CAMIL PETRESCU SI NOUA ESTETICA A ROMANULUI

,,Pentru mine arta sta sub zodia constiintei si constiinta e in fuctie de

personalitate"(Camil Petrescu)
Principala noutate adusa de romancier e vazuta in schimbarea
punctelor de vedere asupra literaturii, care nu mai este chemata sa
delecteze ci sa impuna revelatia unei realitati.
Ca urmare, nici idealul epocii nu mai este acela de a crea opere
frumoase, ci de a prezenta niste lucruri adevarate, adica
autenticitate.
Apare o mutatie cruciala in psihiologia cititorilor interbelici:
acestia nu mai cauta in opera de arta fictiunea, ci doresc ca literatura sa
se transforme intr-o oglinda a vietii traite.
,,de aproape un veac incoace nici un scriitor n-a tulburat mai adanc
constiinta literara a lumii si mai ales n-a concentrat asupra lui, in asa
masura, intelectualitatea contemporana, decat Marcel Proust" (volumul Teze
si antiteze-1936)
Camil Petrescu studiaza, observa si descopera existenta a trei veacuri
de literatura dominate de spirit cartezian.
Principalele dogme descoperite:
-caracterul ( adica o comportare iminenta, logica dintr-o cauzalitate
morala cu consecventa mecanica, infatisata, am spune ,,more
geometrico")
-elocinta
-scrisul frumos
Aflat in concordanta cu filosofia timpului sau, noul romancier ajunge la
concluzia ca ,,nu putem cunoaste nimic absolut, decat rasfrangandu-ne in
noi insine, decat intorcand privirea asupra propriului nostru continut
sufletesc...".
Spre deosebire de atitudinea orgolioasa a predecesorilor, perspectiva
lui Camil Petrescu( situata in descendenta celebrului model francez) este
una voit demitizanta.
Scriitorul ajunge la o solutie celebra: ,,Sa nu descriu decat ceea de vad,
ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc

eu...Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti[...]Eu nu pot vorbi onest

decat la persoana intai".
Creatia nu mai urmareste ,,un schelet de fapte" sau o tema,
drept urmare constructiile arhitectonice riguroase dispar, fiind
considerate perimate, false.
Scriitorul
progresului".

defineste

modernismul

drept

,,insusi

principiul

In viziunea prozatorului, romanul cunoaste doua tehnici de

creatie:

-tehnica tricotajului ,,lucrul inceput jos, urca spre gat si se

incheie cu maneca";
-tehnica arhitectului ,,care inalta mai intai scheletul casei, pe
urma face impartirile pe etaje si abia catre sfarsit se intoarce ca
sa plaseze dusumelele , sobele clantele si celelalte".

Aparitia romanului ,,Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de

razboi"(1930) a socat structura insolita a cartii, fapt ce i-a determinat pe unii
critici familiarizati cu romanul obiectiv sa considere ca, aveam de-a face cu
doua romane distincte.
Titlul cartii marcheaza cele doua experiente existentiale (iubirea si
razboiul) pe care le traieste personajul narator al cartii, Stefan Gheorghidiu.
Zeii care influenteaza destinul zbuciumat al protagonistului sunt :
Erosul si Thanatosul.
Naratiunea nu incepe asa cum ne-am astepta, cu prezentarea
experientei erotice, ci cu aceea a razboiului.
Romanul contine trei repere temporale fundamentale:

-Primul este anuntat in incipitul cartii ,,In primavara anului

1916, ca sublocotenent proaspat, intaia data concentrat, luasem
parte cu un regiment de infanterie din capitala ...''
-Al doilea reper temporal ne transpune in trecut, alcatuind
reconstituirea cu maxima luciditate a unei povesti de dragoste si
a istoriei unei casnicii zbuciumate de doi ani. ( se declanseaza
memoria involuntare =>se rupe cronologia, marchand
intoarcerea in trecut).

 -Cel de-al treilea reper temporal: existenta unui decalaj intre

timpul trairii evenimentelor si cel al marturisirii lor.
Camil Petrescu refuza epicul, mutand conflictul in sfera constiintei.
Discursul narativ este generat de o perspectiva subiectiva si limitata,
iar introspectia se transforma intr-un proces de autocunoastere.
Cuvantul reprezinta un mijloc de expresie imperfect in comunicare
atunci cand este vorba de zbuciumul interior provocat de iubire.
Personajul-narator nu cunoaste cu exacitate decat ceea ce se petrece
in propriul sau suflet, iar limitele perspectivei sale declanseaza resorturile
imaginarului care amplifica incertitudinea.
Exista la Camil Petrescu un permanent refuz al cliseelor.
Dragostea reprezinta o veritabila boala ce produce o suferinta cumplita
si duce la disolutia personalitatii, luciditatea nefacand altceva decat sa
potenteze drama. ,,Cata luciditate, atata drama", considera Camil Petrescu
(afirmatie emblematica pentru intreaga sa creatie).
Camil Petrescu are meritul de a distruge perspectiva eroica, festiva
asupra razboiului, iar marea noutate se refera la schimbarea punctelor de
vedere traditionale. Scriitorul nu isi asuma o perspectiva demiurgica,
totalizatoare asupra razboiului.
Daca romanul de razboi ramane deschis, romanul iubirii infatiseaza o
experienta incheiata.
Romanul contine si un filon balzacian, alcatuind radiografierea
amanuntita a societatii timpului. Cei doi unchi ai protagonistului
intruchipeaza doua caractere specifice lumii evocate: aprig de avar,
integrarea in viata moderna.
Concluzie:
Menirea romanului este de a releva profunda drama pe care o
traieste intelectualul intr-o lume care dispretuieste valorile
spiritului, acesta adresandu-se unui cititor diferit de cel interbelic
care are o alta experienta estetica si sociala.

Ionescu Spiru Andrei

Julea Andrei
Clasa a X-a C