Schimbat… spre neschimbare – august 2006

S-a aşezat în faţa lui, pe celălalt fotoliu, şi l-a privit îndelung.Tocmai se întorsese dintr-o călătorie lungă
şi îşi verifica bagajele. Era mulţumit că nu s-a pierdut nimic.
– Ţi-am luat şi ţie ceva, zise el, ca să facă impresie. O apă de colonie din cea mai bună, continuă el,
gata de a obţine o impresie din partea doamnei lui.
Ea îi mulţumi, iar el aşteptă continuarea – câteva calificative pe care, gândea el, le merită: „Ce
drăguţ eşti!”, „Ce sensibil şi atent eşti!”, „Câtă consideraţie ai tu pentru doamna ta!”, dar ea zise:
– Te rog să-l iei înapoi!
El rămase trăsnit de reacţia abruptă a aproapelui lui.
– S-a întâmplat ceva? întrebă el nedumerit.
– Da, e for men, adică e pentru bărbaţi. Nu e pentru doamne. Ţi-a scăpat să te uiţi mai cu
atenţie. Văd că ţi-ai mai luat şi alte lucruri importante pentru tine. Foarte bine. Ceva electronice,
ceva haine, dropsuri... O , ia te uită! Ţi-ai luat şi ceas. Şi nu e chiar... ordinar. Cândva voiam şi eu,
dar, dacă ai tu, e suficient. Te mai întreb pe tine... Asta mă favorizează ca să mai comunic cu
tine...
– Ei, nu e mare lucru ce am luat. Dar uite, chestia asta cu apa de colonie mă deranjează. Cum
de n-am băgat de seamă că e pentru bărbaţi? Încep să îmbătrânesc, şi asta nu e bine.
– Ai mai uitat şi altceva, zise ea. Nu m-ai îmbrăţişat când ai intrat pe uşă, dar probabil din
cauza emoţiei şi a stresului acumulat pe drum.
– Cam aşa, zise el. Şi multă oboseală, mai adăugă cel venit de departe.
Şi domnul cel aşteptat intră mai departe în febra despachetării, lăsând incidentul cu apa de colonie
să-şi piardă importanţa. Ea continua să-l privească. Apoi dădu din cap şi-i spuse zâmbind cu puţină
tinctură de pelin:
– Ce mult te-ai schimbat!
El se opri din agitaţia lui şi-i dădu dreptate:
– Ce vrei, dragă, vârsta îşi spune cuvântul!
De-acum, să te ţii! O să îmi tot amintească de apa asta de colonie... for men, gândi el. Dar ea se
gândea la altceva.
A fost odată ca niciodată...
...o poveste de dragoste de calitatea întâi. El, mereu plin de atenţii; ea, mereu gata de surprize. Se
pierdeau din ochi de bucuria dragostei. Cuvintele erau mereu proaspete şi ozonate, încărcate cu cadouri
de sensibilitate şi atenţii sufleteşti de cea mai bună aromă şi bun-gust. El venea cu peisaje noi, iar ea
decora cu floricelele amănuntelor tot spaţiul mereu schimbat al relaţiei lor. Ştiau să sărbătorească
fiecare zi şi se dăruiau unul altuia într-un buchet de sentimente şi fapte ale dragostei mereu înnoit. Până
într-o zi, când el vine plictisit. Şi greşeala este că se repetă. Până într-o zi, când ea se supără tare. Şi
necazul e că repetă... meniul. Până în nişte zile, când încep să comunice mai puţin şi să strângă fiecare
secrete şi iniţiative private. Până într-o zi, când ea, uitându-se la el, îşi spune: „Nu mai e ca la început!”,
iar el trage o concluzie logică: „S-a înnegrit aurul inimii doamnei mele”.
Întrebările sunt legitime: „Cum de s-a întâmplat această schimbare uluitoare? Unde sunt clipele de
delectare şi de frumuseţe? Ce factori au dus la asemenea travestiuri nefericite?”
„Sunt câteva lucruri care deranjează până la enervare”, spun cei care surprind starea de mare derută, cu
care nu se pot obişnui. De obicei se răspunde la obiecţiunea schimbării cu:
„Nu pricep de ce faci caz de situaţie, că mie nu mi se pare că s-ar fi schimbat ceva!”
 „Ce vrei, sunt situaţii în viaţă care te mai schimbă, dar nu pentru totdeauna. Ai răbdare, că vor
veni şi vremuri mai bune!”
 „Nu pricepi de ce sunt aşa şi de ce s-au schimbat lucrurile? Tu nu te consideri deloc vinovat(ă)?
 „Toate căsniciile trec pe aici, aşa că nu trebuie să faci atâta deranj pentru o schimbare de ton, care
înseamnă până la urmă aceeaşi muzică, doar că e în altă tonalitate.”
 „Nu vreau să mai aud asemenea reproşuri! Ai înţeles? Eu mă zbat şi mă chinuiesc să ieşim din
atâtea necazuri, şi tu începi să faci comparaţii cu trecutul. Atâta am avut de spus!”
 „Ştii ceva? S-ar putea să ai dreptate. Altădată era altceva. Ne-am coclit şi am ruginit. A dispărut
strălucirea. Păcat, că a fost aşa frumos. Măcar să trăim din amintiri.”
Ultima obiecţiune, care pare mai favorabilă prin recunoaşterea stării de fapt, este de altfel cea mai
nenorocită. Admiţi că te-ai schimbat în rugină şi, culmea schimbării, decizi să rămâi aşa. Şi alta,
asemenea ei, este când nu ştii că te-ai schimbat într-o stare de depreciere. Adică schimbat (fie că
ştii, fie că nu ştii) pentru a nu te mai schimba.

Căutând în cenuşă
Nu greşesc dacă spun că e o criză mondială a familiilor. Pe uşile milioanelor de căsnicii, intră
schimbarea care supără. Apoi se instalează neschimbarea stării urâte. Cum se ajunge aici? „Nici nu ştiu
cum s-a ajuns”, se aud replici. Ba da, trebuie să ne aducem aminte, căci sunt şanse certe de revenire şi
de înviorare. Spune Cartea Cărţilor: „Adu-ţi aminte unde ai căzut”. Să începem cu „alunecările de
teren” din zona inimii.
Diferenţele, deosebirile de ritm, aşteptările înşelate duc la conflicte care, dacă nu sunt rezolvate,
degenerează în tensiuni de război. Şi apar jigniri şi ofense cu mare putere de explozie. Cum se poate
restabili relaţia însorită de dinaintea furtunii? Simplu, dar greu. Prin iertare. Când cel greşit recunoaşte
instabilitatea relaţională creată şi-şi asumă vina, poate reaşeza climatul pierdut chiar pe un teren mai
stabil decât până atunci.
O altă breşă creată în seninul de odinioară este primatul muncii. Concentrarea cu prioritate pe
solicitările serviciului sau ale muncii este în acelaşi timp o slăbire a relaţiei, prin sărăcirea ei de timp.
Nervozitatea izvorâtă din complicaţiile pe care ţi le dă serviciul minează terenul familiei cu o
incapacitate a workhalcoolicului de a-i trata cu pacienţă şi deschidere pe membrii familiei. Dacă
socoteşti că nimic nu face viaţa mai frumoasă ca relaţia din familie, atunci timpul luat din dreptul
relaţiei maritale va fi dăruit înapoi.
A nu accepta unele obiecţiuni sau observaţii făcute de partener pentru că te socoteşti infailibil
înseamnă să ridici un zid al controlului privind exclusivitatea de a-i da soluţii celuilalt, soluţii pe care
trebuie să le accepte fără condiţii. A vedea necesar dreptul la replică din vecinătatea ta intimă înseamnă
a dezgheţa legăturile polare. Lipsa curajului de a-i semnala celuilalt o gafă maritală şi teama de a nu
tensiona şi mai mult situaţia nu fac decât să coboare nivelul respiraţiei normale a căsniciei.
Confruntarea asertivă aduce o posibilă remaniere şi face auzită vocea care îşi înghiţea mereu replica.
Ce înseamnă să te ascunzi în casă de celălalt, şi totuşi să fii la vedere, dar inabordabil? Aţi priceput!
Un dialog cu TV înseamnă dizolvarea totală a timpului de calitate. De fapt, e o căsnicie dublă, din care
divertismentul TV câştigă şi dă gelozie totală partenerului. Soluţie posibilă, dar cu rezultate sigure în
refacerea relaţiei: „Nu închide ochii, ci ecranul!”
A socoti tot ce-ţi face bine celălalt ca fiind lucruri ce vin de la sine este moartea recunoştinţei.
Declaraţiile de apreciere şi de dragoste constante încrustează pietre preţioase în inima celui preţuit, dar
şi în inima celui care preţuieşte.

Aprofundare
– Ce-ai vrut să spui cu vorba aceea: „Ce mult te-ai schimbat!” reveni omul de sub privirea cercetătoare a
soţiei lui.
Simţise că era ceva mai mult decât apă de colonie.
– Nimic, zise ea. Doar că te-ai maturizat foarte mult de când ne-am luat. Priveşti cu totul altfel
relaţia noastră.
– E şi normal, spuse el, neînţelegând nimic. E vremea aprofundării, continuă el înţelept. Iar apa de
colonie să ştii că are un miros de damă. Eu zic să o iei, ca să nu mai fac altă cheltuială.
Curat aprofundare!