Sunteți pe pagina 1din 7

ANTIGEN

L. Deutsch, 1899 orice substan care este


recunoscut ca strin de organism, care este
capabil s declaneze reacii imune specifice
i s interacioneze cu produsele acestor
reacii.
Antigen (greac: anti=contra i geano=a
nate, a genera) este termenul care definete
orice substan de origine endogen sau
exogen, care, odat ajuns n organism, nu
este recunoscut ca proprie i determin
apariia unui rspuns imun, ce vizeaz
neutralizarea i eliminarea ei. Odat ptrunse
n organism antigenele pot determina:
Sinteza de molecule de anticorpi, care le
recunosc specific.
Instalarea memoriei imunologice ("amintirea"
organismului despre ntlnirile anterioare avute
cu acelai antigen).
Apariia eventual a unor reacii imune
aberante: reacii alergice, autoimune etc.
Imunitatea antiviral este reprezint
totalitatea de proprieti ereditare i dobndite
pe parcursul dezvoltrii organismului, care
exclud ptrunderea i reproducerea V. n celul.
Aceste proprieti specifice, numite factori ai
imunitii, se deosebesc dup origine i
mecanismele de aciune, evideniind:
Imunitatea umoral
Imunitatea mediat cellular
Imunitatea umorala este imunitatea mediata
prin secretia de anticorpi produsi de celulele
limfocite B. Acestea se transforma in
plasmocite care secreta anticorpi.
n organism, imunitatea mediat celular
ndeplinete urmtoarele funcii:
- protecia fa de infeciile bacteriene cu
localizare intracelular, fa de infeciile
fungice, virale i cele produse de protozoare;
- rezistena fa de multe tipuri de celule
tumorale;
- mediator al proceselor inflamatorii asociate cu

Imunitatea proprietate general a


organismelor vii
Sistemul imunitar reprezint un produs complex
al evoluiei milenare constituit dintr-o reea de
celule, esuturi i organe care funcioneaz
mpreun i au drept scop principal protecia
organismului mpotriva agenilor patogeni
(bacterii, virusuri, micoplasme, ricketsii,
protozoare, fungi) i toxinelor.
IMUNITATE nereceptivitatea organismului la
orice agent strin din punct de vedere genetic.
IMUNITATE capacitatea de aprare specific a
organismului fa de agresorii externi (virusuri,
bacterii, ciuperci, protozoare, toxine) ct i fa
de propriile molecule i unele celule degradate
sau modificate.
Sarcina fundamental a imunitii distincia
dintre moleculele i celulele proprii (self) i cele
strine (non-self)
SELF= reprezinta totalitatea macromolelulelor
solubile sau structurale existente in celulele unui
organism animal, molecule care pot fi
considerate in raport cu S.I. al individului
respective drept structuri proprii.
In conditii normale S.I. nu reactioneaza
impotriva self-ului.
NON-SELF= reprezinta o structura straina in
raport cu S.I. al organismului respectiv si
deoarece structurile non-self se abat de la
modelul informational propriu S.I. raspunde prin
mecanisme specifice de aparare.
Celulele si moleculele S.I. sunt distribuite in tot
organismul dar in unele organe si tesuturi
densitatea celulelor cu functii immune este
foarte ridicata. Aceste organe denumite
LIMFOIDE sunt entitati anatomice distincte si
reprezinta sediul de desfasurare si maturare a
celulelor imunitare/sediul de desfasurare
efectiva a raspunsului imun.
Imunitatea ereditar (nespecific, de specie
sau constituional) const n nereceptivitatea
legat de particularitile biologice naturale
nnscute ale omului i ale unor specii de
animale fa de unele boli, de care sufer alte

diferite procese infecioase;


- respingerea alogrefelor.
n toate aceste cazuri, reacia imun mediat
celular se declaneaz nainte de sinteza
anticorpilor.

specii de animale. Se transmite prin ereditate.


De ex., omul este imun fa de astfel de boli ale
animalelor, ca pesta bovin, holera aviar,
anemia infecioas a cailor . a., iar animalele, la
rndul lor, nu snt afectate de multe boli ale
omului: febr tifoid, scarlatina, sifilis, rujeol .
a.

imunitatea dobndit (specific) const n


nereceptivitatea organismului la boli infecioase
obinut n procesul vieii individuale ca rezultat
al ptrunderii antigenelor i formrii n
organism a anticorpilor (imunoglobulinelor)
specifici sau n urma sensibilizrii specifice a
limfocitelor. Se dobndete pe cale natural i
artificial. n ambele cazuri se disting:

imunitatea dobndit activ, cnd organismul


produce singur anticorpi n urma unei boli
infecioase suportate sau a imunizrii
(vaccinrii) active, i imunitatea dobndit
pasiv, care se obine pe contul anticorpilor gata
formai la introducerea artificial n organism a
serurilor imune sau transmii pe cale natural
de la mam la ft prin placent i lapte.

TIPURILE DE IMUNITATE
Ereditar (natural, de specie). Poate fi
absolut (lipsa intei) sau relativ.
Dobndit (achiziionat)
Activ
- natural (post-infecioas)
- artificial (n urma vaccinrii)
Pasiv
- natural (transplacentar, prin laptele
matern),
- artificial (administrarea Ac/seruri imune
sau a limfocitelor).
Imunitatea dobndit poate fi:
Imunitate antibacterian, antiviral,
antimicotic, antitoxic, antitumoral.

Organele sistemului imun sunt clasificate


in organe limfoide primare si organe
limfoide secundare.
Organele limfoide primare (maduva hematogena
si timusul) sunt de o insemnatate majora in
imunitate deoarece ele reprezinta sediul
limfopoiezei. La nivelul lor, componentele
celulare ale sistemului, limfocitele B si
limfocitele T, se diferentiaza din precursori
derivati din celula stem, prolifereaza si se
matureaza in celule functionale. O parte
semnificativa din aceste celule, limfocitele,
dobandesc aici receptori specifici pentru antigen
si sunt selectate pentru capacitatea lor de a nu
recunoaste antigene self.

n funcie de mecanismele reaciilor imune:

Maduva hematogena este localizata in


trabeculele tesutului osos spongios din epifizele
oaselor lungi, din grosimea oaselor late si din
interiorul oaselor scurte. Din punct de vedere
histologic, ea este formata din stroma, vase
sangvine, limfatice si nervi. Stroma este formata
din celule conjunctive reticulare.
Timusul este situat retrosternal. Glanda cu
secretie interna, timusul reprezinta un organ
vital. Timectomia neonatala la soareci duce la
tulburari in dezvoltare, oprirea cresterii si, in

Imunitate umoral, exercitat prin


intermediul unor proteine numite anticorpi (Ac,
Ig), produse de limfocitele B. Fiind secretate n
sange i lichide biologice neutralizeaz i
elimin virusurile extracelulare i toxinele lor.
Imunitate celular, eficient la eliminarea
paraziilor intracelulari sau a celulelor tumorale.
Este exercitat prin intermediul limfocitelor T
(citotoxicitate direct, activarea macrofagelor).

III. n dependen de persistena


patogenului:
- Imunitate steril se manifest dup
eliminarea agenilor patogeni din organism
(rujeol, rubeol).
- Imunitate nesteril nereceptivitatea se
pstreaz doar n perioada aflrii m/org. n
organism (tuberculoz, sifilis).
Imunitatea care elibereaz complect
organismul de agentul patogen se numete
imunitate s t e r i l . Uneori imunitatea fa
de o boal este determinat de prezena
agentului patogen al acestei boli n organism
(n tuberculoz, sifilis, malarie, bruceloz . a.)
i este cunoscut sub denumirea de
imunitatea nesteril sau imunitatea
infecioas.

IMUNITATEA UMORALA
Rspunsul imun umoral const n producerea
de ctre Limfocitele B a Ac specifici i intervine
n:
Distrugerea patogenilor extracelulari,
Neutralizarea virusurilor,
Inhibarea toxinelor.

cele din urma, moarte. La om, dezvoltarea


timusului este in progresie continua de la
nastere pana la pubertate, cand atinge apogeul
dezvoltarii sale. Dupa pubertate, involueaza
lent, dar nu isi inceteaza activitatea pana la
moarte. In patologia timusului este cunoscut
sindromul Di George. Copiii care prezinta acest
sindrom au anomalii cardiace; ei sfarsesc la
varste fragede prin aparitia unor suprainfectii si
a unor tulburari de circulatie.
Organele limfoide secundare sunt
reprezentate de splina, ganglionii limfatici
si tesutul limfoid asociat mucoaselor.
Splina este un organ situat in partea stanga
superioara a abdomenului. Ca si timusul, la
exterior prezinta o capsula de natura
conjunctiva ce trimite in interiorul organului, in
parenchim, prelungiri care alcatuiesc trabecule.
Al doilea tip de organe limfoide secundare
incapsulate sunt ganglionii limfatici.
Ganglionii limfatici sunt dispusi pe traiectul
vaselor limfatice din organism. In unele zone, ei
formeaza grupuri ganglionare.
Rspunsul umoral asigur eliminarea Ag exogeni
i se caracterizeaz prin producia crescnd de
Ig specifice pentru Ag care au declanat
generarea de Ig.

Limfocitele B sunt raspunzatoare de raspunsul


imunitar umoral; ele sunt specializate in
producerea de anticorpi, pe care ii secreta dupa
ce s-au transformat in plasmocite si difuzeaza in
Imunoglobulinele (denumite si gamaglobuline umorile (lichidele) organismului.
sau globuline imune serice) sunt substante
Rolul Ac n Imunitate
obtinute din plasma sanguina umana
Coninutul Ac n snge determin gradul de
Imunoglobulinele G (Ig G) sunt anticorpii
rezisten a organismelor la V. Uneori aceast
majori produsi ca raspuns la un contact
legitate nu se manifest, demonstrnd c Ac
secundar cu un antigen (substanta straina
acioneaz doar n mediul intern deosebit de
organismului, capabila sa declanseze raspunsul complex al organismului, aflndu-se n legtur
imun).
strns cu ali factori ai imunitii (interferon,
IgM sunt anticorpii majori produsi in timpul
inhibatori).
raspunsului imun primar. Au o structura
La infeciile virale neurotrope e necesar ca Ac s
pentamerica, 5 molecule de IgM fiind legate
ptrund nu doar n serul sanguin, ci i n
printr-un oligopeptid jonctional.
sistemul nervos central.

IgA sunt anticorpii secretori majori; se gasesc


in lacrimi, saliva, secretii respiratorii,
gastrointestinale si urogenitale.
IgD - este o proteina cu masa moleculara de
180 kDa, ce reprezinta 0.25% din totalul
imunoglobulinelor serice.
IgE - sunt imunoglobuline fixate prin
fragmentul Fc pe suprafata mastocitelor;
cuplarea lor cu antigenul produce degranularea
mastocitului cu declansarea reactiei alergice.

Edward Jenner Printele


vaccinrii

Ac nu acioneaz la ptrunderea direct a V. n


esutul receptibil, deoarece n el Ac sau lipsesc,
sau se afl n concentraii mici.
Ac antivirali se conin n globulinele serului
sanguin, iar cea mai mare concentraie se afl n
gama globuline.
Anticorp se numete o molecul de natur
proteic (globulin), produs n organitele
limforeticulare sanguine denumite limfocite,
capabil s recunoasc o particul strina de
organism, denumit antigen, i s declaneze o
reacie imunologic, care are ca rezultat
ndeprtarea respectivei particule.

Factorii nespecifici ai Imunitii


Dintre factorii nespecifici ai Imunitii fac parte:
-rezistena specific a celulelor,
-receptivitatea determinat de vrst,
-aciunea inhibatorilor nespecifici,
-fagocitoza,
-temperatura corpului,
-Interferonul

Una dintre primele forme de


imunitate cunoscute
(descoperit de I. I.
Mecnicov) este fagocitoza
capacitatea leucocitelor de a
ngloba i digera particulele
eterogene, inclusiv bacterii i
resturi de celule dezintegrate.
Temperatura nalt
inactiveaz V., iar cea joas
reduce rezistena corpului.
T. acioneaz indirect prin
schimbarea
metabolismului. Se explic
prin reducerea pH.
Are lor inactivarea V.
extracelulare, inhibarea
reproducerii V. n celul,

Este determinat de particularitile


metabolice:
- Sinteza unor substane ce stimuleaz
reproducerea V. la copii (Stimuloni),
- Sinteza substanelor ce inhib
reproducerea V. (Interferoni),
-Aciunea hormonilor gonadotropici stimuleaz
I., iar castrarea o reduce, ns inocularea
cortizonului i a hormonului gonadocorticotropic
o reduce, deoarece se stopeaz sinteza Ac.
Inhibitorii antivirali
Reprezint substane de natur lipo- i mucoproteic, care se
conin n ser, saliv i n esuturile omului i animalelor i pot
inhiba reproducerea V.
Dup rezistena la temperatur pot fi:
-Termolabili se descompun la 62-650C,
- Termomoderai 66-750C,
- Termostabili - 75-1000C.

Interferon
Reprezint proteine sintetizate in mod normal in unele celule din
organism, avand rolul de protecie impotriva infectiilor
bacteriene, virale si parazitare, precum i a celor canceroase.
Isaacs A., Lindenmann J. (1957) - la inhibarea V. gripei, inactivat
termic, cu membrana corioalantoic a embrionului de gin cu
scopul de a cerceta capacitatea lui de a interfera cu virusul
omolog, infecios.
Ei considerau c particulele V. care cauzau interferena vor fi
eliminate pe calea adsorbiei, ns, spre mirarea lor, ei au

intensificarea sintezei
constatat, c capacitatea mediului de a stopa reproducerea V nu
interferonului, activizarea
numai c nu se reduce, ci din contra, se amplific. S-a
proceselor metabolice,
demonstrat c aceast interferen este condiionat de un nou
reducerea pH mediului.
inhibator, numit Interferon.
Diversivitatea interferonilor
Particulariti de producere i aplicare
IFN alfa 1, 2 si 4 fiind cele mai utilizate in
Cele mai importante forme de interferon se
tratament;
produc in:
- IFN-beta 2 larg utilizat in tratament;
- Leucocite - interferonul alfa;
- IFN-delta;
- Fibroblati - interferonul beta;
- IFN-epsilon;
- Limfocite - interferonul gamma;
- IFN-gamma -utilizat in tratament in unele
E.coli Genoingineric .
situatii;
Efectele interferonului pentru tratament
- IFN-kappa;
Cele mai importante aciuni fiziologice sunt:
- IFN-lambda-1, 2, 3;
- Antiviral/antimicrobian/antiparazitar;
- IFN-omega;
- Antiproliferativ (anticanceroas);
- IFN-tau;
- Imunomodulatoare (de control al mecanismelor
- IFN-zeta.
imune de aprare a organismului).
Interferonul alfa, beta i omega sunt incadrate
n tipul I de interferoni, iar interferonul gamma
n tipul II, fiind i cele mai utilizate n
tratamentul curent al unor boli.
Interferonul alfa beta si omega sunt
incadrate in tipul I de interferoni, iar
interferonul gamma in tipul II, fiind si cele
mai utilizate in tratamentul curent al unor
boli.
SINTEZA INTERFERONULUI
Se formeaz in vivo i in vitro la interaciunea
cu V. nativ sau inactivat cu UV. Se sintetizeaz
la inocularea virusurilor, microorganismelor,
endotoxinelor, polizaharidelor i
lipopolizaharidelor.
Se depisteaz dup 1-2 ore de la inocularea V.
Se conine n snge, urin, lichidul intracefalic,
coninutul nazofaringelui, organele interne.
Intensitatea producerii I. depinde de specia i
vrsta animalului, crescnd odat cu vrsta. n
organismele imunizate I. se sintetizeaz mai
lent.
La ptrunderea virusului n celul se pot forma
i diferii stimulatori i antagoniti ai I.:
- Blocheri,
- - Stimuloni.

PROPRIETILE INTERFERONILOR
Indiferent de condiiile de sintez (specie, tipul
celulelor, temperatura de cultivare, originea i
proprietile inductorilor) I. au proprieti
comune:
I. proteine simple cu masa molecular mic
(20000 30000),
- se inactiveaz la congelare i decongelare, la
aciunea UV, se descompun la aciunea
tripsinului i pepsinei, dar nu se descompun la
aciunea ribonucleazei, dezoxiribonucleazei,
- rmne rezistent la aciunea temperaturilor
nalte (60-800C timp de una or),
- acioneaz att n mediu acid (pH2), ct i
bazic (pH10).
Specificitatea - I. protejeaz mai efectiv
organismele din specia n care a fost sintetizat i

de specia de V., care la indus. Spre deosebire de


Ac au un spectru mai larg de aciune.
I. nu este toxic i are aciune antigenic slab,
ceea ce permite inocularea multipl n doze
mari.

MECANISMELE DE FORMARE A
Aciunea I. se manifest doar la ptrunderea virusului
INTERFERONILOR
in celul. I. nu stopeaz adsorbia V. pe celul, iar
Formarea I. este indus de AN viral. AN
pentru aciune lui e necesar integritatea celulei.
bicatenari sunt mai activi dect cei
I. acioneaz ca inhibator a sintezei polimerazelor. I.
monocatenari.
derepreseaz sinteza altor proteine celulare, care
Informaia despre sinteza I. este
posed activitate antiviral.
codificat n ADN celular. n celulele
Ca inductor al altor proteine cu aciune antiviral:
neinfectate funciile genelor responsabile I. blocheaz formarea polizomilor,
de sinteza I. sunt blocate.
I. inactiveaz funcionalitatea ribozomilor,
La ptrunderea V. n celul, AN virali
I. eliberat ptrunde n alte celule i induce sinteza
depreseaz funcia genelor structurale
proteinelor represoare
corespunztoare i n rezultat celula
sintetizeaz I. (Teoria Jacob i Monot,
1961).
APLICAREA INTERFERONILOR
Profilaxia i tratarea virozelor pe
Cele mai importante efecte secundare
calea inoculrii exogene a I. sau a
- Manifestri asemntoare virozelor (subfebra, dureri de
stimulatorilor de formare a lor,
muchi, secreie nazal);
numii Interferonogeni.
- Depresie, uneori sever;
Se folosesc vaccinuri vii sau
Scdere n greutate, reducerea apetitului;
inactivate i interferonogeni
- Cderea parului (alopecie);
sintetici, aplicnd 2 metode posibile
- Diaree;
de tratament:
- Dureri abdominale;
- monoterapia (Interferon pegylat
Scderea numrului de leucocite, globule roii i
alfa),
trombocite;
- terapia combinat (Interferon
- Edeme (umflarea gambelor);
pegylat alfa i Ribavirina).
- Insomnie;
Se nregistreaz un ir de avantaje
- Greuri;
fa de imunizarea cu vaccinuri:
- Dureri la locul de injectare;
- Rezistena organismelor se
- Tulburri ale funciei tiroidei;
nregistreaz repede dup inoculare
Dureri osoase;
i se inhib toate virusurile.
- Eruptii cutanate;
- I. se elimin rapid din organism i
Scderea capacitii de munc.
se cere inocularea dup 7-10 zile.
efecte secundare ale interferonului
Dei este o substan a organismului i ar trebui s
fie bine tolerat, interferonul are numeroase efecte
secundare.

Cu toate acestea, efectele secundare nu sunt att de


severe nct s se ntrerup tratamentul.