CAPITOLUL 4

4.1 Teoria economică în era computerelor

4.2 Formarea economistului şi stimularea modului de a gândi

ca un economist

Pachet pedagogic
Economia ca ştiinţă şi noua economie

ECONOMIA CA ŞTIINŢĂ
ŞI NOUA ECONOMIE

Economia ca ştiinţă ocupă un loc special în cadrul sistemului ştiinţelor

economice, asimilând sistematic valenţele cunoaşterii economice ştiinţifice în
dinamica ei permanentă.

4.1 Teoria economică în era computerelor

Teoria economică are funcţia principală de a elabora concepte, de a

identifica determinantele şi efectele fenomenelor, de a ordona legăturile generale şi
de durată ce se stabilesc între ele, de a deduce din realitate o explicaţie simplificată
a funcţionării economiei. Cerinţele majore care determină nevoia de reflecţie, de
incitare la o analiză atentă şi de includere a concluziilor în cadrul teoriei economice
generale sunt: transformările profunde generate de progresul ştiinţifico-tehnic şi
ecologic, creşterea bogăţiei concomitent cu cea a sărăciei, substituirea muncii brute
cu informaţia şi cunoaşterea, amplificarea metodelor de fabricaţie sofisticate,
dependente în mare măsură de computere şi biotehnologii, accentuarea crizei
problemelor globale ale omenirii.
În asemenea împrejurări specifice erei computerelor, s-a conturat conceptul
de Nouă economie, ca realitate a începutului mileniului trei. Prima oară noţiunea de
noua economie a fost relevată în anul 1996 în publicaţia Business Week, ca model
economic de provenienţă americană, de expresie liberală, ca o sinteză între realităţi,
aspiraţii şi anticipări spre care se consideră că va trebui ca toate economiile ţărilor
lumii 1 să evolueze. Lansarea acestui concept a generat o mare preocupare pentru
mulţi specialişti economişti, sociologi, psihologi şi politicieni din Europa şi Asia,
formulându-se atât opinii favorabile, precum şi unele nuanţări sau chiar reticenţe.
Noua economie îşi are geneza în dinamica economică marcată de
amplificarea şi diversificarea sectoarelor economice de mare performanţă, de
expansiunea mijloacelor informaţionale, de creşterea rolului mass-mediei în
promovarea ideilor şi realităţilor economice.

1
Paul Tănase Ghiţă, Convergenţe. Aşteptări şi realităţi observabile, în „Convergenţe economice”,
Bucureşti, Editura Economică, 2002, p. 22 şi urm.
 Teorie economică generală ● Microeconomie

Noua economie este definită ca economia bazată pe cunoaştere ştiinţifică, având

ca trăsături fundamentale: producerea de cunoştinţele ştiinţifice prin inovare continuă,
diseminarea acestor cunoştinţe la toţi membrii societăţii; utilizarea cunoştinţelor avansate
în toate domeniile, începând cu cele tehnologice şi de management al activităţilor umane;
educaţia specialiştilor, a întregii populaţii pe baza acestor cunoştinţe, printr-un sistem de
educaţie elevat şi training susţinut de inovare şi creativitate ştiinţifică; manifestarea noii
economii pe pieţe internaţionalizate, dinamice etc.

În sens restrâns, noua economie desemnează sectoarele noilor tehnologii

de informaţii şi comunicaţii, precum: informatică materială şi logică; totalitatea
mijloacelor de comunicaţie şi informaţii (telefon, fax, Internet, televiziune etc.);
activităţile care folosesc noile tehnologii.
În sens larg, noua economie reprezintă sintagma folosită pentru descrierea
transformărilor structurale determinate de implementarea noilor tehnici şi
tehnologii, care schimbă comportamentele economice la toate nivelurile de
agregare ale economiei.
Rezultă că noua economie prezintă, în sinteză, următoarele trăsături
fundamentale: este o economie globală, accesibilă în întreaga lume; favorizează
producerea de bunuri intangibile, adică produse ale muncii intelectuale; este
interconectată printr-un sistem complex de reţele. În acest fel, noile tehnologii pun
bazele unui nou sistem economic, în cadrul căruia se trece de la teritorii la
ciberspaţii, de la pieţe la reţele, de la dreptul de proprietate la dreptul de acces, de
la vânzarea de bunuri tangibile la timp.

Spre deosebire de economia tradiţională, noua economie este apreciată ca un

sistem complex, evolutiv şi adaptativ, ce se întemeiază pe neofactori de producţie,
apelează la comerţul electronic şi la alte instrumente moderne ale e-dezvoltării, pune
accentul pe avantajul competitiv, pe echipe multifuncţionale, are ca topici predilecte
dezechilibrul, instabilitatea, fluctuaţiile, haosul. Ea implică fuziunea proceselor mari,
precum: progresul tehnologic rapid, îndeosebi în privinţa tehnologiilor informatice şi de
comunicare, accelerarea procesului de internaţionalizare a unei părţi a economiei
mondiale şi modificările induse în mediul financiar internaţional. Esenţa noii economii
tinde spre o economie financiar-monetară şi valutară.

Pornind de la unul dintre cele mai importante fenomene, Internetul, şi de la

revoluţia computerelor care l-au creat, ţinând seama de declinul IBM şi
ascensiunea Microsoft, putem aprecia mai bine rolul şi funcţiile teoriei economice
generale. Tehnologiile se schimbă rapid, iar teoria economică continuă să ghideze
activităţile umane raţionale, ne permite să înţelegem mai bine cum funcţionează
economiile la începutul mileniului trei.
Economia ca ştiinţă şi noua economie

Profundele transformări care îmbogăţesc mediul creat de om, ca şi

amplificarea relaţiei între om şi mediul ambiant, deschid noi orizonturi cunoaşterii
şi creativităţii ştiinţifico-tehnice, economice şi ecologice. Este vorba de vocaţia
omului de a crea punţi şi de a înlesni trecerea de la o perioadă la alta a evoluţiei
societăţii, în general, şi a economiei, în special, parcurgându-se un anumit tip de
mişcare, tranziţia fiind permanentă. Tranziţia prezentă este demonstrată de teoria
economică, ca fiind o tranziţie la economia de piaţă concurenţial-funcţională,
înfăptuită pe coordonate de mare eficienţă economică sistemică, de etică şi justiţie
socială, de favorabilităţi pentru toţi oamenii, în acord cu manifestarea trăsăturilor
lor privind instrucţia profesională, disciplina, capacitatea intelectuală şi capacitatea
de risc, puterea de muncă, tenacitatea, spiritul de economie, toate acestea
constituind valori umane autentice.
Lumea de astăzi este foarte diversă, plină de etichete noi, caracterizată prin
mari decalaje, prin categorii distincte de avuţie şi bunăstare. Pentru a înţelege şi a
aprecia corect spectacolul tulburător al lumii prezente şi viitoare este necesară
teoria economică, drept sursă de referinţă concentrată, care să asigure o orientare
rapidă în păienjenişul de interdependenţe tot mai accentuate. Teoria economică
cuprinde multiple probleme, dintre care unele centrale, a căror existenţă se referă la
îndrumarea metodologică pentru ca studiul economic să fie orientat spre trasee
valide şi fructuoase de abordare, asigurându-i raţionalitatea prin includerea
momentului problematizării în ierarhia actelor epistemologice.
În general, a gândi ca un economist înseamnă să conştientizezi problemele
economice şi nu numai, precum şi necesitatea soluţionării lor, aşezându-le la
începutul întregii investigaţii ştiinţifice. Aceasta constă nu neapărat în a cerceta
ceva pentru prima dată, ci în a stabili relaţii solide între ceea ce era cunoscut
dinainte şi ceea ce, până în prezent, este necunoscut sau mai puţin clarificat.
Procedeul metodologic ţinteşte atât acumularea de noi date, cât şi sistematizarea
celor deja existente, clarificarea unor noţiuni ce ţin de aşa-numitele „teme eterne”,
precum şi elaborarea de noi noţiuni. Astfel, se impune cu tot mai multă pregnanţă
problema omogenizării limbajului economic, a diminuării disparităţilor
terminologice cu tendinţe de universalizare 2 .

2
E. Dobrescu, T. Postolache, Consemnări economice, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1990,
p. 7-10.
 Teorie economică generală ● Microeconomie

Însuşirea limbajului de comunicare economică în mod corect se impune

atât pentru specialiştii economişti, cât şi pentru toţi agenţii economici, pentru a se
asigura dialogul între ei în contextul economiei de piaţă concurenţial-funcţională,
al circulaţiei libere, ample şi rapide a informaţiilor, al integrării progresive a ţărilor
în economia mondială, globală. Teoria economică permite tuturor oamenilor să-şi
dezvolte un mod de gândire economică elevat, o atitudine problematizatoare,
conducând la progresul cunoaşterii complexităţii economiei moderne, a
mecanismelor ei de funcţionare, la formularea ipotezelor şi soluţiilor pentru
rezolvarea noilor paradigme.
Asimilarea temeinică a teoriei economice în era computerelor nu este o
modă intelectuală, ci o cerinţă organică a evoluţiei economiei pe termen lung.
Rezolvarea satisfăcătoare a problemelor economice în perioada informatizării
solicită o îmbinare armonioasă a teoriei economice cu practica, ţinând seama de
exigenţa, verificată în decursul timpului, conform căreia o problemă concretă nu se
poate rezolva pe deplin dacă nu a fost soluţionată, în prealabil, în teorie. De aceea,
cercetarea activităţii economice în această perioadă trebuie orientată cu prioritate
spre ţinte esenţiale, ca: stadiul economiei şi structura ei de ramură, tehnico-
productivă şi teritorial-administrativă sau regională; corelaţia între proprietar şi
manager, între dezvoltarea de tip extensiv şi cea de tip intensiv, între diversele
sectoare şi domenii, între baza de materii prime, energie şi gradul lor de
valorificare; raportul între eficienţa utilizării actorilor de producţie la nivelul
agenţilor economici şi ciclul economic agregat; fiscalitatea şi alte pârghii monetar-
financiar-valutare; raport între eficienţă şi venituri; raportul între dezvoltarea
economiei, evoluţia demografică şi gradul de ocupare a resurselor de muncă etc.
Realitatea economiei româneşti şi a altor ţări din centrul, estul şi sudul
Europei dovedeşte nevoia unei teorii deschise, dinamice. Aceasta trebuie să îmbine
atât elementele valabile ale şcolii economice clasice, cât şi ale şcolii economice
moderne într-o sinteză unică şi să urmărească cu consecvenţă o nouă paradigmă,
adică cercetarea simultană a problemelor economice prin prisma echilibrului şi
dezechilibrului la diferite niveluri şi în structuri economice.
În funcţie de factorii care generează schimbarea şi mişcarea economică,
putem considera ca elemente constitutive principale ale teoriei economice specifice
erei computerelor următoarele: teoria rolului cererii; teoria rolului inovării şi
creativităţii ştiinţifico-tehnice şi ecologice; teoria rolului factorului managerial în
afaceri economice; teoria rarităţii factoriale; teoria utilităţii bunurilor economice
tangibile şi, mai ales, intangibile etc.
Economia ca ştiinţă şi noua economie

Caracteristicile teoriei economice în era dezvoltării computerelor pot fi sintetizate în

funcţie de obiect, metodă şi funcţii. Experienţa naţională şi mondială demonstrează
necesitatea implementării în procesul formativ-educativ al caracteristicilor care urmează:

a) Teoria economică trebuie să ţină seama că, în era computerelor, obiectul ei de

studiu este esenţialmente schimbat. Iniţial, cunoaşterea economică era orientată numai spre
analiza elementelor, factorilor, instituţiilor, comportamentelor şi valorilor stabile, ale
echilibrului static. Ulterior, cunoaşterea economică a urmărit, prioritar, atât fenomenele şi
condiţiile de dezechilibru, cât şi pe cele ale teoriei şi practicii economice. Este vorba de o a
treia revoluţie 3 în ştiinţa economică de ale cărei caracteristici trebuie să se ţină seama în
însuşirea şi perfecţionarea teoriei economice.
Aceasta înseamnă că, în fond, tendinţele din perimetrul sistemului noţional specific
unei perioade sunt corelate cu tendinţele ştiinţelor economice în general, în contextul
macrorevoluţiilor declanşate în lume la începutul anilor ’90 ai secolului trecut. Desigur,
nimeni nu poate spune cu exactitate cum va arăta teoria economică a viitorului, întrucât nu s-
au realizat încă previziuni veritabile, cu toate că anumite contururi ale acesteia se pot desluşi.
Esenţial este faptul că teoria economică a viitorului va rezulta dintr-un salt calitativ pe
fundamentul revoluţiei ştiinţei şi tehnologiei, ce se dovedeşte a fi una planetară.
Revoluţia ştiinţifico-tehnică este definită, de regulă, prin transformările adânci din
biologie, fizică, chimie, informatică, robotică, microprocesoare etc., ceea ce este adevărat şi
esenţial. Dar trebuie să se ţină seama şi de faptul că laturile multiple ale managementului
economico-social dau o nouă finalitate tuturor ştiinţelor, inclusiv ştiinţelor economice.

b) Fixarea mai exactă a managementului economico-social sub aspectul teoriei,

metodologiei şi tehnologiei învăţării, pune într-o modalitate nouă relaţia dintre teoria
economică şi ansamblul ştiinţelor economice, ca şi aceea dintre teoria economică şi practica
activităţii economice. Aceasta înseamnă surprinderea autenticului economic, înlăturându-se
anumite absolutizări, exagerări, dar şi erori referitoare la unele segmente fundamentale ale
teoriei şi practicii economice, cum ar fi: funcţia productivă a sistemului economic, rolul pieţei
libere, rolul consumatorului, raportul între continuitate, restructurare economică,
retehnologizare şi privatizare etc.

c) Însuşirea teoriei economice este esenţială atât pentru cei care sunt în curs de
pregătire (studenţi), cât şi pentru specialiştii economişti şi alte categorii care acţionează în
economia reală. Această exigenţă derivă din faptul că economia modernă implică mutaţii
calitativ-structurale importante pe care specialiştii trebuie să le înţeleagă şi să-şi aducă aportul
la soluţionarea lor profitabilă. De aceea, însuşirea şi perfecţionarea profesional-ştiinţifică a
specialiştilor presupun o manieră activă din partea lor pentru formarea de convingeri
comportamentale, psihologice adecvate esenţei economiei de piaţă moderne şi libertăţii
economice democratice, precum şi în concordanţă cu respectarea regulilor, principiilor
concurenţei loiale, legale şi corecte. Altfel se ajunge la dezordine economică, monetară,
financiar-valutară şi comercială, cu repercusiuni nedorite în plan economic, social, moral şi
cultural.

3
Anghel N. Rugină, Towards a New Principia Politica; The Third Revolution in „Politica Sciences”,
în „International Journal of Society Economics”, vol. 17, nr. 2, 1990.
 Teorie economică generală ● Microeconomie

d) Procesul însuşirii active a teoriei economice trebuie să fie unul modern, înfăptuit
cu mijloace, instrumente, tehnici şi procedee avansate, compatibile cu standardele înalte de
calitate formativ-educative. Formatorii şi cei care se formează şi se perfecţionează trebuie să
realizeze un parteneriat ştiinţifico-profesional elevat, să favorizeze formarea unei gândiri
creative, să dezvolte capacitatea de a formula întrebări cu privire la natura realităţilor
economice studiate, să găsească răspunsuri şi soluţii adecvate, pe baza ameliorării
cunoştinţelor ştiinţifice deja asimilate sau pe baza unor noi cunoştinţe evoluate, rezistente la
concurenţa mereu mai aspră pe planul economiei interne şi internaţionale.

e) Însuşirea şi perfecţionarea teoriei economice se realizează în contextul unor

evidente deplasări spre interdisciplinaritate şi pluridisciplinaritate. Cauzele acestor deplasări
sunt multiple: complexitatea obiectului de analizat; pătrunderea ştiinţei în toate
compartimentele vieţii economice; tehnicizarea şi instrumentalizarea activităţii de cunoaştere
ştiinţifică; realizarea unei legături strânse între ştiinţa pură şi ştiinţa aplicată, între disciplinele
teoretice fundamentale şi cele experimental-aplicative în cadrul unor curricule şcolare
moderne; accentuarea dimensiunii istorice a ştiinţei; trecerea spre teorii cu un grad înalt de
organizare structurală, deschise la mediu natural şi la cel creat de om etc.
În asemenea împrejurări, teoria economică trebuie să intre într-un contact mai direct
cu ştiinţele naturii, cu ştiinţele tehnice, cu ştiinţele juridice, cu celelalte ştiinţe socio-umane.
Ea va trebui să abordeze omul într-un mod mai complex, adică în calitate de consumator, de
resursă de muncă şi de decident, ceea ce deschide noi piste de investigare şi îi oferă
instrumente mai rafinate de măsurare, de perfecţionare şi eficientizare a analizei economice
propriu-zise. Totodată, se impune dezvoltarea comunicabilităţii necesare între toate aceste
ştiinţe, prin corelarea sistemelor de concepte şi noţiuni şi prin amplificarea eforturilor
creatoare provenind din ambele sensuri.

f) O altă caracteristică a însuşirii teoriei economice în era computerelor priveşte

abordarea integrativă a fenomenelor şi proceselor economice cercetate. Aceasta înseamnă
trecerea de la modelul clasic, analitic, la cel sintetic-integrativ de gândire economică. Se
dezvoltă astfel disciplinele integrative ca: cibernetica, teoria comunicaţiei, teoria sistemelor,
semiotica etc., care favorizează transferul de metode, principii şi concepte între ramurile
ştiinţei.

g) O altă caracteristică se referă la deplasarea ştiinţei economice spre domeniul de

competenţă al logicii. În practica cercetării ştiinţifice, a elaborării şi dezvoltării teoriei
economice se îmbină investigaţia empirică şi construirea de modele logice. Se îndeplinesc
astfel mai multe funcţii ale teoriei economice: funcţia metodologică; funcţia euristică; funcţia
explicativă; funcţia prospectivă.
În acest context, ideile de cauzalitate, de probabilitate, de interacţiune multiplă etc.
îşi găsesc tot mai mult loc în ştiinţele economice. În acelaşi timp, se folosesc mai insistent
procedee logic formale: axiomatizarea, formalizarea, modelarea, implicarea logicii
matematice în identificarea de repetabilităţi, legi, teorii, principii.

h) O altă caracteristică a teoriei economice constă în testabilitatea sau verificarea

acesteia. Din punct de vedere epistemologic, această caracteristică prezintă un grad ridicat de
dificultate, deoarece, spre deosebire de ştiinţele naturii, în teoria economică testarea este ceva
mai specifică datorită dinamicii obiectului de studii, a costului social înalt al experimentului,
precum şi datorită particularităţilor fenomenului economic, în care este implicat direct omul
cu sistemul său propriu de nevoi şi interese.
Economia ca ştiinţă şi noua economie

Iată de ce, în era computerelor şi în corelaţie cu evoluţia acestora, sporeşte

substanţial rolul teoriei economice şi creşte importanţa însuşirii şi perfecţionării ei
pentru elaborarea şi înfăptuirea strategiilor dezvoltării economice pe termen lung.
„Teoria economică este cea care conferă ştiinţelor economice aproape toată puterea
lor de anticipaţie sau de clarificare. Fără teorie, ar trebui să ne căutăm, pe dibuite,
ca orbul, calea printre probleme economice, opinii conflictuale şi propuneri politice
opuse” 4 .

4.2 Formarea economiştilor şi stimularea modului de a gândi

ca un economist

Economia modernă presupune exigenţe calitative atât pentru teoria

economică generală (economia ca ştiinţă), cât şi pentru economiştii formaţi într-o
viziune nouă, de înalt nivel calitativ, abilitaţi să gândească şi să acţioneze cu
întreaga lor capacitate pentru eficientizarea continuă a activităţilor economice.
În prezent în România, economiştii sunt formaţi în cadrul învăţământului
universitar economic, avându-se în vedere necesităţile societăţii româneşti, precum
şi exigenţele Europei integrate. Documentele programatice sunt cele adoptate la
întâlnirea universităţilor europene de la Salamanca din aprilie 2001. Declaraţia de
la Bologna semnată în iunie 1999, precedată de Declaraţia de la Sorbona din mai
1998 şi alte documente cu vocaţie europeană, asimilate şi corelate cu hotărârile
proprii ale autorităţilor şi instituţiilor competente din ţara noastră.

Politica educaţională şi de formare profesională este de competenţa statului român,

tratatul Uniunii Europene solicitând acestuia doar asigurarea dimensiunii europene a
educaţiei şi formării profesionale. De aceea, este necesară stabilirea gradului de
compatibilitate a legislaţiei naţionale cu prevederile comunitare.

Formarea modernă a economiştilor implică atât concepţia, cât şi structurile

şi mecanismele menite să favorizeze producţia de cunoştinţe ştiinţifice, valorizarea
acestora, asigurarea legăturii organice între educaţie şi noua economie reală. În
acest proces multidimensional se modernizează ambele categorii de parteneri, adică
formatorii şi viitori specialişti pe care ei îi modelează educaţional. Această viziune
este preponderent calitativă, incluzând toate componentele: educaţia formală,
informală, nonformală la toate nivelurile educaţiei permanente. Un asemenea
conţinut complex şi elevat conferă învăţământului universitar funcţii proprii de

4
Paul Heyne, Modul economic de gândire, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1991, p. XII.
 Teorie economică generală ● Microeconomie

factor decisiv al creşterii şi dezvoltării economice. Specialiştii astfel pregătiţi vor

reprezenta, în viitor, segmentul dominant al resurselor de muncă, definit prin
substanţialitate, mobilitate profesională, capacitate deosebită de a-şi valoriza
cunoştinţele dobândite.
În România, învăţământul universitar economic se realizează în acord cu
exigenţele ce decurg din caracterul deschis ce i s-a acordat după 1990, cu nevoile
reale ale societăţii noastre şi cu prevederile acordurilor internaţionale unde
România este parte. Astfel, sistemul cuprinde: învăţământul de licenţă, masteratul
şi doctoratul, ceea ce relevă semnificaţia pe care o au educaţia permanentă şi
flexibilitatea structurilor interne ale universităţilor. Studentul are posibilitatea de a
ieşi din sistem la un moment dat sau să revină în sistem, în vederea definitivării
studiilor.
În acest context, capătă însemnătate şi ţinta strategică referitoare la
universităţile antreprenoriale, ca instituţii cu managementul axat pe principii de
eficienţă economică şi academică. În condiţiile diminuării finanţării bugetare,
universităţile depistează posibilităţi pentru a-şi completa necesarul de resurse
monetar-financiare, reuşind să mobilizeze fonduri suplimentare din cercetarea
ştiinţifică, din diversificarea ofertei educaţionale sau alte surse extrauniversitare.
„Transformarea universitară nu este nici accidentală şi nici incidentală. Nu poate fi
nici rezultanta unor acţiuni inovatoare aplicate ocazional şi disperat. Ea este un
proces conştient, determinat de colaborarea mai multor persoane din compartimente
şi departamente, proces care produce în timp modificări structurale la nivelul
universităţii în ansamblul ei, este ceea ce se consideră a fi acţiunea antreprenorială
colectivă, adică motorul acestei acţiuni transformaţionale”5 . Aceasta nu înseamnă
însă slăbirea misiunii prioritare a universităţilor, adică aceea de formare şi
perfecţionare temeinică, la un înalt standard de calitate al economiştilor.
Una din ţintele majore pe care învăţământul universitar economic o
urmăreşte cu consecvenţă o reprezintă îmbunătăţirea performanţelor în activitatea
studenţilor şi a personalului didactic. De aici rezultă:
ƒ deschiderea către exterior, în sensul raportării la alte sisteme similare
de mare performanţă;
ƒ crearea unui sistem flexibil de cuantificare a performanţelor, pentru a
stabili exact poziţia în raport cu cei cu care ne aflăm în competiţie;
ƒ asigurarea motivaţiei materiale şi morale pentru actorii procesului
educativ (profesor şi student).

5
Burton R. Clark, Crearea universităţilor antreprenoriale, Bucureşti, Editura Paideia, 2000, p. 24.
Economia ca ştiinţă şi noua economie

Ameliorarea sistematică a performanţelor se poate asigura prin sporirea

exigenţelor în privinţa selecţiei personalului didactic. Exigenţa reală induce o
ierarhie a valorilor în universitate, o emulaţie în activitatea la catedră şi în
cercetarea ştiinţifică, printr-un mecanism adecvat de cointeresare materială.
Îmbunătăţirea reală a performanţelor universitare implică un vector de
forţă referitor la desfăşurarea procesului didactic pe temeiul unei noi filosofii a
învăţării. Se deplasează centrul de greutate spre un conţinut şi o metodologie care
să asigure un proces ştiinţific formativ şi, totodată, de cultură naţională şi
universală, printr-o curriculă universitară modernă.

Conceptul de curriculă exprimă obiectivele pe cicluri, strategiile de instruire,

modalitatea de pilotare a activităţii didactice, intervenţia operatorilor abilitaţi, principiile,
normele, regulile şi instrumentele de evaluare.

Curricula universitară pentru economişti se dezvoltă pe temeiul traseelor

de transformare a societăţii contemporane, al cerinţei de a racorda învăţământul
universitar românesc la cel european şi mondial în scopul de a forma specialişti cu
mare capacitate de gândire şi de interpretare sistemică, abilităţi să comunice în
limbi moderne şi să utilizeze tehnicile informatice cele mai performante.
Curricula universitară este orientată în viitor, pentru ca studenţii să
găsească răspuns la probleme majore, ca: pentru ce li se oferă o anumită educaţie?
pentru cine studiază? pentru ce se pregătesc? pentru când se formează ca
specialişti?. Asemenea întrebări trebuie să primească răspuns în relaţia directă cu
nomenclatorul ocupaţiilor din economia reală, elaborat de instituţiile statului
abilitate în acest scop. De asemenea, trebuie să se ţină seama de fluxurile
educaţionale europene pentru ca universităţile economice româneşti să se alinieze
unei arii europene a învăţământului continental care se va definitiva până în 2010.

Obiectivele principale ale acestei arii educaţionale sunt:

ƒ simplificarea planurilor în învăţământ ale facultăţilor pentru a se dezvolta un
sistem de diplome comparabile;
ƒ accentuarea flexibilităţii printr-un sistem de credite asemănător sistemului de
credite transferabile;
ƒ asigurarea unor standarde înalte de calitate în formarea profesională.

Un aspect important al formării economiştilor îl reprezintă corelarea

acesteia cu piaţa muncii în condiţii de flexibilizare mutuală. Studierea atentă a
nevoilor pieţei muncii şi compatiblizarea conţinutului profesional, ca şi a formelor
şi metodelor de desfăşurare a procesului didactic constituie o caracteristică
 Teorie economică generală ● Microeconomie

fundamentală a sistemului de învăţământ universitar actual din toate ţările. În acest

sens se urmăreşte adecvarea ciclurilor universitare la posibilităţile reale de învăţare
şi la nivelul de cultură al tinerilor, avându-se în vedere atât specificitatea pieţei
muncii, cât şi disponibilităţile, inclusiv financiar ale celor care doresc să parcurgă
toate ciclurile de pregătire.
O asemenea exigenţă trebuie coroborată şi cu îmbunătăţirea selecţiei şi
motivarea studenţilor pentru obţinerea performanţei, printr-un sistem de pregătire
economică universitară vocaţională. Acesta trebuie să permită valorificarea
aptitudinilor native şi a cunoştinţelor dobândite în învăţământul economic
preuniversitar, creând astfel un detaşament de economişti de elită, capabili de mare
performanţă la toate nivelurile de agregare economică. În acest scop, sistemul de
burse şi alte forme de motivare material-financiară şi morală acordate studenţilor
trebuie să deţină un loc prioritar.
În acţiunea de corelare a formării economistului cu piaţa muncii, un rol
special revine inserţiei studenţilor pe această piaţă încă din perioada facultăţii, prin
optimizarea activităţilor practice în ansamblul formării profesionale.

Aceasta implică structurarea procesului didactic astfel încât, prin planurile de

învăţământ şi prin programele de studii, să se asigure pregătirea teoretică economică şi, pe
fondul acesteia, să se realizeze pregătirea într-o cronologie preponderent axiologică, sub
aspect ştiinţific şi pedagogic, a tuturor disciplinelor care profilează orice domeniu de
formare profesională. Totodată, metodele şi mijloacele didactice, inclusiv cele informatice,
trebuie adecvate exact cu obiectivele curriculei, cu cerinţele noii economii reale şi cu
percepţia pe care o manifestă consumatorul de educaţie.

În vederea sporirii eficacităţii formative, s-a trecut din ce în ce mai hotărât

la sistemele modulare pe pachete de cursuri universitare. Aceasta înseamnă
reunirea în timp a cursurilor cu legături directe şi concentrarea lor în intervale
temporale bine determinate. Accentul se deplasează de la catedră spre titularul de
disciplină sau de modul, asigurându-se relaţia directă între formator şi student.
Aceasta este favorizată de structurarea procesului didactic pe cicluri, cu porţi de
ieşire din sistem pentru studenţi, precum şi de creditele transferabile, toate
compatibilizându-se la nivel naţional şi la nivel european.
Evaluarea universitară devine un element central al formării
economistului. Aceasta are ca finalitate calitatea formării profesionale şi
eficientizarea ei în activităţile economiei reale. Evaluarea universitară se realizează
prin armonizarea a două componente, una endogenă, respectiv autoevaluarea, şi
una exogenă, respectiv evaluarea pe pachete de cursuri, notele acordându-se de o
comisie formată din profesori titulari ai acestor cursuri.
Economia ca ştiinţă şi noua economie

În procesul de formare al economistului modern se optimizează în

dinamică relaţia între activităţile didactice şi activităţile de cercetare ştiinţifică
economică. Mediul universitar economic trebuie să valorizeze sistematic şi benefic
potenţialul de cercetare important care există în toate universităţile, format din
cadre didactice şi studenţii ce se dovedesc indispensabili în realizarea programelor
de cercetare, la toate tipurile şi ariile de cuprindere.
În totalitatea procesului complex şi profund de formare a economistului un
rol esenţial revine managementului universitar. Premisa de la care se porneşte o
reprezintă profunzimea şi eficacitatea managementului în pilotarea şi flexibilizarea
universităţilor, în acord cu dinamica sistemului social-economic.
Managementul actual ţinteşte funcţia strategică în scopul aşezării
politicilor educaţionale pe baze ştiinţifice şi realiste, folosindu-se Planul Strategic
de Dezvoltare Instituţională. Urmărirea concretă a executării obiectivelor strategice
se asigură prin Planurile Operaţionale Anuale, reflectate în contractele încheiate
între minister şi universităţi. Dacă această normă nu se respectă, atunci întreaga
acţiune devine formală.
Relaţia între stat şi universităţi se derulează prin sistemul de management
realizat de specialişti, tehnocraţi, îmbinându-se ţintele strategice publice cu
autonomia universitară, potrivit standardelor naţionale şi internaţionale de
performanţă, de calitate. În suita formelor de management, cel mai eficace se
dovedeşte a fi managementul antreprenorial, care are şi cele mai bune perspective
sub aspectul necesităţii şi posibilităţii. Potrivit acestui model, managementul
trebuie să funcţioneze ca un „mecanism intercorelat, intercorelarea realizându-se
între funcţia academică şi funcţia administrativă a universităţii, dar separat
executate” 6 . Descongestionarea universităţii se realizează şi prin externalizarea
unor servicii de pază, de întreţinere curentă, de reparaţii etc., care se execută prin
contractare.
Formarea şi perfecţionarea profesională a viitorului economist implică
organic şi problema finanţării, armonizată cu toate problemele de fond ale
universităţilor şi înfăptuită pe baza principiului recursului la raţionalitate
economico-socială.

Politica actuală de finanţare se bazează pe principiul potrivit căruia universităţile

nu mai sunt creditate de minister, ci sunt finanţate pentru serviciul prestat educaţiei, având
permisiunea să se împrumute la diverse instituţii financiare şi de credit.

6
J. W. Forrester, Dinamica industrială, Bucureşti, Editura Tehnică, 1991, p. 17.
 Teorie economică generală ● Microeconomie

În acest sens, sunt semnificative eforturile pentru următoarele aspecte:

a) finanţarea diversificată, adică de la bugetul central, de la comunităţile locale şi din
venituri proprii realizate de universităţi în condiţiile legii, granturi de cercetare,
activitate de proiectare, de expertize, de consultanţă, taxe de la studenţi, proiecte
comunitare etc.; b) trecerea de la „finanţarea pe capitole”, folosită în învăţământul
centralizat, la „finanţarea globală”, care se bazează pe criterii specifice
învăţământului universitar, determinate în mod realist; c) finanţarea diferenţiată,
adică în funcţie de performanţele instituţiilor de învăţământ universitar; d) instituirea
autonomei financiare în universităţi pentru gestionarea eficientă, transparentă şi
responsabilă a resurselor financiare; e) constituirea unei contabilităţi în acord cu
nevoile învăţământului universitar şi întărirea responsabilităţii faţă de finanţatori şi
studenţi, adică folosirea autonomiei universitare pentru creşterea surselor de finanţare
şi îmbunătăţirea imaginii universităţii 7 .

Orientările de bază ale formării economistului modern favorizează dezvoltarea

unei concepţii clare, elevate şi complexe a economiştilor şi realizarea unui mod nou de
gândire, ţinându-se seama de contextul în care se formează şi se execută profesia de
economist.

Stimularea modului de a gândi ca un economist rezultă din raţionalitatea,

multilateralitatea şi complexitatea activităţilor economice atât în plan naţional, cât
şi în plan internaţional, global.
Această orientare are o însemnătate specială, în contextul în care
perspectiva economistului este de a se adapta la condiţia de parte funcţională a unui
sistem profesional european, într-o primă etapă (preaderare-aderare), iar apoi
adoptarea comportamentului nucleic (lărgire şi adâncire a integrării, respectiv a
globalizării).

A gândi ca un economist înseamnă a pătrunde cu mintea fenomenele şi procesele

economice şi a le înţelege, a depista esenţa acestora, a stabili legăturile trainice între
acestea, a formula noţiuni, principii, regularităţi etc., proprii, realităţi economice obiective.

Gândirea economistului presupune corelarea unor trăsături native cu altele

educate, formate, prin instruirea şcolară instituţionalizată, într-un sistem coerent de
organizare internă a concluziilor şi soluţiilor economice, menite să dinamizeze
realităţile economice interdependente.

7
G. Dincă, M. Korka, Finanţarea învăţământului superior. Tendinţe actuale, Bucureşti, Editura
RAO, 2001, p. 9.
Economia ca ştiinţă şi noua economie

Economistul înţelege sistematizat, conceptual economia, având, totodată,

capacitatea de a extinde conduita economică în mai multe moduri. Fundamentul
teoretic construit de predecesori şi consolidat de generaţii de economişti a produs
idei care vor continua să ghideze pe oricine doreşte să înţeleagă mersul economiei
moderne. Pornind de la fenomenele cele mai noi, cum ar fi Internetul şi revoluţia
computerelor, putem ilustra perspectiva economiei şi putem învăţa multe lucruri
despre modul de gândire economic 8 .

Pentru stimularea modului de a gândi ca un economist trebuie să avem în vedere

câteva coordonate fundamentale, care permit înţelegerea mai profundă a domeniului de
studiu al economiei ca ştiinţă.

Mai întâi, economistul ţine seama de modul în care alegerea determină

folosirea resurselor limitate, rare ale societăţii. Pentru aceasta, economistul
operează cu mai multe noţiuni, cum ar fi: compromisul, stimulentul, schimbul,
informaţia, distribuţia etc.
Compromisul presupune adoptarea unei decizii de a cheltui mai mult
pentru un bun mai puţin pentru un altul. Este o înţelegere bazată pe cedări
reciproce, o concesie. Aceasta reflectă caracterul limitat al resurselor, faptul că ele
sunt insuficiente în raport cu nevoile.
Stimulentul reprezintă elementul, impulsul prin care este influenţată
adoptarea deciziei de către un anumit subiect. Prin dimensiunile şi structura acestui
element se accelerează alegerea sau opţiunea unui partner de afaceri. O firmă
evaluează alternativele de afaceri pro sau contra pentru efectele diferitelor alegeri
care se obţin asupra profitului. Printre factorii care influenţează stimulentele,
preţurile sunt cele mai importante. Astfel, cei care iau decizii răspund la
stimulente, iar stimulentele contează foarte mult pentru înţelegerea alegerilor,.
Schimbul este o componentă a activităţii economice care constă în
distribuirea bunurilor economice prin vânzare-cumpărare sau prin alte căi,
depozitarea şi păstrarea bunurilor etc., schimbul fiind o consecinţă a diviziunii
sociale a muncii. Economiştii definesc orice situaţie în care schimbul are loc drept
o piaţă, iar schimburile de pe piaţă reprezintă o cheie pentru a se înţelege atât
modul de alocare a serviciilor, cât şi ce se produce, cine câştigă, cât şi ce câştigă.

Informaţia este reprezentarea simbolică asupra unor entităţi din realitate, având
caracter de noutate şi utilitate pentru subiecţii receptori.

8
Joseph E. Stiglitz, Carl E. Walsh, Economia, Bucureşti, Editura Economică, 2001, p. 28 şi urm.
 Teorie economică generală ● Microeconomie

Informaţia economică este o categorie de informaţii având ca reprezentare

agenţii economici, procesele şi mărimile economice. Ea se prezintă, în cea mai
mare parte, sub forma unor indicatori cu diferite grade de agregare şi sintetizare,
provenind din surse publice sau private.
În unele domenii-cheie din economie, rolul informaţiei este atât de mare,
încât poate schimba natura pieţei. Atunci când consumatorului îi lipseşte informaţia
corespunzătoare pentru a realiza o alegere corectă, statul intervine şi solicită
agenţilor economici să furnizeze informaţii necesare. Informaţia (sau lipsa) ei joacă
un rol esenţial în decuparea formelor de piaţă şi în abilitatea pieţelor private de a
asigura utilizarea cât mai profitabilă a resurselor limitate, rare şi costisitoare.

Distribuţia reprezintă activităţile economice de altă natură prin care bunurile

economice sunt orientate prin intermediul pieţei spre destinaţiile lor, precum şi procesele de
distribuire-redistribuire prin care venitul se repartizează diferitelor activităţi.

Prin distribuţie se realizează legătura între producător şi consumator,

finalizându-se activitatea economică. Îngrijorările asupra distribuţiei echitabile de
avere şi venit în economie conduc la programe guvernamentale care sporesc
egalitatea venitului.
Economiştii ţin seama de asemenea concepte pentru a gândi complex şi
sistematic, pentru a-şi forma o idee corectă despre un act, fapt, bun sau proces
economic. În această manieră se iau în calcul corelaţiile între două sau mai multe
variabile, adică între variabilele care au tendinţa să se modifice simultan într-un
mod previzibil. Mai mult, economiştii gândesc că simpla existenţă a unei corelaţii
nu demonstrează că un factor îl face pe celălalt, în mod automat, să se schimbe. În
plus, factorii exteriori i-ar putea influenţa substanţial pe ceilalţi factori interni.
Modul de gândire economic implică studiul atent asupra relaţiilor de
cauzalitate ale diferitelor procese economice, începând de la cauzalitatea simplă,
lineară, până la cauzalitatea de tip feedback sau de conexiune inversă, caracterizată prin
aceea că lanţul de legături dintre elementele sistemului cu autoreglare este închis.
A gândi ca un economist înseamnă şi folosirea unor modele economice
adecvate. Acestea se utilizează pentru studierea funcţionării economiei şi pentru a
proiecta schimbarea acesteia în viitor. Modelul economic este o reprezentare
izomorfă a realităţii economiei, care oferă o imagine riguroasă sub aspectul
structurii logice asupra fenomenelor prin identificarea trăsăturilor lor esenţiale. Un
model aproximează realitatea obiectivă pe baza unei conceptualizări ce cuprinde o
teorie-nucleu, exprimată discursiv sau matematic şi prin legi economice ce relevă
esenţa fenomenului pe linia unui tip de gândire, respectiv observări şi măsurători
Economia ca ştiinţă şi noua economie

bazate pe descrieri, ordonări de fapte, comparaţii de date, regularităţi stabile deduse

de prelucrări de date etc.
Aşadar, toată lumea trebuie să gândească economic cel puţin o parte din
timp. Dar există o modalitate specială în care economiştii abordează şi înţeleg
problemele economice. Ei fac alegeri în situaţii de concurenţă datorită rarităţii
resurselor, ţin seama de faptul că în economie constrângerile de timp şi buget
limitează alegerile şi definesc setul de oportunităţi.
O modalitate importantă de a începe să gândiţi ca un economist o
reprezintă pregătirea economică, dublată de citirea atentă a ceea ce spun
economiştii despre evenimentele, fenomenele sau procesele respective, toate
contribuind la educarea economică a oamenilor care se va concretiza într-un nou
comportament economic, pe baza unei teorii coerente. O teorie este un set de
ipoteze şi concluzii derivate din ele. Teoriile sunt exerciţii logice de tipul: dacă
presupunerea este corectă, atunci apare rezultatul, iar pe temeiul teoriilor
economiştii formulează previziuni în spiritul cărora trebuie să acţionăm.

PACHET PEDAGOGIC

CUVINTE-CHEIE

• Economia ca ştiinţă • Gândire de economist • Doctorat

• Economia reală • Stimulent • Flexibilitate structurală
• Noua economie • Schimb • Nomenclatorul ocupaţiilor
• Teorie economică • Cauzalitate • Vocaţie de economist
• Abordare integrativă • Informaţie • Evaluare universitară
• Axiomatizare • Alegere economică • Credite transferabile
• Formalizare • Distribuţie • Management universitar
• Modelare • Curriculă • Finanţare diversificată
• Testabilitate • Licenţă • Compromis
• Corelaţie • Masterat

ÎNTREBĂRI

ƒ Cum se face alegerea în economie?

ƒ Ce sunt variabilele economice?
ƒ Ce este un model economic?
ƒ Ce înseamnă a gândi ca un economist? Exemplificaţi.
ƒ Daţi exemple de cauzalitate în economie.
ƒ Ce sunt stimulentele?
ƒ Explicaţi compromisurile în economie.
ƒ Care sunt cerinţele majore ce determină nevoia de teorie economică?
ƒ Definiţi noua economie.
ƒ Care sunt caracteristicile teoriei economice în era computerelor?
 Teorie economică generală ● Microeconomie

APLICAŢII

1. Teoria economică reprezintă:

a) forma superioară a cunoaşterii ştiinţifice economice;
b) totalitatea ideilor, principiilor şi tezelor fundamentale privitoare la sistemul
ştiinţific al economiei;
c) ansamblul de idei, de propoziţii adevărate, organizate într-un sistem logic
coerent, prin care se explică un domeniu al realităţii economice;
d) o noţiune, o părere, un gând, o judecată simplă privitoare la fenomenele şi
procesele economice;
e) toate variantele de mai sus.

2. Cunoaşterea economică specializată constă în reflecţiile efectuate de persoane care

servesc acest domeniu şi care:
a) au o experienţă managerială corespunzătoare;
b) au pregătirea economică la nivel mediu;
c) dispun de instrumente sofisticate de cercetare;
d) dispun de instrumente adecvate de cercetare a problemelor economice şi de
expunere a rezultatelor cercetărilor;
e) dispun întotdeauna de un anumit capital bănesc.

3. Însuşirea în mod corect a limbajului de comunicare economică se impune:

a) numai pentru specialiştii economişti din domeniul cercetării ştiinţifice;
b) doar pentru agenţii economici pentru a se asigura dialogul între ei;
c) atât pentru specialiştii economişti, cât şi pentru toţi agenţii economici;
d) numai pentru persoanele care exercită servicii în domeniile de vârf ale
economiei;
e) doar pentru studenţii economişti.

4. Asimilarea temeinică a teoriei economice în era computerelor este:

a) o modă intelectuală;
b) o cerinţă organică a evoluţiei economiei pe termen lung;
c) o cerinţă obiectivă doar pentru cei care produc mijloace informatice;
d) o nevoie temporară doar pentru cei care cumpără bunuri economice în
cantitate mare şi de înaltă tehnicitate;
e) o nevoie expresă numai în învăţământul universitar economic.

5. Deplasarea ştiinţei economice spre domeniul de competenţă al logicii favorizează

îndeplinirea următoarelor funcţii ale teoriei economice:
a) euristică;
b) de cunoaştere empirică;
Economia ca ştiinţă şi noua economie

c) numai de formalizare;
d) doar de axiomatizare;
e) numai de modelare economică.

6. Corelaţiile între două sau mai multe variabile economice înseamnă legături
organice între:
a) variabilele care au tendinţa să se modifice simultan într-un mod previzibil;
b) variabilele care se modifică simultan numai în acelaşi sens;
c) variabilele doar cu sens invers de mişcare;
d) variabilele care se influenţează numai în momente diferite;
e) variabilele care se influenţează cu intermitenţă.

7. Stimularea modului de a gândi ca un economist rezultă din:

a) abundenţa resurselor;
b) caracterul limitat al nevoilor;
c) complexitatea activităţilor economice;
d) caracterul eminamente subiectiv al distribuţiei;
e) unilateralitatea economiei reale.

8. Declaraţia de la Bologna, ca document programatic pentru învăţământul

universitar european, a fost semnată în anul:
a) 2000;
b) 1999,
c) 2001;
d) 2004
e) 2005.

9. Adevărat sau fals?

„Teoria economică trebuie să ţină seama de faptul că în era computerelor obiectul
ei de studiu este esenţialmente schimbat.”.

10. Adevărat sau fals?

„Formarea modernă a economiştilor implică doar concepţia menită să favorizeze
producţia de cunoştinţe ştiinţifice şi legătura între educaţie şi noua economie
reală”.

11. Adevărat sau fals?

„Teoria economică în era computerelor are un obiect de studiu esenţialmente schimbat”.

12. Adevărat sau fals?

„Procesul însuşirii active a teoriei economice este unul clasic, universal”.
 Teorie economică generală ● Microeconomie

13. Adevărat sau fals?

„Managementul antreprenorial este posibil doar în afacerile economice”.

14. Adevărat sau fals?

„Gândirea economistului presupune corelarea unor trăsături native cu altele
educate”.

15. Adevărat sau fals?

„Economistul ţine seama doar de modul în care alegerea determină folosirea
resurselor limitate”.