Legea a doua a … termorelaţiei

- Cred că ţi-ai dat seama că am fost un vulcan care am erupt

continuu dragoste. Şi asta de cum te-am văzut pe scările rulante ale
magazinului central. Ţii minte cum te-am abordat ? Ce amintiri !
- Cam nepoliticos şi insistent, rememoră ea, arătând un aer plictisit.
Parcă aşa spuneai : „ domnişoară vreau să vă fiu ghidul
dumneavoastră special în această zi, dacă vreţi să aveţi o zi de
succes. Orice refuz vă va aduce mari deservicii în buna
dumneavoastră dispoziţie, pentru că numai eu ştiu cum se aşerne o
zi frumoasă pentru o fată frumoasă.” Şi m-ai dat gata. Nu m-ai
lăsat până nu mi-ai cumpărat o groază de atenţii. Şi asta chiar de la
prima întâlnire. Unde mi-a fost capul ?
- Vezi ? Tocmai asta s-a întâmplat . Musteam sută la sută de emoţii
şi sentimente şi amândoi ne-am trimis mintea în vacanţă.Nu
ziceam noi că asta înseamnă dragoste ?
- Nu prea ştiu ce însemna ,dar , uite au trecut şase luni şi parcă ne
cunoaştem de trei ani. Du-te de mai cumpără-mi o cola şi cutia
aceea de ciocolată fină, care scrie pe ea „merci”. Ce nu faci tu
pentru fata ta! Şi o pungă de chipsuri, că azi nu fac mâncare.
- Ai dreptate! Parcă ne cunoaştem de o groază de ani, dar am şi
cheltuit cu tine o groază de bani.Acum două luni la nuntă am risipit
o grămadă de bănet . Nu ţi se pare că e prea scumpă cutia aceea de
bomboane de ciocolată ? Mă ruinezi !
- Cât de zgârcit te-ai făcut !Nu m-ai învăţat tu chiar din prima zi să
accept cadourile tale? Doar m-am căsătorit cu un vulcan care
aruncă continuu bani.Sau mai degrabă a fost cândva . Cum crezi
altfel că arată dragostea, în ce mă priveşte?!
- Şi dacă totul o să cadă odată şi dragostea nu va mai avea nici
mărunţiş, ce faci ?
- Mai dau o fugă prin magazinul central şi poate am să întâlnesc un
alt ghid, la fel de amabil ca primul. Încă n-ai priceput că doar
plăcerea mea contează ?
Fizica pe toboganul căsniciei

Imi amintesc din şcoală că legea a doua a termodinamicii

spunea în rezumat că energia disponibilă a unui sistem este în
continuu scădere. Sau entropia ( adică starea de haos) creşte. Faci
curat şi după o vreme este iarăşi praf şi mizerie. Speli cămăşile şi
ele se murdăresc mereu. Faci mâncare care se strică peste câteva
zile. Spui câteva cuvinte frumoase care însoresc viaţa celuilalt, ca
mâine să danseze nervii şi supărarea pe duşumeaua liniştită a
inimii celui de lângă tine. Astăzi cânţi în do major , iar mâine
plângi în la minor. La un moment dat strângi o sumă de prieteni
garantaţi, ca peste un timp să-i ai ca duşmani veritabili. Începi atât
de frumos şi culminezi cu o nuntă de vis , cu consencinţa ei din
luna de miere, ca apoi să rupi strunele romantice şi să acopaniezi
ani de fiere şi înstrăinare. Entropie curată , prieteni ! Promisiuni
patetice la nuntă că cei doi vor fi uniţi ca şi lumina de ochi şi la
bine şi la rău, ca după un timp să se întâlnească prin casă cum se
întâlneşte întunericul cu lumina. „Scumpul meu „ în prima parte a
mariajului eroic, urmat de „ăsta care nu face nimic” , în
următoarele trepte descendente ale căsniciei. Bucurie şi veselie cât
cuprinde o zi senină la începutul simfoniei marelui legământ, iar
apoi feţe posomorâte şi acre ca agurida care nu mai speră
îndulcire.”Te voi iubi până la moarte!” se aude o declaraţie din
pridvorul unei case. Deci va veni şi moartea şi sigur va aduce o
despărţire. Care este rostul acestei temporare amăgiri? Te legi cu
cineva în alianţă ca să adânceşti tragismul vieţii , prin pierderea
unei relaţii hrănite cu sacrificii şi speranţe ? Uite că intri şi fără să
vrei în reflecţii filozofice!
Entropie evidentă, prieteni ! Dar oare de ce? Dacă fizica descrie
implacabil starea de degenerare şi dacă ea pare să se aplice şi în
căsnicie, atunci de ce se înbulzesc oamenii să prindă entropia în
vestitele angajamente maritale? Chiar nimeni nu le spune ce-i
aşteaptă ?
Nu mă interesează !

„Atâta timp cât am tras lozul cel mare , nimic nu mai are
importanţă ! Fac ce-mi place şi aleg pe cine îmi place. N-am
nevoie de morală şi de norme religioase, că nici ei nu o duc aşa de
strălucit. Merge cât merge şi apoi o iau de la capăt. Şi dacă ratez,
ce-i cu asta ? Mai sunt destule sute de milioane de oameni care
cunosc frumuseţea înfrângerii. Vă spun eu secretul : nu există
relaţie fericită ! N-ai cum să-l faci pe celălalt să gândească şi să
simtă mereu pentru tine doar ce este bun şi nobil . Dacă l-ai
conecta pe partenerul tău la un monitor şi i-ai vedea gândurile în
imagini te-ai înspăimânta . Aşa că nu merită să ai aşteptări prea
mari de la nimeni. Cum sunt ei sunt şi eu . Toţi o apă şi-un pământ!
Mai prindem câte o bucurie între două erori umane şi, asta-i viaţa!
Aşa spune curentul naturalist. Realitatea este că suntem nişte
efemeride, dar inteligente ! Cred că v-am convins ” ne spune un
personaj volubil şi plin de viaţă , care este la a treia relaţie de probă
cu un partener care îi împărtăşeşte total părerile lui.
Interesantă viziune de viaţă ! Şi pare să aibă dreptate. Decât o
optică îmbâcsită de pesimism şi pretenţii perfecţioniste, mai bine,
cum zice băiatul nostru: dă drumul simţurilor şi trăieşte!” E
grosieră entropia, dar alta nu-i !” spune simpaticul hedonist.
Dar parcă mergem pe o limitare teribil de suspectă în dreptul
celei mai grozave fiinţe de pe pământ. În cazul în care această
nobilă făptură are o istorie evolutivă, căutându-şi strămoşii printre
batracieni şi moluşte, parcă i-aş da dreptate. Şi totuşi, am prea
multe indicii să cred că omul pretinde cu sete contururi morale şi
aşteptări ale demnităţii celuilalt, odată cu confruntarea cu sine
însuşi , chemându-se la o ordine mai înaltă. Odată cu pretenţia la o
relaţie mai responsabilă . Care să fie acea cauză mai înaltă ?

Juma’- juma’

Dacă farfuria fratelui meu avea ceva mai multă mâncare decât a
mea, sau mi se părea mie, era jale mare. Conflictul izbucnea ca un
foc în care ai aruncat benzină. Ceea ce mă liniştea era egalitatea
deplină, chiar dacă el era mai mare ca mine cu trei ani.Adică :
juma’- juma’.
„ Nu merită să ne înjosim şi să ne limităm competenţele, cum a
zis vecinul de mai sus,” adăugă un al pretendent la fericire. „Sigur
că vreau să mă căsătoresc şi să fac o figură reuşită în partida
mariajului pe care mi-l imaginez. Dar dacă cel pe care îl doresc are
un creier şi o inimă ca şi mine, atunci hai să pretindem o relaţie
conştientă. Şi parteneriat egal. Respect ca să fiu respectat. Iubesc
ca să fiu iubit. Înţeleg ca să fiu înţeles. Sacrific ca să mi se
răspundă la fel. Ofer ca să mi se ofere. Teoria mea este
reciprocitatea. Şi pentru asta îmi adun toate eforturile ca să
conving de utilitatea acestei viziuni.”
Am câteva întrebări, stimabile, cu privire la filozofia ta bine
legată: dacă partenerul nu se încadrează în parteneriatul ăsta şi dă
mai puţin ce faci ? „ Am răbdare cu el şi-l învăţ. Prin repetarea
exemplului meu. Până va pricepe, că de-aceea are minte şi
sentimente. „ „ Dar dacă nu pricepe şi totuşi dă mai puţin ca tine,
ce faci ? Mai scazi din pretenţii ?” „ Nici nu mă gândesc. Altfel n-
ar fi fericire şi dragostea va muri. Juma’- juma’ , prietene. Dacă nu,
unul la dreapta şi altul la stânga. De ce să ne chinuim!”
Parcă mai deştept gândit. Dar finalul mă deprimă. Şi cum ştim
că greu se cumpăneşte un asemenea parteneriat dorit, entropia vine
pe uşa din spate. Nu aşa bolovănoasă, dar intră şi strică
tot.Rezultatul va fi cu o „frumoasă” devastare. Dar aici va fi clar :
juma’- juma’!

Călugăriada

„Mai bine singur decât doi care se ceartă mereu şi se

învinuiesc.” Dar dacă am luat-o pe versantul biblic atunci Cartea
spune că mai bine doi decât unul, iar funia împletită în trei nu se
rupe. „Da, dar pe Dumnezeu îl interesează caracterul şi decât
provocări la înjosirea vieţii , mai bine puritate prin neamestec în
treburile căsătoriei. Nu-i cinstit aşa ? Iar noi vrem să ajungem în
rai,acolo unde ne-a promis Creatorul, dar numai după ce trecem
testul unui caracter ireproşabil . De ce să risc ! „
Bine le mai pui, „părinte” ! Din teamă de a nu greşi, fugi de
reponsabilitatea relaţiei. Raţiunea şi Cartea îmi spune că un
caracter de douăzeci şi patru de carate se lucrează mai bine în doi
decât de unul singur. Nu spune Autorul căsătoriei că nu e bine ca
omul să fie singur ? E mai strivitoare entropia dusă de unul singur,
decât suportată de doi. Dar oricum nu concep să ne conducă o lege
a materiei moarte! Ce n-aş da să fiu stăpânit de o lege a duhului de
viaţă. Şi, oameni buni, există !

Teribila sfidare

Iată-i pe cei doi la intersecţia marilor alegeri. Se iubesc, dar are

dreptate optimistul fatalist : niciunul din ei nu gândeşte tot timpul
binele celuilalt. Aşa că : trăieşte-ţi clipa! Nu te grăbi. Poate mai e o
şansă .
Amândoi îşi dau seama că energia lor sufletească scade treptat
şi vertiginos. Amândoi îşi dau seama că unul dă mai mult decât
celălalt. Chiar încep să gândească un vis , că mai bine ar fi fost
dacă nu s-ar fi cunoscut. Satisfacţie majoră în toate cele trei tabere.
Până la un moment dat când cei doi strigă după o energie mai mare
decât a lor. O putere a unei iubiri care a stat la temelia creaţiei lor.
Îl descoperă pe Creator şi-şi strigă neputinţa de a se lega în cea mai
dorită formulă omenească: căsătoria. O căldură sufletească inundă
inimile celor doi şi începe un concurs de dăruire , în care niciunul
din cei doi nu cântăreşte cât a dat celuilalt. Au o pretenţie totuşi :
amândoi să aibă acelaşi Autor al relaţiei , aceeaşi pasiune pentru El
şi aceeaşi dispoziţie de a primi ceva mai mult decât cea mai mare
energie din Univers. Începe teribila sfidare : legea fizicii, entropia,
scade din ce în ce mai mult şi dezordinea relaţională este tot mai
mult risipită. Încrederea este liantul care-i prinde în aliajul iubirii,
iar întâlnirea lor din magazinul central este privită ca o traiectorie
schimbată uimitor.
„Cum de am putut să cred că dragostea poate fi întreţinută cu
bani, când ea nici măcar nu luase fiinţă!” mărturisi ea.
„Cum de am putut crede că iubirea poate să izbucnească la prima
vedere, când de fapt ea vine prin legătura luminată de sus?”
„ Ce bine că Prietenul nostru ne-a plătit toate datoriile care ne
ruinau, în urma cheltuielilor nesăbuite pe care le-am făcut!” a
continua ea.
„ Ce bine că L-am întâlnit pe El şi m-a învăţat relaţia care
contează şi să nu-mi construiesc viaţa pe prima privire a poftei”, a
adăugat el.
Aşa a apărut legea a doua a termorelaţiei.