POVESTI DIN SATUL CIUTURESTI

De Georgiana Mihalache
georgianaflorina@gmail.com
www.povestioare.go.ro

Pic motanul şi Mica vrăbiuţa

(iunie 2009)

Nori negri şi grei se adunau deasupra satului vazând cu ochii, acoperind cerul albastru
de iunie. Vântul răvăşea grămezile de flori de tei scuturate, pornind cu ele în sus în văzduh
către crengile mai înalte ale pomilor.
Fulgere răzleţe luminau din când în când poalele norilor. Tunetele se auzeau înfundat
pentru că ploaia era încă departe.
Pic motanul se plimba agale prin grădină gândindu-se ce să mănânce. Nu se putea
hotărî între un şoricel, o vrăbiuţă, un porumbel sau mâncarea pe care i-o pusese bunica în
farfuriuţă. Drept vorbind, farfuriuţa era ultima lui alegere. Linsese puţin pâinea muiată în lapte
pe deasupra, aşa de dragul bunicii, dar o lăsase curând, ieşind afară.
Stătea acum în mijlocul cărării de la vie gândindu-se cu ce să înceapă:
- Miau, mi-e cam foame! Ce să mănânc astăzi? Aş începe cu un şoricel...sau un
porumbel? Oare ce să fac?
Tiptil, cum se gândea el aşa se apropie de el Miron, motanul tărcat al vecinilor, la fel
de flămând şi nehotărît:
- Buna dimineaţa, Pic, miau, ce mai faci?
- Buna dimineaţa. Mi-e foame şi aş mânca ceva. Aş merge să prind un şoarece la
coşerul de porumb, dar parcă mi-e lene. Sau un porumbel...
- Da, nici eu, miau, nu ştiu ce să fac. Hai la coşer şi vedem noi.
- Hai, aprobă Pic gândindu-se la burta goală care cerea într-una de mâncare.
Se aşezară lângă coşer unul lângă altul ascultând să vadă în ce parte ronţăiau şoriceii la
porumb.
Curând, văzând că e linişte, şoriceii se apucară din nou de ronţăit, dar culmea! În colţul
celălalt.
- I-auzi, şopti Miron...
- Aud, răspunse Pic. Hai să ne mutăm dincolo.

1
 - Hai!
Şi în vârful labelor se îndreptară tiptil printre buruieni către colţul celălalt al coşerului de
unde se auzeau încă şoriceii ronţăind.
- Hai să stăm aici, şopti Pic.
- E bun locul, aprobă în şoaptă şi Miron. Să stai pregătit. Eu o să-i sperii şi cum îi vezi
că ies, tu te repezi şi prinzi unul.
Se pitiră din nou printre buruieni ascultând cu atenţie şi aşteptând ca şoriceii să
înceapă din nou să ronţăie.
Furtuna era tot mai aproape. Tunetele se auzeau tot mai tare iar vântul răvăşea
frunzele cireşului de lângă coşer făcându-le să se zbată speriate pe crengi.
- Cred că vine ploaia, şopti Miron.
- Şşşt! îi atrase atenţia Pic. Ne aud şoarecii şi iar îi scăpăm!
Miron tăcu privind ţintă către coşer. Şoriceii începuseră din nou să ronţăie şi culmea!
se mutaseră din nou în colţul celălalt.
- Ce facem? Întrebă Miron uitându-se ţintă la locul de unde se auzeau şoriceii.
- Ne mutăm şi noi! şopti Pic hotărît gândindu-se la burta goală care nu-i dădea pace.
Vezi dacă nu taci din gură? Iar ne-au auzit!
Se ascunseră din nou în buruieni şi se pregătiră să se aşeze din nou la pândă. Ploaia
porni însă cu boabe mari şi repezi învăluind satul în perdeaua ei deasă. Tunetele bubuiau tot
mai tare, dar pomii şi legumele din grădină râdeau veseli, fără să se teamă.
Uzi până la piele, cei doi motani se despărţiră repede, luându-şi gândul de la şoricei.
- Mă duc să mănânc laptele spuse Pic supărat pitindu-se sub streaşină.
- Si eu mă duc acasă. O iau prin livadă că-i mai uscat, miorlăi şi Miron.
Se îndepărtară de coşer zgribuliţi grăbindu-se fiecare spre ograda lui, dar cu gândul tot
la şoricei.
- Stai numai să treacă ploaia şi mă întorc! Gândea Pic ud leoarcă din verandă privind
afară. N-o să-mi mai scape niciunul. Numai Miron e de vină că i-a speriat pe toţi. De
data asta mă duc singur şi va fi vai de ei! O să mănânc măcar vreo trei!
Ploaia curgea şuvoaie, şuvoaie iar butoaiele puse de bunic la streaşină lângă gard
erau deja pline.
Pic, sătul acum de lapte se întinse lângă plita unde bunica învârtea mămăliguţa,
aşteptând să stea ploaia.

2
 - Parca n-aş mai vrea şoricei, gândea el. Mai bine ar merge un porumbel. E mai fraged
şi mai dulce. Da! După ce trece ploaia mă duc în grădină la ţarcul găinilor şi aştept să
vină vreun porumbel la mâncare. Aşa fac! Cu şoarecii e prea mare bătaie de cap!
Cuprins de căldura de la plită adormi şi când se trezi cu gândul tot la porumbei, ploaia
trecuse de vreo jumătate de oră.
Soarele strălucea vesel iar pomii râdeau împodobiţi cu mii de mărgăritare.
Pic ieşi agale din casă şi se îndreptă spre ţarcul găinilor. Nu-i era foame, dar pofta de
carne de porumbel era prea mare.
- Vai, ce udă-i iarba! Miau! Se scutură el nemulţumit pe labe.
Păşea încet ca să nu-şi ude blana pentru că nu-i plăcea apa.
Se aşeză din nou la pândă, de data asta visând la porumbei. Din iarba înaltă vedea
bine întreaga curte şi curând un porumbel flămând se aşeză într-un colţ ciugulind boabele de
sub prun.
- Vai, ce dolofan e! Miau! Se lingea Pic pe bot. Ia să văd dacă pot să-l prind. Îl mai las
puţin să se apropie şi îl înhăţ!
Porumbelul, neştiind ce pericol îl pândeşte, ciugulea în continuare boabele de grâu de
sub prun. La câţiva metri mai departe un stol de vrăbiuţe se apropiau şi ele de boabele de
grâu.
- Ce foame ne este! Ciripeau ele temătoare.
- Uite, grâu! Hai şi noi! N-am mâncat nimic astăzi.
- Ce bine! Ne-a prins ploaia, am stat până acum la adăpost şi n-am mâncat nimic.
- Hai să mâncăm! Mai adăugară ele.
- Hai , hai! Este destul pentru toată lumea!
Şi se lăsară toate în livadă lângă prun, ciugulind boabele de grâu alături de porumbel.
Pic, alături, nu îl pierdea din ochi pe porumbel. Se lingea pe bot gândindu-se la carnea
lui fragedă.
Mai stătu ce stătu şi deodată se repezi pe nesimţite la porumbel. Nu reuşi să-l apuce,
dar sperie îngrozitor cârdul de vrăbii care zburară toate în prun, aşezându-se pe crengile de la
vârf.
În zborul lor zdruncinară bine crengile prunului şi toata apa de la ploaie care încă mai
era pe ramuri îl udă iarăşi până la piele pe Pic care bombănea nervos de atâta ghinion.
- L-am scăpat şi pe ăsta! Au, ce rece e! Miau! Miau! M-au udat leoarcă! Nu-mi place
ploaia! E aşa de udă! Miau, miau...văd că n-am noroc nici la porumbei. Ce să mai
mănânc azi?

3
 Renunţă la porumbei şi ud din cap până-n picioare se duse pe prispă să se usuce la
soare.
- Hotărît lucru! Azi n-am noroc! Numai de n-ar fi speriat împiedicatul ăla de Miron toţi
şoarecii! Acum aş fi mâncat deja carne proaspătă de şoricel.
Se plimba nervos pe prispă la soare aşteptând să-i mai vină o idee. Bunica îi pusese
între timp în farfuriuţă o bucată de mămăligă cu ciorbă proaspătă de pui.
- Cred c-am să gust puţin, se gândi Pic adulmecând aroma gustoasă de pui din
farfuriuţă. Dar numai puţin! Nu vreau să-mi stric foamea. Vreau să prind totuşi azi
ceva. Poate vreo vrăbiuţă. Da, mănânc numai puţin şi apoi plec iar să vânez ceva.
Gustă din ciorba pusă de bunică în farfuriuţă, dar bună cum era nu se îndură să o lase
acolo şi o dădu repede gata împreună cu bucata de mămăliguţă.
- Cred că mai stau puţin la soare şi apoi mă duc neapărat să prind ceva, îşi spuse Pic
întinzându-se pe prispă.
Somnul îl prinse repede şi când se trezi, seara se lăsa deja peste sat.
- Da, acum mă duc neapărat să prind ceva, îşi propuse el ridicându-se de pe prispă.
Se plimbă puţin prin curte gândindu-se ce să mai mănânce. Zări pe gard sus o
vrăbiuţă. Era Mica pe care o mai apucase de o aripă mai demult şi care ciripea veselă sus pe
scândură.
- Cred că vrăbiuţa aceea de sus e numai bună, îşi zise Pic privind-o cu atenţie. E
dolofană şi numai potrivită pentru masa de seară.
Se urcă pe gard din partea cealaltă de după burlan pândind cu ochii ţintă la Mica.
Vrăbiuţa îşi curăţa acum tacticos penele nevăzându-l pe Pic care se apropia tiptil de ea.
Ascunzându-se printre crengile prunului care ajungeau până la gard, Pic se lingea pe bot
trecând încet de pe o scândură pe alta.
Se credea viclean şi dibace nevoie mare, dar nu bănuia că i se întinde o cursă. Mica îl
zărise şi gândea în sinea ei:
- Hai, Pic, vino mai aproape şi o să vezi tu ce te aşteaptă! Te lecuiesc eu de vrăbiuţe şi
porumbei!
Pic, gândindu-se la masa bogată, nu se mai uita în jurul lui la pericolele care îl
pândeau şi pe el.
Se apropie de Mica şi, gândind că a prins cel mai bun moment, ţâşni de pe gard înspre
vrăbuiţa care zbură înspre burlan şi înspre butoiul plin cu apă pus acolo de bunic.

4
 Pic, cu ochii ţintă la Mica, nu mai văzuse butoiul şi nimeri bîlbădăc! drept în apă,
udându-se fleaşcă. Sări drept în sus şi cu apa şiroind pe el se îndreptă din nou amărît spre
casă:
- Horărît lucru! Azi n-am noroc deloc! Cred că mă duc la farfuria mea şi aştept să-mi mai
pună bunica nişte ciorbă! Miau, miau! N-am azi noroc!