Mai mult despre posesie si exorcizari

Se pare ca articolul "Exorcizare <<ratata>> la Vatican", postat saptamina trecut

a, pe 2 octombrie 2000, a trezit intreresul multor vizitatori ai site-ului MISTE
RIUM. Intre altele, mi s-a atras atentia ca am vorbit despre exorcizare fara ins
ista suficient asupra posesiei. Apoi, trei din mesaje pe care le-am primit cu pr
ivire la acest articol, ridicau problema posibilitatii ca unele pretinse cazuri
de posesie sa tina de competenta psihiatriei. Foarte corect, asa stau lucrurile.
Dupa cum scriam in "Cronica Dosarelor X" (Polirom, Iasi, 1997) granita dintre a
numite forme de tulburari psihice si posesie este uneori dificil de delimitat. S
a vedem de ce.
Mecanismul intrarii sub posesie
Semnele posesiei
Teologii au fost ei de acord ca boala mintala trebuie delimitata clar de pose
sie. In acest scop, ei au definitivat citeva criterii dupa care se poate stabili
o posesie.
Aversiune deosebita fata de tot ce tine de spiritualitate: apa sfintita, crucea,
slujba religioasa, numele lui Isus, etc.
Insultarea repetata si violenta a simbolurilor si a reprezentantilor Bisericii
Putere fizica supranaturala.
Furisarea in viata privata a altora si pasiunea ce a descoperi pacate si vicii a
scunse.
Vorbirea unor limbi necunoscute.
In ideea de a vedea unde se termina "nebunia" si incepe posesia, ar fi poate
interesant de scos in evidenta mecanismul prin care se ajunge la posesie. Am put
ea chiar incerca sa schitam o tipologie generala a acestui fenomen.
In genere se admite ca exista o cauza initiala - anume demonul si dorinta lui
de a face rau sau de a huli. Neapartinind lumii materiale, el are uneori nevoie
de un vehicul fizic, prin intermediul caruia sa poata actiona in planul concret
. Cu alte cuvinte, ar avea nevoie de un trup, adica de o victima. Solutia o cons
tituie paralizarea treptata a vointei acesteia, pasul urmator fiind anularea per
sonalitatii sale. Algoritmul acesta prezinta si unele variante. De pilda, in caz
ul unei rezistente mai puternice din partea victimei, luarea in posesie poate av
ea loc treptat, in etape menite sa erodeze vointa acesteia. Cel putin asa explic
a expertii "crizele" de posesie.
In cazul in care nu se intervine suficient de repede, prin exorcizare, victim
a poate ajunge sa comita fapte dintre cele mai grave, culminind cu crima si/sau
sinuciderea.
Profilul victimelor
Victimele unui astfel de proces de posesie au profiluri diferite. Pe de o par
te, distingem tipul victimelor arbitrare, de obicei adolescenti. Chiar si atunci
cind au o viata religioasa activa, asemenea victime sint hartuite, se spune, pe
ntru ca nu au acumulat inca destula putere sufleteasca.
Pe de alta parte, avem tipul mult mai frecvent posedatului "nedus pe la biser
ica". Acesta este genul de om, spune traditia, caruia "nu-i prea place munca". I
n plus are un contact mai redus cu realitatea, fiind mai mult cu "capul in nori"
. Cel mai adesea este si un personaj "indaratnic", cu probleme serioase de relat
ionare, avind putini prieteni sau deloc. Iar daca ii mai place si baututra, care
intuneca mintile credinciosilor, atunci am schitat protretul in intregime.
Evident, caracteristicile mai sus mentionate nu coduc in mod automat la poses
ie. Sint foarte multi oameni cu trasaturile de mai sus, care in nici un caz nu p
ot fi suspectati ca ar fi posedati. Chiar si exacerbarea trasaturilor indicate p
oate reprezenta cel mult indiciul unui usor dezechilibru psihic.
Si cu aceasta ne apropiem de abordarea dintr-o perspectiva psihiatrica a pose
siei.

Sub lupa psihiatrilor

Din punctul de vedere al psihiatrilor, posesia este asociata cel mai adesea u
nui delir. Ce inseamna exact aceasta? Caracterizat in "Psihiatria", tratat intoc
mit sub redactia lui V. Predescu (vol. I, Editura Medicala, Bucuresti, 1989), pr
in "dezorientare temporospatiala profunda, halucinatii, incoerenta si agitatie p
sihomotorie", delirul poate avea - atentie - si o "coloratura mistica". In aseme
nea situatii, el este inregistrat in literatura de specialitate sub numele de "d
elir mistic". Exemple suficiente gasim in "Drama discordantei psihice" (Moldova,
Iasi, 1995) de Mihai Selaru, volum in care, sub genericul "Povestiri fantastice
", autorul prezinta o multime de astfel de cazuri. Roland Jaccard merge mai depa
rte si spune lucrurilor pe nume in "Nebunia" (Editura de Vest, Timisoara, 1994):
"Anumite forme de delir pot fi considerate de cei din jur drept fenomen de insp
iratie supranaturala sau de posesiune a spiritelor, bune ori rele".
In consecinta, dupa o privire de ansamblu, intrebarea care se pune este cind
avem de a face cu un nebun autentic si cind ne aflam in fata unui posedat.
Psihoterapie sau exorcizare?
Problema nu este deloc simpla si nu face parte din categoria celor usor de tr
ansat. Lucrurile sint clare numai pentru cei simpli si profund credinciosi sau p
entru cei instruiti si rationalisti: pentru unii este posesiune in toata regula,
iar pentru ceilalti e nebunie fara drept de apel.
Situatia este insa adesea mai complicata pentru cei care, desi instruiti, au
inca activ filonul religios. Impresia generala, destul de confuza si teribil de
incomoda, e aceea ca "adevarul este pe undeva pe la mijloc".
In acest caz, singura evaluare posibila ar fi in functie de eficienta solutii
lor propuse de psihiatrie si, respectiv, religie.
Pe de o parte, avem psihoterapia si pe de alta parte exorcizarea; una lupta i
mpotriva starilor patogene, cealalta impotriva duhurilor rele. Insa o evaluare c
omparativa precisa este greu de efectuat, deoarece terapiile pot fi mai mult sau
mai putin adecvate, iar terapeutii mai mult sau mai putin calificati. De asemen
ea, rugaciunile pot fi mai mult sau mai putin puternice, iar preotii pot avea ha
r mai mult sau mai putin. Balanta pare a fi in echilibru. Singura remarca ce ar
putea s-o incline este aceea ca, in vreme ce cazurile rezolvate pe calea tratame
ntului psihiatric pot recidiva dupa o anumita perioada, cele rezolvate pe calea
exorcizarii pot sa nu recidiveze, cu conditia ca ulterior subiectul sa se preocu
pe permanent si cu seriozitate de latura religioasa a vietii.
Calea de mijloc
Nu numai demoni
Trebuie precizat ca posesia nu este neaparat demonica.
Sa luam, de plida, un oracol. Cind acesta cade "in transa" si "zeii vorbesc prin
gura sa", se crede ca, de fapt, el este posedat de spiritul zeitatii care se ma
nifesta prin intermediul lui.
O situatie similara are loc si in cazul profetilor. Sint momente in care el este
posedat de divinitatea care il inspira. Aceasta transmite comunitatii religioas
e ceea ce are de transmis din interiorul profetului.
Tot despre posesie non-demonica se poate vorbi si in cazul unora dintre sedintel
e de spiritism. Este o situatie mai speciala, fiind vorba despre o luare in pose
sie cu acceptul celui posedat. In fapt, mediumul permite spiritului unui mort sa
intre in corpul sau pentru a putea comunica cu rudele care au solicitat acest l
ucru. Nu cred ca mai este cazul sa precizam cit de periculoase pot fi asemenea p
ractici...
Intr-o alta ordine de idei, este interesant de remarcat tendinta relativ rece
nta pe care o au psihiatria si religia de a se apropia. Dupa cum vom vedea, nu e
ste o tendinta deloc fortata.
Din aceasta apropiere a aparut etnopsihiatria.
Ea s-a nascut din necesitatea de a trata in mod diferit pacienti cu afectiuni

psihiatrice care provin din culturi si religii diferite. A fost o necesitate ev

identiata mai intii teoretic, ca urmare a studiului "nebuniilor" specifice anumi
tor zone. Varietatea lor este foarte mare si le vom cita aici numai pe cele clas
ice, incepind cu "amok"-ul si "latah"-ul din Malaezia, "ciinele-nebun-care-vreasa-moara" al amerindienilor, "koro" din China, "windigo" al indienilor din Canad
a etc.
Ulterior aceasta necesitate a venit si din practica psihiatrilor din marile m
etropole americane. Ei s-a lovit de problematici cu totul speciale ale pacientil
or proveniti din comunitati etnice diferite: cea chineza, cea hispanica, cea ind
iana, etc. Deseori, in asemenea cazuri, s-au vazut nevoiti sa recunoasca eficien
ta scazuta a terapiilor prescrise. In schimb, buna cunoastere a mediului religio
s din care provine un astfel de pacient s-a dovedit a fi salutara.
In fine, mai consideram interesant de amintit faptul ca in incinta Clinicii U
niversitare de Psihiatrie Socola din Iasi se gaseste o capela, functionala.
Desigur, exista rezerve fata de aceasta apropiere dintre religie si psihiatri
e, dar intilnim si un entuziasm exagerat. O figura inedita o face pozitia lui Va
sile Andru, exprimata in "Terapia destinului" (Princeps, Iasi, 1994) si intr-o s
erie de articole publicate in revista "Univers paranormal" (disparuta din peisaj
ul publicistic de citiva ani buni...), unde face analiza unui caz de posesie. In
opinia sa, posesia poate fi interpretata corect tinind cont atit de latura reli
gioasa a omului, cit si de cea (etno)psihica, precum si de intreaga tipologie a
manifestarilor paranormale.