Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir

REFERAT
Echilibrul financiar al intreprinderii

Bogoi Cristina Andreea

Grupa 2 An II MTC

ECHILIBRUL FINANCIAR AL INTREPRINDERII

1.1 CONCEPTUL DE ECHILIBRU FINANCIAR SI ECUATIILE SALE

DE EXPRIMARE

Notiunea de echilibru financiar este una dintre cele mai

greu de definit din domeniul financiar, datorita ipotezelor pe care se
bazeaza si a formelor de exprimare pe care le are. Ipotezele in functie de
care se poate defini si analiza echilibrul financiar se refera la modul de
functionare a pietei financiare si la comportamentul celor interesati in
cunoasterea situatiei financiare a agentului economic. Este vorba de
actionari si creditori.
In acest context, economistul G. Charreaux arata ca,
echilibrul financiar este satisfacut daca reabilitatea investitiilor permite
satisfacerea exigentelor in termeni de reabilitate a actionarilor si creditorilor,
tinand cont de riscurile pe care acestia le suporta. Riscurile pot aparea in
conditiile in care piata financiara nu functioneaza perfect. In acest caz se
modifica si comportamentul tertilor agentului economic: actionarii, in cazul
in care acesta este cotat la bursa, opereaza cu actiunile lor, iar creditorii
reduc imprumuturile acordate acestuia.
Din punct de vedere al agentului economic, aprecierea
echilibrului financiar este legata de obiectivele sale, care sunt
supravietuirea, asigurarea unei rentabilitati satisfacatoare pentru cei care
au adus resursele necesare activitatii economice, cresterea economica,
diversificarea si dezvoltarea in functie de oportunitati. Toate acestea se
subordoneaza obiectivului major al intreprinderii: maximizarea valorii
intreprinderii.
De asemenea, echilibrul financiar depinde de flexibilitatea
financiara cu care uneori se confunda. Flexibilitatea financiara reprezinta
capaci 131i87b tatea pe care intreprinderea o manifesta in materie de
mobilizare rapida de lichiditati. Ea inseamna o structura financiara
adecvata, un arbitraj intre marimea capitalurilor proprii, a datoriilor si a

costului acestora, care sa asigure finantarea unor oportunitati de investitii,

strategice sau de natura comerciala. Altfel spus se urmareste modul de
utilizare a resurselor proprii si imprumutate ale agentului economic.
Se poate spune ca pentru un agent economic, un echilibru
financiar apare ca o stare sau ca un sistem de stari partiale care se intinde
asupra tuturor elementelor patrimoniale si a rezultatelor financiare ale
acestuia. Pentru a-l aprecia trebuie analizate toate starile partiale,
proportionalitatea si relatiile dintre acestea.
Ca parte componenta a echilibrului economic, echilibrul financiar este dat
de egalitatea intre capitalul economic si resursele sale de constituire, intre
incasari si plati, intre fonduri si resurse.
O modalitate prin care se poate exprima echilibrul financiar este egalitatea
dintre resursele financiare si folosintele acestora, adica:
RESURSE FINANCIARE = FOLOSINTELE
RESURSELOR
Resursele financiare ale unei intreprinderi pot fi:

veniturile ce provin din activitatea de baza si alte activitati (V);

pasivele de exploatare si cele din sectorul de investitii (Pe);

creditele de la banci si alte organisme financiare (C);

finantari de la bugetul de stat (Fb);

aporturi noi ale actionarilor (A);

alte resurse (Ar).

Toate acestea pot fi sintetizate in relatia de mai jos, astfel:
Resursele financiare = V + Pe + C + Fb + A +
Ar

Folosintele resurselor pot fi :

stocuri, clienti si conturi asimilate (S);

cheltuieli legate de personal (Cp) referitoare la actiuni sociale,

culturale, sportive, de stimulare suplimentara, protectie sociala, etc;

cheltuieli de investitii (Ci);

cheltuieli pentru tehnica noua (Ctn);

cheltuieli ce se suporta din venituri (Csv);

plata obligatiilor referitoare la impozitul pe profit si circulatia

marfurilor; restituirea creditelor si plata dobanzii (Of);

alte cheltuieli (Ac);

Folosintele resurselor devin :
Folosintele resurselor = S + Cp + Ci + Ctn + Csv + Of + Ac

In consecinta, tinand seama de componenta resurselor

financiare si a folosintelor acestora, echilibrul financiar al intreprinderii (E),
devine:
E

E = V + Pe + C + Fb + A + Ar = S + Cp + Ci + Ctn + Csv +
Of + Ac

Evident ca pentru a stabili acest echilibru general, se impune

sa se inventarieze cat mai riguros toate resursele financiare si toate
folosintele, relatia de mai sus fiind data doar pentru ilustrarea unei
modalitati de calcul al echilibrului.
Alti indicatori prin care echilibrul financiar poate fi exprimat sunt:
;

raportul dintre capitalurile permanente si activul economic;

raportul dintre datoriile fata de furnizori si activele circulante;

fondul de rulment;

ratele de lichiditate.

Indicatorii de mai sus urmeaza a fi analizati mai pe larg in

urmatoarele capitole.
Diferitele aspecte ale echilibrului financiar pot fi redate printr-o
serie de ecuatii liniare, cum sunt:

capital economic = fonduri proprii si imprumutate sau

activul bilantier = pasivul bilantier

veniturile = destinatiile sau folosintele acestuia

Astfel, beneficiul brut trebuie sa fie egal cu cheltuielile care se

acopera direct din rezultate + impozitul pe profit + utilizarea profitului pentru
dezvoltare, cointeresarea materiala a actionarilor si personalului + celelalte
destinatii.

Soldul initial al resurselor financiare din sectorul

investitiilor + intrarile de resurse = utilizare + soldul final sau,
tot in sectorul investitiilor, cheltuielile de investitii - resursele
interne de finantare = resurse externe de finantare.

Necesarul final al exploatarii =fondul de rulment+credite

de trezorerie

Fondul de rulment + capitaluri permanente = imobilizari

Sold initial al trezoreriei + incasari = plati + sold de la
sfarsit, etc

Ecuatiile de echilibru redau aspectul cantitativ al echilibrului

financiar reflectand participarea diverselor resurse la acoperirea nevoilor de
fonduri si utilizarile date fondurilor, dar si participarea finantarii,
autofinantarii si creditarii in realizarea echilibrului financiar.
Echilibrul financiar constituie o premisa, dar si o consecinta a
desfasurarii normale a activitatii agentului economic. El insoteste viata

economico-sociala a intreprinderii , avand un caracter temporar. Adica,

starea de armonie si stabilitate ale relatiilor elementelor structurii nu este
data odata pentru totdeauna. Exista o multime de astfel de stari care vin,
decurg din altele ce au suferit influenta factorilor de dezechilibru. Insa
factorii dezechilibrului se cer cunoscuti, incat sa nu actioneze spontan,
anarhic, subiectivist cu efecte de nedorit, evitandu-se aparitia de fenomene
negative si disproportii.
La aparitia fenomenelor de dezechilibru, managerul financiar
trebuie sa adopte decizii de reglare, de actiune asupra intrarilor si iesirilor
de fonduri, spre a se elimina starea de dezechilibru, abaterea de la
echilibru.
Intre caile cele mai importante prin care se poate actiona in
vederea asigurarii echilibrului financiar se pot mentiona urmatoarele:

desfasurarea unei activitati eficiente, rentabile;

realizarea ritmica si pe masura cerintelor,

aprovizionarii, productiei si comercializarii produselor;

realizarea de venituri acoperitoare si obtinerea de

rezultate financiare bune;

gasirea de resurse financiare suplimentare atunci cand

folosintele sunt mai mari decat resursele existente;

reducerea cheltuielilor si platilor inutile, neeconomicoase

si neoportune;

inlaturarea stocurilor excedentare si prevenirea aparitiei

lor;

accelerarea vitezei de rotatie a activelor circulante;

folosirea rationala a capacitatilor de productie si a fortei
de munca;
sincronizarea intrarilor cu iesirile de fonduri;

imbunatatirea
intreprinderii,etc.

cooperarii

intre

compartimentele

In concluzie, putem sublinia faptul ca:

;

atingerea unui echilibru financiar este o conditie de baza

pentru derularea unei activitati profitabile;

realizarea echilibrului financiar este un obiectiv principal al

politicii financiare.

1.2 FORMELE DE MANIFESTARE ALE ECHILIBRULUI FINANCIAR

Atat echilibrul cat si dezechilibrul financiar se manifesta la
nivelul unei intreprinderi prin consecintele pe care le exercita in planul
solvabilitatii, lichiditatii si al capacitatii de plata.
Astfel, realizarea echilibrului financiar presupune obtinerea
unor coeficienti optimi de lichiditate, capacitate de plata si solvabilitate.
1.2.1 Solvabilitatea
Solvabilitatea reprezinta capacitatea intreprinderii de a-si
achita toate obligatiile banesti fata de terti. Ea rezulta din echilibrul intre
fluxul incasarilor si cel al cheltuielilor.
In mediul economic intreprinderea se poate confrunta cu dificultati de plata
care pot fi atat temporare sau ocazionale, cat si permanente.
Existenta unor dificultati permanente in achitarea obligatiilor
reflecta o fragilitate economica si financiara cu influente asupra
solvabilitatii, care este conditia financiara de supravietuire.
O intreprindere este solvabila atunci cand suma activelor circulante fixe si
financiare este mai mare sau cel putin egala cu totalul datoriilor sau
obligatiilor.
Solvabilitatea mai inseamna asigurarea unor fonduri
banesti, a unor disponibilitati capabile sa sustina continuitatea exploatarii,
sa permita un flux normal al fondurilor.

Analiza solvabilitatii firmei se poate face apeland la o serie

de indicatori care sa ne prezinte mai multe aspecte ale solvabilitatii.
In aceasta lucrare vom folosi urmatorii indicatori:
q

solvabilitatea generala (Sg);

raportul de solvabilitate generala (RSg);

solvabilitatea financiara (Sf).

Solvabilitatea generala (Sg) ne arata masura in care activele

totale ale firmei pot acoperi datoriile totale ale firmei. De fapt, ea arata
masura in care datoriile pot fi acoperite pe seama activelor.
Sg = Total activ / Datorii totale

Nivelul minim acceptabil este de 1,66, sub acest nivel firma

aflandu-se in pericolul incapacitatii de plata. Nivelul optim al solvabilitatii
generale este considerat 3,00.
Raportul
de
solvabilitate
generala(RSg) arata
ponderea activului contabil net (activul neangajat in datorii) in totalul pasiv.
RSg = (Activ net contabil / Total activ) x 100
Solvabilitatea financiara (Sf) arata masura in care activele
totale ale firmei pot acoperii datoriile financiare totale.
Sf = Total activ / Datorii financiare totale

Nivelul minim acceptat este de 2,00 , sub acest nivel

intreprinderea se confrunta cu dificultati in ceea ce priveste plata datoriilor
financiare totale.
O intreprindere poate fi solvabila chiar daca la un moment
dat, din lipsa de lichiditate, nu prezinta capacitate de plata. Lipsa capacitatii
de plata si a lichiditatii poate avea un caracter temporar daca intreprinderea
se bazeaza pe o solvabilitatea generala. Solvabilitatea are la baza o
activitate eficienta, care se soldeaza cu beneficii (profituri). Pierderile atrag
dupa sine starea de insolvabilitate.
1.2.2 Lichiditatea
Lichiditatea este un imperativ si o latura strategica a
gestiunii financiare, chiar a supravietuirii firmelor. Prin lichiditate se intelege
capacitatea unei firme de a-si onora in orice moment datoriile, facand sa
circule optim, in angrenajul sau, lubrifiantul necesar, care este moneda.
Astfel, o intreprindere, pentru a face fata datoriilor, trebuie sa dispuna in
orice moment de mijloace banesti cel putin la nivelul platilor exigibile la
termene foarte scurte si este indicat sa se poata face fata angajamentelor
asumate.
In perioada de limitare a imprumuturilor, bancile sunt puse in
situatia sa reduca volumul creditelor de trezorerie, iar acele intreprinderi
care nu-si pot transforma repede o parte din activele circulante (stocuri) in
moneda, spre a-si rambursa datoriile, se gasesc in starea de incetare a
platilor. Asemenea intreprinderi pot fi puse in lichidare judiciara, chiar daca
activitatea lor genereaza beneficii (profituri).
Incetarea platilor poate fi determinata, intre altele, de o
crestere economica foarte ridicata, rentabilitate slaba si deficiente grave in
gospodaria activelor circulante.
Analiza si obtinerea lichiditatii impune realizarea unui studiu
detaliat al ciclului de exploatare si transformarea in timp a activelor
circulante in bani. Lichiditatea depinde de felul in care se
realizeaza fluxurile de bunuri si servicii si fluxurile banesti, de ritmicitatea
aprovizionarii.
In acest caz se pot stabili:

lichiditatea curenta (Lc);

lichiditatea rapida (Lr);

lichiditatea imediata (Li);

lichiditatea la vedere (Lv).

Lichiditatea curenta (Lc) arata masura in care datoriile

curente pot fi acoperite pe seama activelor curente.

Lc = Active curente / Pasive

curente

Acest indicator ne da posibilitatea sa verificam daca capitalurile utilizate

pentru finantarea unei valori de activ vor ramane la dispozitia intreprinderii
pe o perioada cel putin egala cu durata acestui activ. In acest fel ar fi
indeplinita regula traditionala a echilibrului financiar minim. Valoarea minim
acceptabila a acestui indicator este de 1,00 iar valoarea maxima este de
2,00.
Lichiditatea rapida (Lr) exprima capacitatea firmei de a-si
onora datoriile pe termen scurt din creante si disponibilitati banesti. Ea
exprima lichiditatea intreprinderii, excluzand stocurile din mijloacele curente
de plata, acestea reprezentand elementul cu lichiditatea cea mai mare din
activul circulant.
Lr = (Creante + Disponibilitati) / Pasive
curente
Valorile de referinta ale indicatorului sunt:
valoarea minima este de 0,65;
valoarea maxima acceptabila este de 1,00.

Lichiditatea imediata (Li) apreciaza masura in care datoriile

exigibile pe termen scurt pot fi acoperite pe seama disponibilitatilor banesti.
Acest indicator pune in corespondenta elementele cele mai lichide ale
activului cu datoriile pe termen scurt.
Li = (Disponibilitati + Plasamente ) / Pasive curente
Valoarea minima este de 0,35 in timp ce valoarea
maxima este de 0,65. acest indicator cunoaste fluctuatii a caror
interpretare este cel mai adesea incerta.
Lichiditatea la vedere (Lv) apreciaza masura in care
creditele bancare pe termen scurt pot fi acoperite pe seama
disponibilitatilor banesti din casierie si conturi bancare.
Lv = Disponibilitati in conturi si in casierie / Credite bancare pe termen
scurt
Pentru a realiza o analiza mai aprofundata si pentru a
intelege mai bine evolutia lichiditatii, valorile acestor indicatori pot fi
analizati si prin prisma indicatorilor echilibrului financiar, precum si cu
ajutorul ratelor de rotatie calculate in zile ale stocurilor, creantelor si
furnizorilor.
Lichiditatea sau lipsa acesteia sunt generate de modul de
derulare si organizare a activelor si pasivelor circulante. Este necesar, de
asemenea, sa precizam ca un fond de rulment mai mare decat necesarul
financiar al exploatarii poate constitui o masura de siguranta folositoare
intreprinderii, atunci cand datoriile pe termen scurt trebuie sa fie
rambursate .
Lichiditatea exprima laturile calitative si cantitative ale
activitatii economico-financiare, gradul de mentinere a echilibrului financiar,
eforturile de a raspunde obligatiilor ce decurg din angrenarea intreprinderii
in mecanismul economic si financiar. Daca lichiditatea scade, atunci
fluxurile se avanseaza in active circulante ce au o rotatie incetinita sau
intrerupta, cum sunt stocurile fara miscare si de prisos, marfurile fara

desfacere asigurata, produse de nivel calitativ inferior sau rebutate, stocuri

peste necesar, produse refuzate, etc.
Structura elementelor de activ influenteaza lichiditatea si
echilibrul financiar. Mentinerea unui nivel optim al lichiditatii reprezinta o
sarcina permanenta si de prim ordin a intreprinderii, reclamand luarea de
masuri pentru accelerarea vitezei de rotatie a capitalului in toate stadiile
circuitului economic. Lipsa de lichiditate se manifesta prin plati restante,
nerambursarea la timp a creditelor, etc, dand nastere la blocaje financiare
in lant si o circulatie anormala a monedei.
O lichiditate precara influenteaza negativ capacitatea de
plata, echivaland cu incapacitatea intreprinderii de a-si transforma activele
in moneda, in cuantumul necesar efectuarii platilor scadente. Analiza
asigurarii lichiditatii implica, intre altele, urmatoarele doua directii de
actiune:

identificarea circuitelor si canalelor prin care circula banii;

dimensionarea cantitatilor de moneda injectate in aceste
canale si a posibilitatilor de autogenerare a banilor.

1.2.3 Capacitatea de plata

Capacitatea de plata este o rezultanta a fluxurilor materiale si banesti, un
efect si o conditie a rotatiei de ansamblu a fondurilor si a echilibrului
financiar, exprimand puterea unei firme la un moment dat de a face fata
platilor scadente (fata de furnizori, bugetul statului, organisme financiar
-bancare, etc.).
Capacitatea de plata a intreprinderii reflecta modul in care intreprinderea
poate satisface la termen obligatiile de plata cu mijloacele banesti de care
dispune.
Capacitatea de plata este dependenta de lichiditate.
Lichiditatea este un factor component si in acelasi timp, determinant al
capacitatii de plata. La randul sau capacitatea de plata influenteaza
echilibrul financiar si monetar. Intreprinderea trebuie sa dispuna permanent
de un volum de mijloace banesti determinat, capabil sa asigure onorarea
angajamentelor devenite exigibile.

Mentinerea capacitatii de plata este rezultatul activitatii

complexe pe care o desfasoara intreprinderea in sectoarele de
aprovizionare, productie si comercializare, gospodaria resurselor, etc.,
reclamand luarea de masuri tehnice, economice si financiare care sa
asigure un circuit normal al capitalurilor.
Capacitatea de plata exprima un complex de relatii in
legatura cu raporturile banesti ce apar in mod obiectiv intre furnizori,
creditori si clienti, beneficiari.
Ea compara disponibilitatile banesti cu obligatiile
intreprinderii si se calculeaza dupa relatia urmatoare, obtinandu-se o
exprimare absoluta:
Capacitatea de plata = Disponibilitati banesti Obligatii

La nivelul intreprinderii vorbim despre capacitatea de plata

daca disponibilitatile banesti sunt mai mari decat obligatiile (D > O), ceea
ce inseamna ca in orice moment exista disponibilitati pentru acoperirea
obligatiilor.
Cand capacitatea de plata este mai mare decat zero (Cp > 0) si
disponibilitatile banesti sunt mai mari decat zero (Db > 0), intreprinderea
puncteaza o situatie buna.
In calculul acestui indicator trebuie sa se tina seama de
resursele permanente, cu caracter stabil aflate la dispozitia intreprinderii.
Astfel, in acest caz efortul de acoperire a obligatiilor de catre disponibilitati
se va reduce.
Deoarece marimile absolute nu permit intotdeauna
efectuarea unor comparatii in timp si in spatiu datorita influentelor factorilor
dimensionali se folosesc marimile relative. Astfel, coeficientul capacitatii de
plata (K) se determina cu relatia:
Coeficientul capacitatii de plata =(Disponibilitati / Obligatii) x 100

Coeficientul capacitatii de plata =(Disponibilitati / Obligatii) x

100
Coeficientul capacitatii de plata =(Disponibilitati / Obligatii) x
100
Cand K > 1 intreprinderea se afla intr-0 situatie buna.
Sintetizand, apreciem ca exista o dependenta notabila intre
capacitatea de plata si punctul de echilibru al intreprinderii.

Capacitatea de plata poate fi considerata corespunzatoare doar

atunci cand firma dispune, la un moment dat, de resurse banesti si de alte
valori transformabile in scurt timp in moneda, in cantitatea corespunzatoare
acoperirii obligatiilor exigibile. Capacitatea de plata impune, intre altele, o
corelare judicioasa a termenelor de plata a obligatiilor, cu cele de incasare
a drepturilor banesti ale intreprinderii.