Sunteți pe pagina 1din 13

Agatha Christie

O tragedie de Crăciun

— Vreau să m ă plâ ng de ceva, spuse sir Henry Clithering. Ochii s ă i

sclipir ă binevoitori c ă tre cei aduna ţ i î n jur. Colonelul Bantry, cu picioarele

î ntinse, se încrunta la şemineu, ca şi cum ar fi fost un soldat delicvent la

paradă , soţ ia sa se uita pe furi ş, la un catalog cu bulbi care sosise cu po şta de

sear ă , doctorul Lloyd o privea, cu sincer ă admiraţ ie, pe Jane Helier şi acea frumoasă tâ năr ă actriţă îşi contempla g â nditoare propriile unghii date cu oj ă

roşie. Numai doamna cea î n vâ rst ă , nem ăritat ă , Miss Marple, stă tea dreapt ă ,

î nţ epenit ă î n scaun, ochii s ă i de un albastru pal î ntâ lnindu­i pe cei ai lui sir Henry.

— O pl â ngere? Murmură ea.

— Una foarte serioas ă . Suntem un grup de şase persoane, c âte trei

reprezentan ţ i ai fiecă rui sex şi protestez î n numele b ă rba ţ ilor exploata ţ i. Î n

seara asta s­au spus trei povestiri şi toate de c ătre cei trei b ă rba ţ i. Protestez c ă doamnele nu şi­au adus deloc contribu ţ ia.

— O! Se indign ă doamna Bantry. Dar cum nu ne­am adus­o? Le­am

ascultat, d â ndu­le cea mai înalt ă apreciere. Am manifestat cuvenita atitudine

feminină rezervat ă , nedorind s ă ne î nfigem î n lumina reflectoarelor!

— E o scuză excelent ă , spuse sir Henry, dar nu ţ ine. Şi exist ă un

precedent foarte bun î n „O mie şi una de nop ţ i”! A şadar, d ă ­i drumul Şeherezada!

— La mine vă referi ţ i? Î ntrebă doamna Bantry. Dar nu am nimic ce s ă vă povestesc. N­am fost niciodat ă î nconjurată de crime sau mistere.

— Nu insist neapă rat să fie crime sâ ngeroase, continu ă sir Henry. Dar

sunt sigur c ă una dintre dumneavoastr ă , cele trei doamne, p ă streaz ă un mister

favorit. Haide ţ i, Miss Marple, „Curioasa coinciden ţă a femeii angajate cu ziua” sau „Misterul şedinţ ei mamelor”. Nu m ă dezam ă giţ i cu St. Mary Mead. Miss Marple d ă du din cap a refuz.

— Nimic din ceea ce v­ar interesa, sir Henry. Noi avem micile noastre

mistere, desigur – a fost cantitatea aia de creve ţ i care a disp ă rut într­un mod at ât de incredibil; dar asta nu v­ar st â rni interesul pentru c ă totul s­a dovedit a fi pâ nă la urm ă ceva banal, deşi a aruncat multa lumin ă asupra naturii umane.

— M­aţ i învăţ at să ­mi placă la nebunie omul şi firea sa, spuse sobru sir

Henry. Dar dumneavoastr ă , domni şoar ă Helier? Î ntrebă colonelul Bantry. Trebuie să fi avut ceva experien ţ e interesante.

— Da, chiar, spuse doctorul Lloyd.

— Eu? Să ri Jane. Vreţ i să spuneţ i că dori ţ i ca eu să vă povestesc ceva ce mi s­a î nt â mplat mie?

— Sau unuia dintre prietenii dumneavoastr ă , o corect ă sir Henry.

— O! Spuse Jane nehot ă râ tă . Nu cred să mi se fi î nt âmplat ceva

vreodat ă … De genul ă sta. Desigur, am primit flori şi bileţ ele curioase, dar a şa­s

bă rbaţ ii, nu­i a şa? Nu cred… Se opri şi se cufund ă în g â nduri.

— Cred că nu avem î ncotro şi Vbm asculta epopeea creve ţ ilor, spuse sir

Henry. Pofti ţ i, Miss Marple.

Ţineţ i cu tot dinadinsul s ă glumi ţ i, sir Henry. Creve ţ ii ă ia sunt o

prostie. Dar c â nd stau şi mă gâ ndesc la ei, chiar î mi vine în minte un incident – hai să ­i nu­i spunem chiar un incident, ceva mult mai serios – o tragedie. Şi eu am fost î ntr­un fel implicat ă ; şi pentru ceea ce am f ă cut n­am regretat niciodat ă , nu, nu am regretat deloc. Dar nu s­a înt âmplat î n St. Mary Mead.

— Asta mă dezam ă geşte, spuse sir Henry. Dar, am s ă m ă str ă dui să fac faţă . Ştiam eu c ă n­o să vă lă sa ţ i mai prejos! Se a şeză comod, preg ătit să asculte. Miss Marple se î nroşi u şor.

— Sper că voi fi în stare s ă v­o povestesc cum se cuvine, zise ea

î ngrijorată . Mă tem c ă sunt atâ t de î nclinat ă să bat apa î n piu ă . Te abaţ i de la

subiect, a şa, fă ră să ­ţi dai seama. Şi e a şa de greu s ă îţ i reaminte şti fiecare fapt

î n ordinea în care s­a întâ mplat. Trebuie s ă mă suporta ţ i şi să m ă scuzaţ i dacă vă voi povesti prost. S­a î nt â mplat cu foarte mult timp î n urm ă . După cum vă spun, n­are nici o leg ă tur ă cu St. Mary Mead. De fapt, are de­a face cu un hidro…

— Te referi la un hidroavion? Î ntrebă Jane, fă câ nd ochii mari.

— N­ai de unde s ă ştii, drag ă , remarc ă doamna Bantry. So ţ ul ei îşi spuse

pă rerea sa obi şnuit ă .

— Oribile staţ iuni, absolut oribile! Trebuie s ă te treze şti diminea ţ a şi să bei apă cu un gust infernal. O mul ţ ime de bă trâ ne care stau î n jur. Pă lă vr ă geal ă r ăută cioasă . Doamne, c â nd m ă g â ndesc…

— Hai, Arthur, î l linişti doamna Bantry. Ştii că ţ i­a fă cut extraordinar de

bine.

— O mul ţ ime de bătr â ne care st ăteau î n jur şi bârfeau, morm ă i colonelul

Bantry.

— Mă tem c ă ­i adevă rat, confirm ă Miss Marple. Şi eu…

— Drag ă Miss Marple, strig ă colonelul î ngrozit. N­am vrut nici o clip ă

să

Cu obrajii î mbujora ţ i şi un mic gest din m â nă , Miss Marple î l opri.

— Dar este foarte adev ă rat, colonele Bantry. A ş vrea să î ncep povestea.

Să ­mi adun gâ ndurile. Da. A b â rfi, cum zice ţ i, da, toţ i bâ rfesc foarte mult. Şi

oamenii sunt predispu şi la asta, mai ales tinerii. Nepotul meu, scriitorul, care scrie că r ţ i interesante, cred, a spus anumite lucruri c â t se poate de aspre privind scormonitul biografiilor oamenilor, f ă ră nici un rost. Ce obicei ur â t e şi chestia asta. Dar, ceea ce vreau s ă spun, e că niciunul dintre tinerii ace ştia nu

î nceteaz ă să se gâ ndească . Î n fond, ei nu mai examineaz ă faptele. Desigur,

toată enigma const ă î n asta: câ t de des bâ rfa se dovede şte a fi adev ă rat ă ! Şi,

după cum vă spun, cred c ă dacă ei ar examina î ntr­adevă r lucrurile, ar descoperi că în nouă cazuri din zece ea se adevere şte! De fapt, asta î i şi supă ră

at ât de mult pe cei b â rfi ţ i.

— E o concluzie just ă , o susţ inu sir Henry.

— Nu, nu, nici vorb ă ! Totul depinde de practic ă şi experienţă . Am auzit

că dacă ­i ar ăţ i unui egiptolog una din micile alea g â ng ă nii curioase, el îţ i poate

spune, la prima vedere şi doar ating â nd­o, din ce an dateaz ă dinainte de Christos, sau dac ă e o imitaţ ie din Birmingham. Şi pentru asta nu poate s ă ­ ţi

dea, de regul ă , o explica ţ ie. El, pur şi simplu, o ştie. Pentru c ă şi­a petrecut

î ntreaga via ţă cu astfel de lucruri şi ceea ce încerc să vă spun ( ştiu c ă foarte

prost)… Ceea ce nepotul meu nume şte „femei superflue” au o mul ţ ime de timp la dispozi ţ ie şi principalul lor obiect de interes sunt, de obicei, oamenii. Şi astfel, vedeţ i, ajung ceea ce s­ar putea numi experte. Tinerii din zilele noastre vorbesc foarte liber de anumite treburi despre care nu se pomenea pe vremea

mea, dar, pe de alt ă parte, mintea lor este teribil de necoapt ă . Cred în oricine şi

î n orice. Şi dacă cineva î ncearcă să le atrag ă atenţ ia, chiar şi cu foarte mult ă

delicateţ e, ţ i­o tr â ntesc că ai r ă mas cu o concep ţ ie victoriană şi prin asta se

î nţ elege că eşti demodat ă .

— La urma urmei ce r ă u e î n a fi demodat, întrebă sir Henry.

— Exact, continu ă ner ă bdă toare Miss Marple. Este lucrul cel mai necesar

î n orice cas ă , dar, bineînţ eles, nu romantic. Trebuie s ă vă mă rturisesc că am

sentimentele mele, ca oricare altul, şi că am fost c âteodat ă î ngrozitor de jignit ă

de unele remarci aruncate la întâ mplare. Ştiu că pe bărba ţ i nu­i intereseaz ă treburile gospod ă reşti, dar trebuie s ă vă vorbesc de servitoarea mea Ethel, o fat ă foarte dr ăgu ţă şi câ t se poate de amabil ă . De cum am vă zut­o, mi­am dat seama că ea este acela şi tip ca Annie Webb şi fata bietei doamne Bruitt. Dac ă

se iveşte prilejul, nu face nici o distinc ţ ie î ntre „al meu” şi „al tă u”. A şa că la sfâ r şitul lunii am l ă sat­o să plece şi i­am dat o referin ţă scrisă despre cinstea şi seriozitatea ei, dar, personal, am avertizat­o pe b ă trâ na doamnă Edwards s ă

o ia; nepotul meu, Raymond, s­a sup ă rat grozav şi mi­a declarat c ă nu a mai

pomenit ceva atâ t de r ăută cios da, r ăut ă cios! Ei bine, s­a dus la lady Ashton pentru care nu sim ţ eam nici o obligaţ ie s­o avertizez – şi ce s­a î ntâ mplat?

Toată dantela t ă iat ă de la desuurile ei, dou ă broşe cu diamante luate şi fata ia­

o de unde nu­i î n miezul nop ţ ii şi pe­aici ţ i­e drumul…

Miss Marple se opri, îşi trase din greu r ă suflarea şi apoi continu ă :

— O să spuneţ i că asta n­are nici o leg ătură cu ceea ce s­a petrecut la

Keston Spa Hydro, dar, î ntr­un fel, are. Aceasta explic ă de ce am avut

convingerea, din prima clip ă , î n care am vă zut familia Sanders c ă el inten ţ iona să ­i facă felul soţ iei.

— Poftim? Î ntrebă sir Henry, aplec â ndu­se spre ea.

Miss Marple î ntoarse fa ţa sa lini ştită către el.

— Cum să vă spun, sir Henry, n­am sim ţ it nici o î ndoial ă . Domnul

Sanders era un b ărbat î nalt, frumos, cu o fa ţă jovial ă , politicos din fire şi

amabil cu toat ă lumea. Şi nimeni nu era mai atent cu so ţ ia sa decâ t el î nsu şi. Dar eu ştiam! El vroia s ă ­i facă felul.

— Drag ă Miss Marple…

— Da, da, da, ştiu. Asta î mi spune mereu nepotul meu, Raymond West.

Îmi zice că n­aveam nici o urm ă de dovadă . Dar eu î mi amintesc de Walter Hones, care ţ inea „The Green Man”. Î ntorcâ ndu­se într­o sear ă acas ă cu soţ ia, aceasta a c ăzut în fluviu şi el a î ncasat prima de asigurare! Î ncă una sau dou ă persoane umbl ă în stare liber ă pâ nă în ziua de azi – una chiar din r â ndurile

noastre. S­a dus în Elveţ ia, î n vacan ţ a de var ă , să urce pe munte cu so ţ ia. Am avertizat­o s ă nu plece – scumpa de ea nu s­a sup ă rat pe mine cum ar fi trebuit – doar a râ s. I se pă rea nostim ca o b ătr â nă ciudat ă ca mine s ă spună asemenea lucruri despre Harry al ei. Bine, bine, a fost un accident şi Harry e

î nsurat acum cu o alt ă femeie. Ce a ş putea face? Am ştiut, dar n­am nici o dovadă .

— O, Miss Marple, strigă î ngrozit ă doamna Bantry. Doar nu vrei s ă zici

că

— Draga mea, lucrurile astea sunt foarte comune… Foarte comune. Mai

ales doamnii sunt tenta ţ i î ntruc ât sunt mult mai puternici. E cu at ât mai u şor

dacă afacerea seam ă nă cu un accident. Dar cum v ă spuneam, mi­am dat seama imediat î n privinţ a familiei Sanders. Eram î n tramvai şi at ât de aglomerat î ncâ t fusesem obligată să m ă duc sus1. Apoi, to ţ i trei ne­am ridicat pentru a cobor î , domnul Sanders şi­a pierdut echilibrul şi a că zut peste

nevast ă ­sa, proiect â nd­o cu capul î n jos pe scă ri. Din fericire, conductorul era un tâ nă r foarte puternic şi a prins­o.

— Cu siguran ţă , trebuie să fi fost un accident.

— Bineî nţ eles că a fost un accident – nimic n­ar fi putut p ă rea mai

accidental! Numai c ă domnul Sanders lucrase î n flota comercial ă , el îmi spusese, a şa că un bă rbat care­ şi ţ ine echilibrul î ntr­o barc ă ce se leg ă na ră u nu şi­l pierde tocmai deasupra unui tramvai, c â nd o femeie î n vâ rstă ca mine şi­l ţine. Să nu­mi spune ţ i că n­am dreptate!

Î n orice caz, putem s ă accept ă m supoziţ ia, dacă eşti convinsă , Miss Marple, zise sir Henry. Pe deplin convins ă . Bă trâ na doamn ă dă du din cap satisfă cut ă .

— Eram destul de sigur ă şi un alt incident petrecut, pu ţ in timp dup ă

aceea, la traversarea str ă zii, mi­a î nt ă rit convingerea. Acum v ă î ntreb, ce puteam face, sir Henry? Deci, iat ă o femeie dr ăgu ţă , că să torit ă , mul ţumită şi

fericit ă , care urma s ă fie ucisă peste puţ in timp.

— Drag ă doamn ă , î mi t ăia ţ i r ă suflarea.

Asta deoarece, ca majoritatea oamenilor din ziua de azi, nu î nfruntaţ i

faptele. Şi eu prefer să cred că un asemenea lucru nu s­ar putea î nt âmpla. Dar a şa era şi eu m ă a şteptam. Din p ă cate eşti atâ t de neajutorat ă ! De exemplu, nu puteam s ă m ă duc la poli ţ ie. Şi­mi dă deam seama c­ar fi fost inutil s­o avertizez

pe t ână ră . Ţinea foarte mult la so ţ ul ei. Am î ncercat să aflu c ât am putut mai multe despre ei. C â nd tricotezi î n jurul focului ţ i se ivesc multe prilejuri. Doamna Sanders (prenumele ei era Gladys) era slobod ă la gur ă . Se pare că nu erau că sători ţ i de mult timp. Soţ ul ei a ştepta să mo ştenească o proprietate, dar, î n momentul acela, st ă teau foarte prost cu banii. De fapt, tr ă iau din micul ei venit. S­a mai auzit de astfel de cazuri. Ea depl â ngea faptul c ă nu se putea atinge de capital. Se pare c ă cineva din familie avusese destul ă minte! Dar, banii pe care­i avea ea îi putea lă sa mo ştenire – am aflat eu. Î mpreun ă cu soţ ul îşi fă cuser ă testamente, fiecare î n favoarea celuilalt, imediat dup ă că sătorie. Foarte impresionant. Bine înţ eles, câ t timp Jack a avut bani a fost ocupat toat ă

ziua, apoi s­au v ă zut tot mai str â mtora ţ i, ră mâ nâ nd, de fapt, într­o cameră la ultimul etaj, la un loc cu servitorii şi at ât de periculoas ă î n caz de incendiu deşi, din î ntâ mplare era o scară de evacuare afar ă , chiar de la fereastra lor. Am

î ntrebat, pe ocolite, dac ă exista vreun balcon – periculoase lucruri, balcoanele astea. Te î mpinge cineva, şti ţ i! Am determinat­o s ă ­mi promit ă că n­o să iasă pe balcon; i­am spus c ă

avusesem un vis, lucru care a impresionat­o; c â teodată poţ i face minuni cu supersti ţ iile. Era o fată blondă , cam spă lă cită şi cu o coam ă de păr neî ngrijit la spate. Foarte credul ă . I­a povestit so ţ ului ei ce­i spusesem şi l­am observat uit â ndu­se la mine î ntr­un mod curios o dat ă sau de două ori. El nu era credul şi ştia c ă fusesem î n tramvai. Dar eram foarte î ngrijorat ă , teribil de î ngrijorat ă , pentru c ă nu­mi dă deam seama cum a ş fi putut s ă ­l împiedic. Ca să previn să nu se î ntâ mple ceva la „Hydro” era suficient s ă ­i spun câteva cuvinte ca s ă ­i ară t că ­l bă nuiam. Dar asta î nsemna doar s ă ­ şi amâ ne pentru mai t â rziu planul s ă u. Nu, am

î nceput să cred că cea mai bun ă atitudine era una î ndr ăznea ţă , adică să ­i

î ntind o curs ă într­un fel sau altul. Dac ă î l determinam s ă atenteze la via ţ a ei

î ntr­un mod pe care î l alegeam eu î nsă mi, ei bine, atunci ar fi fost demascat şi ea ar fi fost obligat ă să înfrunte adev ă rul, oric â t de mult ar fi şocat­o.

Î mi tai respira ţ ia, spuse doctorul Lloyd. Ce plan te g â ndeai că poţ i să

adopţ i?

— A ş fi g ă sit unul, nu v ă temeţ i, îi asigur ă Miss Marple. Dar, b ă rbatul a

fost mai inteligent dec â t mine. Nu a a şteptat. S­a g â ndit că l­a ş putea bă nui, a şa că a lovit î nainte de a fi sigur ă . Ştia că o să mi se pară un accident. A şa că l­a transformat în crimă . O rumoare se auzi din r â ndul ascultă torilor. Miss Marple d ă du din cap şşi strâ nse buzele a nemulţ umire.

— Mă tem c ă v­am spus sf â r şitul cam brusc. Trebuie s ă încerc să vă

povestesc exact cum s­a î ntâ mplat. M­am sim ţ it î ntotdeauna foarte am ă râ tă din

cauza asta; mi se pare c ă puteam, cumva, s­o fi pre î nt â mpinat. Dar, f ă ră

î ndoial ă , Providenţ a ştie cel mai bine. Î n orice caz, am f ă cut tot ce­am putut. Plana î n aer ceea ce pot descrie ca un curios presentiment ciudat. P ă rea că ceva ne apasă pe toţ i. Sentimentul unei nenorociri. Pentru început, a fost George, portarul. Se afla acolo de ani de zile şi cunoştea pe toat ă lumea. A f ă cut bron şit ă şi pneumonie şi a murit î n patru zile. Groaznic de trist. O adev ă rată lovitur ă pentru noi toţ i. Şi asta cu patru zile î nainte de Cră ciun. Apoi una dintre femeile de serviciu – o fat ă atâ t de dr ă gu ţă – s­a infectat la un deget, septicemie şi­a murit î n două zeci şi patru de ore.

Eram î n salon cu domni şoara Trollope şi bătr â na doamn ă Carpenter. Şi doamna Carpenter era pur şi simplu lugubr ă î nclinat ă să creadă î n ce era mai ră u! Fi ţ i atente ce v ă spun, ne atrase ea aten ţ ia. Ă sta nu­i sfâ r şitul. Şti ţ i zicala? O nenorocire nu vine niciodat ă singur ă ! S­a dovedit cu vâ rf şi î ndesat. Va mai muri cineva. F ă ră ­ndoial ă . Şi foarte curâ nd. O nenorocire nu vine niciodat ă singură ! — Î n timp ce pronun ţ a ultimele cuvinte, d â nd din cap şi din andrele, am ridicat, din înt â mplare, privirea şi l­am z ărit pe domnul Sanders st â nd î n prag. Doar o clipă era cu gâ ndurile dus departe şi i­am surprins expresia de pe fa ţă cât se poate de clar. Am s ă cred pâ nă î n ziua î n care voi muri c ă acele cuvinte macabre ale doamnei Carpenter l­au determinat s ă acţ ioneze. Mintea a început să lucreze, să pună totul la cale. Intr ă î n camer ă zâ mbind, î n felul său amabil. — Doamnelor, pot s ă vă fac ceva cump ăr ă turi de Cr ă ciun? Î ntrebă el. Mă duc imediat la Keston. R ă mase un minut, dou ă , r âz â nd şi vorbind şi apoi ieşi. Cum vă spun, eram nelini ştit ă şi i­am zis imediat: „Unde­i doamna Sanders? Ştie cineva?” Doamna Trollope spuse c ă plecase la ni şte prieteni de­ai ei, familia Mortimer, s ă joace bridge şi asta m­a mai lini ştit pentru moment. Dar eram

î ncă foarte î ngrijorată şi cât se poate de nesigur ă cum să procedez. O jum ătate

de or ă mai tâ rziu, m­am urcat î n camera mea. M­am î nt â lnit cu domnul Coles, doctorul meu, care cobora sc ă rile şi, cum doream s ă ­l consult în leg ătură cu reumatismul meu, l­am invitat atunci î n camera mea. Mi­a m ă rturisit (confidenţ ial, a zis el) ceva î n leg ătură cu decesul bietei fete Mary. Directorul nu vroia ca s ă se afle, a şa că m­a rugat s ă ţ in pentru mine. Bine î nţ eles că nu i­am spus că nu discutasem altceva î n ultima oră , de câ nd biata fat ă îşi dă duse sufletul. Astfel de lucruri se afl ă imediat şi un om cu experien ţ a sa o ştia prea bine, dar doctorul Coles a fost î ntotdeauna un tip simplu, nesuspicios, care credea numai ceea ce dorea el s ă creadă , lucru care m­a alarmat exact un minut mai t ârziu. Î n timp ce pleca, mi­a spus c ă Sanders î i ceruse s­o examineze pe so ţ ia sa. Se p ă rea că fusese indispus ă de la o vreme – indigestie etc.

Dar, chiar în aceea şi zi, Gladys Sanders î mi spusese mie personal c ă are un stomac s ă nă tos, fapt pentru care era recunosc ă toare.

Vedeţ i? Toate b ă nuielile mele legate de so ţ ul ei mi s­au î nzecit. Preg ă tea să ­i facă felul… Dar cum? Doctorul Coles a plecat înainte de­a mă hotă r î să ­i spun sau nu, de şi, de fapt, dac ă a ş fi î nceput nu ştiu ce aveam s ă ­i zic. C â nd am ieşit din camer ă , însu şi Sanders cobora treptele de la etajul de deasupra. Era î mbr ă cat ca să iasă în ora ş şi m­a î ntrebat din nou dac ă vreau ceva să ­mi ia. M­am str ă duit să fiu politicoas ă cu omul! M­am î ndreptat spre sufragerie şi am cerut ceai. Î mi amintesc c ă era ora cinci şi jum ă tate. Acum vreau s ă vă expun foarte clar ceea ce a urmat. M ă aflam î ncă acolo la şapte făr ă un sfert c â nd domnul Sanders a intrat. Mai erau doi domni cu el şi toţ i pă reau pu ţ in chercheli ţ i. Domnul Sanders îşi l ă să prietenii şi se apropie de mine şi domni şoara Trollope. Ne spuse c ă ­l interesa impresia noastră despre cadoul de Cr ă ciun pe care vroia s ă ­l dea soţ iei sale. Era o geant ă de sear ă . — Şti ţ i, doamnelor, începu el, sunt un simplu marinar. Nu m ă pricep la lucruri de astea. Am cerut s ă mi se trimit ă trei din care s ă aleg una şi a ş vrea o pă rere avizat ă . L­am asigurat, bine înţ eles, că suntem î ncâ ntate s ă ­l ajută m şi ne­a

î ntrebat dac ă nu ne­am sup ă ra să mergem sus, deoarece dac ă aduce lucrurile

jos soţ ia sa ar putea intra în orice clipă . A şa că am urcat la el. N­am s ă uit niciodat ă s­a î nt â mplat î n continuare… Îmi simt şi acum degetele tremur â ndu­ mi. Domnul Sanders a deschis u şa de la dormitor şi a aprins lumina. Nu ştiu cine dintre noi a v ăzut prima… Doamna Sanders z ă cea pe du şumea, cu fa ţa în jos, moartă . M­am dus prima la ea. Am î ngenunchiat şi i­am luat mâ na ca s ă ­i simt pulsul, dar a fost inutil, bra ţ ul î nsu şi era rece şi î nţ epenit. Chiar l â ng ă capul ei era un ciorap plin cu nisip – arma cu care fusese dobor â tă . Domni şoara Trollope, o proastă , gemea î ntruna lâ ng ă u şă , ţinâ ndu­se de cap. Sanders ţipă ca din gur ă de şarpe: so ţ ia mea, so ţ ia mea şi se repezi la ea. L­am oprit s ă n­o ating ă . Î nţ elegeţ i, în momentul acela eram sigur ă că el era fă pta şul şi că ar fi vrut să ia sau să ascundă ceva. — Nimic nu trebuie atins, am zis. Reveni ţ i­vă , domnule Sanders. Domni şoar ă Trollope, te rog du­te jos şi adu­l pe director. Am ră mas acolo, î n genunchi l â ngă cadavru. Nu aveam de g â nd să ­l las pe Sanders singur cu el. Şi totu şi sunt obligat ă să recunosc c ă dacă bărbatul acela se prefă cea, juca de minune. Ar ăta uimit, uluit şi şocat. Imediat, sosi directorul. Inspect ă rapid camera, ne scoase pe to ţ i afar ă ,

î nchise u şa şi lu ă cheia. Apoi plecă şi telefonă la poli ţ ie. Ni s­a p ărut un veac pâ nă au venit (am aflat apoi c ă circuitul era deranjat). Directorul a trebuit s ă trimită un mesager p â nă la secţ ia de poli ţ ie şi „Hydro” se află în afara ora şului, sus pe o colin ă necultivat ă ; doamna Carpenter ne c ă lca pe nervi pe to ţ i. Era at ât de î ncâ ntată că profeţ ia ei „O nenorocire nu vine niciodat ă singur ă !” se adeverise atâ t de cur â nd. Am auzit c ă Sanders a hoin ă rit prin jur, b ă t â ndu­se cu pumnii în cap, gem â nd şi manifest â ndu­ şi toate sentimentele de durere.

Totu şi, poli ţ iştii sosir ă pâ nă la urmă . Urcar ă cu directorul şi domnul Sanders. Mai t ârziu au trimis dup ă mine. M­am dus. Inspectorul era acolo şi scria la o masă . Pă rea un om inteligent şi mi­a pl ă cut de el.

— Miss Jane Marple? Î ntrebă el.

— Da.

— Am înţ eles, doamn ă , că aţ i fost de faţă câ nd s­a gă sit cadavrul?

I­am spus c ă a şa era şi i­am descris exact ce se înt â mplase. Cred c ă a fost o u şurare pentru bietul om s ă gă sească pe cineva care putea s ă r ă spundă coerent la î ntrebă rile sale, dup ă ce, anterior, avusese de­a face cu Sanders şi Emily Trollope care, b ă nuiesc, era cople şit ă cu totul – şi cum să nu fi fost biata

proastă ! Îmi amintesc de scumpa mea mam ă cum m ă învăţ a că o femeie educată trebuie să fie în stare s ă se stă pâ nească întotdeauna î n public, oricâ t de mult ar avea de suferit în sinea sa.

— O maxim ă admirabil ă , zise sir Henry pe un ton grav.

Câ nd am terminat, inspectorul spuse:

— Vă mulţ umesc, doamnă . Acum m ă simt obligat s ă vă cer să vă uitaţ i

î ncă o dată la cadavru. Este aceasta pozi ţ ia exact ă în care ză cea în momentul câ nd aţ i intrat? N­a fost mi şcat de loc? I­am explicat că ­l împiedicasem pe domnul Sanders s ă facă lucrul acesta şi inspectorul a dat din cap apreciativ.

— Domnul pare teribil de tulburat, remarc ă el.

— Da, a şa pare, am ră spuns eu.

Nu cred c ă am accentuat în mod deosebit cuv â ntul „pare”, dar inspectorul m ă privi cu oarecare aten ţ ie.

— A şadar, putem considera c ă trupul este exact a şa cum a fost g ă sit? Î ntrebă el.

— Da, cu excepţ ia pă l ă riei, am ră spuns eu. Inspectorul ridic ă privirea aspru.

— Ce vreţ i să spuneţ i prin pă lă rie?

I­am explicat că pă lă ria fusese pe capul bietei Gladys, pe c â nd acum era lâ ng ă ea. M­am g â ndit, desigur, c ă poli ţ i ştii fă cuser ă asta. Inspectorul a negat cu hot ă râ re. Nimic nu fusese mi şcat sau atins. St ă tea uit â ndu­se î n jos la acea siluetă cu fa ţa la du şumea; se î ncruntase uimit. Gladys era î mbr ă cat ă î n hainele ei de ora ş – o hain ă mare de stof ă de un ro şu î nchis, cu un guler de blană cenu şie. Pă l ă ria, o chestie ieftin ă de fetru ro şu, se afla lâ ng ă capul ei. Inspectorul r ămase t ă cut câ teva minute, î ncruntâ ndu­se. Apoi î i veni o

idee.

— Vă aminti ţ i, cumva, doamn ă , dacă avea cercei în urechi, sau dac ă

decedata purta, de obicei, cercei? Din fericire, am obiceiul de a observa am ă nunte. Mi­am reamintit c ă fusese o bucăţ ică de perl ă chiar sub marginea p ă lă riei, deşi nu­i acordasem vreo atenţ ie deosebit ă atunci. A şa că am putut s ă ­i r ă spund afirmativ la prima lui î ntrebare.

— Atunci asta explic ă totul. Caseta cu bijuterii a doamnei a disp ă rut – nu

c­ar fi avut cine ştie ce de valoare, dup ă câ te înţ eleg – şi inelele i­au fost luate

din degete. Uciga şul trebuie s ă fi uitat cerceii şi s­a î ntors pentru ei dup ă ce crima a fost descoperit ă . Un client cu s â nge rece! Sau poate… Se uit ă de jur

î mprejur î n cameră şi zise î ncet: poate s ă se fi ascuns aici în camer ă tot timpul. Dar eu am respins ideea. I­am explicat c ă eu î nsă mi mă uitasem sub pat. Şi directorul deschisese u şile garderobei. Nu era alt loc unde s ă se poată ascunde un b ă rbat. E adev ă rat că partea afectat ă pă l ă riilor era î nchisă în mijlocul garderobei, dar cum asta era doar o por ţ iune goal ă cu rafturi, nimeni nu s­ar fi putut ascunde acolo. Inspectorul d ă dea î ncet din cap c ât timp i­am explicat toate astea.

— Vă cred pe cuvâ nt, doamnă . Î n acest caz, a şa cum am mai spus, el

trebuie să se fi î ntors. Un client cu foarte mult s â nge rece.

— Dar directorul a încuiat u şa şi a luat cheia!

— Asta nu î nseamn ă nimic. Balconul şi scara de incendiu – pe acolo a

venit ho ţul. Dup ă toate probabilit ăţ ile, l­aţ i surprins î n timp ce lucra. Iese pe

fereastr ă şi după ce­a ţ i plecat cu to ţ ii, se î ntoarce şşi continu ă treaba.

— Sunteţ i sigur că a fost un ho ţ ? Am î ntrebat eu. Ră spunse sec:

— Ei bine, a şa se pare, nu?

Dar ceva din tonul lui m­a satisf ă cut. Sim ţ eam că nu prea î l lua î n serios pe domnul Sanders, în rolul să u de vă duv disperat. Î nţ elegeţ i, o recunosc sincer. Aveam absolut o opinie format ă , ceea ce vecinii no ştri, francezii, numesc id ée fixe. Ştiam că omul ăla, Sanders, intenţ iona să ­ şi omoare so ţ ia. Ceea ce nu înţ elegeam era acel lucru straniu şi fantastic, coinciden ţ a. P ărerile mele despre domnul Sanders erau – sunt sigur ă ,

absolut corecte şi adevă rate. Omul era o canalie. Dar, de şi prefă că toria sa ipocrit ă că sufer ă nu m­a înşelat nici o clip ă , î mi amintesc foarte bine c ă , î n momentul acela, mi s­a p ă rut că surpriza şi uimirea sa le mima de minune. Pă reau absolut naturale, dac ă î nţ elegeţ i ce vreau s ă spun. Trebuie s ă recunosc că , după convorbirea cu inspectorul, m­a cuprins un ciudat sentiment de

î ndoial ă . Pentru c ă , dacă Sanders ar fi comis acest lucru înfior ă tor, nu­mi

puteam imagina nici un motiv ra ţ ional pentru care s ă se strecoare î napoi, pe scara de incendiu, ca s ă ia cerceii soţ iei. N­ar fi fost un lucru de bun sim ţ şi Sanders era un om cu foarte mult bun sim ţ , fapt pentru care am sim ţ it

î ntotdeauna c ă este atâ t de periculos. Miss Marple se uit ă în jur la cei care o ascultau.

Î nţ elegeţ i, pesemne, la ce o să ajung? At ât de des lucruri nea şteptate

se î ntâ mpl ă î n lumea asta. Eram at â t de sigură şi cred că asta m­a orbit. Rezultatul a fost un şoc pentru mine. Pentru c ă s­a dovedit, fă r ă nici o umbr ă de î ndoial ă , că domnul Sanders n­ar fi putut comite crima. O exclama ţ ie de surpriză î i scă pă doamnei Bantry. Miss Marple se

î ntoarse c ă tre ea.

Ştiu, draga mea, c ă nu la asta te a şteptai câ nd am î nceput povestirea. Nici eu nu m­am a şteptat. Dar faptele sunt fapte şi dacă se dovedeşte că cineva s­a î nşelat trebuie s ă recunoasc ă şi să o ia de la cap ă t. Ştiam că domnul Sanders era un uciga ş, o aveam la inim ă şi nimic nu mi­a zdruncinat aceast ă ferm ă convingere. Şi acum, cred, c ă aţ i dori să auziţ i cum s­au petrecut, de fapt, lucrurile. După cum şti ţ i, doamna Sanders şi­a petrecut dup ă ­amiaza juc â nd bridge cu ni şte prieteni, familia Mortimer. A plecat de la ei pe la şase şi un sfert. De la casa prietenilor p â nă la „Hydro” era un drum de un sfert de or ă , chiar mai puţ in dacă te gr ă beai. Trebuie s ă fi sosit pe la şase şi jumă tate. Nimeni n­a

văzut­o venind, a şa că , probabil a intrat pe u şa lateral ă şi a urcat î n grab ă î n camera ei. Acolo s­a schimbat (haina de blan ă şi fusta pe care le­a purtat la partida de bridge at â rnau în dulap) şi se preg ătea, î n mod evident, s ă plece din nou, câ nd a fost lovită . Poli ţ iştii sus ţ in că e foarte posibil ca ea s ă nu fi ştiut niciodat ă cine­a lovit­o. Ciorapul cu nisip, am î nţ eles, este o arm ă foarte eficient ă . Asta las ă impresia că atacatorii erau ascun şi în cameră , probabil, î n acea parte a garderobei pe care ea nu a deschis­o. Acum, î n ce priveşte mi şcă rile domnului Sanders. A plecat î n ora ş, cum am spus, pe la cinci şi jum ătate sau pu ţ in mai t ârziu. A f ă cut ni şte cumpăr ă turi la vreo două magazine şi la ora şase a intrat î n „Grand Spa Hotel” unde şi­a î nt â lnit doi prieteni – cei cu care s­a î ntors la „Hydro” mai t ârziu. Au jucat biliard şi bă nuiesc c­au b ă ut multe pahare de whisky cu ghea ţă . Aceşti doi indivizi (Hitchcock şi Spender) au fost tot timpul cu el î ncepâ nd cu ora şase. Au venit î mpreun ă la „Hydro” şi Sanders i­a p ăr ă sit numai atunci c â nd a vorbit cu mine şi domni şoara Trollope. Asta, dup ă cum vă povesteam, era pe la şapte fă ră un sfert, or ă la care so ţ ia lui trebuie s ă fi fost deja moartă . Mai trebuie s ă vă spun că am vorbit personal cu ace şti doi prieteni ai s ă i. Nu mi­a pl ă cut de ei. Nu erau nici agreabili, nici educa ţ i, dar am fost sigură de un lucru, c ă spuneau adev ă rul câ nd au insistat c ă Sanders se aflase tot timpul

î n compania lor. A mai apă rut î ncă un amă nunt. Se pare c ă î n timpul bridgeului, doamna Sanders a fost chemat ă la telefon. Un domn, Littleworth dorea s ă ­i vorbească . Pă rea să fie încâ ntată şi fericit ă î n leg ătură cu ceva şi, din neaten ţ ie, a fă cut una sau dou ă mari gre şeli. A plecat chiar mai devreme dec â t se a şteptaser ă gazdele ei. Domnul Sanders a fost î ntrebat dac ă ştia sub numele de Littleworth pe vreunul dintre prietenii so ţ iei sale, dar el a declarat c ă n­auzise niciodat ă de un asemenea nume. Şi mie mi se pare c ă acest lucru s­a degajat din atitudinea soţ iei sale: nici ea nu lă sase impresia că ar cunoa şte pe cineva cu numele de Littleworth. Cu toate acestea, s­a î ntors de la telefon ro şie la fa ţă şi zâ mbind, a şa î ncâ t oricine a fost nu s­a prezentat cu numele real, ceea ce treze şte suspiciune, nu­i a şa? Oricum, asta­i problema care a r ă mas. Povestea punga şului care pare improbabil ă sau teoria alternativ ă că doamna Sanders s ă iasă î n ora ş şi să se

î ntâ lnească cu cineva. A venit acel cineva î n camera ei pe scara de incendiu? S­ au certat? Sau a atacat­o pe la spate? Miss Marple se opri.

— Ei bine? Zise sir Henry. Care este r ă spunsul?

— A ţi putea vreunul dintre dumneavoastr ă să ghici ţ i?

— Nu sunt niciodat ă bună la ghicit, recunoscu doamna Bantry. E a şa de

pă cat că Sanders a avut un alibi at ât de minunat, dar, dac ă asta v­a satisf ă cut, trebuie să fi fost î n regul ă . Jane Helier îşi ridică frumosul ei cap şi puse o î ntrebare:

— De ce era î nchis dulapul acela pentru p ă l ării?

— Foarte inteligent din partea dumitale, draga mea, spuse str ă lucind

Miss Marple. Exact asta m­am î ntrebat şi eu. Deşi explica ţ ia era destul de simpl ă . Î n el erau o pereche de papuci şi ni şte batiste pe care biata fat ă le broda ca s ă i le facă soţ ului cadou de Cr ă ciun. De aceea î nchisese dulapul.

Cheia a fost g ă sită în geanta ei.

— O! Fă cu Jane, deci nu e deloc interesant p â nă la urm ă .

— Ba da, este, zise Miss Marple. Este vorba de singurul lucru cu

adevă rat interesant, cel ce a dat peste cap planurile uciga şului.

Toţ i au privit uimi ţ i la bă tr â na doamn ă .

— Timp de două zile nu mi­am dat nici eu seama. St ă team şi m ă

minunam şi m ă tot î ntrebam, câ nd deodat ă totul mi s­a descifrat în minte. M­ am dus la inspector şi­am cerut s ă î ncerce ceva şi el a fă cut­o.

— Ce i­ai cerut s ă î ncerce?

— I­am cerut s ă pună pă lă ria pe capul bietei fete şi bineî nţ eles… Nu a putut. Nu intra. Nu era p ă l ă ria ei, î nţ elegeţ i. Doamna Bantry tres ă ri.

— Dar nu era la început pe capul ei?

— Nu pe capul ei…

Miss Marple se opri o clip ă ca să ­ şi ordoneze cuvintele şi apoi continu ă :

— Cu toţ ii am considerat c ă acolo era cadavrul bietei Gladys, dar nu ne­

am uitat niciodat ă la faţă . Era cu fa ţ a î n jos, după cum vă aminti ţ i, şi pă l ă ria ascundea totul.

— Dar ea a fost cea ucis ă ?

— Da, dar mai t â rziu. Î n momentul în care noi telefonam la poli ţ ie,

Gladys Sanders era bine s ă nă toasă .

— Vreţ i să spuneţ i că a fost cineva care s­a pref ă cut î n locul ei? Doar a ţi

atins­o…

— Era un cadavru, cu siguran ţă , spuse Miss Marple pe un ton grav.

— Dar, cum naiba, spuse colonelul Bantry, doar nu dai peste cadavre î n

dreapta şi î n st â nga. Ce­au f ă cut cu… cu primul trup dup ă aceea?

— El l­a dus înapoi, reî ncepu Miss Marple. A fost o idee ur â tă , dar foarte

inteligent ă . Discu ţ ia noastr ă de la gura focului l­a inspirat. Cadavrul bietei Mary, servitoarea – de ce s ă nu­l folosească ? Şti ţ i, camera familiei Sanders era la ultimul etaj rezervat servitorilor. Camera lui Mary se afla la dou ă u şi

depă rtare. Cei de la pompe funebre nu aveau s ă vină decâ t după ce se întuneca – el s­a bazat pe acest lucru. A c ă rat trupul de­a lungul balconului (era deja

î ntuneric pe la cinci), l­a îmbr ă cat cu una din rochiile so ţ iei şi i­a pus haina ei mare ro şie. Şi atunci a descoperit c ă dulapul pentru p ă lă rii era î nchis! Nu putea face dec â t un singur lucru, s ă ia o pă lă rie de­a servitoarei. Nimeni nu avea să observe. Puse ciorapul cu nisip l â ngă ea. Apoi plecă să ­ şi facă rost de un alibi. Î i telefonă soţ iei, prezent â ndu­se ca domnul Littleworth. Nu ştiu ce i­a spus, era o fată credul ă , cum tocmai v ă spusesem. Dar şi­a luat la revedere de la partenerii de bridge devreme şi o fă cu să nu se î ntoarc ă la „Hydro”, ci aranja cu ea să se înt â lnească î n apropiere de scara de incendiu la ora şapte. I­a spus, probabil, că are o surpriz ă pentru ea. El se î ntoarce la „Hydro” cu prietenii s ă i şi face î n a şa fel ca domni şoara Trollope şi cu mine să descoperim crima î mpreun ă cu el. Doreşte chiar s ă

î ntoarc ă trupul cu fa ţ a î n sus şi eu î l opresc! După care cineva e trimis la poli ţ ie şi el iese din hotel. Nimeni nu i­a cerut un alibi dup ă crim ă . Se î nt â lneşte cu so ţ ia, urc ă pe scara de incendiu şi intr ă în camera lor. Poate c ă ­i spusese deja vreo poveste despre cadavru. Ea se repede la acesta şi el apuc ă ciorapul cu nisip şi o loveşte… O, Doamne! Î mi pare ră u şi acum c â nd mă gâ ndesc. Apoi, repede, î i scoate haina şi fusta, le pune pe umera ş şi o îmbracă î n hainele celuilalt cadavru. Dar pă lă ria nu­i intră . Capul lui Mary are p ă rul scurt; Gladys Sanders avea o claie de p ă r. Este obligat s ă lase pă lăria l â ng ă cadavru şi sper ă că nimeni nu va observa. Apoi duce trupul bietei Mary î napoi î n camera acesteia şi­l aranjeaz ă frumos din nou.

— Pare incredibil, izbucni doctorul Lloyd. Ce riscuri şi­a asumat. Poli ţ i ştii ar fi putut sosi mai devreme.

— Dar, vă aminti ţ i că circuitul era deranjat, ad ăug ă Miss Marple. Asta o

fă cuse tot el. Nu­ şi putea permite ca poli ţ ia să vină prea devreme la locul

crimei. Şi câ nd au venit, au stat o vreme în biroul directorului, înainte de a urca î n camer ă . Acesta a fost punctul cel mai slab – şansa ca cineva s ă poat ă observa diferenţ a dintre o fiin ţă moart ă de două ore şi una decedat ă de numai jum ătate de oră ; dar el s­a bazat pe faptul c ă oamenii care au descoperit primii crima nu au cuno ştinţ e de exper ţ i. Doctorul Lloyd î ncuviinţă .

— S­a presupus c ă omorul a fost comis pe la şapte Iară un sfert, zise

doctorul Lloyd. De fapt, el a avut loc la şapte sau c âteva minute mai t â rziu.

Câ nd chirurgul de la poli ţ ie a examinat cadavrul trebuie s ă fi fost, î n cel mai bun caz, şapte şi jumă tate. El n­avea cum s ă ­ şi dea seama.

— Eu sunt persoana care ar fi trebuit s ă ­mi dau seama, declar ă Miss

Marple. Eu am atins m â na bietei fete şi era rece ca ghea ţ a. Şi totu şi pu ţ in timp

mai tâ rziu, inspectorul vorbea ca şi cum crima ar fi fost î nfă ptuită chiar

î naintea sosirii noastre şi eu n­am v ăzut nimic!

— Ba cred c­ai v ă zut o mul ţ ime, Miss Marple, spuse sir Henry. Cazul s­a

î ntâ mplat î nainte ca eu s ă intru î n serviciu. Nici nu­mi amintesc s ă fi auzit de

el. Ce s­a întâ mplat?

— Sanders a fost sp â nzurat, zise Miss Marple aspru. Şi s­a fă cut o treab ă

bună . N­am regretat niciodat ă contribu ţ ia mea î n a­l aduce pe omul acela î n faţ a justi ţ iei. N­am nici o î nţ elegere pentru modernele scrupule umanitare privitoare la pedeapsa capital ă . Fa ţa ei sobr ă se î nmuie.

— Dar adesea mi­am repro şat cu amă ră ciune că am eşuat î n dorinţ a mea

de a salva via ţ a bietei fete. Dar cine ar fi ascultat de o b ătr â nă care trage

concluzii? Bine, bine… Cine ştie? Poate c­a fost mai bine pentru ea s ă moar ă î n timp ce se simţ ea încă fericit ă , decâ t să fi continuat s ă tr ă iască distrusă şi deziluzionată într­o lume care i s­ar fi p ă rut deodat ă oribil ă . Î l iubea pe tică losul ă la şi avea încredere în el. Niciodat ă nu şi­a dat seama ce tip era.

— Bine atunci, zise Jane Helier, a fost mai bine pentru ea. Chiar mai bine. A ş vrea… Şi se opri.

Miss Marple se uit ă la celebra, frumoasa,populara actri ţă Jane Helier şi dă du bl â nd din cap.

Î nţ eleg, draga mea, spuse ea î ncurajator. Î nţ eleg.

SFÂ RŞ IT

1 Cititorii sunt, probabil, familiariza ţ i cu tramvaiele şi autobuzele britanice.