Consumatorii europeni doresc ca alimentele sa fie sigure si sanatoase.

Preocuparea majora a
Uniunii Europene este aceea de a se asigura ca alimentele consumate sunt toate la acelasi nivel al
standardelor, pentru toti cetatenii sai, indiferent daca alimentele sunt produse in interiorul UE,
sau sunt importate. Activitatea depusa pentru ameliorarea sigurantei alimentelor are o istorie
veche, dar, in ultimele doua decenii a cunoscut o efervescenta majora. Acest lucru s-a produs ca
raspuns la marile crize din anii 90: criza vacii nebune, criza furajelor contaminate cu dioxina
si falsificarea uleiurilor de masline. Scopul nu a fost doar acela de asigura un pachet de acte
normative privind siguranta alimentelor, adus cat mai la zi, dar si asigurarea consumatorilor cu
cat mai multe informatii privind riscurile potentiale si actiunile care sunt intreprinse pentru
minimizarea lor. Nu exista nimic pe lume despre care sa se poata spune ca se afla la risc zero, sau
reprezinta risc 0, dar UE face tot ce-i sta in putinta, printr-o strategie cuprinzatoare de siguranta a
alimentului, pentru a tine riscurile la un nivel minim, cu ajutorul standardelor moderne pentru
aliment si de igiena, elaborate doar in baza celor mai avansate cunostinte stiintifice. Siguranta
alimentului incepe de la ferma. Regulile trebuie sa se aplice de la ferma la furculita, atat pentru
alimentele produse in UE, cat si pentru cele importate din cele patru zari ale lumii.
Siguranta alimentului reprezinta o prioritate de varf pentru UE. Reglementarile aferente s-au
consolidat si inasprit din 2000 incoace, in scopul asigurarii ca alimentele consumate de cetatenii
europeni sa fie sigure. Acest nou mod de abordare este mai integrat: furajele si alimentele sunt
urmarite cu mare grija de LA FERMA LA FURCULITA. Autoritatile UE evalueaza cu atentie
riscurile si cauta sa obtina cel mai bun aviz stiintific, inainte de a impune restrictii, sau de a
aviza, la randul sau, orice produs, ingredient, aditiv, sau OMG. Aceste lucruri se aplica tuturor
furajelor si alimentelor, indiferent de unde ar proveni ele, dinauntrul, sau dinafara UE.
Siguranta nu inseamna insa uniformitate. UE promoveaza diversitatea, bazata pe calitate.
Legislatia europeana protejeaza alimentele traditionale si produsele provenind din anumite zone
geografice, asigurand consumatorii cu informatii care sa-i ajute sa le poata distinge de copii. UE
isi incurajeaza tot mai insistent fermierii sa se concentreze asupra calitatii, nu numai a
alimentelor, dar si a mediului in care isi realizeaza produsele.
UE respecta si dreptul consumatorului la alegere bazata pe informatie. Incurajeaza dezbaterile
publice, cere etichetare informativa si publica avizele stiintifice pe care le primeste, astfel incat
consumatorii sa poata avea incredere in alimentele pe care le consuma.
Comisia Europeana apreciaza siguranta alimentara ca fiind unul dintre cele mai importante aspecte asupra caruia sa se axeze cercetarea si
inovarea, cu att mai mult cu ct spatiul de circulatie a produselor alimentare s-a extins n 2004, si urmeaza o noua extindere n 2007, ajungnduse la o suprafata totala de 4.750.000 Km2. n acest scop, prin Carta Alba a Sigurantei Alimentare (2000) a instituit EFSA - Autoritatea Europeana
pentru Siguranta Alimentara. EFSA s-a nascut prin regulamentul Parlamentului European si al Consiliului European (EC) No 178/2002 din 28 ianuarie
2002.
Exista patru elemente importante care compun strategia UE in domeniul sigurantei alimentului:
reglementarile privind siguranta alimentelor si furajelor;
asigurarea informatiilor stiintifice independente si disponibile pentru public;
activitatile de verificare a implementarii reglementarilor si a mecanismelor de control al proceselor;
recunoasterea drepturilor consumatorilor de a face alegeri bazate pe informatie completa in ceea ce priveste originea alimentului si continutul
sau.
n temeiul si n conformitate cu dispozitiile tratatelor constitutive, institutiile UE cu competente n procesul legislativ adopta, n esenta,
urmatoarele acte normative: Regulamentele, Directivele, Deciziile, Recomandarile, Acordurile si conventiile.
Primele reglementari privind siguranta alimentului dateaza inca din primele zile de existenta ale UE. Crizele care au afectat siguranta alimentelor
din anii 90 au subliniat ca era necesara inlocuirea a ceea ce devenise un set de norme amestecate, haotice, referitoare mai ales la alimentul
pentru consum uman, cu o abordare mai simpla si mai acoperitoare. Noua abordare a acordat o atentie deosebita si riscurilor pe care le comporta
nutreturile contaminate utilizate pentru hrana animalelor. Rezultatul a fost crearea unei noi bucatele din umbrela de acte normative, cunoscuta
sub numele de Legea Generala a Alimentului (transpusa la noi in Legea 150 / 24 mai 2004, privind siguranta alimentelor), cu aplicare graduala in
perioada cuprinsa intre 2002 si 2005.

Politica Agricola Comuna (CAP) a avut intotdeauna in vedere garantarea sigurantei alimentelor pe care le consuma europenii. Si totusi, la inceput,
accentul se punea mai mult asigurarea cantitatilor de alimente necesare in UE (securitate alimentara), atat in anii cu productie agricola buna, cat
si in cei cu productie agricola slaba.
CAP viza asigurarea de venituri stabile fermierilor, prin garantarea de piete pentru produsele lor, chiar si prin achizitionarea si stocarea oricarui
surplus de produse. Pe masura trecerii timpului s-a constat ca aceasta politica este excesiv de costisitoare, ducand la producerea de lacuri intregi
de lapte si vin si de munti de surplus de carne si unt, care erau achizitionate si stocate si, in unele cazuri indepartate / distruse, pe seama
cheltuielilor UE.
UE pune astazi un mai mic accent pe cantitate decat in trecut, acordand o tot mai mare importanta mentinerii calitatii si rolului si nivelului
veniturilor fermierilor individuali. De exemplu, UE ofera suport fermierilor care participa la programele care au scopul de a imbunatati si asigura
calitatea produselor agricole si a proceselor de productie.
Se acorda o atentie deosebita asupra a ceea ce poate intra in alimentele pe care le consumam, inca din faza de cultura (plante) sau crestere
(animale), in faza de producere, sau de procesare. E important de stiut ce consuma animalele care ne furnizeaza alimente sau devin ele insele
alimente.
Amenintarile asupra alimentelor, din ultimele decade, au pus in evidenta riscurile de contaminare de la diverse tipuri de furaje, in special dde la
cele utilizate in fermele de crestere intensiva. In consecinta, legislativul UE pune un accent deosebit pe protectia sanatatii omului si animalelor.
Prin alte reglementari se stabilesc nivelurile de minerale si vitamine din suplimentele alimentare, concentratiile limita pentru substantele minerale
din apa imbuteliata si compozitia alimentelor cu destinatie nutritionala speciala (alimentele pentru sugari si copii mici, alimentele pentru slabit,
pentru scopuri terapeutice speciale si pentru dietele sportivilor).
Reglementarile nu se refera doar la ceea ce pot cuprinde aceste alimente, dar si la ceea ce trebuie sa cuprinda etichetele in ceea ce priveste
ingredientele. Pentru a se evita orice risc pentru sanatatea publica, UE este la fel de stricta in privinta cantitatilor de pesticide, sau de reziduuri de
produse medicamentoase de uz veterinar, ce ar mai putea ramane in alimentele puse in consumul uman.
Utilizarea hormonilor, pentru stimularea cresterii animalelor, este interzisa. In plus, exista standarde si pentru materialele care vin in contact cu
alimentele, indeosebi materialele plastice, pentru a se asigura ca acestea nu pot contamina alimentele cu substante periculoase, care ar putea fi in
compozitia lor. Reglementarile UE permit iradierea plantelor medicinale si condimentelor, pentru a le conferi siguranta microbiologica. Unele state
membre permit chiar iradierea si a altor alimente, pentru a le prelungi durabilitatea, sau pentru a reduce pericolele la adresa sanatatii publice.
Dar utilizarea tehnicilor de iradiere este strict reglementata si, in orice caz, nu are utilizare larga.
Daca alimentele trebuie sa fie sigure, animalele de la care provin alimentele trebuie sa fie sanatoase.
UE trateaza foarte serios nevoia de asigurare a sanatatii animalelor prin aplicarea unor bune practici veterinare si prin prevenirea producerii de
episoade de imbolnavire prin boli contagioase, cum sunt febra aftoasa si pesta porcina, sau gripa aviara. Daca se produce un focar de imbolnavire,
acesta este monitorizat cu grija, fiind intreprinse masurile necesare prevenirii diseminarii, controlului focarului.
Pentru a se preveni intrarea unui animal bolnav in lantul alimentar, toate animalele si toate produsle obtinute de la animale trebuie sa intruneasca
cerintele stricte de sanatate, inainte de a fi importate sau comercializate in UE. Reglementarile UE mai cer ca animalele sa fie identificate, pentru
asigurarea trasabilitatii lor. Ele trebuie inregistrate, marcate si acompaniate de un documente (pasaport), in functie de tipul de animal.
Reglementarile sunt aceleasi atat pentru alimente, cat si pentru furaje, iar autorizatiile sunt limitate pe o perioada de 10 ani. Procedurile stricte
din acest proces includ o larga consultare publica.
Atunci cand elaboreaza politicile de siguranta a alimentului si stabileste nivelul acceptabil de risc, UE ia decizii pe baza unor consilieri stiintifice si
pe baza ultimelor evolutii tehnologice.
Comisia Europeana se consulta cu Comitetul Permanent constituit pentru Lantul Alimentar si Sanatate Animala, comitet in care fiecare tara membra
este reprezentata. Intrucat in permanenta apar alimente si metode de productie noi, UE evalueaza in mod constant riscurile pe care acestea le pot
reprezenta. Noul organism EFSA, infiintat in 2002, joaca un rol central in acest proces.
Inainte de a se lua o decizie asupra masurii in care un aliment sau un furaj este sau nu sigur pentru a fi consumat, sau daca sa se permita ca un
anumit ingredient sau aditiv sa fie utilizat, UE solicita consilierea stiintifica.
UE are reglementari specifice care vizeaza cateva dintre aceste amenintari si reglementari generale de igiena pentru toate alimentele si furajele,
actualizate ca parte a intregului pachet de reglementari pentru siguranta alimentului, elaborate in ultimii cativa ani.
Operatorii din domeniul alimentului trebuie sa-si identifice fiecare punct din procesul de productie care este critic pentru siguranta alimentului.
Odata realizat acest lucru, trebuie sa-si elaboreze, realizeze si aplice in practica, sa mentina si sa revizuiasca continuu, procedurile de siguranta
(sistem HACCP).
Unele exceptii de la cerinta punerii in practica a unui sistem HACCP sunt permise doar pentru foarte micii producatori, sau pentru cei care
furnizeaza produse la poarta, pentru a nu fi amenintata derularea unei afaceri foarte mici, prin mijloace foarte costisitoare.
Exceptiile nu se fac insa de la regulile de igiena de baza, dar etichetele ar trebui sa mentioneze ca in unitate nu se aplica sistemul HACCP.
Oamenii doresc si au si dreptul sa stie ce mananca. Regulile privind etichetarea alimentelor recunosc tocmai acest drept.
Principiul fundamental al reglementarilor UE privind etichetarea alimentelor este acela conform caruia consumatorilor trebuie sa li se dea toate
informatiile esentiale privind: compozitia unui produs, cin este producatorul, metodele de pastrare si de preparare.
Producatorii sunt liberi sa ofere si alte informatii, daca doresc, dar acestea trebuie sa aiba acuratete, sa nu induca in eroare consumatorul, si sa nu
pretinda ca vreun aliment poate preveni, trata, sau vindeca vreo boala.
Cerintele privind etichetarea sunt actualizate permanent, pentru a reflecta evolutia in domeniul stiintei si modificarile din asteptarile
consumatorilor. Modificarile recente reflecta preocuparea publica, de exemplu, pentru ESB (boala vacii nebune): consumatorii doresc cat mai
multe informatii despre carnea de vita pe care o cumpara. Etichetele trebuie sa mentioneze unde a fost nascut, crescut, ingrasat, abatorizat si
transat animalul.
Consumatorii mai vor sa stie daca alimentele contin OMG, sau componente care pot determina producerea de alergii alte motive ale recentelor
modificari. Daca un aliment contine OMG, sau daca este derivat din produse ce contin OMG, atunci eticheta trebuie s-o spuna.
Unor categorii de alimente li se aplica reglementari specifice. De exemplu, prezenta chininei si cofeinei in alimente trebuie indicata clar.
Provocarea cea mai mare in schitarea unor reglementari moderne privind etichetarea este aceea de a mentine echilibrul intre a furniza
consumatorilor cat mai multa informatie si, in acelasi timp, a nu supraincarca eticheta cu informatii care fac dificila citirea si intelegerea.
UE recunoaste ca nu toti consumatorii doresc doar siguranta pentru alimente; ei doresc si ca alimentele sa fie nutritive.
Mai mult, o buna nutritie este un subiect a carui importanta este in crestere in politicile de sanatate publica din UE. Obezitatea este din ce in ce
mai frecventa. Dieta sanatoasa reprezinta un element important in incercarile de a modifica aceasta tendinta. UE nu intentioneaza sa intre in

detalii care privesc ce mananca oamenii si nici sa le dicteze stilurile de viata, dar are un rol in a ajuta cetatenii europeni sa ia decizii pe baza de
informatii si sa asigure ca ceea ce se pretinde in etichetare, este adevarat si fundamentat stiintific.
UE este cel mai mare importator din lume de alimente si cea mare piata de desfacere pentru alimente din tarile in curs de dezvoltare.
UE face presiuni pentru adoptarea celor mai inalte standarde posibil, nu numai in domeniul sigurantei alimentului, dar si pentru protectia mediului,
dezvoltare rurala, productie sustenabila si bunastarea animalelor.
UE realizeaza faptul ca aceste standarde sunt dificile si costisitoare pentru tarile in curs de dezvoltare si, de aceea, acorda asistenta tehnica,
pentru a le ajuta sa atinga aceste standarde. Aceasta asistenta poate aduce beneficii indirecte si tarilor preocupate de propriile standarde pemtru
alimente si sanatate, reducand astfel numarul deceselor care au drept cauza apa si alimentele contaminate. Anual, aproximativ 2 milioane de copii
din tarile in curs de dezvoltare decedeaza datorita acestor cauze.
UE contribuie, deasemeni, la campaniile de constientizare care incurajeaza consumatorii UE sa cumpere doar alimente comercializate corect, adica
alimente care nu sunt doar sigure, dar care, in plus, provin de la producatori carora li se plateste un pret corect, care au fost manipulate si
procesate de lucratori care sunt tratati corect.
Producatorii si procesatorii trebuie sa se supuna unui mare numar de reglementari pe domenii foarte specifice. Ideile de baza ale acestor
reglementari sunt acelea ca:
trebuie se se asigure ca toate alimentele sunt sigure, la nivelul cel mai inalt al tehnicilor si tehnologiilor actuale;
trebuie asigurata informarea continua a consumatorilor, dandu-li-se sansa de a face o alegere cat mai informata.
Pentru realizarea sigurantei alimentului se pot aplica trei niveluri de masuri igienice. Mai intai se pot aplica Principiile generale de igiena a
alimentului, asa cum sunt ele mentionate in Codul Codex.
Aceste principii constituie fundamentul sigurantei alimentului. Pentru anumite sectoare din industria alimentului se pot aplica cerinte
suplimentare, ele fiind cuprinse in Codurile specifice de bune practici (de igiena si de productie) (GMP/GHP).
Aceste doua tipuri de cerinte, care se regasesc si in legile si reglementarile privind alimentul, formeaza baza pentru GMP si GHP. Codurile acopera,
de obicei, si cerinte de ordin nutritional, sau alte cerinte privind alimentele. In cele din urma se poate aplica sistemul HACCP pentru obtinerea unui
grad mai inalt de asigurare ca alimentul produs, procesat, comercializat, etc., este sigur.
HACCP este o metoda de asigurare a sigurantei alimentului care completeaza codurile cuprinzand principiile generale de igiena a alimentului.
Astazi, HACCP a devenit o parte a igienei alimentului si a sistemului de asigurare a sigurantei alimentului. Igiena alimentului, ea insasi, poate fi
plasata in contextul programelor de asigurare a calitatii alimentului.
Calitatea se poate defini ca fiind caracterul esential, sau o trasatura distinctiva ale unui lucru sau persoane. Ea nu poate fi masurata totusi printrun singur parametru. Din punct de vedere comercial, calitatea se refera la totalitatea trasaturilor si caracteristicilor unui produs, sau serviciu, care
ii confera abilitatea de a satisface nevoile implicite sau explicite.
Aplicate alimentului, pot fi mentionate mai multe tipuri de calitate, cum ar fi: organoleptica, functionala, nutritionala si igienica.
Din punctul de vedere al consumatorului, sunt importante toate aceste caracteristici ale alimentului, ca si relatia pret / calitate. Industria incearca
sa satisfaca cerintele consumatorilor. Din punct de vedere al sanatatii publice, calitatile igienice si nutritionale ale alimentului sunt prioritare.
Celelalte caracteristici ale alimentului sunt importante doar in masura in care ele pot afecta acceptabilitatea de catre consumatori.
Intre diferitele caracteristici, siguranta este cea mai importanta pentru toate partile: industria alimentara, consumator, autoritatile de sanatate
publica.
Cu toate acestea, aceasta caracteristica a alimentului este cel mai adesea trecuta cu vederea.
Organizatia Internationala pentru Standardizare (ISO) a formulat o serie standarde pentru sisteme de calitate, cunoscute ca seria ISO 9000. Ca
urmare a tendintei de globalizare a comertului si a nevoii unei metode uniforme de evaluare a sistemelor de asigurare a calitatii, aceste standarde
au sporit in importanta in industrie. Furnizorii de bunuri si servicii le utilizeaza pentru furniza dovezile obiective ca sistemele lor de asigurare a
calitatii le confera capacitatea de a intruni standardele.
Unele organizatii pentru standarde utilizeaza standardele ISO nemodificate; altele au adoptat propriile sisteme de numerotare, pastrand identice
textele standardelor ISO (Romania transpune cu SR). Comunitatea Europeana a decis sa adopte sistemele de calitate bazate pe seria denumita EN
29000.
Seria ISO 9000 include 5 documente. Trei dintre ele (ISO 9001, ISO 9002 si ISO 9003), sunt standarde privind sistemele de asigurare a calitatii.
Cel mai important model de asigurare a calitatii, care este ISO 9001, cuprinde 20 de cerinte. Standardul prevede cerintele pentru ceea ce trebuie
sa constituie elementele unui sistem de asigurare a calitatii. Nu acopera totusi care este calitatea dorita si nici aspectele tehnice privind modul
de realizare a acesteia.
ISO 9001, ISO 9002 si o parte din ISO 9003 stipuleaza nevoia de siguranta si conformitate a unui produs. O serie de elemente (ex.: verificarea)
introduc cateva aspecte ale HACCP. Trebuie mentionat aici ca o parte din terminologia utilizata in seria ISO 9000 este diferita de de cea din
sistemul HACCP (ex.: actiunea corectiva).
Cu toate acestea, standardele ISO 9000 sunt compatibile cu programele HACCP, multe dintre elementele sale reprezentand un suport pentru pentru
implementarea HACCP. De exemplu, clauza privind calitatea pentru specificatii si design, aprovizionare si productie (controlul de calitate al
produselor), este compatibila cu filozofia HACCP, care asigura ca exista preocupare pentru siguranta, incepand cu materiile prime si terminand cu
etapa de consumator.
In rezumat, standardele ISO 9000 sunt utilizate pentru evaluarea programelor de asigurare a calitatii alimentului, dar nu ofera orientare in ceea ce
priveste cerintele tehnice necesare pentru atingerea nivelului de calitate cerut. Obiectivul unui program de asigurare a calitatii este acela de a
sugera actiunile adecvate si de a asigura ca acestea sunt indeplinite.
Igiena alimentului este parte a programului de asigurare a calitatii alimentului: alimentul produs, procesat, comercializat este sigur si este adecvat
consumului uman. HACCP trebuie sa fie privit ca parte a igienei alimentului si ca o metoda de asigurare a sigurantei alimentului, care completeaza
aspectele generale ale unei culturi de MANAGEMENT TOTAL AL CALITATII, ca si principiile specifice de igiena a alimentului, si sa asigure ca sunt
aplicate masurile esentiale de siguranta.
Inca din anii 90, UE si-a conturat cel de-al treilea element pentru strategia sa pentru siguranta alimentului sistemul pentru verificarea si
asigurarea conformarii la reglementarile din domeniul sigurantei alimentului.
Aceste modificari au rolul de a clarifica cine ce face si de a oferi consumatorilor europeni acelasi nivel de protectie, oriunde ar trai ei. S-a produs o
schimbare in sensul indepartarii de activitatea de prelevare regulata, dar la intamplare de probe, catre o aplecare mai atenta asupra celor mai
serioase surse de risc.
Riscul poate fi astazi mai mare, deoarece pot fi comercializate, intr-un timp scurt, cantitati mari din acelasi produs, pe arii geografice extinse, sau
pentru ca alimente in cantitati mari pot proveni din zone geografice susceptibile de a furniza o anumita boala a plantelor sau animalelor.
UE si-a extins atentia asupra definirii sigurantei alimentului. Fara a se concentra doar asupra contaminarii, autoritatile UE isi extind acum

activitatilor de verificare mai sistematica a masurii in care produsele indeplinesc cerintele de informare a consumatorului si reglementarile privind
a ceea ce alimentele si furajele pot sau nu pot sa contina.
Oficiul Veterinar si pentru Alimente (FVO), care este un brat al Comisiei Europene cu locatia in Grange, Irlanda, joaca un rol important in
verificarea masurii in care sunt aplicate reglementarile. Echipa FVO, formata din aproximativ 100 de inspectori, calatoreste in lungul si latul nu
numai UE, ci si lumii intregi, pentru a verifica daca mecanismele de control si de constrangere sunt aplicate pretutindeni.
Ca parte a acestor verificari la fata locului, inspectorii pot vizita unitati de producere, sau de procesare, pentru a stabili daca aceste mecanisme
sunt aplicate in practica. Daca este necesar, FVO poate trimite in teren inspectori, in cazul producerii de focare de imbolnavire, atat in interiorul,
cat si in exteriorul UE.
Important ::::::::::::Siguranta alimentului inseamna minimizarea riscului. UE isi in serios responsabilitatea pentru managementul si controlul
riscului intr-o piata mondiala a alimentului intr-o continua miscare. UE ia decizii bazate pe date stiintifice, intr-un mod foarte transparent, atat
pentru oamenii de stiinta, fermieri, producatori de alimente sau consumatori.
In acelasi timp, UE are convingerea ca standardele de siguranta a alimentului trebuie sa promoveze, nu sa ingradeasca alegerea si calitatea. Scopul
nu este acela de a descuraja inovatia si de a omogeniza marea varietate de produse alimentare de pe piata europeana, ci de a elabora standardele
fundamentale de siguranta, standarde care sa serveasca drept baza de crestere si dezvoltare a calitatii si excelentei.
Riscul nu va putea fi eliminat niciodata in totalitate. Si totusi, prin stabilirea unor standarde inalte, prin evaluarea continua a riscurilor si prin
aplicarea masurilor bazate pe informatie stiintifica inddependenta, UE poate sa se laude cu politici de siguranta a alimentului conforme legilor
artei.
Siguranta alimentului nu inseamna uniformizarea alimentelor in intregul spatiu european. Doar sistemul de asigurare a sigurantei alimentului este
comun tuturor tarilor membre, dar el are suficienta flexibilitate pentru a asigura respectarea diversitatii, a specificului local. Este loc aici pentru
alimentele traditionale si specialitatile locale.
De fapt UE promoveaza activ diversitatea si calitatea. UE asigura protejarea unor alimente traditionale distinctive, asociate zonelor diferite, sau a
unor metode de productie, impotriva copierii fara indeplinirea procedurilor legale si sprijina, incurajeaza, obtinerea de produse naturale (cultivare
a plantelor / crestere a animalelor prin metode organice, naturale). ;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;
Siguranta alimentelor nu poate deveni un fapt real decat daca ea constituie o responsabilitate a tuturor celor implicati in domeniul alimentar, de la
profesionisti la consumatori. De-a lungul lantului alimentar, sunt implementate diverse proceduri si mecanisme de control, care se asigura ca
alimentele care ajung pe masa consumatorului sunt comestibile si ca riscul contaminarii este resus la minim, in asa fel incat populatia sa fie mai
sanatoasa in urma beneficiilor aduse de alimente sigure si sanatoase. Totusi, riscul zero in alimente nu exista si trebuie sa fim constienti de faptul
ca cea mai buna legislatie si cele mai bune sisteme de control nu ne pot proteja intru totul impotriva celor care au intentii rele.
Cel mai bun mod in care putem sa punem in practica siguranta alimentelor este sa fim bine informati referitor la principiile de baza ale producerii
alimentelor si a tratarii lor sigure la noi acasa.