Sunteți pe pagina 1din 1

Stimat doamn Cezara Mironica, redactor ef la cotidianul Vremea Noua,

V adresez prezentul drept la replic ca urmare a publicrii, n data de 10.11.2011, n


cotidianul Vremea Noua, a articolului intitulat Jandarmii au instituit teroarea la Pungesti , n
care autorul, Marcel Chiriac, aduce acuzaii nefondate la adresa mea i a colegilor mei, membrii
ai Inspectoratul de Jandarmi Judeean Vaslui. Domnul , Marcel Chiriac, n cadrul discursului su,
nu a adus nicio dovad n sprijinul afirmaiilor sale calomnioase.
Astfel,nici o persoan nu a suferit acte de agresiune fizic din partea jandarmilor, att la
locul unde s-au desfurat evenimentele, ct i pe timpul deplasrii sau pe durata activitilor de
identificare desfurate la sediul Poliiei Vaslui. Msurile de sancionare adoptate de
Jandarmerie: au fost definitivate activitile de identificare a 7 persoane, care au fost conduse la
sediul Poliiei Vaslui; pentru 6 dintre acestea s-au ntocmite actele de sesizare sub aspectul
svririi faptei de 'blocare a unei ci de comunicaie ', pentru o persoan din cele ase au fost
ntocmite i actele de constatare sub aspectul svririi faptei de distrugere, prevzut de Codul
Penal; pentru cea de-a aptea persoan s-a aplicat o sanciune contravenional cu amend n
cuantum de 500 lei, pentru fapta de participare la o adunare public nedeclarat urmat de
refuzul prsirii acesteia la solicitarea forelor de ordine. Pentru activitatea de constatare a
mprejurrilor de svrire a faptelor antisociale personalul Jandarmeriei Romne i-a asigurat
mijloacele de probare necesare (nregistrri video, fotografii operative) ce vor fi puse la
dispoziie la solicitare organelor de urmrire penal. n ceea ce privete faptele de natur penal,
actele ntocmite de ctre jandarmi vor fi naintate pentru soluionare organelor de urmrire penal
competente teritorial.
n ncheiere, ca reprezentant al Inspectoratul de Jandarmi Judeean Vaslui, in s va anun
c ateptm scuze realizate n mod public din partea domnului Marcel Chiriac, jurnalist al
cotidianului Vremea Noua.

S-ar putea să vă placă și