii lui Charles de
Gaulle.
6) partide de cadre se constituie si reunesc un numr mic de membrii, dar cu deosebit for i energie,
caliti organizatorice i politice care pot influena i activiza importante grupuri si segmente sociale. In
unele cazuri pot cpta un caracter elitist.
7) partide de mas - pun pe primul plan numrul membrilor i mai puin sau deloc au n vedere calitatea
acestora. Prin partidele de mas se ncearc subordonarea, dominarea societii de ctre un singur partid. O
asemenea stare este caracteristica regimurilor totalitare, aa cum au fost cele fasciste si comuniste.
Monopoliznd puterea, ideologia, impunndu-i cu fora voina in societate, asemenea partide nu pot fi
caracteristice sistemului democratic.

22. Cultura politic i participarea politic


ntre cultur politic i aciune politic exista o strnsa legtur. Cultura politic ofer cunotinele i
judecile politice de valoare pe care aciunea politic se sprijin i le fructific.

Aciunea politic poate fi definit ca o activitate contient, mai mult sau mai puin organizat,
desfurat fie de diferite instituii politice (stat, partide etc.) fie de indivizi ca simpli ceteni, pentru
atingerea unui anumit el politic n conformitate cu convingerile acestora.
Orice aciune politic presupune att aspecte teoretice ct si practice, care se mpletesc ntre ele i care
urmresc fie probleme de organizare i conducere a societii, fie de influenare a opiniei publice. Eficiena
aciunii politice este determinat, n ultima instan, de gradul de cultur politic, pentru c numai prin
cultura politica se poate aciona n cunotin de cauz.
Aciunea politic se manifesta prin anumite forme precum: comportamentul politic, atitudinea politic i
participarea politic.
Participarea politic este o form a aciunii politice. Prin participare politica se nelege o angajare
activ a cetenilor sau grupurilor sociale la elaborarea deciziilor politice i la transpunerea lor n via. Ea
reprezint o form superioara de manifestare a aciunii politice i constituie o condiie important a unui
regim democratic. Exemple de participare politica putem avea: ncadrarea n rndurile unui partid politic, si
activitatea desfurat n cadrul acestuia, participarea la alegeri prin candidarea la anumite posturi de
conducere, activitatea depus n organisme de conducere etc.
Participarea la viata politica a ct mai multor ceteni, a unor largi categorii sociale, este posibil
numai ntr-un regim democratic autentic, ntre aceste dou componente existnd o legtur organic. Cu ct
participarea politic este mai larga i reprezentativ, cu att regimul politic este mai democratic, iar acesta la
rndul su mrete gradul de participare a cetenilor la viaa politic a rii.
Desfurarea unei aciuni politice sub toate formele ei de manifestare, n mod ct mai eficient i
corespunztor, depinde, dup cum s-a artat, de un nivel ridicat de cultur politic a membrilor societii.
Un comportament politic, o atitudine politic, o participare politic corespunztoare nu sunt posibile
fr un grad ridicat de cultur politic.