Dr. PETRE DUNGAN Privité in ansamblul ei monografia de fata se prezinté ca o cercetare interesanta si deosebit de profunda a unei importante institutii juridico-penale, pe baza_unei documentari ample din doctrina romana gi straina. Concluziilor autorului, nu li se poate tagadui caracterul lor argumentat ca si *documentarea vasta pe care se sprijina, la care putem adauga stilul sobru, dens si plin de idei, toate acestea relevand eforturi deosebit de meritorii, ce demonstreaza pe deplin valoarea incontestabila a lucrarii. PARTICIPATTA é Prof. univ. dr. GHEORGHE ANTONIU Director stiintific al INSTITUTULUI DE CERCETARI al ACADEMIE! ROMANE rT . $ cg ae eee PRIOR Books Distributors Pn Seated F210 89 08 ; F: 212.35 61 E-mail: sales@prior.10 won-ebookshop.roCUPRINS CAPITOLUL I PLURALITATEA DE INFRACTORI 1. Nofiuni introductive 2, Pluralitatea de infractori. Concept 3. Modalitati ale pluralititii de infractori A, Pluralitatea natural B. Pluralitatea constituita C. Pluralitatea ocazionala CAPITOLUL IL PARTICIPATIA PROPRIE (PERFECTA) 1. Nofiuni introductive 7 . 2. Paticipatiaproprie Forme tpice de cooperare 3. Nofiunea de participant la infractiune A. Teoria extensiva asupra notiunii de autor B. Teoria restrictiva asupra nofiunii de autor 4. Contributia participantul 5. Temeiul juridic al participa Criteriul sine qua non penale 6. Conditiile participatiei penale proprii A. Conditii obiectiveB. Condifii subiective. 7. Clasificari ale particip: penale propri 8. Transmiterea circumstantelor intre participanti A. Transmiterea circumstantelor personale B. Transmiterea circumstantelor reale CAPITOLUL DL PARTICIPATIA IMPROPRIE (IMPERFECTA) 1. Notiuni introductive 2. Referinte istorice 3. Cadrul legislativ 4, Participafia improprie.Obiective .. 5. Dependenta actelor de participare de fapta autorului nemijlocit 6. Conditiile participatiei improprii A. Conditii generale... B. Condifii speciale...... 7. Particularititi ale modalititilor participatiei penale improptii.. emer A. Particularitati ale primei modalitati a participatici impropri .. 117 B. Particularitai ale celei de-a doua modalitai a participatiei impropi 8. Tratamentul participatiei impropri 9. Concluzii si sugestii de lege ferenda ... 123 143 149 alin, C.Ap. cD. C.pen. CSI. ap. J Pp RDP. R.RD. st. sm, sp. T. Trib. reg. TS. ABREVIERI = alineat = Curte de Apel = Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem (ale Curtii Supreme de Justitie) = Cod penal = Curtea Suprema de Justitie = decizie penala = judecdtorie = penalii = Revista de Drept Penal = Revista Romana de Drept seotie penal = Tribunalul judetean = Tribunalul regional Tribunalul Suprem. Alte denumiri, folosite in lucrare, se citeazi neabreviat.CUVANT INAINTE Tema abordata de autor este una dintre cele mai contro- versate probleme ale doctrinei penale, soluionarea acestor controverse influentand hotdardtor reglementarea juridica, motiv pentru care aceasta se diferentiazd in cuprinsul legilor penale ale statelor in raport cu pozifia teoreticd pe care s-a situat legiuitorul. Autorul constient de dificultdtile temei a procedat ratio- nal, efectudnd mai intéi o ampli documentare in materie prin studierea atenté a legislatiei, doctrinei si jurisprudenjei romane si strdiine (francezd, germand, italiana, spaniold, rusd englezd, nord americana). in al doilea rand autorul a efectuat un lduda- bil efort de analizé si aprofundare a acestui material docu- mentar, sintetizdnd riguros diferitele pozifii teoretice pe care le- @ investigat cu competenji, desprinzdnd o serie de concluzii inedite, de mare interes teoretic si practic. Jn viziunea autorului participatia improprie n-ar putea fi bine injeleasd decat din perspectiva intregii materii a partici- pafiei. Aceasta il conduce la o analizd temeinicd, in capitolul I al lucrarii, mai intéi a pluralitdfii de infractori (relevand aspectele noi pe care aceasté problematica o ridicit in doctrina penalé strdind) ca in capitolul II sé analizeze selectiv acele aspecte ale participatiei proprii care inlesnesc infelegerea Problematicii tratate in capitol si cel mai substanjial, acela consacrat participatiei improprii. Procedeul adoptat de autor ni se pare perfect justificat daca avem in vedere cit participajia improprie nu reprezintd decdt o sferd mai restransa din materia participatiei penale, iar aceasta din urmdé nu este decdt o parte din sfera mai cuprinzistoare a pluralitdfii de infractori. Jn cadrul primului capitol autorul relevd unele aspecte legate de pluralitatea necesard de infractori cu care s-au confruntat $i legislatia si doctrina penala din alte fari, ldrgind cadrul datelor $i informatiilor care se intélnese de regula in cursurile universitare, in studii, articole publicate in literatura juridicé romand asupra acestei institutii juridico — penale. Jn capitolul II al lucrérii, autorul selecteazdi cu pricepere aspectele tratate, abordénd numai acele probleme care ii permit 0 analiza mai profunda a participatiei improprii de care se va ocupa in ultimul capitol (capitolul I). Sunt deosebit de interesante, in acest capitol, reflecfiile autorului asupra pozitiei legislaiei romdne in definirea participatiei ca si in precizarea sferei autoratului ca formé de participatie. Ampla prezentare a teoriei extensive si restrictive asupra nofiunii de autor, critica Criteriului sine qua non a acfiunii participangilor ca si analiza conditiilor obiective si subiective ale participatiei proprii congin multiple idei si reflectii originale relevind 0 deosebité capaci- tate de aprofiundare a fenomenului pena! din partea autorului. In capitolul al Ill-lea autorul abordeazé din plin proble- matica participatiei improprii. In acest capitol este prezentataé améinungit problema accesorietafii actelor de participare in raport cu actele autorului, oprindu-se asupra tuturor treptelor de accesorietate cu consecintele lor asupra rdspunderii penale a participangilor. In continuare lucrarea trateazd despre conditiile generale $i speciale ale participagiei improprii si despre parti- cularitiile fiecdreia dintre modalitagile participafiei improprii. Deosebit de interesante sunt reflectiile autorului asupra limitelor teoriei criminalitaii de imprumut ca si asupra posibi- litdifii unei participagii improprii in cazul instigarii neurmate de executare sau in cazul impiedicdrii de cdtre participant a sdvérsirii faptei.Jn aceasté parte a lucrdrii autorul se opreste pe larg asupra modelului german $i italian de rezolvare a participatiei atipice, ca si asupra criticilor nejustificate, dupa parerea sa, aduse teoriei autorului mediat. Folosindu-se de 0 amplé documentare din legislatia germand, francezd, spaniold, nord americand, rusé, autorul araté in mod convingdtor valoarea acestei teorii si necesitatea de a fi avutd in vedere intr-o viitoare reforma penala a legislatiei roméne. Remarcabile sunt si concluziile autorului asupra inevitabilitéjii de a se opera cu o fictiune juridica in materia participatiei atipice. Lucrarea se incheie cu concluzii si propuneri de lege Jferenda, Jn ansamblul sciu monografia de fata se prezinté ca o cercetare interesanta si deosebit de profundd a unei institugii Juridico-penale controversate, pe baza unei documentari ample din doctrina romana si straind si a valorificdrii intregii jurisprudente in materie. Concluziilor autorului, chiar daca ar putea fi contrazise sub unele aspecte, nu li se poate tagdédui caracterul lor argumentat ca si documentarea vastd pe care se sprijind. Dacd addugdm la aceste calittii ale luerarii, stilul sobru, dens, plin de idei, avem imaginea unei lucrdri temeinice, oglindire a unor eforturi deosebit de meritorii, de reflectie si de depdsire a cunostintelor existente in materie. Prof, univ.dr. GEORGE ANTONIU Director stiinific al INSTITUTULUI DE CERCETARI JURIDICE al ACADEMIEI ROMANE CAPITOLULI PLURALITATEA DE INFRACTORI introductive 1. Notiu Lucrarea de fafi desi trateazi o problematic’ oarecum restransa si anume participatia improprie, aprofundarea acesteia, dupa parerea autorului, nu ar putea fi realizaté decat dintr-o perspectivé mai ampli si anume infttisnd mai intai, in linii generale, problemele de ansamblu ale participatiei penale proprii jn cadrul c&ireia se inscriu si cele ale participatiei improprii. Pe de alt parte, participatia penal proprie constituind o parte a problematicii, mai cuprinzitoare, aceea a pluralitatii de infractori, in mod firesc va trebui si dim unele explicatii si cu privire la aceste aspecte mai generale, in cadrul cérora se inscrie institutia participafiei penale proprii si implicit a participatiei improprii, obiectul nemijlocit de investigare al acestei lucrari. Pentru a evita reprosul c& ar incerca si dilueze explicarea institutiei participatiei improprii, intr-o mas de date gi infor- matii privind aspecte‘care nu sunt direct si nemijlocit legate de tema aleasi, consuménd astfel spafiul rezervat acestei teme prin tratarea unor chestiuni adiacente si eventual numai nominal legate de problemele care il preocupa, autorul, in tratarea pro- blemelor de ansamblu ale participatiei penale, se va opri numai asupra acelor aspecte strict necesate infelegerii si aprofundarii participatiei improprii, Hisand netratate alte aspecte de ordin general pe care le-a apreciat ca nefiind in stare si serveasca obiectivului mentionat.2. Pluralitatea de infractori. Concept Se cunoaste ci marea majoritate a infractiunilor sunt sivarsite cel mai adesea de o singurd persoani, altfel spus, faptele penale sunt, de cele mai multe ori rezultatul actiunii unui singur subiect activ. Aceasti stare de lucruri din sfera acti- Vitdfilor ilicite exprima de fapt o realitate pe care o regisim si in domeniul vietii de toate zilele, deoarece orice activitate umand este efectuata, de regula, prin efortul unei singure persoane. Experienfa arati ins c& exist gi situafii cand o activitate umani poate fi in mod necesar sau ocazional rodul eforturilor conjugate ale mai multor persoane; aceasta se petrece mai ales in cazul faptelor care prezint o anumit’ complexitate si cdnd sivarsirea unei fapte presupune contribufia mai multor persoane, rezultatul fiind opera lor comund, consecinta conlucrarii acestor persoane la producerea rezultatului. Aceast concluzie-poate fi extins& si la faptele penale cénd acestea sunt comise, nu de 0 singurd persoand, ci de mai multe. Va exista o pluralitate de infractori, aratd profesorul Dongoroz ori de cate ori o infractiune este opera comuni, rezultatul conlucrarii mai multor persoane'. Prin pluralitate de infractori, arata si profesorul C. Bulai se injelege, acea situafie in care un numér de doud sau mai multe Persoane au savarsit prin eforturi conjugate aceeasi infractiune”. Aceasta pluralitate, in fapt, a mai multor persoane la sivarsirea unei infractiuni nu devine o pluralitate in sensul legii penale ~ decat daca pe lénga o conlucrare materiala a subiectilor exist gi © conlucrare psihic’, altfel zis, rezultatul socotit de legea penal ¢a ilicit trebuie s& fie nu numai produsul comun al acfiunilor pe care aceste persoane le-au efectuat (cauzalitate fizica) in vederea producerii rezultatului dar mai trebuie s& aiba la baz o voing& comuni de conlucrare precum si o constiinta identicd ! Vintila Dongoroz, Drept penal, Bucuresti, 1939, p.474, (Tratat). ? C, BulaiManual de drept penal,Partea generalé,Editura ALL, Bucu- esti, 1997,p.424. 10 (cauzalitate psihicd). Asa de pild& dacé mai multe persoane pun © cantitate de otrava in cafeaua victimei, fara si stie una de cealaltd, provocind moartea acesteia, nu va exista 0 pluralitate de infractori ci doua infractiuni distincte fiecare cu un subiect activ singular; in acest caz chiar daca exist o cauzalitate fizic& comund, lipseste cauzalitatea psihici. Subliniindu-se traséturile caracteristice ale pluralitatii de infractori in doctrina penala s-a aratat pe drept cuvant c& pluralitatea de infractori se carac- terizeazi printr-o pluralitate de persoane, prin unitate de infractiune, cooperare material i cauzalitate psihica’, ‘Numai in lumina acestor cerinfe am putea deosebi plura- litatea de infractori de un lot sau grup de infractori care au stivarsitfiecare céte 0 infractiune distincté, chiar daca intre infrac- fiunile sivarste in cadrul unui asemenea grup ar exista 0 anumit& conexitate cronologicd, topografica ori chiar etiologica’. Pornind de la stransa legaturi dintre pluralitatea de infractori(care constituie o nofiune mai cuprinztoare) si aceea a participatiei penale a cérei problematic se inscrie in sfera de cuprindere a primei nofiuni, doctrina penal roménd trateazi problematica participafiei penale in cadrul mai amplu al plura- lit&tii de infractori, considerdnd ca participatia, find o forma a pluralititii de infractori, aceastd institutie juridico-penalé, nu ar putea fi corect injeleasi decét din perspectiva conceptului mai general mentionat”. $V. Dongoroz, Tratat,op.cit.,p.475. ‘CBulai, op.cit.p.424 . . $V. Dongoroz op.cit..p. 474-478; V. Dongoroz si colaboratorii, Explicafii teoretice, ale Codului penal roman, vol. I, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1969, p.179; C.Bulai,op.cit.,p.424-428;Constantin Mitrache, Drept penal roman, Casa de editura si pres8,”"Sansa"S.R.L., Bucuresti, 1995, p.236- 237; Matei Basarab, Drept penal, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997,p.381-393;V.Dobrinoiu gi, colaboratorii, Drept penal, Partea generala, Editura Europa Nova,Bucuresti,1997,p.345-347, Maria Zolyneak, Maria ici, Drept penal, Editura Fundatiei Chemarea, lasi,1999,p.168-169; Narcis Giurgiu, Drept penal general, Editura Sunset, lagi,1997,p.223-235, uEste adevarat ci un asemenea mod de abordare a partici- patiei penale nu mai este insusit, in prezent, de doctrina penala din alte fri; autorii care se ocupa de participafia penal nu mai simt nevoia s& prezinte aceast institutie pornind de la conceptul mai larg al pluralitatii de infractori. Aceasta din urma problematicd este tratati, de regula, de autorii straini la sfargitul capitolului privind participatia penal (denumita si ocazionala, intémplatoare, ori concurs eventual de persoane) unde sub numele de participatie necesar, obligatorie, sunt analizate infractiunile cu subiecti activi plurali, adicd infractiunile caracterizate prin aceea cA realizarea lor nu este posibil decat cu participarea a doud sau mai multe persoane; in acest caz cooperarea participantilor nu este rezultatul optiunii acestora, ci isi are sorgintea in firea lucrurilor, sau in vointa legiuitorului intrucat fapta respectiva nu poate fi conceputi ca savrsiti decat ca rezultat al contributiei mai multor persoane. Autorii francezi Frédéric Desportes, Francis le Gunehec, H_Robert §.a. folosesc notiunea de infractiune colectiva prin natura ei, cand se refer la pluralitatea necesara, spre a 0 deosebi de infractiunea colectiva prin accident, denumire rezervaté pluralititii ocazionale de infractori adic participafiei penale. Dar daci autorii straini infeleg si nu mai trateze participaia penal incepand cu sfera mai larga a conceptului de pluralitate de infractori, ei s-au ocupat ins’ mai profund de trasaturile pluralitafii necesare (in care este inclusa si pluralitatea constitu- it) ca o forma distincti in raport cu pluralitatea ocazionala. Cu toate acestea in lucrarea de fatd se va pastra sistema- tizarea materiei asa cum este conceputi in doctrina romani, urménd ca in acest cadru sé se examinaze gi particular doctrinei penale straine privitoare la pluralitatea de infractori. 12 3. Modalita¢i ale pluralitatii de infractori Sub aspectul modului de constituire, al rolului faptuito- rilor, al rispunderii penale a acestora, doctrina romana consi- dera c& pluralitatea de infractori se prezint& sub urmitoarele forme: A) pluralitatea natural sau necesara B) pluralitatea constituita (constitutiva) ,€) pluralitatea ocazionala, intémplitoare sau participatie penal. Vom analiza aceste forme pe rand. A. Pluralitatea naturala. Pluralitatea natural este una din formele pluralitafii de infractori si este determinata de insasi natura faptei prevazute de legea penala care poate fi sAvarsit& numai prin contribufia a doua.sau mai multe persoane, motiv pentru care pluralitatea naturala mai este denumita si pluralitate necesara®, Pluralitatea natural nu este reglementata prin norme cu caracter general ci,, existind fapte cu pluralitate natural de subiecti activi incriminate si sancfionate ca atare in partea specialé a Codului penal, s-a desprins din aceasta confinutul categoriei de infractiuni cu pluralitate naturala de faptuitori. in conceptia doctrine’ roméne pluralitatea naturali se circumscrie numai la ipotezele in care subiectul activ al infractiunii se infaitiseazi in mod necesar, ca o pluralitate de autori, pericolul faptelor rezulténd exclusiv din savarsirea in comun a infractiunii in asemenea cazuri. Doctrina romana nu a inclus intre ipotezele de pluralitate necesara si situafiile in care desi subiectii activi ai infractiunii nu pot fi decdt mai multe persoane, legea incriminand aceasté pluralitate nu pentru ® V.Dongoroz, Tratat, op.cit., p.477. 13pericolul faptelor pe care participantii le savarsesc impreund, ci pentru pericolul faptelor ce vor fi sdvargite de acestia, dup’ constituirea lor intr-o pluralitate de infractori. Aceasta din urma ipotezd, desi asemanatoare cu cea a pluralititii naturale, a fost denumita pluralitate constituita (constitutiva), legea incriminand in acest caz simplul fapt al constituirii unei asocieri in vederea svarsirii in comun a uneia sau mai multor infractiuni. fn acest caz legiuitorul urmareste si previna pericolul de a se comite in viitor o fapti iliciti prin cooperaea mai multor persoane, sanctiondnd simplul fapt al asocierii infractorilor. Aceast forma de pluralitate de infractori va fi analizatd mai departe. De observat cd, spre deosebire de doctrina romana’, autorii straini® nu mai fac sublinierea de mai sus, incluzdnd in conceptul de pluralitate necesara si ipotezele de pluralitate constituita pe care, asa cum am arAtat, doctrina noastra le considera ca reprezentind o forma distinct de pluralitate de infractori. ‘Aceast& solufie din doctrina strain& a fost cunoscuti si de profesorul V. Dongoroz. care in Tratatul din 1939° a explicat de ce nu poate fi de acord cu o asemenea contopire a celor dowd 7 George Antoniu,Participatia penalai,Studiu de drept comparat,Revista de drept penal, r.3/2000, p.9. Francesco Antolisei,.Manuale di diritto penale, Milano, 1994, p.539-_ '540;Giovanni Fiandaca, Enzo Musco, Diritto penale, Bologna, 1995,p.539-" 341; Ferrando Mantovani, Diritto penale C.E.D.A.M. Milano, 1992,p.550- 353; Giuseppe Bettiol, Diritto penale, Padova, 1973, p.536-538;Antonio Pagliaro, Principi di diritto penale, Milano, 1996, p.571-574; Tullio Padovani, Diritto penale, Padova, 1992, p.386-389;Carlo Fiore, Diritto penale, vol, Torino, 1997, p.128-130;Johannes Wessels, Strafrecht, I, Allgemeiner Teil, Heidelberg, 1985, p.165;Hermann Blei, Strafrecht, Allgemeiner Teil, Miinchen, 1983, p.28-31; H.H. Jescheck, Lehrbuch des Strafrechts, Allgemeiner Teil, Berlin, 1988, p.631-633;Frédéric Desportes, Francis le Gunehec, Le nouveau droit pénal, 1,1, Paris, 1998, p.420, 423-424; Jacgues-Hensi Robert, Droit pénal général, Pais, 1999, p.351-360. ‘V.Dongoroz,Tratat,op.citp.480. 4 forme de pluralitate de infractori. Dup’ pirerea profesorului, desi la prima vedere s-ar putea susfine c& pluralitatea constitu- tivd se aseamAn cu pluralitatea naturala de infractori deoarece in ambele ipoteze suntem confruntati cu un fapt penal care nu poate fi comis de 0’ singura persoand, cu toate acestea, intre cele doua modalitati de pluralitate existé o deosebire esentiala: in timp ce pluralitatea naturala are in vedere acele acfiuni ale plura- litafii de subiecti activi care prezint& o periculozitate proprie, autonomé, pericolul rezultand din faptele pe care participantii le comit in prezent (de exemplu, bigamia, adulterul, darea si luarea de mita etc.), pluralitatea constitutiva presupune actiuni care isi imprumuté periculozitatea din faptele viitoare (care vor fi co- mise de asociafi si inscrise in programul asocierii pentru savar- sirea de fapte ilicite)'°. Acest argument bazat pe o realitate incontestabil& n-a fost primit in doctrina straina, considerandu-se cA diferentierea menfionat, desi reala, nu este susceptibila de consecinfe juri- dice specifice. in ambele ipoteze, ne aflém in fata unei pluralitati necesare de subiecti activi, or, aceasti trasitura comuna este hot&rdtoare pentru caracterizarea lor intr-o singura categorie cu relevanfa dogmatica!!, Din conceptul de pluralitate natural se desprind urmatoa- rele trisdturi esenfiale: a, fiecare participant la savarsirea faptei este considerat ca autor material al infractiunii, rispunzénd integral de rezultatul produs, Aceast caracteristicd a pluralitatii naturale decurge din fnsisi natura faptei, care nu poate fi conceputd ca find savarsité decat prin participarea mai multor subiecti activi, numai din doi " Thidem, p.481. "' G.Antoniu,op.cit.,p.10. ~ 15subiecti activi in cazul infractiunilor bilaterale, ori din mai multi subiecti activi in cazul infractiunilor multilaterale. Apartin acestei categorii de pluralitate naturala (infractiuni bilaterale) : infractiunea de incest (art. 203 C.pen.), de bigamie (art 303 C.pen.), de adulter (art. 304 C.pen.). Uneori legea descompune anumite activitati bilaterale incrimindndu-le ca fapte distincte (de exemplu, darea si luarea de mita). Aparfin celei de-a doua categorii de pluralitate natural (infractiuni multilaterale), infractiunea de subminare a puterii de stat prin acfiunea armati (art.162 C.pen.), de inedierare (art. 322 C:pen.), jocul de noroc (art. 330 C.pen. b. pentru existenfa infractiunii este suficienté, pe langa materialitatea faptei si vinovatia unuia dintre inculpafi la sAvarsirea infractiunii. ‘Nu este de esenta pluralitatii naturale atét in cazul infrac- fiunilor bilaterale, cat si a celor ce presupun cooperarea mai multor persoane la sivarsirea faptei, ca tofi faptuitorii s& fie infractori, adic& s& fi comis fapta cu vinovatie, fiind suficient ca numai unul dintre faptuitori s& actioneze cu vinovatie, de exemplu, va exista infractiunea de bigamie si in cazul in care unul dintre subiectii infractiunii savarseste fapta cu vinovatie, celalalt fiind in eroare(art.51 C.pen) cu privire la starea civild a persoanei cu care s-a cdsatorit, ori in cazul altor infractiuni bilaterale sau multilaterale cand unul dintre subiecti este constrans (art.64 C.pen.), actionfnd sub imperiul acestei con- strangeri atunci cand savargeste fapta. ¢. prin actiunea participantilor si se fi comis o fapta prevazuté de legea penal. Nu intereseazi dac& sunt cunoscuti tofi coinculpafii, suficient find s& se stabileascd existenta faptei materiale comise de o pluralitate de subiecti activi. De exemplu, 1 y.Dongoroz si colaboratorii, Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol, op.cit.p.180. _ 16 daca pe baza unor scrisori se stabileste ci soful a comis infrac- tiunea de adulter, acesta va putea fi pedepsit chiar dacd nu se cunoaste identitatea celuilalt infractor. La unele infractiuni cu o pluralitate natural de subiecti activi, este posibil ca intre acestia s8 existe unii in raport cu care legea cere si existe o anumiti calitate (subiecti activi calificati sau intranei), iar alfii pentru care si nu existe 0 atare cerinfa (subiecti activi necalificati sau extranei), De exemplu, pentru existenta infractiunii de bigamie legea cere ca subiectul activ s& fie o persoana cisatorité in timp ce coinculpatul poate fi orice persoana. In acest caz subiectul activ calificat va purta denu- mirea de autor principal sau autor calificat, iar coinculpatul va fi numit autor secundar sau autor simplu. Dac ambii subiecti sunt persoane casiitorite atunci vor fi amandoi autori principali'’. in doctrina moderna se face o distinctie legata de structura pluralititi necesare; sub acest aspect, pluraitatea necesara poate si se infatigeze fie ca o infracfiune de convergenta'’, fie ca o infractiune de intalnire. In primul caz faptele incriminate desi apartin unor parti- cipanfi diferiti, activitafile provin dintr-o direotie unica si con- verg in acest mod spre acelasi rezultat(de exemplu, in cazul infractiunii de asociere in vederea sivarsirii de infractiuni); in cea de-a doua situatie ne aflim in fafa unor actiuni provenite din diferite directii si care in acest mod se intdlnesc in realizarea unui rezultat comun; in acest caz.actiunea fiecdrui participant, fie ci 0 completeaz pe a celuilalt (de exemplu, infractiunea de 3 V Dongoroz,Tratat,op.cit.,p.478 ~ 479. ' F, Antolisei, op.cit., p.540; H.Blei, op.cit, p.263; H.H. Jescheck, op.cit., p.540, 7luare si dare de miti, infractiunea de incest), fie se opune acfiunii celuilalt participant (de exemplu, in cazul infractiunii de rix)'*, Unii autori disting in cadrul pluralitiii necesare, existenja actiunilor unilaterale (cAnd tofi participangii urmaresc realizarea aceleiasi finalitai) si actiuni bilaterale, fie in forma unor actiuni de cooperare chiar de pe pozifii diferite(de exemplu, bigamia, incestul), fie in forma unor actiuni prin care faptuitorii se opun unul altuia (de exemplu, duelul, rixul)"® fn doctrina modemA se mai face deosebirea ittre plurali- tatea necesara, in cadrul careia faptele tuturor participantilor sunt sancfionate (de exemplu, in cazul infractiunilor de asociere in vederea sivarsirii de infractiuni, incest, bigamie, luarea si darea de mit&),spre deosebire de acea forma de pluralitate necesari in cadrul c&reia numai faptele unora dintre partici panfii necesari sunt sancfionate de lege (de exemplu, infracfi- unea de trafic de influent, adulterul, primirea de foloase necu- venite, etc.). in primul caz, pluralititii necesare i s-a dat denu- mirea de proprie, pentru ca in al doilea caz si fie denumita improprie. fn raport cu pluralitatea improprie s-a ridicat chestiunea, dacd participantul necesar dar nepedepsibil ar putea fi tras la rispundere in cadrul unei participatii ocazionale (adicd in calitate de instigator, complice)!”. Dup& uni autori, rispunsul este conditionat de vointa legiuitorului in sensul c&, ori de céte ori interpretul identifica 0 atare voinfé in norma de incriminare, in sensul c& s-ar impune pedepsirea participantului necesar chiar daca legea nu o prevede 'S F Antolisei,op.cit.,p.540. ‘6 G Fiandaca, E.Musco, op.cit., p.550 ; G.Bettiol, op.cit,, p.536; C.Fiore, op.it., p.79 ;V. Dongoroz,Tratat,op. cit.p.477. 1G. Antoniu, op.it..p.10. 18 explicit, s-ar putea concepe sanctionarea acestuia in calitate de instigator sau complice. Intr-o asemenea opinie se admite insd c& nu ar putea fi posibila sanctionarea participantului necesar menfionat, daca prin norma de incriminare s-a urmarit ocrotirea acestuia (de exemplu, in legislafiile in care se sanctioneazi penal fapta de camatd, persoana beneficiar a imprumutului cu camata nu ar putea fi pedepsiti ca instigator chiar dac& a determinat sivarsirea faptei si a oferit ca insisi o dobénd& mai mare decat cea legal, deoarece legea urmireste si protejeze tocmai persoanele nevoite si recurga la asemenee imprumuturi)'*. Alli autori, considera ci participantul necesar dar nepedep- sibil prin norma de incriminare nu ar putea fi sanctionat ca instigator sau complice decét daci legea, in mod explicit, permite aceasta'®. Opinia a fost motivatd cu argumentul ca din moment ce legiuitorul nu a prevazut sancjionarea participantului necesar ca autor al infractiunii, el nu poste fi sanctionat pe alti cale in absenfa unei dispozitii legale imperative. Sancionarea participantului necesar — intr-o astfel de ipotezé — ar echivala cu © extindere prin interpretare a incriminarii (0 analogie in malam partem), solufie total inadmisibila. S-a mai invocat si argu- mentul dupa care prin sancfionarea participantului necesar ca autor al infractiuni - in condifiile expuse - s-ar inc&lca prineipiul Alfi autori, motiveaz solutia de mai sus susfinind c& sanctionarea participantului necesar in aceasta situatie, ca instigator sau complice, ar insemna o incdlcare a regulilor participatiei deoarece ne-am afla in fafa unor fapte diferite; una este a instiga pe autorul principal ori a sprijini fapta acestuia si "* F Antolisei,op.cit.,p.539. °° G Fiandaca,E.Musco,op.cit.,p.551, ? F Mantovani,op.cit.,p.476. 19alta este participarea necesari la sivarsirea faptei descrise in legea penal, in calitate de coautor. Ca atare , fiind vorba de fapte diferite, ele nu pot atrage réspunderea participantului decat daca ar exista o norma de incriminare explicita”'. intr-o alta opinie se consider cd in masura in care contri- butia participantului necesar dar nepedepsibil, se limiteaz la 0 actiune necesari pentru existenta participatiei si realizeazi faptele descrise in norma de incriminare, nu este de conceput pedepsirea lui ca instigator sau complice; dimpotriva, dac& ar depisi limitele de mai sus, participantul necesar ar putea si fie pedepsit. in orice caz se admite si in aceasti opinie ci participantul necesar nu va putea fi pedepsit, in nici o ipoteza, dac& norma este edictati, asa cum aminteam mai sus, pentru ocrotirea lui”, Autorii germani au adoptat o pozitie critica faji de solutiile date de instanfele germane care au admis posibilitatea sancfionarii ca instigator sau complice a participantului necesar pe care legea nu-I pedepseste (de exemplu, instigarea savargiti chiar de condamnat pentru a fi sprijinit la evadare; instigarea la prostitutie comisi de prostituata; instigarea la camata a benefi- ciarului imprumutului, etc.)", desi in aceste din urma situatii norma de incriminare urmarea ocrotirea participantului; alteoti instigatorul sau complicele erau ei insisi implicafi in desfti- surarea infractiunii, de pilda, in cazul instigarii la favorizare sivarsiti chiar de cel favorizat, sau instigare la incdilcarea regimului prefurilor sivarsité de patron . 24 Pagliaro,op.cit.p.571 :T-Padovani,op.cit.p.388 ;J.Wessels,op.cit.,p.16 5; CFiore, op. cit.p.128. 2H Bleiop.cit.,p.632. HH.Jescheck, op.cit.,p.632. O chestiune interesanta se ridicd si in legaturé cu partici- pafia necesaré in cadrul crimei organizate. S-a pus problema daca sefii, organizatorii, conducdtorii ar putea fi trasi la raspun- dere penal, automat, pentru faptele sivarsite de membrii asociatiei, chiar dacd persoanele mentionate, avand rol de conducere in organizafia respectiva, nu au luat, in mod nemijlocit, parte la comiterea acestor fapte. Raspunsul dat de doctrina a fost diferentiat dup cum era vorba de persoane care au avut numai rol de conducere, organizare si indrumare in constituirea asocierii, sau au avut si roluri concrete, in realizarea anumitor actiuni din programul asocierii criminale. in primul caz, s-a propus ca persoaele cu rol conductor in asociere si rispunda, intocmai ca orice membru al acesteia, pentru infractiunea asociativa respectiva (de exemplu, pentru infractiunea de complot, ori pentru infractiunea de asociere pentru stivarsirea de infractiuni), dact se stabileste ci au luat parte la constituirea asocierii infiinate cu scopul comiterii de fapte ilicite. in cea de-a doua situafie, in doctrind s-a argumentat cA, persoanele cu rol de conducere nu ar putea fi trase la raspundere, in mod automat, pentru actiunile membrilor in realizarea planului asocierii, ci numai daca sunt intrunite conditiile minime ale rispunderii penale in raport cu fiecare din infracfiunile savarsite in realizarea programului respectiv*. Raspunderea persoanelor cu rol conducator n-ar putea fi antrenaté decat in urma identificdrii unor activitati concrete de dirijare, conducere si organizare a acestor activitati, in caz contrar neputénd fi F Mantovani,op.cit.,p.477 ;G.Bettiol,op.cit., p.574, citati de G.Antoniu {n Participatia penalaStudiu de drept comparat, of.cit.p.9. 21refinuti rispunderea acestora (de exemplu, in situatia infrac- iunilor comise de subordonafi, chiar dac& faptele respective, in ansamblul lor, intrau in planul general de acfiune al asocierii, dac& au fost sivarsite din initiativa unor membri izolaji, Pars stirea si aprobarea conducerii). O a doua chestiune pe care o ridicd crima organizaté in materia pluralititii necesare, este aceea a raspunderii penale a persoanelor care nu sunt membrii ai asocierii, dar realizeaz& actiuni care se incadreazi in obiectivele acesteia. in aceasti categorie ar intra unii profesionisti (medici, juristi, contabili) sau persoane din sfera politicii ori din cadrul autoritafilor sau a unor intreprinderi economice (banci, societafi de asigurare, etc.). Dupa unii autori, ar fi dificil de ficut o deosebire intre contributiile participantilor interni si a celor externi la actiunile unei asocieri criminale. De regul&, persoanele care contribuie, sistematic, la actiunile unei atari asociafii devin, treptat, membri ai acesteia, se integreazi ca membri intemni ai asociatiei. Cu toate acestea nu este exclusa, cel putin teoretic, nici posibilitatea unor contribu ilicite (intamplatoare, ocazionale) a unor persoane din afara asocierii, ipotezA in care, de regula, vor opera dispozitile privind participatia ocazionala si nu cele ale pluralitatii necesare™>. in sensul solutiilor de mai sus este si rezolutia Congresului Asociatiei Internationale de Drept Penal (Budapesta 5-11 septembrie 1999), unde s-a subliniat c& persoanele avand putere de decizie si de control pot s& rispunda penal pentru actele membrilor aflafi sub controlul lor numai daca se dovedeste c& au dat ordin de a se comite asemenea fapte sau daci, in mod constant, au omis s& prevind comiterea acestora, 25 G.Antoniu, op.cit., p.12; F.Mantovani, op.cit,, p.478-479 ; G.Bettiol, op.cit,, p.579 ; C.Fiore,op.cit., p.129-130. 22 in rezolutia sectiunii a II-a a Congresului s-a prevazut ca, participantii care nu sunt membri ai asociafiei criminale, dar care au actionat in realizarea scopurilor acesteia, vor putea fi tragi la rispundere penala pentru complicitate la infractiunile comise de membrii asociafiei, numai daci au contribuit prin actiuni ilicite la realizarea acestor scopuri. in ipoteza in care participantii extranei la savarsirea unei infractiuni comise in cadrul crimei organizate au contribuit prin unele actiuni licite cum ar fi, consultafii juridice sau medicale, etc., la sprijinirea asociafiei, chiar dacd au cunoscut caracterul ilegal al acesteia, persoanele respective au ar putea fi trase la raspundere penal pentru contributia lor, activitatea acestora nedepasind sfera fireasc a profesiei”®. fn cazul pluralititii naturale fiecare participant la sivar- sirea faptei find privit ca autor al infractiunii, fapta sa se va sanctiona cu pedeapsa previzuti in norma de incriminare; la stabilirea ei in concret se va fine insd seama de contributia fiecdrui participant la sAvarsirea infractiunii, precum si de dispozitiile art.72 C.pen. Referitor la existenfa circumstanfelor personale care privesc pe participant, fie in legdtura cu atitudinea sa psihica in efectuarea actelor cu care a contribuit la sdvarsirea faptei prevazute de legea penal, fie in legaturi cu particularitatile participantului respectiv, opereazi prevederile art. 28 alin.1 C.pen. dup’ care circumstanjele privitoare la persoana unui participant nu se risfrdng asupra celorlalfi participanti, nici nu le profit, nici nu le agraveaza situatia, Dimpotriva circumstanfele legate de fapti se vor risfrange si asupra celorlalfi participanti 8 G.Antoniu,op.cit.,p.12 ,Asociation Intemational de droit pénal, “Lettre information “ nr.2/1999, p.24,28, 23numai in misura in care le-au cunoscut sau prevzut, ori puteau si le prevad: B. Pluralitatea constituitd. Pluralitatea constituita este 0 forma a pluralititii de infractori constind din simpla asociere sau grupare de persoane in vederea sivarsirii de infractiuni si pe care legiuitorul o incrimineaza indiferent de efectiva realizare a infractiunilor care fac parte din scopul asocierii Ca si in ipoteza pluralititii naturale si in cazul celei constitutive, pluralitatea de subiecti activi este indispensabila pentru existenta infractiunii, Spre deosebire ins& de pluralitatea natural, unde pericolul social al faptei este determinat de ceea ce se stivarseste in concret de participanti, in cazul pluralitafii constitutive, asa cum am mai aritat, pericolul social deriva din ceea ce membrii gruparii sau asocierii isi propun in viitor sa savargeasca. intocmai ca si pluralitatea natural si cea constituiti (constitutiva) nu este reglementata in partea general a Codului penal, ci exist sub forma unor incriminari distincte, autonome, in partea special a Codului penal (de exemplu, infractiunea de complot prev. in art. 167 C.pen. si infracfiunea de asociere pentru svarsirea de infractiuni prev. de art, 323 C.pen.), sau eventual in legile speciale extrapenale care prevad incriminari si pedepse. Uncori pluralitatea constituita apare ca un element circumstantial in cadrul formei agravate a unor infractiuni, de exemplu, infractiunea prevazut in art.68 din Legea nr.56 din 4 junie 1992 privind frontiera de stat, confine ca element circumstanial de agravare sAvarsirea faptei de persoane constituite in grup (pet.b). Aceasti pluralitate este creat prin voinfa legiuitorului si fine seama de pericolul social important pe care il prezinta constituirea de asocieri sau grup&ri cu scopul aratat. Experienta 4 arat& c& infractiunile cuprinse in scopul asocierii pot fi mai usor comise prin asocierea infractorilor si prin diviziunea muncii {intre ei; totodat asocierea poate crea dificultafi in descoperirea gi tragerea la raspundere a infractorilor. ‘Ceea ce imprima un plus de gravitate acestor asocieri gi grupari, pe lang’ imprejurarile deja semnalate, este si caracterul lor organizat, constand din existenfa unor structuri ierarhizate (conducatori, subordonafi), din repartizarea riguroasi a atribufiilor intre asociati, din existenfa unui program de activitate, plan de actiune, etc. ceea ce sporeste pericolul unor asemenea fapte””. Gravitatea faptei de constituire a unor asocieri criminale a determinat pe legiuitor s& incrimineze fapta de asociere ca infractiune de sine statatoare desi o atare fapti este mai putin decat un act de pregatire la infractiune, deoarece apartine fazei de concepere a infractiunii adici momentului cdnd infractorii plinuiese executarea faptei si incd nu prepara executarea acesteia”®. © politic penal rafionala, presupune ins’ luarea de miAsuri represive gi contra formelor de criminalitate embrionara, in asa fel incat pericolul latent pe care il contin aceste manifestiti si fie impiedicat de a evolua spre forme mai periculoase. Pluralitatea constituiti se caracterizeaza prin: a. existenfa unor grupiri de mai multe persoane, indiferent de numar. Numarul minim nu poate fi decét 3 persoane, deoarece, sub acest numar legiuitorul ar fi indicat explicit in textul legii din cate persoane trebuie sa fie formata 2 V Dongoroz, Tratat,op.cit.p.480, Idem. 25asocierea (de exemplu, din dovd sau mai multe persoane)”. Pluralitatea constituit’ presupune, de asemenea, un numar determinat de persoane, altfel ne-am afla in fafa unor inftac- fiuni comise de o mulfime. b. o infelegere intre membrii gruparii in vederea realizarii unor actiuni in comun, Altfel zis, si existe, sub aspect subiectiv, voinja si constiinta ci se efectueazd acel fapt sau ci se desfasoara o anumité actiune. infelegerea intre membrii asocierii presupune vointa lor de a se constitui intr-o atare asociere stiind cA se urmireste realizarea unui program de activitate ilicita. ¢. existenfa unui program al asocierii in vederea saivarsirii anumitor infracfiuni; de regula, este vorba de infractiuni prezentnd 0 anumit& gravitate. Pluralitatea constituité presu- pune asadar o grupare omogend alc&tuiti din persoane cu mentalitate si inclinatie aseméndtoare, care isi propun s& realizeze un anumit program al asocierii criminale. d. 0 anumité durata in care mem| si desfiigoare activitatea. Asocierea constituindu-se in scopul comiterii de infractiuni, aceasta presupune o anumit durat a ivititii in care s& fie posibilé realizarea scopului asocierii, membrii grupului fiind legati intre ei un timp oarecare. fn doctrina penali romani se face deosebirea intre pluralitatea constituit’ reprezenténd 0 asociere in vederea sivai sirii unei singure categorii de infractiuni (pluralitate constituita cu program limitat)asa cum este de pilda infractiunea de com- plot (art.167 C.pen.) care implic& asocierea in vederea sivarsirii de infractiuni contra statului (art.155- 163;165;166 C.pen.) si pluralitatea constituiti reprezentind 0 asociere in vederea ® VDongoroz gi colaboratorii,Explicatii teoretice ale Codului penal romén, vol. Il, Editura Academiei, Bucuresti,1972,p.95. 26 sAvarsirii a diferite categorii de infractiuni (infractiuni contra persoanei, contra proprietifii, etc.); in acest caz exista o plura- litate constituité cu program nelimitat cum este infractiunea de asociere pentru sivarsirea de infractiuni (art.323 C.pen.). Sub un alt aspect (al modului de organizare) se face deosebire intre asocierea bazati pe o simpla infelegere, cu un numir restrans de membrii si asocierea bazati pe 0 organizare interna bine inchegata (0 ierathizare a membrilor, un program determinat) si pe o pregitire minufioasA a mijloacelor de actiune. in sfarsit in raport cu calitatea celor care compun gruparea se face deosebirea intre asocierile criminale compuse din persoane care au mai comis infiactiuni (asociatii de riuficitori) si asociafiile criminale ai ctiror membrii sunt la prima lor fapta*°. fn ceea ce priveste tratamentul pluralititii constituite, este de subliniat cd, aceasti pluralitate relevandu-se prin faptele incriminate in partea special a codului penal, tofi acei care ale&tuiesc aceasti pluralitate vor fi autori ai infractiunilor mentionate aplicdndu-li-se pedeapsa prevazuti de lege pentru infractiunea respectiva. In unele legislatii, se prevede 0 pedeapsa mai grava pentru acei participanti care detin functii de sefi, organizatori ai asocierii criminale (0 atare dispozitie lipseste, pana in prezent, din legea noastri penali). in perspectiva, s-a sugerat ca in legea penal si se introducd, printre formele de participare, si aceea a organizatorului, propunere cuprinsa in proiectul de modificare a legii penale in vigoare aflat in discutia Parlamentului.Dacd printre membrii asocierii sunt si persoane care beneficiazd de o cauzA care inlaturd caracterul penal al faptei sau de inldturare a raspunderii penale ori a pedepsei, aceasta nu va influenfa sancfionarea celorlalti participant. % V-Dongoroz, Tratat,op.cit.p.483-484. 27Pluralitatea constituité, manifestindu-se prin existenta unor infractiuni autonome, ar putea si se infitiseze si in forma pluralitafii ocazionale(instigator, complice)altfel zis, pluralitatii constituite ar putea sa i se alature o pluralitate ocazionala. Aga de pilda, infracfiunea de asociere pentru sivarsirea de infractiuni se poate comite fie sub forma instigarii, prin determinarea uneia sau unor persoane s& inifieze constituirea asociatiei, fie prin determinarea uneia sau unor persoane si adere la asociere sau s& dea sprijin acesteia. Instigarea la insisi constituirea asocierii (nu la inifiere) nu poate fi conceputi, deoarece se converteste intr-o fapté de constituire a_asocierii devenind o modalitate de sivarsire a infractiunii’'. in ce priveste complicitatea prin sprijinire (inlesnire sau ajutor)aceasta nu este posibila, dat find c& sprijinirea, sub orice forma a asocierii pentru savarsirea de infractiuni este asimilata, prin dispozitia din art.323 alin.1 C.pen., cu insisi savarsirea ca autor a infractiunii; este insd, posibilé complicitatea prin promisiunea de tdinuire sau favorizare (art.26 partea final C.pen.). Ca atare, dispozitiile art.27 C.pen. se aplicd si acestei forme de pluralitate, urmand ca la stabilirea pedepsei si se find seama de contributia fiecdrui participant la sAvarsirea infractiunii, precum si de dispozifiile art.72 C.pen. - Pluralitatea constitutiva relevandu-se prin existenfa unor infractiuni determinate se consider’ consumata in momentul in care s-a realizat actiunea tipicd descrisa in norma de incriminare si s-a produs rezultatul aratat in norma. Momentul consumarii, de pilda, a infractiunii de asociere pentru sdvarsirea de infractiuni variazi pentru diferitii faptuitori, in functie de 3! V.Dongoroz si colaboratorii,Explicatii teoretice ale Codului penal romin,vol. Hop. cit.p.688. 28 actiunea comisi de fiecare. Astfel, pentru cel care a sivarsit actiunea de inifiere a constituirii unei asocieri, infractiunea se va consuma in momentul cand s-a efectuat actiunea de initiere. Pentru acei dintre faptuitori care au luat parte la constituirea asocierii sau gruparii, infractiunea se va consuma din momentul in care s-a constituit asocierea. in cazul celorlalte modalitati de sAvarsire, infractiunea se consuma in momentul in care fiptuitorul a aderat la asociere sau a svarsit un act de sprijinire a acesteia. Consumarea infractiunii nu este condifionata de realizarea scopului in vederea cruia a fost constituita asocierea, implicit de realizarea vreuneia din infractiunile din programul asocierii. Savarsirea acestor infractiuni, desi apare ca o consecin{A a constituirii asocierii, nu are nici o legaturé cu infractiunea de asociere, intre ele existand numai un concurs de fapte conexe™. O data ce infractiunea de asociere pentru sivargirea de infractiuni s-a consumat, ea continu s& produca efecte pana va interveni o actiune in sens contrar, de desfacere a asocierii (prin voinfa participantilor, ori prin interventia autorititilor). Ca urmare, tofi acei care se vor afilia la grupare pe durata existenfei acesteia, vor deveni coautori, adic& vor intra in ‘compunerea pluralitatii constitutive °°. Daca gruparea avand ca scop sAvargirea de infractiuni, a trecut la infiptuirea infractiunilor prevzute in scopul asocierii, in doctrina penald romana s-au facut urmatoarele distincfii: in cazul cdnd gruparea si-a propus si comitio singura infractiune si aceasta unica infractiune a fost comisa, se va aplica pedeapsa numai pentru aceasta infractiune, faptul asocierii absorbindu-se ca un antecedent cauzal in desfasurarea infractiunii comise. Tidem,p.622-623. *® V.Dongoroz, Tratat, op.cit.,p.485. 29Daca grupul si-a propus si sivarseascd mai multe infractiuni, si acomis numai una dintre ele, ne vom afla in fafa unui concurs real de infractiuni intre infractiunea de asociere pentru savarsirea de infractiuni si infractiunea stivarsita de asociafi. La fel dacd s-au comis dou’ sau mai multe infractiuni din cele prevazute in programul asocierii**, C. Pluralitatea ocazionali. Existi aceasti form’ a pluralitifii de infractori atunci cdnd fapta prevazuti de legea penal desi putea fi sivarsiti de o singura persoana, iar in cazul infractiunilor cu pluralitate natural ori constituita, de mai multe persoane, a fost totusi realizati de un numar de persoane mai mare decat cel necesar potrivit naturii faptei. Cooperarea ocazionald a mai multor persoane la sAvarsirea aceleiasi infractiuni este determinat& de cele mai multe ori, de felul in care a fost conceputi si pregitité comiterea faptei, participangii unindu-si forfele din nevoia unei mai lesnicioase executari a faptei (mai ales cénd aceasta presupune efectuarea unor operatii multiple si complexe ca in cazul infractiunii de contrabanda, de evadare, de falsificare de monede sau de alte valori, etc,), a valorificarii rezultatului acesteia ca si din nevoia de a ascunde mai usor fapta gi a inlatura urmele acesteia. Asa cum am mai ardtat, pluralitatea ocazionali este posibila si in cazul celorlalte forme de pluralitate de infractori in sensul c& pe lingé persoanele strict necesare pentru existenta asocierii criminale pot exista si contribufii ocazionale ale altor persoane®®, fn cazul pluralititii ocazionale de infractori fiecare participant este considerat, in doctrina romana, ca a contribuit cu * Idem * V.Dongoroz si colaboratorii, Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol. Lop.cit,p.181. 30 © parte la sAvarsirea infractiunii (de aici si denumirea de participafie) si va raspunde in functie de contributia adusi la sAvarsirea acesteia, spre deosebire de pluralitatea naturalé si pluralitatea constitutiva unde — asa cum am aratat — fiecare participant va raspunde ca autor al infractiunii®* . intrucat pluralitatea ocazionala (participatia) va constitui obiectul unei analize aparte in capitolul I al lucrérii intitulat Participatia proprie si in capitolul III intitulat Participatia improprie, am consemnat aici numai céteva-din elementele distinctive ale participafiei, absolut necesare pentru a marca locul acestei forme de pluralitate de infractori aldturi de celelalte forme: pluralitatea naturala si pluralitatea constituita, ** Vv. Dongoroz si colaboratorii, Explicatii teoretice ale Codului penal romén, vol L, op. cit, p.16; C. Bulai, op. cit,, p.429; G.Antoniu,op. cit, p.12. 31CAPITOLUL II PARTICIPATIA PROPRIE (PERFECTA) L.Nofiuni introductive Pluralitatea ocazionala de infractori sau participatia exist dupa cum se stie, ori de cate ori o fapta prevazuta de legea penal ar fi savarsit de o singura persoand, ins’ accidental, eventual, ocazional, este sAvarsiti de mai multe persoane. Daca introducem in aceasti caracterizare si solufia pluralititii necesare (situafie in care pe langa numérul de subiecfi activi necesari pentru existenfa acestei pluralititi, se admite cA ar putea exista si o pluralitate ocazional) vom spune c&, participatia exist’ ori de céte ori o fapti prevazuta de legea penal ar putea fi sAvarsiti de un numar mai mare de persoane decat ar fi necesar potrivit cu natura faptei’. Participafia este asadar posibila la savarsirea oricarei fapte prevazute de legea penalA, iar contribufia mai multor persoane la sivarsirea aceleiasi fapte apare, practic, ca un fenomen destiil de frecvent. Aceasta explicd de ce legiuitorii din toate timpurile si din toate farile au reglementat in cadrul unor dispozifii generale participatia ca una dintre cele mai importante institutii de drept penal. ' V.Dongoroz si colaboratorii, Explicatii teoretice ale Codului penal roman, voll, op.cit, p.187; C.Bulai op.cit, p.429; C.Mitrache, op.cit., p.242; M.Zolyneak, M.Michinici, op.cit., p.170; V-Dobrinoiu si colabo- ratorii, op.cit., p350; M.Basarab, op.cit, p.393-404; Narcis Giurgiu, op.cit..p.237. 32 in cele ce urmeaza asa cum am aratat la inceputul lucrarii nu vom aborda toat problematica participatiei proprii ci numai acele aspecte pe care le socotim necesare pentru infelegerea gi aprofundarea capitolului III (participatia improprie). in concepfia doctrinei romane purticipatia se defineste prin referire la o fapti prevazut& de legea penal si nu la o infractiune, altfel zis, existenta participatiei este conditionat’ de slvarsirea de citre autor a unei fapte previzute de legea penal si nu a unei infractiuni asa cum este caracterizata participatia penala in toate legislafiile penale modeme. S-a motivat aceasté solufie cu argumentul cA, in reglementarea participafiei trebuie si se porneasca de la realitate si nu de la nofiunea abstract de infraotiune, deoarece numai in acest mod definirea participafiei nu last in afara conceptului importante situafii pe care la prezintd realitatea de'fapt”. Pe de alti parte, numai definind in acest mod participatia ar fi posibila separarea participantilor care au savarsit 0 faptd prevazuti de legea penal, de cei care nu au sivarsit o atare fapti si se afl in afara incidenfei legii penale. De asemenea, 0 atare caracterizare a participatiei ar permite diferentierea participanjilor care au savargit o fapta prevazuta de legea penala cu vinovafie (ca atare sunt infractori), de cei care au savarsit fapta prevazuta de legea penala far vinovatie (ca atare, nu sunt infractori), Fapta prevazuti de legea penal este, dupa cum se stie, 0 fapti concreti care corespunde cu descrierea din norma de incriminare, insi nu este infracfiune deosrece ii lipsesc celelalte dou trisituri esenfiale: pericolul social si vinovatia (art.17 C.pen). ? V.Dongoroz si colaboratorii, Eplicatii teoretice ale Codului penal romén, vol. I, op.cit., p.189, 209; C.Bulai, op cit, p.430, 33Definind participatia prin referire la fapta prevazuti de legea penala, legiuitorul roman a urmarit si atragi in sfera participatiei penale nu numai pe cei care au contribuit la svarsirea, cu vinovafie, de c&tre autor a unei fapte prevazute de legea penala, dar si pé acei participangi care nu indeplinesc aceste condifii, deoarece executantul material a sivarsit fapta fii vinovatie. De exemplu, ar avea calitatea de participant atat acela care determind sau ajuti pe un autor si comiti o fapti previzuti de legea penal si care ar putea s& constituie infractiune, cat si acela care determina ori ajut un incapabil (minor sub 14 ani, sau alienat mintal) s& s&vargeasca o asemenea fapté. Acesta din urma, desi obiectiv savargeste o fapta prevazuta de legea penala prin pozitia lui n-ar putea actiona subiectiv, decét fri vinovatie si ca atare n-ar putea comite o infractiune. Pentru a ajunge la aceasti solutie, legiuitorul roman a rafionat astfel: din moment ce fapta prevazut de legea penal constituie un numitor comun ambelor situafii, intrucét atét cei care contribuie 1a o fapti comisi cu vinovatie, cat si cei care participa la o fapti comisa far vinovatie, in mod obligatoriu contribuie, cel putin, la sivarsirea unei fapte prevazute de legea penalé, participatia penal ar putea fi caracterizata prin referire la fapta prevazuté de legea penal, adicd prin raportare la un concept mai cuprinzator decat acela de infractiune. in acest mod, se evit& a se lisa in afara conceptului (daca participatia ar fi definitd prin raportarea la infractiune) unele realitafi si anume, existenfa unor participanti care contribuie la sivarsirea unei fapte prevazute de legea penal fir vinovatie. Rationdnd astfel, legiuitorul roman a dat o importanja mai redusi unei alte realititi, poate mai relevanti decat cea semnalata si anume aceea c&, participangii care contribuie la stvarsirea unei 34 fapte comise cu vinovatie (adic& la o infractiune) reprezinta imensa majoritate a cazurilor de participajie penala, am putea spune cd este situafia cea mai frecventé (de eo quod plerumque fit), adic’ formeaza regula, iar celelalte situatii, sunt excepfii. in aceast situatie s-ar fi impus ca definirea participatiei penale s& se faci in raport cu o fapti cate constituie infractiune si la a frei realizare contribuie participantul si nu fn raport cu 0 fapta prevazuti de legea penald. Este adevirat ca, prin referirea contributiei participantului la o infractiune, ar fi rimas in afara conceptului anumite realitafi (existenta participantilor care contribuie la o fapti fird vinovatie), dar numérul acestora este aga de redus si nesemnificativ in ansamblul acestei institufii incat putea fi omis din definirea conceptului’. Solutia contrara, adoptati de legiuitorul romén si anume caracterizarea participafiei in raport cu o fapti prevazutd de legea penal di satisfactie situafiilor de excepfie, in schimb lasi in umbra si nesubliniate indeajuns situafiile care constituie regula in aceastd materie. Legislafiile penale strine moderne (Codul penal francez, german, italian, spaniol, rus, Codul penal model american si altele) continud si se situeze pe linia de géndire a legiuitorului romén anterior, definind participatia in raport cu savarsirea unei infractiuni (intocmai ca in Codul penal romén din 1937). intr-o asemenea viziune, existenja in mod exceptional a unor situafii in care ar trebui si se find seama de fapta previzuta de legea penal si nu de infractiune in caracterizarea participatiei (de pilda, in cazul in care autorul actioneazi far vinovafie) nu poate si influenfeze regula general care reflect’ situafiile cele mai frecvente ce se petrec in realitatea obiectiva. > George Antoniu,op.cit..p.14Asa cum vom ardta mai departe, teoria accesorietitii (severe, limitate, minime) elaborata in decursul timpului de doctrina penal’, a dat raspuns teoretic acestor situatii de exceptie, oferind solutii viabile, att cu privire la cazurile de participatie la fapte comise fara vinovatie de autor, cat si la alte cazuri atipice de participatie (de exemplu, participatia cu intentie la o fapta din culpa, participatia la infractiunile proprii si alte ipoteze), cu implicatii majore in ce priveste relatiile dintre participant si executantul material al infracjiunii. Dar solutio- nand asemenea situafii de exceptii, doctrina si legislatia din alte {ri nu au socotit c& pe o asemenea baza (existen{a unor cazuri de participatie atipica) s-ar justifica renunfarea la conceptul traditional de participafie, definit prin raportarea la infractiune si nu la o fapti prevazuta de legea penal. De altfel si in doctrina noastra penal s-a recunoscut c& participafia penal propriu-zisi (proprie) este genul de partici- patie nu numai cel mai rAspdndit (comun) dar este si tipic pentru participatie in general, iar problema raspunderii penale a participatiei se pune in principiu in cadrul ei, Dacd asa stau lucrurile, in caracterizarea participatiei penale ar fi trebuit si se tind seama de faptul ca, de regula, participatia se caracterizeazi in raport cu infractiunea comis& de autor, ipotezele atipice (cand autorul nemijlocit savarseste numai o fapté prevazuta de legea penal) fiind foarte rare i nesemnificative in ansamblul acestei institutii . in orice caz capitolul de fata al lucrarii abordand numai problematica participatici proprii, implicit avem a ne ocupa numai de ipotezele, care formeazi regula in materie, adic& de situatiile tipice, si anume cénd tofi participantii contribuie cu vinovatie la savarsirea unei infractiuni . “C. Bulai, op. cit. , p. 433, 36 2. Participatia proprie. Forme tipice de cooperare Desi contributiile pe care faptuitorii (participantii) le aduc in cazul pluralitifii ocazionale (participatia) la savarsirea infracfiunii pot fi diferite, prin forma si continutul lor, aceasta nu exclude posibilitatea unei polarizari a acestor contribufii in jurul cdtorva forme tipice de cooperare . Sub acest aspect, al modului in care participanjii pot contribui la savarsirea unei fapte, distingem: efectuarea de acte prin care se realizeazi material fapta (executare); efectuarea de acte prin care se contribuie la formarea hotirarii de a sivarsi fapta (determinare); efectuarea de acte prin care se ajuté in orice mod la savarsirea faptei (sprijinire)°. in conceptia doctrinei roméne aceste acte contributive, fie de executare nemijlocitA a faptei prevazute de legea penald, fie de determinare a altei persoane de a pisi la executarea faptei, fie de sprijinire in orice mod a realizatii faptei, caracteristice participafiei ar reprezenta parti din antecedenta cauzala a faptei sivargite, de unde si denumirea de participatie. Aceeasi conclu- zie s-ar putea desprinde si din confinutul art. 23 din C.pen. care definind persoanele ce desfaisoara acte de participatie, situeazi in aceasta categorie pe acele persoane care contribuie la savar- sirea unei fapte prevazute de legea penal in calitate de autori, instigatori sau complici . Idea c& participantii (autor, instigator, complice) realizea- 24 parti din componenta faptei descrise in norma de incriminare, parfi care se inseriu in antecedenja cauzali a rezultatului, ceea ce ar sugera existenta unor deosebiri numai cantitative intre contributiile participanjilor, pare a fi insd in * V. Dongoroz si colaboratorii, Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol. I, 0p. cit, p. 189. 7contradictie cu dispozifiile art. 24 C. pen. Acest text, definind pe acela care desfisoari. acte de executare materiali a faptei (autorul) arat& c&: “autorul este persoana care sdvarseste in mod. nemijlocit fapta prevazuta de legea penali” . Per a contrario, instigatorul si complicele sivarsesc faptele mijlocit, adic& prin intermediul faptei autorului (asa cum corect arata dispozitiile art. 25 si 26 din C.pen., in sensul c&, instigatorul determina pe autor la savarsirea faptei, iar complicele il ajuti in orice mod pe autor). in asemenea condifii, s-a sustinut intr-o alti viziune, c& este greu si se afirme teza potrivit caireia participantii reali- zeaz’, fiecare, cate o parte din ansamblul faptei descrise in norma de incriminare si s& se caracterizeze, in acest mod, institutia participatiei. fn realitate, intre autor si ceilalfi partici- panfi exist o deosebire calitativa (nu cantitativa, cum ar sugera ideea de parte) deoarece fapta incriminata este realizaté nemijlocit de autor, ceilalfi contribuind cu activitati specifice la activitatea autorului®, Prin urmare, autorul realizeazA fapta ca o activitate proprie, nemijlociti, pe cand instigatorul si complicele igi aduc contribufiile proprii prin fapta autorului, fiind dependenti de activitatea acestuia. Dac& autorul nu comite, cu contributia- instigatorului sau complicelui, o fapt consumata ori o tentativa, nu va exista participatie penala, ci o tentativi de participatie (nesanctionabil4, in ce priveste pe complice ori sanctionabila ca infractiune autonoma, in anumite condifii, in cazul instig&rii neurmate de executare). Dupa pirerea exprimata in aceasté noud viziune, numele de participatie a institufiei pe care 0 analizim ar exprima faptul © G. Antoniu, op. cit.,p.15. 38 c& anumite persoane, prin activitafi specifice, participa, contribuie, la savarsirea faptei, prin activitatea desfasurati de autor, dar nu pentru c& ar realiza parti din ansamblul faptei descrise in norma de incriminare si care s-ar putea situa, eventual, alituri de fapta autorului.” Sub acest aspect, modul in care dispozifiile art.23 C.pen. enumerd persoanele care contri- buie la stivarsirea faptei prevazute de legea penala, mentiondnd nedistinct (si fir si sublinieze deosebirile calitative dintre autor si ceilalti participanti) ca participanti pe autor, instigator si complice (ceea ce ar lisa si se infeleaga cd tofi realizeazA céte 0 parte din fapta incriminata) apare, din perspectiva infatigaté mai sus, ca o caracterizare profund discutabild, 3, Nofiunea de participant la infractiune ‘Asa cum am ardtat potrivit art.23 cin C.pen. are calitatea de participant nu numai instigatorul si complicele dar si autorul faptei. Enumerdnd nedistinct printre participanti si pe autor, legea noastra penal pare a se alatura unei conceptii extensive asupra nofiunii de autor, teorie care preconizeazi tratarea nedistincti a tuturor persoanelor care au contribuit la producerea unui rezultat ilicit, cu motivarea ci fiecare din aceste contributii se inscriu in antecedenta cauzala a rezultatului. Pe 0 asemenea baza si tratamentul participantilor ar trebui s& fie identic, adoptndu-se principiul parificarii pedepsei (indiferent c& la individualizarea pedepsei se va avea in vedere contributia concreta a fiecdruia dintre participanti)’, solutie care a fost adoptata si de legea penal roména (att.27 C.pen.) ceea ce "Idem. * T.Padovani, op.cit..p362-363. 39ar prea sa confirme pi situeaza legiuitorul roman. Acest mod de a trata participatia penala apare intr-o forma clasica in legislatia italiana. Potrivit art. 110 din C.pen.italian, in cazul in care mai multe persoane contribuie la savarsirea aceleiasi infractiuni, fiecare dintre ele va fi sancfionaté cu pedeapsa prevazuti de legea penali pentru infractiunea respectiva, in afard de cazurile de exceptie prevazute in mod expres in lege . A. Teoria extensivd asupra nofiunii de autor. Asa cum am aritat mai inainte, conceptia extensiv asupra nofiunii de autor sta la baza legii penale italiene in materie de participatie. Un asemenea mod de a concepe nofiunea de autor are ca premis& ontologica idea echivalenjei condifiilor, iar infrac- fiunea este infeleas’ ca o actiune comuna a fiptuitorilor asupra obiectului juridic . Conceptia extensiva pune, asadar, accentul pe agresiunea care se exerciti asupra obiectului juridic (il pune in pericol ori il vatzima) si nu pe modul de agresiune’. intr-o asemenea teorie nu se simte nevoia de a diferentia pe participanti, pentru c& din moment ce tofi au contribuit cauzal la rezultatul produs si cum toate contributiile cauzale sunt echivalente, dispare necesitatea de a mai distinge intre autor, instigator sau complice. S-a mai justificat aceast teorie si cu argumentul c& se da priotitate eficientei genetice (cauzale) a actiunii si nu infatisarii exterioare, formale a acesteia. Teoriei extensive i s-au adus multiple critici de-a lungul timpului. Astfel, s-a remarcat cd un asemenea mod de a concepe notiunea de autor inseamni o alunecare inevitabili spre o viziune naturalist-mecanicistd, spre o simplificare primejdioasé a legii a teoretica mai sus ardtatd, pe care se °F, Mantovani, op. cit,p. 511-512. 40 penale. Printre altele, de pe o atare pozitie, ar deveni inutil 0 norma de extindere a raspunderii participantilor, deoarece tofi fiind socotifi autori (avand 0 contributie cauzala echivalenté la producerea rezultatului), n-ar fi necesari decat norma penala de incriminare."° O eventuala norma de extindere in acest caz, nu ar avea 0 functie de incriminare, adic& de descriere a contributiei diferenfiate a participantilor ci_eventual, de individualizare a pedepsei . Neajunsurile acestei conceptii lau determinat pe legiui- torul german si o respingi in materie de crima si delict, menfinand-o numai in materie contraventionalé precum si in materia infractiunilor din culpa (toate contribufiile cu un rezultat din culpa, sunt contributii de autor)'!. Dup parerea doctrinei germane teoria extensivé asupra nofiunii de autor contrazice dreptul in vigoare care se bazeazi pe descrierea faptei incriminate; aceasta obliga — ca si in materie de participatie — legea sa descrie ct mai precis activitatea specifica a participantilor pe care infelege si o sanctioneze, astfel c& sub acest aspect, norma de extindere are caracterul unei norme de inctiminare. O concepfie extensiva asupra nofiunii de autor a adoptat si legislafia penal’ american (dupa exemplul Codului penal model elaborat de Institutul American de Drept). Astfel, in Scctiunea 2.06. Codul penal model american prevede sanctio- narea sub numele de complicitate (complicity) a tuturor acelora '° G Bettiol,op.cit.,p.539. "' G. Antoniu, op. cit., p. 16; J. Wessels, op. cit., p.139; Hans Joachim Rudolphi, Eckhard Hom, Erich’ Samson, Systematicher Kommentar zum Strafgesetzbuch Allgemeiner Teil, A. Metzner Verlag,Berlin, 1993, p. 3, § 25; H. H. Jescheck, op. cit., p. 588; Eberhard Schmidhiuser, Strafrecht, Allgemeiner Teil, Tubingen, 1982, p.264; H. Blei, op. cit., p.249-250, citati de G. Antoniu in Participatia penala, Studiu de drept comparat, op. cit, p. 16. 4care au contribuit, sub o forma sau alta, la sivarsirea unei infractiuni. in doctrina se subliniazA c&, spre deosebire de sistemul traditional (Common Law) in cadrul caruia se ficea deosebire intre participanfii principali (de gradul I si II) si participantii accesorii, codurile penale ale statelor americane (Statutes Law) nu mai fac nici o diferentiere, toate persoanele care au cooperat la sAvarsirea unei infractiuni avand in principiu acelasi tratament juridic!”, S-a mai remarcat c& solufia traditional conducea la ine- chitafi flagrante, deoarece potrivit practicii traditionale, rispunderea participantului accesoriu era condifionati de stabi- lirea vinovatiei autorului principal. O persoani putea s& determine pe alta s& comiti o infractiune, dar dac& executantul material nu putea fi tras la réspundere fiind minor ori alienat mintal sau a sAvarsit fapta fiind in eroare, nici instigatorul nu putea fi tras la raspundere. Pentru a evita nepedepsirea participantului, instanfele americane, in cazurile de acest fel, au facut apel la teoria agentului inocent, motivand cA executantul material a fost folosit ca un instrument in ména adevératului autor. in felul acesta 0 persoand care prin activitatea sa materiala ar fi fost incadrati ca participant accesoriu putea fi judecati si con- damnaté ca autor principal de prim grad, cu motivarea ci a actionat printr-un agent inocent"’, Modificarile aduse legislatiei penale (dupa Codul penal model) prin reglement&ti explicite (Statutes Law) au inlaturat distinctia dintre autorii principali si accesorii, socotindu-i pe toti "? Model Penal Code and Commentaires, The American Law Institute, Philadelphia, 1985, p. 295 ; Richard J. Bonnie si colaboratorii, Criminal Law, New-York,1997, p. 265 — 267. "3 R. J. Bonnie, op. cit., p. 566. 42 ca participanti principali. De asemenea, s-a respins in mod explicit regula dup care rispunderea penald a participantilor este condifionati de condamnarea prealabilé a autorului principal. Codul penal californian (§ 972) prevede c&, un participant accesoriu la comiterea unei infracfiuni poate fi urmarit, judecat sau pedepsit chiar daci autorul principal n-a fost urmérit, judecat sau pedepsit si chiar dact a fost achitat. Noile reglement&ri din legislafia americand considera c& tofi participangii sunt autori gi ei se regisesc sub numele de acomplice'*, ‘Autorii americani remarc ins’ cl, in ciuda prevederilor legale, sistemul traditional nu a disparut complet, pentru c& instanfele americane continud si foloseasci terminologia anterioara. De asemenea, considera c& trebuie si se fact dovada, de ctre organul de urmirire, a existenfei unei infractiuni comise de executantul material chiar dac& avesta a actionat fara vinovatie deoarece, motiveazi instantele, activitatea executan- tului material este aceea care evidentiaz existenta infractiunii’®. ‘Unele instante americane continud si foloseascé chiar doctrina agentului inocent. Astfel, in speta Rex. V. Russel, inculpatul care, prin ingeliiciune, a determinat pe sofia sa, si otrdveasc& pe copii, a fost condamnat ca autor principal, cu motivarea c& a cauzat moartea copiilor printr-un agent inocent'® Codul penal model american (sectiunea 2.06) defineste nofiunea de “acomplice” (participant) la comiterea faptei de c&tre o alti persoana ca fiind “situafia in care se aflé o persoana care actiondnd in scopul de a incuraja pe autor, ori de a inlesni, “*Tdem. 'S Thidem, p.586. ‘SToidem, p.572. 43sprijini sau facilita sivarsirea infractiunii, solicita altei persoane si 0 comita sau ajut’, sprijind ori incearcd s& ajute o persoana la comiterea unei infractiuni, ori ca s& nu depund nici un efort pentru a realiza aceasta, sau atunci cdnd conduita sa este, in mod explicit, caracterizata de lege drept complicitate.” in acelasi text (pet. 6) legea defineste situatiile cand o persoand mu poate fi participant la infractiune si anume: cand Tegea in mod explicit stabileste c& 0 persoana care a ajutat la sivargirea unei infractiuni nu este participant; cand o- persoand este victima infractiunii; cdnd din modul in care este definita infractiunea conduita acestuia apare inevitabil ca intamplatoare in raport cu sdvarsirea faptei; céind actiunea participantului s-a epuizat inainte de comiterea infractiunii si céind a avertizat la timp autoritatile sau, in orice alt mod, a depus eforturi personale de a preveni comiterea infractiunii Aceeasi legislatie prevede in sectiunea 5.02. 0 institutie care, pe ldngi alte functionalititi, o are si pe aceea de a constitui © altemativa la institutia participatiei, institutia denumita conspiratie (conspiracy)'”. Potrivit textului citat, o persoani este vinovaté de conspirafie cu o alt persoand sau cu alte persoane la comiterea unei infractiuni daca’, in scopul sAvarsirii sau sprijinirii - infractiunii aceasta se declara de acord cu alt persoand sau cu alte persoane, ca tofi sau una sau mai multe dintre cle si savarseascd 0 infractiune sau o tentativa la infractiune ori s& solicite comiterea unei asemenea infracfiuni. De asemenea, dacd se declara de acord si ajute o asemenea persoana sau persoane in pregatirea si comiterea unei infractiuni sau a unei tentative la infractiune ori sa solicite comiterea unei infractiuni. ""Thidem, p.595. 44 Subliniem c& de esenta conspiratiei este incriminarea acordului insusi, iat potrivit traditici, conspiratia nu este conditionata de nici o alté manifestare exterioara, fiind suficient s& se constate numai existenta acordului mentionat. De precizat si faptul ca instantele americane au decis ca si un singur act comis de oricare dintre membrii conspiratiei este suficient pentru a atrage raspunderea tuturor participantilor (dacd actul evidentiaz8, releva vointa de a coopera la savarsirea unei infractiuni, deci vointa de a conspira)'*, Conspiratia constituie 0 infractiune de sine statétoare, ca nu se absoarbe in infractiunea care constituie obiectul conspi- rafiei; cele dowd infractiuni se vor sanctiona distinct, aplicandu- se regulile concursului de infractiuni. Daca persoanele care intra in conspiratie urmaresc mai multe obiective, unele instante au decis cA va exista pluralitate de infractiuni. Codul penal model american promoveazi insi o alti solufie si anume, c& in asemenea cazuri exist o singuri infractiune de conspiratie'”. B. Teoria restrictiva asupra notiunii de autor. Opusé teoriei extensive asupra nofiunii de autor este teoria restrictiva a nofiunii de autor, teorie care corespunde unei pozifii mai riguroase in ceea ce priveste respectarea legii penale. in aceasta conceptie se considera c& autorul realizeaz& o activitate tipica, activitate descrisd in norma de incriminare, pe cand participantii realizeazi activititi atipice in raport cu norma, prin aceasta subliniindu-se deosebirea calitativa intre activitatea autorului $i cea desfasurata de ceilalti participanti. Pentru a putea fi trasi la rispundere o alt persoana decat autorul, trebuie si existe o norma de extindere a incriminai 'S Tbidem, p.601 " Thidem, p.619-629. 45(care nu descrie decat fapta comisa in calitate de autor) la faptele de instigare si complicitate (nedescrise in norma de incriminare) in cadrul cdreia legiuitorul s& determine aceste fapte asa cum determina si activitatea tipict a autorului nemijlocit. in felul acesta incriminarea actelor de participatie are loc pe baza a doua norme: una care incrimineazA activitatea tipicd a autorului si care coincide cu norma de incriminare din partea special a Codului penal, si o alté norma prin care se deseriu, in dispo- Zitiile parfii generale ale Codului penal, activitatile atipice ale participantilor™”. Aceasta teorie sti la baza legii penale germane {in materie de participatie”’. Dupa autorii germani participatia presupune nu numai o actiune cauzala dar si 0 actiune cu un anumit specific (ea este atipica in raport cu fapta autorului), iar aceste particularitati sunt elevate prin norma de extindere a incriminarii. Dar doctrina germana nu numai ci a abordat materia participatiei de pe pozitiile conceptiei restrictive asupra nofiunii de autor, dar a elaborat si un criteriu nou de delimitare intre autor si partici- panfi, ca si intre participanfi. jndepartandu-se de teoria formal obiectiva (dupa care autorul este persoana care realizeaz fapta descrisi in norma de incriminare, iar participantii desfigoara o activitate atipica), ca si de teoria material obiectiva (dup care autorul comite 0 faptir care prezinti 0 periculozitate si o importanti deosebit’, spre deosebire de participantii care stivarsesc 0 fapti prezentéind un pericol mai redus), ca si de teoriile subiectiviste (dupa care autorul actioneazi cu 0 voinf4 specified “animus auctoris”, iar participantii cu “animus soci”; ori autorul actioneaza in interes 2 F Mantovani,op cit.,p.512 ; C.Fiore,op.,cit.p.84. 21 J Wessels, op.cit.,p.588 ;H.H.Jescheck, op.cit,p.580-590. 46 propriu, pe cAnd participantii actioneazi in interesul altuia) doctrina germana a aratat ca, hotdrator pentru calitatea de autor este ca persoana si exercite dominafia asupra faptei (Tater- schaft), adic s& stipaneascd procesul cauzal putind in orice moment opri desftisurarea acestuia. jn masura in care o persoand exercitd o asemenea dominafie (indiferent dac& strict formal indeplineste acte de complicitate sau de instigare), va fi, in esenfd, autor nemijlocit ori autor mediat al faptei. ‘Valorificand aceast pozitie teoretic’, legea penal germa- na se situeazi ferm gi consecvent pe pozitiile conceptiei restrictive cu privire la nofiunea de autor. Astfel, in Capitolul It al Codului penal german se face deosebirea intre autorat (Taterschaft) si participatie (Teilnahme). cadrul autoratului sunt enumerate: persoana care sivarseste singura infractiunea( Alleintiterschaft); persoana care sivarseste prin altul infracfiunea (mitelbare Taterschaft) si coautorii (Mittéterschaft) ? Ca participanfi legea defineste pe instigator (Anstifter) $i precizeazi ci el este sancfionat in aceleasi limite de pedeaps& ca si autorul si complicele (Gehilfe), ciruia i se aplicd o pedeaps& mai redusa. Pe o pozitie restrictiva in privinfa nofiunii de autor se situeazA si Codul penal francez care in art. 121-4, defineste pe autor ca “persoana care comite faptele incriminate sau comite 0 tentativa la infractiune”, iar complicele este definit in art. 121-7, ca fiind “ persoana care cu stint’, prin sprijin si asistenya, 2 HJ.Rudoiphi gi colaboratorii, op. ‘Strafrecht, Berlin, New-York, 1982,p.222- 222-223; H. Blei, op. cit., p.254-255; H. H. ‘Wessels, op.cit,p.188. §25; Harro Otto, Grundkurs E, Schmidhiuser, op. cit. scheck, op. cit, p.589; J. 47inlesneste pregatirea sau consumarea infractiunii”, De aseme- nea, este complice “persoana care prin daruri, promisiuni, ameninfari, ordine, abuz de autoritate sau de putere a provocat sivarsirea unei infractiuni sau a dat instructiuni pentru a o comite “. Asa cum se observa, legea penala francezi sub numele de complicitate cuprinde ambele forme de participare, atat instiga- rea cat si complicitatea propriu-zisa, concept pe care ins& il diferentiaz de acela de autor al infractiunii. Este adevarat ins& c& sub aspectul tratamentului juridic complicele este sanctionat intre aceleasi limite de pedeaps& ca si autorul (art. 121-6) desi mai consecvent ar fi fost sa se aplice principiul diversificarii. Apropiata de aceast conceptie si de acest mod de definire si abordare a participajiei este si legislafia Federatiei Ruse (Codul penal intrat in vigoare la 1.01.1997). Potrivit art. 33 al noului Cod penal este considerat autor al infractiunii “acela care savarseste nemijlocit infracjiunea sau nemijlocit participa la comiterea ci, impreun cu alte persoane (coautori), ori sivar- seste infractiunea prin alte persoane care nu rspund penal din cauza varstei sau din alte cauze prevazute de legea penala”. Printre participanti, Codul penal rus enumeri pe lang’ autor, instigator, complice si pe organizator”’, ceea ce il apropie de reglementarea din legislatia romana, cu deosebirea c& in aceasta legislatie, printre participanti nu este inclus organi- zatorul. O solutie interesant& este consacrata si de Codul penal spaniol, in vigoare din luna mai 1996. Astfel, legea penala ® Kudriavjeva, Naumova,Rossiiscoe ugolovonoe pravo, Obsciaia ciasti, Moscova, 1997, p.196-205, citate de G.Antoniu in Participatia penald. Studia de drept comparat, op. cit, p.19. 48 spanioli nu enumera pe participanti ci defineste pur si simplu pe autor si pe complice. Este autor in infelesul legii penale spaniole (art. 28) “acela care realizeaz fapta prin el insusi sau ‘mpreund cu alfii ori folosindu-se de altul ca de un instrument (como instrumento)”. De asemenea, este autor si acela care determina pe altul si execute fapta, cét si cel care coopereazi la executarea faptei printr-un act firi de care fapta nu ar fi putut fi executat’. in articolul 29 se defineste complicele ca fiind “persoana care contribuie la executarea faptei prin acte anterioare sau simultane”. Nu este greu de observat ci legea penal spaniola, spre deosebire de cea. francez, defineste instigarea nu ca o forma de complicitate ci, ca o forma de autorat. in ambele legislatii ins, instigatorul nu apare ca o figuré proprie de participant independent asa cum este reglementat in legislatia romana, germani gi rusa. Analiza reglementarii participatiei in legea penal romana conduce la concluzia, sesizat si in doctrina romana” c& aceasta s-ar apropia nu numai de concepfia extensiva asupra nofiunii de autor (pundnd pe acelasi plan pe autor, instigator si complice) ci side sistemul bazat pe 0 conceptie restrietiva intrucat, cel putin nominal (ffir ca aceasta si afecteze limitele de pedeapsii ce sunt identice pentru tofi fAptuitorii)si inconsecvent, legea penal romana in vigoare face deosebirea intre autor, instigator si complice, chiar daca fi trateaz pe tofi ca participanti. intr-o conceptie restrictiva consecventi, asa cum am arftat, in misura in care se subliniazi specificul activitatii depuse de fiecare participant (si mu aumai prin inscrierea %G, Antoniu, op.cit.p.19. 49contributiei respective in antecedenta cauzala a rezultatului),au s-ar fi putut ajunge decat la concluzia ci, autorul nu face paite dintre participanti, ocupnd o pozitie aparte, deoarece, el realizeazi nemijlocit fapta, in timp ce participantul contribuie prin fapta autorului la producerea rezultatului ilicit. Pe de alti parte pozitia specifict pe care o au participantii in raport cu autorul ar fi justificat sancfionarea lor in limite de-pedeapsii mai reduse decat cele ale autorului (sistemul diversificari). Aceste concluzii mu au fost desprinse ins& si de legiuitorul roman”, De aceea, s-ar putea susfine ca solutiile Codului penal roman in materia participatiei apar a se situa pe o pozitie mixt& in ce priveste infelesul nofiunii de autor. Legiuitorul roman nu a uurmat, consecvent, nici concepfia extensivi asupra notiunii dé autor (ceea ce ar fi presupus si nu faca nici o deosebire intre participanti ca in sistemul italian de reglementare a participatici) dar nici conceptia restrictiva (ceea ce ar fi presupus s& exclud’ pe autor din sfera participantilor). Ni se pare cd, aceasti pendulare a legiuitorului roman intre cele dowd conceptii opuse, meriti a fi regandit& si corectata intr-o viitoare reforma penala. 4. Contribufia participantului. Criteriul sine qua non Atat in teoria extensiva, cat si in cea restrictiva asupra noffunii de autor, un loc important il ocupa ideea dupa care orice contributie de participare trebuie si aibé caracter cauzal, in sensul c& orice contributie a participantilor trebuie si se inscrie in antecedenfa cauzala a producerii rezultatului, altfel spus, orice asemenea contributie trebuie s& constituie 0 conditie sine qua non a rezultatului ilicit. Asa cum am mai aratat, intregul sistem * Idem. 50 de gandire bazat pe o concepfie extensiva a notiunii de autor, pleaca de la premisa caracterului de conditie sine qua non a contribufiei de participant, iar egalizarea acestor contributii (prin nediferenfierea lor in raport cu specificul activititii) se situeazi pe linia concluziilor teoriei echivalentei conditiilor cauzale. Se rafioneaza astfel, din moment ce toate condifiile contributive la rezultat sunt cauzal echivalente, apare justificata tratarea egal a tuturor contributiilor. a Ideea caracterului cauzal al contributiei nu este negata insi nici in concepfia restrictiva asupra nofiunii de autor, numai a ea nu se opreste la aceasti constatare, ci o completeazi cu sublinierea specificului fiecdreia dintre contributiile cauzale, dup& cum este vorba de existenfa unei contribufii la luarea hotdrarii de a se sivarsi infractiunea (instigare) si o contribufie la realizarea faptei, fie in faza de pregatire, fie in faza de executare (complicitate). _ fn ultimii ani s-au adus critici tot mai vehemente ideii cd, orice contributie la producerea rezultatului trebuie s& constituie © conditie sine qua non a acestuia. Mai intai sa remarcat ° situafie paradoxala. in teoria cauzalititii aceasta cerinfa (ca orice conditie contributiva si fie sine qua non) extinde excesiv sfera condifiilor susceptibile si atrag’ rispunderea penal, putdnd exista si condifii care, desi sine qua non, si nu justifice tragerea la raspundere a persoanei care a creat asemenea conditii (de pildi, indemnul nepotului care-I sfituieste pe bunic, pe care urmeazi si-l mosteneascd, si fac& o cilatorie cu avionul in speranta c& acesta se va prabusi, rezultat care se produce intocmai, constituie incontestabil o conditie sine qua non, a rezultatului, ins rajional nu ar putea si justifice tragerea la rispundere penal a nepotului). De aici si concluzia c& cerinta ca actiunea autorului si aiba caracter sine qua non apare excesiv de 51larg’, atrdigdnd in sfera rispunderii penale si persoane a cdror actiune, desi sine qua non, si nu reprezinte o contributie la producerea rezultatului. Dimpotriva, in materia participatiei cerinta conditici sine qua non a devenit excesiv de rigid& si de restrictiva deoarece ar putea exista si condifii care s& nu indeplineasci aceasta cerinfi si care numai si fi ‘inlesnit producerea rezultatului (condifii inlesnitoare) si care s& merite a fi socotite acte de participatie alaturi de contributiile cauzale”®, De pilda, daca o persoand fi da hofului cheia pentru a patrunde intr-o locuinfi desi acesta era pregitit cu instrumente de Spargere perfectionate, inménarea cheii nu constituie o contributie sine qua non la producerea rezultatului, ins& aceasta ar putea fi de natura, in momentul svarsirii faptei sA inles- neasca, si favorizeze si si ugureze producerea rezultatului?”. Aga cum s-a aritat in doctrina italiani dac& intr-un sistem riguros obiectiv ar fi trebuit si aiba relevan{é numai o contributie, constituind 0 conditie sine qua non a rezultatului ca o cerinti minima pentru existenta participatiei, dimpotriva intr-un sistem de gandire riguros subiectiv, ar fi trebuit s& fie suficienta 0 simpl& adeziune la infractiune, manifestare relevant pentru starea de pericol a subiectului. Dintre aceste altemative, doctrina modem& se indreapti spre un sistem mixt de gandire, considerdnd ca o cerinti minima pentru existenta participatiei ar fi acordarea unui sprijin moral sau material care ar putea fi nu numai cauzal, dar chiar si necauzal, in sensul c& ar putea si constituie chiar o simpla inlesnire, sprijinire a actiunii ilicite. O atare conceptie, pleacd de la premisa cA nu este absolut necesar s& existe o contributie cauzald, dupa cum nu este suficienta nici * G.Antoniu op.cit,p.20; F.Ramacei, Corso di diritto penale, 11, Torino, 1993, p.250-252. 77, Antolisei, op. cit., p. 515-516 ; F. Mantovani, op. cit., p. 522-525, 92 simpla asistenta la infractiune (de pilda, asistenfa neputincioasa la un act de agresiune asupra unei persoane cénd cel care asisti nu avea obligafia legala s& intervina)"*, intre aceste extreme, doctrina modem admite ca suficient’ si necesara cerinta ca actul de participare morali sau materialé la pregatirea sau executarea faptei si reprezinte o modalitate de sprijinire a acesteia, o inlesnire a producerii rezultatului in asa fel incét, contributia respectiva, chiar daci nu a fost absolut necesara, s& fie insi de natura si faciliteze savargirea Taptei, si reducd riscul nereusitei, s& micsoreze obstacolele, etc.2? Nu este vorba desigur, de a se introduce in sfera participatiei activititi care n- au exercitat nici macar o influenta inlesnitoare asupra procesului de realizare a faptei (de pild, nu va fi socotit un act de participatie fapta aceluia care procurd autorului infractiunii informatii dar care s-au dovedit a fi gresite ori ii ofera instrumente cu totul necorespunzatoare, sau daca activitatea asa-zisului participant a fost chiar stanjenitoare, etc). Sfera actelor inlesnitoare este obiectul unor mari contro- verse in doctrina italian’. Unii autori consider’ ci ar avea caracter de conditii inlesnitoare numai cele evaluate astfel ex ante, ceea ce inseamna cé ar fi lasate in afara acestei caracte- riziri acele condifii care, desi evaluate ex ante ca inlesnitoare, s- au dovedit ulterior, ex post, nefolositoare (de pilda, procurarea unei chei pentru deschiderea casei de fier ar putea ‘i socotita o condifie inlesnitoare ex ante chiar dact nu cauzala deoarece infractorul avea la dispozifie si alte instrumente cu care putea deschide casa de fier, insi la fata locului cheia procurata s-a dovedit inutila, deoarece broasca fusese schimbatd, trebuind a fi % G.Antoniu, op.cit,p.20. ® F Mantovani,op.cit.p.522. 3°-T Padovani,op.cit.,p.372-373. 33folosite alte instrumente pentru reusita spargerii). Tot asa, prezenfa unui om care sa asigure paza poate fi evaluati ex ante cao conditie inlesnitoare, insi ex post si se dovedeasca chiar primejdioasa, dac& omul pus de pazi a avut o comportare de naturé sé compromita intreaga operatie (de pild’, a atras atentia din greseali asupra spargerii care se pregitea si se efectueze). Alfi autori au propus (teoria prognozei postume) sé se considere inlesnitoare numai condiiile care ex post evaluate, au avut acest caracter. fntr-o asemenea viziune insi, vor fi considerate ca nerelevante acele condijii care desi ex ante pareau fnlesnitoare (de exemplu, consultarea unui expert in deschiderea caselor de bani), ins& ex post s-au dovedit inutile, deoarece casa de fier fiind lsati deschisi de complice consultatia expertului ar fi putut avea doar o influenta asupra moralului executantilor materiali ai faptei*! in leg&ituri cu evaluarea acestor conditii este de observat c& doctrina moderna este unanima in a nu accepta convertirea automati a unei contributii materiale nereusite sau nefolosite, intr-o contributie moral (desi jurisprudenta italiani recurge eronat, dupa parerea doctrinei, la asemenea solufii). S-a motivat, pe drept cuvant, c& 0 asemenea convertire nu poate avea loc decat dacd s-a stabilit cd a existat o influent efectiva, moralé,, asupra participantilor™®. Sub acest aspect ni se pare greu de acceptat teza promovata in doctrina roména in sensul c& ori de céte ori o contribute material s-ar fi dovedit in timpul executirii ca defectuoasi ori inutilé, ar rimane partea de contributie imaterialé (morala) care insoteste orice contributie 2! F.Mantovani, op. cit., p. 524-525. ® G, Fiandaca, E. Musco, op.cit., p.451; T.Padovani, op.cit., p.369-372; C. Fiore, op. cit. p.107-108; A. Pagliaro, op. cit.,p. 560; J. Wessels, op. cit., p. 965. 34 materiald si aceasta ar fi suficientd pentru existenja complicitatii®. ; Este adevarat ci in problema enunfaté probafiunea este extrem de dificil, deoarece dovada c& o contribujie nefolo- sitoare pan& in final a intirit rezolufia delictuoasd a autorului principal, este adeseori greu de facut, find o adevarata probatio-diabolica. Cu toate acestea, este greu de admis si solufia contraré, de a se opera cu o convertire automata a contributiei materiale in contributie morala, sursi posibila de grave inechitafi si erori judiciare (de pilda, dac& autorul are motive setioase si grave de a comite infractiunea, ar fi greu si se sustind c& furnizarea de ctre complice a unor unelte de care autorul nu s-a folosit ar fi intarit rezolutia delictuoasé a acestuia)** . 5, Temeiul juridic al participatiei penale Potrivit concepfiei dominante participatia este o institutie care se referA numai la subiectii activi ai infractiunii (subiectii activi ai faptei prevazute de legea penal) ca atare, participatia nu influenfeazi nici confinutul juridic al infracjiunii, nici confinutul real al faptei previzute de legea penal si nu aduce atingere unitifii acestor confinuturi (teoria monistd sau a unitafii infractionale). ; Potrivit tezei moniste, atunci cand mai multe persoane au contribuit la sivarsirea unei fapte prevazute de legea penala exist’ 0 singuré fapt’ si mai mulfi faptuitori, iar atunci cénd acestia au actionat cu vinovatie, existi o singurd infractiune si mai mulfi infractori. 3 V.Dongoroz si colaboratorii, Explicafii teoretice ale Codului penal romén, vol.op,cit.p.206. G.Antoniu,op.cit.,p.21. 35‘Aceasti conceptie nu numai c& rispunde realitatii, punand fafa in fafi un rezultat sau o stare socotita ca periculoasa sau vatmatoare pentru relatiile sociale si o activitate umana prin care a fost produs acel rezultat sau acea stare®® dar, este si stiintific exact, fiindc& raul social produs sau urmarea socialmente periculoasd a faptei riméne unitard indiferent dacd a fost produsa de una sau mai multe persoane. Aceasta explicd de ce legea penal, atunci cfind prevede ci fapta este periculoasi pentru societate are in vedere aceasta unitate de rezultat sau de stare periculoasé, care aratéi in ce masur’ au fost puse in pericol sau vatimate valorile fundamentale ale socictitii. Asadar, apare a firesc si logic ca unui rezultat unic sau unei stiri periculoase unice, sé-i corespunda o fapti unic& sau o singura infractiune. Rezultatul sau starea raméne unitar’, indiferent daca activitatea care a produs-o a fost efectuati de o singura persoana sau de 0 pluralitate de persoane*®. De aceea, legea penal ori de céte ori prevede o fapti pe care o apreciazi ca fiind periculoasa pentru societate, are in vedere tocmai aceasta unitate privind rezultatul sau starea care constituie urmarea tipica a faptei si care araté in ce masur& au fost puse in pericol sau au fost vatimate relafiile sociale. intr-o asemenea viziune activitatile participantilor nu pot fi privite ca autonome ele nu au individualitate juridica distincta, ci se integreazA in fapta penalé comisa care trebuie privité si analizaté in unitatea si indivizibilitatea ei, realititi care se risfrang asupra tuturor actelor de participatie. Conceptia monisti a participatiei caracterizaté prin unitatea faptei in care se contopesc contributiile participantilor, 35 V.Dongoroz si colaboratorit roman, vol.Lop.cit. p.208. ** Thidem, p. 209. Explicafii teoretice ale Codului penal 36 nu exclude autonomia raspunderii penale a fiecdrui participant. Se stie c& raspunderea penala este personalé, iar la stabilirea acesteia, aga cum previd dispozifiile art.27 C.pen. se va fine seama de contribufia fiecdrui participant la infractiune. Chiar daca contribufiile participanfilor sunt examinate si evaluate in mod separat, ele sunt intotdeauna legate de fapta sivarsita, in participatie, privit’ ca un tot indivizibil, ca produsul conlucrarii tuturor participantilor. in stabilirea raspunderii penale a fiecdrui participant, care este autonomi, se va fine seama de tofi factorii care au contribuit la individualizarea acesteia ca gi de masura contribufiei fiectrui participant, precum si de imprejurarile personale si reale’”. Spre sfarsitul secolului trecut unii autori au sustinut ca in caz de participatie, existi atdtea infractiuni distincte céti participanti sunt. Asadar, participantii nu comit o singuré infractiune, ci o pluralitate de infractiuni conexe, iar fiecare participant raspunde ca autor al unei infractiuni distincte, ca si cum nici nu ar exista ceilalfi participanti. Printre sustinatorii acestei teze s-au numirat : Gotz, Foinitzki, Carrara, Feuerbach, Liszt, iar teza s-a intitulat “ teoria pluralista ” cunoscuta si sub denumirea de “ teoria complicitatii delict distinct “ sau “ teoria autonomiei participatiei “. Aceasti teorie sustinuta de o infima minoritate, transforma pluralitatea de fptuitori, de infractori, intr-o pluralitate de fapte, de infractiuni, fiind separate in mod artificial contributiile diferitilor participanti, care sunt obiectiv gi subiectiv legate intre ele si nu pot fi corect cercetate si evaluate decat ca fractiuni ale aceluiasi intreg, ale aceluiasi proces cauzal si aceleiasi fapte relevante pentru legea penal. 37 M.Zolyneak,Conceptia unitatii de infractiune in materia participatiei si implicagiile ei in cazul succesiunii in timp a legilor penale,R.R.D. nr,10/1971,p.88. 37Susfinatorii acesteia motivau cA, teoria unit&fii (monisti) ar conduce la consecinfe absurde si inadmisibile in sensul ca, pentru a se putea realiza sanctionarea instigatorilor $i complici- lor - care nu este posibild decat dact fapta unic& constituie o infractiune - ar fi trebuit s& fie consideratd ca infractiune chiar fapta unui autor iresponsabil , sau a unui autor care beneficiazi personal de o cauzi care inkituri caracterul penal al faptei. Raspunzand acestor critici profesorul V.Dongoroz, arata c& urmirile absurde la care ar conduce teoria monisti, nu constituie 0 dovada a netemeiniciei teoriei unitafii, ci scoate in relief modul gresit in care este conceputi participafia, atat in teoria unitifii cét si in aceea a pluralitafii. Pe de alt parte, de pe pozitiile teoriei pluraliste, s-ar ajunge ca, izolandu-se diversele acte de participare, si se piardi din vedere gradul de pericol social al intregului si sA se impiedice transmiterea circumstan- felor reale de la autor la ceilalti participanti**. Teoria pluralista (teoria participatiei delict distinct sau a autonomiei actelor de participatie) a fost respins& de doctrina majoritar’, deoarece transformand pluralitatea de infractori intr-o pluralitate de infractiuni, se situeazi pe 0 pozitie contrara realitatii; intr-o asemenea viziune, se consider’ ca autonome activititi pe care realitatea ni le infatiseaza ca indisolubil legate, altfel spus, unitatea infractionala este pulverizati in atdtea fapte cAji participanji au contribuit la savarsirea ei, atribuindu-se formelor de participatie, semnificafie juridica distinct, cu un regim juridic de sine stitdtor. Codul penal roman in vigoare, ca de altfel si legislafia penal anterioara, in reglementarea participatiei a pornit de la 3 V.Dongoroz si colaboratorii, Explicatii teoretice ale Codului penal romén,vol.I, op.cit.,p.209. 38 unitatea faptei sAvarsite in care se interfereaza activitatile tuturor participantilor. Din analiza textului art.23 C.pen. se desprinde concluzia c& , ceea ce caracterizeaz participatia este unitatea faptei si pluralitatea faptuitorilor, unitate care se rasfrange asupra intregii activitati a participatiei sub raportul incadrérii juridice, iar infractiunea find opera lor comuna tofi perticipantii vor fi finufi s& raispunda pentru aceeasi infractiune dar pe masura contributiei aduse. Dispozifiile din art.27 C.pen. intirese conceptia unitard a patticipatiei. Astfel, din confinutul acestui articol rezulté cA “instigatorul si complicele la 0 faptd previzuta de legea penala sivargiti cu intentie se sancfioneazd cu pedeapsa prevazuti de lege pentru autor”, Dar chiar daca s-ar fi sanctionat participantul cu o pedeapsa mai usoara decat a autorului, in ambele ipoteze, legea conditioneazi tratamentul penal al complicilor si instigatorilor de cel al autorului, tocmai pentru cd are in vedere unitatea substantiald a participafiei De asemenea, din dispozifiile art.28 alin.2 C.pen. rezulta c& toate activititile participantilor trebuie apreciate prin raportare la fapta unicd la care acestia au infeles si contribuie, dispundndu-se c& “ circumstantele privitoare la fapti se rasfrang asupra participantilor numai in misura in care acestia le-au cunoscut sau le-au prevazut”. Tot astfel, legatura indisolubila dintre formele de participatie si fapta penal sAvarsita, ca si inexistenfa unei independente juridice a activitatilor partici- pangilor, rezult din art.30 C.pen. care face din impiedicarea sivarsirii faptei o cauz& de nepedepsire. Chiar in cazul participatiei improprii unde ar putea s& apara iluzia unei autonomii a formelor de participatie , deoarece modalitatile vinovatiei cu care se savargesc activitatile materiale sunt diferite (intentie din partea instigatorului si complicelui si 59culpa sau fara vinovatie din partea autorului), ideea existentei unei singure fapte prevazuta de legea penal este clar subliniata prin aceea cd fapta raméne unica in materialitatea ei, producdind © singura urmare socialmente periculoasa. Instanta suprema romna s-a situat in mod constant pe pozifia teoriei moniste subliniind caracterul indivizibil al actelor de participafie si anume ca ele se completeaz& reciproc inte grandu-se in antecedenta cauzala a faptei sAvarsite, firri si existe posibilitatea izolarii si aprecierii lor in mod _ independent”. Cea de a treia pozitie teoreticd sustinuta in legatura cu caracterizarea participatiei a fost teoria psihologie®, aparuta in cadrul doctrinei pozitiviste, potrivit careia in cazul unei articipafii exist totdeauna o persoana cu o puternicd inclinatie spre infractiune (un criminal inniiscut) inzestrati cu o exceptionala forfi de sugestie (persoana denumiti incub) si o alta persoané denumita suceub, lipsiti de voinfa, o fire slaba si usor influentabila care devine infractor, datorita sugestiei pe care © primeste de la prima persoana (de la incub). Teoria psihologica claborat de Scipio Sighele, ajungea la concluzia c& participatia trebuie intotdeauna si fie considerata ca o circumstanfa agravanti, Aceasta teorie nu a fost imbrafisat de doctrina pentru c& nu in orice participatie intalnim un incub si un succub, nu orice incub este un criminal inndscut dupa cum, nu orice succub este un instrument orb si nu intotdeauna participatia prezinti un grad sporit de periculozitate, in comparatie cu infractiunile care se comit de o singura persoand. * A se vedea practica judi indicat de V.Papadopol in Delimitarea actelor de coautorat de cele de complicitate, in « Justitia nou » nr. 7/1963, p23. 60 in stiinga dreptului penal este in general admis c&, pentru existenta participafiei penale proprii trebuie si fie indeplinite anumite condifii, dintre care unele sunt obiective iar altele subiective. Din examinarea dispozitiilor art. 23 C.pen. desprindem urmitoarele conditii obiective ale participatiei penale : - a. s& se fi sivarsit 0 fapti prevazuti de legee penala. in capitolul de faa tratand despre participatia proprie, aceasta cerinff se converteste in conditia obiectiva, de a se fi sAvarsit 0 infractiune, fie in forma consumata fie sub forma tentativei la infractiune; b. si existe 0 pluralitate de infractori, conditie care se deduce si din folosirea termenilor “participanti” , “persoane”; c. si existe 0 cooperare a faptuitorilor la sivarsirea infractiunii, condifie care se desprinde din utilizarea verbului “contribuie”. Din celelalte dispozitii ale Capitolului II din Codul penal, respectiv art. 24-26 si 31 C.pen., ca de altfel si din principiile generale referitoare la vinovatie, desprindem si condifia subiectivé a participatiei penale si anume ca fapta si se sivarseasca de tofi participantii cu aceeasi forma de vinovatie. Le vom examina pe rand. ~ A. Conditii obiective. Din cercetarea participatiei proprii se desprind urmitoarele condifii : a. si se fi sAvarsit o infractiune indiferent daca este vorba de 0 infractiune consumata (faptd tipica) sau o tentativa (fapta atipici)"”. Nu intereseazi dacd este vorba de o infractiune *® V.Dongoroz si colaboratorii, Explicafii teoretice ale Codului penal roman, vol. I, op. cit. , p. 189; C. Bulai, op. cit, p. 430; V.Papadopol, op. cit., p. 39. 61prevazuté in Codul penal partea special ori de o infractiune prevazuté in legi speciale cu incriminari si pedepse . Desi, de reguld, participafia proprie presupune existenfa unui autor al infractiunii care si fie tras la rispundere penalA, pot fi si cazuri cnd infractiunea exist desi autorul nu a fost prins si nu a fost tras la raspundere penal. Tot astfel nu intereseazi dac& tofi participantii sunt judecafi in acelasi proces sau in procese diferite (instigatorii si. complicit find identificafi dup& sanctionarea autorului). *' De asemenea nu intereseazi daci autorul beneficiind de o cauz in personam care inlitur rispun- derea penali (de exemplu, amnistia cdnd este supus& unei condifii personale, impaicarea partilor), sau de o cauzi legal care inliturd pedeapsa (cauzi de nepedepsire), nu a fost tras la rispundere penala ori nu a fost pedepsit; b.s& existe o pluralitate de infractori. Aceasti condifie este ceruti de insusi conceptul de participatie si este indeplinita din momentul in care existé o pluralitate de subiecfi activi, indiferent dacd acestia au cooperat in cadrul aceleiasi forme de cooperare (tofi find autori) sau in, forme diferite (autor si instigator; autor si complice; instigator si complice). Nu intereseazi numarul participantilor, suficient este si existe cel putin doi participanfi in cazul infractiunilor care ar putea fi sivarsite de o singura persoand sau numér superior celui necesar. pentru sivarsirea infractiunii in cazul pluralitafii naturale sau pluralitifii constitutive. Participatia proprie presupune ca tofi “| V.Dongoroz gi colaboratorii, Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol.I, op.cit.,p.247-248;In cazul unor hotirari contradictorii cu privire Ia existenta faptei ca urmare a judecdrii fn cadrul unor procese diferite a participantilor, remediul procesual este revizuirea ambelor hotiréri pentru motiv de inconciliabilitate, solutia extinzindu-se asupra tuturor partici- pangilor. * C.Bulai,op.cit,p.430. 62 participantii s fi actionat cu vinovatie in forma ceruti de lege, adic& tofi participantii si fi comis infractiunea cu intentie sau tofi autorii sa fi comis infractiunea din culpa; ¢.si existe o cooperare a infractorilor la savarsirea faptei. Conceptul participatiei presupune, obiectiv, sa existe un act de cooperare la o infractiune, simpla intentie a unei persoane de a contribui la svarsirea unei fapte dacd nu este materializata intr-un act de cooperare, nu confer’ persoanei calitatea de participant. ; Pentru existenta participatiei nu intereseazA felul in care fptuitorii au cooperat la sivarsirea faptei, fiind suficient, in ceea ce priveste contributia, ca tofi fiptuitorii sa coopereze la savarsirea infractiunii. Daca toi participantii actioneazi avand calitatea de autori (coautori) va exista o participatie simpla, iar atunci cand contribufia fiptuitorilor imbraci forme diferite (autor, instigator, complice) participatia este denumita complexii. La infractiunile proprii, participatia implica cerinfa ca subiectul activ (autorul) s& aiba calitatea ceruté de norma de incriminare. Cooperarea la infractiune constituie, obiectiv, un act de participatie indiferent dac& autorul a fost pedepsit, sau beneficiind de o cauzi de nepedepsire nu a fost pedepsit (de exemplu, cauza de nepedepsire prev. in art. 260 alin. 2, art. 262 alin.2, md). Este adevarat c& dispozit instigatorul si complicele la © fapti prevaizuti de legea penal sivarsiti cu intentie se sancfioneaz4 cu pedeapsa prevazuté de lege pentru autor”, dar aceasta nu inseamna ca participantii vor fi pedepsifi numai atunei cand va fi pedepsit si autorul. Acesta din urmi poate s& beneficieze, cum am aratat, fie de o cauzi legala referitoare la subiect care inlitura raspunderea penal, fie de o cauzé legal care inlituri pedeapsa. Pe de alta parte, nu este suficienta numai 63© contributie materiala a participantului, mai trebuie ca acesta s& fi contribuit la producerea rezultatului. De fiecare data trebuie si se verifice in ce masurd contributia data la savarsirea infractiunii a fost sau nu cauzali, adic& s-a inscris in antecedenta cauzali a actiunii; in ipoteza in care activitatea unui infractor nu a contribuit la inlesnirea, ajutarea sau determinarea autorului la sivarsirea faptei, nu se poate sustine ci in mod obiectiv a fost un act de participare la svarsirea infractiunii®®. Spre deosebire de faptele de tainuire sau de favorizare care trebuie si se situeze ulterior savarsirii infractiunii care condi- fioneaza existenfa tdinuirii sau favorizarii, in cazul participatiei, contributia obiectiva a fiectirui participant trebuie si se situeze inainte sau in timpul sivarsirii infractiunii deoarece numai in acest mod contributiile participantilor se inscriu in cauzalitatea infractiunii. Nu este necesar ca participantul sa fi intervenit in mod continuu si permanent in desftisurarea infracfiunii, suficient este s& fi cooperat in acest interval (medio tempore) pan’ la consumarea infractiunii. In cazul infractiunilor continue, conti- nuate sau progresive, cooperarea poate avea loc pani in momentul epuizarii infractiunii. B. Condifia subiectiva. Existenfa participatiei proprii implicd cu necesitate sivargirea faptei cu aceeasi forma de vinovatie de cétre participanfi; tofi participantii trebuie si fi actionat cu intenfie sau toti autorii s& fi actionat din culpa, in infractiunile pe care legea le sanctioneazi si atunci cAnd sunt sivargite din culpa. fn literatura de specialitate * s-a ardtat c& sub aspect subiectiv existenta si caracterul participatiei penale ® V.Dongoroz ,Tratat,op.cit.,p.420 ;C.Fiore,op.cit.,p. 107. “V Dongoroz, Tratat,op.cit.,p.490. VDongoroz si colaboratorii, Explicatii teoretice ale Codului penal roman, voLI, op.cit., p.235-236. sunt determinate de existenfa unei duble legaturi psihice intre participanti; pe de o parte, voinfa lor comun’ de a coopera la sivarsirea aceleiasi infractiuni, iar pe de alta parte, scopul sau rezultatul comun urmirit de participanfi prin savarsirea faptei. Dintre cele doud legaturi psihice, numai prima este indispensabilA pentru existenta participatiei fiinded fri voinfa comuna de a coopera la sivarsirea faptei nu poate exista aceasta forma de pluralitate de infractori. Cea de-a doua legaitura psihicé condifioneazi nu existenfa participatiei penale ci numai caracterul s&u perfect (propriu) sau imperfect (impropriu). Prin urmare, condifia subiectiva a participatiei proprii nu este indeplinita daca faptuitorii actioneazi cu forme diferite de vinovatie (de exemplu, instigatorul sau complicele acrioneazé cu intentie, iar autorul din culpa sau far’ vinovatie) . in asemenea situafii devin operante prevederile referitoare la participatia improprie, materie care va constitui substanfa capitolului urmator . De asemenea, condifia subiectiva mentionaté nu este indepliniti nici dac& tofi fiptuitorii actioneazi fari vinova penal . Asa de pilda, daca o persoana indeamni pe autor si ia un lucru si s& i-l aduc& crezdnd eronat cA fi aparjine, atat instigatorul, cét si autorul nemijlocit nu vor raspunde penal pentru infractiunea de furt daca se stabileste cA instigatorul s-a aflat in eroare atunci cand a indemnat pe executantul nemijlocit sd sustragi lucrul care in realitate nu apartinea instigatorului ci altei persoane. Participatia proprie presupune prin urmare, atét 0 vointa. comuni a participantilor de a actiona cat si o identitate a factoru- lui intelectiv. Lipsa voinfei comune transforma 0 cooperare obiectiva (mai multe persoane dau foc unui imobil din laturi diferite fra s& stie una de cealalt) intr-o conexitate de fapte 65independente *, iar lipsa factorului intelectiv comun fie cA va converti participatia proprie intr-o participatie improprie, fie c& nu va exista participatie penal in nici 0 modalitate . Desi se obisnuieste (didactic) s& se prezinte elementul volitiv ca o entitate separati de cel intelectiv in confinutul vinovafiei, in realitate cele doua elemente psihice sunt strans legate, deoarece voinja produce efecte, adici mobilizeazé si dinamizeaza energiile in vederea gi pentru punerea in executare a hotirarii delictuoase, numai dirijaté de constiina . Risfrdingerea factorului intelectiv (constiinfa) asupra factorului volitiv si prin intermediul acestuia asupra faptei constituie aspectul caracteristic al laturii subiective, adicé al svinovatiei penale si in cazul participatiei*’. Aceeasi coeziune subiectiva trebuie si existe si in cazul faptelor pe care legea le sancfioneaz cénd sunt comise din culpa, astfel cA, toti autorii trebuie si actioneze cu o voinf& comuni, iar sub aspect intelectiv tofi autorii trebuie s& fi actionat cu o pozitie psihicd specifica culpei, adica s& nu fi prevazut producerea rezultatului ilicit desi trebuiau si puteau s&-1 prevada, ori desi Iau prevazut sa fi socotit in mod uguratic c& acesta nu se va produce “*, in ipoteza in care unii fAptuitori ar actiona cu intentie, iar alfii din culpa sau fara vinoviijie, doctrina penald romana si legea penal opereaz cu un concept nou, acela de participatié improprie (imperfect) . Desi din caracterizarea de mai sus s-ar prea c& ori care dintre fiptuitori ar putea s& acfioneze fie cu intentie, fie din culpa, in realitate, participantul (instigator si “© V. Dongoroz, Tratat, op. cit. , p. 491. “7 ¥. Dongoroz si colaboratorii, Explicafii teoretice ale Codului penal romén,vol.I, op. cit. p. 115. “SV. Dongoroz, Tratat, op. cit., p.494 ; C.Bulai, op. cit., p. 430; C. Mitra- che, op. cit.,p.245,251 ; M. Basarab, op. cit, p.399,458 ; Narcis Giurgiu, op. cit, p.243, 265 ; V-Dobrinoiu si colaboratorii, op. cit, p. 348, 378. 66 complice) nu poate actiona decdt cu intentie; numai autorul ar putea avea o pozitie psihic& diferita . intr-o conceptie mai veche asupra factorului subiectiv al participatiei proprii se considera cd, aceasta, trebuie si se infitiseze sub forma unui acord prealabil intre participanti. Doctrina modemé s-a situat pe o alti pozitie motivand ca acordul prealabil desi este frecvent in cazurile de participatie proprie, nu este de esenfa acesteia . Coeziunea psihicd intre participanti poate si existe chiar in cazul unei intervenfii spontane (participatie spontand), sau sub forma unei infelegeri tacite “°. Nu intereseazi, sub aspectul indeplinirii condifiei subiective a participatiei, daca participantii au fost manaji de acelasi mobil si au urmarit acelasi scop ori au fost impulsionagi de mobiluri sau scopuri diferite . in cazul infractiunilor cu dol specific (intentia calificata prin scop ori mobil) va fi suficient, pentru existenfa participatiei proprii, ca numai unul dintre participanti s& fi actionat sub influenta mobilului sau scopului cerut de lege™. in evolutia sa din ultimii ani gandirea juridicd penal si practica legislativa au adus elemente noi si au relevat ‘si alte aspecte legate de pozifia subiectiva in cazul participajiei proprii . Astfel in conceptia doctrinei moderne se recunoaste, c& legatura psihica intre participanfi se manifesta atat prin existenta voinfei comune de a coopera dar si prin constiinta de a contribui cu activitatea proprie la activitatea celorlalfi pentru comiterea faptei ilicite, expresie a realitatii dupa care coeziunea participantilor are la baz, pe ling’ o legiturd obiectiva, cauzala, si o legituri psihologicd. Se admite si in doctrina moderna cA nu este necesara existenta unui acord 'V. Dongoroz, Tratat, op. cit., p.492. Idem 67prealabil intre participanti, infelegerea putdnd fi si spontand ori tacit, fiind posibila chiar o sprijinire unilaterala a faptei ilicite a unui participant (de pilda, executantul material poate s& nu stie c&a fost ajutat de un alt participant; omul de serviciu, stiind c& se proiecteaza un furt asupra locuinfei, din rizbunare fafa de st&pén, faciliteazA aceasta inifiativa lisdnd in fiecare noapte usa deschisa la casa)*", Unii autori fac deosebirea intre dolul faptei tipice adica pozitia psihicd a participantului in raport cu fapta descrisa in norma de incriminare si dolul participantului adic pozifia psihicd a acestuia in raport cu activitatea celorlalfi participanti. ‘Asa de exemplu, Mantovani consider cA participantul trebuie s& acfioneze cu voinfa si cu constiinta: © cBrealizeaza o fapta ilicita; © cd activitatea celorlalfi participanti este de asemenea ilicita; © c& prin activitatea sa contribuie la activitatea celorlalti. in doctrina italiana se subliniaza si ipoteza cand norma de incriminare ar descrie 0 fapta complex (fractionat) care in fapt a fost realizati de doi executanfi materiali (de pilda, in cazul talhiriei unul dintre autori exercit& violent iar celalalt sustrage~ obiectul); in acest caz participantul ar trebui si aibi in reprezentare nu numai rezultatul comun al faptelor dar si °" G, Bettiol, op.cit., p.544-546 ; C. Fiore, op.cit., p.93-109 ; A. Pagliaro, op. cit, p. $48; T. Padovani, op.it, p.375; Gaston Stefani, Gorges Levasseur, Bemard Bouloc, Droit penal general 15-eme edition Dalloz, Paris, 1995, p.275; F. Antolisei, op.cit, p.588 ; F. Mantovani, op.cit., p.530-533; IH, Rober, op cit. p.337; F. Desportes, F. Gunchec, op cit.p.540. * F. Mantovani, op. cit., p.533, in acelasi sens, C. Fiore, op. cit..p.95-96. 68 rezultatul faptei distincte a oricaruia dintre executanfii parfiali si s& urmireasca ori si accepte oricare dintre rezultatele ilicite **. Majoritatea autorilor italieni admit si posibilitatea coauto- ratului la infractiunile din culpa, cu condifia si existe vointa comuna de a produce rezultatul ilicit si constiina c& se participa la producerea unui rezultat comun. imprejurarea ca participantii nu prevad rezultatul ilicit desi trebuiau si puteau si-1 prevada ori il prevad dar il considera irealizabil, nu exclude constiinja c& participa la realizarea unei fapte impreuna cu altii. Un mare rol il joacd in cazul coautoratului din culpa, voinfa comuni de a produce rezultatul (de exemplu, exist voinfa comun& cind mai multi excursionisti se hotdrasc si stranga lemne si s& fac focul in padure in ciuda interdictiei de a se face focul, nu ar fi ins o voin{ comuna in cazul a doi soferi care venind fiecare din alta direcfie, accidenteaz grav pe acelasi pieton)™, "Participatia la culpa presupune, in viziunea autorilor italieni, si un element intelectiv comun, dar nu in raport cu rezultatul ilicit (pe care nu-l prevd ori il socotesc imposibil de realizat), ci mumai in raport cu acfiunea ilicit’ si a consecinfelor nemijlocite ale acesteia prin care se incalc& obligafiile de diligent ce pot fi comune tuturor participantilor (ée exemplu, de anu se face focul in pidure) ori numai a unuia dintre ei (conducatorul de autovehicul care se las convins si circule cu 0 viteza excesiva). Factorul intelectiv in cazul culpei presupune si posibilita- tea prevederii rezultatului actiunii sau inaciunii culpoase (previzibilitatea rezultatului si posibilitatea evitirii acestui * T, Padovani, op. cit., p.374-376. T, Padovani, op.cit., p.377 ; F.Mantovani, op.cit., p.535-537. 0rezultat), precum si acceptarea in concret a neobservarii regulii de diligent (cel care incredinfeazi unei persoane fara carnet de conducere un autovehicul va raspunde pentru ucidere din culp& dac& se produce un atare rezultat). Existenta vointei comune de a coopera la o acfiune contrara obligatiei de diligenta deosebeste participatia la infractiunile din culpi de actele culpoase independente, concurs de culpe (de pilda, cfnd doi soferi se ciocnesc pe strad& si provoaci moartea unui pieton; lipsind legitura psihologica intre cele dovd actiuni, faptuitorii vor rispunde independent unul de altul)°*, in cazul infractiunilor praeterintenfionate, participantii la sdvarsirea faptei intentionate raspund si pentru rezultatul mai grav °°, ‘Asa’ cum se observa intr-o viziune moderna (analitica), pozitia subiectiva in cazul participatiei trebuie privitd din mai multe unghiuri. Dintr-o prima perspectiva, pozitia subiectiva a participantilor are in vedere activitatea proprie acestora (instigator sau complice) in raport cu realizarea normei de incriminare din partea specialé a Codului penal, iar dint-o a doua perspectiva, poziia subiectiva a participantilor are in vedere activitatea autorului principal sau activitatea celorlalti participanti. Prin urmare, participantul trebuie, in primul rand, s& actioneze cu constiinja c& realizeaz o contributie de participare (c& indeamna pe executantul material ori ci il sprijin’ in activitatea sa iar rezultatul acestei contributii este urmarit sau acceptat), in al doilea rnd trebuie si actioneze cu vointa si 55 F, Mantovani, op.cit., p.534-537 ; G.Bettiol, op.cit., p.560-562, 592- 593 ; C. Fiore, op.it.,p.100. % G. Bettiol, op. cit., p.545-547; A. Pagliaro, op.cit, p.548-554; T. Padovani, op.cit.,p.376, citati de G. Antonia in Participatia penald. Studiu de rept comparat, op. cit.,p. 31. 70 constiinfa cé acfiunea sa se inscrie pe linia realizarii, chiar prin acte atipice, a faptei descrise in norma de incriminare si si urmareasc& ori si accepte rezultatul prevazut in confinutul normei de incriminare in aceste condifii, in al treilea rand el trebuie s& actioneze voit si constient c& realizeaza prin actiunea sa individual un rezultat comun cu al celorlalti participanti, iar in final trebuie s& actioneze cu vointa si constiinta, cunoscénd i contributiile celorlalti participanti *”. Aceasti pozitie psihic’ complex’ cu care actioneazi participanfii creaz in aceasti materie o problematica extrem de variati si controversatd. Participantul este tras la raspundere nu numai pentru pozifia subiectiva in raport cu fapta proprie pe care trebuie sA 0 comiti cu voinfi si in mod constient, adic& prevazénd rezultatul pe care trebuie sé-] urmareascd sau si-L accepte, dar el trebuie sé cunoasci si fapta executantului material, precum si a celorlalti participanti i sd urmareascd si-si inscrie activitatea sa allturi de a acestora pentru realizarea rezultatului ilicit. Aceasta subliniazé multipla dependenfi a actului de participare, care este condifionat atét de fapta autorului (si existe obiectiv o fapti prevazutd de legea penal consumaté ori in stadiul tentativei) cat si de activitatea celorlalti participanfi, deoarece circumstanfele agravante ori atenuante relative la fapt se transmit intre participanti in masara in care acestia le-au prevazut sau cunoscut. 5" F, Mantovani, op.,ct,, p.538. 17. Clasificari ale particip: penale proprii Pe Langa categoriile deja enumerate doctrina penal mai distinge: = participafie spontand, caracterizati prin aceea c& infractorii coopereazi la sdvarsirea infractiunii firai-s& fi existat vreo intelegere prealabila, contributia la realizarea faptei find un act comis in mod spontan; - participatie preordinata, caracterizata prin intervenirea intre infractori a unei intelegeri anterioare executarii infractiunii (concert fraudulos); ~ participatie determinabila, ipotezi in care contributia si rolul fiecdrui participant pot fi stabilite si caracterizate; = participatie indeterminabild, cand se cunose persoanele care au luat parte la sAvarsirea infractiunii, dar nu se poate stabili contributia si rolul fiecdreia in parte (de exemply, in cazul infractiunilor savarsite in conditiile rixului); - participatie anterioara, caracterizata prin aceea cf actele de participare sunt efectuate inainte de a se pasi la executarea infractiunii prevazute de legea penala (de exemplu, instigarea ori ‘complicitatea anterioara prin procurarea de mijloace); - participatie concomitenta, cand contribufia participantilor se presteaza in timpul cat se efectueaza actele de executare (de exemplu, imobilizarea victimei, dezarmarea acesteia, asistenta in timpul sdvarsirii faptei, asigurarea pazei pentru a se putea da alarma); - participatie principal, cand prin contributia partici- pantului se realizeazi insisi confinutul infractiunii, ca in cazul contributiei de autor sau coautor; - participatie secundara, cand contributiile participantilor nu se inscriu in realizarea nemijlocit’ a actiunii sau inactiuni 2 care constituie insisi fapta incriminatd, ci reprezint& acte mijlocite de fapta autorului, cum este cazul contributiei complicilor si instigatorilor . Sunt considerate forme de participafie prioritare autoratul si coautoratul in comparatie cu -celelalte doua forme de participatie (instigarea si complicitatea) si instigarea fata de complicitate . Forma de participatie prioritara absoarbe formele de participafie subordonate; astfel dac& 0 persoani are concomitent 0 contributie de autor sau coautor, de instigator sau complice, se va refine numai autoratul sau coautoratul, celelalte forme de contributie fiind absorbite in acesta. Tot astfel, instigarea absoarbe contributia de complice. 8. Transmiterea circumstantelor intre participanti in teoria dreptului penal si in practica judiciara se face distincie intre circumstanfele reale si circumstanfele personale ale participantilor dup& cum acestea se referi la fapta ori la faptuitor. Faptele prevazute de legea penala, atunci cénd sunt sAvarsite in realitatea obiectiva sunt insofite de o serie de imprejurati (circumstante) care privesc fie fapta, fie pe faptuitor contribuind la caracterizarea acestora si la cunoasterea gradului lor de pericol social. Unele circumstanfe stau imprejurul faptei (circumstanje teale) iar altele stau imprejurul faptuitorului (circumstante personale). CAnd o fapta prevazuti de legea penal este sAvargita de o singura persoana, evaluarea circumstantelor reale si personale, in cadrul operatiei de individualizare a pedepsei, nu prezinta nici un fel de dificultati. Nu aceeasi este situafia cdnd fapta prevazuta de legea penali este savarsita prin contributia mai multor 2Bpersoane. in asemenea cazuri problema care se ridicd este dacd circumstanfele legate de contributia si de persoana unuia dintre participanti, influenteaz& ori nu situafia celuilalt participant, Pentru a identifica solutia corect8, aceasta chestiune trebuie si fie analizati distinct in raport cu cele dowd categorii de circumstante. A. Transmiterea circumstantelor personale. Acestea sunt imprejurari care privese persoana participantului. Ciroum- stanjele personale relevand existenta unei anumite relafii de la fiptuitor la pozitia psihic& ori la biografia acestuia, pot si se refere la atitudinea psihicd a participantului fata de contribuia sa la infractiune si fafi de urmarile produse (caz in care circumstantele personale se mai denumesc si subiective) sau si fie in legditurd cu particularitati ale persoanei participantului (caz in care circumstanfele personale se mai numesc si circumstante de individualizare) **, Potrivit dispozifiilor alin. 1 din art. 28 C.pen. circumstan- {ele privitoare la persoana unui participant nu se risfrdng asupra celorlalti participant, nici nu le profit, nici nu le agraveazi situatia, astfel cd, la stabilirea pedepsei pentru fiecare participant se vor avea in vedere numai circumstantele privitoare la persoana sa, flicéindu-se abstractie de circumstanfele personale - ale celorlalti participanfi, Daci aceeasi circumstanti este personala mai multor participanti, la stabilirea pedepsei ea va fi luati in considerare pentru fiecare dintre acei participangi. in aplicarea acestor dispozitii trebuie s& se find seama de deosebirea care existi intre circumstantele personale si elementele constitutive ale infractiunii, Dacd vreuna dintre * V. Dongoroz i colaboratorii, Explicafii teoretice ale Codului penal romén,vol. I, op. cit.p.220 . 4 calitiile personale ale unui participant este prevazuti de lege ca element constitutiv (de exemplu, calitatea de functionar la infractiunile de serviciu) sau ca element circumstantial (de exemplu, calitatea de sot sau rudd apropiata a victimei in cazul infractiunii de omor calificat previzuti in art. 175 lit, c. din C.pen.), astfel de imprejurari nu pot fi retinute gi ca circumstante personale °°, fn cazul infractiunilor cu pluralitate natural de subiecti (bilaterale) cum ar fi infractiunea de adulter ori de bigamie, este suficient ca elementul constitutiv privitor la calitatea de ersoand cisétorité si fie indeplinit fata de unul din fAptuitori, pentru ca incadrarea juridica si se risfréng& si asupra celuilalt faptuitor. Sunt situafii in care o circumstant& personala prin natura ei poate si capete un aspect obiectiv gi sA se converteascd intr-o circumstanfé realé (de exemplu, sivarsirea cu premeditare a infractiunii - desi circumstanta personala - devine circumstanta. reali si se rasfrdnge asupra participanfilor care au cunoscut actele preparatorii in vederea svarsirii infractiunii prin care s-a exteriorizat intentia premeditati a participantului). La fel, in cazul persoanei care avea indatorirea de a pazi pe cel evadat, calitatea sa de paznic cunoscut& de ceilalfi participanti devine o circumstanfa reala daca aceasta imprejurare a inlesnit savarsirea infractiunii si ca atare se rasfringe asupra celor care au determinat sau ajutat persoana respectiva si sivarseascé fapta de $nlesnire a evadarii (art. 270 C.pen.) ®. Cauzele care inlatur§ caracterul penal al faptei (legitima apirare, starea de necesitate, cazul fortuit, constréngerea etc) °C, Bula, op. cit.,p.367. ® Y. Dongoroz si colaboratorii, Explicafii teoretice ale Codului penal romén,vol. Lop.cit.,p.222. 15desi se grefeaza pe situafii sau st&ri de fapt obiective, trebuie si fie tratate la fel ca si circumstantele personale pentru cA ele ope- reazi numai fati de participantul care s-a gisit subiectiv sub constréngerea lor (in conceptia care respinge ideea potrivit c&reia legitima aprare si starea de necesitate ar constitui cauze justificative care opereazi in rem), iar nu si faffi de ceilalfi parti cipanti. Aceasti imprejurare capata relevanti datorita acti exercitate de aceste imprejurari asupra psihicului faptuitorului flicdnd si dispara vinovatia. Aceeasi situatie este gi in cazul circumstantelor atenuante legale prevazute in art. 73 C.pen. (depisirea limitelor legitimei aparari sau ale stirii de necesitate, ori in caz de provocare). Tot circumstante personale sunt si cele de individualizare; acestea se referd la calitatea participantului (functionar, militar), la starea civil a acestuia (cdsitorit, celibatar, vaduv), la situatia sa faji de victimé (ruda apropiata, prieten, colocatar etc), la antecedentele judiciare precum si orice alte date de natura si contribuie la individualizarea persoanei participantului (cum ar fi de pilda, primirea unor decorafii, desftigurarea unei activititi utile societatii, premieri, etc.). B. Transmiterea circumstanfelor reale, sunt impreju- rari care privesc insisi fapta prevazuté de legea penal savarsitt de participanti. Circumstantele reale reflectind relatia de la fapta la ambianta acesteia au prin ele insele caracter obiectiv, puténd fi, dupa natura lor, anterioare, concomitente sau posterioare sdvarsirii faptei. Caracterul obiectiv al circumstantelor reale nu este sufi- cient pentru a justifica rasfrangerea acestora asupra tuturor participantilor, fiind necesaré cercetarea lor cu atentie pentru a se stabili daci participantii la infractiune au cunoscut sau au previzut (ori puteau s& prevad’) existenfa sau ivirea 16 circumstanfelor reale agravante, intrucdt in conformitate cu dispozitiile art. 52 alin. 2 C.pen., dac& participantul nu a cunoscut sau a cunoscut gresit o circumstanta agravanta, aceasta nui poate fi imputata Situatia de participant la sAvarsirea unei fapte prevazute de legea penal ofera posibilitatea de a cunoaste sau de a prevedea circumstanjele in care ceilalfi participanti stivarsesc aceeasi fapt&; aceasti posibilitate nu inseamna ins certitudine °', Este necesar ca participantul s& fi cunoscut sau sa fi prevazut aceste circumstante sau si fi putut si le prevadi asa cum o cer dispozitiile art. 28 alin. 2 C.pen. “circumstantele reale se rasfrang asupra participantilor numai in masura in care acestia Je-au cunoscut sau le-au prevazut”. Dac autorul a sAvarsit 0 alta fapt& decat aceea la care s-a convenit sau la a cArei sAvarsire fusese ajutat de un complice, adic’ a comis fapta in alte circumstanje decat in cele prevazute de participant, aceasta imprejurare nu se rasfrange asupra instigatoralui sia complicelui (de exemplu, dac& inculpatul a participat in calitate de complice la infractiunea comisi de ceilalti participanti, asigurand doar deplasarea autorilor la locul si de la locul faptei, cl riméndnd in masini si crezdnd cd ceilalti vor comite un furt, nu va putea fi tras la raspundere pentru talharie dacd n-a cunoscut, n-a prevazut si nu a putut s prevada ci actele de sustragere vor fi comise de ceilalfi participanfi prin folosirea violenfelor). Daca fapta sAvargita de autor este de aceeasi natura cu cea conveniti, insi comisa in imprejurari usuritoare (de exemplu, in loc de furt calificat s-a sivarsit un furt simplu), de aceasti imprejurare vor profita tofi participantii, indiferent de pozitia lor subiectiva in raport cu acest rezultat. De retinut in legaturé cu aceasta din urma solutie, regula general promovata in legislatia noastré penal si anume cA © Toidem, p.223 . 1orice imprejurare atenuanta privitoare la fapté se transmite asupra tuturor participantilor, chiar daca acestia nu au cunoscut- © gi nici nu au prevazut-o. Aceasti solutie se desprinde din interpretarea prevederilor art. 51 alin. 2 C.pen. Se rafioneaz& astfel:din moment ce nu constituie o circumstanfi agravanta imprejurarea pe care autorul nu a cunoscut-o in momentul svarsirii infractiunii, inseamna, per a contrario, c& impre} rarea care constituie o circumstan{a atenuanti opereazi chiar daca autorul nu a cunoscut-o in momentul sAvarsirii infractiunii. Acest rationament, doctrina I-a extins cu privire la orice stare, situatie, imprejurare de fapt, de natura s& atenueze raspunderea participantului. Dimpotriva, dac& fapta comisa de autor este mai grav, aceasti circumstanji se va risfrénge asupra tuturor participantilor tn masura in care tofi au cunoscut, au previzut sau puteau si prevada eventualitatea unor imprejurari agravante. cazul infractiunilor sivarsite cu praeterintentie, circumstanta real se va rasfrdinge asupra tuturor participantilor, in mé&sura in care fiecare dintre ei a putut prevedea eventualitatea unor urmiiri mai grave. in caz de error in persona sau de aberratio ictus, eroarea comisa de autor nu apari de raspundere pe ceilalti participanti care vor fi sanefionafi cu pedeapsa previzuté pentru fapta sivarsiti de autor ©. ® Thidem, p.225 8 CAPITOLUL III PARTICIPATIA IMPROPRIE (IMPERFECTA) 1. Notiuni introductive in viziunea doctrinei penale romane, conceptul de parti- cipatie penal presupune, asa cum am vazut, cercetarea a dowd aspecte de ordin obiectiv, unul constind din sivarsirea unei fapte prevazuti de legea penal (element unitar) si al doilea constind din conlucrarea mai multor persoane la sivarsirea aceleasi fapte (element plural)’. Pe lang aceasta, existenta si caracterul participatiei, sunt condifionate si de prezenta unor relafii de ordin psihic intre persoanele care contribuie la sivarsirea unei fapte prevazute de legea penal: - maj intdi trebuie si existe, la persoanele care sivarsesc ‘impreund o fapt prevazuta de legea penal, voinja de a coopera la svarsirea unei asemenea fapte, voinf4 exprimatd explicit sau implicit; -in al doilea rand, trebuie si se constate la persoanele care au hot&rat s& coopereze la svarsirea unei fapte prevazuta de legea penal, existenta acelorasi preocupari in realizarea ' V. Dongoroz si colaboratorii, Explicatii teoretice ale Codului penal roman, volI, op.cit, p-235. 9aceleiasi finalitifi. Aceast’ concordanti psihici, sub raportul rezultatului urmérit, releva existenfa coeziunii subiective dintre participanti si marcheaz prezenta factorului psihic “constiinta” (intelect)*. Daca inexisten{a primei relatii psihice (voinja comun’) exclude ideea de participatie, deoarece nu poate fi conceputa 0 cooperare fir voinfa de a coopera (prin reflex, aceasta va determina si inexistenta celei de-a doua relatii, care se grefeaza pe existenfa celei dintai), lipsa numai celei de-a doua relatii psihice sau existenfa ei deformata, nu exclude existenta participafiei materiale, pentru care este suficienta vointa de a coopera, numai cA, aceast participatie, in lipsa relatiei psihice mentionate, nu mai este perfecti (intreag’) ci este o participatie nedesivarsit’, 0 participate improprie. In acest din urm caz, spre deosebire de participatia propric al cirui element subiectiv se caracterizeazi prin omogenitate si simetrie, elementul subiectiv este eterogen si asimetric’. ‘Aceast ipotez, desi relativ rara in practic’, apairand ca o exceptie de la modul cum se infafiseazi in mod obignuit participatia si anume ca participate proprie, ar prezenta dificultiti de rezolvare daci n-ar exista o regula anume prevazuti. O asemenea dispozitie in viziunea doctrinei romane ar trebui si reglementeze douA categorii de situafii care se pot ivi. si anume: situafia cand o persoand determina, inlesneste sau ajuté in orice mod cu intentie la savarsirea din culpa de cétre V. Dongoroz gi colaboratorii,Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol. I, op. cit., p.236,7. Vasiliu si colaboratorii, Codul penal comentat si adnotat, partea generald, Editura Stiitifict, Bucuresti, 1972, p.210 si urm. 3 VDongoroz si colaboratorii, Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol, op.cit, p236. 80 o alt persoana a unei fapte prevazute de legea penal si situafia cAnd fiptuitorul determin’, inlesneste sau ajuta in orice mod, cu intentie, la sivarsirea unei fapte prevazute de legea penal de c&tre o persoand care comite acea fapté fara vinovatie. In ami doud aceste situafii, indiferent dac& autorul faptei actioneaz’ din culpa sau fairé vinovatie, acela care a determinat, inlesnit ori ajutat cu intentie la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, va rspunde in aceleasi condifii in care ar fi raspuns daca rezultatul nu s-ar fi produs din culpa sau fair vinovatia autorului, ci acesta ar fi savarsit fapta cu vinovatie. Participatia improprie presupune asadar, pe langé vointa comuni de cooperare (element comun si participatiei proprii) un element psihic specific, particular. De aceasta data, participantii nu mai urmaresc obfinerea prin colaborare a unui rezultat comun, ci a unor rezultate diferite, unii dintre ei find atrasi, fara si-si dea sama, la realizarea altui rezultat decét cel pe care il au in vedere ceilalfi participanti. Pozitia subiectiva, cu trastturile specifice mentionate, in cazul participatiei improprii, diferentiaz4 pe participanfi intre ei (daca ne situam fntr-o conceptie extensivi asupra notiunii de autor, care nu face nici o deosebire intre complice, instigator i autor) sau diferentiaza pe participanfi (instigator, complice) de autorul faptei prevazute de legea penal (daca ne sitvam pe 0 pozitie restrictiva asupra nofiunii de autor, concept care las& pe autor in afara participantilor). Nu s-ar putea susfine ins c& pozitia subiectiva specificd participatiei improprii ar diferentia numai pe autori intre ei, cum se afirma intr-un curs universitar*. * Tancu Tandsescu, Curs de drept penal general, Editura INS, Craiova, 1997, p.315. 81Participatia improprie in viziunea doctrinei si legislatiei penale roméne poate exista la toate formele de participatie, inclusiv (dupa unii autori) in cazul coautoratului cand unul sau unii dintre coautori sivargesc fapta cu intentie, iar alfii din culpa ori fra vinovatie; in forma instigarii improprii in cazul in care o persoana comite acte de determinare cu intentie la sivargirea de catre 0 alt& persoana, din culpa ori fri vinovatie a unei fapte prevazute de legea penal; in forma complicitatii improprii, cénd © persoand inlesneste sau ajuti cu intenfie o alti persoand care sivarseste din culpa sau fara vinovatie o fapti prevaizuté de legea penala’.Avem rezerve asupra posibilitafii existentei participatiei improprii in cazul coautoratului. Dup& parerea noastra dac& unul dintre autori comite fapta cu intentie iar altul participa ca autor la aceeasi fapti din culpa, ei vor raspunde ca autori independenti (nu exist coautorat impropriu) daca fapta comisa de cel de-al doilea este sanctionata de lege si atunci cand este sivarsiti din culpa (de pilda, o persoand impiedicd din culpa victima si se salveze prin fuga de agresorul care se apropia ameninfator desi trebuia si putea sé-si dea seama c& victima va fi grav vitimati de agresor). Formele menfionate ale participatiei improprii ar putea exista separat dar si laolalté (cu exceptia coautoratului) de pilda,cdnd se sdvarseste o faptt prevazuti de legea penal, atat in participatie proprie cat si in participatie improprie®. . 2. Referinte istorice Conceptul de participatie improprie a fost necunoscut legislatiei penale anterioare desi unele solufii s-au pronunfat in $C Bulai, op.cit.,p.449. © Mai dezvoltat se va trata la pet. 6 lit.A,b. 82 aceasti materie fiind adoptate de o parte a doctrinei penale’ si chiar de practica judiciaré mai veche*. De regula, instanjele adoptau in asemenea situafii solufia dupa care acela care s-a folosit de o persoana iresponsabila ori in eroare, a acfionat ca autor mijlocit al infractiunii. Astfel, acela care a determinat sau ajutat pe un irespon- sabil (minor sub 12 ani, in Codul Penal din 1936) sau alienat mintal s& comiti fapta previzuth si interzisi de lege, era considerat autor al infractiunii, autor mediat. S-a motivat c4, nu poate fi autor, iresponsabilul care nu reprezinté nimic din punct de vedere al raspunderii penale, aceasta calitate trebuind s& fie recunoscut4 pseudoinstigatorului sau pseudocomplicelui care -a antrenat in actiunea respectiva, servindu-se de el ca de un instrument si realizand prin intermediul lui propria sa intentie delictuala. fn situatia in care cel ce a fost determinat (instigatul) si comiti 0 fapti, este o persoand iresponsabila, adici o persoani care nu rispunde penal, apare si mai evident faptul ca aceasti persoan’ nu a fost pentru instigator decat un mijloc similar instramentului’. 3. Cadrul legislativ Institutia participatiei improprii este reglementaté in art.31 C.pen. care prevede in alin.1 c& determinarea sau ajutarea in orice mod, cu intentie, la sivarsirea din culpa de catre persoand a unei fapte prevazute de legea penal se sanctioneazX 7. Dongoroz, Tratat, op.cit., p.516-518 ; I-Tanoviceanu, Tratat de drept si procedura penal, vol.Il, adnotat de V. Dongoroz, C. Chistliti, S.Laday, E. Decusara, Editura Curierul judiciar, Bucuresti, 1925, p.576. © Trib. reg. Galati, d.p. nr.3975/1959 in Legalitatea popular’ nr.2/1959, ps7. ° V, Papadopol, Participatie improprie, RRD, nr.3/1971, p.40. 83cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comis’ cu intentie. in alin.2 se prevede o alt& ipotezi si anume determina- rea, inlesnirea sau ajutarea in orice mod cu intentie la savarsirea unei fapte prevazute de legea penal de cdtre o persoan’ care comite acea fapti fri vinovatie; in acest caz fiptuitorul se sanctioneaz& cu pedeapsa prevazutd de legea penal pentru acea infractiune. ‘Asa cum se observa in ambele modalitati de participafie improprie, contributia participantilor care actioneaza cu intentie poate consta din acte de determinare a autorului, fie din acte de inlesnire sau ajutare a actiunii acestuia deci din acte de instigare si complicitate, Desi legiuitorul se exprima in acest mod, termenii de determinare cu intenfie si termenii inlesnire sau ajutare cu intenfie folosifi in cuprinsul art. 31 C.pen. au inje- lesul termenilor din art.25 si 26 C.pen. (instigare, complicitate). Este probabil c& alegerea acestei tehnici de redactare si exprime preocuparea legiuitorului de a fi mai explicit si mai concludent in reglementarea acestei noi institufii juridico-penale. intr-adevar folosirea in continutul art.31 C.pen. a termenilor de instigare si complicitate, ar fi putut crea confuzii, de pilda, in raport cu prevederile art.29 C.pen, care se refera tot la instigare, dar la o instigare neurmata de executare. De asemenea, s-a urmirit probabil si se sublinieze faptul c& exist participatie improprie sub forma unei contributii de complicitate numai in cazul cand se sivarsesc acte de inlesnire si ajutor, nu si in cazurile de complicitate prin promisiunea tainuirii ori favorizarii!®. Complicitatea improprie asa cum este reglementat& in dispozifiile din art.31 C.pen., are prin urmare un confinut mai restrins decat in cazul complicitafii proprii (art.26 C.pen.) astfel "Tbidem, p.4l 84 incét legiuitorul a simfit nevoia si o individualizeze prin indicarea confinutului ei, abandonand sistemul trimiterii la prevederile art.25 si 26 C.pen. tn doctrina penala'' s-au exprimat unele rezerve nu atat asupra procedeului de tehnicd legislativa folosit in cuprinsul art.31 C.pen. cat asupra denumirii de participatie improprie. S-a argumentat c& cea ce caracterizeazA aceasti institufie juridico- penal, spre deosebire de participatia proprie, este pozitia subiectiva a autorului care sivarseste fapta din culpa sau fara vinovatie in raport cu calitatea participantului care acfioneazai cu intentie. Caracterul impropriu ar deriva din faptul cA in loc si actioneze cu intenfie, autorul actioneaz din culpa sau fard vinovatie, ceea ce ar lisa si se creada c& pozitia culpoasi este o forma improprie de vinovatie in raport cu intentia, concluzie discutabili dacd avem in vedere c& intentia si culpa sunt forme autonome de vinovafie si c& ele nu deriva una din alta. Caracterul echivoc si discutabil al acestei denumiri rezulta si din faptul c& nofiunea de participatie improprie a fost folosita de Traian Pop'? pentru a caracteriza unele forme atipice de participatie cum ar fi rixul si complicitatea corespectiva. De asemenea, in doctrina belgiana institutia participatiei improprii din legea romAni, este citati ca o forma de autorat mediat!’, 1 G.Antoniu , op.cit., p.33. " Traian Pop, Codul Penal Carol al Il —lea, comentat si adnotat de C. Ratescu si colaboratori, vol. I. Bucuresti, 1931, p. 299. Christiane Hennau, Jacques Verhaegen, Droit pénal général, Bruxelles, 1995, p.249. 854, Participatia improprie. Obiective Solutia legislativa originala si singulara a legii penale roméne in vigoare, in raport cu alte legislafii penale, a urmarit si realizeze dowd obiective, pe de 0 parte si separe pe participantii care cad sub incidenfa legii penale, dar sunt neinfractori deoa- rece sivargesc fapta fari vinovajie, de acei participanti care sivargesc fapta cu vinovatie si sunt infractori, iar pe de alti parte, de a separa participajia propriu-zisi (céind fptuitorii siivarsesc fapta cu o forma de vinovatie omogend) de participatia improprie (la care participanfii mu actioneazd cu o form’ de vinovatie omogen’). Pentru a realiza aceste obiective si a face loc in dogmatica penal acestei noi instituyii denumité participatie improprie, redactorii Codului penal din 1969 (printre care un rol de seama -a avut profesorul Vintild Dongoroz) au trebuit si redefineasca, intr-o viziune proprie, conceptul de participatie. in acest scop, asa cum am mai ardtat, institutia participatiei a fost definita nu prin referire la entitatea juridica de infractiune, ci prin referire la realitatea obiectiva, la fenomenul concret, adici la sivarsirea unei fapte prevazute de legea penal, aceasta find, in viziunea innoitoare la care ne referim, 9 realitate unici pentru tofi fiptuitorii, indiferent dac& fapta prevazuté de legea penali sivarsitA ar constitui sau nu o infractiune pentru autorul acelei fapte. ‘Numai in acest mod, considerau autorii acestei concept, se creazi posibilitatea “separatii participatiei _proprii de participafia improprie si s-ar putea ajunge la o incadrare juridica mai corecté a contribufiei fiecdrui participant in raport cu situatia concreti a acestora, fir a aduce atingere unititii faptei 86 savarsite'’, fn acelasi timp, aceasti rezolvare ar permite sa se aplice un regim sanctionator distinct pentru fiecare dintre categoriile mentionate de participanti. in conceptia profesorului, Dongoroz, 0 atare rezolvare legislativa ar fi fost de asemenea menita s& dea un raspuns nou, bazat pe o infelegere originala a institutiei participatiei, unor chestiuni indelung controversate in doctrina si jurisprudenta. Este vorba de sanctionarea acelor participanti care coopereaza la infractiune cu persoane beneficiind de 0 cauzi care inliturd caracterul penal al faptei prin lipsa vinovatiei (iresponsabilitatea, constrangerea moralA, betia fortuita si completa). atare situafie nu se inscria in conceptia clasic&d despre accesorietatea participatiei; in cadrul acesteia se considera c& rispunderea penal a participantilor este condifionatd (depen- dent) de existenfa unui autor care ar putea fi tras la rispundere pentru sivarsirea unei infractiuni in form’ consumata ori tentanti. Pe baza unei asemenea conceptii care pretindea ca autorul sé fie intotdeauna o persoand susceptibild de a fi tras& la rispundere pentru o infractiune spre a se ajunge la sanctionarea participantilor, s-ar fi ajuns la _nesanctionarea persoanelor care au cooperat la sivarsirea faptei in conditille de mai sus, folosindu-se de un autor care nu putea fi socotit infractor din lipsa vinovatiei. Aceasti solutie desi a fost depasita, ulterior legislatiile modeme recurgand la alte rezolvari ale situatici expuse, constituia dupa parerea profesorului un temei important pentra abandonarea teoriei clasice asupra participatiei. * V. Dongoroz si colaboratorii, Explicatii teoretice ale Codului penal romén, vol.Lop. cit.p.238. 875, Dependenta actelor de participare de fapta autorului nemijlocit Solutionarea ipotezelor de participatie atipicd (cénd participantii actioneaza cu forme de vinovatie diferite sau unit actioneazi fri vinovaie), presupune ca premisé teoretica 0 anumit pozitie adoptat’ in chestiunea dependenfei actelor de participare de fapta executantului nemijlocit. Dupa cum am mai aratat, in teoria monist4 (adoptata de majoritatea legislafiilor moderne continentale) participatia presupune existenfa unei infracfiuni unice, la realizarea cireia contribuie mai multe persoane intre care se stabilese raporturi specifice. Unitatea infractiunii nu este influentata de faptul c& exist’ contributii diferite la realizarea ei, deoarece rezultatul sau starea socotite periculoase sau vatimitoare pentru relafiile sociale rimén unitare, indiferent dac& activitatea care le produs este efectuatd de o persoand sau de mai multe persoane ca atare, unui rezultat sau unei stiri unice fi corespunde o fapta unica, o singura violare de lege, o singuré infractiune’®. {in aceastA viziune participatia n-ar putea fi privitd ca un ansamblu de acte de participatie distincte, autonome, in cadrul cAreia contributiile diferitilor participanti ar fi disociate constituind infractiuni de sine stitatoare (teoria pluralist 4 participafiei). Din teoria monist& s-a desprins insi, intr-o interpretare mai veche, concluzia c& fiind vorba de o raspundere penala a participantilor pentru aceeasi infractiune aceasta ar presupune obligatoriu ca autorul si fi comis o infractiune si sa fie susceptibil de a suporta consecinjele acesteia pentru a fi justificata tragerea la raspundere penal a instigatorilor si '5 Thidem,p.208-209. 88 complicilor. Raportarea abstract la o infractiune unica a fost identificata prin urmare cu necesitatea existentei unei infractiuni complete a autorului, ca 0 conditie a tragerii la raspundere a participanilor (instigatori, complici). De aici si reprosul pe care 6 si la atras aceastd interpretare din partea doctrinei romane. ‘Avem rezerve daca acest repros ar fi trebuit formulat in termenii folositi de autorii romani. S-a sustinut c& teoria monista (in interpretare criticabila) ar conduce la concluzii absurde dacd nu se accept solufia propusa de autorii romani de a se raporta participatia nu la existenta unei infractiunii ci la fapta prevazuta de legea penala. in realitate, dupa p&rerea noastra, nu in aceasta directie ar fi trebuit corectatd teoria monista (exist ratiuni temeinice, asa cum s-a demonstrat, de a pistra definirea participatiei prin raportare Ja infractiune si nu la o fapta previizuti de legea penal) ci in altA parte. Teoriei moniste i s-ar putea reprosa ci trateazi identic doud realitati diferite. Una este si concepi participatia ca fiind realizarea in comun a unei infractiuni unice si alta este si consideri c& actele participantilor (instigatori, complici) depind de existenta unei infractiuni concrete, savarsit’ de autor pentru care acesta ar urma sé fie tras la rispundere penal. Aceasté din urma chestiune se referi la dependenta actelor de participare de activitatea autorului, dependent care poate fi conceputa in mod foarte restrictiv (pe baza confuziei celor dowd realitiji semnalate mai sus) sau poate fi conceputi mai larg, mai adecvat realititilor sociale si juridice aga cum se procedeaz4 in viziunea modernii a acestei dependente."” “*Toidem. 7G Antoniu, op.cit, p.22. 89fn conceptia cea mai extremisté asupra menfionatei dependente (accesorietate extrema sau severii), se considera c participantii nu pot s& rispunda decét daca fapta concreta a autorului principal ar constitui o infractiune, susceptibilé de a atrage rispunderea penal si o pedeapsa pentru autor. Ca atare, din aceasti perspectiva nu se putea admite existenta participatici daci autorul principal ar fi beneficiat de pilda, de o cauzi personal de inkiturare a caracterului penal al faptei, ori de 0 cauzi de nepedepsire. Aceasti conceptic asupra accesorietatii participatiei - rigid& si sever - a fost indelung criticata in doctrin’ si in jurisprudenfi. Pentru a inldtura rigoarea accesorietiitii severe (dac& autorul nu este tras la rispundere nu yor rispunde nici instigatorii sau complicii), profesorul Dongoroz'® in Tratatul sau din anul 1939 a construit o teorie interesant3. Dupa pirerea sa, nu ar trebui confundat& vointa si intentia necesara existenfei infractiunii cu calitatea voinjei si intentiei necesare pentru interventia represiunii penale. Pentru existenta infractiunii ar fi suficient si existe voinfa si intentia sau culpa. Pentru a se aplica sancfiunea penal nu este suficient s& se fi comis o infractiune ci este necesar ca infractorul de fapt sé fi fost in stare s& infeleag’ valoarea faptelor sale; pentru aceasta este necesar ca el si alba capacitatea de a infelege si de a voi. Acolo unde nu existd infractiune, nu va exista nici instigare, nici complicitate. Dovada c& infractiunea exista in obiectivitatea ei juridica, este ci pe baza sa se pot aplica infractorului incapabil sanctiuni de drept penal preventive (misuri de siguranta). ‘Aceast& constructie teoreticA nu mai are in prezent decat un interes istoric, deoarece, profesorul in lucratrile sale ulterioare "8 V Dongoroz, Tratat, op.cit., p.387. 90 a renunfat la aceast’ tezA prin care facea o distinctie nemotivata suficient intre vinovafia necesari existenfei infractiunii si cea necesara pentru a opera sanctiunea penala, iar rigorismul teoriei accesorietafii severe a fost depisit in doctrind si legislatie pe alte cdi, nefiind necesar si se recurgi la constructie teoretica mentionata. ‘in Germania, de unde isi trigea originea, aceasti teori¢, ca © consecinta a criticilor aduse, a fost abandonatd dupa reforma Codului penal din 1943, admitandu-se ci existé instigare si complicitate chiar dac& autorul care a comis fapta a fost minor ori alienat mintal, singurele cerinfe ale accesorietafii in aceasta formula (accesorietate limitaté) fiind : existenfa unei fapte conforme cu descrierea din norma de incriminare (tipicitate) si antijuridicitate (adicd lipsa unei cauze justificative)””. Evolutia urmatoare a teoriei accesorietitii a fost de abandonare si a cerinfei antijuridicitatii (accesorietate minima) astfel c&, in prezent doctrina modemd admite posibilitatea participatiei penale chiar dacd existi numai o fapti care corespunde descrierii din norma de incriminare sivarsiti de autorul principal”. fn felul acesta evolufia jurisprudenfei si doctrinei penale a tins c&tre reducerea substantial a cerinfelor accesorietatii, pretinzand in prezent numai ca autorul principal si comita cel putin o fapti prevazuta de legea penalai (ca ipotezi de exceptie) formulé folositd si in legislaia si doctrina romana (dar ca regula general). : in doctrina italian s-a sustinut chiar ca in realitate nu existi o problema a accesorietifii sub aspectul dependentei '° F Mantovani op.cit,, p.512. 2 J. Wessels, op.cit, p. 158 ; H.H. Jescheck, op.cit., p. 593 ; H. Blei, op. cit, p.268-280. 1actiunii. participantului de cea a executantului nemijlocit, putdndu-se vorbi numai de o dependent a normelor deoarece, norma de incriminare a contributiei participantului nu poate fi aplicaté iri norma de incriminare din partea special in cuprinsul c&reia se descrie infractiunea comisi de executantul material?!. S-a replicat c& natura accesorie a participatiei, in raport cu conduita autorului_ princi artificial, o creafie arbitrard a legii, ca rezulti din natura lucrurilor deoarece contribufia participantului_dobandeste relevanta penal numai in legatura cu fapta comisa de autorul principal, si anume daci acesta valorificénd contributiile participantilor a comis o infracfiune consumata sau o tentativa la infractiune. Actul participantului nu este un act executiv al faptei prin el insusi, ci trebuie s& existe un act al autorului care pe baza contribufiei participantilor, si fi inifiat un act de executare a infractiunii. Or, aceasta inseamn’ a recunoaste dependenta actiunii participantului de a executantului material. Daca participatia nu ar fi accesorie, concluzia logica ar fi c& ea constituie © infractiune prin ea instsi si ca atare este perfect, tipici in toate momentele sale (ceea ce ar insemna © alunecare spre teoria pluralist) iar dacd, dimpotriva, pentru sanctionarea unui participant se asteapta ca altul sé actioneze, se recunoaste implicit caracterul accesoriu al participafiei, chiar daca s-ar opta pentru sistemul parificarii de pedeapsi. Simplul acord cu sivarsirea unei infractiuni (lipsind prin urmare un act al autorului principal) sau tentativa la participatie, nu pot fi sanctionate decat eventual ca infractiuni autonome”. 21 T, Padovani, op. cit., p. 363-365, citat de G. Antoniu in Participatia jpenala, Studiu de drept comparat, op. cit. p.22. ® G Bettiol, op.cit., p.551-556. 92 al, nu este un produs « fn doctrina romana, Ion Tanoviceanu a abordat, de asemenea problema dependenfei actelor de participatie de actele autorului, sustinand, ca ar fi nedrept s& nu se poati refine un act de participafie chiar daca executantul material ar fi un incapabil motivandu-si solutia pe ideea ca, incapacitatea este o circum- stant personala care nu se extinde asupra participantilor’®, __ Este interesanta si pozitia legislatiei nord-americane in ce priveste dependenja activitatii participantului de aceea a executantului material. Astfel, in sectiunea 2.06 pet. 7 din Codul penal model american se prevede in mod explicit cd un participant poate fi condamnat numai daca s-a ficut dovada cd s-a comis o infractiune si c& a contribuit la sivarsirea ei, chiar daca persoana invinuité c& a sAvarsit infractiunea nu a fost pusi sub urmirire penal ori n-a fost condamnati sau a fost condamnati pentru o infractiune diferits ori a beneficiat de imunitate penal, sau a fost achitata™. __ Teoriei accesorietafii participafiei, chiar in formularea cea mai recent, i s-au adus totusi unele criti. in primul rand s-a observat ci, de pe aceste pozifii nu se poate explica participatia in cazul infractiunilor proprii si anume, end executarea material aparfine unei persoane fra calitatea ceruti de lege sau ffir si acfioneze in scopul cerut de lege, si care ar urma s& rispunda eventual in calitate de complice, chiar daca obiectiv contributia respectiva ar fi realizat cerinfele normei de incriminare si ar putea fi considerati drept o contributie de autor. De asemenea, s-a argumentat c& aceastd teorie n-ar putea explica situafia participantilor in cazul infractiunilor complexe 3, ETanoviceanu, op.ct., p.504. Model penal Code and Commentaires, op.ct., p.295. 93sau cu executare fractionata (de pild, cand unul din autori exerciti violent si altul siivargeste furtul in caz de talharie). In asemenea situafii, fapta incriminati si descrisi in norma din partea special ar fi sivarsité de doi autori, fiecare dintre ei realizand o parte din confinutul faptei incriminate, iar participantii la fapta unuia dintre executanfi vor fi socotifi ca participanti la intreaga infractiune. Pentru a inkitura aceste neajunsuri s-a propus ca tragerea a raspundere a participantilor (instigator, complice) s& se facd in ‘baza unei norme specifice care ar rezulta din combinarea normei din partea generala a Codului penal privitoare la participatie, cu norma din partea special a Codului penal in care este descris fapta incriminata sivarsiti de autor. in acest caz ar exista atdtea norme de incriminare céti participanti sunt, fiecare norma find corespunzitoare particularitailor pozifiei subiectului. . Desi intr-o asemenea viziune nucleul rispunderii partici- pantului ar riméne unic, contribufia lui raportindu-se la aceeasi infractiune’s, "nu se poate tAgidui ci de pe aceast pozitie se alunec& spre o viziune pluralist asupra participatiei, rispun- derea penalii disociindu-se intr-o raspundere penal pentru tot atdtea infractiuni cAti participanti sunt™. Cu toate aceste observafii critice, teoria moderna asupra dependenfei minime a actelor de participatie de actele autorului, dependent restrdnsé numai la existenta unei fapte care numai obiectiv intruneste trisaturile normei de incriminare, este unanim acceptati de doctrina si jurisprudent’ pentru cazurile atipice de participatie. 25 Mantovani, op.cit., p.513 ;H.H. Jescheck, op.cit..p.585. * Roger Merle, André Vitu, Traité de droit criminel, Cujas, Paris, 1997, 681-682. 94 Pe aceasta bazii s-a decis in mod frecvent ci este posibila participajia chiar la: faptele autorului care nu poate fi tras la rispundere penala daci acesta a comis 0 fapti obiectiv incri- minata, indiferent daca erau sau nu intrunite condifiile de tragere la rispundere penala a fiptuitorului. Find vorba de cazuri de exceptie aceasta nu modific& regula dupa care participatia ca institufie juridico-penala se defineste in raport cu sivarsirea unei infractiuni de catre autor. Admitand aceasti dependent minima a actelor de partici- patie de fapta autorului, teoria accesorietatii nu di raspuns la titlul cu care va raspunde participantul (instigator, complice) cand executantul nemijlocit a comis o fapta care, subiectiv, nu intruneste condifiile rispunderii penale. Va rispunde in acest caz, fri o reglementare anume, participantul ce autor propriu-zis, va rispunde acesta ca autor mediat, ar trebui si intervina legiuitorul spre a reglementa anume situafiile de mai sus ? Iat& intrebiri pe care nu le rezolva teoria accesorietafii minime. Aceasta nu creeaz decét un cadru general de rezolvare a problemelor participatiei atipice justificdnd teoretic posi- bilitatea unei atari rispunderi a participantilor (in opozitie cu teoria accesorietifii severe care exclude aceasta posibilitate), dar nu patrunde mai profund in solufionarea acestei problematici pentru a identifica si titlul specific al rispunderii participantilor atunci cénd executantul nemijlocit a actionat fra vinovatie. Aceasti chestiune va constitui obiectul unor discufii si contro- verse separate in doctrina in raport si cu solutiile legislative adoptaté in aceasta privinfa in diferite sisteme de reglementare. Teoria accesorietitii minime nu rezolv nici chestiunea raspunderii participantilor in cazul in care autorul nemijlocit a actionat din culpa, lsfind ca aceasta problema si fie rezolvati de doctrind si in legislatie dupa optiunile fiecdirui sistem legislativ. 95Tot astfel, teoria accesorietafii minime nu clarificd nici situatia rispunderii coautorilor in cazul infractiunilor proprii (daci unul din coautori ny are calitatea ceruté de lege subiectului activ, sau nu acfioneazd cu scopul cerut de norma de incrimi- nare) sau a infractiunilor in persona propria, chiar dact doctrina si jurisprudenta sunt statornicite, majoritar, pe o anumit4 pozifie in legatura cu aceste dowd din urma chestiuni. Astfel, se admite c& in cazul infractiunilor proprii si anume cand coautorul care nu are calitatea cerut de lege sau mu actioneazi cu scopul cerut de lege, chiar dact desfisoari activitati de executare nemijlocita a faptei incriminate va raspunde, printr-o fictiune juridicd, in calitate de complice la infractiunea respectiva. {n cazul infractiunilor care se comit numai in persona propria se admite cA nu poate exista coautorat (fiecare persoand va rispunde independent pentru infractiunea comisé), dar va putea exista instigator sau complice in raport cu fiecare autor distinct. Teoria accesorietitii minime nu numai, c& a creat un cadru juridic adecvat pentru o corecti stabilire a rispunderii penale in cazul participatiei la o faptd comisa fara vinovatie, dar a precizat mai bine si limitele in care s-ar mai putea vorbi in continuare de existenfa unei criminalitafi de imprumut in cazul participatiei penale. . Dup’ cum se stie in teoria monisti, ideii de accesorietate a participatiei, fi este frecvent aldturat conceptul potrivit céruia, raspunderea participantului s-ar justifica printr-un imprumut de criminalitate de la fapta autorului principal. Pericolul faptei instigatorului si complicelui n-ar fi decét un reflex al pericolului faptei autorului nemijlocit, din acesta ar deriva ori si-ar avea izvorul pericolul faptei participantului; fapta acestuia ar fi 96 lipsitd de un pericol propriu, trigdndu-si existenta numai din pericolul faptei autorului. in conceptia accesorietat severe, o atare aléturare era justificata, deoarece nu se putea concepe sanctionarea partici- pantului daca autorul principal n-ar fi fost condamnet pentru o infractiune, pericolul faptei participantului radiind din pericolul faptei autorului principal. O atare concluzie ar fi ins& cel putin in parte gresita in condifiile accesorietafii limitate ori minime deoarece, de pe aceste pozitii participatia poate exista chiar daca autorul principal nu este pus sub urmirire, judecat sau condamnat. Sub acest aspect, doctrina belgian a luat pozitie comba- tnd solutiile instanfelor belgiene care, cu motivarea teoretic’ a criminalitijii de imprumut, au extins circumstanfele agravante ale autorului, in mod automat asupra participangilor, chiar in cazul cand acestia n-au cunoscut, n-au prevazut s#nici nu puteau si prevadi existenfa lor. Aceeasi idee a criminalititii de imprumut, a fost pus de unele instanfe belgiene si la baza condamnarii automate a persoanelor din conducerea unei asociafii criminale pentru toate actiunile ilegale ale membrilor asociafiei chiar atunci cénd conducdtorii n-au cunoscut si n-au prevazut actele ilicite ale membrilor asociafiei””, ‘N-ar putea fi, dup& parerea noastri, abandonati cu totul aceasti legaturd a teoriei moniste cu criminalitatea de imprumut a participatiei, deoarece chiar in condifiile accesorietifii minime se mentine o anumita legatura a faptei participangilor cu fapta autorului principal. Daca fira o fapti a autorului (chiar intrunind numai cerinfele obiective ale normei de incriminare) nu ar putea fi conceputi existenta participatiei, altfel zis dack 0 anumit 77 C, Hennau, J. Verhaegen, op. cit,, p.275. 97dependent a participantilor de fapta autorului este de esenfa participatiei, in aceeasi masura se poate vorbi de un imprumut de criminalitate de la pericolul social abstract generic pe care 41 prezinté fapta autorului la activitatea participantilor. Aceasta ‘nu presupune insi o recunoastere implicita a raspunderii participantilor, dac& exist’ o fapti cu un pericol social generic savarsiti de autor. Raspunderea participantilor nu s-ar putea justifica numai pe existenta unei fapte a autorului care prezint& ‘un pericol social abstract, generic, mai trebuie ca participantul sa fi actiohat cu o pozifie psihicd anumiti, adic& s4 fi cunoscut sau previzut fapta autorului. in lipsa unei asemenea pozitii psihice nu ar fi posibila tragerea la rispundere a participantului pe baza unui transfer automat de criminalitate ci vor fi aplicabile regulile referitoare la transmiterea circumstantelor intre participanti, aga cum corect s-a propus $i de ctre autorii belgieni citati. Dar ideeg dependenjei participantilor de situatia autorului principal n-ar putea conduce nici la concluzia ca, activitatea participantilor constituie o activitate “pentru altul” si ca, ras- punderea lor ar avea ca justificare, nu fapta proprie, ci fapta “altei_persoane”, formula folosité in legislatia americana (liability for another person) si de cea francez4 (la respon- sabilité penale du fait d’autrui). ‘N-am putea si interpretim ins’ formulele menjionate ca dovezi in sensul c& doctrina si legislatia franceza ori nord- americana ar fi dispuse si abandoneze principiul personalititii Rispunderii participantilor, fri pericolul de a nega valoarea repetatelor sublinieri, in sensul recunoasterii valabilitatii principiului menfionat, atat in doctrina majoritar’ franceza cat gi nord-american’. Mai degraba aceste formule exprima ideea unei anumite dependente a activititii participantilor de aceea a executantului nemijlocit; ar fi un alt mod de a exprima ideea c& 98 participantul contribuie sub 0 forma sau alta la fapta execu- tantului material (am putea spune c& este vorba de o rispundere nu pentru altul, ci pentru o fapti comisa prin alte persoane)*. Nu este mai putin adevarat c& din asemenea formulari s-ar putea desprinde si concluzia c& ar exista o rispundere obiectiva a participangilor pentru activitatea autorului _nemijlocit, concluzie pe care unii autori francezi au desprins-o in cazul rispunderii penale a conducatorilor de intreprinderi pentru faptele penale comise de angajatii lor. Astfel o parte din autorii francezi au caracterizat aceasté rispundere cao veritabila raspundere Pentru altul prin abandonarea principiului raspun- os Personal in timp ce alti autori (majoritatea) continua s& a foe francezi exclude raspunderea penala Controversa menfionati a aparut in legaturd cu i tarea art, 263-1 si 263-2 din Codul muneii francez cae provid 4, orice incaleare a dispozitiilor privind protectia si securitatea muncii precum si igiena la locul de muncd ori sindtatea muncitorilor atrage rispunderea penalé a sefului intreprinderii chiar daca acesta n-a sAvarsit fapta nemijlocit, ci angajatii si, Pe acest temei, a fost condamnat de pilda, proprietarul unui bar pentru c& angajatul siu a vandut bauturi alcoolice unui betiv; ori patronul unei farmacii pentru c& salariatul su a gresit 0 retet&; sau directorul unei zine pentru ci angajafii sti au poluat apele din apropiere deversdnd substanfe nocive, Desi la baza acestei raspunderi ar fi nerespectarea de catre patton a unei obligafii proprii de supraveghere si de prevenire a acestor incalcari jurisprudenta extinzind nemisurat de mult rispunderea > G.Antoniu,op.cit.,p.25. G. Stefani, G. Levasseur, B.Boulouc, op.cit, p.275. » RMerle,A. Vitu,op.cit.p.663. “ee 99patronilor prin limitarea drastic’ a posibilitafii de a combate aceasti prezumtie relativa de culp’, s-a ajuns in practic’ la o adevarati raspundere obiectiva a patronului pentru unele fapte penale ale angajatilor sti (de pild’, s-a decis ci rispunde obligatoriu numai patronul dac& a folosit pe muncitor ca un instrament inconstient, este cazul patronului care il obligé pe sofer sd lucreze pe un vehicul cu mari deficienfe tehnice pe care soferul nu le cunostea). Pentru a se ajunge la tragerea la raspundere a sefului intreprinderii in condifiile de mai sus trebuie s& existe o fapti penal comisi de un subordonat, s& i se reproseze patronului, de regula, o culpa si ca acesta, si nu fi delegat altor persoane aceasti rispundere (admisibila numai in cazul intreprinderilor mari unde este dificil pentru conduc&torul unitaii si supravegheze intregul proces de productie; in acest caz trebuie s& i se confere delegatului respectiv autoritatea si mijloacele necesare de a-si exercita comanda, pe léng& faptul cd acesta trebuie s fie o persoand competent si capabili si asigure supravegherea)". De regula, raspunderea patronului are loc pentru, fapti sivargité de angajatii sai din culpa. Jurisprudenta a admis inst rispunderea patronului si in caz de inselaciune asupra calitdtii mirfurilor, sivarsita de salariafi, desi o asemenea fapta implica intentie din partea fiptuitorului. Atunci cand exist si 0 rispundere penali din culpa’. a angajatului care a comis nemijlocit fapta, acesta va rispunde, aldturi de patron, in calitate de coautor al infractiunii. Instantele franceze au socotit ins existi numai raspunderea patronului daci se poate stabili cd salariatul a fost constrans prin ameninfarea cu concedierea si 31G, Stefani, G. Levasseur, B. Bouloc, op.cit., p.273-278. 100. incalee dispozitiile legale (asemenea solufii s-au pronuntat in materia respectarii regulilor de igiend, de securitate a muncii etc., incaledri care in principiu nu pot fi reprosate muncitorilor). Tendinja jurisprudenfei franceze™” aga cum se observa este de a interpreta intr-un mod foarte riguros rispunderea care revine patronului restréngand mult posibilitafile de apairare ale acestuia. Patronul ar putea fi exonerat de rispundere numai daca salariatul care a comis nemijlocit fapta ar fi avut 0 vechime de peste 20 de ani in intreprindere, ori dac& acesta a nesocotit ordinul explicit al patronului altor persoane in condi Desi doctrina a interpretat ca delegarea este posibilé numai ~ in materie de igiend si securitatea muncii, jurisprudenta a extins aceasti posibilitate si in cazul contrafacerii de marfuri, de cumparare de marfuri fara facturd si revanzare in pierdere ca gi in caz de publicitate periculoasa®?. O asemenea raspundere penal a i 0 patronului pentru fapta prepusilor este consacrati si de legislatia si jurisprudenta belgiana™’. Astfel, instanjele belgiene au decis c& patronul rispunde ipso facto pentru incalcarile comise de angajafii sii in anumite materii, desi doctrina insist sa se faci dovada intentiei sau a culpei patronului in raport cu faptele respective. 3G. Antoniu, op.it, p.26. R. Merle, A.Vitu, op.cit, p.572-668, Philippe Salvage, Droit pénal général, Grenoble, 1994, p.100-1 Sr it pe és lod, Grebe, 1994, p. 03, Jean Pradel, Droit pénal général, Cujas, * Chr, Hennau, J. Verhaegen, op.cit., p. 250-253 1016. Condifiile participatiei improprii Existenta acestei forme de participatie presupune indepli- nirea a doud categorii de condifii: unele generale, ee ambelor ipoteze sub care se infatiseaza participatia improprie, jn acelasi timp comune, sub anumite aspecte gi participatiei Cae si alte condifii speciale, care particularizeazA fiecare dit iti icipatiei improprii. an ry generale at existenta participatiei it ti necesare urmatoarele conditii: . ee ais 0 faptd previizuti de legea penal. Numai in miisura in care fapta concreté sivarsitd de participanti cores- punde trasiturilor faptei descrise intr-o norma de incriminare apare necesar si se examineze modul in care s-a comis 0 atare fapté si anume de un autor singular ori de mai multe Persoane. Faptele care nu prezinti 0 atare aseminare cu norma de incriminare, nu fac obiectul discufiei sub aspectul participatiei loan pe care 0 examindm nu este lipsit de oe dicfii. Este adevarat cA numitorul comun la care se es situatiile reglementate in cadrul participatiei improprii, se fapta prevazuti de legea penal. De aceea GS insti - torului, a complicelui, ca si a autorului care actioneazi a culpa ori fara vinovatie sunt conditionate in esenti, de existenfa cA asemenea realitafi, insi daca analizim. mai profund real fe referint observam ci, denumirea de fapti previ le eee penala, acoperd trei ipoteze in raport cu care re eel referingé este infractiunea si nu o fapta prevazuta de legen Pen 2 si numai intr-o singura ipotezd este necesar si ne fe er ne fapti prevazuté de legea penal, deoarece, participant a sAvarseste o infractiune. Intr-adevar, activitatea celui 102 determina sau a celui care inlesneste ori ajut& in orice mod la sdvarsirea faptei de catre autor este in mod_ obligatoriu intentionaté, ceca ce inseamni ct ei sAvarsesc o infractiune (atipica) in raport si cu prevederile art.144 C.pen.; contributia de instigator si complice fiind intentionati, aceasta va atrage raspunderea fiptuitorului pentru o infractiune. in acest sens sunt Si prevederile art.31 al.1 C.pen., care subliniaz& in confinutul lor, nu numai caracterul intenfionat al contributiei instigatorului si a complicelui dar si faptul ci acestia vor fi sanctionafi cu Prevederile previizute de lege pentru fapta comisa cu intentie. Ca urmare, fapta concreta sivarsiti de aceste persoane, fiind intenfionaté nu mai poate fi caracterizat’ ca o fapti Prevazuté de legea penala, deoarece a depisit acest nivel obiectiv, completandu-se cu o pozitie psihica bine determinat&, ceea ce modificd hotarator natura contributiei lor; aceasta intruneste trastturile unei infractiuni si nu mai poate constitui o fapta prevazuti de legea penala. Dar caracterizarea de fapta prevazuta de legea penal’ nu este satisfacitoare nici in privinta autorului material care comite din culpa (deci cu o anumita forma de vinovatie) fapta la care a fost determinat ori ajutat in otice mod. in acest caz, autorul material a stvarsit o infractiune si nu numai o fapta prevazuta de legea penalai, Singura ipoteza in care nu se poate vorbi decat de o fapti Previzutd de legea penald, priveste activitatea autorului nemij- locit care actioneaza fir vinovatie, in felul acesta, referirea la fapta prevaizuta de legea penal apare legati exclusiv de o ipotezi de exceptie, majoritatea celorlalte situafii cuprinse totusi sub acelasi numitor comun, se referd la sivarsirea unei infractiuni. Se confirma astfel concluzia Pe care am desprins-o si in alté parte in sensul cA raportarea 103institutiei participatiei la fapta prevazuti de legea penalé jnseamnii a da prioritate ipotezei de exceptie in pofida celor care exprima regula. Nu numai ci situafiile in care participant actioneazai cu forme diferite de vinovatie sunt putin freevente, exceptionale, dar chiar in cadrul participatiei impropri, caracterizarea menfionati nu are valoare decét intr-o unied ipoteza, aga cum s-a demonstrat mai sus. Savargirea faptei previzuti de legea penal se poate {nfatiga ca o fapta consumati ori ca o fapt incercatd (tentativa). Nu intereseaz& daca este vorba de fapte care se consumé intr-un singur moment sau de fapte al c&ror moment se prelungeste in timp pnd la epuizare. ’b. sk existe 0 cooperare a participantilor, iar fapta sivargité sf apard ca rezultat al conlucratii objective a celui care a determinat, inlesnit si ajutat pe autorul nemijlocit. Nu intereseazi dack aceasti cooperare a fost premeditaté ori spontan’, explicité ori tacit, suficient fiind si existe o activitate ‘comuni pe baza unei voinje comune de a savarsi fapta. Nu este necesar ca autorul nemijlocit si-si dea seama ca este indemnat, sprijinit in sivarsirea faptei, dact o atare activitate s-a desfasurat sia dus la comiterea faptei consumate ori incercate. Specific participatiei improprii este faptul of legiuitorul caracterizeaz& contributiile participantilor nu prin referire lao denumire general (instigator, complice) ei prin deserierea continutului fiecdrei contributii posibile —(determinare, inlesnire, ajutare). in cadrul acestei conditii a participatiei impropri privitoare la cooperarea participantilor se ridic& o serie de chestiuni particulare care merit o examinare distinct. Este vorba de posibilitatea participatiei improprii. in cazul coauto- ratului, de comunicarea circumstantelor catre participanti, aplicarea in cazul participatiei improprii a regulilor privitoare la 104 Instigarea neurmati de executare si a regulilor privitoare la impiedicarea sivarsirii faptei. Le vom examina pe rénd, o in doctrina penala s-a ridicat intrebarea daca este posibila : icipaia improprie in cazul eoautoratului. in fapt o atare ‘pote ar putea fi concept de pilda, tatal care aplica lovituri cere copilului si find victima de mén& ita \ ca si nu se Peat apira sau copilul din proprie inifiativa impiedica victima si se apere). in asemenea situatii ins nu va exista o participatie pee (cand participantul realizeaz prin altul fapta sens pe care il da acestei nofiuni legiui 8 pe legiuitoral in ae a Copen, lisdnd in afara conceptului de participant pe autor Sore re pe 7 ci pur si simplu, dacd mai multe persoane se nemijlocit fapta cel care a sdvarsit cu i s e . ivarsit cu intentie infractiunea, va rispunde ca autor, iar dacd sunt mai at aonler indeplinesc conditiile raspunderii penale, in le coautori; daca ceilalti au sAvarsit in culpa ; ; varsit fapta din culpa va exista un coautorat din culpa iar dact au comis fapta fir intenfie, nu vor sivarsi nici o infractiune. snot ae aceasti concluzie se ajunge si fn doctrina romana*® poate art.31 C.pen nu se ocupa de ipoteza participarii iproprii in cazul coautorilor dar nu pentru ci ar fi vorba de o omisiune el pentru cd 0 atae situaie mu avea nevoie de 0 eglementare specialA fiind evident cf, in acest caz fiecare autor rispunde potrivit cu vinovatia sa, adicd pentru o fapt’ cu intentie 5 a celor care au acfionat cu intentie, sau pentru o fapta din ulpa (cAnd este pedepsiti de legea penal) in raport cu acei coautori care au actionat din culpa*®. 5 V.Dongoroz si colaborat icati i erate saa tori, Explicatii teoretice ale Codului penal Mitrache, op.cit, is cpa itaehe, opis 252; Neris Gigi, opcit, p.265; CBs, 105Fiind vorba de o cooperare intre participanti vor fi aplicabile si prevederile legate de comunicarea circumstan- felor intre participanfi (art.28 C.pen.), in sensul od ciroum- stanele personale nu se vor rasfrénge asupra participantilor Ja care nu se referd iar cele reale se vor risfrange in misura in care acestia le-au cunoscut, le-au prevazut, sau ar fi putut si le prevada. ; Regulile privitoare Ia comunicarea circumstantelor perso- nale (fie subiective, fie de individualizare) completeazi solutia teoreticl a accesorietiii limitate sau minime, rispunderea participantilor in persoana cirora nu opereaz& aceste circum- stanfe devenind pe deplin justificaté si ca efect al acestor prevederi. in conditiile accesorietafii severe, aceste reguli nu puteau fi aplicate deoarece, ab initio era socotita imposibila participagia penal daci autorul nu indeplinea cerinfele raspunderii penale; or, cum regulile privitoare la transmiterea circumstanfelor intre participanti operau numai acolo unde se recunoaste existenta participatiei, excluderea acesteia insemna implicit imposibilita- tea folosirii regulilor referitoare la comunicarea circumstantelor intre participant. , “Conta participantului sub forma de determinare, ridic& problema solutiei in cazul cdnd autorul nemijlocit desi determinat n-a trecut la executarea faptei, ori chiar dact a slvarsit acte de executare acestea au fost intrerupte de bunivoie sau autorul a impiedicat producerea rezultatului. Aceste ipoteze, ale instigirii proprii neurmate de executare ar putea fi transferate in cazul instigdrii improprii? Principial, actiunea de determinare la care se referd art.31 C.pen. exprima atat activi- tatea de determinare cat si rezultatul produs, adic persoana asupra cireia s-a exercitat acfiunea de determinare, trebuie s& fi 106 fost determinata. Daca cel asupra caruia s-au exercitat actele de determinare nu s-a lasat determinat, nu se poate vorbi de o instigare neurmati de executare nici in cazul participatiei improprii. intr-o spefa in care un functionar care a folosit cu stiinfé un document falsificat nu a incercat si determine pe un alt functionar ca pe baza acestui document s& intocmeasc& o factura corespunzitoare ci a lisat ca nota sa falsificati. si-si urmeze circuitul normal, s-a decis c& nu exist participatie improprie, lipsind un act de determinare din partea instiga- torului; in acest caz cel care s-a folosit de un document falsificat va raspunde numai pentru uz de fals*”. Este discutabil ins dacd in raport cu modalitaile preva- zate in art. 29 alin. 1 C.pen. ar fi posibilé o instigare neurmata de un rezultat si in cazurile de participatie improprie. O persoand se consider’ determinati la ceva daci infelegand cea ce se cere de la ea este pe punctul si se decid’ sd urmeze sugestia instigatorului. Cel determinat, prin urmare, trebuie si fie in masurd si-si dea seama, si prevada consecinfele actiunii care i se sugereaza; o atare pozitie psihicd este exclus& in cazul persoanei care actioneazi din neglijenj& si care nu intelege ceea ce i se sugercaz si nu poate si prevada consecin- fele chiar daci ar fi trebuit sau putut si le prevada. Am desprinde concluzia cA numai la 0 persoand care actioneazi din culpa cu previziune s-ar putea identifica posibilitatea unei infelegeri neurmate de executare (ipoteza, cand cel determinat nu acfioneazi) nu si in cazul culpei in modalitatea reglijentei. O asemenea concluzie ar fi insd eronat& deoarece prin concept participatia improprie in modalitatea prevazuta in art, 31 alin. 1 C.pen. presupune c& autorul a actionat fri si prevad’ conse- *" Practica judiciara penala sub redactia G.Antoniu,C.Bulai, vol.1, Editura Academiei, Bucuresti, 1988, p.113. 107cinfele la care se expune lasfindu-se determinat sau sprijinit de participantul care actioneazi cu vinovatie. Autorul nemijlocit nu biinuieste ce se urmareste in realitate prin actele instigatorului sau ale complicelui si nu-si d& seama ci el este impins spre sAvarsirea unei fapte prevazute de legea penala. ‘in ce priveste ipoteza desistirii sau impiedicarii rezulta- tului de cdtre cel determinat observam c&, actele de executare la infractiune fiind acte intentionate, nici aceast& ipotezi nu apare posibila in cazul participatiei improprii. Participatia improprie, dup& parerea noastra nu exclude ins posibilitatea aplicirii prevederilor art. 30 C.pen. adicd impiedicarea savarsirii faptei de cAtre participant. De aceastit dat, este vorba de actele instigatorului si ale complicelui, care fiind intenfionate, apare posibilA interventia lor constienta spre a opri pe autorul care acfioneaz din culpa sau fara vinovatie la sivarsirea faptei. Daca acfiunea lor a fost eficienta si a avut loc inainte de descoperirea faptei, participantul va beneficia de cauza de nepedepsire prevzut’ in art. 30 C.pen. Daca actele slvargite pnd in momentul impiedicdrii ar constitui o alt fapt prevzutd de legea penalA, participantul va rispunde pentru fapta respectiva (acte de executare calificate). B. Conditii speciale. Specificul participatiei_ improprii este dat si de urmatoarele dou’ condifii care particularizeazit aceasti institutie juridico-penala : ‘a. O prima condifie specialé in cazul participatiei impro- prii previzuti in art. 31 al. 1 C.pen. este aceea ca autorul s& fi comis o fapti din culpa. De observat c& in aceasté ipotezi asa cum $-a subliniat in doctrina penal autorul ar putea actiona numai din culpa’ in modalitatea neglijenfei (nu a prevazut rezultatul desi trebuia si putea s&-I prevada) nu si in modalitatea culpei cu previziune. Specific participatiei improprii in acest caz este c& autorul nemijlocit nu-si da seama ci este manevrat, altfel 108 zis cA o alti persoand urméreste s& obfind un anumit rezultat intentionat, conténd pe neglijenta executantului nemijlocit®®, _ S-au exprimat ins& serioase rezerve asupra posibilitatii unei participatii cu intenfie la o fapté svarsita din culpa de catre autor. Participarea la o infractiune din culpa, chiar daci este posibil’, aceasta ar putea avea loc numai sub forma coautora- tului, ipoteza in care toti participantii actioneazi din culpa. in cazul instigarii sau complicitijii la o infractiune din culpa, doctrina majoritara are seriose rezerve deoarece mi se poate corela intentia instigatorului si complicelui cu elementul intelec- tiv specific culpei din neglijenfi. De aici concluzia celor mai multi autori c& in acest caz este vorba de infractiuni distincte, autonome. : " De altfel, si in conceptia legiuitorului romén, asa cum vorn examina mai pe larg (pet.7,it.A) cdnd ne vom ocupa de trata- mentul penal al participatiei improprii, in ipoteza reglementaté de art. 31 al. 1 C.pen. instigatorul si complicele vor raspunde pentru o fapta intentionat’, pe cand autorul va rispunde pentru © fapti din culpa, cea ce confirma solutia doctrinei majoritare gi anume existenfa unor infractiuni independente, autonome. Omorul si uciderea din culpa nu reprezinté aceeasi infractiune pentru care ar raspunde tofi participanfii (asa cum cere teoria monista) ci infractiuni distincte cu elemente constitutive diferite si cu un tratament juridic deosebit ( in legea noastra penala cele dou infractiuni au si un nomen juris diferit), 3 V. Dongoroz si colaboratorii,Explicatii teoretice al i i le Codului penal roman, vo. op. citsp.241- 242 ;C. Bula, op. etp.431-452; M, Baserab op. ct. p4S8 Augustin Ungureanu, Drept penal romén, Patea general x, Bucuresti, 1995,p.143; Mari ichinici, Lamiza Ler P. faria Zolyneak, Maria Michinici, 109b. Conditia special prevazuta in art. 31 al. 2 C.pen. const din existenfa unei actiuni comise fara vinovatie de catre autor. Yn acest caz acela care determina, inlesneste ori ajuta pe autor acfioneaz cu intenfie iar autorul savarseste aceeasi fapté fri vinovatie, Ca atare, se poate vorbi de aceeasi faptd la care contribuie participantii, ins subiectiv numai unii (instigatorul si complicele) acfioneazi cu vinovatie, autorul savarsind fapta fara vinovatie (fapta prevazuti de legea penal). ; intr-o asemenea situatie se pot afla tofi cei care actioneaza in vreuna din imprejuririle prevazute de art. 44 - 51 C.pen. (cauze care inlituré caracterul penal al faptei prin inlaturarea vinovafiei) sau in alte situafii cdnd autorul actioneazA fara forma de vinovatie ceruta de norma de incriminare. Autorul nemijlocit care actioneaza far vinovatie ar putea s& se afle in aceasti situatie fie prin inexistenta factorului volitiv (de pilda, actioneazi constrains fizic si moral sau in legitima aparare, stare de necesitate, etc.) fie prin inexistenfa factorului intelectiv (de pild’, actioneazi in eroare sau in condifiile cazului fortuit). Aceeasi situatie o gisim si in cazul persoanei iresponsabile ale carei facultiti psihice pot fi alterate fie total (att vointa cat si intelectul) fie partial (numai una dintre acestea). Existenta participatiei improprii n-ar putea fi negaté nici in cazul in care autorul a actionat in conditiile legitimei aparari sau ale stiri de necesitate”” desi in doctrina s-au. exprimat unele rezerve in aceasta privinja"". Aceste rezerve nu privesc ipoteza instigatorului si complicelui impropriu cdnd si asupra persoanei acestora s-ar fi exercitat acte de constrangere deoarece acestia la randul lor sunt exonerati de raspundere beneficiind de legitima aparare (de exemplu, complicele find si »® T.Vasiliu si colaboratorii, op.cit.p.216. . “M. Basarab, op.cit., p.463 ; V. Dobrinoiu si colaboratorii, op.cit., p.383. 10 el amenintat de agresor oferi arma altei persoane, concomitent ameninfaté, ca si ucida pe autor), ci numai pozitia partici- pantului in cazul cand nu a actionat sub imperiul constrangerii;in aceasta situatie participantul va raspunde de pilda, pentru complicitate la infractiunea comisi de cel care s-a apirat cu arma oferitd de el; tot astfel, va rispunde pentru complicitate la distrugere daca a aruncat cufitul celui ameninfat de un caine periculos (cel care se apara se afla in stare de necesitate) spre a-l suprima. Asadar, in aceste din urma situafii instigatorul, complicele vor rispunde pentru o fapti comisé cu intenfie in timp ce executantul nemijlocit va fi exonerat de rispundere pentru legitima aparare sau stare de necesitate. S-ar putea sustine ci in asemenea cazuri nu existi o Yoinf comuna a participantilor improprii, intrucat cel aflat in legitima apdirare sau stare de necesitate nu mai actioneaza voit ci supus unei constringeri care ii inlitura capacitatea de autodeter- minare. {n realitate, in ipotezele menfionate exist’ o constran- gere moral care nu inlatura complet vointa celui care se apair’ ori care se afld in pericol (coactus, tamen voluit); ca atare se poate identifica vointa comuna a participantilor si in aceste ipoteze. Raméne deschis& discutia in cazul constrangerii fizice (vis absoluta) cénd cel constrans nu are nici o posibilitate s& se opund agresiunii, fiindu-i complet paralizaté energia fizica (de pilda, victima este luatd in brafe de agresor si aruncata intr-o vitrina), in doctrina noastra s-a motivat ins cd si in acest caz ar exista participatie improprie’! desi este evident ci nu exista decit vointa constrangatorului. “'V. Dongoroz $i colaboratorii,Explicafii teoretice ale Codului penal romén,voL.l, op.cit., p.380, opinie diferita de aceea exprimati fn tratat, p.433 unde profesorul Dongoroz arati c& cel care a exercitat constringerea va fi considerat ca autor material. m1in legdtura cu modalitatea de participatie improprie pe care o analizim (art.31 al.2 C.pen.) se ridica si chestiunea, dac& instigatorul si complicele in raport cu autorul care actioneazi fiira vinovatie continud si-si pastreze pozitiile anterioare ori, activitatea lor se converteste intr-o activitate de autor fie mediat, fie imediat. Aceasta chestiune aga cum am mai aritat nu este rezolvata de teoria accesorietafii actelor participantului in raport cu cele ale autorului, ci constituie o problematicé distincta. Pani in prezent am putea desprinde trei modele de rezolvare a acestei chestiuni: un prim model este atunci cind pozitia instigatorului sau complicelui impropriu se converteste intr-o activitate de autor mediat (modelul german); un al doilea model oferit de legislatia italiana este atunci cand instigatorul si complicele este tratat ca autor imediat, nemijlocit; in sfarsit, al treilea model ar putea fi cel romanese care promoveaza ideea dupa care instigatorul si complicele in raport cu activitatea unui autor care acfioneazi fri vinovajie nu-si modifica pozitiile rimdndnd s& raspundi mai departe ca instigator sau complice. ‘Aceste modele vor fi analizate mai departe. Practica judiciara este destul de bogati in exemple de participatie improprie in modalitatea pe care o analizim, adic& intengie din parte instigatorului, complicelui si lipsa de vinovatie- a autorului, Asa de pild, s-a decis cA determinarea unor persoane s& participe la luarea unor bunuri, acestea nestiind c& bunurile nu aparfin instigatorului si ci sivargesc un furt constituie 0 participatie improprie la furt din partea celor instigati®, tot astfel, daci soferul dupa ce a incdrcat mai multe anvelope in masini a cerut unui incdredtor si mai pund o anvelopa sub pretextul cA si aceasta figureazi in acte, ceea ce © Tj Constanta, d.p.554 din 1979 RRD nr.2/1980, p.61. 2 autorul nemijlocit, de buna credin{a a ficut-o"*; ori inculpatul in calitate de sef serviciu daca a determinat pe o angajatd aflata in eroare si elibereze din gestiune diferite bunuri, fir forme legale“; sau daca inculpatul a dat un bon de mani deja folosit pentru cumpararea unei cantitifi de lemne si cu care primitorul a incercat si ridice acea cantitate, nestiind c& bonul fusese folosit’’; ori daca inculpatul a dictat date inexacte comisiei de inventariere si pe baza acestor date s-a alcituit un inventar nereal“*; sau daca inculpatul determina prin violenti pe paznic si-si pariseasca postul la bariera C.F.R., dac& prin aceasta este pus in pericol siguranta circulatiei mijloacelor de transport ale Cailor Ferate; sau daci inculpatul determiné cu intentie un minor sub 14 ani s4 comit& o infractiune*’; ori daca inculpatul neputind deschide portiera autoturismului pentru a-l sustrage a chemat o alt persoana pe care inducdnd-o in eroare a convins-o s& deschida portiera masinii si s& conduca vehiculul® ; sau dac& inculpatul determind mai multe persoane sé cumpere lozuri falsificate pe care cumpératorul de bund credinfi le-a prezentat agentiei pentru incasarea cAstigurilor””; ori dac& inculpatul determina cu intentie o alti persoana si schimbe o bancnoté de *- J, Brasov.st.p.2480 din 1974 speta citatd de George Antoniu, Participatia improprie, RRD nr.9 din 1976, p39. ‘T; Sibiu.stp.nr.115/1999,Dreptul nr.6/2000,cu nota de C.Madarasi si Betino Diamant,p.158. eh Sfantu Gheorghe, st.p. 109 din 1973, RRD nr.11/ 1973, p.173. & Speta citata de Marin Georgescu, RRD nr.3/1971,p.100. TS s.m.d.24 din 1986, RRD nr.7/1987, p.75 ; J.Cluj st.p.115 din 1970, RRD nr.8/1972 cu nota Sever Sicol, Emil Orbones ; Tj. Satu Mare d.p.691 din 1970, RRD nr.4/1973, p.163 cu nota Dezideriu Kiein ‘Tj.Constanta, d.p.366 din 1969, speta citaté de V.Papadopol, RRD .3/1971,p.44. TS sip., d.p.2852 din 1974, C.D/1974, p.318, 13200 DM ‘care era falsi®; sau daca in calitate de asociat unic si administrator al unei firme a inmanat unui angajat o fila C.E.C., fara s& existe disponibil in cont, filA completaté de angajat (merceolog), dar semnata de inculpat si respins& la plata"; ori daca inculpatul a determinat subaltern’, far ca aceasta si cunoasca adevarul, sa inscrie intr-o adeverinta fiscal o cantitate mai mic& de marfa decdt cea vanduta trecdnd valori inferioare celor reale, in scopul de a fi plitite de cumparator taxe vamale mai mici decat cele cuvenite™; sau daca inculpatul a determinat o alt persoana (iresponsabilé, din cauza alienatiei mintale), s& loveasc& partea vatimati si si-i ia bicicleta cu care aceasta circula®’; ori dac& inculpatul a determinat salariatii din subor- dine care erau de bund-credinta, si pariseascd postul, cu consecinfa producerii unor tulburari ce au pus in pericol siguranta circulatiei pe caile ferate™’; sau dacd inculpatul a exploatat o parcel de masa lemnoasi fri a avea aprobarea legala, prin folosirea in acest scop a mai multor muncitori care nu cunosteau inexistenta autorizirilor®’; ori dac&.inculpata a indemnat pe inculpatul minor si sivarseasci. mai multe infractiuni de furt**; sau daca inculpatul a determinat pe o inculpati recent numita in functie s& confirme prin semnatura, exactitatea unui extras de cont, desi acesta nu era corect intocmit’’; ori dac& inculpatul I-a determinat pe martor si recolteze si s transporte la domiciliul sau graul aflat pe un teren * C.Ap Timisoara, d.p.nr.186 din 1996, nepublicata. 5'C.S.J., dip.nr.829 din 1999, nepublicata. ® C.S.J.,d.p.nr.153 din 1999,nepublicata. * C.S.J.,d:p.nr.81 din 1999,nepublicata, 4 C.S.J.,d.p.nr.486 din 1999,nepublicata, 5 C.Ap.Timigoara,d.p.nr.92 din 1999,nepublicata, °° C.Ap.Timisoara,d.p.nr.229 din 1999,nepublicata. *” 7 J.Caras-Severin,d.p.nr.116 din 1999,nepublicata. 4 intravilan, spundndu-i martorului, ci recolta este proprietatea sa®*; sau dac& inculpatul a prezentat pentru legitimare un Pasaport fals, determindnd pe o alt persoana s& intocmeascé acel pasaport cu date de stare civil false. Nu exist participatie improprie ci o participatie proprie daca persoana indemnata si declare neadevarurile consemnate in Procesul verbal si-a dat seama de caracterul celor declarate™ ori dacd 0 persoand a depus la contabilitate o nota falsificat& de un alt inculpat dandu-si seama de continutul acesteia’; ori dack inculpata prin indicarea locurilor unde erau amplasate bunurile ce urmau a fi sustrase, a determinat pe ceilalti inculpati, si le sustraga, iar acestia au acceptat si comit& fapta; sau dac& inculpatul a prezentat pentru evaluare un alt imobil si I-a determinat pe expert (care si-a dat seama de substituire) si accepte expertizarea acestuia®*. 7. Particularititi ale modalititilor participatici penale impropri . Asa cum s-a mai aratat in cadrul fiecirei forme de Participatie improprie exist’ mai multe modalititi. in mod abstract s-ar putea concepe existenfa a cate dou mi dalitati in cadrul fiec&rei forme de participatie si anume: participarea cu intentie la o fapt& prevazuti de legea penali pe care alta Persoani a comis-o din culpa sau viceversa, participarea din culpa la o fapta prevaizuti de legea penali comisi de alté 35 TJ-Arad,d.p.nr.361 din 199,nepublicata 2 J.Arad.st.p.nr814 din 1998,nepublicats 6. 1. Iifov, d.p.218 din 1977, RRD nr.5/1979,p.29 cu nota, Petre Ana, {2 14-Suceava, d.p. 1006 din 1972, RRD nr.3/1973,p.163, 6 C-Ap-Timisoara,d.p.nr.1159 din 1998,nepublicata J-Timisoara,st.p.nr.285 din 1997,nepublicata. uspersoand care a sivarsit-o cu intenfic. fn cea de-a doua forma s-ar putea concepe existenfa, pe Inga participarea cu intenfie la © fapta stivarsité de o alti persoan’ fair vinovatie si situatia inversa adicd participarea faré intentie la o fapta sivarsita de alti persoand cu vinovitie. Din aceste patru modalitafi egiuitorul roman a infeles si acorde relevanf& numai cate uneia dintre modalitifile din fiecare forma de participatie improprie, astfel c& nofiunea de form devine identici cu aceea de modalitate. Celelalte modalitati desi teoretic posibile, au fost considerate ca lipsite de importanta si lasate in afara incidentei legii penale™. . ‘Aceast’ excludere de la incidenta legit penale a modalitatilor menfionate s-ar putea explica si in alt mod. Asa de pilda, s-ar putea sustine ci in concepfia legislatiei noastre calitatea de participant la infractiune (instigator sau complice) nu poate fi atribuita decdt persoanei care actioneaza cu intentie; dacd 0 asemenea persoand ar contribui din culpa’ sau fara vinovatie la fapta autorului nemijlocit, ea s-ar situa in afara participatiei penale (de pilda, acela care las& din neglijent& usa unui depozit deschis’ dand posibilitate faptuitorului sa intre in depozit si sa sustragd unele lucruri, va rispunde nu in calitate de complice, lipsind intenfia ci independent de fapta autorului furtului, eventual, pentru infractiunea de neglijent4 in serviciu); tot astfel, in cazul unui minor neresponsabil care ar ajuta un major 0 infractiune, rispunderea penal ar reveni numai majorului cu agravanta legala a participarii unui minor, insd nu va exista o participatie penala, deoarece minorul neresponsabil nu poate avea calitatea de complice, lipsind intentia. VY. Dongoroz si colaboratorii,Explicafii teoretice ale Codului penal roman, vol.op. cit. p237. 16 Am spune prin urmare c& nu att lipsa de importants a acestor modalitati face imposibili aplicarea legii penale, ci activitafile mentionate, principial, nu se situeaz’ in cadrul participatiei penale, in sens tehnic. Daca legiuitorul ar fi dorit si sanctioneze 0 activitate din culpa care a inlesnit savarsirea unei infractiuni intenfionate, acesta ar putea si o facd printr-o incriminare independenti, autonomd, asa cum este in cazul faptelor care aduc atingere bunei desfisurari a serviciului (infractiunea de neglijenta in serviciu) Existen{a participatiei improprii nu exclude posibilitatea unei anumite suprapuneri a acesteia peste o participatie proprie. Asa de pildi, ar putea fi mai multi instigetori sau complici care actioneaz asupra unor persoane care se afl unele in culpa, altele fri vinovatie, iar altele cu intentie. in aceasta situatie instigatorii si complicii in raport cu autorii care actioneazi cu intentie se vor afla in conditiile unei participatii proprii pe cAnd in raport cu autorii care actioneaz& din culpa sau fara vinovatie se vor situa in conditiile unei participafii improprii (de pilda, persoand indeamni o familie de romi s& fure: la svarsirea faptei participa att persoane adulte cat si cétiva copii; {in acest caz va exista o participatie proprie in raport cu faptele executanfilor adulfi si responsabili si, o participatie improprie in raport cu faptele executanfilor incapabili). A. Particularititi ale primei modalitifi a participatiei improprii (cand instigatorii, complicii actioneaz& cu intentie iar autorul din culpa). Contributia pe care 0 pot aduce participantii care lucreazi cu intentie poate fi realizat& in orice mod, intocmai ca in cazul participatiei proprii cu deosebirea ca, de regula actele contributive (de determinare, inlesnire, ajutare) cu intentie sunt in asa fel efectuate incat autorul in realitate s& nu banuiascd ce se urmireste prin asemenea acte; executantul nemijlocit in u7