Jack Spintectorul

Coperta revistei Puck din 21 septembrie 1889 ce conine un articol despre Jack
Spintectorul
Jack Spintectorul este un pseudonim acordat unui criminal n serie anonim (sau
criminali anonimi)[1] activ n jurul regiunii Whitechapel i n districtele adiacente
oraului Londra, Anglia, n toamna anului 1888. Numele este preluat dintr-o scrisoare
trimis Ageniei Centrale de tiri din Londra de ctre o persoan care pretindea c este
ucigaul.
Victimele erau alese din rndul femeilor care munceau ca i prostituate. Crimele se
petreceau fie n timpul nopii, fie dimineaa devreme, n locuri publice sau semi-publice.
Gtul victimei era tiat dup ce i se mutila trupul. Teoriile susin c victimele erau mai
nti strangulate pentru a fi reduse la tcere, lucru ce explic lipsa sngelui de la locul
crimelor. Scoaterea organelor interne din trupurile a trei victime i-a determinat pe oficiali
s presupun c ucigaul avea cunotine de chirurgie.[2]

Ziarele, ale cror vnzri au crescut mult n acea perioad,[3] au ajutat la promovarea
notorietii criminalului datorat brutalitii omorurilor i a ineficienei poliiei, care nu
a reuit s-l identifice i s-l captureze, uneori ajungnd la locul crimei mai trziu cu
cteva minute.[4][5]
Din cauza faptului c ucigaul nu a fost identificat, legendele ce privesc aceste omoruri
au circulat ca o combinaie de cercetri istorice cu folclor i pseudoistorie. De-a lungul
anilor, muli autori, istorici i detectivi particulari au propus diverse teorii despre cine
este ucigaul, numrul lor sau numele victimelor.

Context
La mijlocul secolul XIX, Anglia se confrunta cu un flux rapid al imigranilor, acetia
provenind n special din Irlanda. ncepnd cu anul 1882, refugiaii evrei ce au scpat de
pogromurile din Rusia arist i din Europa de Est s-au adugat suprapopulrii,
nrutind astfel i mai mult condiiile de munc i de locuire. Londra, n special zona
East-End i parohia Whitechapel, au devenit foarte aglomerate, fapt ce a avut ca efect
dezvoltarea unei numeroase clase neprivilegiate economic.[6] Aceast srcie a populaiei
a determinat pe multe femei s recurg la prostituie. n octombrie 1888, Poliia
Metropolitan Londonez a estimat c existau peste 1 200 de prostituate rezidente n
Whitechapel i aproximativ 62 de bordeluri.[7] Problemele economice erau nsoite de
tensiunile sociale n continu cretere. ntre 1886 i 1889, demonstraiile oamenilor
nfometai i omeri erau un lucru obinuit pentru autoritile locale.[4]
Majoritatea crimelor, dintre care multe au fost atribuite lui Jack Spintectorul, au avut
loc n a doua jumtate a anului 1888, dei seria asasinatelor brutale din Whitechapel a
persistat cel puin pn n 1891. Numeroase crime reprezentau acte abominabile, cum ar
fi mutilarea sau eviscerarea victimelor, acestea aprnd foarte des n pres. Zvonurile
conform crora omuciderile aveau legtur ntre ele s-au intensificat n septembrie i
octombrie, cnd o serie de scrisori prin care autorii acestora revendicau vinovia n cazul
tuturor sau doar unora din crime, au ajuns la debueuri ale presei i la Scotland Yard.
Una dintre epistole coninea un rinichi uman conservat. n mare parte datorit
caracterului brutal al crimelor i promovarea acestora n pres, locuitorii din Whitechapel
erau convini c exist un criminal care terorizeaz rezidenii regiunii, conferindu-i
acestuia apelativul de Jack Spintectorul, preluat din una dintre scrisorile primite de
Agenia Naional de tiri. Astfel legenda lui Jack Spintectorul s-a solidificat.

Victime
Dosarele de la Poliia Metropolitan arat c investigaiile au nceput n 1888, pn la
urm lundu-se n considerare unsprezece omoruri desfurate pe parcursul perioadei 3
aprilie 1888 - 13 februarie 1891. Acestea sunt cunoscute i sub denumirea de Crimele
din Whitechapel n rapoartele autoritilor. Cel puin alte apte crime sau atacuri

violente au fost atribuite lui Jack Spintectorul de ctre numeroi scriitori sau istorici.
Dintre cele unsprezece omoruri investigate de poliie, cinci dintre ele au fost desemnate
ca fiind opera unui singur infractor. Cele cinci victime canonice sunt:

Mary Ann Nichols (pseudonimul su fiind Polly), nscut pe 26 august 1845 i

omort vinerea, pe 31 august 1888. Avea 43 de ani cnd a fost ucis. Cadavrul
su a fost descoperit dimineaa n jurul orei 3:40 n faa unui grajd ngrdit la
intrarea n Busk's Row (acum poart denumirea de Durward Street), o strad
lturalnic din Whitechapel situat la o deprtare de 200 yarzi de London
Hospital.
Annie Chapman (pseudonimul su fiind Dark Annie) nscut n septembrie
1841 i omort smbta, pe 8 septembrie 1888. Cadavrul su a fost descoperit
dimineaa n jurul orei 6:00 lng o u n curtea din spatele unei case situate pe
Hanbury Street, n oraul Spitalfields. Avea 47 de ani, o sntate precar i era
srac.
Elizabeth Stride (pseudonimul su fiind Long Liz), nscut pe 27 noiembrie
1843 n Suedia i omort duminica, pe 30 septembrie 1888. Cadavrul su a fost
descoperit n apropierea orei 1:00 pe pmnt n Dutfield's Yard de pe Berner
Street (redenumit ulterior Henriques Street) n Whitechapel. Avea 44 de ani cnd
a murit.
Catherine Eddowes (utiliza pseudonimele Kate Conway i Mary Ann Kelly),
nscut pe 14 aprilie 1842 i omort n aceeai zi ca victima anterioar,
Elizabeth Stride. Avea 46 de ani cnd a murit. Specialitii n ripologie se refer la
aceste circumstane ca la dublul eveniment. Cadavrul a fost gsit n Mitre
Square, n the City of London. Corpul su a fost mutilat i criminalul i-a scos
rinichiul stng.
Mary Jane Kelly (s-a autointitulat Marie Jeanette Kelly dup o excursie n
Paris, era cunoscut sub pseudonimul Ginger), nscut n 1863, avnd origini
irlandeze. A fost omort vinerea, pe 9 noiembrie 1888. Avea aproximativ 25 de
ani cnd a fost ucis. Cadavrul mutilat a fost gsit dimineaa, dup ora 10:45 n
patul din singura camer a locuinei sale de pe Dorset Street, Spitalfields.[8]

Wanted - poliia n timpul toamnei terorii, 1888

Din punct de vedere istoric, faptele ucigaului sunt prezentate n memorandumul aprut
n 1959 al lui Sir Melville Macnaghten, eful Departamentului de Investigare a Crimelor
din cadrul Poliiei Metropolitane.[4] Macnaghten nu s-a alturat acestei instituii dect la
un an de la comiterea crimelor, iar nscrierile sale au fost contestate de ali investigatori.
Inspectorul Frederick Abberline avea o opinie contrar lui Macnaghten n legtur cu
victimele ucise de aceeai persoan.[9]
Cu excepia lui Stride (al crei atac se presupune c a fost ntrerupt), mutilarea celor cinci
victime canonice devenea din ce n ce mai dur pe msur ce seria crimelor continua. Din
cadavrele lui Nichols i Stride nu a fost luat niciun organ, ns uterul lui Chapman lipsea,
lui Eddowes i-au fost ndeprtate uterul i unul dintre rinichi, iar faa i-a fost mutilat. n
afar de inima care nu se afla la locul crimei, celelalte organe ale lui Kelly au fost gsite
n camera sa.

Inspectorul Frederick Abberline, 1888

Top 10 criminali romani

10. Gica Cioc Balaurul

Anul 1945. Romania se resimtea inca dupa Marele Razboi in care fusese implicata, iar
situatia politico-economica degenerase intr-un val de infractiuni fara egal cu precadere in
cartierele bucurestene, acolo unde infractorii deja formasera bande extrem de violente si
de bine inarmate. Ca si cum nu era de ajuns, in vara aceluiasi an, o serie de crime
inexplicabile lovea Capitala. Peste 10 persoane fusesera ciuruite cu gloante provenind din
arme rusesti. Cine ar fi incercat totusi sa ancheteze un rus, fie el si criminal, in plina
dominatie sovietica? Asa cum era de asteptat, dosarul crimelor a fost inmanat
comisarului Alimanescu, probabil singurul care nu se lovea de asemenea piedici.
Cercetarile acestuia au scos la lumina o informatie interesanta. Criminalii nu erau soldati
sovietici, ci romani get-beget, iar victimele nu erau altceva decat rezultatele unui
sangeros razboi intre grupari de tip mafiot. Autorii asasinatelor? Gica Cioc, poreclit

Balaurul datorita temperamentului sau violent, un cunoscut infractor din Ferentari

si rivalul acestuia, Sandu Moise, cel poreclit Hitler, dupa mustata similara cu cea a
dictatorului nazist.

Era 31 decembrie 1945, atunci cand comisarul Alimanescu afla de la un informator ca

Hitler se gaseste intr-un restaurant de pe Calea Calarasilor, acolo unde petrecea noaptea
dintre ani in compania membrilor bandei sale. Era momentul ca oamenii legii sa intre in
actiune. Spre surprinderea acestora insa, atacul asupra infractorilor nu a mai avut loc
niciodata. In aceeasi noapte, Alimanescu ajungea in fata unei scene grotesti. Hitler,
impreuna cu toti acolitii sai zaceau intr-o balta de sange. Printre victime se aflau si
oamenii lui Gica Cioc. Motivul? Hitler ii suflase iubita aliatului sau cu luni in urma.

Inaintea oamenilor legii, infractorii se ucisesera reciproc, toti fiind inarmati cu arme
automate rusesti. Epidemia crimelor se stinsese.

9. Petre Silberschmied Argintaru

In perioada imediat urmatoare celui de al doilea Razboi Mondial, Argintaru era un nume
de temut pentru oamenii legii. Zeci de politisti, jandarmi sau gardieni cazusera sub
rafalele de pistol automat trase de membrii temutei bande a lui Petre Silberschmied, alias
Argintaru, si nimeni nu parea sa stie cine era autorul temutelor asasinate urmate de jafuri
in banci si magazine. Era cazul de care nu se putea ocupa decat spaima infractorilor
acelor vremuri, comisarul Eugen Alimanescu. Studiind tacticile criminalilor, comisarul
realiza ca armele folosite de acestia sunt de provenienta germana, absolut toti parand a fi
tintasi extrem de buni. In plus, niciun informator nu putea da date despre atacurile care
parea ca nu se vor termina niciodata. Alimanescu intuia atunci ca ucigasii erau dezertori
din armata germana, cel mai probabil din temutul corp Dirlewanger, corp de armata
creat la cererea expresa a lui Himmler din condamnati la moarte sau la inchisoare
pe viata. Si nu se inselase.
Ocazia de a anihila banda de infractori a venit la sfarsitul lunii august 1945, atunci cand
un gardian public anunta prezenta suspecta a unui camion, in miez de noapte, in
apropierea magazinului Sora. Era chiar banda lui Argintaru. Lupta care s-a deschis intre
oamenii legii si infractori a durat peste o ora, soldandu-se cu victime de ambele parti.
Momentul crucial a fost insa cel in care un jeep cu insemne americane sosea in tromba la
locul conflictului, iar din el cobora un individ purtand uniforma de capitan, care le cerea
oamenilor legii sa opreasca imediat focul. Diversiunea nu a functionat iar capitanul,
nimeni altul decat Argintaru, a fost arestat. Era singurul supravietuitor al bandei sale.
Criminalul nu a mai apucat sa isi auda sentinta. In timpul unei tentative de evadare era
impuscat mortal de agentii comisarului Alimanescu.

8. Grigore Uruc Asasinul de Anul Nou

Un caz deosebit este si cel al taranului analfabet, Grigore Uruc, si al dosarului
Cerasela, numele primei sale victime. Nu putini au fost cei care, la sfarsitul anilor '80
vorbeau de aparitia unui nou Ion Ramaru, iar neputinta autoritatilor il determina chiar pe
Nicolae Ceausescu sa ia o pozitie transanta vis-a-vis de actiunile indreptate impotriva
criminalului care actiona in orasul Buzau. Prima victima, Cerasela Diminet, un copil al
strazii de numai 14 ani, fusese descoperita in interiorul unei centrale termice, la 2 ianuarie
1985. Cadavrul micutei fusese strapuns de numeroase lovituri de cutit desi moartea, asa
cum au concluzionat medicii legisti, survenise chiar de la prima lovitura. Aceiasi medici
afirmau ca omorul avusese loc chiar in noaptea de Anul Nou. Criminalul parea insa de
negasit, autoritatile vremii clasand dorsarul A.N. (autor necunoscut), si asta in ciuda unui
efort intens depus de oamenii legii. Un an mai tarziu, tot in noaptea de Anul Nou, un al
copil al strazii, un baietel in varsta de 13 ani, a fost descoperit in apropierea Scolii
Generale nr. 4. Chiar daca trupul acestuia fusese ulterior sfasiat de cainii vagabonzi,

medicii au putut identifica urmele lasate de arma crimei. Era vorba de acelasi autor. In
Buzau umbla in libertatea un criminal care ucidea doar din placere.

Era anul 1987, atunci cand ceea ce oamenii legii asteptau cu groaza s-a intamplat. O a
treia victima, Cosmin Gruiu, un copil fara adapost in varsta de 14 ani, fusese strapuns de
nu mai putin de 24 de ori cu un cutit. Si totusi, criminalul parea sa fi intrat in pamant. Era
momentul in care oamenii legii isi dadeau seama ca ucigasul venea in Buzau doar pentru
a ucide si asta se intampla doar o data pe an. Anul nou 1988 a insemnat insa sfarsitul
terorii. Avand sub observatie toate locatiile prin care criminalul ar fi putut patrunde in
oras, autoritatile il identificau pe autorul abominabilelor crime. Era Grigore Uruc, un
taran analfabet din comuna Tintasi de Buzau. Din pacate, in momentul arestarii, ucigasul
apucase sa ia viata celei de a patra victime, o fetita in varsta de 13 ani. Judecat rapid,
acesta era condamnat la moarte si executat la 11 iunie 1988. Era penultima condamnare la
moarte din timpul regimului comunist.

7. Eugen Grigore Amarul gust al razbunarii

Povestea lui Eugen Grigore este una aparte in istoria criminalisticii romanesti. Cazul sau
a fost musamalizat de autoritatile comuniste, tocmai pentru a nu se afla ca Romania
anilor '70 se afla in pragul unui conflict interetnic de proportii. La export, toate
informatiile din tara trebuiau sa arate bine. Cutremuratoarea poveste a iesit la lumina cu
mult mai tarziu, mai precis in anul 2002, atunci cand o razie a politiei iesene il scotea la
lumina din canalele aflate in apropierea campusului studentesc al Institutului Agronomic
pe cel considerat mai mult o legenda urbana. Cine este insa acest personaj misterios?
Totul incepea la inceputul anilor '70, atunci cand Eugen Grigore, un simplu sofer la o
autobaza din apropierea Iasilor, isi gasea familia macelarita si casa incendiata. Sotia
si cei trei copii fusesera ucisi cu bestialitate, iar autorii oribilelor crime dadusera foc casei
in speranta ca urmele vor fi sterse.

Cum autoritatile nu dadusera inca de urma ucigasilor, Eugen Grigore a pornit o ancheta
pe cont propriu, iar cei care stiau cate ceva i-au indicat pe vinovati... membrii unei
satre tiganesti din apropierea satului in care locuia. Ceea ce a urmat pare sa tina mai
degraba de un scenariu de film. Cu mintea ravasita de pierderea celor dragi, Grigore se
suia pentru ultima data la volanul unui camion. Cu pedala acceleratiei apasata la
maximum, acesta a intrat in plin in corturile si carutele tiganilor fara sa tina cont de
cine se afla in ele. In acea zi au murit 24 de persoane, printre victime numarandu-se mai
multe femei si copii. Cazul a fost repede musamalizat de autoritati. Supravietuitorii
carnagiului au fost mutati de membrii Securitatii in alte zone ale tarii iar Eugen Grigore
primea pedeapsa cu inchisoare pe viata. Dupa 28 de ani de detentie, a fost eliberat,
luand drumul canalelor din Iasi. Singura sa sursa de supravietuire erau bunurile pe care le
primea din cand in cand de la studentii milosi.

6. Nicolae Purecica Ferentariul de acum 60 de ani

Renumele de cartier rau famat al Ferentariului nu este unul dobandit de ieri de azi. Asa
cum vom vedea, Bucurestiul anilor de dupa ultimul mare razboi cunostea deja faima
ucigasilor ascunsi in casele Ferentariului. Poate cel mai cunoscut criminal care a
actionat in aceasta zona a fost Nicolae Purerica, poreclit Nae Chioru, o porecla ce

avea sa devina legendara cu trecerea timpului. Era anul 1947, acelasi an in care teroarea,
de aceasta data la adresa infractorilor, instituita de Eugen Alimanescu isi punea puternic
amprenta asupra raufacatorilor bucuresteni. Multi dintre ei alegeau sa paraseasca orasul
in cautarea unor destinatii mai sigure in care sa poate actiona. Printre cei care alesesera
calea fugii se numara si Nicolae Purecica, un individ deja dat in urmarire generala in
toata tara pentru mai multe crime, jafuri si talharii, majoritatea petrecute in Ferentari. De
aceasta data, criminalul alesese Oradea ca viitoare tinta si, la scurt timp, orasul
transilvanean intra in stare de soc. Zeci de atacuri armate asupra oamenilor nevinovati
lasau in urma o multime de victime, dar ceea ce era de-a dreptul sinistru era modul in
care victimele erau ucise. Criminalii nu se multumeau doar cu talharirea
nevinovatilor ci, pentru a-i reduce la tacere, ii transau asemenea vitelor de la abator.
Omorurile au fost atat de numeroase incat autoritatile oradene s-au vazut nevoite sa
apeleze la singurul om care putea sa puna stavila ororilor, comisarul Eugen Alimanescu.

La scurt timp, prezenta Justitiarului a dat roade. Doua bande bucurestene, deplasate
clandestin la Oradea, erau anihilate. Un intreg arsenal de arme, ustensile de spart seifuri
si bunuri furate, era recuperat de agentii speciali ai lui Alimanescu. Dar crimele
continuau. Lungile si minutioasele cautari ale comisarului scoteau insa la iveala un fir
de la care oamenii legii puteau incepe cautarile. Cele mai multe victime erau barbati care
calatorisera cu trenul si care sosisera la Oradea in scop de afaceri. Urmand traseul
ultimilor oameni ucisi, Alimanescu il descoperea intr-un tren chiar pe Nicolae
Purecica. Evitand sa il aresteze imediat, comisarul il urmareste impreuna cu oamenii sai
pana la Oradea. Ucigasul deja isi alesese urmatoarea victima. Nu a mai avut timp insa sa
o ucida. In momentul in care se pregatea sa atace, criminalul era doborat de o rafala de
gloante. Alaturi de el se prabuseau si cei patru acoliti ai sai.

5. Iancu Berila Ucigasul brutarilor

Numele lui Iancu Berila ar putea sa nu spuna multe celor mai putin obisnuiti cu istoria
stiintei criminalistice din Romania. In fond, criminalul actionase in timpul celui de al
doilea Razboi Mondial, timp suficient pentru ca lumea sa dea uitare odioaselor sale fapte.
A ramas in schimb zicala peiorativa ca Berila, desemnand acel individ care incearca sa
ingrozeasca sau sa braveze cu fapte demne de dispret. Si totusi, cine a fost Iancu
Berila? Arhivele vremii il mentioneaza ca pe unul dintre cei mai sangerosi asasini din
istoria recenta a Romaniei. Un individ cu un fizic impozant, cu o expresie fioroasa a fetei,
care a reusit sa terorizeze o tara intreaga in numai cativa ani. Victimele sale erau, in
marea lor majoritate, brutari. Nu se stie inca de ce acestia devenisera tintele lui favorite,
cert este ca pe seama lui Iancu Berila sunt puse cel putin 20 de crime, iar modul de
operare era de fiecare data acelasi. Criminalul isi studia potentialele victime, afla unde
acestea isi tin banii si ataca noaptea, departe de ochii lumii. Desi a fost prins si
condamnat la munca silnica pe viata, Berila reuseste sa evadeze spectaculos. Era
momentul in care pe urmele sale pornea celebrul comisar Eugen Alimanescu, cel
poreclit si Comisarul de Fier, alaturi de tinerii sai recruti din organizatia
Fulger. La scurt timp dupa inceperea anchetei, Alimanescu da de urma criminalului.
Acesta se angajase ca ucenic la un brutar din apropierea Slatinei. Ajutat de inca doi
agenti, comisarul il imobiliza atunci pe uriasul Berila in timp ce dormea. Era anul 1947.
Asupra sa a fost descoperit si cutitul pregatit pentru urmatoare sa victima... chiar cel care
il angajase. Trimis din nou la ocna, Iancu Berila nu mai avea a doua sansa de scapare si se
stingea din viata in urma muncii extreme la care a fost supus.

4. Ion Rimaru Teroarea anilor 70

Cu siguranta nu exista un alt criminal in analele stiintei criminalistice romanesti a carui
notorietate sa fie mai mare decat a celui care a terorizat Bucurestiul in urma cu aproape
patru decenii. Trei omoruri deosebit de grave, un omor calificat, sase tentative de
omor, cinci violuri, o tentativa de viol si mai multe furturi si talharii. Toate sunt
faptele unui singur om: Ion Ramaru. Trista reconstituire a faptelor celebrului criminal
incepe cu data de 5 martie 1971, data la care era descoperit trupul neinsufletit al unei
tinere femei. Cercetarile au dovedit atunci ca victima fusese ucisa intr-un mod sadic si
apoi violata, aceasta purtand pe corp numeroase urme de muscaturi. O luna mai tarziu, o
crima identica a fost semnalata in sectorul 4 al Bucurestiului, iar Militia Capitalei adauga
acestor fapte alte doua omoruri similare care avusesera loc in anul 1970 si al caror autor

nu fusese identificat. Era deja evident ca autoritatile se confruntau cu un criminal in serie.

Mobilizarea fortelor de ordine a fost una de proportii nemaivazute. Sute de persoane au
fost interogate si tinute sub observatie, iar specialistii Institutului de Medicina Legala
reuseau in premiera mondiala sa reconstituie portretul robot al criminalului numai
dupa amprentele dentare. Si totusi, autorul odioaselor crime continua sa actioneze
nestingherit. A fost poate mana hazardului cea care a ajutat la prinderea lui Ion Ramaru.
Langa corpul ultimei victime, criminalul scapase o adeverinta medicala. Din acest
moment, capturarea sa nu mai reprezenta decat o problema de timp.

Arestat in caminul studentesc al Facultatii de Medicina Veterinara, acolo unde era student
in anul 3, Ramaru isi recunoastea faptele dupa mai multe ore de interogatorii. Procesul
care a urmat a fost unul rapid, iar ucigasul primea pedeapsa maxima: moartea. In acelasi
an, 1971, la 23 septembrie, in curtea penitenciarului de la Jilava, Ion Ramaru era
executat prin impuscare. Ultimele sale cuvinte aveau insa sa ramana intiparite in mintea
celor prezenti si se vor dovedi ulterior extrem de adevarate: Chemati-l pe tata. El este de
vina. Ce vroia oare sa spuna criminalul?

3. Florea Ramaru Ereditatea crimei

Anii din timpul ultimului Razboi Mondial au fost, fara doar si poate, unii extrem de
tulburi pentru toate tarile Europei. Lipsurile si atrocitatile razboiului dusesera la o
recrudescenta fara egal a crimelor, iar Romania isi avea si ea tristii reprezentanti. Era anul
1944, atunci cand o serie de crime zguduia Bucurestiul. Intr-un singur an, cinci femei
fusesera ucise cu bestialitate, iar amprentele recoltate de autoritatile vremii nu se
potriveau cu cele ale infractorilor din baza de date. Era vorba, asadar, de un individ
fara antecedente penale. Cu toate acestea, timpul a trecut iar criminalul nu a fost
niciodata identificat. Misterul iesea din nou la iveala in anii '70, atunci cand seria de

crime a lui Ion Ramaru ingrozea intreaga Capitala. Spre surprinderea criminalistilor,
amprentele celui care ucidea erau identice cu cele ale criminalului din 1944. Cum ar fi
fost insa posibil asa ceva? In fond, trecusera peste 25 de ani, iar infractorul ar fi trebuit sa
aiba o varsta inaintata, posibilitate exclusa din start de autoritati. Si totusi, modul de
operare si de infaptuire a crimelor erau aproape identice. Notorietatea cazului Ramaru si
prinderea temutului criminal aveau sa arunce din nou in uitare celebrele amprente din
timpul razboiului. O stranie coincidenta raspundea totusi intrebarilor care existau de
atatia ani. La exact un an de la executia lui Ion Ramaru, la 23 septembrie 1972, la
Institutul de Medicina Legala era adus cadavrul unui barbat care aparent cazuse din tren.
Examinarea acestuia aducea un rezultat socant. Amprentele celui care murise in
bizarul accident erau cele ale ucigasului din 1944. Era nimeni altul decat Florea
Ramaru, tatal celui mai cunoscut asasin din istoria Bucurestilor.

2. Vasile Tcaciuc Macelarul din Iasi

Romania anilor 1930 a fost zguduita de o serie de crime al caror autor ar putea figura cu
succes in galeria neagra a celor mai mari criminali in serie din lume. Chiar si astazi, la
mai bine de 70 de ani de la comiterea ingrozitoarelor crime, oamenii de stiinta
incearca inca sa inteleaga acel resort interior care a fost capabil sa tranforme un om
intr-unul dintre cei mai odiosi asasini cunoscuti vreodata. Totul a inceput in 1935, an
in care noul proprietar al unui imobil iesean, a fost alertat de cainele unui musafir, caine
care daduse semne de agitatie si care zgaria insistent podeaua casei. Curios, acesta sapa in
locul indicat de animal si, spre oroarea sa, descoperea sase cadavre ingropate la mica
adancime. Absolut toate prezentau urme de lovituri cu un corp contondent, cel mai
probabil un topor, iar starea in care se aflau acestea trada un sadism atroce. Prinderea
ucigasului nu a fost atat de dificila pe cat s-ar crede.
De fapt, fostul proprietar al imobilului, basarabeanul Vasile Tcaciuc, se afla deja in arestul
politiei iesene pentru mai multe jafuri si talharii. Desi, initial, acesta nu a recunoscut
faptele, confruntat cu doua dintre concubinele sale, el renunta la masca nevinovatiei si
marturisea autoritatilor crudul adevar. Tcaciuc recunostea atunci uciderea si ciopartirea
celor sase victime pe care le ingropase chiar sub podeaua casei in care locuia dar, spre
groaza tuturor celor prezenti la interogatoriu, acesta nu era decat inceputul unui sir
ingrozitor de crime. In cinci ani, basarabeanul ucisese nu mai putin de 26 de
persoane, printre care si un copil, unicul scop al acestor odioase fapte fiind jaful.
Dupa cum el insusi marturisea, ucigasul isi comandase chiar si un topor special, realizat
astfel incat sa nu alunece din mana, iar eficienta loviturilor sa fie maxima. Nu a mai
apucat sa fie judecat. In timpul reconstituirii uneia dintre crime, Vasile Tcaciuc incerca sa
scape prin fuga, profitand de lipsa de atentie a celor care il insoteau. A fost ucis pe loc de
mai multe focuri de revolver. Astfel lua sfarsit povestea celui poreclit de presa vremii
Macelarul din Iasi.

1. Vera Renczi Vaduva Neagra

Prima parte a vietii celei care ocupa primul loc in topul celor mai mari criminali
romani reprezinta si azi un mister pentru criminalisti. In fond, nici macar numele
adevarat nu ii este cunoscut, atata vreme cat in analele criminologiei ea a ramas
cunoscuta ca Vera Renczi , numele de familie apartinand celui de-al doilea sau sot. Unele
surse ii indica drept an al nasterii anul 1903 dar, cel mai probabil, Vera s-a nascut la
sfarsitul secolului al XIX-lea, in Bucuresti, in urma legaturii dintre un om de afaceri
ungur si o frumoasa tanara din Romania. Copilaria si-o petrece la Bucuresti, acolo
unde ramane pana la varsta de 13 ani. Odata cu pierderea mamei, Vera este mutata de
tatal sau la Berkerekul, oras din fosta Iugoslavie, unde acesta detinea o mica mosie.
Adolescenta Verei este marcata de numeroase aventuri amoroase, ea ajungand nu o data,
pe prima pagina a ziarelor locale din cauza scandalurilor in care implica de la elevi de
liceu pana la bancheri si oameni de afaceri. Nimeni nu se astepta ca tanara sa isi mai uite
moravurile, insa miracolul se produce atunci cand Vera il cunoaste pe Karl Schick, un
influent bancher austriac, cu care se va si casatori. In ciuda previziunilor, tanara nu isi
continua escapadele, ci devine o sotie atenta si placuta, mai ales dupa nasterea fiului lor,
Lorenzo. La mai putin de un an, Karl dispare misterios pentru a nu mai reveni niciodata.

Vera explica apropiatilor ca sotul sau a parasit-o si ca a decedat ulterior intr-un accident
de masina in Romania. Urmeaza cea de a doua casatorie, cea cu Joseph Renczi, un
important om de afaceri sarb. La scurt timp insa, acesta avea sa dispara ca si primul sot.
Pentru Vera Renczi incepea o noua perioada in care escapadele amoroase aveau loc cu
regularitate. Vesnic imbracata in negru, frumoasa castelana atragea pe domeniul de la
Berkerekul numerosi amanti, niciunul dintre acestia nemaintorcandu-se vreodata. La
insistentele sotiei unuia dintre ei, autoritatile locale descind la resedinta Verei Renczi. Nu
mica le-a fost mirarea oamenilor legii atunci cand descopereau in subsolul conacului
35 de sicrie de zinc. In ele se aflau absolut toti cei care trecusera prin patul Verei.
Mai mult, intr-unul dintre sicrie se gasea chiar Lorenzo, fiul in varsta de numai zece ani
pe care aceasta fusese nevoita sa il ucida pentru ca ii aflase teribilul secret. Toate
victimele fusesera otravite cu arsenic. Condamnata initial la moarte, Vera a beneficiat
atunci de clementa legii care nu permitea executia femeilor si a fost transferata pe viata

intr-o inchisoare de maxima securitate. La scurt timp, criminala in serie se stingea in

urma unei hemoragii cerebrale.

Top 10- Asasini celebri

+zoom Top 10- Asasini celebri

Galerie foto (1)

Politica si diplomatia sunt nimic altceva decat simple fatete in spatele carora nu se
ascunde decat eterna lupta pentru putere a omului. Cand interesele unei grupari politice sau lovit de ambitiile personale ale unui oponent politic, crima a ramas ultimul argument.
In astfel de situatii, dictonul Homo homini lupus este la fel de actual si in prezent, ca
acum 10 000 de ani

10. John Wilkes Booth

Personajul cu pricina nu este nimeni altul decat cel ce l-a asasinat pe presedintele
american Abraham Lincoln pe data de 14 Aprilie 1865 in incinta teatrului Ford din
Washington. Booth era un actor in cadrul acestui teatru si, pe langa acest amanunt minor,
era si un simpatizant al Confederatilor care au conspirat, de asemenea, pentru uciderea
vicepresedintelui Andrew Johnson si Secretarului de Stat William Seward. Conspiratorii
au sperat astfel ca moartea lui Lincoln si a succesorilor sai va destrama guvernul unionist
si va permite guvernului confederat sa continue razboiul. Booth a tras un singur glont de

la distanta mica in capul presedintelui Lincoln, ucigandu-l pe loc. Arma folosita era un
revolver Deringer de calibrul 44.

9. Balthasar Gerard
Gerard l-a ucis la data de 10 Iulie 1584 pe Printul William I de Orange, Conte de Nassau,
cunoscut si sub denumirea de William cel Linistit. Acesta era o figura proeminenta,
angajata in lupta de independenta a olandezilor de sub stapanirea coroanei spaniole.
Printul William de Orange a fost direct implicat in luptele care au precedat Razboiul de
80 de ani. Gerard era un catolic fanatic si un suporter fervent al Printului Filip al II-lea.
Acesta, ferm convins ca printul William a tradat deopotriva religia catolica si pe regele
Spaniei, l-a impuscat in piept pe print, de la distanta mica, in interiorul casei acestuia din
orasul Delft. Majoritatea istoricilor sunt convinsi ca William de Orange a fost primul sef
de stat din istorie asasinat cu un pistol.

8.Gavrilo Princip
Denumita drept Impuscatura care s-a auzit in toata lumea, focul de arma care a dus la
moartea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, a declansat prima conflagratie mondiala
din istorie. Scopul politic al asasinatului a fost acela de a urgenta desprinderea
provinciilor de sud ale Imperiului Austro-Ungar in scopul formarii unei noi entitati statale
denumita Yugoslavia sau Marea Serbie. Sursele istorice nu sunt sigure de numarul
conspiratorilor, acesta variind intre 6 si 22 indivizi. Asasinii s-au aliniat de-a lungul
traseului arhiducelui Ferdinand, inarmati cu pistoale si grenade. In timp ce soferul lui
Ferdinand parasea orasul, acesta a intors masina spre Gavrilo Pricip, un nationalist sarb.
Gavrilo a tras de doua ori in directia masinii, ucigandu-l pe arhiduce si pe sotia sa,
Sophie. Arma lui Gavrilo era un revolver semi-automat marca Fabrique Nationale de 7,5
x 17 mm.

7.Jan Kubis si Josef Gabcik

Reinhard Tristan Eugen Heydrich a fost comandantul Reichssicherheitshauptamt
(RSHA), temuta politie secreta germana din perioada celui de al treilea Reich. Mult mai
cunoscuta Gestapo nu era decat o divizie din cadrul RSHA. Pe data de 24 septembrie
1941, Heidrich a fost numit guvernator militar al Protectoratului din Boemia si Moravia
(Cehoslovacia). Cruzimea lui Heydrich fata de cetatenii cehi si evrei i-au adus acestuia
poreclele de Macelarul din Praga, Bestia Blonda si Calaul German. Heydrich a avut un
asemenea succes in curatarea regiunii de partizani, incat Hitler in persoana vroia sa-l
numeasca guvernator al Parisului ocupat. Afland acest amanunt serviciul secret britanic a
decis eliminarea acestuia cu orice pret. Jan Kubis si Josef Gabcik, doi ofiteri cehi, s-au
oferit sa fie antrenati de britanici in acest scop. Au fost parasutati in apropiere de Praga si
au inscenat o ambuscada asupra masinii lui Heydrich pe data de 27 mai 1942. Dupa ce
arma lui Gabcic s-a blocat, Kubis a aruncat o grenada antitanc in masina lui Heydrich
care a murit 11 zile mai tarziu de septicemia provocata de ranile produse de schije. Acest

asasinat a fost singurul reusit de Aliati dintre toate asasinatele planuite de acestia in
timpul celui de al doilea Razboi Mondial.

6. Charlotte Corday
Charlotte Corday este nimeni alta decat femeia care la data de 13 iulie 1793 l-a asasinat
pe Jean-Paul Marat. Marat a fost un simbol cheie al Revolutiei Franceze si a fost
considerat un martir. Dupa moartea sa acesta a ajuns sa aiba un statut aproape de sfintenie
printre francezi. De fapt, portretele sale au ajuns sa inlocuiasca crucifixurile din multe
biserici franceze. Marat suferea de o boala necunoscuta de piele (probabil o dermatita
herpetiforma), singura usurare pentru durerile covarsitoare fiind scufundarea intr-o cada
cu apa rece. Marat si-a petrecut ultimii trei ani din viata stand intr-o cada cu apa rece, din
acelasi loc conducandu-si toate afacerile si scriindu-si memoriile. Dupa ce a obtinut o
intrevedere cu Marat, Charlote Corday a intrat in camera in care acesta isi petrecea viata
asezat in nelipsita-i cada cu apa rece. Inarmata cu un cutit de bucatarie, Charlotte l-a
injunghiat pe Marat in piept, sectionandu-i astfel plamanul stang , aorta si ventriculul
stang.
Citeste continuarea in pagina a 2a

5.Nathuram Godse
Godse a fost autorul asasinatului care a socat o lume intreaga, atunci cand la data de 30
ianuarie 1948, Godse l-a impuscat pe parintele natiunii indiene din acea perioada,
Mohandas Karamchand Gandhi. Mahatma este un tilu onorific care semnifica Mare
suflet . Nathuram Godse era membru al Hindu Mahasabha o miscare nationalista a
hindusilor, opusa Ligii Musulmane si secularului Congres National Indian. Motivul
asasinatului este atribuit , in general, atitudinii moderate a acestuia fata de scindarea
fostei colonii britanice in ceea ce mai tarziu se vor numi India, Pakistan si Bangladesh.
Godse era convins, de asemenea, ca Gandhi sacrifica interesele hindusilor majoritari in
favoarea minoritatilor si, in principal, a musulmanilor. Godse l-a asasinat pe Gandhi in
fata resedintei sale, Birla House din New Delhi. Acesta s-a apropiat de Gandhi si a tras
asupra sa, de la mica distanta, trei focuri dintr-un pistol semi-automat Berreta. Gandhi a
zambit, a salutat spre directia unde era ucigasul, si a intrat astfel in Eternitate.

4.Felix Yusupov
Probabil cel mai bizar si interesant asasinat din istorie, moartea lui Rasputin suscita si
astazi vii controverse si nesfarsite intrebari. Pe data de 16 decembrie 1916, un grup de
nobili rusi, condus de Printul Felix Yusupov si Marele Duce Dimitri Pavlovici, l-a
asasinat pe misticul rus, Grigori Rasputin. Conform datelor asasinatului, Rasputin a fost
otravit, impuscat, batut cu ciomagul, injunghiat si intr-un final, aruncat in apele unui rau
inghetat unde, intr-un final, a sucombat. Conspiratia a fost decisa de influenta crescanda a
lui Rasputin asupra membrilor Casei Imperiale Rusesti, in particular asupra tarinei
Alexandra, sotia tarului Nicolae al II-lea. Rasputin a fost pentru inceput otravit cu o

cantitate de cianura de potasiu suficienta sa ucida sapte oameni. Aparent neafectat de

otrava, Rasputin a fost impuscat in spate cu un revolver de catre Yusupov care apoi a
parasit camera pentru a se consulta cu ceilalti. Cand a revenit, Rasputin l-a prins de gat si
i-a sopotit la ureche: Esti un baiatel rautacios, printule !, dupa care l-a aruncat si a fugit
din camera. La tipetele printului, companionii sai au navalit si l-au impuscat de trei ori pe
Rasputin, dupa care l-au batut cu ciomege si l-au injunghiat, legat de maini si, intr-un
final, l-au aruncat in raul Neva. Dupa trei zile cadavrul sau a fost gasit. La autopsie s-a
stabilit ca Rasputin a murit de hipotermie, iar mainile sale erau libere, inclestate de un
sloi de gheata

3.Lee Harvey Oswald

Cel mai dezbatut si controversat asasinat al tuturor timpurilor pare a fi acela in care Lee
Harvey Oswald l-a impuscat pe presedintele american John Fitzgerald Kennedy, pe data
de 22 noiembrie 1963. Marxist notoriu, Oswald era un fost infanterist marin care a
emigrat in Uniunea Sovietica in anul 1959. Dezamagit de viata din asa-zisul paradis
comunist, el se intoarce in Statele Unite in vara lui 1962. Oswald l-a ucis pe presedintele
american de la fereastra etajului sase al cladirii Texas Schoolbook Depository din Dallas,
in timp ce JFK se afla in masina care traversa Dealey Plaza. Oswald a folosit o pusca
marca Mannlicher-Caracano . Exista in prezent aproximativ zece teorii referitoare la
cauzele asasinarii presedintelui Kennedy, cele mai credibile fiind acelea care amintesc de
implicarea Mafiei Italiene, a politicienilor americani, cubanezi, CIA, KGB, mai multor
tragatori, sau a Guvernului din Umbra.

2.Andrei Lugovoi
Lugovoi este agentul servicilor secrete ruse despre care presa si oficialitatile britanice
afirma ca ar fi chiar persoana care l-ar fi otravit cu poloniu-210 pe dizidentul rus
Alexander Valterovick Litvinenko pe data de 1 noiembrie 2006. Cazul este remarcabil
datorita faptului ca este vorba de primul Asasinat Nuclear din Istorie. Litvinenco a fost
expus radiatiilor mortale ale poloniului-210 in timp ce servea masa cu presupusul sau
asasin, Andrei Lugovoi si Dimitrio Kovtun. Litvinenko era un critic dur al guvernului rus
si al presedintelui Vladimir Putin. Pe langa acestea, Litvinenko incepuse pe cont propriu
o ancheta referitoare la mortea Annei Politkovskaya, o reputata jurnalista rusa, cunoscuta
pentru opozitia fata de Razboiul din Cecenia si fata de politica presedintelui Putin.
Politkovskaya a fost, de asemenea, asasinata la inceputul anului 2006.

1.Marcus Iulius Brutus

Cel mai rasunator asasinat politic din istorie este, de fapt, si primul asasinat efectuat strict
pe considerente politice. Marcus Iulius Brutus, impreuna cu aproximativ 60 de senatori
romani, l-a injunghiat pe Gaius Iulius Cezar in zorii zilei de 15 martie, anul 44 i.e.n.
Cezar devenise Dictator militar al Romei incepand cu anul 50 i.e.n., dar relatiile sale cu
Senatul Romei ajunsesera extrem de incordate. Brutus era nepotul si prietenul lui Cezar
si, mai mult, confidentul acestuia pe probleme de stat. Impreuna cu alti senatori. Brutus a

conspirat la asasinarea liderului roman datorita cresterii puterii si influentei lui Cezar, fapt
care ar fi dus ,cu siguranta, la transformarea Senatului Roman intr-un for derizoriu si
inutil. Armele cu care a fost asasinat marele strateg militar al Antichitatii au fost niste
simple pumnale de lupta, foarte populare in randul romanilor.

Vaduva Neagra sau Castelana din

Berkerekul
+ zoom Vaduva Neagra sau Castelana din Berkerekul

Galerie foto (1)

Berkerekul? Nu cautati acest nume pe vreo harta si nici cu ajutorul vreunui motor de
cautare. Cel mai probabil ca nu il veti gasi, si asta pentru ca este vorba doar de o
localitate ceva mai rasarita din nordul fostei Yugoslavii, o localitate in care monotonia
tipica oraselelor de provincie pare sa imbrace cu totul casele, livezile de nuci si oamenii.
Si totusi, exista o poveste care face din Berkerekul un punct de atractie pentru turisti si un
etalon pentru orice criminolog. Este povestea uneia dintre cele mai mari ucigase in serie
din istorie, o femeie ale carei fapte i-au atras renumele deVaduva Neagra.

Inainte de a incepe acest articol se impune o scurta precizare. Departe de a incerca sa-si
delecteze cititorii cu o apologie a crimelor si a atrocitatilor savarsite de cei care cu greu
se pot numi oameni, Descopera.ro isi propune sa va aduca in fata, intr-o forma narativa,
cazurile celebre care au constituit subiectul anchetelor politienesti de-a lungul timpului,

dar si cele care au influentat, intr-un fel sau altul, nasterea si dezvoltarea stiintelor
criminologiei si criminalisticii. Intr-o perioada in care escaladarea violentei capata
valente pe care cu greu ni le puteam imagina si in care crimele de tot soiul se regasesc zi
de zi pe prima pagina a tabloidelor si in prime-time-ul stirilor TV, poate ca este bine sa ne
intoarcem putin in timp si sa analizam modul in care astfel de acte reprobabile ajung sa se
nasca. In aceeasi ordine de idei, alaturi de maratonul Marilor mistere ale lumii, care
se afla deja in desfasurare, Descopera va propune o noua serie, intitulata Criminali
celebri, o serie prin care dorim sa atragem atentia asupra unei lumi intunecate pe care
alegem, de multe ori, sa o ignoram, dar de care, asa cum vom vedea, nu ne despart decat
cativa pasi.

De la Bucuresti la Berkerekul
Primi ani ai vietii celei care face subiectul acestui articol constituie si astazi un mister. In
fond, nici macar numele adevarat nu ii este cunoscut, atata vreme cat in analele
criminologiei ea a ramas cunoscuta ca Vera Renczi, numele de familie apartinand celui
de al doilea sau sot. Chiar daca unele surse ii indica drept an al nasterii anul 1903, cel mai
probabil Vera s-a nascut la sfarsitul secolului al XIX-lea, in Bucuresti, in urma legaturii
dintre un influent om de afaceri ungur si o frumoasa tanara cu radacini in randul
nobilimii maghiare din Romania. Mama sa se stinge din viata pe cand copila avea numai
cativa ani iar tatal, prea ocupat cu desele calatorii de afaceri, se muta la Berkerekul,
acolo unde, la varsta de doar 13 ani, o inscrie pe Vera la o scoala de fete.
Probabil ca lipsa tatalui ii creeaza tinerei nevoia stringenta a unei prezente protectoare
masculine, ceea ce va da nastere unei intregi serii de aventuri amoroase in care sunt
implicati laolalta elevi, studenti dar si barbati casatoriti. In fond, Vera mostenise
frumusetea mamei sale si putini erau cei care ii puteau rezista farmecelor. Evident ca
numarul mare al amantilor tinerei nu putea ramane fara ecou si nici macar influenta
tatalui ei nu poate ascunde scandalurile starnite in urma aventurilor. Nu odata se
intamplase ca Vera sa nu se mai poata trezi si sa fie descoperita de supravegetorii
internatelor in patul vreunui elev. Desi nu implinise inca varsta majoratului, adolescenta
se putea mandri cu un numar urias de amanti si de aventuri care scandalizasera societatea.
Nimeni nu se astepta ca tanara sa isi uite moravurile, insa miracolul se produce atunci
cand Vera il cunoaste pe Karl Schick, un influent bancher austriac, cu care se va si
casatori. In ciuda previziunilor, tanara nu isi continua escapadele ci devine o sotie atenta
si placuta, mai ales dupa nasterea fiului lor, Lorenzo. Era, poate, acel comportament pe
care bietul tata al Verei nu spera sa il mai vada vreodata.
Lucrurile se schimba, insa, peste numai cativa ani. Indurerata, Vera Schick isi anunta
cunoscutii ca sotul a parasit-o fara sa spuna un cuvant si fara sa lase nicio explicatie. In
ciuda consolarilor venite din partea apropiatilor, cei care incercau sa o asigure ca mai
varstnicul ei sot se va intoarce, tanara repeta obsesiv: Nu, el nu va reveni niciodata!.
Nimeni nu banuia atunci cata dreptate avea presupusa victima a infidelitatii conjugale.

Vera Renczi
Dupa disparitia lui Karl Schick, Vera incepe sa poarte doliu, desi nimeni nu dovedise
moartea sotului ei, situatie care dureaza aproape un an. Considerand suficienta perioada
de decenta impusa de canoanele vremii, tanara revine in societate acolo unde cunoaste un
alt barbat, un barbat al carui nume avea sa ramana in istoria neagra a crimei, Joseph
Renczi. La fel ca si Vera, acesta era recunoscut in lumea mondena pentru frumusetea sa
si pentru numarul mare de amante pe care le avusese de-a lungul timpului. Un amanunt in
plus: Joseph Renczi era extrem de bogat.
Nimeni nu s-a mirat in momentul in cand cei doi s-au hotarat sa se casatoreasca. Exista,
insa, un impediment: Karl Schick. Vera avea sa declare atunci politiei ca fostul sau sot
murise in urma cu un an, in urma unui accident de automobil in Bucuresti. In mod
neasteptat, autoritatile dau crezare acestei povesti, cu atat mai mult cu cat era vorba de o
familie respectabila, si intocmesc actele de deces. Casatoria cu Joseph Renczi putea fi
incheiata.
Cuplul nu se bucura, insa, prea mult de linistea unei casnicii, iar Joseph, obisnuit cu
vechile sale obiceiuri, incepe sa isi insele cu frenezie tanara sotie, la scurt timp dupa
oficializarea casatoriei. Zvonurile ajung la urechile Verei Renczi iar accesele ei de furie si
amenintarile dintre cele mai morbide devin o obisnuinta pentru apropiatii cuplului.
Ametit, probabil, de succesele sale, Joseph face imprudenta de a nu-si asculta sotia si de a
continua seria escapadelor amoroase. La scurt timp, in ciuda constitutiei sale robuste, el
este lovit de o boala misterioasa si nu se mai poate ridica din pat. Cu un devotament
exemplar, Vera il ingrijeste seara de seara si nimeni nu isi putea imagina ca tocmai ea era
cauza afectiunii care il lovise din senin. In mod ciudat, nici disparitia inexplicabila a lui
Joseph, care survine la numai cateva luni dupa imbolnavire, nu ridica semne de intrebare
autoritatilor locale, iar castelana de la Berkerekul este lasata, din nou, in pace.
La fel ca si in cazul disparitiei primului sot, Vera incepe sa poarte iarasi rochiile negre de
doliu desi nimeni nu avea cunostinta de decesul celor doi. Daca in cazul lui Karl Schick,
aceasta respectase canoanele vremii, de data aceasta, tanara isi cauta rapid alinare in
tumultoasa viata de noapte de la Viena. Petrecerile deocheate din centrul Imperiului
Austro-Ungar se tin lant seara de seara si, nu odata, se transforma in orgii care o au in
centrul lor pe frumoasa blonda din Berkerekul. Insotita intotdeauna de o ceata de
admiratori, Vera Renczi se retrage din cand in cand cu cate unul dintre acestia la conacul
sarbesc. In mai putin de 10 ani, peste 30 de barbati treg pragul tinerei fara a se mai
intoarce vreodata. Era, insa, vorba de straini veniti ocazional la Viena, despre care
autoritatile sarbesti nu aveau nicio informatie. Cat despre disparitiilor lor, ele treceau
neobservate. Cine nu cunostea la Berkerekul moravurile Verei? Ceea ce este si mai
misterios, este faptul ca nimeni nu baga de seama ca, in acel tumult de barbati care intrau
in conacul tinerei fara a mai iesi, dispare si fiul acesteia, in varsta de numai 10 ani.

Misterele din cripta conacului

In ciuda precautiilor luate de Vera Renczi atunci cand isi alegea amantii din randul
strainilor, ea face imprudenta de a se indragosti de un anume Milorad, un bancher sarb,
casatorit, cu peste 20 de ani mai in varsta decat ea. Ca sa-si justifice absenta prelungita,
bancherul ii spune sotiei sale ca pleaca intr-o calatorie de afaceri, dar cum zilele treceau
fara ca acesta sa dea un semn de viata, banuielile incoltesc in mintea sotiei inselate. La fel
de influenta ca si Vera in randul autoritatilor locale, ei nu ii este greu sa afle de relatia
celor doi si cere jandarmeriei sa inceapa o ancheta.
Suprizele incep sa apara odata cu prima vizita a jandarmilor la conacul de la Berkerekul.
Stiam ca veti veni sa ma vizitati, domnilor!, este replica socanta pe care Vera Renczi
le-o adreseaza celor doi oameni ai legii. Ea nu neaga legatura cu Milorad si chiar da o
declaratie scrisa prin care recunoaste faptul ca acesta i-a fost amant in ultimele luni. In
schimb, precizeaza ea, relatia s-a rupt in momentul in care a aflat ca bancherul este
casatorit. Mai mult, incearca sa le insufle celor doi oameni ai legii ca, probabil, Milorad
ar fi comis un act necugetat in urma despartirii. Puternic intimidati, jandarmii parasesc
conacul fara a pune alte intrebari. In fond, cazurile de infidelitati si parasiri de
domiciliu erau numeroase chiar si la acea vreme. De ce ar fi fost altfel acum?
Sotia bancherului incepe, insa, o ancheta pe cont propriu pe care o aduce in fata
autoritatilor. Ce se intamplase cu Karl Schick? Dar cu Joseph Renczi si Lorenzo? Unde
au disparut toti barbatii care fusesera vazuti la Berkerekul? In plus, aceasta aduce
jandarmilor un bilet de dragoste pe care imprudentul Milorad il pastrase in buzunarul
unei haine. Incepea astfel a doua si ultima ancheta a politiei.
Surprinzator, in fata celei de a doua vizite a jandarmilor, Vera Renczi neaga vehement ca
l-ar fi cunoscut pe Milorad. Confruntata cu biletul din buzunarul bancherului dar si cu
propria declaratie scrisa, Vera se prabuseste strigand isteric:Nu sunt o criminala!.
Oficialii se privesc stupefiati. Nimeni nu pronuntase o asemenea acuzatie. Prima
perchezitie a conacului nu aduce nimic in plus. Nu mai ramanea decat cripta familiei,
cea ale carei chei se aflau in permanenta asupra tinerei. Fara sa se opuna, aceasta
deschide usa, absenta, si ii insoteste pe jandarmi pe scara in spirala ce conducea catre
subsolul intunecat al conacului. Imaginea care avea sa li se infatiseze martorilor era, pe
drept cuvant, una de cosmar.
Nu mai putin de 35 de sicrie de zinc, asezate in cerc, incadrau camera luminata doar de
cateva lumanari. Fiecare sicriu avea o eticheta pe care era notat, elegant, un nume. In
mijocul camerei se afla un fotoliu iar langa acesta se gasea un sfesnic bisericesc cu o
lumanare pe jumatate arsa precum si o sticla si o cupa de sampanie. In fata jandarmilor,
Vera Renczi isi incepea confesiunea, in fapt 35 de confesiuni terifiante. Oprindu-se in
fata fiecarui sicriu, frumoasa stapana a conacului tinea, fara nici un pic de emotie, un
monolog sinistru. La cel de al doisprezecelea sicriu, Vera se prabusi izbucnind in plans.
Era sicriul propriului ei fiu. Asa cum avea sa declare ulterior, fusese nevoita sa il ucida
pentru ca ii aflase secretul macabru.

Ultima confesiune

Conform propriilor declaratii, Vera Renczi si-ar fi ucis primul sot, pe Karl Schick, cu o
doza de arsenic pe care i-ar fi turnat-o din plin in cupa de vin pe care obisnuia sa o bea in
fiecare seara. Motivul? Desele calatorii de afaceri si banuiala unei presupuse infidelitati.
La fel se intamplase si cu Joseph Renczi, cu deosebirea ca sadismul tinerei atinge, in
acest caz, paroxismul.
Incapabila sa isi imagineze ca in viata barbatilor din jurul ei poate exista si o alta femeie,
Vera il otravea lent, seara de seara, pe cel al carui nume avea sa il poarte pana la sfarsitul
vietii. Sub grija aparenta, tanara ii administra acestuia doze mici de arsenic in cina si
cupele de vin pe care ea singura il le aducea la pat. Mai mult, ea recunostea ca l-a inchis
pe Joseph in sicriu inca inainte de a-si da ultima suflare.
Ceea ce a urmat este lesne de inchipuit. Proprietari de terenuri, aventurieri, spioni sau
oameni de afaceri, toti luau drumul criptei din Berkerekul in urma unei puternice doze
de arsenic. Lui Milorad, ultimul din lista barbatilor ucisi, fusese nevoita sa ii ofere, pe
deasupra, o puternica doza de stricnina, pentru ca efectul otravii sa fie imediat.
Vera simtea o placere stranie sa stie ca ea, si nimeni alta, a fost ultima femeie din viata
fiecarui barbat care ii trecuse pragul. In linistea sumbra a criptei, ea se reculegea adesea,
delectandu-se cu o cupa de sampanie si vorbind cu fantomele celor ucisi, ritual care a
durat vreme de peste 15 ani.
Condamnata la moarte, frumoasa castelana nu mai realiza ce i se intampla. Pedeapsa i-a
fost comutata la inchisoare pe viata, intrucat femeile nu puteau fi executate in
Yugoslavia acelor vremuri. In inchisoare, starea ei s-a agravat. In celula in care era
inchisa, Vera Renczi se credea inconjurata de toti cei pe care ii ucisese si le vorbea
acestora ore intregi cu voce tare. Dialogurile sale, de multe ori obscene, nu au facut decat
sa ii atraga violenta celorlalte detinute. Schizofrenica, Vera a fost transferata intr-un
ospiciu, acolo unde se stingea in urma unei hemoragii cerebrale, cu putin inaintea
inceperii celui de al doilea Razboi Mondial. Cazul sau ramanea in istoria criminalisticii
sub numele de cazul Vaduvei Negre.

Vampirul din Dusseldorf

+ zoom Vampirul din Dusseldorf

Galerie foto (1)

Dusseldorf, 1929. Intr-un climat tulbure, dominat de tensiuni politice si de luptele de
strada dintre extremistii nazisti si simpatizantii altor partide, intreaga natiune germana
urmarea cu sufletul la gura ascensiunea necunoscutului, pe atunci, Adolf Hitler si a
partidului sau de dreapta. Putini aveau, insa, sa se mai gandesca la viitor in momentul in
care, pe prima pagina a ziarelor din toata tara, isi facea loc un personaj enigmatic si
sangeros ce reusea, in numai cateva luni, sa il faca pana si pe Jack Spintecatorul sa para
un inocent. Presa il botezase Vampirul din Dusseldorf.

Monstrul fara chip

Era 3 februarie, 1929, atunci cand Martha Kuhn, o croitoreasa din Geresheim, cartier
marginas al Dusseldorfului, cadea victima primului atac al celui ce avea sa ingrozeasca
in curand o tara intreaga. Atacatorul, cu fata acoperita de un fular, o injughiase pe biata
femeie de 25 de ori cu o foarfeca. Doar aparitia unui automobil care oprise la strigatele
victimei il determinase pe criminal sa lase treaba neterminata. In ciuda varstei inaintate,
femeia supravietuise loviturilor, fara, insa, a putea oferi vreun indiciu asupra celui care
incercase sa o ucida. Peste numai cinci zile, cadravul unei fetite de 8 ani, Rosa Ohliger,
era descoperit intr-o gradina publica. La fel ca si in cazul primului atac, arma crimei era
tot o foarfeca. De data aceasta, nimeni nu auzise strigatele copilului, iar monstrul fara
chip apucase sa isi duca la finalizare activitatea macabra. Ramasitele purtau urmele unui
atac furibund si, din cate se pare, ucigasul se intorsese la locul crimei pentru a incinera
victima. La 2 martie, Rudolf Scheer, un muncitor in varsta de 45 de ani a fost descoperit
fara suflare pe o alee intunecoasa. Acesta fusese izbit in zona capului si gatului cu atata
violenta incat a fost, practic, decapitat. Intr-una dintre rani ramasese lama unei foarfece.

Groaza care i-a cuprins pe locuitorii orasului este lesne de inteles. Lumea rememora deja
asasinatele de la Withechapel, Londra, si misterioasa figura a lui Jack Spintecatorul.
Presa, la randul ei, atribuia atacurile unui singur personaj. In fond, asemanarile stranii
dintre crime erau evidente. Autoritatile inmulteau patrulele nocturne si dublau paza
scolilor. Localurile din Dusseldorf intrau in atentia informatorilor si a agentilor de politie,
iar populatia era sfatuita sa nu mai circule pe strazi dupa lasarea intunericului.
Cu toate acestea, la inceputul lunii aprilie, alte doua tinere erau atacate de acelasi
necunoscut. Din fericire, ambele reusisera sa scape de agresorul care, de aceasta data,
incercase sa isi ucida victimele prin strangulare. Lenna Penning si Gertrude Falke nu au
putut nici ele sa dea informatii amanuntite politiei. Din cele doua declaratii reiesea ca
atacatorul era un barbat de varsta mijlocie, de talie mijlocie, care purta o palarie trasa pe
ochi si un fular deasupra guriiun portret care se putea potrivi unui sfert dintre barbatii
din Dusseldorf.
Pentru a evita un scandal public, politia germana aresteaza un librar, Johann
Strausberg, mare amator de romane politiste, care afirma sus si tare ca el nu este
altcineva decat Vampirul din Dusseldorf. Nimeni nu ii da, insa, crezare si pe buna
dreptate. La 29 iulie, o alta tanara, Emma Gros, este descoperita la marginea unui pod
dupa ce fusese mutilata si ucisa cu bestialitate. Se pare ca atacatorul incercase sa o
crucifice pentru a-i soca pe trecatori. Doua saptamani mai tarziu, Maria Hahn, o
guvernanta in varsta de 20 de ani este gasita in urma informatiilor pe care insusi
criminalul le lasase intr-o scrisoarea adresata politiei. Fusese injunghiata de peste 20 de
ori.
A fost picatura care a umplut paharul. Populatia revoltata ataca sediul politiei spargand
geamurile si transformand usile in tandari. Se pare, insa, ca astfel de manifestari nu
faceau decat sa il ambitioneze pe ucigasul care ajunsese sa ii ironizeze fatis pe politisti.
Luna august aducea, astfel, o serie de atacuri fara precedent. Anna Goldhausen, o bona in
varsta de 18 ani si angajatoarea acesteia, o anume doamna Mantel, precum si un barbat,
Heinrich Kornblum erau atacati cu brutalitate. Din nefericire, ultimul nu a mai putut fi
salvat dupa ce agresorul ii infipsese adanc o foarfeca intre omoplati. Trei zile mai tarziu
dupa acestea ultima crima, Louize Lenzen, de 14 ani, si Gertrude Hammacher, de
numai 5 ani, sunt descoperite fara suflare intr-un parc iar lista orgiilor de sange va
continua.
Lumea incepea sa se intrebe daca nu cumva ucigasul este chiar Diavolul. Cum altfel ar fi
fost posibil sa scape de fiecare data? Mai mult, scrisoarea pe care ucigasul o trimisese
mamei uneia dintre fetele ucise parea sa intareasca astfel de pareri. Dupa ce descrisese
detaliat modul in care ii ucisese fiica, acesta incheia: Scumpa doamna, am nevoie de
sange asa cum altii au nevoie de alcool!.
Neputincioasa, politia incepe sa faca tot felul de arestari ciudate. Waldemar Stelzer, un
nudist ce se credea viitorul Papa ajunge primul dupa gratii. La scurt timp, el va fi trimis
dupa Johann Strausberg intr-o spital de boli nervoase. Vagabonzi, comis-voiajori, simpli

petrecareti, cu totii iau drumul sectiilor de politie. Ernst Ortz, un fermier din apropierea
Dusseldorfului este arestat doar pentru vina de a fi posedat o cazma, caz ce nu face decat
sa irite si mai mult populatia. Era, insa, aproape sigur ca Vampirul nu se numara printre
ei.

Sfarsitul cosmarului
La fel cum s-a intamplat in multe alte cazuri, hazardul avea sa fie cel care va juca un rol
hotarator in prinderea ucigasului care teroriza populatia de aproape un an. Mai intai a
fost o scrisoare pe care posta germana a ratacit-o, oferind-o altui destinatar. Batrana care
a primit scrisoare nu a rezistat tentatiei de a o deschide si afla, astfel, marturisirea unei
tinere ce fusese atacata in modul deja cunoscut de toata lumea. Cel mai important lucru a
fost acela ca fata, Maria Budlich, notase adresa la care fusese invitata de atacator: strada
Metmannerstrasse, nr.71, etajul IV.
Alertata, politia ajunge intr-un timp record la adresa semnalata, acolo unde o gaseste pe
sotia unui functionar marunt, Peter Kurten. Desi, initial, aceasta neaga orice amestec al
sotului ei in crimele din ultimele luni, la scurt timp dupa inceperea interogatoriului ea
izbucneste in plans si recunoaste faptul ca stia tot ceea ce se intampla. Amenintarile cu
moarte fusesera cele care o oprisera sa marturiseasca adevarul autoritatilor. Tot ea le
indica si locul in care Kurten putea fi gasit. In aceeasi zi, suspectul este arestat si
confruntat cu Maria Budlich.
Desi abordase o pozitie de forta, hartuindu-i pe anchetatori cu acuze si injurii, Peter
Kurten isi schimba total atitudinea in momentul confruntarii cu tanara. Cu nonsalanta,
acesta recunostea: Ei bine, eu sunt! Eu sunt Vampirul din Dusseldorf!. In momentul
reconstituirii crimelor, cinismul arestatului intrece, practic, orice inchipuire. Kurten
vorbea permanent, fara a se putea opri, si dadea amanunte socante pe care nimeni nu i le
ceruse. Mai mult, era evident ca rememorarea crimelor ii facea o nespusa placere. Parea
ca nu vroia decat sa fie in centrul atentiei si ca placerile sale macabre ar fi trebuit sa fie
usor de inteles de cei din jur.
Misterele apar in momentul in care acuzatul era transferat la spitalul din Bevenburg Hau
pentru a i se efectua testele psihiatrice. Verdictul a fost unul socant: Peter Kurten era
perfect sanatos. Medicii si psihanalistii vremii se dovedisera incapabili sa descopere
motivul pentru care vederea sangelui ii provoca o atat de mare satisfactie ucigasului.
Acesta marturisise ca in copilarie ii facea placere sa ucida animale si ca avusese mai
multe tentative de omucidere. Urmand exemplul tatalui sau, Kurten isi molestase surorile
mai mici si chiar incercase sa le inece pe doua dintre ele. Si totusi, specialistii, nu putini,
sustineau ca Vampirul nu avea niciun fel de problema psihica.
In timpul procesului, Peter Kurten a incercat sa ii convinga pe judecatori ca este
iresponsabil. Confruntat cu rapoartele medicilor, acesta si-a schimbat brusc declaratia
invocand o copilarie nefericita alaturi de un parinte nebun. Intr-un final, acesta ajunge sa
blameze razboiul prin care trecuse si intreaga societate umana. In sinea lui, inca spera sa
fie gratiat.

Gasit vinovat pentru 9 omoruri in forma deosebit de grava, 7 tentative de omor si acte de
piromanie, Kurten a fost condamnat la moarte prin ghilotinare, executie dusa la
indeplinire la 8 iulie 1931, in inchisoarea din Koln. In momentul in care a fost urcat pe
esafod, acesta s-a dresat calaului :Spune-mi, te rog, este adevarat ca dupa ce capul meu
va cadea, voi fi capabil sa aud, pentru cateva secunde, sunetul propriului meu sange
atunci cand se scurge din corp?Aceasta ar fi placerea care sa puna capat oricarei alte
placeri.
Cazul Vampirului din Dusseldorf suscita si astazi interes, la aproape 70 de ani de la
moartea lui Peter Kurten. Nici pana in prezent nu s-a putut explica pe deplin motivul
care l-a determinat pe acesta sa comita sangeroasa serie de crime. Capul sau a fost
disecat, mumificat si supus, de-a lungul timpului, unor nenumarate teste. In prezent, el se
afla expus la muzeul Ripley's Believe It or Not! din Wisconsin Dells.

Fritz Haarmann Macelarul din

Hanovra
Trimite pe email
Adrian Nicolae | 08.12.2008 |
13 Comentarii
+ zoom Fritz Haarmann Macelarul din Hanovra

Galerie foto (1)

Sfarsitul primului Razboi Mondial nu a insemnat, neaparat, o schimbare in bine pentru

fostele combatante. Obligata sa achite sume uriase ca datorii de razboi, Germania se afla
in fata unei crize fara corespondent in istorie iar starea propriilor cetateni era una dintre
cele mai precare. Ca si cum nu era de ajuns, pe fondul unei inflatii galopante si a unei rate
a criminalitatii in continua crestere, intreaga lume avea sa fie socata de un fapt rupt parca
din paginile celui mai negru roman horror. Era cazul Macelarului din Hanovra si al
canibalismului colectiv care a marcat istoria micului oras german pentru aproape sase ani.
Praga de la 173 Rezerv bilete de avion prin
Germania primilor ani de dupa Marele Razboi era, cu siguranta, unul dintre locurile in
care niciun european nu si-ar fi dorit sa traiasca. Haosul care cuprinsese economia se
reflecta din plin si asupra situatiei sociale, iar orasele germane devenisera un trist cliseu
negativ al ordinii impuse de lege. Multi dintre tineri incercau sa paraseasca ilegal o tara in
care un kilogram de margarina ajunsese sa fie vandut pentru patru miliarde de marci si
in care alimentele elementare devenisera bunuri de lux. Prostitutia, de multe ori
infantila, devenise singura sursa de venit a unor intregi familii iar adolescentii germani
vedeau in Legiunea Franceza un mod sigur de evadare din fata lipsurilor stringente la
care erau supusi. Hanovra obtinuse titlul de capitala mondiala a homosexualitatii, in timp
ce politia era incapabila sa dea de cap miilor de plangeri ce relatau crime, spargeri sau
rapiri. Intr-un atare climat, este lesne de inteles de ce nimeni nu mai dadea atentie sutelor
de cazuri de disparitie care erau semnalate in fiecare luna, pe tot cuprinsul Germaniei.

Un adevar macabru
Totul a inceput la 17 mai 1924, data la care mai multi copii care se jucau in parcul
Herrenhausen din Hanovra au facut o descoperire socantaun craniu uman. Doar
cateva zile mai tarziu, un alt grup de tineri anunta politia cu privire la o noua descoperire,
de data aceasta in apropierea raului Leine. Era vorba de un alt craniu, scalpat stangaci, si
mai multe resturi umane. In vreme ce politia din Hanovra porneau greoi cercetarile,
dovezile continuau sa se adune intr-un ritm alert. Scandalizata, populatia incepuse
propriile cautari si, in numai cateva saptamani, oamenii legii fusesera nevoiti sa aduca
mai multi saci pentru a ridica ramasitele celor care fusesera ucisi si, aparent, descarnati.
Atat de multe erau fragmentele de cadavre incat autoritatile decideau, la acea vreme, sa
sece albia raului iar rezultatul a fost unul cutremurator. Peste 500 de ramasite umane,
provenind de la 22 de persoane, erau scoase la lumina in acea dimineata de 5 iulie 1924.
Neputand ascunde adevarul miilor de cetateni adunati in preajma Leinei, politia auzea
pentru prima oara o acuzatie cutremuratoare: carnea victimelor fusese vanduta pe piata
neagra a alimentelor. Era replica unui cetatean care nu putuse sa nu observe ca oasele
prezentau urmele unor unelte de macelarie.
Intr-adevar, asa cum se temusera oamenii legii, toate indiciile duceau catre aceeasi
concluzie morbida, rostita de cineva din multimea de pe malul raului Leine. Oasele si
articulatiile aproape descompuse prezentau, in totalitate, evidente urme de topor si de
fierastrau. Analiza acestora adancea si mai mult sadismul cazului. Se pare ca, timp de
sase ani, cineva transase victima dupa victima si aruncase resturile prin parcurile

Hanovrei fara ca vreo singura persoana sa observe ceva suspect. Iar ceea ce era si mai
grav, era faptul ca nicio victima nu era adulta. Toti cei ucisi erau copii, adolescenti si
tineri cu varste cuprinse intre 12 si 24 de ani.

Herr Inspektor
Asa cum putini s-ar astepta ca lucrurile sa decurga, depistarea si prinderea autorului
oribilelor crime nu a durat decat cateva zile. A fost suficient ca medicii legisti sa
confirme identitatea unei prime victime, adolescentul Feldmark Garben, si ca politia sa
reconstituie traseul acestuia pentru a afla ca fusese vazut pentru ultima oara in prezenta
unui barbat de 40-45 de ani care se recomanda Herr Inspektor Haarmann. Victima
fusese racolata in gara orasului Hanovra si de atunci nimeni nu o mai vazuse. O prima
vizita a oamenilor legii la lucratorii garii confirma aceeasi poveste. Pretinsul ofiter de
politie, in realitate un informator cu un bogat cazier, Fritz Haarmann, obisnuia sa
racoleze tineri fugiti de acasa sau aflati in cautarea unui adapost, imbiindu-i cu o tigara si
eventualitatea unui loc de munca.
La domiciliul suspectului, vecinii acestuia relatau lucruri care, in mintea oamenilor legii,
prindeau un contur sumbru. Toti locatarii imobilului in care Haarmann locuia il stiau
drept un homosexual notoriu, dar nimeni nu considerase de cuviinta sa reclame desele
orgii care aveau loc in apartamentul de la etajul 3 al imobilului situat in strada Rote
Reilhe, numarul 4, atata vreme cat suspectul era, printre altele, un macelar clandestin
care nu uita niciodata sa isi aprovizioneze vecinii cu o marfa la care putini puteau avea
accescarnea. In plus, era in relatii bune cu politia. Perchezitia la domiciliul falsului
politist avea sa stearga orice urma de indoiala. Locuinta era intesata de haine si obiecte
apartinand victimelor, dar si de un intreg arsenal de cutite, topoare si fierastraie de
macelarie.
Haartamann nici macar nu a fost arestat. Printr-o ironie a sortii, ajungea singur la sectia
de politie dupa ce intentionase sa se razbune pe unul dintre iubitii sai, Kurt Fromm, pe
care il acuza in fata oamenilor legii ca a calatorit cu un bilet fals. El cerea pe un ton
imperativ ca acesta sa fie incarcerat. Nu realiza ca acesta stupida cearta pasionala
insemna sfarsitul lungii serii de crime comise timp de sase ani.
Confruntat cu declaratia aceluiasi Kurt Fromm, cel care mentionase ca a fost amenintat
cu un cutit, si cu dovezile descoperite in apartamentul sau, Friedrich Haarmann a
inceput prin a nega totul. El declara ca, intr-adevar, se ocupa cu comertul ilicit de carne,
speculand preturile practicate de intermediari si cele de pe piata. Pentru o astfel de
infractiune, era constient ca nu va primi decat o amenda. Lucid, coerent, uneori iritat de
insistenta procurorului el construia o caz pe care era evident ca il repetase indelung.
Totusi, la un moment dat, lui Haarmann i-a scapat o replica pe care interlocutorii sai nu
aveau cum sa nu o remarce : Nu mai luati drept un nebun. Taiati-mi capul daca vreti,
dar va rog, din mila, sa nu ma inchideti in acelasi loc cu nebunii!.
Sarada a continuat timp de sase zile cu Haarmann negand vehement toate acuzele
politistilor. De abia in momentul in care a realizat ca Hans Grans, partenerul sau de viata

stabil din ultimii cinci ani, hotarase sa il acuze, Macelarul din Hanovra a decis sa rupa
tacerea.

Haarmann si Grans cuplul mortii

Friedrich Fritz Haarmann era un personaj binecunoscut politiei din Hanovra. Se
nascuse in anul 1879 iar mama sa, o fiinta pe care ajunsese sa o divinizeze, se stinsese din
viata pe cand Fritz nu avea decat cativa ani. Fusese supus unui regim al terorii de catre
tatal sau, cel care vroia ca din toti cei sase copii pe care ii avea sa creeze niste veritabili
duri. Acesta este poate si motivul pentru care inclinatiile homosexuale ale lui
Haarmann incepeau sa se manifeste de la o varsta frageda. La numai 17 ani el este acuzat
de corupere de minori si este internat intr-un ospiciu dupa ce examenele psihiatrice il
indicasera ca un posibil nebun periculos. Experienta traita intre zidurile acestei institutii la marcat evident, oroarea sa fata de bolnavii mintal ramanand-i extrem de puternica
pentru tot restul vietii. Eliberat pentru o conduita exemplara in 1903, Haarmann
incercase sa se angajeze ca ucenic la un lacatus. Moravurile sale au facut, insa, ca la
scurt timp sa fie aruncat in strada. In mintea tulburata a tanarului, armata ramanea
singura metoda de subzistenta. Astfel se face ca, la cererea sa, este primit in cadrul
armatei si repartizat la plutonul de subofiteri de la Neuf-Brisach. Cariera i-a fost, insa,
una scurta, el lesinand in timpul unor manevre militare si producandu-si, in timpul
caderii, un grav traumatism cranian. Datorita tulburarilor mintale si a halucinatiilor tot
mai dese, Fritz Haarmann a fost declarat inapt si, la recomandare medicilor, a fost
internat intr-o noua clinica de psihiatrie la Hildesheim. Scapa din spital dupa ce reuseste
sa fuga si sa se ascunda tocmai in Elvetia, acolo unde executa mai multe condamnari la
inchisoare pentru infractiuni marunte. Revenit in Germania in 1918, la varsta de 39 de
ani, Haarmann isi incepea lunga serie de crime in compania partenerului sau, Hans Grans.
Povestea relatata de el insusi politiei avea sa ingrozeasca prin detaliile socante. Daca
primele victime le racolase singur, cele mai multe dintre ele fusesera atrase in capcana
mortala de Grans. Individ fara scrupule, acesta nu impartasea cu totul viciul partenerului
sau. Astfel, Hans Grans cauta si compania femeilor, de cele mai multe ori pentru a obtine
bani de la acestea, si chiar incepuse o cariera de proxenet desi sub protectia sa nu se
afla decat o singura prostituata, o anume Dora.
Victimele erau atrase in apartamentul lui Haarmann, acolo unde acesta le oferea alcool si
unde, dupa ce isi pierdeau luciditatea, erau ucise si transate. Carnea era vanduta ulterior
pe piata neagra iar o parte din aceasta era preparata si pastrata de insusi Haarmann. Nu
putine au fost momentele in care cei doi parteneri, alaturi de Dora, isi invitasera
cunoscutii la petreceri de la care nu lipseau preparatele din carne. Nimeni nu banuia ca
pateurile, mezelurile si celelalte produse alimentare aveau acelasi ingredient macabru
carnea de om.
Era evident faptul ca, in declaratiile sale, Friedrich incerca sa il absolve pe Grans de orice
vina. Doar in momentele in care constientiza ca acesta il acuza si il facea unic vinovat de
toate cele intamplate, ucigasul incerca sa arunca vina asupra prietenului sau. El declara
ca, pentru Hans Grans, importante erau hainele victimelor si ca niciodata nu participase

la transarea lor. In schimb, era perfect constient de ceea ce se intampla si nu o data ii

ceruse lui Haarmann sa grabeasca lucrurile pentru a-si primi cadourile. Macelarul
declara nonsalant ca prezenta cadavrelor nu ii producea nici o emotie. Pentru el nu era
nicio diferenta intre un om mort si unul viu. De aceea nu avea nici un fel de problema in a
dormi in acelasi pat cu cei ucisi pana isi recapata fortele si isi putea incepe sumbra
activitate. Tacerea vecinilor o cumpara cu bucati de carne invelita in ziare dupa ce
indepartase toate semnele care ar fi putut duce cu gandul la provenienta acesteia.
Intrebat cate victime a ucis, Haarmann a declarat nonsalant: De unde vreti sa stiu?
Dumneavoastra spuneti 27sa zicem, atunci, 27. Dupa numaratoarea mea ar trebui sa
fie, insa, pe putin 40.

Procesul
Procesul care a inceput in data de 4 decembrie 1924 nu a durat decat 14 zile, desi prin
fata instantei au defilat peste 200 de martori. Peste toate, insa, se evidentiaza rapoartele
psihiatrilor de la Universitatea din Gottingen. Conform acestora, Fritz Haarmann, in
ciuda coerentei aratata in timpul interogatoriilor, nu depasise nivelul intelectual al unui
copil de cativa ani. Cel mai probabil, el nu realiza gravitatea faptelor comise si, cel mai
important, actionase la cererea persoanei iubite, Hans Grans. In timpul examenelor
psihiatrice la care a fost indelung supus, Haarmann ii socase, practic, pe interlocutorii
sai. El nu realizase ca Germania trecuse printr-un razboi si nu stia nici macar numele
ultimului imparat. In timpul sederii sale in Elvetia, el nu remarcase nici macar prezenta
muntilor iar in mintea lui, Hanovra era capitala Germaniei. In sfarsit, asemenea unui
copil, ii placea sa fie in atentia oamenilor mari. Pentru el, un proces la care asistau atatea
persoane importante si faptul ca urma sa fie executat in prezenta multor martori
reprezentau certe motive de mandrie. Fritz Haarmann isi compusese chiar si propriul
epitaf cu aceasta ocazie: Aici zace Haarmann, cel mai mare criminal.
In timpul procesului, acuzatul nu a facut decat sa il apare pe iubitul sau, Hans, si sa
incerce sa il absolve de orice vina. La auzul acuzelor venite din partea acestuia, a fost,
insa, daramat. Tandretea pe care o aratase pana in acel moment s-a transformat in furie,
iar vicleanul Hans Grans era acum tinta atacurilor sale. Intr-un asemenea moment, din
sala s-a auzit un strigat: Amandoi sunteti niste monstri. Dar dintre voi doi, Hans Grans,
tu esti cel mai mare!. Era Dora.
Verdictul care a urmat, a fost unul previzibil. Hans fusese condamnat la moarte.
Haarmann primise pedeapsa capitalade 27 de ori.
Ceea ce a urmat, insa, tine de domeniul incredibilului. Semianalfabetul Fritz Haarmann
trimite din inchisoare o scrisoare catre autoritati in care il disculpa, din nou, pe Hans
Grans si cerea ca toate acuzele sale fie retrase. Era evident ca Macelarul din Hanovra
nu putuse redacta singur un asemenea document cu atat mai mult cu cat folosea un limbaj
care nu ii era accesibil. Cu toate acestea, Hans era rejudecat iar pedeapsa sa era
schimbata. Autorul moral al crimelor nu mai primea decat 12 ani de detentie.

In zorii zilei de 15 aprilie 1926, Friedrich Haarmann a fost decapitat. Era cel mai mare
criminal in serie din istoria Germaniei.

Top 10 femei malefice in istorie

Trimite pe email
Georgiana Fefea | 28.05.2008 |
145 Comentarii
+ zoom Top 10 femei malefice in istorie

Galerie foto (1)

Putine femei au reusit sa se remarce de-a lungul unei istorii potrivnice lor, care le-a
refuzat o lunga perioada de timp dreptul la exprimare, dreptul la educatie si dreptul la vot.
Fortata sa se inscrie in diferite canoane, in functie de epoca pe care o traversa, urgisita,
arsa pe rug, refuzata societatii sau cantata, servind drept muza pentru intreaga arta a
lumii, figura materna respectata, femeia si-a dezvoltat o uimitoare natura camelonica.
Insa, cum orice regula are exceptiile sale, au existat si femei care s-au facut remarcate
prin intermediul altor atribute, decat feminitatea, delicatetea si gingasia. In continuare,
veti putea citi doar o lista scurta a femeilor pe care istoria si le aminteste doar din cauza
ferocitatii si cruzimii de care au dat dovada.
Praga de la 173 Rezerv bilete de avion prin

10. Isabela de Castilla

Isabela I a Spaniei este cunoscuta drept protectoarea si sustinatoarea lui Cristofor Columb, impreuna cu
sotul ei, Ferdinand II de Aragon. Impreuna, au facut posibila unificarea Spaniei sub nepotul lor, Carlos
I. Ca parte a procesului de unificare, Isabela a fost cea care l-a numit in functia de Inchizitor General pe
temutul Tomas de Torquemada. In data de 31 martie 1492, este implementat decretul Alhambra, care
forta convertirea populatiei evreilor si musulmanilor la catolicism. Prin urmare, 200 000 de persoane au
parasit Spania. Cei care au ramas si au ales convertirea nu au scapat, totusi, de investigatiile si torturile
inchizitiei. In 1974, papa Paul al VI-lea a propus-o pentru beatificare. In cadrul bisericii catolice, Isabela
este descrisa drept servitoarea Domnului.

9. Regina Mary I
Mary a fost singurul copil al regelui Henry VIII si al Caterinei de Aragon. Incoronata
dupa moartea lui Edward al VI-lea si indepartarea de pe tron a Reginei de noua zile, asa
cum a ramas in istorie lady Jane Grey, Mary este recunoscuta pentru campania violenta
pe care a dus-o pentru reintoarcerea Angliei la catolicism. Multe figuri proeminente
protestante au fost executate pentru convingerile lor religioase, aducandu-i reginei
denumirea de Bloody Mary (Mary cea sangeroasa). 800 de protestanti au parasit atunci
tara, in asteptarea unor vremuri mai bune, asteptand moartea reginei pentru a se
reintoarce in tara.

8. Beverly Allitt
Cunoscuta sub numele de Ingerul mortii", Beverly Gail Allitt este una dintre cele mai
cunoscute criminale in serie din istorie. Asistenta pediatrica, ea este responsabila de
moartea a patru copii si de ranirea grava a altora cinci, aflati in grija ei. Aceasta folosea
des injectiile cu insulina sau potasiu pentru a provoca palpitatii cardiace. Desi a fost
condamnata numai pentru noua victime, ea a mai provocat ranirea a inca treisprezece
copii, inainte sa fie prinsa. Allitt nu a marturisit niciodata care este motivul crimelor ei,
dar sindromul Munchausen de care suferea poate oferi o posibila explicatie. Sindromul
Munchausen este o forma complexa de maltratare, fiind definit prin falsificarea sau
inducerea, de catre un ingrijitor, a unei suferinte emotionale si fizice la adresa unei
persoane aflate in grija sa. De asemenea, sindromul se refera si la persoanele care
simuleaza sau care-si induc simptomele unei boli pentru a atrage compasiune, protectie si
a castiga control asupra altora.

7. Myra Hindley
Myra Hindley si Ian Brady sunt responsabili pentru asa numitele Crime din mlastina, care au avut loc
in Manchester, Marea Britanie, la mijlocul anilor 60. Impreuna, cei doi sunt responsabili de rapirea,
abuzul sexual, torturarea si uciderea a trei copii sub varsta de 12 ani si a doua adolescente, in varsta de
16 si 17 ani. Indiciul care a dus la dezvaluirea identitatii criminalilor a fost un bagaj pe care Myra il uitase
in gara centrala din Manchester. Printre probele incriminatorii se afla si o caseta pe care cei doi
inregistrasera una dintre victime, in timp ce era violata si torturata. Inainte de a fi incarcerata, aceasta a
abordat o atitudine plina de aroganta, pe care si-a pastrat-o si in timpul procesului, neparand sa-i pese de
soarta ei. A fost prima femeie care si-a petrecut 37 de ani in detentie, cea mai lunga incarcerare din istoria
Angliei moderne. In timpul detentiei, aceasta si-a schimbat atitudinea, pozand intr-o femeie religioasa si
ispasita. Mai mult decat atat, si-a continuat studiile, reusind sa obtina o diploma universitara. Insa
eforturile ei nu au fost de natura sa convinga prea multa lume. A murit in data de 15 noiembrie 2002, la

varsta de 60 de ani, in urma unui atac de cord. Ironia face ca doar cateva zile mai tarziu, guvernul Marii
Britanii sa dea un decret care ar fi gratiat-o.

6. Belle Gunness
Belle Gunness este una dintre cele mai inspaimantatoare criminale in serie din istoria
Statelor Unite. Avand o statura impresionanta, cu o inaltime de 1.83 metri si cantarind
peste 91 de kilograme, Belle era o femeie impozanta, de descendenta norvegiana. Aceasta
si-a otravit cei doi soti si toti copiii, in perioade diferite, continuand cu toti pretendentii si
iubiti. Motivul? Lacomia in stare pura. Politele de asigurare de viata si bunurile furate
sau luate prin escrocherie de la victime formau toate veniturile ei. Anumite rapoarte pun
pe seama ei peste 20 de crime, infaptuite de-a lungul mai multor decade.
Citeste continuarea in pagina a 2a

5. Mary Ann Cotton

Englezoiaca Mary Ann Cotton este o alta criminala in serie, care a actionat sub impulsul lacomiei.
Maritata la varsta de 20 de ani cu William Mowbray, acestia s-au stabilit in Plymouth, Devon, pentru a
inteimeia o familie. Cuplul a avut cinci copii, dintre care patru au murit in conditii suspecte, diagnosticul
fiind febra gastrica si dureri de stomac. Faptul ca s-au mutat in nord-vestul tarii nu parea sa ii ajute foarte
mult. Blestemul i-a urmat. Inca trei copii au fost nascuti si tot trei copiii au fost inmormantati. William avea
sa ii urmeze in scurt timp, rapus de o misterioasa boala intestinala. I-a urmat si cel de-al doilea sot, George
Ward si inca un copil. Cauza? Probleme intestinale. Acest sir de coincidente incredibile au atras intr-un
final atentia presei, ale carei investigatii au dus la prinderea criminalei. Ziarele au descoperit ca, in timpul
mutarilor ei frecvente, a pierdut trei soti, un iubit, un prieten, mama si o multime de copii, toti loviti de
aceasi boala. A fost spanzurata la Durham County Gaol, in data de 24 martie 1873, pentru otravire cu
arsenic. Faptele ei au oripilat intr-asa masura populatia, incat executorii ei s-au asigurat ca nu va muri
foarte repede in streang.

4. Katherine Knight
Prima femeie din Australia condamnata la inchisoare pe viata, fara posibilitatea eliberarii conditionate,
Katherine Knight era cunsocuta pentru relatiile ei violente. Printre dragalaseniile ei casnice se numara
sfaramarea maxilarului primului sot, taiarea gatului unui catelus de 8 saptamani in fata celui de-al doilea
sot, o relatie fierbinte cu John Charles Thomas Price, care s-a lasat cu un ordin de restrictie impotriva ei.
Acest lucru nu a impiedicat-o sa se apropie totusi de el suficient de mult incat sa-l injunghie de 37 de ori cu
un cutit de bucatarie. Insa nu s-a multumit numai cu atat. Dupa ce l-a omorat, l-a jupuit de piele, i-a taiat
capul si l-a pus intr-un bol de supa, i-a taiat fesele si le-a gatit la cuptor, insotite de o garnitura de legume.
Ce a mai ramas din cadavru a fost suspendat de tocul unui geam din camera de zi. Masa calda, impreuna cu
un biletel, a fost trimisa copiilor insa, spre norocul acestora, politia a reusit sa intervina inainte ca ei sa
ajunga acasa.

3. Ilse Koch
Vrajitoarea din Buchenwald, pe numele ei Ilse Koch, a fost sotia lui Karl Koch, comandantul lagarului
de concentrare de la Buchenwald intre 1937 si 1941 si a celui de la Majdanek, intre 1941 si 1943.
Imbatata de puterea absoluta pe care i-a pus-o pe tava sotul ei, aceasta nu s-a dat inapoi de la nicio fapta
marsava. In perioada Buchenwald, a reusit sa uimeasca oamenii prin desfraurile, torturile si obscenitatea de

care era capabila. Colectionara impatimita, Ilse si-a creat o macabra colectie formata din lampioane si genti
confectionate din pieleumana. Pentru diversitate, se foloseau bucatile de piele tatuate. Datorita pasiunii
ei, a fost promovata in cadrul lagarului pe postul de sefa a gardienelor. Dupa terminarea razboiului a fost
judecata, inchisa, eliberata si iar inchisa. In final, s-a spanzurat in 1967, in inchisoarea pentru femei
Aichach.

2. Irma Grese
Una dintre cele mai feroce produse feminine ale nazismului, Irma Grese era cunoscuta sub numele de
Cateaua din Belsen, si asta nu datorita caracterului ei milos. A abandonat scoala la 15 ani, pentru ca nu
avea foarte multa dedicatie pentru studiu. Mai tarziu, a incercat sa devina asistenta medicala, dar nu a fost
primita in randul acestora. Si-a gasit in scurt timp vocatia, odata cu inscrierea in randul Ligii femeilor
germane. In 1943 a fost transferata la Auschwitz, devenind in mai putin de un an Senior Superviser.
Promovarea a fost facuta pe baza excesului de zel de care dadea dovada. Printre hobby-urile ei se
numarau crimele, torturile psihice si fizice, abuzurile sexuale, bataile crunte cu biciul sau asmutirea cainilor
infometati asupra prizonierelor. Umbla incaltata cu cizme foarte grele, un accesoriu util in torturarea fizica
a prizonierelor si nu se deplasa niciodata fara pistol si bici. In data de 17 aprilie 1945 a fost capturata,
impreuna cu alti ofiteri SS, judecata sub legea britanica si condamnata la moarte prin spanzurare. Apelul
ei a fost respins, devenind astfel, cea mai tanara femeie condamnata la moarte sub legea britanica in secolul
XX.

1. Elizabeth Bathory
Contesa Bathory este considerata cea mai infama criminala in serie din istoria lumii. Multe zvonuri au
circulat in acea vreme despre fetele de tarani angajate la castel care dispareau ca prin minune fara ca nimeni
sa le mai vada vreodata sau sa mai stie ceva de ele. Aceste zvonuri au ajuns la urechile regelui Mathias al
II-lea, care a trimis o comisie sa verifice autenticitatea lor. Soldatii au intrat in castel la timp pentru a
descoperi cadavrul unei fete, o alta care era pe moarte si sa elibereze alte cateva, care se aflau inchise in
temnitele castelului. Printre activitatile preferate ale reginei se aflau: mutilarea totala, mutilarea mainilor
sau a organelor genitale, batai indelungate, muscaturi ale fetei si corpului, amputarea bratelor sau a altor
parti ale corpului si infometarea victimelor pana la moarte.
Se pare ca aceste crime au avut loc pe o perioada indelungata de 25 de ani. A fost condamnata numai
pentru 80 de victime, insa se pare ca numarul lor neoficial se ridica la cateva sute. Datorita statutului ei
social, contesa nu putea fi judecata, insa a fost inchisa intr-o singura camera a castelului, pana cand a
decedat, patru ani mai tarziu. Rautatea extrema a acestei contese a insapimantat lumea, iar folclorul local ia atribuit si fapte care se pare ca nu le-a infaptuit. Cea mai cunoscuta dintre ele este ca Elizabeth Bathory
se imbaia in sangele tinerelor pe care le omora, insa acesta teorie nu a fost dovedita nicioadata, negasinduse dovezi in sprijinul ei.

Contesa demon - mit si adevar

+ zoom Con
Intr-o perioada in care tortura si violenta erau practici adanc inradacinate in constiinta
oamenilor, iar creaturile demonice si superstitiile erau parte a vietii de zi cu zi, procesul
unei femei de rang nobil avea sa oripileze intreaga Europa si sa dea nastere celor mai
negre inchipuiri ale mintii umane.
O descoperire macabra
In perioada Craciunului anului 1609, o serie de zvonuri privind disparitia unor tinere de
origine nobila care ar fi fost sechestrate in castelul Csejte (Cachtice) de pe teritoriul
fostului Regat al Ungariei (in prezent in Slovacia), il determina pe regele Mathias al IIlea al Ungariei sa trimita un grup de soldati care sa ancheteze sursa misterioaselor
supozitii.
Ceea ce aveau sa descopere este atat de socant incat, spun martorii, nu a putut fi redat in
scris.
Conform datelor inregistrate la celebrul proces de mai tarziu, soldatii regelui insotiti de
preotul satului din apropiere, ascunsi de intunericul noptii, incearca patrundurea in
masivul castel situat pe culmea unui deal, cu scopul de a surprinde orice activitate ilegala.
Gasesc, in schimb, usile deschise ca si cum ar fi fost invitati sa intre, in timp ce toata
incinta era cufundata intr-o bezna totala pe care tortele lor de abia reuseau sa o imprastie.
Dovezile macabre incep sa apara imediat dupa ce acestia patrund in holul castelului,
acolo unde, pe lespezile de piatra gasesc cadavrul unei tinere partial imbracate, inconjurat
de mai multe pisici. Preotul mentioneaza faptul ca tanara prezenta multiple intepaturi si
era palida ca si cum ar fost golita de sange
La numai cativa pasi departare, soldatii descopera trupul unei alte femei care prezenta

aceleasi urme de intepaturi, dar care mai era inca vie. Realizand ca si aceasta pierduse
foarte mult sange si ca nu ar fi supravietuit pana la intoarcerea in sat, ei hotarasc sa o
abandoneze si sa isi continue cercetarile.
O a treia victima este descoperita legata de un stalp, purtand urmele unor torturi severe.
Devenise evident ca tot ceea ce li se intamplase acestor tinere era legat de un cult
demonic care prevedea ritualuri sangeroase incununate cu sacrificii umane.
Zgomotele venind dinspre subsolul castelului ii atrag pe soldatii care, inaintand la lumina
tortelor, gasesc o adevarata inchisoare plina cu femei tinere si copii pregatiti pentru
urmatoarele executii rituale. Oamenii regelui ii elibereaza inainte de ultima descoperire,
cea care a fost considerata mult prea monstruoasa pentru a fi mentionata la proces.
Putinele relatari ale martorilor vorbesc despre o sala de sacrificii in care avusese loc o
orgie in timpul careia mai multe tinere fusese torturate, mutilate si ucise in cel mai oribil
mod cu putinta.
Desi unii dintre participantii la monstruosul spectacol reusisera sa fuga in acea noapte,
soldatii aresteaza trei dintre angajatele castelului impreuna cu un tanar pitic pe nume
Ficzko. Alaturi de acestia este retinuta si contesa Erzsebet Bathory, proprietara castelului,
cea care, datorita rangului inalt, nu este preluata de armata, ci i se permite sa ramana in
castel pe durata cercetarilor.
Procesul terorii
Procesul care a avut loc la 7 ianuarie 1611 la Biccse (in Slovacia de astazi) va ramane in
istorie drept unul dintre cele mai rasunatoare prin numarul mare de victime dar si prin
atrocitatile scoase la lumina.
Theodosious Syrmiensis de Szulo, judecatorul Curtii Regale, impreuna cu alti 20 de
judecatori vor audia peste trei sute de martori, absolut toate marturiile aratand un singur
vinovat, contesa Erzsebet Bathory (sau Elizabeta Bathory). Paradoxal, aceasta nu a asistat
la propriul proces, in incercarea zadarnica de a impiedica raspandirea unui scandal de
proportii in sanul familiei Bathory (una dintre cele mai puternice familii nobiliare din
Ungaria). Dezvaluirile a fost insa prea zguduitoare pentru a putea fi ascunse, chiar si intro societate care isi apara cu frenezie aristocratia. Nascuta la 1560, din parinti de origine
nobila (tatal sau,George Bathory, fiind fratele lui Andrey Bathory, Principe al
Transilvaniei, in timp ce mama sa, Anna Bathory, era fiica lui Istvan Bathory, un alt
Principe al Transilvaniei. Tot prin mama sa, Elizabeta era nepoata lui Stepan Batory,
regele Poloniei) Elizabeta Bathory se bucura de o educatie aleasa, vorbind fluent patru
limbi straine, asta intr-o perioada in care multi dintre nobili nu stiau nici macar sa scrie
sau sa citeasca. De asemenea, este recunoscuta drept una dintre cele mai frumoase femei
ale epocii, parul sau negru si pielea deosebit de alba devenind subiectul multor drame
amoroase.
Cu toate acestea, desi facea parte dintr-o familie nobila, Elizabeta nu s-a putut bucura de
o copilarie fericita. Inca de la o varsta frageda, se pare ca suferea de accese de furie
necontrolate pe care unii apropiati le considerau manifestari de epilepsie. De altfel,

numerosi membrii ai familiei Bathory sufereau de deviatii (matusa Elizabetei, o doamna

respectabila de la curtea regelui Mathias al II-lea fusese repudiata pentru vrajitorie si
lesbianism, unchiul sau era recunoscut ca alchimist si adorator al diavolului in timp ce
fratele sau, era acuzat de uciderea mai multor copii). Mai mult, chiar bona sa din
copilarie, una dintre cele arestate in 1610, era cunoscuta drept vrajitoare si practicanta a
magiei negre.
La numai 11 ani se logodeste cu Ferenc Nadasdy, unul dintre cei mai cruzi comandanti
din armata ungara, renumit pentru atrocitatile sale impotriva turcilor, cele care aveau sa ii
atraga porecla de Cara Beg( Cavalerul Negru). Casatoria care are loc patru ani mai tarziu,
nu va dura decat zece ani, datorita uciderii lui Nadasdy, cel mai probabil intr-una dintre
multele sale escapade amoroase.
Odata cu moartea acestuia, comportamentul deviant al contesei devine evident. Pe langa
numeroasele relatii pe care le-ar fi avut cu barbati si chiar cu matusa sa, angajatii sai
marturisesc faptul ca Elizabeta Bathory devenise obsedata de propria frumusete,
schimdandu-si hainele de sase ori pe zi si petrecand ore intregi in fata oglinzii. Aceasta
chiar isi comandase o oglinda speciala, prevazuta cu margini pe care contesa sa isi poata
odihni bratele atunci cand obosea.
Mai mult, martorii povestesc despre obsesia contesei privind tratamentele care i-ar fi
putut oferi viata si tinerete vesnica.
Se spune ca in timp ca palmuia una dintre servitoare, cateva picaturi de sange ar fi ajuns
pe pielea Elizabetei lasandu-i acesteia impresia ca pielea i s-a intinerit si a devenit mult
mai fina. De aici si pana la masacrele care au urmat a fost doar un pas. Rand pe rand,
toate femeile tinere din satele apropiate a fost aduse la castel, sub pretextul angajarii, nici
una dintre ele nemaintorcandu-se vreodata.
Dovezile stranse in timpul procesului demonstrau clar ca Elizabeta obisnuia sa le
tortureze personal pe multe dintre victime, descoperind tot timpul noi metode de tortura,
care mai de care mai macabre. Din marturiile martorilor, aceasta ar fi folosit sangele
tinerelor in diferite tratamente cosmetice menite sa o intinereasca, practicand in acelasi
timp si canibalismul.
Contesa chiar isi aduna o suita formata din personaje obscure, majoritatea practicante ale
magiei negre si ale sacrificiilor umane, pe care le puteau aplica fara teama sub obladuirea
acesteia. Cum tratamentele nu aveau succes, apropiatii Elizabetei o sfatuiesc sa
foloseasca tinere de sorginte nobila in locul celor din sate, fapt ce va duce si la
descoperirea ororilor din castelul Cachtice.Imuni la plangerile taranilor care semnalau de
peste 20 de ani atrocitatile contesei, nobilii unguri se decid sa actioneze atunci cand
Elizabeta Bathory anunta decesul mai multor fete nobile venite la castelul sau ca sa invete
bunele maniere. Ea motiveaza moartea acestora prin cauze naturale sau sinucideri,
argumente care nu ii conving pe aristocratii care ii cer regelui sa ordone raidul din 1609.
Desi este acuzata de peste 80 de crime, Elizabeta Bathory se considera nevinovata,
pretextand ca este victima unei inscenari.Cu toate acestea, in timpul procesului apare

mentionat un jurnal personal al contesei in care ar fi fost descrise amanuntit circa 650 de
omoruri. Cele trei cameriste arestate sunt condamnate la moarte si executate imediat prin
ardere dupa ce,in prealabil, degetele le fusesere rasucite cu clesti inrositi in foc. Data
fiind varsta sa frageda de numai 16 ani, piticul Ficzko este mai intai decapitat inainte de a
fi aruncat in foc alaturi de cele trei colaboratoare ale contesei.
Datorita legaturilor sale de sange si a relatiilor sus-puse, Elizabeta nu primeste pedeapsa
capitala, in schimb este condamnata la inchisoare in propriul castel acolo unde sunt zidite
toate usile si ferestrele, nefiind lasate decat cateva deschideri pentru ventilatie si o mica
spartura in zid prin care aceasta sa primeasca hrana.
Trei ani si jumatate mai tarziu, la 21 august 1614, contesa de Bathory este gasita moarta,
zacand pe podea dupa ce, in prealabil, refuzase sa mai manance.
Moartea contesei nu a avut darul de a linisti spiritele, legendele macabre tesute in jurul
sau fiind sursa multor povesti de groaza de-a lungul timpului. Se pare ca insusi Bram
Stoker, autorul celebrului roman Dracula, ar fi avut-o ca model de inspiratie atunci cand a
descris comportamentul binecuscutului sau vampir, teorie inspirata si de faptul ca nu
exista nicio marturie conform careia Vlad Tepes ar fi baut sangele victimelor.
Peste toate, contesa Elizabeta Bathory ramane, cu cele 650 de victime neoficiale, cel mai
prolific criminal in serie din istoria umanitatii.

Ingerii mortii din Nagyrev

La o prima vedere, Nagyrev, micuta localitate situata la circa 100 de kilometri de
Budapesta, s-ar incadra cu succes in categoria oraselelor provinciale, cu aspect idilic, in
care timpul pare sa aiba un cu totul alt curs decat in tumultuoasele metropole europene si
in care existenta celor aproape 900 de locuitori pare sa nu fi fost tulburata de cand lumea.
Si totusi, de acest nume se leaga unul dintre cele mai misterioase si mai sumbre
evenimente petrecute vreodata in istoria omenirii, eveniment caruia, nici pana in prezent,
oamenii de stiinta nu i-au putut gasi o explicatie plauzibila.

Totul incepea in prima parte a secolului trecut, mai precis in 1914, odata cu intrarea Ungariei, pe atunci
parte a Imperiului Austro-Ungar, in Primul Razboi Mondial. Cei mai multi dintre barbati fusesera
chemati la arme iar in mica asezare maghiara ramasese o comunitate formata, in cea mai mare parte, din
femei, copii si batrani. Era momentul in care incepea sa iasa in evidenta un personaj obscur, Julia Fazekas,
o femeie misterioasa, al carei sot disparuse in conditii neelucidate, si care avea cunostinte rudimentare de
medicina.
Julia isi gasise adapost in Nagyrev cu trei ani inainte de inceperea razboiului, in 1911, timp in care isi
castigase o reputatie trista printre locuitorii satelor din imprejurimi, de femeie care facilita pierderea
sarcinilor nedorite. De altfel, aceasta avea sa fie arestata de peste 10 ori tocmai pentru aceste practici
interzise de legea ungara din acele timpuri. Cu toate acestea, judecatorii o eliberasera de fiecare data
fiind, probabil, mult mai preocupati de realitatile dureroase ale razboiului decat de infractiunile marunte ale
satenilor.

Intre timp, autoritatile de la Budapesta gaseau in Nagyrev unul din locurile perfecte in vederea construirii
unui lagar pentru prizonierii de razboi, iar cum razboiul mergea in favoarea Austro-Ungariei, numarul
detinutilor devenise in scurt timp unul considerabil. De aici si pana la infiriparea primelor povesti de
dragoste intre localnicele singure si prizonierii din Nagyrev, nu mai era decat un pas.
Escapadele amoroase devenisera un lucru banal, in ciuda opozitiei batranilor din sat care nu priveau cu ochi
buni asemenea activitati, escapade care, in schimb, devenisera extrem de profitabile pentru Julia Fazekas si
noua sa complice, Zsuzsanna Olah, femeia vraci a satului Nagyrev. Cele doua ajutau in secret localnicele
indragostite sa scape de sarcinile nedorite, in schimbul unor sume de bani apreciabile.
Totul avea sa se schimbe odata cu sfarsitul razboiului si cu intoarcerea barbatilor de pe front. Nedorind sa
revina la vechile oranduieli familiale, multe dintre localnice vor da startul uneia dintre cele mai sumbre si
mai de neinteles serii criminale din istorie. Sfatuite si indrumate de aceeasi Julia Fazekas, femeile din
Nagyrev incep sa isi otraveasca sotii cu arsenic, substanta pe care atat Fazekas, cat si Zsuzsanna Olah o
obtineau prin fierberea traditionalelor hartii de prins insecte. Prima victima, Peter Hegedus, unul dintre
batranii din sat, fusese ucis inca din 1914, cel mai probabil, din cauza pozitiei sale vehemente fata de
moralitatea indoielnica a tinerelor.
Numai intre anii 1918-1920, se estimeaza ca in Nagyrev actionau circa 50 de femei care practicau
otravirea, numarul victimelor acestora ajungand la aproape 70 de persoane. Acestea formasera chiar si un
club, intitulat sugestiv Creatorii de Ingeri din Nagyrev, asta in timp ce satul cu pricina isi castigase
tristul renume de District al Mortii. Faptul ca tocmai una dintre rudele Zsuzsanei Olei, cea poreclita
Matusa Susie, completa actele de deces, dusese la neeelucidarea crimelor in serie, pentru o perioada atat
de lunga de timp. Frenezia crimelor, inexplicabila chiar si pentru psihologii din ziua de astazi, cuprinsese
localnicele atat de puternic incat acestea incep sa isi otraveasca chiar si copiii, rudele ba chiar si rivalele din
sat care, la randul lor, aveau aceleasi indeletniciri. Pana in 1929, an in care totul avea sa ia sfarsit, nu mai
putin de 300 de persoane devenisera victime ale sinistrului club.
Trecusera deja 15 ani de cand Ingerii mortii din Nagyrev reuseau sa insele vigilenta autoritatilor. Poate ca
tocmai siguranta data de acest aspect ucigaselor, avea sa duca, intr-un final, la prinderea lor. Era anul 1929,
atunci cand asistenta medicala Laszlo Szabo, una dintre localnicele ucigase, este surprinsa de catre doi
vizitatori in timp ce turna otrava in paharul unui pacient. Retinuta imediat de catre autoritati, aceasta o va
numi pe Julia Fazekas drept furnizoare a otravii si creatoarea planului de omucidere.
Fara alte dovezi, politia districtuala ii intinde o cursa batranei, cursa in care aceasta avea sa pice dupa
numai cateva zile. Avertizata probabil de Szabo, sau de o alta complice, Fazekas se va sinucide, insa, cu
propria otrava, in speranta ca va acoperi urmele celorlalte ucigase. Era, insa, prea tarziu. Autoritatile
efectueaza in aceeasi zi nu mai putin de 38 de arestari, carora le vor urma multe altele in zilele urmatoare.
Spre suprinderea politistilor, femeile nu numai ca au recunoscut crimele de care se faceau vinovate, ba mai
mult, nu au aratat nici o urma de regret fata de cele intamplate. Astfel, Maria Varga, una dintre ucigasele
din Nagyrev, care isi otravise nu mai putin de 7 membri ai familiei, declara senina ca moartea sotului ei a
reprezentat cel mai frumos cadou de Craciun pe care il primise vreodata. Aceeasi seninatate avea sa
socheze autoritatile si in cazul marturiei unei alte criminale, Marie Kardos, cea care isi otravise pe rand
sotul, amantul si fiul in varsta de numai 23 de ani.
In urma procesului, 8 localnice au fost condamnate la moarte prin spanzurare, printre acestea
numarandu-se si Zsuzsana Olah si sora acesteia, 7 au primit pedeapsa cu inchisoare pe viata, in timp ce
restul ucigaselor au primit pedepse cu inchisoare pe perioade determinate.
Chiar daca intamplarile din Nagyrev au socat o lume intreaga, devenind unul dintre cele mai negre capitole
din istoria Ungariei, nicio explicatie plauzibila nu a putut face lumina asupra comportamentului
localnicelor din acea perioada. Conform specialistilor, se pare ca a fost vorba de o psihoza in masa, femeile
fiind afectate de o stare ciudata de nebunie timp de 15 ani. Cazul ucigaselor din Nagyrev este unic,
neexistand nici un alt caz similar in analele istoriei mai mult sau mai putin recente.