Alifie de bănuială – nov.

2006
Şi zici că n-ai fost nicăieri decât la serviciu? îl întrebă ea, uitându-se pieziş la el.
- Ce vrei să spui? Adică eu te mint? contraatacă soţul.
- Ei, n-o lua aşa. Am întrebat şi eu, doar atât. Aşa sunt femeile. Cred că n-ai uitat că frate-tău trebuie să-ţi dea banii pe
care i-ai împrumutat. Sau vrei să nu-i mai ceri înapoi?
- Sigur că nu-i mai cer înapoi, spuse cu calm omul care se simţea încolţit de consoarta lui.
- Bănuiam eu, îşi începu tirada femeia pusă pe descoperit găselniţe. Mai bine să sufăr eu, decât iubitul tău frate. El e
mai important decât mine şi merită mai mult. Eram sigură că aşa se va întâmpla, îşi vărsă ea năduful.
- Şi eu sunt tot atât de sigur că nu-i mai cer înapoi datoria, ridică el tensiunea pe un senin de zâmbet care o enervă mai
tare.
Apoi continuă:
- Doar zilele trecute mi-a dat banii înapoi, aşa că nu-i mai cer încă o dată, aruncă el tot atât de liniştit rezolvarea.
- E bine, se potoli ea dintr-odată în urma acestui răspuns conciliant. Şi zici că nu ţi-a mărit salariul aşa cum te aşteptai?
îl mai iscodi ea.
- Cu niciun şfanţ, o dezarmă el. Dar, oricum, nu te interesează, că şi aşa e destul de mic şi, oricât s-ar mări, tot mic
rămâne.
- Chiar dacă... M-aş bucura şi eu puţin. Dar, dacă ţi l-a mărit, şi tu nu vrei să-mi spui? insistă ea.
- Poţi să verifici la serviciu dacă nu mă crezi, răspunse el din fotoliu.
- Dar dacă eşti înţeles cu contabilul şi-mi arată tot ştatul vechi? continuă ea cu bănuiala.
- Nicio problemă. Te duci la personal, îţi spune mărirea de salariu din cartea de muncă şi vei afla.
- E o idee, se linişti ea. Chiar e adevărat că părinţii tăi nu mai vin la noi? Parcă era vorba să vină pentru două săptămâni,
ca să mergi cu ei la doctor, trecu ea la alt capitol.
- Ca să nu te mai deranjeze au zis aşa, că mereu te îmbolnăveşti când vin ei. Vor să te menajeze. Zic să nu te surmenezi
prea mult, spuse apăsat cel din fotoliu.
- Păcat că nu vor să mai vină, zise ea cu un aer fals de amărăciune. Chiar mă simţeam mai bine. Mai vorbeam şi eu cu
soacră-mea de-ale noastre, dar dacă aşa vrea ea... E bine să respecţi hotărârea celui pe care-l iubeşti.
- Dar pe mine mă iubeşti? o surprinse omul ei.
- Mai e vorbă, răspunse ea, simţind o bănuială stranie.
- Înseamnă că îmi respecţi hotărârea pe care o iau acum, o nelinişti el.
- Aşa am spus şi aşa rămâne, se prinse ea în cursă.
- Uite, pentru că te simţi bine şi ţi-e dor de soacra ta, chiar le spun să vină mâine şi să stea două săptămâni la noi, ba
chiar trei. Nu-i aşa că te bucuri?
Ea rămase ca un personaj din muzeul figurilor de ceară.
- N-am nimic împotrivă, spuse ea pierită. Doar că mă apucă o ameţeală foarte ciudată şi abia acum îmi dau
seama.
De data asta o privi el pieziş:
- Nu cumva te apucă răul acela care se cheamă... socrită?

Nu cumva?

1
 Bănuiala este scenariul celui complexat. Gândul că partenerul de viaţă nu i se confesează în amănunt îl face să se simtă
dezavantajat înainte de a cerceta realitatea. Prejudecata este agentura de spionaj cu care operează toate situaţiile din cuplu,
iar partenerul devine suspectul numărul unu. Când cel suspicios primeşte toate dovezile de nevinovăţie ale celui suspectat,
ei bine, atunci izbucneşte mai tare bănuiala. Ce se întâmplă? Nimic mai mult decât că se porneşte o gândire stranie: „Deci
el are argumente bine întemeiate, dar totuşi ascunde ceva. Altfel nu şi-ar pregăti aşa de bine temele ca să se justifice. Ceva
e putred la mijloc.”
O imaginaţie bolnavă îl defineşte pe cel care bănuieşte tot ce poate fi mai rău, iar evenimentele şi întâmplările normale
sunt aşezate sub semnul celor mai teribile suspiciuni. Bucuriile nu pot fi celebrate, pentru că este imposibil să nu vină ceva
rău după aceea, argumentează domnul sau doamna cuprinsă de bănuială.
În vecinătatea bănuielii îşi face cuib şi gelozia. Partenerul suspicios îi umblă în buzunare celui bănuit, caută în agenda
mobilului lui să vadă cu cine a vorbit în ultimul timp, îi umblă în geantă, îi verifică emailurile primite şi e pornit oricând
pe harţă dacă nu reuşeşte să afle ce presupune a fi adevărat după mintea lui. Zi şi noapte nu are linişte, pentru că e într-o
agitaţie continuă, născută din rolul de detectiv particular aflat pe urma unui „infractor” neprins şi nedovedit. Fiecare gest
romantic al celui nevinovat este privit chiorâş de bănuitor, socotind că amabilul partener maschează un alt cadru
romantic cu altcineva, în care îşi trăieşte adevărata lui satisfacţie. Persoana care vrea să controleze fiecare amănunt al
celui de alături urmăreşte filme poliţiste sau de dragoste, cu suspansuri şi scenarii care te implică în a-l găsi pe
vinovatul care se ascunde atât de bine printre măştile de oameni cumsecade. Şi de aici, modele de suspiciune. Ce mai!
E o viaţă plină de stres la cea mai înaltă cotă. Etichetarea este chemată să pună amprenta definitivă asupra celuilalt, în
ciuda absenţei dovezilor faptelor de care este învinuit.
Cel bănuitor inventează uneori că este bolnav pentru a vedea reacţiile partenerului învinuit de duplicitate şi urmăreşte
fiecare sentiment şi gest, ca să-şi dea seama dacă acesta i-a rămas cu adevărat loial. Şi chiar dacă cel bănuit arată
compasiune şi grijă, nici atunci nu dispare boala incriminării celui amabil şi cu intenţii sincere. Comunicarea într-un astfel
de cuplu, în care unul dintre cei doi îl suspectează pe celălalt, se bazează mai mult pe întrebări şi nedumeriri. Când nu mai
suportă tensiunea ridicată de bănuială, îşi găseşte un confesor căruia îi împărtăşeşte toate suspiciunile şi-l face agent de
spionaj pentru a depista împreună toate dedesubturile celui urmărit. Pe bănuitor nu-l interesează atât de mult adevărul
celuilalt, cât adevărul lui. Nu-ţi vine să dai ochii peste cap!?

Costuri şi soluţii
„Dar înţelege odată că nu îţi ascund nimic! Ce gândesc scrie pe frunte”, încercă să convingă cel nevinovat. „Da,
dar cine ştie câte frunţi ai!” răspunse partenerul suspicios.
Retragerea din comunicare este rezultatul imediat al faptului că celui urmărit nu i se recunoaşte declaraţia de
adevăr. Neputându-l convinge pe cel care se hrăneşte cu suspiciune, dezacordul se va dezvolta pe atitudinea celor
doi, fiecare având un adevăr contestat.
Orice amnezie sau nebăgare de seamă a celui pus sub observaţie va alimenta din belşug bănuiala partenerului
complexat. Retragerea afectivităţii, blocajele în intimitate, aluziile tendenţioase şi dezvoltarea unei suferinţe
imaginare vor fi prezente pe tapetul marital ca elemente de criză care pregătesc avalanşa strivitoare a despărţirii.
Dispreţul, jignirile şi bănuiala împărtăşită altora, din afara cuplului marital, vor dispera prin abundenţă climatul
celor doi, angajând bătălii fie pe frontul refuzului de a comunica, fie pe terenul violenţelor verbale sau fizice.

2
 Ce-i de făcut? Cu siguranţă că acest sindrom s-a dezvoltat încă din copilărie, pe un suport labil, cu ecouri din trecut în
care cineva cu mare influenţă în cămin (părinţi sau rude apropiate şi influente) a experimentat în faţa copiilor această
atitudine otrăvită a suspiciunii. Până i-a amprentat şi pe ei sau pe unii dintre ei.
Deşi a început să fie considerată tot mai desuetă soluţia pe care v-o propun, totuşi este cea mai eficientă: rugăciunea. Ea
procură puterea de a nu abandona relaţia. Aduce înţelegere pentru partener şi identifică strigătul de ajutor al celui lovit de
boala bănuielii. A suferi nedreptatea este pasul acceptării mai departe a comunicării (1 Corinteni 6:7). A te justifica pe un
ton ridicat înseamnă să păstrezi la aceeaşi cotă tensiunea şi suspiciunea. Mângâierea fizică şi declaraţiile de dragoste
reafirmate întăresc sentimentele de dragoste şi fac bănuielile să devină inofensive. Timpul pe care îl pui deoparte pentru a-
l ajuta la treburile casei pe partenerul prins de imaginaţie bolnavă aduce argumente de apropiere şi deschidere în relaţie.
Declaraţiile de vulnerabilitate ale celui vizat, prin care arată că nu este perfect în toate, şi solicitarea de a primi iertare
în aspectele pe care bănuitorul nu le-a trecut în agenda lui detensionează urmărirea şi alungă acele gânduri negre.
Citirea împreună a Bibliei îi face pe cei doi să se expună radiografiei cereşti şi împreună să ceară ajutor pentru
reabilitarea vieţilor lor, potrivit unui climat fericit de armoniei şi înţelegere. Simplu, dar cereşte.
O voce se auzea dincolo de uşă, în dormitorul în care soţul ei se retrăgea pentru studiu. „Cu cine vorbeşte la telefon aşa
de dimineaţă?” Bănuiala ei s-ar fi putut confirma chiar atunci. Deschise uşor uşa şi ascultă. Rămase uimită de ce auzi.
Soţul ei se ruga aşa: „Doamne, binecuvânteaz-o pe soţia mea cu sănătate şi credinţă şi ajut-o să iasă din gândurile ei negre
şi bănuitoare. Ajută-mă să-i dovedesc că o iubesc şi dă-ne bucuria unei înţelegeri minunate...” Cu lacrimi în ochi, doamna
lui îl îmbrăţişă şi îi mărturisi hotărârea ei de a nu mai hrăni vântul uscat al bănuielii.
Acum, chiar că vă invit să daţi frâu imaginaţiei şi să trăiţi cu ei noua perspectivă a unei noi vieţi, lipsite de orice
bănuială. Destul s-au amărât sufletele celor doi. Numai că... el, desprinzându-se din îmbrăţişare, o privi îndelung.
- Crezi că va dura? spuse el... bănuitor.
Şocată de remarca lui, ea îi răspunse:
- Şi tu te-ai îmbolnăvit?