CURS 10 BŞM AN I ŞM/IM/GM

TEMA: EVENIMENTE EXTREME ÎN MEDIUL ÎNCONJURĂTOR (RISCURI,

HAZARDURI, CATASTROFE) – ASPECTE GENERALE

1. Terminologia privitoare la evenimentele (fenomenele) naturale extreme şi efecte le

posibile (hazarduri, riscuri).
Pot fi menţionate următoarele interpretări din literatură:
¾ Hazardul (termen provenit din cuvântul arab „az-zahr” = joc de zaruri) este definit în
DEX (1984) ca “împrejurare sau concurs de împrejurări (favorabile sau nefavorabile) a
căror cauză rămâne în general necunoscută; întâmplare neprevăzută, neaşteptată”.
Sesizăm în această formulare accentul pus pe rolul imprevizibilului în manifestarea
hazardului.

Riscul se găseşte la intersecţia dintre hazard şi vulnerabilitate (Fig. 1), iar hazardul este cel
mai cuprinzător taxonomic (Cutter, 2001).

Fig. 1. Relaţii cauzale între hazard (H), risc (R) şi vulnerabilitate (V)

Prin urmare, hazardurile au o serie trăsături legate de cauzele şi circumstanţele de

manifestare: momentul, amploarea, direcţia, sensul şi efectul. De exemplu, o furtună este un
fenomen extrem bazat pe necesitate, atributul de hazard fiind aplicabil mai curând elementelor de
manifestare: momentul apariţiei, direcţia vântului, forţa etc.
În acest context, putem defini hazardul ca fiind sursa unui eveniment extrem cu
descărcare energetică într-un moment şi într-o amploare greu de prevăzut (Mac, 2003).
Hazardul este şi o categorie fenomenologică, referindu-se la obiecte şi fenomene (mase de
aer, apă, litomasă, biomasă, populaţii, tornade, epidemii, seisme, avalanşe etc.), la acţiunile acestora
(inundaţii, curgeri noroioase, alunecări de teren, surpări, îmbolnăviri etc) şi la însuşirile lor.

¾ „Evenimentul” implică şi noţiunea de percepere şi recunoaştere a riscului şi hazardului

(ex. poluarea poate fi un eveniment perceput şi recunoscut).
¾ Riscul este definit ca “probabilitatea cu care un eveniment se va putea produce” (Last,
1995). De obicei se recurge la conceptul de risc atunci când evenimentele sunt dincolo
de scara percepţiei umane (ex. probabilitate foarte redusă, intervale de timp foarte mari
sau foarte scurte), sau când incertitudinea joacă un rol cheie în problema de mediu.

De cele mai multe ori asumarea riscurilor se realizează prin acceptare şi prin ignorarea
efectelor pe care le poate genera manifestarea hazardului.

¾ Accidentul reprezintă materializarea acţiunilor unui hazard care au impact minor asupra
unei porţiuni a geosistemului (component sau subunitate teritorială) şi nu determină
dezechilibrarea sistemului astfel încât capacitatea sa de a absorbi rapid fluctuaţiile se
menţine în general nealterată.

1
 ¾ Dezastrul (sinistrul), implică un impact sporit al fenomenului extrem asupra
geosistemului, concretizat în victime umane şi pagube materiale importante a căror
surmontare implică un timp îndelungat întrucât viteza de rezilienţă este redusă.

Pentru cuantificarea şi clasificarea hazardurilor naturale în termeni accesibili percepţiei

umane poate fi utilizată o scară (modificată după Burton et al., 1978) care vizează următoarele
aspecte: frecvenţa - de la rar la frecvent; durata - de la redusă la mare; extinderea areală - de la
limitată la mare; declanşarea - de la lentă la instantanee; desfăşurarea - de la lentă la rapidă;
dispersia - de la difuză la concentrată; evoluţia în timp - de la evoluţia în salturi la cea constantă.

În concluzie, se poate spune că un hazard este un eveniment sau sursă de pericol care
ameninţă viaţa şi/sau proprietatea. Un dezastru este realizarea unui hazard. Dacă dezastrul se
manifestă la nivele macroscalare, el devine o catastrofă. Toate implică variate
răspunsuri/comportamente umane în funcţie de perceperea lor (vezi Fig. 2 cu referire la răspunsul
uman la hazard sau risc în viziunea lui Barrow, 1997).

-viziune fatalistă asupra evenimentelor

externe;
-credinţa că hazardul nu va avea loc;
lipsa acţiunilor -credinţa că oficialităţile pot rezolva
problema („autorităţile ştiu ce au de
făcut”);
-impedimente de natură economică,
socială sau financiară etc.

- protecţie structurală;
- părăsirea ariei supuse riscului;
acţiuni personale - asigurare a vieţii şi bunurilor personale;
Probabilitatea - evacuare temporară.
crescută de
producere a
hazardului
- participarea în sistemul de avertizare;
acţiuni sociale
- ajutorarea în caz de pericol a comunităţii

-presiuni pentru protejare împotriva

hazardurilor;
-presiuni pentru implementarea de măsuri
acţiuni politice de prevenire a hazardurilor;
-presiuni pentru implementarea unor
sisteme de avertizare a producerii
hazardurilor

Figura 2. Răspunsul uman la hazard sau risc (Barrow, 1997)

2
 2. Evaluarea riscului de mediu. Indiferent de scopul final al evaluării riscului – de mediu
şi/sau asupra sănătăţii - se porneşte de la considerentul că măsurarea riscului dă o indicaţie asupra
probabilităţii şi gravităţii efectelor adverse asupra sănătăţii - şi/sau mediului.
În evaluările de risc, riscul reprezintă produsul între două componente:
Risc = p x s
p - probabilitatea de apariţie;
s - gravitatea consecinţelor.
De fapt, riscul este dependent de gradul de hazard, acesta cuprinzând o condiţie, o situaţie sau
un scenariu cu potenţial de a crea consecinţe nedorite. Gradul de hazard va fi determinat în mod
normal prin scenariu de expunere şi efectele potenţiale rezultate la expunere.
Evaluarea riscului de mediu este definit de SETAC (1987) - Society of
Environmental Toxicology and Chemistry - ca fiind "procesul de alocare a magnitudinii şi
probabilităţii pentru efecte adverse rezultate din activităţile umane sau catastrofe naturale".
Într-o altă viziune procesul de evaluare a riscului constă în trei faze majore:
a. Formularea problemei - constă în realizarea modelului conceptual care identifică valorile
ce trebuie protejate (evaluarea ţintelor), datele necesare şi analizele ce trebuie folosite;
b. Caracterizarea riscului - este faza finală a evaluării riscului de mediu care descrie
semnificaţia ecologică a riscurilor identificate în termeni de spaţiu şi timp.
Întocmirea unui studiu de evaluare a riscului este o acţiune extrem de laborioasă şi este
deosebit de important ca abordarea problematică (formularea problemei) să se facă atent, coerent,
minuţios pentru a nu scăpa din vedere nici un aspect de interes. Marea majoritatea autorilor sunt
de acord că cei mai dificili paşi în procesul de evaluare a riscului, după alegerea obiectivului sunt:
- delimitarea arealului de studiu ce va fi analizat nu numai perimetrul obiectivului ci şi zona
adiacentă potenţial supusă influenţei activităţii obiectivului;
- identificarea hazardurilor asociate arealului analizat luând în considerare căile de transport
periculoase spre şi dinspre areal.

3. Exemple de efecte şi costuri asociate riscurilor şi hazardurilor de mediu.

Exemplul 1. Pierderile estimate la 1,5 mld. dolari produse de cutremurul şi alunecările de teren
din Salvador (ianuarie 2001) au reprezentat 10,6% din PIB, în timp ce furtuna tropicală Allison
(iunie 2001) şi furtunile extra-tropicale din aprilie 2001 au afectat PIB-ul S.U.A. cu 0,08%, ceea
ce în realitate înseamnă aprox. 8,5 mld. dolari (UNISDR, 2002).

Exemplul 2. Statele insulare mici, sunt profund îngrijorate de schimbarea climei şi de ridicarea
nivelului mării, probleme care preocupă astăzi toată omenirea, dar într-o măsură categoric mai
redusă. Aproape 50% din operaţiunile de salvare în caz dezastru ale Agenţiei Federale pentru
Managementul Dezastrelor din S.U.A. (Federal Emergency Management Agency - FEMA) sunt

3
influenţate politic mai mult decât de necesităţi reale (Garrett şi Sobel, 2002), cu toate că
manifestările hazardurilor naturale nu au limite administrative sau politice.

Exemplul 3. Astfel, cooperarea greco-turcă după cutremurul devastator din 1999 a fost foarte
eficientă şi a deschis o cale de dialog între cele două ţări. Relaţiile diplomatice foarte reci dintre
S.U.A. şi Cuba sunt depăşite doar de interesele comune în vederea reducerii efectelor manifestărilor
climatice (El Niño, cicloni tropicali). Seceta din anii 1990 a făcut ca ţările din sudul Africii să treacă
peste dispute teritoriale şi să acţioneze în comun. Există opinii conform cărora cutremurul care a
avut loc în Armenia în 7 decembrie 1988, ar fi avut un rol de accelerare a proceselor de
“perestroika” din U.R.S.S. Cater (2000) susţine că acest cutremur a însemnat admiterea pentru
prima dată de către U.R.S.S. că nu poate face singură unui dezastru natural (a), acceptarea de ajutor
extern, fapt fără precedent (b), şi preşedintele de atunci, Mihail Gorbaciov, a realizat şi admis
ineficienţa infrastructurilor şi dotărilor sovietice comparativ cu cele occidentale (c). În acelaşi sens,
a contribuit şi dezastrul tehnologic de la Chernobyl din aprilie 1986, cel mai grav accident nuclear
din lume, responsabil de decesul a cca. 126.000. persoane (Mileti, 1999).

Exemplul 4. În privinţa dificultăţii de identificare a caracteristicilor comune utilizate în

clasificare, un exemplu concludent este oferit de Burton et al. (1978) referitor la două hazarduri
de acelaşi tip care au afectat Bangladeshul şi S.U.A. cu efecte radical diferite. Ciclonul tropical
din noiembrie 1970 a provocat în Bangladesh cel puţin 225.000. de morţi şi pagube materiale în
valoare de circa 63 milioane dolari, iar ciclonul tropical Agnes din iunie 1972 a determinat
pierderi de 3,5 miliarde de dolari şi circa 120 de morţi în S.U.A. Cercetătorii mai sus menţionaţi
identifică 6 caracteristici comune celor două hazarduri, dar există schimb şi diferenţă majoră
care face dificilă încadrarea celor două evenimente în aceeaşi categorie: în S.U.A. au fost
evacuate 250.000. de persoane şi au murit peste 100, iar în Bangladesh au murit 250.000. de
persoane; pagubele materiale au avut şi ele valori foarte diferite.

Surse bibliografice:
1. Bălteanu, D. (1992), Natural hazards in Romania. Rev. Roum. de Geogr., t. 36: 47-57.
2. Bălteanu, D. (1997), Geomorpholgical hazards in Romania. Geomorphological Hazards of
Europe. Edited by Embleton & Embleton, Elsevier, Amsterdam, pag. 409-420.
3. Bălteanu, D., Dinu, M., Cioacă, A. (1989), Hărţile de risc geomorfologic. SCGGG - Geogr.,
XXXVI: 9-13.
4. Blaikie, P., Cannon, T., Davis, I., Wisner, B. (1994), Natural hazards, people’s vulnerabilty, and
disasters. Routledge, London and New York, 284 p.
5. Bogdan, O., Niculescu, E. (1999), Riscurile climatice din România, Sega International,
Bucureşti, 280 p.
6. Bogdan, O., Niculescu, E., (1999), Fenomene climatice de risc, Ed. Univ din Bucureşti.
7. Cheval, S. (2002), Semnificaţia actuală a studiului hazardurilor naturale. În “Riscul în economia
contemporană”, Edit. Academica, Galaţi: 118-121.
8. Ciulache, S., Ionac, N. (1995), Fenomene atmosferice de risc şi catastrofe climatice. Edit.
Stiinţifică, Bucureşti, 180 p.
9. Grecu, F. (1997), Fenomene naturale de risc. Geologie şi geomorfologie. Edit. Univ. din
Bucureşti, 144 pag.
10. http://www.hazarduriro.home.ro/concepte_actuale.htm#TERMINOLOGIA_UTILIZATA_ÎN_C
ERCETAREA_HAZARDURILOR_NATURALE
11. Mac, I., (2003), Ştiinţa Mediului, Ed. Europontic, Cluj-Napoca.
12. Mitchell, J.T., Cutter, S.L. (1999), Global change and environmental hazards: is the world
becoming more disastrous?, <http://www.aag.org/HDGC/www/hazards/toc.html>
13. Moldovan, Fl., (2003), Fenomene climatice de risc, Ed. Echinox, Cluj-Napoca.