Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cresterea nivelului impozitului fata de cresterea materiei in fata cotei impozabile poate sa se afle
in una din urmatoarele situatii:
1.Sa fie inferioara, dar superioara impunerii in cote proportionale, dreapta venitului ramane una
divergenta cu dreapta impozitului.
2.Sa urmeze acelasi curs, cele doua drepte a venitului si a impozitului formeaza doua drepte
paralele.
3.Sa fie superioara, indiferent daca sporirea impozitului se prezinta sub forma unei drepte sau a
unei curbe, in final ar urma sa se intalneasca intr-un anumit punct, real sau imaginar, punct de la
care intregul venit este impozitat cu 100%.
5.Asieta sau modul de asezare a impozitului reprezinta totalitatea masurilor luate de catre
organele fiscale in legatura cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea si stabilirea marimii
materiei impozabile si determinarea impozitului datorat.
6.Termenul de plata indica data pana la care impozitul trebuie platit, dupa care se aplica majorari
de intarziere si alte masuri de recuperare prevazute de lege.
3.Principiile de impozitare
Procesul de impunere este reprezentat de un complex de masuri si operatii care au ca scop
stabilirea impozitului datorat bugetului.
Impunerea prezinte o latura de natura politica si una de ordin tehnic.
Politica impozitelor trebuie sa respecte o serie de principii fundamentale si anume:
1.Principiul de echitate fiscala, prin care impunerea trebuie sa se faca in functie de puterea de a
plati impozitele contribuabililor, respectiv scutirea de impozit a persoanelor cu venituri mici,
adica stabilirea unui minim neimpozabil, care sa permita satisfacerea nevoilor de trai strict
necesar.De asemenea, impunerea trebuie sa fie generala, adica sa cuprinda toate categoriile
sociale, iar sarcinile fiscale ale diferitelor categorii sociale sa fie comparabile.
2.Principiul certitudinii impunerii, in baza carora marimea impozitelor datorate de fiecare
persoana fizica sau juridica sa fie certa, si nu arbitrara, iar termenele si modalitatile de plata sa
fie clare pentru toti contribuabilii.
3.Princiupiul de politica finaciara, impune ca la introducerea unui impozit sa se tina seama ca
acesta sa indeplineasca si unele cerinta de ordin finaciar, cum ar fi: randament fiscal,
stabilitate si elasticitate.Randamentul fiscal ridicat implica:
a.impozitul sa aiba caracter universal, fiind platit de toate persoanele fizice si juridice care obtin
venituri sau poseda bunuri impozabile.
b.sa nu existe posibilitati de sustragere de la impunere a unei parti din materia impozabila.
c.volumul cheltuielilor privind stabilirea bazei impozabile, calcularea si perceperea impozitelor
sa fie cat mai redusa.
Un impozit este considerat stabil atunci cand randamentul ramane constant de-a lungul ciclului
economic.
Elasticitatea impozitului se refera la capacitatea acestuia de adaptare la necesitatile de venituri
ale statului.
4.Principiul de politica economica, reliefeaza faptul ca introducerea unui impozit reprezinta, pe
langa o sursa de venituri bugetare si un mijloc prin care statul stimuleaza sau reduce anumite
sectoare sau activitati ecomonice, precum si extinderea sau restrangerea relatiile comerciale
cu alte tari.
5.Principiul social-politice.Prin politica fiscala promovata, statul poate urmari si realizarea unor
obiective sociale, cum ar fi acordarea de facilitati fiscale contribuabililor cu venituri mici sau
cu numeroase persoane in intretinere.De asemanea, partidele de guvernamant promoveaza o
politica fiscala in concordanta cu interesele grupurilor sociale pe care le reprezinta, iar prin
masuri cu caracter fiscal, cauta sa-si mentina influenta in randurile diferitelor categorii
sociale, mai ales in perioada premergatoare alegerilor.
4.Determinarea cuantumului impozitului
-3-
In stabilirea veniturilor obtinute in cea mai mare parte pe calea impozitelor, necesare bugetului
de stat intr-un an, exista doua metode de stabilire a impozitelor:
I.Prin aplicarea impozitelor de repartitie.
Impozitele de repartitie se caracterizeaza prin faptul ca pornesc de sus in jos, adica intai se
stabileste necesarul veniturilor de incasat, din impozite, la nivelul intregii tari, dupa care are
loc repartizarea acestora de sus in jos, din treapta in treapta, pe unitati administrativteritoriale: judete, municipii, orase, comune, contribuabili si pe fiecare sursa de venit (materie
impozabila).Altfel spus in cadrul impozitelor de repartitie, in stabilirea veniturilor se porneste
de la necesitatile fiecarei unitati bugetare care, in frecvente cazuri sunt multe diferite de
posibilitatile reale, efective.Sarcina de incasare fiind stabilita, trebuie gasite posibilitatile de
realizare.Cum, in general, intre dorinte si posibilitati sunt diferente mari si foarte mari,
este usor de inteles ca prin aplicarea impozitelor de repartitie, nu se poate conta pe obtinerea
veniturilor inscrise in bugetul public national, intrucat acestea nu sunt corelate, in mod real, cu
materia impozabila existenta, cu posibilitati efective ale contribuabililor, cu legislatia fiscala.
II.Prin aplicare impozitelor de cotitatie.
Impozitele de cotitatie se caracterizeaza prin faptul ca pornesc de jos in sus, adica prin
stabilirea impozitului datorat de fiecare contribuabil, tinandu-se cont si de situatia si de
puterea contributiva a acestuia, insumarea acestora pe fiecare unitate administrativ-teritoriala,
dupa care are loc centralizarea acestora pana la nivelul intregii tarii.
Stabilirea veniturilor bugetare din impozite, pe baza impozitelor de cotitatie, se bazeaza pe
stabilirea impozitului datorat de fiecare contribuabil, in functie de averea sau veniturile
obtinute si modul de impozitare al acestora, conform prevederilor legale in vigoare.
Stabilirea veniturilor bugetare din impozite, pe baza impozitelor de cotitate, are o justificare
economica si se realizeaza prin infaptuirea principiilor de echitate fiscala.
5.Clasificarea impozitelor
Atat in practica, dar in special in teoria fiscala se intalneste o diversitate de impozite care se
deosebesc nu numai ca denumire, ci si in ceea ce priveste continutul lor.Pentru unele impozite,
precum impozitul portabil, impozitul cheritabil, impozitul de repartitie, impozite de
cotitate, se folosesc denumirile numai din punct de vedere metodologic, fara ca in practica sa
existe impozite cu asemenea denumiri.
Pentru a evidentia mai usor diferitele categorii de impozite este necesara clasificarea acestora pe
baza unor criterii stiintifice.
I.Dupa trasaturile de fond si de forma se disting:
1.Impozite directe, care la randul lor pot fi impartite in:
a.impozite reale, au ca materie impozabila averea materiala, sub diferitele ei forme, precum
pamantul-impozitul pe teren, cladirile-impozitul pe cladiri, mijloacele de transport-taxa asupra
mijloacelor de transport.La stabilirea impozitelor reale nu se tine cont de situatia personala
(puterea contributiva) a subiectului impozitului, fapt pentru care ele sunt cunoscute si sub
denumirea de impozite obiective sau pe produs.
b.impozite personale ( impozitul pe venit), se stabilesc asupra veniturilor sau averii, tinand cont
si de situatia persoanelor a contribuabilului, fapt pentru care acestea mai sunt cunoscute si sub
denumirea de impozite subiective.
2.Impozite indirecte: taxa pe valoare adaugata, accize, taxe vamale, taxe de timbru si de
inregistrare, impozitul pe spectacole.
II.Dupa obiect:
1.Impozit pe venit.
III.Dupa scopul urmarit:
1.Impozite financiare.
2.Impozite de ordine.
IV.Dupa frecventa cu care se realizeaza:
1.Impozite permanente.
-4-
2.Impozite incidente.
V.Dupa institutia care la administreaza:
1.Impozite ale administratiei centrale.
2.Impozite ale administratiei locale.
-5-