NTREPRINDEREA AGENT

ECONOMIC
1.1 ntreprinderea i rolul ntreprinderii n societate
1.2 Agenii economici i fluxurile activitii economice

 Economia ntreprinderii studiul ntreprinderii, al oricrei organizaii

care produce bunuri i/sau servicii, privit prin prisma scopurilor pe
care ea i le fixeaz i a mijloacelor pe care le folosete n vederea
atingerii lor.

1.1 ntreprinderea i rolul acesteia n societate

ntreprinderea reprezint o entitate economic i social n care se produc

bunuri i servicii destinate pieei, n vederea satisfacerii nevoilor clienilor i
realizrii de profit. Ea este constituit dintr-un grup de persoane organizate
potrivit anumitor cerine juridice, economice, tehnologice, care concep i
desfoar procese de munc, folosind un anumit capital [Nicolescu O.,
1992].
ntreprinderea este denumirea generic pentru orice tip de organizaie
uman i este considerat de ctre specialiti o unitate de baz a economiei
naionale a unei ri sau a economiilor naionale ale mai multor ri
(ntreprinderea multinaional) constituit cu scopul de a produce bunuri
materiale sau de a presta servicii necesare existenei oamenilor
Ca unitate economic, ntreprinderea are rolul de a administra cu eficien
maxim resursele de care dispune n vederea realizrii obiectivelor stabilite
de managementul individual sau de grup i de proprietari.

 n ntreprinderi se desfasoara activiti economice i sociale, prin

urmare ele funcioneaz ca organisme economico-sociale care produc
bunuri si servicii n scop de profit.

n cazul unor entitati de tip familial scopul prioritar al activitatii

economice este obtinerea unor venituri necesare familiei.
ntreprinderea are un rol hotrtor n dezvoltarea economic a
oricrei ri, n determinarea potenialului acesteia, ntruct la acest
nivel se creaz substana economic. De costurile cu care se obin
produsele i serviciile, de calitatea acestora i de capacitatea
ntreprinderilor de a comercializa profitabil, depind n realitate
puterea economic i nivelul de trai al unei ri.

 Rolul ntreprinderii n circuitul economic al unei ri este exercitat prin ndeplinirea

celor doua funcii ale acesteia:
- de creare de valoare adaugat;
- de participare la distribuirea veniturilor.
n postura de creatoare de valoare adaugat, ntreprinderea se gseste n relaii cu
alte ntreprinderi cu care face schimb de produse si servicii.
Valoarea adaugat pe care o creeaz o ntreprindere se msoar prin diferena ntre
valoarea bunurilor pe care le vinde si valoarea celor pe care ar trebui sa le cumpere
pentru a putea produce.
Valoarea adaugat creat de ntreprindere este distribuit de aceasta pe destinaii
bine precizate:
- furnizorii de bunuri si servicii;
- personalul;
- proprietarul;
- statul;
- sumele ramase la dispozitia ntreprinderii.

Pentru exemplificare presupunem trei ntreprinderi I1, I2, I3

I1, de exemplu, o exploataie agricol, cultiv arbuti fructiferi i vinde lstari i frunze n valoare de 10 000
lei, unei ntreprinderi de tip plafar I2;
I2, cumpr de 10 000 lei materie prim pentru ceaiuri i transform aceast materie prim n ceaiuri pe
care le vinde unei societi I3, pentru valoarea de 14 000lei;
I3, care a cumprat ceaiurile, le ambaleaz corespunztor i le vinde gospodriilor familiale pentru 17 000
lei.
Fiecare din cele trei ntreprinderi, n stadii i nivele diferite, a participat la procesul de creare a bogiei
denumit valoare adugat.
Mrimea valorii adugate, corespunztoare acestor ntreprinderi, se calculeaz fcnd diferena ntre
vnzrile i cumprrile pentru consumurile intermediare, astfel:
pentru I1 =

10 000

0=

pentru I2 =

14 000

10 000 =

4 000 lei

pentru I3 =

19 000

14 000 =

5 000 lei

Total

10 000 lei

19 000 lei

Rezult c, valoarea adugat nu ine seama dect de surplusul obinut n fiecare stadiu succesiv de
producie. Este vorba de msurarea activitii productive ce nu trebuie confundat cu valoarea diferitelor
tranzacii comerciale dintre ntreprinderi i gospodriile familiale, care n exemplul amintit va fi egal cu: 10
000 + 14 000 + 19 000 = 43 000 lei.

 ntreprinderea nu se limiteaz numai la crearea de valoare adugat ci are i rolul

de unitate distribuitoare a veniturilor, respectiv a valorii adugate.
Efectund aceast operaiune de repartiie, ntreprinderea intr n relaii cu
diferii ageni economici i cu proprii angajai.
n exemplul precedent, valoarea adugat total a celor trei ntreprinderi, de
19000 lei, va fi repartizat pentru:
remunerarea serviciilor pe care gospodriile familiale le-au adus
ntreprinderilor (punerea la dispoziie a forei de munc, a capitalului sau a
mijloacelor financiare) sub form de: salarii i dividende;

remunerarea serviciilor prestate de instituiile financiare, ca de exemplu

mprumuturile pentru care ntreprinderea va plti dobnzi;
contribuia la funcionarea administraiilor, n special cele publice, vrsnd
impozite i taxe;
contribuia la organizaiile sociale sub forma cotizaiilor;
autofinanarea nsi a ntreprinderii.

1.2 Agenii economici i fluxurile activitii economice

Agenii economici sunt persoane sau grupuri de persoane fizice i/sau juridice care, n
calitate de participani la viaa economic, ndeplinesc roluri i au comportamente
economice similare.
Gruparea agenilor economici dup criteriul instituional:
ntreprinderi (firme) sau societi comerciale.
Acestea grupeaz toate unitile instituionale avnd ca funcie principal
producerea de bunuri materiale i servicii (nonfinanciare) destinate pieei,
alctuind, de fapt, sectorul productiv al economiei de pia. Veniturile acestor
ageni economici provin din vnzarea produciei, iar scopul produciei const n
obinerea de profit;
gospodrii (menaje), reprezentate de familii, celibatari, fermieri, manageri, diferite
comuniti consumatoare etc.
Ele sunt ageni economici avnd calitatea de consumatori de bunuri personale
(finale). Veniturile menajelor provin din salarizarea persoanelor fizice, din titluri de
proprietate, precum i din transferurile efectuate de celelalte sectoare;

instituii de credit i societi de asigurri (private, publice, mixte).

Acestea sunt ageni economici ce au ca funcie principal pe aceea de
intermediar financiar ntre ceilali ageni economici;
administraii publice - reprezint acei ageni economici care, n esen,
exercit funcia de redistribuire a veniturilor pe baza serviciilor
nonmarfare prestate. Veniturile principale ale acestor ageni economici
provin din vrsmintele obligatorii efectuate de ctre unitile care
aparin celorlalte categorii de ageni economici, primite direct sau
indirect;
administraii private.
Ele reprezint acei ageni economici care grupeaz organisme private
fr scop lucrativ (organizaii, asociaii, fundaii etc). Veniturile
acestora provin din contribuii voluntare, cotizaii, venituri din
proprieti etc.;
administraii strine i internaionale aflate pe teritoriul rii de
referin, cu care agenii economici autohtoni fac tranzacii economice.

ntreprinderea are trei caracteristici principale:

1. este o unitate economica si de productie,
2. este o celula a societatii,
3. este un centru de decizie economica.

1. ntreprinderea este o unitate economica si de productie, un agent

economic a carui functie principala este producerea de bunuri si servicii
destinate vnzarii.
ntreprinderea are o forma juridica, deci este o
persoana juridica, care poate fi ntreprinzatorul
individual sau societatea.
n aceasta calitate ntreprinderea are un patrimoniu,
cont la banca, contabilitate proprie si ncheie bilant
contabil.
ntreprinderea este o entitate juridica ce nu trebuie
confundata cu forma sub care functioneaza la un
moment dat.
n decursul existentei sale, ntreprinderea poate
cunoaste mai multe forme juridice (societate cu
raspundere limitata, societate pe actiuni etc.).

1. ntreprinderea este o unitate economica si de productie, un agent

economic a1.carui functie principala este producerea de bunuri si servicii
destinate vnzarii.
Fiind o unitate producatoare de marfuri, ntreprinderea este si un
agent de repartitie a veniturilor.
Din valoarea produsa de ntreprindere se scade valoarea
consumurilor intermediare (materii prime, materiale, energie etc.) si
rezulta valoarea adaugata.
O mare parte din valoarea adaugata a ntreprinderii revine altor agenti
economici (impozite, cotizatii la asigurari sociale si fondul de somaj,
dobnzi, dividende etc.) si salariatilor sub forma salariilor si
participarea la profit.
Din valoarea adaugata revine ntreprinderii partea destinata fondului
de amortizare si provizioanelor, ca si cea destinata constituirii
fondurilor de investitii si de rezerva.

2. ntreprinderea este o celula de baza a societatii, avnd o

importanta functie sociala.
Functia sociala a ntreprinderii rezida n faptul ca
angajeaza personal si satisface un anumit numar
de nevoi ale angajatilor sai.
Aceste nevoi vizeaza stabilitatea angajatilor,
nivelul remunerarii, promovarea, formarea
profesionala, deverse ajutoare etc.

2. ntreprinderea este o celula de baza a societatii, avnd o

importanta functie sociala.
ntreprinderea trebuie nteleasa ca o organizatie care
raspunde urmatoarelor criterii:
- este un grup social ce reuneste indivizii n
scopul realizarii aceluiasi obiectiv;
- este un grup rational organizat, n care
exercitarea puterii este bine definita, cu
responsabilitati precizate prin diviziunea muncii
si a functiilor sale;
- este un grup durabil, structurat si organizat n
vederea atingerii obiectivelor stabilite.

3. ntreprinderea este un centru de decizie

economica
Ea joaca un rol important n economia de pia, ntruct
ea hotrte natura produselor i serviciilor pe care le va
obine, combinaia factorilor, tehnologiile practicate,
preurile n relaie cu cererea i oferta de pe pia etc.

ntreprinderea nu este numai locul unde se desfaoar

producia, ci este un centru de decizie, condus de
ntreprinzatori i are ca scop obinerea de profit.

3. ntreprinderea este un centru de decizie

economica
ntreprinderea este subiect al gestiunii economice, este o
organizaie economic autonom, ndeplinind cumulativ
urmatoarele condiii:
are un patrimoniu propriu, pe care l valorifica si l dezvolta;
are autonomie decizionala;
dispune de o relativa independen n gestiune si de autonomie
n luarea deciziilor;
i organizeaz sistemul informaional astfel nct s poat
msura veniturile, cheltuielile i rezultatele obinute din
gestionarea patrimoniului;
i achita impozitele i taxele la bugetul statului, bugetele locale
si fondurile speciale.

Activitatea ntreprinderii genereaza doua categorii de fluxuri:

a) intrri de factori de producie, al caror cost determin
fluxurile de cheltuieli ale ntreprinderii ctre agenii
economici care furnizeaz aceti factori;
b) ieiri de bunuri, servicii etc., produse care sunt puse la
dispoziia celorlali ageni economici care, la rndul lor,
genereaza fluxuri de venituri obinute n urma
comercializrii bunurilor respective.
Fluxurile de venituri si cheltuieli (cash-flow) trebuie sa fie
ntotdeauna pozitive pentru ca ntreprinderea s poat
supravieui si/sau s-i extind activitatea pe pia.

NTREPRINDEREA I MEDIUL SU AMBIANT

2.1.
2.2.
2.3

ntreprinderea
Mediul ambiant al ntreprinderii
Tipologia ntreprinderilor

 ntreprinderile sunt entitati economice de baza ale economiei

nationale, raspndite n teritoriu datorita raspndirii resurselor
materiale, n special a resurselor primare limitate sau a accesului
la acestea, a resurselor de munca, a consumatorilor.
Notiunea de ntreprindere are la origine cuvntul francez
entreprise, iar n terminologia anglo-saxona se utilizeaza cu
acelasi sens.
De multe ori se utilizeaza cu acelasi sens si notiunea de unitate
economica sau firma.

Ca unitate economica, ntreprinderea are rolul de a administra

cu eficienta maxima resursele de care dispune n vederea
realizarii obiectivelor stabilite de managementul individual sau
de grup si de proprietari.

 n ntreprinderi se desfasoara activitati economice si sociale,

prin urmare ele functioneaza ca organisme economicosociale care produc bunuri si servicii n scop de profit.
n cazul unor entitati de tip familial scopul prioritar al
activitatii economice este obtinerea unor venituri necesare
familiei.

 Henri Fayol
ntreprinderea este un ansamblu tehnic si economicosocial, care are
functii specifice si este condusa dupa principii de piata
Franois Perroux
ntreprinderea este o forma de productie prin care n cadrul aceluiasi
patrimoniu se combina preturile diversilor factori de productie adusi de
agenti economici distincti de proprietarul ntreprinderii, n vederea vnzarii
pe piata a unui bun sau serviciu si pentru a obtine din diferenta ntre doua
serii de preturi (pretul de vnzare si pretul de cost) cel mai mare cstig
banesc posibil
Economistii romni au adus contributii la dezvoltarea conceptului de
ntreprindere dovedind originalitate si competenta cu privire la
ntreprinderile industriale si agricole.
Gh. Baritiu, P.S. Aurelian, B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, D.P. Martian, V.
Madgearu, V. Slavescu etc. au pus bazele teoretice ale ntreprinderii
industriale si au avut o contributie evidenta la dezvoltarea industriei
romnesti.

 Victor Slavescu
ntreprinderea n sensul stiintei ntreprinderii este tipul de
organizatie economica dispunnd de un patrimoniu, urmarind
obtinerea unei rentabilitati pentru capitalurile ncredintate si care este
exprimata n cifrele unui bilant ce se ncheie n epoci de vreme stabilite
n timp de legiuitor
Teoria economica a ntreprinderii, numita si neoclasica, a aparut n
cadrul gndirii liberale de la sfrsitul secolului XIX si nceputul
secolului XX. Este vorba de explicarea deciziilor de fixare a preturilor si
a volumului de productie ca raspuns la variatiile cererii si a costului
factorilor de productie. Obiectivul principal era maximizarea
profitului.
Teoriile moderne despre ntreprindere pun accent pe existenta
acesteia legata de munca n echipa care conduce la cresterea
productivitatii muncii

ntreprinderile sunt organisme vii care au un rol fundamental

n economia de piata, ntruct produc bunuri si servicii si pe
aceasta baza distribuie veniturile din activitatea lor si
creeaza locuri de munca.

2.2 Mediul ntreprinderii

Notiunea de mediu ambiant este foarte complexa, incluznd un ansamblu
de factori eterogeni de natura economica, sociala, politica, stiintificotehnica, juridica, geografica, demografica, factori naturali etc. ce
actioneaza pe plan national si international asupra ntreprinderii,
influentnd puternic relatiile cu piata si deciziile acesteia

Analiza diferitelor circumstante existente si a efectelor

acestora asupra economiei si gestiunii ntreprinderii pune n
evidenta trei tipuri de mediu:

mediu stabil unde schimbarile sunt rare, de mica amploare si

usor previzibile;
mediu schimbator unde schimbarile sunt frecvente, de o
amploare variata si n general previzibile;
mediu turbulent unde schimbarile sunt foarte frecvente, de
amploare variata, cu incidente profunde asupra activitatii
ntreprinderii si greu de anticipat.

O analiza a componentelor mediului ambiant necesita ncadrarea

acestora n micromediul si macromediul ntreprinderii:

Fig. 1 Fluxurile intreprindere-mediu-piete

A. MICROMEDIUL ntreprinderii cuprinde ansamblul componentelor cu care

aceasta intra n relatii directe, pe termen scurt. Dintre acestea fac parte:

a) Furnizorii de marfuri. Acestia sunt reprezentati de diversi agenti

economici care, n baza relatiilor de vnzare-cumparare, asigura
ntreprinderii resursele necesare de materii prime, materiale, echipamente,
masini etc.
n contactarea acestor agenti de mediu,
ntreprinderea trebuie sa dispuna de informatii referitoare
la dimensiunea si calitatea ofertei, preturile practicate,
politicile comerciale utilizate, cunoasterea unor aspecte
referitoare la climatul intern al ntreprinderii furnizoare
(stabilitate economica, disciplina tehnologica etc.), alte
informatii referitoare la factorii perturbatori ai unei
aprovizionari corespunzatoare.

b) Prestatorii de servicii. Acestia sunt reprezentati de firme sau persoane

particulare care ofera o gama larga de servicii utile realizarii obiectului de
activitate al ntreprinderii, cum sunt firme de comert, de transport, agentiile
de publicitate etc.
Din aceasta grupa fac parte si prestatorii de servicii bancare, ntlniti pe piata
financiara.

c) Furnizorii fortei de munca. Acestia cuprind unitatile de nvatamnt,

oficiile de forta de munca, persoanele ce cauta sa ocupe un loc de
munca s.a.
Capacitatea de a atrage, motiva si retine resursele umane
necesare producerii de bunuri competitive este o variabila importanta
pentru orice firma.

d) Clientii. n aceasta categorie intra consumatorii, utilizatorii industriali,

ntreprinderile comerciale, agentiile guvernamentale s.a., care alcatuiesc
cercul firmelor, institutiilor si al persoanelor individuale, carora le sunt
oferite pentru consum bunurile produse de ntreprindere.

e) Concurentii. Aceasta componenta a unei economii de piata concurentiala

poate fi reprezentata de firme sau persoane particulare care si disputa
aceleasi categorii de clienti, iar n situatii frecvente aceiasi furnizori sau
prestatori de servicii.
f) Organismele publice. Aceasta componenta este reprezentata de asociatiile
profesionale, asociatiile consumatorilor, mediile de informare n masa,
organizatiile consumatorilor etc. n aceasta componenta se integreaza si
organele de stat (financiare, vamale, de justitie etc.) fata de care
ntreprinderea are obligatii legale.

B. MACROMEDIUL (MEGAMEDIUL) - cuprinde ansamblul factorilor de ordin

general, cu actiune indirecta si pe termen lung asupra activitatii ntreprinderii.
a) Mediul demografic care se poate defini prin indicatori specifici, ca:
numarul populatiei, structura pe vrste si sex, dimensiunea medie a unei
familii, repartizarea teritoriala si pe medii (urban/rural) etc.
Analiza unor astfel de indicatori permite o evaluare corecta a dimensiunilor
cererii potentiale a pietei ntreprinderii.

b) Mediul economic care este format din ansamblul elementelor care compun
spatiul economic n care actioneaza ntreprinderea, cum sunt: structura pe
ramuri a economiei, nivelul de dezvoltare pe ansamblu si pe fiecare ramura
economica, gradul de ocupare a fortei de munca, situatia financiar-valutara etc.

c) Mediul tehnologic care implica ntreprinderea att ca beneficiar, ct si ca

furnizor, n principal prin intermediul pietei si se concretizeaza prin intermediul
unor elemente specifice, cum sunt:
inventiile si inovatiile;
marimea si orientarea fondurilor destinate cercetarii-dezvoltarii;
asimilarea de produse noi si modernizarea produselor traditionale;
reglementari viznd eliminarea sau restrngerea efectelor poluante ale unor
tehnologii etc

d) Mediul cultural care este format din elemente referitoare la sistemul de

valori, obiceiuri, traditii, norme de convietuire etc. Ele pot influenta, n anumite
mprejurari, decisiv asupra comportamentului consumatorilor, a segmentarii
pietelor, a comunicarii ntreprinderii cu piata.

e) Mediul politic este specific fiecarei tari. Acesta influenteaza activitatea

ntreprinderii prin componente, ca: structura societatii, fortele politice si
raporturile dintre ele, gradul de implicare a statul ui n economie, gradul de
stabilitate a climatului politic intern, zonal, international etc.
Mediul politic poate deveni un factor stimulativ sau restrictiv, dupa caz ,al
unor activitati de piata.

f) Mediul juridic este constituit din ansamblul reglementarilor prin care este
vizata, direct sau indirect, activitatea ntreprinderii.
g) Mediul natural (relief, clima etc.) influenteaza, ntr-o masura diferita,
proiectarea, organizarea si conducerea activitatilor economice.

h) Mediul international poate avea o influenta semnificativa asupra

capacitatii firmelor de a conduce business-ul n afara granitelor tariimama.
De exemplu, fluctuatiile dolarului comparativ cu alte monede straine
poate influenta capacitatea unei firme de a concura pe pietele
internationale.

2.3 Tipologia ntreprinderilor

Tipologia ntreprinderilor reprezinta practic o expresie a analizei (cercetarii)
ntreprinderii prin intermediul a diverse unghiuri de abordare (criterii).
Criteriile de clasificare folosite sunt variate, astfel:
1. Dupa forma de proprietate, ntreprinderea economic poate fi:
Intreprindere privata este o unitate de productie si economica al carei patrimoniu
apartine fie unei singure persoane fizice (individuala), fie mai multora (asociatii,
societati).

Intreprindere publica detine resurse ce apartin statului sau unor administratii

publice locale. Se mai numesc regii autonome sau regii publice.
Intreprindere mixta este o unitate de productie al carei capital se formeaza pe
baza participarii unor proprietari individuali (sau asociati) privati si a diferitelor
ntreprinderi publice.

2. Dupa forma juridica de organizare, pot fi:

societati comerciale;
societati de persoane, organizate sub forma de:
societati n nume colectiv ;
societati n comandita simpla.

societati de capital, care se pot organiza n:

societati n comandita pe actiuni;
societati pe actiuni;
societati cu raspundere limitata.

regii autonome.

3. Dupa ramura n care functioneaza,

ntreprinderile pot fi:
industriale;
agricole;
de constructii;
de transporturi;
de comert;
de servicii.

4. Dupa tipul produselor realizate se

deosebesc:
ntreprinderi care produc bunuri materiale
ntreprinderi care produc servicii, etc.

5. Dupa factorul de productie predominant, se

deosebesc:
ntreprinderi care folosesc predominant munca;
ntreprinderi care folosesc predominant capitalul fix;
ntreprinderi care folosesc predominant capitalul circulant.

6. Dupa marime, pot fi:

microntreprinderi,
ntreprinderi mici,
mijlocii;
mari;

ncadrarea ntr-una din aceste categorii se face dupa cifra de afaceri,

numarul de salariati, volumul capitalului.

 O ntreprindere mijlocie este

definit ca o ntreprindere care
angajeaz mai puin de 250 de
persoane i a crei cifr de afaceri
anual nu depete 50 milioane
EUR sau ale crei active totale
anuale nu depesc 43 milioane
EUR.
O ntreprindere mic este definit
ca o ntreprindere care angajeaz
mai puin de 50 de persoane i a
crei cifr de afaceri anual i/sau
active totale anuale nu depesc
10 milioane EUR.
O microntreprindere este definit
ca o ntreprindere care angajeaz
mai puin de 10 persoane i a crei
cifr de afaceri anual i/sau active
totale anuale nu depesc
2 milioane EUR.

7. Dupa apropierea de sursele de aprovizionare si/sau de pietele de desfacere

ntreprinderi care depind de pietele de aprovizionare cu materii prime

(energie, materii prime agricole);
ntreprinderi dependente de un anumit loc (exploatari miniere,
santiere navale etc.);
ntreprinderile care depind de pietele de desfacere (care produc
produse agricole perisabile etc.).

8. Dupa mobilitate, pot fi:

ntreprinderi cu pozitie fixa, respectiv legate de bogatiile subsolului
sau legate de folosirea pamntului;
ntreprinderi partial fixe (zootehnie, forestiere, etc.);
ntreprinderi cu mobilitate relativ mare (industria usoara, alte
ntreprinderi industriale si de servicii).

9. n functie de apartenenta nationala, pot fi :

ntreprinderi nationale, al caror patrimoniu se afla n proprietatea unei
persoane fizice sau juridice din tara respectiva;
ntreprinderi multinationale, ale caror subdiviziuni organizatorice si
desfasoara activitatea n doua s-au mai multe tari ; aceste ntreprinderi se
afla n proprietatea unui grup economic privat sau cu caracter
international ;
ntreprinderi mixte care se caracterizeaza prin participarea cu capital n
proportii diferite a unor persoane fizice sau juridice din tari diferite.
Cstigurile obtinute sunt mpartite n functie de contributia fiecarei firme
la constituirea capitalului ntreprinderii respective.

2.4. Rolul i importana IMM urilor n economie

Ofer noi locuri de munc;
Favorizeaz inovarea i flexibilitatea;
Se constituie practic n locuri unde personalul se
perfecioneaz i de unde se poate ndrepta apoi spre
ntreprinderile mari;
Stimuleaz concurena;
Ajut la buna funcionare a ntreprinderilor mari pentru care
presteaz diferite servicii sau produc diferite subamsamble;
Fabric produse i presteaz servicii n condiii de eficien.

2.5. Procesul de creare a unei ntreprinderi noi

Din punct de vedere legal, nfiinarea unei firme presupune parcurgerea urmtoarelor etape:
1. Pregtirea dosarului de nregistrare i autorizare. ntreprinztorul trebuie s realizeze o serie de activiti
obligatorii:

Verificarea i/sau rezervarea firmei i/sau

Pregtirea copiilor de pe actele constatatoare
emblemei;
ale operaiunilor ncheiate n contul societii
Pregtirea actelor doveditoare pentru sediu;
comerciale;
Redactarea declaraiei pe proprie rspundere Redactarea contractului de administrare;
pentru nregistrare;
Pregtirea copiilor de pe actele de identitate;
Obinerea autorizaiei emise de administraia Pregtirea actului de nregistrare a fondatorilor
public local;
persoane juridice;
Redactarea actului constitutiv;
Adoptarea hotrrii organului statutar al
Depunerea capitalului social;
persoanei juridice privind participarea la
Acordarea mputernicirii;
constituirea societii comerciale;
Redactarea declaraiei de avere;
Redactarea mandatului persoanei care va semna
Pregtirea actelor privind activitatea comercial actul constitutiv n numele si pe seama
anterioar;
fondatorului persoan juridic;
Depunerea specimenului de semntur;
Obinerea certificatului de bonitate;
Depunerea garaniei de ctre administratori;
Certificarea copiilor;
Obinerea avizelor prealabile prevzute de lege.

 nregistrarea firmei. Dup depunerea dosarului, se realizeaz urmtoarele

activiti:
Autorizarea constituirii comerciantului de ctre judectorul delegat;
Obinerea, pe cale electronic, a codului unic de nregistrare de la Ministerul
Finanelor Publice;
Redactarea ncheierii judectorului delegat;
nregistrarea comerciantului n registrul comerului;
Editarea certificatului de nregistrare.
Autorizarea funcionrii firmei, respectiv activitile necesare pentru autorizarea
funcionrii unei firme de ctre instituiile publice abilitate. Aceste activiti sunt
realizate dup data depunerii dosarului la Biroul Unic i pn la data eliberrii
anexei coninnd avizele/ autorizaiile/ acordurile necesare funcionrii:
autorizaia PSI, sanitar, sanitar veterinar, pentru protecia muncii, pentru
protecia mediului etc.

Notificarea ctre instituiile publice, respectiv activitile de notificare a

nregistrrii firmei ctre alte instituii publice cu atribuii legate de publicitatea,
nregistrarea sau evidena comercianilor.

Efectele juridice ale etapelor obligatorii din

procedura de nregistrare a unei firme sunt:
Semnarea actului constitutiv de ctre asociai reprezint etapa
consensual, care produce efecte ntre prile semnatare.

Autorizarea legalitii constituirii unei societi comerciale revine

judectorului delegat. Acesta autorizeaz constituirea comerciantului
persoan juridic i dispune nregistrarea n registrul comerului.
nregistrarea (nmatricularea) societii comerciale n registrul comerului
are rol constitutiv. De la data nregistrrii n registrul comerului societatea a
dobndit personalitate juridic.
Publicarea n Monitorul Oficial a ncheierii judectorului delegat produce
efecte fa de teri.

3. ORGANIZAREA NTREPRINDERII
3.1. Organizarea structural a firmei

3.2. Organizarea procesual a firmei

3.1 Organizarea structural a firmei

ntreprinderea, ca celula de baza a economiei, tinde sa se organizeze n
vederea atingerii scopului pentru care a fost creata, acesta urmarind
supravietuirea si dezvoltarea sa.
Pentru a realiza acest scop ntreprinderea trebuie sa desfasoare o
activitate eficienta, ceea ce impune o continua adaptare, restructurare si
definire a locului si rolului tuturor elementelor care o compun n procesul
de organizare.

Organizarea ntreprinderii are doua cerinte principale:

o cerinta tine de asigurarea desfasurarii diviziunii muncii
alta cerinta tine de coordonarea sarcinilor care trebuie sa fie ndeplinite de catre
membrii sai.

 Structura unei organizatii poate fi definita ca o suma totala a mijloacelor

utilizate pentru a repartiza sarcinile diferite si pentru a asigura
coordonarea necesara ntre acestea.

Structura generala a ntreprinderii cuprinde

1. structura organizatorica
2. structura socio-culturala

STRUCTURA GENERAL A INTREPRINDERII

STRUCTURA ORGANIZATORIC

STRUCTURA
ORGANIZATORICA
A CONDUCERII
(MANAGERIAI,
FUNCIONAL)

STRUCTURA
OPERAIONALA
( DE PRODUCIE
I CONCEPIE)

SECTORUL
CULTURAL - SOCIAL

Structura organizatoric se reprezint grafic prin organigram.

Biroul
PlanDezvoltare

ADUNAREA GENERALA A ACTIONARILOR

CONSILIUL DE ADMINISTRATIE

Biroul
Resurse
umane

COMITETUL DE DIRECTIE
PRESEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE

Biroul CTC
laborator

Atelier
scularie

Atelier
prototipuri

SECTIE
TURNATORIE

SECTIE
PRELUCRARI
MECANICE

SECTIE
MONTAJ

Serviciul
salarii

DIRECTOR ECONOMIC

Serviciul
financiar

Serviciul
desfacere

Serviciul
aprovizionare

DIRECTOR COMERCIAL
Serviciul administrativ
si secretariat

Biroul proiectare
produse noi

DIRECTOR TEHNIC

ATELIER
MECANOENERGETIC

1. Structura organizatorica - ansamblul persoanelor, subdiviziunilor

organizatorice si a relatiilor dintre acestea, orientate spre realizarea
obiectivelor prestabilite ale ntreprinderii
Structura organizatorica este formata din:
A. structura functionala (managerial, verticala)
B. structura operationala (de concepie i producie, orizontala)
A. Structura functionala (verticala) corespunde coordonarii pe verticala a
sarcinilor si cuprinde:
postul, atribuit unei persoane angajate;
functia, reprezentata de sarcinile angajatului;
compartimentul, care este o subunitate organizatorica aflata sub aceeasi
autoritate ierarhica.

POSTUL
Definiie: este subdiviziunea primar din punct de vedere organizatoric, definit prin
ansamblul de sarcini, competene i responsabiliti, ce revin permanent i organizat unei
persoane angajate in intreprindere.

Trsturi:
- autoritatea formala - limita de aciune a titularilor de posturi
- competena profesional pregtirea i experiena necesara
- responsabilitile - obligaia titularului de a ndeplini sarcini i atribuii

Fia postului - descrierea postului - adic funcia, serviciul, direcia

unde este ncadrat persoana, relaiile ierarhice i
funcionale, responsabilitile i limitele de competen
- cerinele postului - adic, studii , specializare, vechime,
caliti personale, aptitudini).

Funcia constituie factorul care generalizeaz posturi asemntoare din punct de vedere al
ariei de cuprindere, a autoritii i responsabilitii.
Definiie: cuprinde ansamblul atribuiilor i sarcinilor de ndeplinit ce-i revin unui angajat al
ntreprinderii, precum i responsabilitile , competenele i relaiile ce decurg din postura
de salariat al ntreprinderii.
Denumirea ei exprim competena, autoritatea i responsabilitatea persoanei

Funciile pot fi grupate n: funcii de conducere i funcii de execuie.

1. Funcii de conducere (de management) - cu sarcini i atribuii de coordonare, cu grad
mare de responsabilitate i autoritate, ele acionnd la urmtoarele nivluri:
- la nivel superior (managerul general i cei executivi);
- la nivel mediu (efii de comp. funcionale i de secii de producie);
- la nivel inferior (efii de ateliere i de formaii de lucru).
2. Funcii de execuie - n cadrul crora se efectueaz sarcini de execuie operative fr
luarea unor decizii privind munca altor titulari de posturi, nu coordoneaz, nu conduc.
Funciile de execuie pot fi cu caracter general sau de specialitate.

Compartimentul de munc
Definiie: reprezint o grupare de persoane cu atribuii i sarcini relativ stabile, subordonate
unei autoriti unice.

Tipuri de compartimente:
a) dup numrul persoanelor incluse, importana i volum de munc
a1) biroul - min. 5 persoane desfoar activiti omogene;
a2) serviciul min. 8 persoane - organizat pentru activiti omogene
de volum mai mare, sau pentru activiti complementare; la peste
10 persoane se poate organiza in birouri;
a3) direcia - format din peste 10 persoane.
b) dupa natura activitii care are loc:
b1)operaionale-contribuie direct la realizarea obiectului de
activitate al firmei (secii, ateliere, depozite,);
b2) funcionale stau la baza punerii n practic a strategiilor i
politicii firmei (direciile, serviciile si birourile)

c) dup natura activitii exercitate prin delegare se disting:

c1) compartimente ierarhice (ale cror conductori dispun de o
autoritate ierarhic, dau ordine i dispoziii i sunt informai de
realizare lor);
c2) compartimente funcionale (conductorii lor au autoritate funcional, indrum i dau instruciuni in domeniul specializrii lor);
c3) compartimente de stat major (prin care se acord asisten
de specialitate conducerii, ajutand la luarea deciziilor).

ELEMENTELE CARACTERISTICE ALE COMPARTIMENTELOR DE MUNCA

nivelul ierarhic
relatiile organizatorice

1) Nivelul ierarhic (treapta): reprezint

distan fa de conducerea unitatii.
Fiecare nivel ierarhic are o anumit
autoritate i responsabilitate in scopul
indeplinirii corespunztoare a sarcinilor.

MANAGER
DIRECTOR COMERCIAL
SEF SERVICIU
functionar

functionar

Piramida ierarhic:
- Noiune: cuprinde totalitatea treptelor ierarhice i a
legturilor structurale dintre compartimentele aflate pe diferite
niveluri ierarhice;
- Elemente componente:
. nlimea piramidei (determinate de numrul de nivele
ierarhice ale structurii organizatorice);
. baza piramidei (determinat. de numrul formaiilor de
munc);

functionar

Piramida
ierarhica
inalta

Piramida
ierarhica aplatizata

- Forme piramidelor ierarhice:

nalte (pentru uniti mari, care asigur o informare complex
deciziile fiind multilateral fundamentate, dar care prelungesc
circuitele informaionale, determinand un numr mai mare de
personal i cheltuieli salariale mai mari);
aplatizate (pentru unitile mici i mijlocii n care se asigur
operativitate n luarea deciziilor i cheltuieli reduse, dar o ncrcare
excesiv a personalului de conducere i subiectivism n adoptarea
deciziilor)

Ponderea ierarhic (norma de conducere): constituie numrul de persoane sau

compartimente, conduse nemijlocit de acelai cadru de conducere
Marimea ponderii ierarhice depinde de urmtorii factori:
- natura activitii colectivului subordonat;
- gradul de independen a sarcinilor ce revin subordonailor;
- nivelul de pregtire i capacitate organizatoric a conductorului i subordonailor;
- dispersia teritorial a posturilor subordonate unui conductor;

Manager

Sefi servicii

Sefi birouri

functionari

functionari

functionari

functionari

functionari

Relaiile organizatorice: sunt raporturi ntre compartimentele organizatorice, pentru asigurarea

unui schimb permanent de informaii.
CLASIFICAREA RELATIILOR ORGANIZATORICE
a) din punct de vedere juridic legturile dintre compartimente sunt:
a1) formale - stabilite prin Regulamentul de organizare i funcionare a unitii;

a2) informale - stabilite dup criterii subiective , neprevzute n regulamente sau

alte acte normative.
b) n functie de raporturile pe care le stabilesc ntre compartimentele organizatorice :
b1) relatii de autoritate - stabilite ntre conductori i subordonati, ele implicnd
legturi ierarhice, functionale i de stat major;
ierarhice - ntre compartim. ierarhice i subordonate,concretizate n: dispozitii,
directive, decizii;
functionale - ntre compartimente specializate in cadrul firmei;
de stat major - apar ntre compartimentele de stat major i celelalte categorii de
compartimente, transmit informatii i nu au caracter obligatoriu

b2) relatii de cooperare - stabilite intre posturi i compartimente de pe acelai nivel

ierarhic, sau intre titularul unui post situat pe acelai nivel ierarhic cu titularul
altui post, dar aparinnd unui compartiment diferit
b3) relatii de control - stabilite ntre posturi i compartimente specializate n demersul
controlului i celelalte posturi sau compartimente;
b4) relatii de reprezentare - aprute ntre manageri i reprezentantii diferitelor organizatii
profesionale sau sindicale din interiorul sau din afara ntreprinderii.

B. Structura operationala (orizontala)

care corespunde diviziunii muncii pe orizontala si cuprinde functiunile
ntreprinderii.
Structura orizontala asigura organizarea ntreprinderii n raport de
omogenitatea si complexitatea activitatii, pe baza a doua criterii de
specializare:
n cazul cnd produsele vndute si pietele sunt relativ asemanatoare,
activitatile se organizeaza pe marile functiuni ale ntreprinderii;
n cazul n care produsele si pietele sunt foarte eterogene, mpartirea
activitatilor pe functiuni se face dupa gruparea produselor si a pietelor.

1.Funciunea de cercetare-dezvoltare
Functiunea de cercetare-dezvoltare cuprinde activitati care se
desfasoara n cadrul ntreprinderii n vederea realizarii obiectivelor n
domeniul obtinerii de produse noi si a transformarii conceptelor
stiintifice n produse sau servicii utilizate pentru dezvoltarea viitoare

Functiunea de cercetare-dezvoltare are un caracter complex, prin faptul

ca se manifesta n toate domeniile. ntre principalele activitati si domenii
pot fi enumerate:
a) cercetare stiintifica, inginerie tehnologica si introducerea progresului
tehnico-stiintific;
b) investitii si constructii, prin care se asigura transformarea resurselor
materiale, financiare si de munca n capital fix, prin realizarea de noi
capacitati de productie, modernizare, retehnologizare;

c) organizarea productiei si a muncii, ca ansamblu de atributii n

domeniul introducerii unor noi metode, tehnici, si instrumente de
organizare a activitatii productive;

d) elaborarea politicilor si a strategiilor economice ale ntreprinderii.

2. Funciunea de productie
Functiunea de productie reprezinta ansamblul de activitati de baza,
auxiliare si de servire prin care se realizeaza obiectivele din
domeniul fabricarii produselor, elaborarii lucrarilor, prestari de
servicii n cadrul ntreprinderii.

Activitatile la care se refera aceasta functiune sunt:

programarea si lansarea productiei;

fabricatia sau exploatarea, care consta n transformarea obiectelor muncii
n produse, servicii, lucrari care fac obiectul de baza al activitatii
ntreprinderi;

controlul tehnic de calitate al materiilor prime, semifabricatelor,

subansamblelor pe ntregul flux de fabricatie, precum si al produselor finite,
potrivit metodelor, frecventei si cu mijloacele prevazute n documentatia
tehnica;

 ntretinerea si repararea utilajelor n vederea mentinerii acestora n stare de

functionare, a prentmpinarii si evitarii pe ct posibil a efectelor uzurii fizice
si morale a acestora;
exploatarea instalatiilor si agregatelor energetice;

aplicarea normelor de protectie si igiena a muncii, precum si pentru

prevenirea si combaterea poluarii mediului nconjurator;

 organizarea si controlul productiei sub toate aspectele: realizarea ritmica a

productiei, realizarea de produse de calitate superioara, reducerea
consumurilor specifice de materiale, optimizarea stocurilor etc.;
transportul si manipularea materiilor prime, materialelor,
semifabricatelor, produselor, pe parcursul fabricatiei si n depozit n
vederea livrarii produselor;
urmarirea realizarii productiei si a celorlalte activitati auxiliare.

3. Functiunea de marketing-comercializare
Functiunea marketing-comercializare cuprinde activitatile privind
realizarea obiectivelor din domeniul stabilirii legaturilor ntreprinderii cu
mediul economic, n vederea asigurarii materiilor prime si material elor
necesare productiei, conservarea acestora si a produselor realizate,
transportul lor, desfacerea produselor si serviciilor.
Activitatile de comercializare a produselor trebuie sa se desfasoare pe
baza studiilor de piata.

 Functiunea marketing-comercializare cuprinde trei categorii principale de

activitati:
a) aprovizionarea tehnico-materiala, care are menirea de a asigura complet,
complex si la timp mijloacele de productie necesare desfasurarii nentrerupte
si n bune conditii a procesului de productie;
b) desfacerea, care asigura livrarea produselor, serviciilor si lucrarilor,
precum si ncasarea contravalorii acestora, deci trecerea produselor din sfera
productiei n sfera circulatiei;
c) marketingul, care are drept scop crearea si descoperirea necesitatilor
consumatorilor n vederea orientarii productiei spre satisfacerea acestor
necesitati, efectuarea de studii de piata si programe de marketing pe
produse

4.Functiunea financiar-contabila
Functiunea financiar-contabila cuprinde ansamblul activitatilor prin care
se realizeaza obiectivele privind obtinerea si folosirea mijloacelor
financiare necesare desfasurarii normale a productiei , nregistrarea si
evidenta n expresie valorica a activitatii economice din cadrul
ntreprinderii;
urmareste utilizarea eficienta a resurselor;
desfasurarea ritmica a activitatii;
semnaleaza fenomenele care influenteaza nivelul profitului si reducerea
costurilor, etc.
Functiunea financiar-contabila are implicatii n activitatea generala de
gestiune, n asigurarea fondurilor necesare pentru salarii, materii prime si
materiale, utilaje

 Activitatile acestei functiuni se grupeaza n doua categorii:

a) activitate financiara, care se refera la obtinerea si folosirea rationala a

mijloacelor financiare ale ntreprinderii, la utilizarea facilitatilor de ordin
financiar, achitarea obligatiilor financiare, contractarea de credite si
rambursarea lor etc.;
b) activitatea contabila, care asigura nregistrarea si evidenta veniturilor si
cheltuielilor, a materialelor si a productiei, calculul costurilor si determinarea
rezultatelor financiare finale, evidentierea modificarilor patrimoniale n
volum si structura.

5.Functiunea de personal
Functiunea de personal cuprinde ansamblul activitatilor desfasurate
n cadrul ntreprinderii pentru realizarea obiectivelor n domeniul
asigurarii si dezvoltarii potentialului uman.
Aceasta functiune concentreaza toata problematica privind asigurarea
cantitativa si calitativa a fortei de munca necesara ndeplinirii
obiectivelor ntreprinderii.

Principalele activitati care tin de exercitarea functiunii de personal

sunt:
asigurarea cantitativa si calitativa a fortei de munca necesare pentru
realizarea obiectivelor stabilite;
pregatirea, perfectionarea si salarizarea personalului;
rezolvarea problemelor de ordin social, raporturile salariatimanagement si sindicate-patronat, protectia personalului

 n realizarea unui echilibru stabil ntre interesele angajatilor si obiectivele

ntreprinderii trebuie sa se tina seama de:
mutatiile care au loc n prezent n organizarea interna a ntreprinderilor n procesul de
restructurare-privatizare si de ajustare la exigentele pietei concurentiale;
aparitia unor situatii specifice, determinate de patrunderea progresului
tehnicostiintific si de necesitatile retehnologizarii privind crearea de noi meserii,
disparitia altora, necesitatea specializarii lucratorilor, probleme noi privind calificarea
lor etc.;
necesitatea perfectionarii relatiilor interumane n cadrul organizarii structurale a
ntreprinderii;

modificarile legislative care, n conditiile generate de tranzitia la economia de piata,

au loc n domeniul legislatiei muncii si a salarizarii.

2. Structura socio-culturala a ntreprinderii

reflecta identitatea ntreprinderii, modul n care aceasta este perceputa n

mediul sau si pe care-l poate influenta prin actiunile de comunicare si
relatiile publice.
Imaginea ntreprinderii se formeaza prin politicile de relatii publice. La
formarea acesteia contribuie ntregul sistem de valori al ntreprinderii,
format din ansamblul regulilor acceptate de catre angajati.
De-a lungul timpului se formeaza cultura ntreprinderii care se exprima
prin ansamblul de cunostinte, de valori si comportamente de care dispun
membrii acesteia.
Dintre manifestarile culturii ntreprinderii fac parte: simbolurile
(etichetele), stilul arhitectonic, stilul vestimentar, unele elemente ce tin
de vocabularul ntreprinderii, modalitati speciale de transmitere a unor
valori si comportamente catre generatiile viitoare

3.2. Organizarea procesual a firmei

Realizarea obiectivelor
ntreprinderii este posibil
cu ajutorul componentelor
organizrii procesuale:

Piramida organizrii procesuale

 Funciunea reprezint ansamblul activitilor omogene, complementare sau

convergente, orientate asupra exercitrii unei sau mai multor tehnici, n scopul
realizrii unor obiective derivate rezultate din obiectivele generale ale ntreprinderii,
desfurate cu un personal de o anumit specialitate prin folosirea diferitor metode
i tehnici specifice.

Activitatea este ansamblul atribuiilor omogene, ndeplinite de un personal care

posed cunotine de specialitate dintr-un domeniu mai restrns n vederea
realizrii obiectivelor secundare (obiective derivate de gradul II).
Atribuia formeaz ansamblul muncilor/sarcinilor executate periodic de un personal
cu cunotine specifice unui domeniu restrns, concurnd la realizarea unor
obiective specifice.
Sarcina este format din ansamblul operaiilor, fiind o parte elementar a unui
proces de munc complex sau a unui proces de munc simplu, desfurat n scopul
ndeplinirii unui obiectiv individual.
Operaia este cea mai simpl component a organizrii procesuale, fiind executat
pe o perioad determinat de ctre o persoan la locul de munc.

ORGANIZAREA NTREPRINDERILOR SUB

FORMA SOCIETATILOR COMERCIALE
n vederea efectuarii de acte de comert, persoanele fizice si
persoanele juridice se pot asocia si pot constitui societati
comerciale.
Persoanele fizice si juridice se pot asocia si constitui una din
urmatoarele forme de societati comerciale:
a) societate n nume colectiv;
b) societate n comandita simpla;
c) societate n comandita pe actiuni,
d) societate pe actiuni;
e) societate cu raspundere limitata.

 Capitalul social constituie expresia valorica a totalitatii

aporturilor in numerar si in natura ale asociatilor care participa
la constituirea unei societati comerciale.
Pe toata durata societatii, capitalul social poate fi marit sau
micsorat, in conditiile prevazute de lege, fiind obligatorie
modificarea actului constitutiv in acest sens.
Legea stabileste un plafon minim al capitalului social pentru
anumite forme de societati comerciale. SRL- plafonul minim al
capitalului social este de 200 lei, SA - limita minima a capitalului
social este de 90.000 lei.

 Capitalul social al societatii comerciale este impartit in parti de interes (in

cazul societatilor in nume colectiv si al societatilor in comandita simpla), in
parti sociale (in cazul societatilor cu raspundere limitata), in actiuni (in
cazul societatilor pe actiuni si al celor in comandita pe actiuni).

Astfel, corespunzator valorii aportului adus, fiecare asociat dobandeste un

numar de parti sociale, parti de interes sau actiuni, dupa caz, in functie de
tipul de societate comerciala constituita.
Notiunea de patrimoniu social nu trebuie confundata cu cea de capital
social, intrucat patrimoniul unei societati comerciale cuprinde atat activul
social (format din totalitatea bunurilor aduse ca aport in societate si cele
dobandite in cursul activitatii societatii), cat si pasivul social (format din
totalitatea obligatiilor societatii, indiferent de natura acestora).

1. Societate n nume colectiv (SNC)

este formata din doi sau mai multi asociati.
se caracterizeaza prin faptul ca obligatiile sociale sunt garantate
cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a
tuturor asociatilor.
Societatile comerciale raspund mai nti cu patrimoniul social.
Potrivit acestei reguli, creditorii SNC se despagubesc n primul
rnd din patrimoniul societatii si numai atunci cnd activul
acesteia nu acopera obligatiile sociale se recurge, n subsidiar, la
avutul societarilor, care sunt raspunzatori nelimitat si solidar de
obligatiile sociale nesatisfacute de catre societatea lor n nume
colectiv.

1. Societate n nume colectiv (SNC)

Referitor la garantarea obligatiilor sociale cu patrimoniul social
trebuie sa se aiba n vedere ca patrimoniul social poate fi compus att
din drepturi, ct si din obligatii.

Dar nu ntregul patrimoniu social este la dispozitia creditorilor, ci

numai partea activului patrimoniului si numai n cazul n care acesta
este insuficient se recurge la avutul asociatilor.

2. Societatea n comandita simpla (SCS)

are n componenta sa doua categorii diferite de asociati: comanditati si
comanditari.
Comandita este contractul de asociere n care una din parti
(comanditatul) raspunde nelimitat si solidar pentru obligatiile societatii
fata de creditori, iar cealalta parte (comanditarul) raspunde numai pna
la concurenta aportului sau (n limitele capitalului investit de el).

2. Societatea n comandita simpla (SCS)

Comanditat este asociatul care raspunde pentru angajamentele SCS,
nelimitat, respectiv cu toata averea lui prezenta si viitoare, si n mod
solidar cu ceilalti.
Comanditar este asociatul a carei raspundere se limiteaza la capitalul
depus ntr-o societate n comandita simpla si care are dreptul de a
beneficia de o parte din profitul realizat de societatea respectiva.

 Att n cazul SNC si SCS, ct si al celorlalte forme de societati, bunurile

constituite ca aport n societate devin proprietatea acestora.
Asociatul care ntrzie sa depuna aportul social este raspunzator de
daunele pricinuite, iar daca aportul a fost stabilit n numerar este obligat
si la plata dobnzilor legale din ziua n care trebuia sa faca varsamntul.
Aportul asociatilor la capitalul social nu este purtator de dobnzi.
Fiecare asociat primeste nsa o cota parte din profit, numita dividend, n
functie de cota de participare la capitalul social.

3. Societatea n comandita pe actiuni (SCA)

este societatea al carei capital social este mpartit n actiuni, iar obligatiile
sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea limitata si
solidara a asociatilor comanditati; comanditarii sunt obligati numai la
plata actiunilor lor.
SCA se asemana cu societatea pe actiuni prin faptul ca patrimoniul este
divizat n actiuni, dar se deosebeste prin existenta a doua categorii de
asociati (comanditati si comanditari), fiecare avnd raspunderi diferite.
Numarul actionarilor nu poate fi mai mic de cinci.

4. Societatea pe actiuni (SA)

se caracterizeaza prin existenta unei singure categorii de asociati
si divizarea capitalului social n parti denumite actiuni .
obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, actionarii
fiind obligati numai la plata actiunilor lor.
raspunderea patrimoniala a actionarilor pentru obligatiile sociale
este limitata la valoarea actiunilor pe care le detin.
actiunile societatii sunt negociabile si liber transmisibile.
numarul actionarilor nu poate fi mai mic de cinci.
capitalul social este reprezentat prin actiuni emise de societate.

 Actiunea este un nscris, o hrtie de valoare care reprezinta o cota fixa,

dinainte stabilita, din capitalul unei SA, o hrtie emisa de o societate
comerciala care exprima dreptul de proprietate al celui ce o detine asupra
unei parti din valoarea respectivei societati comerciale, o valoare mobiliara
ce reprezinta participarea la o societate si comporta dreptul de decizie si
dreptul la cota parte din profit.
Actiunile pot fi:

nominative
la purtator.

 Felul actiunilor este determinat prin actul constitutiv, sau n caz contrar vor
fi la purtator.
Actiunile au o valoare nominala (nscrisa pe actiune) si o valoare reala,
reprezentata de pretul la care se vnd si se cumpara la un moment dat.
Posesorii de actiuni au dreptul sa participe la mpartirea rezultatelor
financiare ale ntreprinderii (sa primeasca dividende), inclusiv a activelor
ramase n cazul n care societatea este lichidata.
Dividendul este cota parte din profitul net al unei SA ce se cuvine pentru o
actiune, unei parti de fondator sau unei parti (actiuni) industriale.
nscrisul atasat la fiecare actiune de capital care da dreptul posesorului lui
legal sa ncaseze cota parte din profitul net se numeste cupon de dividend.

5. Societatea cu raspundere limitata (SRL)

mprumuta caracteristici att de la societatile de persoane (are o
singura categorie de asociati si constituirea se face n conditiile
ncrederii reciproce), ct si de la cele de capitaluri (asociatii raspund n
limita capitalului social subscris).
SRL este societatea ale carei obligatii sociale sunt garantate cu
patrimoniul social, iar asociatii sunt obligati numai la plata partilor
sociale.

 SRL se poate constitui si atunci cnd un debitor nu-si poate continua

activitatea , iar creditorii lui nu socotesc oportuna lichidarea grabita si
n consecinta se asociaza ntre ei creditorii debitorului comun pot
duce la bun sfrsit fie exploatarea, fie lichidarea lenta, operatiuni
profitabile ambelor parti.

n SRL numarul asociatilor nu poate fi mai mare de 50 iar capitalul

social se divide n parti sociale egale.
n caz de aporturi n natura, acestea pot reprezenta cel mult 60% din
capitalul social.

 Prestatiile n natura si creantele nu pot constitui aport.

Bunurile ce reprezinta aporturi n natura se transmit n momentul constituirii

societatii.
Partile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile.

Administratorii elibereaza, la cerere, certificatul constatator al drepturilor asupra

partilor sociale, cu mentiunea ca nu poate servi ca titlu pentru transmiterea
drepturilor constatate, sub sanctiunea nulitatii transmiterii.
n cazul n care ntr-o societate cu raspundere limitata partile sociale sunt ale unei
singure persoane, n calitate de asociat unic, acesta are drepturile si obligatiunile
adunarii generale.

Functionarea si administrarea societatilor

Administrarea este activitatea privitoare la gospodarirea, conducerea
si controlul existentei si miscarii valorilor materiale si banesti ale unei
societati comerciale .

n orice forma de societate comerciala, activitatile cerute pentru

aducerea la ndeplinire a obiectului societatii se realizeaza de catre
administratori , care au drepturi, obligatii si raspunderi.

 Astfel, administratorii au dreptul de a reprezenta societatea.

Acest drept nu poate fi transmis.

n cazul nerespectarii de catre administrator a acestei interdictii de
transmitere a dreptului de a reprezenta societatea, aceasta (societatea) nu
este obligata fata de terti, dar poate pretinde de la cel substituit beneficiile
rezultate din activitate.

n cazul n care administratorul substituie, fara drept, alta persoana,

raspunde solidar cu aceasta pentru eventualele pagube produse societatii.

 Administratorii sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru: realizarea

varsamintelor efectuate de asociati, existenta reala a dividendelor, existenta
registrelor cerute de lege si corecta lor completare, exacta ndeplinire a
hotarrilor adunarilor generale, stricta ndeplinire a ndatoririlor pe care
legea, actul constitutiv si statutul le impun.
Actiunea n raspundere mpotriva administratorilor apartine si creditorilor
societatii, nsa acestia o pot exercita numai n caz de faliment al societatii.

Administratorii (SNC)
se numesc prin contractul de societate sau se aleg de catre asociatii
care detin majoritatea absoluta a capitalului social, care le fixeaza
puterile, durata si eventual remuneratia.
Aceeasi competenta exista si pentru revocarea sau limitarea puterii
administratorilor.
Daca un administrator ia initiativa unei activitati ce depaseste limitele
celor obisnuite pe care l exercita societatea, nstiinteaza pe ceilalti
administratori nainte de a o ncheia, sub sanctiunea suportarii
pierderilor ce au rezultat din aceasta.

Administrarea (SCS)
se ncredinteaza unuia sau mai multor asociati comanditati.
Dreptul de a reprezenta societatea apartine fiecarui comanditat,
afara de stipulatia contrara n actul constitutiv.
Daca actul constitutiv dispune ca asociatii sa lucreze mpreuna,
decizia se ia n unanimitate.
n caz de divergenta decid asociatii care detin majoritatea
absoluta a capitalului social.
Acestia pot alege unul sau mai multi comanditati care sa
administreze societatea, sa le fixeze atributele, durata
mandatului si eventuala remuneratie, sa le revoce mandatul sau
sa le limiteze atributele.

 Asociatul care, ntr-o operatie determinata, are pe cont propriu sau

pe contul altuia interese contrare acelora ale societatii nu poate lua
parte la nici o deliberare sau decizie privind aceasta operatie. Cel care
contravine acestei reguli este raspunzator de daunele cauzate
societatii, daca, fara votul sau, nu s-ar fi obtinut majoritatea ceruta.

Societatea pe actiuni (SA)

este administrata de catre unul sau mai multi administratori.
Cnd sunt mai multi administratori se constituie n consiliul de
administratie.
Numirea si nlocuirea administratorilor se face de catre adunarea generala.
Drepturile si obligatiile partilor se stabilesc ntr-un contract de
administrare.
Consiliul de administratie poate delega o parte din puterile sale unui
comitet de directie, compus din membrii alesi dintre administratori.

CAP. 4

STRATEGIA I POLITICA NTREPRINDERII

4.1. Definirea conceptelor de strategie i politic. Tipologia
strategiilor
4.2. Deciziile n ntreprindere
4.2.1. Problematica deciziei;
4.2.2. Sistemul decizional al firmei

4.1. Definirea conceptelor de strategie i politic.

Tipologia strategiilor
Strategia economica - ansamblul obiectivelor pe care conducerea unei unitati
economice si propune sa le realizeze, obiective stabilite pe baza de studii,
cercetari stiintifice si prognoze, actiuni ce trebuie ntreprinse pe diferite
orizonturi de timp si modul de alocare a resurselor n vederea mentinerii
competitivitatii si a dezvoltarii viitoare.
Stabilirea obiectivelor - o componenta de baza a strategiei economice.
Obiectivul reprezinta, deci, acea componenta a
strategiei economice care stabileste ce si propune
sa realizeze o unitate economica n cadrul unui anumit
orizont de timp.
Pentru a-si atinge scopul, un obiectiv trebuie sa fie
precis formulat, cuantificabil si masurabil.

 n raport cu orizontul de timp stabilit, obiectivele pot fi:

- pe termen scurt,
- pe termen mediu,
- pe termen lung.
n raport cu nivelul si extinderea influentei pe care o exercita
asupra activitatii, ele pot fi
- obiective stabilite pentru nivelul organizatiei superioare,
- obiective cu caracter divizionar sau cu caracter departamental.

Pentru punerea n aplicare a unei strategii economice se stabilesc anumite

politici economice.
Prin politica economica se ntelege acea componenta a strategiei prin care
se precizeaza actiunile care trebuie ntreprinse pentru punerea n aplicare a
strategiei pe orizonturi de timp mai mici si limitele n cadrul carora trebuie
realizate obiectivele.

Pentru a putea fi elaborata n mod corect o strategie economica trebuie sa

defineasca clar 4 componente de baza:

1. sfera de aplicare a strategiei economice sau directiile n care urmeaza sa-si

desfasoare activitatea ntreprinderile;
2. desfasurarea resurselor reprezinta acea componenta care precizeaza modul
n care ntreprinderea si va utiliza resursele de munca, materiale si banesti
pentru realizarea obiectivelor propuse;
3. caracteristica distinctiva defineste domeniul de activitate sau activitatile n
care, potrivit strategiei, ntreprinderea trebuie sa exceleze;
4. sinergia reprezinta acea componenta a strategiei care defineste modalitatile
de crestere a capacitatii productive a fiecarei componente a unui ansamblu
de activitati printr-o judicioasa structurare si interactiune a acestora.
Realizarea efectului de sinergie duce la aparitia unor calitati superioare
sumei aritmetice a calitatii elementelor componente.

Strategiile economice se clasifica dupa urmatoarele criterii:

1. n raport cu nivelul de adaptare:
a) strategie la nivel de organizare superioara. Se stabileste pentru ansamblul
ntreprinderilor care se afla sub conducerea acesteia, indiferent de ramura economica din
care face parte;
b) strategie de afaceri la nivel de ntreprindere defineste modul n care o ntreprindere
intra n competitie pentru o perioada data;
c) strategia functionala se elaboreaza pentru diferitele activitati functionale ale
ntreprinderii, de regula pe perioade mai scurte. (strategia de marketing, de personal, de
finante, pe productie si strategii elaborate pe produse si pe tipuri de consumatori)
2. n raport cu dinamica obiectivelor propuse:
a) strategii economice de redresare, care se elaboreaza la nivelul acelor ntreprinderi care
se afla n prag de faliment din cauza diferitelor dificultati;
b) strategii de consolidare care se recomanda a fi utilizate de acele ntreprinderi care au
devenit fiabile sau care se mentin ntr-o stare de echilibru fragil;
c) strategii economice de dezvoltare se elaboreaza de catre ntreprinderile viabile din
punct de vedere economic, ce dispun de conditii si de capacitatea necesare pentru
extinderea viitoare a activitatii.

3. n raport cu scopul urmarit:

a) strategii inovationale,
b) strategii de piata,
c) strategii pe produse.

4. Strategiile economice se mai pot clasifica si n raport cu sfera de cuprindere, caz n care se
pot deosebi:
- strategii globale,
- strategii partiale.
5. n raport cu gradul de interdependenta:
- strategii independente, caracterizate prin faptul ca organele de conducere si fixeaza
obiectivele de dezvoltare fara restrictii din partea altor organizatii;
- strategii integrate, care trebuie sa tina seama de liniile directoare ale strategiei economice
stabilite la nivelul organizatiei superioare din care face parte.
n cadrul strategiilor economice un loc important l au strategiile economice de dezvoltare
datorita complexitatii lor si a efectelor pe care le au asupra activitatii economice de
perspectiva a ntreprinderii.

Prin strategie economica de dezvoltare se ntelege acel tip de strategie care

defineste obiectivele de dezvoltare viitoare a ntreprinderii, modul de alocare a
resurselor si actiunile ce trebuie ntreprinse pe orizonturi de timp bine
precizate, tinnd seama de accentuarea competitiei pe diferitele piete si de
cerintele asigurarii unei anumite rentabilitati pentru activitatile desfasurate.
Elaborarea unei strategii economice de dezvoltare reprezinta rezultatul unui
proces de conducere strategica la nivelul ntreprinderii.

Prin proces de conducere strategica se ntelege un ansamblu de activitati

desfasurate la nivelul conducerii superioare a ntreprinderii, ce are ca obiectiv
adoptarea unui set de decizii si prevederea unor operatiuni pe un orizont mai
mare de timp prin care sa se asigure stabilirea misiunii ntreprinderii, a
obiectivelor de realizat, elaborarea strategiilor de dezvoltare, n raport cu
procesul evolutiv pr care l nregistreaza activitatea ntreprinderii.

 La nivelul unitatilor economice desfasurarea organizata a actiunilor prevazute si

aplicarea cu succes a strategiei economice adoptate necesita o anumita activitate
de planificare.
Planificarea reprezinta o functiune de baza a managementului ce trebuie efectuata
la un nivel stiintific corespunzator, folosind metode si tehnici de lucru adecvate.
Planificarea economica se concretizeaza ntr-un ansamblu de planuri care devin
instrumente esentiale n activitatea de conducere si organizare.
Prin plan se ntelege documentul elaborat sub o anumita forma scrisa pe baza unei
metodologii bine precizate, prin care se concretizeaza prevederile strategiei
economice, luata n ansamblul ei sau pe diferite componente si se precizeaza
sarcinile care revin compartimentelor de productie si functionale pe anumite
perioade de timp.

Peter Drucker (1909-2005) fondatorul managementului modern

a punctat importanta strategiei pentru o firma
"Leadership-ul eficient nu are nimic de-a face cu discursurile sau cu simpatia pe
care o atragi din partea celor din jur. Leadership-ul este definit de rezultate, nu de
atribuiri."
"Cea mai buna cale de a prezice viitorul este sa il creezi."
"Cel mai important lucru in comunicare este sa auzi ceea ce nu se spune."
"Cea mai mare pondere din ceea ce noi numim management este sa facem mai
dificila munca celorlalti."
"Cunostintele trebuie sa fie imbunatatite, provocate si dezvoltate in mod
constant. Altfel dispar."

"Scopul marketingului este sa stie si sa inteleaga clientul asa de bine incat

produsul/serviciul sa i se potriveasca si sa se vanda singur, de la sine."
"Oamenii care nu isi asuma riscuri comit, in general, aproximativ doua mari
greseli pe an. Oamenii care isi asuma riscuri comit, in general, aproximativ doua
mari greseli pe an."

"Daca nu exista dedicatie, exista doar promisiuni si sperante... dar niciun

plan."
"Nicio institutie nu poate supravietui daca are nevoie de genii si superoameni
pentru a o manageria. Trebuie sa fie organizata in asa fel incat sa fie capabila
sa functioneaza sub un leadership compus din oameni normali, de statut
mediu."
"Planurile sunt doar intentii bune daca nu degenereaza imediat in munca
asidua."

"Antreprenorul cauta intotdeauna schimbarea, raspunde la ea si o

exploateaza ca pe o oportunitate."

4.2. Deciziile n ntreprindere

4.2.1. Problematica deciziei
Decizia economic reprezint linia de aciune aleas n mod contient n
cadrul procesului de conducere al firmei dintr-un numr oarecare de
posibiliti n scopul atingerii unor obiective n condiii de eficien maxim.
Instrument de lucru al oricarui conducator decizia presupune deci, alegerea
unei actiuni din mai multe posibile si aplicarea ei pentru atingerea
obiectivelor.
Fundamentarea deciziei necesita o activitate de pregatire si elaborare la care
participa un numar mare de compartimente si persoane dar, n final, decizia
este luata de o singura persoana.

 Procesul decizional - proces complex depinde - marimea si complexitatea

ntreprinderii si de gradul de cunoastere a conditiilor n care aceasta se
manifesta.
n acelasi timp decidentul trebuie sa posede cunostinte suficiente n
legatura cu problemele care fac obiectul deciziei, sa aiba capacitatea de a
desprinde principalele tendinte si modificari ale mediului, sa aiba
capacitatea de a raspunde prompt la aceste tendinte si sa prevada reactiile
persoanelor implicate n adoptarea si aplicarea deciziei.
Nivelul la care se ia decizia implica gradul de centralizare sau de
descentralizare al firmei (cu ct decizia este luata mai aproape de baza
ierarhiei cu att ntreprinderea este mai descentralizata, si invers cu ct
decizia este luata spre vrful ierarhiei cu att ntreprinderea este mai
centralizata).

De calitatea deciziei depind rezultatele finale ale organizatiei.

Aprecierea calitatii deciziei presupune existenta criteriilor de apreciere numite si
criterii de optimizare.
Procesul decizional implica existenta urmatoarelor elemente:
obiectivul economic, respectiv scopul urmarit, sub forma cuantificabila;
informatii referitoare la fenomenul si procesele economice care au influenta
asupra deciziei;
metodologia de prelucrare a datelor care sa permita un proces rational de
alegere.

n functie de natura lor, deciziile pot fi clasificate n:

decizii operative - decizii curente, de zi cu zi, luate pentru a asigura functionarea
normala. Sunt adoptate la nivelul cel mai de jos al ierarhiei si sunt cunoscute sub
denumirea de decizii de exploatare.
decizii administrative - au rolul de a armoniza actiunile operative. Ele permit
verificarea, controlul, orientarea alegerilor pe care le face personalul operativ. Sunt
adoptate la nivelul esalonului intermediar al ierarhiei si sunt n principal decizii de
ordin si control.
deciziile de ordin sunt deciziile prin care, responsabilul comanda
subordonatilor sai sa faca ceva n domeniul atributiilor lor
deciziile de control sunt acelea prin care superiorul constata daca ordinul
a fost bine ndeplinit
deciziile strategice - adoptate de conducerea ntreprinderii cu scopul de a stabilii
obiectivele ntreprinderii, de a fixa programe pentru a mbunatatii activitatea de
ansamblu a firmei. Acest tip de decizii angajeaza ntreprinderea pe o perioada
lunga de timp, importanta lor manifestndu-se pe de o parte prin investitiile pe
care le genereaza si pe de alta parte prin faptul ca sunt aproape ireversibile. Costul
unei decizii strategice este foarte ridicat si poate afecta supravietuirea
ntreprinderii.

Adoptarea deciziei cuprinde urmatoarele etape:

o faza de "inputs" n care trebuie sa se culeaga informatia;
o faza de transformare a informatiei n care trebuie sa se trateze, sa se
filtreze aceasta informatie pentru a efectua o alegere. n acesta etapa se
elaboreaza mai multe variante care conduc la realizarea obiectivelor
propuse plecnd de la stadiul actual al ntreprinderii;
o faza de productie a deciziei n care trebuie sa se contureze criteriile de
alegere n mai multe solutii posibile;
o faza a aplicarii deciziei;
evaluarea rezultatelor deciziei.
Procesul decizional genereaza un cost care depinde de natura deciziei,
natura organizatiei, gradul de cunoastere a conditiilor n care se
implementeaza decizia, volumul informatiei necesare.

4.2.2. Sistemul decizional al firmei

Sistemul decizional reprezinta ansamblul elementelor interdependente care
determina elaborarea si fundamentarea deciziilor. Elementele componente ale
sistemului decizional din cadrul firmelor sunt aproximativ aceleasi, dar, cu
caracteristici specifice domeniului si complexitatii firmei.
Orice sistem decizional cuprinde urmatoarele componente:
1. Decidentul, respectiv persoana sau multimea persoanelor care urmeaza sa
aleaga varianta cea mai avantajoasa din mai multe posibile, calitatea deciziei
depinznd de calitatile, cunostintele si aptitudinile decidentului;
2. Multimea variantelor decizionale, care poate fi finita sau infinita, astfel ca
alegerea variantei optime se face cu ajutorul metodelor corespunzatoare;
3. Multimea criteriilor decizionale, care reprezinta punctele de vedere n raport
cu care decidentul alege varianta. Pot fi utilizate drept criterii: profitul, gradul de
utilizare a capacitatii de productie, pretul, calitatea, termenul de recuperare a
investitiilor, durata ciclului de productie;

4. Mediul ambiant, care este reprezentat de ansamblul conditiilor interne si

externe firmei si care sunt influentate si influenteaza decizia. Acest element al
sistemului decizional se caracterizeaza printr-o mobilitate deosebita;
5. Multimea consecintelor care, ca element al sistemului decizional, cuprinde
ansamblul rezultatelor potentiale ce s-ar putea obtine potrivit fiecarui criteriu
decizional si fiecarei stari a conditiilor obiective prin aplicarea variantelor
decizionale. Stabilirea consecintelor este o activitate de previziune, care nu
ntotdeauna se poate realiza cu exactitate, deoarece nu este certa evolutia
elementelor care concura la aplicarea deciziei;

6. Obiectivele decizionale, adica nivelurile criteriilor propuse de catre decident,

urmnd a se atinge n urma aplicarii variantei decizionale alese.

 Conducerea oricarui sistem de productie, indiferent de segmentul economic

n care are loc, are nevoie n permanenta, la momentul oportun si n mod
sistematic, de anumite informatii.
Acestea sunt obtinute prin instrumente specifice care permit n orice
moment accesul la un fond de informatii n raport de care se adopta o serie
de decizii referitoare la activitatea firmei si atingerea obiectivelor propuse.
Informatiile necesare se refera la starea mediului economic, modul cum sunt
atinse n timp anumite obiective programate, situatia resurselor disponibile,
comportamentul celorlalti agenti economici.

Ansamblul acestor informatii formeaza asa-numitul tablou de bord si poate fi

definit drept ansamblul coerent de informatii oferite sintetic si operativ, care
asigura conditiile de exercitare a atributelor conducerii la fiecare nivel
ierarhic.

CAP. 5
COSTURILE N NTREPRINDERE
5.1. Costurile de productie - delimitari conceptuale
5.2. Structura costurilor n ntreprindere
5.3. Necesitatea si caile de reducere a costurilor n ntreprindere

5.1. Costurile de productie - delimitari conceptuale

Costul de productie este unul din cei mai importanti indicatori sintetici ce
caracterizeaza ntreaga activitate economica a unitatilor productie si constituie
un element de baza al eficientei economice la nivel de ntreprindere, ramura
economica sau pe ntreaga economie nationala, si nu numai.
Cunoasterea categoriei economice de cost de productie este indisolubil legata
de cunoasterea valorii, respectiv a procesului de cheltuire a muncii sociale n
activitatea de obtinere a productiei materiale.

n sfera productiei materiale, costul de productie este partea din valoarea

marfurilor care reflecta n expresie baneasca cheltuielile de productie
efectuate de unitatile economice producatoare de mijloace de productie
consumate (f) si pentru retribuirea lucratorilor (R) n vederea obtinerii si
desfacerii unui produs sau a ntregii productii.

 n procesul realizarii activitatii unei ntreprinderi, se efectueaza cheltuieli cu

mijloace de productie, materialele ct si cu plata muncii lucratorilor care
concura la realizarea serviciilor turistice; totalitatea acestor cheltuieli
constituie costul n ntreprindere.

Prin urmare, costul n ntreprindere reprezinta n expresie valorica volumul

cheltuelilor efectuate pentru realizarea produsului oferit.
Pentru a se fundamenta corespunzator planul costurilor si a se stabili
masurile de reducere a acestora fara a influenta negativ calitatea produselor
si serviciilor este necesar sa se cunoasca structura costurilor din
ntreprinderi.

5.2. Structura costurilor n ntreprindere

Teoria si practica economica scoate n evidenta clasificarea cheltuielilor din activitatea
de productie, circulatie si prestatii de servicii, dupa mai multe criterii, dintre care
evidentiem:
gruparea cheltuielilor dupa destinatia lor, unde avem:
- remuneratia lucratorilor; impozitul pe fondul de salarii si contributia la asigurarile
sociale; amortizarea mijloacelor fixe; chirii pentru mijloacele fixe luate cu chirie;
cheltuieli cu reparatiile capitale; cheltuieli cu transportul, depozitarea, pastrarea si
pregatirea desfacerii marfurilor; dobnzi bancare; cheltuieli pentru publicitate si
reclama; cheltuieli de ntretinere, reparatii curente si revizii tehnice la mijloacele fixe,
cu exceptia cladirilor, uzura, repararea si ntretinerea obiectelor de inventar cu
caracter operativ; cheltuieli ale unitatilor operative; materii prime, materiale;
cheltuieli administrative; cheltuieli generale ale ntreprinderii etc.

 gruparea cheltuielilor dupa modul de includere n costul de productie poate fi

mpartita n :
- cheltuieli directe - acele cheltuieli care n momentul efectuarii lor se pot repartiza
direct pe produsul sau prestatia pentru care s-a facut cheltuiala respectiva
- cheltuieli indirecte - acele cheltuieli care privesc activitatea ce se desfasoara n
legatura cu realizarea mai multor produse sau prestatii sau privesc ntreaga
activitate a unitatilor economice respective.
gruparea cheltuielilor dupa raportul lor cu volumul productiei poate fi facuta
astfel:
- cheltuieli variabile, a caror marime se modifica odata cu volumul prestatiilor
asigurate sau cu cantitatile de productie fabricate; ele sunt n general toate
cheltuielile directe, definite n clasificarea anterioara si
- cheltuieli conventional-constante, care ramn de regula, aceleasi chiar daca
volumul productiei creste sau scade, n general acestea fiind cheltuieli indirecte.

 Aceasta clasificare are o importanta practica deoarece cunoscndu-le, se

poate actiona pentru reducerea cheltuielilor conventional-constante ce
revin pe unitatea de produs sau de venit obtinut din prestatii pe baza
sporirii volumului vnzarilor sau de marfuri, prestatii realizate pe unitatea
de suprafata sau capacitatea de cazare, prin folosirea mai buna a capacitatii
de desfacere a retelei comerciale.

Cunoasterea structurii costurilor, precum si stabilirea lor pe criterii rationale

au o mare nsemnatate practica, ndeosebi n orientarea actiunii de
reducere a cheltuielilor, cu precadere spre elementele ce detin o pondere
mai mare, fara a neglija niciodata posibilitatea de reducere a cheltuielilor
orict de mica ar fi ponderea elementului de cheltuieli n totalul costurilor.

5.3. Necesitatea si caile de reducere a costurilor n

ntreprinderi
Micsorarea continua si sistematica a costurilor de productie reprezinta o
cale, si totodata, necesara pentru sporirea eficientei economice si a
micsorarii pretului de livrarea a produselor si a tarifelor si implicit pentru
ridicarea continua a nivelului serviciilor prestate.
Dintre caile de reducere a costurilor n ntreprinderi putem mentiona:
- reducerea cheltuielilor materiale;
- cresterea productivitatii muncii;
- reducerea cheltuielilor generale si a altor cheltuieli neproductive.

 Reducerea cheltuielilor materiale - necesitate obiectiva determinata de nevoia

sporirii permanente a eficientei muncii sociale, de caracterul limitat al
resurselor de materii prime si materiale, de importanta pe care o are n
cresterea venitului national, pe aceasta baza, crendu-se conditii pentru
accelerarea reproductie largite, a dinamizarii progresului economic, si nu n
ultimul rnd de faptul ca, tinnd cont de ponderea acestor cheltuieli n
totalitatea cheltuielilor de circulatie, au importanta n cresterea eficientei
economice a fiecarei ntreprinderi.
Masurile luate pentru reducerea cheltuielilor materiale pot fi:
- reducerea consumurilor specifice de materiale, actiune ce poate fi influentata
direct prin stabilirea unor norme de consum stiintific fundamentate, acestea
fiind un instrument eficace n lupta mpotriva risipei si constituind totodata o
baza pentru o aprovizionare corespunzatoare si crend posibilitatea de a se
reduce n mod sistematic stocurile de materiale;
- reducerea si valorificarea rationala a deseurilor;

- reducerea consumurilor de energie electrica, combustibil, apa, printr-o mai

buna utilizare a instalatiilor si introducerea de tehnologii moderne de nlocuire
a surselor clasice de producere a energiei;
- mbunatatirea coeficientilor de utilizare a ntreprinderilor de productie si de
prestari servicii;
- reducerea cheltuielilor neeconomicoase si a pierderilor de materii prime si
materiale;
- introducerea si extinderea gestiunii economice interne la nivelul sectiilor si
unitatilor operative de prestatii si desfacere,
- organizarea si tinerea unei evidente riguroase a cheltuielilor pe unitati si
elemente de cheltuieli;
- accelerarea vitezei de circulatie a marfurilor printr-o mai buna circulatie a
acestora precum si nlaturarea verigilor inutile intermediare;
- evitarea fragmentarii stocurilor greu vandabile si reducerea pierderilor de
ambalaje.

 Cresterea productivitatii muncii este cea de-a doua cale de reducere a

costurilor, productivitatea muncii fiind considerata un indicator important al
calitatii care caracterizeaza n mod sistematic activitatea ntreprinderilor pe
linia utilizarii fortei de munca.
Sporirea productivitatii muncii se realizeaza, n principal, prin:
- perfectionarea organizarii productiei si a muncii n procesul bunurilor de
consum, prin reteaua proprie de productie;
- folosirea ct mai deplina a fortei de munca si a timpului de munca prin
ntarirea ordinii si disciplinei n productie, lichidnd pierderile de timp de
munca inutile;
- cresterea gradului de calificare a tuturor lucratorilor;
- corelarea numarului de personal cu necesitatile ntreprinderii;

- introducerea tehnicii noi si a tehonologiilor moderne;

- mecanizarea lucrarilor din activitatea de desfacere a marfurilor;
- intensificarea preocuparilor pentru sporirea continua a volumului de marfuri
desfacute, n special a celor din productia interna, si a sporirii ncasarilor
valutare pe aceeasi capacitate de desfacere;
- organizarea retelei de desfacere printr-o rationalizare, dezvoltare si amplasare
a acesteia, tinndu-se seama de volumul desfacerilor, de frecventa
cumparatorilor si de cerere;
- dezvoltarea constiintei tuturor lucratorilor.

 Reducerea cheltuielilor generale si a altor cheltuieli neproductive este ultima cale

de reducere a costurilor n ntreprinderi, cheltuieli care fac parte din categoria asaziselor cheltuieli conventional-constante, adica salariile personalului, cheltuieli de
posta, telefon, deplasari etc.
Deoarece aceste cheltuieli nu se afla ntr-un raport direct proportional cu cresterea
volumului de prestatii, orice sporire a acestora din urma conduce la o reducere a
acestor cheltuieli pe unitatea de prestatie. Pentru reducerea lor este necesara:
- determinarea unei proportii optime dintre lucratorii direct productivi si cei auxiliari;
- eliminarea deplasarilor inutile si micsorarea cheltuielilor de birou, posta, telefon,
fax;
- evitarea risipei si imobilizarilor mijloacelor circulante si banesti, actionndu-se
pentru cresterea vitezei de rotatie a acestora si eliminarea creditelor nejustificate;
- folosirea rationala a materialelor de ntretinere, reducerea reparatiilor si costurilor
acestora la cladirile cu caracter administrativ.