Sunteți pe pagina 1din 2

Atasament si trauma

Printre caracteristicile sanatatii psihice sunt enumerate frecvent:


- iubirea de sine si pretuirea;
- a putea lua contact cu altii si a comunica;
- a fi increzator si optimist;
- a putea avea parte de viata si a se bucura de ea;
- a fi mobil spiritual;
- a avea alternative de actiune.
Putem analiza, sub aspectul atasamentului, urmatoarele aspecte ale vietii noastre:
- ne putem simti fata de proprii nostri parinti ca niste copii, mici, siguri si protejati;
- suntem egali cu partenerul nostru sexual, ca barbat sau femeie si stam unul in fata celuilalt in
deplinatatea propriilor noastre puteri;
- suntem pentru copiii nostri, din toata inima, mama sau tata;
- suntem prezenti pentru prietenii nostri ca parteneri de discutii sau joc interesanti sau ca sprijin de
nadejde in situatii grave;
- cooperam cu sefii, subordonatii si colegii nostri si ii tratam cu respectul cuvenit;
- ne-am gasit locul in contextul social in care traim si ne simtim apartinand unei comunitati.
Pentru noi, oamenii, sursa principala de sanatate sufleteasca sunt ceilalti oameni. Ei sunt si principala cauza
a chinurilor noastre sufletesti. De fapt, doar oamenii pot imbolnavi sufleteste alti oameni; putem surmonta
multe dificultati (munca grea, conditii externe vitrege), dar nu si relatiile proaste cu alti oameni.
Cea mai mare provocare, aceea de a ramane sanatos, o reprezinta relatiile de atasament, intrucat
atasamentele suflesti produc dependente reciproce sentimentele sunt impartasite, bucuriile si suferintele
sunt simtite in comun. Un atasament sufletesc poate servi ca sursa de iubire si forta, dar poate duce si la
mai multa suferinta si nefericire, decat la fericire si multumire. O relatie implicata este aceea in care o
persoana se simte legata de alt om, dar traieste in relatie dependent si nefericit; cu toate acestea nu
reuseste sa se desprinda din acea relatie.
Cea mai buna cale de a iesi dintr-o relatie implicata este ca intotdeauna sa ne privim pe noi insine: ce ma
face susceptibil pentru implicatia in care ma aflu?, care sunt cauzele ei?. De regula, aceasta inseamna
infruntarea durerilor legate de ranile sufletesti. Acestea apar frecvent din experientele traumatice
petrecute intr-o familie.
Simptomele ranilor psihice apar, pe de o parte, ca urmari ale tulburarilor de atasament si, pe de alta parte,
ca urmari ale traumelor. Atunci cand se are in vedere posibilitatea de a transmite urmarile traumelor pe
calea atasamentelor, se pot intui usor cauzele problemelor sufletesti. In felul acesta poate fi rezolvata
enigma de ce chiar si cei care nu au experiente traumatice personale manifesta simptome (ex. panica,
depresii profunde) care indica traume. O considerare izolata a problemelor psihice, care vede numai
perosoana in cauza, nu este suficienta. Problemele psihice apar in sistemele relationale, cu dinamicile lor
complexe de comunicare si interactiune.
Combinand conceptul de atasament cu cel de trauma, putem formula ca o legitate: o mama care a
suferit o trauma transmite neconditionat intr-o forma sau alta, aceasta experienta copilului ei. Apoi,
experienta traumatica va continua sa actioneze asupra mai multor generatii. In acest mecanism de
transfer sunt implicati si tatii cu traumatismele lor; si ei le transmit mai departe copiilor lor.
Cine se implica cu mama sau cu tatal intr-un atasament plin de suferinta, tulburat de exeperiente
traumatizante, se va implica si mai departe in viata, in acelasi mod in relatii de cuplu, prietenie, munca sau
parinte - copil. Aceste tipare de implicare continua peste generatii si ascund in ele pericolul de a produce
noi traumatisme. Experientele traumatice produc tulburari de atasament, iar tulburarile de atasament cresc

probabilitatea de a suferi personal o experienta traumatica sau de a le provoca altora traumatisme.


Vindecarea ranilor psihice trebuie cautata luand in considerare intreaga impletitura de atasamente, grav
afectate de traume, in care este intretesut un om. Nu este suficient ca pacientul sa fie condus spre o solutie
izolata pentru sine insusi. El nu se poate desprinde din complicatiile sale decat cu sentimentul ca si ceilalti,
de care este legat prin teama si iubire, isi pot gasi vindecarea. Simptomul exprima faptul ca sentimentele
sunt blocate. Abia atunci cand cauzele reale sunt gasite si prelucrate terapeutic, simptomul se poate linisti
sau se poate transforma in alta structura sufleteasca.
Radacinile problemelor psihice sunt in primul rand, tulburari de atasament intre copil si mama sa. De cele
mai multe ori, tulburarile de atasament dintre copil si tata sunt complementare. Toate sentimentele umane
de baza esentiale isi au originea in atasament: frica, dragostea, furia, tristetea, vina, rusinea. Prin
atasament, doi oameni dezvolta o structura sufleteasca comuna.
Faptul ca fenomenul atasamentului exista cu adevarat se dovedeste in modul cel mai clar atunci cand
procesul de atasament este intrerupt sau stagneaza. Despartirile aduc in copii cea mai mare activare
emotionala. Un copil care este lasat singur parcurge diferite stadii ale sentimentelor: frica si panica; furie si
suparare; disperare si apatie. Dupa treapta disperarii si a retragerii emotionale, ca mecanism de
supravietuire, de cele mai multe ori urmeaza o deplasare a durerii sufletesti in corporal (durerea
sufleteasca este impinsa in corp; tensiunea sufleteasca trece intr-o tensiune corporala). In felul acesta
durerea sufleteasca nu mai este simtita atat de puternic. Dezavantajul este ca acum durerea sufleteasca se
exprima prin incordare fizica si crispare si, pe o durata mai lunga, ca boala cronica (de ex. apasare in piept,
dureri sau spate, persistente). Astfel, cauza durerii sufletesti nu mai este accesibila trairii constiente.
Atasamentul matern este pentru fiecare om forma primara de atasament. Ceea ce se petrece in acest prim
si cel mai important atasament isi lasa pecetea asupra vietii ulterioare a fiecarui om. Atasamentul matern
stabileste structura fundamentala a psihicului si viitorul tipar de atasament si relatie. De la bun inceput,
mama si copilul traiesc intr-un continuu proces de schimb emotional. Pentru copil acesta formeaza baza
propriei sale lumi de sentimente. Lumea sentimentala a mamei, experientele si amintirile continute de
aceste sentimente vor deveni piatra de constructie, fundamentala, a dezvoltarii sufletesti a copilului, si a
propriei sale identitati. Copii pot dezvolta 4 tipuri de atasament: sigur; anxios-evitant; anxios-rezistent;
dezorganizat.
Mai departe in viata, pentru ca o relatie de cuplu sa se dezvolte in sensul unui atasament stabil si afectuos,
este necesara o disponibilitate de adaptare permanenta. Calitatea atasamentului partenerial depinde in
mare masura de calitatea atasamentului matern si patern pe care partenerii le aduc in relatia lor.
Atasamentele incarcate de probleme si conflicte din copilarie sunt cauza principala a conflictelor intre
parteneri. De aceea, majoritatea conflictelor parteneriale nu se pot rezolva, la nivel de cuplu, de exemplu,
numai printr-o buna comunicare. Daca experientele de atasament anterioare ale partenerilor nu sunt
integrate, conflictele parteneriale nu vor gasi solutii reale. Iubirea se poate manifesta pe deplin doar intr-o
anumita ordine, adica intr-un sistem ordonat de relatii de atasament. Iubirea singura nu poate pune
ordine in atasamente haotice.