Pericolele de sub Bucuresti

De la un an la altul bucurestenii se pling de sanatate, de dureri de cap tot mai dese, de

ameteli care dureaza tot mai mult, de stari de somnolenta care se cronicizeaza. Si toate
acestea au fost puse ba pe seama radiatiilor ba pe seama stresului ba pe seama poluarii
pregnante sau a faptului ca, dupa 1990, romanii si-au luat chiar si cite 2-3 servicii. Unii
chiar au mers mai departe si au declarat ca Bucurestiul este permanent tinta unor atacuri
dint-un razboi nevazut care se duce la nivel paranormal si despre care oamenii simpli nici
nu stiu nimic si nici macar nu ar cuteza sa se gandeasca la astfel de lucruri. Fara sa
tragem linie, sa trecem in revista cateva dintre pericolele zilnice la care este expusa
capitala si despre care nu s-a vorbit niciodataa decit cel mult in anumite cercuri.

La un pas de o posibila epidemie de ciuma

Desi la ora actuala ciuma este o boala eradicata de mult, ceea ce nu se stie este ca ea
poate sa loveasca necrutator capitala Romaniei. Si asta pentru simplul motiv ca, in urma
cu sute de ani, bolnavii de ciuma erau, pur si simplu ingropati la gramada, intr-o singura
groapa, iar peste ei se turna var, in ideea ca varul va izola virusul respectiv. Ceea ce nu
stiau medicii din acele vremuri insa, se referea la longevitatea virusului si la faptul ca
varul actioneaza ca un izolator: adica, pe de o parte, izola, intr-adevar, pentru moment,
virusul ciumei, dar pe de alta parte il conserva, pur si simplu. Ciuma, o boala necunoscuta
europenilor, avea sa fie adusa din pustele Asiei de hunii lui Attila in a doua jumatate a
secolului al V-lea.

De-a lungul secolelor au fost o serie de epidemii de ciuma, dar cea mai cumplita s-a
declansat in timpul domniei lui Caragea, in anul 1812. Bucurestiul a fost aproape pustiit
in acele vremuri iar cei care nu mureau loviti de cumplitul flagel, paraseau orasul catre
zone mai ferite, in special zone de munte si de padure. Scrierile din acea perioada spun ca
tacerea era atit de apasatoare peste Bucuresti, incit se puteau auzi filfiitul din aripi ale
pasarilor si zgomotele produse de ciocul acestora, ca un fel de prevestire a nenorocirilor.
Din pacate, in timp, s-a petrecut un eveniment care nu a putut fi prevazut de edilii
secolelor respective: marginea Bucurestilor a devenit zona centrala, iar actualele
excavatii pot scoate oricand la suprafata mortii adormiti de ciuma.

In urma mai bine de  30 de ani, cand au inceput sapaturile pentru metrou si pentru Casa
Poporului, in unele locuri s-au descoperit locuri unde fusesera ingropati ciumatii. Doar
printr-un noroc epidemia nu s-a declansat existind riscul ca la orice noua constructie sa
fie descoperite gropi comune cu morti de ciuma. Mai mult, se pare ca, din diverse motive,
o parte din cei morti au fost aruncati in subterane, acoperiti cu var ti surpat apoi pamantul
de deasupra. Specialistii in virusologie afirma ca la ora actuala virusul de ciuma nu mai
este mortal, dar asta doar in cazul in care este depistat la timp si izolat. Pentru ca exista
voci care spun ca vaccinurile impotriva ciumei sunt putine si ineficiente, atita vreme cit
au fost obtinute din tulpini deja invechite ale virusului respectiv.

Ioana Matei, arheolog, considera ca: “numarul celor morti de ciuma si ingropati la
temelia propriei case sau inhumati in graba poate fi foarte mare, iar in zilele noastre s-a
pornit o adevarata campanie de construire a unor blocuri gigant in Bucuresti. Interesele
de moment pot face ca orice descoperire de aceasta natura sa fie tinuta strict secreta,
intrucit oprirea, chiar si partiala a lucrarilor de constructie, ar cauza pierderi imense
pentru antreprenori si investitori. Asa ca cei mai multi, daca vor descoperi astfel de
cadavre infestate cu ciuma, nu numai ca nu vor sti cu ce au de-a face, dar exista riscul ca
sa le arda in crematoriile proprii si in felul acesta sa declanseze, pur si simplu, epidemia
mortala”.

Lacul urias de sub capitala Romaniei

Cu milioane de ani in urma, pe locul unde este astazi Bucurestiul se intindea Marea
Getica. Treptat, fundul marii s-a ridicat iar marea s-a retras, facand loc manoasei Cimpii
Romane. Cu toate acestea, un fenomen ciudat, dar deloc rar, a dus la conservarea unei
parti a fostei mari, sub forma unui lac subteran. Ne explica domnul Andrei Mocanu,
geolog de profesie, care la ora actuala scrie despre istoria geologica a Bucurestiului:
“Practic ce s-a intamplat in acele vremuri: din cauza efortului pamantului, scoarta terestra
s-a ridicat, pur si simplu, formind o concavitate in care s-a pastrat apa marii milenare.
Imaginati-va urmatorul aspect: aveti o saltea de plaja, plina cu aer. Puneti pe ea o galeata
cu apa, plina, la mijloc, apoi indoiti cele doua margini ale saltelei pana cand se
impreuneaza. In felul acesta galeata a ramas la mijloc, dar in acelasi timp este complet
acoperita de cele doua margini ale saltelei. Exact asta s-a intamplat cu Marea getica: apa
s-a retras parsial, iar marginile scoartei terestre s-au incretit pana cand au format zona de
deal pe care s-a ridicat, ulterior, Bucurestiul”.

In sustinerea teoriei sale, domnul Mocanu aduce fenomenele care se petrec fie zilnic, in
statiile de metrou fie in perioadele cu ploi, cand canalele se infunda. “Apa se scurge, e
adevarat, dar la un moment dat lacul subteran se umfla si da pe dinafara, lucru care duce
la saturatia pamantului cu apa si la aparitia fenomenului de baltire. Fenomenul nu are nici
o legatura cu asa zisa canalizare defectuoasa - care oricum este defectuoasa - ci cu
saturatia dcu apa a pamantului. Apoi, nu-mi spuneti ca nu ati remarcat, faptul ca in
anumite statii de metrou, indiferent daca este zi sau seara, se aude curgand permanent o
apa. Nu e vorba despre nici un riu ci pur si simplu de canalele prin care apa de la
suprafata se scurge in lacul subteran”.

O bomba naturala care poate exploda oricand

Mai mult, domnul Mocanu considera ca Ceausescu a facut, printre multe altele, o gresala
capitala in perioada de urbanizare si modernizare a Bucurestiului: a construit lacul de la
Ciurel, pe Dambovita. Initial lacul s-a vrut sa fie transformat in primul port pe
Dambovita, barci si vaporase de mic tonaj urmind sa strabata drumul pana al dunare.
“Din nefericire, presiunea pe care lacul Ciurel o exercita asupra pinzei freatice din
adancime s-a dovedit fatala, aducand o serie de izvoare mai mici sau mai mari, catre
suprafata, impiedicand deversarea acestora in lacul de sub Bucuresti”. Si asta nu este
totul, presiunea exercitata ducand la aparitia unui pericol despre care cei mai multi nici
macar nu au habar, anume pungile cu gaze de sub oras. “Unii spun ca din cauza lucrarilor
de punere a conductelor cu gaz, in Bucuresti, s-a ajuns la situatia in care Capitala sta
efectiv pe o bomba care poate exploda in orice ceas. Este o aberatie si in acelasi timp este
purul adevar. De ce este o aberatie? Simplu, pentru ca in cazul unei explozii locale,
alimentarea cu gaze se intrerupe aproape instantaneu. Deci ar putea, cel mult, sa aibe loc
o explozie undeva la un bloc, cel mult. In acelasi timp insa, Bucurestiul sta pe o
acumulare de gaze. Acestea s-au format, de-a lungul milioanelor de ani, prin putrezirea
animalelor marine care traiau pe vremuri in Marea Getica si care au fost izolate, in
momentul in care pamantul s-a incretit si a format concavitatea in care se gaseste lacul
subteran, iar presiunea exercitata de Lacul Morii si de apele subterane, risca oricand sa
impinga aceste gaze spre suprafata. Din pacate, nu exista o modalitate de ardere
controlata a acestor gaze, pentru ca orice flacara care ajunge in adanc poate transforma
zona intr-una desertica.

Bucurestiul de acum 2300 de ani

Cu toate acestea, exista o minune care pana acum a facut fata pericolului din adancuri:
canalele si subteranele Bucurestiului. Si nu vorbim despre canalele construite de
comunisti, ci despre subteranele existente de mii de ani in aceasta zona. Domnul Iulian
Georgescu, profesor de istorie, are propria sa opinie:

“Aduceti-va aminte ca fanariotii se plimbau cu trasura pe sub pamant. Chiar credeti ca

intr-o suta de ani, acei fanarioti puteau sa construiasca asemenea coridoare tainice? Pai sa
nu uitam cit a durat ca sa fie preschimbate subteranele si transformate in metrou, asta la
sfirsit de secol XX, cu utilaje si oameni. Deci cum va inchipuiti ca puteau sa faca acei
fanarioti lucrarile de amenajare a subsolului cu o sapa si o galeata rudimentara?! Nu,
domnilor, subteranele au existat dintotdeauna si ele sunt pomenite chiar si pe vremea
dacilor. Pentru ca Bucurestes, in anii 292 i. H. era atestat documentar ca fiind capitala
Gaetiei (Getiei), condusa in acei ani de Dori regis thracum: Dromichaites, cum i-au spus
grecii sau Doru Mihaita, asa cum i se spunea in realitate”.

Subteranele, indiferent cine le-a construit, au scapat pana acum Bucurestiul de o

eventuala explozie, gazele acumulate in adinduri gasind loc de trecere catre suprafata si
intr-o asemenea concentratie incit sa nu fie periculoase pentru oameni.

“Se mai intampla ca uneori, o punga mai mare de gaze sa iasa din adancuri si atunci, de
regula, bucurestenii se pling de dureri de cap, de ameteli  sau au o stare de somnolenta, de
lene. Nu e vorba despre nici o boala pe sistem nervos sau de nici o oboseala cronica, asa
cum lasa unii sa se inteleaga, ci pur si simplu de inhalarea unei cantitati prea mari din
acele gaze. Acum doar nu o sa vreti sa se anunte la televizor ca Bucurestiul este in
pericol, ca doar banii in Bucuresti se fac si cele mai mari interese aici sunt”.

Subteranele salvatoare

Numai ca blestemul care a cazut pe neamul getilor s-a transmis si catre noi, urmasii lor.
Pentru ca ceea ce ne-a salvat pana acum ne poate aduce pieirea de acum inainte.
Subteranele de sub capitala, desi construite dupa forma unui furnicar, au adus cu ele un
pericol nou: orasul se poate surpa sau macar unele zone ale acestuia, intrucit a ajuns sa
semene cu un urias svaiter.

“Este si motivul principal pentru care reteaua de metrou este permanent prelungita”, este
de parere domnul Mocanu. “Pentru ca prin asta o serie de subterane sunt cimentate,
betonate si intarite cu liniile de metrou, ducand la o crestere a securitatii zonei respective.
Cel mai mare dezastru s-a petrecut in timpul cutremurului din 1977 cand, din cauza
acestor goluri de sub oras, aproape tot centrul Bucurestiului s-a naruit. Atunci s-a alarmat
Ceausescu si a pornit campania de construire intensiva a metroului, oferind poporului o
explicatie plauzibila si ascunzind existenta trecatorilor subterane, de teama de a nu fi
folosite de eventualii dizidenti”.

Pamantul viu de sub Capitala

Cei care au lucrat la metrou au vazut si au auzit lucruri greu de crezut. Mircea Ioanid,
pensionar, isi aminteste cu groaza niste intamplari din anii `80 al caror martor a fost pe
cand cara cu basculanta pamant din subteran.

“Nu am fost singurul care am trait astfel de intamplari, dar sunt singurul care a mai ramas
in viata dupa tot ce s-a intamplat. Pentru ca pamantul i-a inghitit, pur si simplu pe ceilalti.
Pamantul era viu, la propriu. Si eu eram tinar sofer si in putere si nu  ma temeam asa, cu
una cu doua, dar cand imi amintesc de intamplarile respective mi se zbirleste si acum
parul in cap de frica”. Dumnealui sustine ca, in 1982, unul dintre excavatoare a scos la
suprafata un cadavru bizar. Avea in jur de 2 metri sI ceva sI era imbracat straniu, cu un
fel de roba rosie si cu o masca neagra pe fata. Pielea era de o culoare maronie. Ceea ce
ne-a uimit pe totI a fost senzatia ca acel barbat era inca viu. Avea ochii larg deschisI iar
fata sa, desI cu trasaturi frumoase, inspira teama. Unul dintre colegii mei chiar a facut o
gluma sI spunea ca asa trebuie sa arate Satana, daca o exista. Nu stiu daca a fost o simpla
coincidenta sau mai mult, dar la cateva zile dupa, pe colegul asta l-au descoperit mort. La
autopsie medicii au spus ca avea toate organele interne imprastiate, ca sI cum ceva ii
explodase in interior”.

Dar ceea ce i-a uimit pe cei citiva lucratori care au vazut cadavrul a fost obiectul ciudat
pe care aratarea il tinea in mana si care semaca cu un baros mai mare termanat cu o
secure cu doa taisuri. “Si nu atit arma din mana aratarii ne-a uimit cit mai ales faptul ca
nu mai vazusem niciodata nimic asemanator si ca, desi parea ca statuse sub pamant timp
de sute de ani, nu avea nici un fel de rugina pe ea. Arma si cadavrul au fost izolate pana
urma sa vina un specialist, dar in seara respectiva au disparut complet, in mod
surprinzator. “Au venit cei de la Securitate si ne-au intors pe toate fetele, ne banuiau ca
suntem intelesi cu dusmanii de clasa si ca am ascuns cadavrul. Dar am trecut si de asta. In
schimb, ceilalti colefgi ai mei au disparut, pe rind, inghititi de pamant, fara ca cineva sa
mai dea de urma lor. La disparitia unui am fost de fata si nu am putut uita nici acum
urletul animalic pe care l-a scos, strigand, incercand sa se agate cu unghiile de o margine
de pamant: <Nu-l lasa Mircica sa ma ia, aoleo maicuta mea, ai mila de mine...>. Eu sunt
singurul care am scapat pentru ca mi-am cerut transferul pe un alt santier”.
Refugiul ultimilor zei ai dacilor

Legendele vechi vorbesc despre o rascoala a uriasilor si a titanilor impotriva stapanului

de atunci al Pamantului, respectiv Zeus. Rasculatii au invins, in prima faza dar zeii au
fost ajutati de eroul pelasg Hercule care i-a invins, i-a ferecat cu lanturi grele si i-a
aruncat sub pamant. Tainita in care au fost azvirliti titanii se pare sa fi fost Bucurestiul,
iar subteranele au fost construite de Hefaistos, zeul din adancuri, special incit nici una sa
nu duca la suprafata. Domnul Alexandrescu Tiberiu, etnolog si folclorist, spune ca
legenda Minotaurului este adevarata, dar realitatea a fost deformata.

“Bucurestes a fost numit asa in urma victoriei asupra titanilor, pentru ca zeii cei vechi s-
au bucurat de triumful lor vremelnic si au construit un oras in care oamenii sa se bucure
mereu si sa celebreze de-a pururea victoria asupra titanilor. Numai ca aici, sub
Bucurestes, a fost construita, de asemenea si cea mai cruda inchisoare, ferecata cu lacate
magice: un labirint in care cei care patrundeau nu mai ieseau niciodata la suprafata,
pentru ca nu mai reuseau sa gaseasca drumul. Va intrebati de ce oare nu le dadea prin
minte sa faca semne pe pereti si sa mearga dupa ele? Simplu, pentru ca labirintul insusi
era viu si isi schimba retelele de colidoare permanent. Pamantul acesta, domnilor, a fost
un pamant viu dintotdeauna. De aia tara s-a numit Getia sau Geia iar getii au fost fii sai”.

Si tot aici, in labirintul de sub Bucurestes, domnul Tiberiu considera ca au fost inchisi
ultimii zei de catre Apostolul Andrei, cel care i-a crestinat pe daci. “Poate o sa vi se pare
ciudat ca un intelectual ca mine crede in zei si in forte nevazute. Credeti-ma cand va spun
un lucru: cu cit stiinta se dezvolta mai mult, cu atit mai mult ea se apropie de Dumnezeu.
Ajungem sa ne punem niste intrebari firesti iar raspunsurile nu le putem gasi in aceasta
lume, pe calea rationamentului logic. Iar fenomenele din adancul Bucurestilor sunt
dincolo de orice logica si ratiune”, incheie domnul Tiberiu.

Taina bisericilor ortodoxe

Pentru a afla mai multe, ne-am adresat unui mic grup de specialisti in domeniul
paranormalului si i-am rugat sa ne ajute sa ne formam o parere asupra lucrurilor pe care
le-am aflat. Irina Asaftei, Remus Dumitru si Petre Petre sunt mediumuri cunoscute in
lumea lor si care se ocupa cu masurarea cimpurilor de forta si a perturbarilor acestora. De
la ei am aflat un lucru interesant, anume ca, din punct de vedere energetic, Bucurestiul
este pozitionat pe un nod de energie negativa telurica.

“Asta nu inseamna ca Bucurestiul este negativ, ci ca acel cimp, in functie de directia sa

de expansiune, poate afecta viata de la suprafata fie pozitiv fie negativ. Curgerea energiei
se face sub forma unei spirale care se deplaseaza periodic  in jurul unui punct de sprijin.
Cand sensul de curgere al spiralei este in sus, la suprafata totul se resimte sub forma unui
boom economic, al unei dezvoltari puternice, al unui nivel de trai imbelsugat. Cand
spirala se invirte si directia de curgere a energiei este catre centrul pamantului, atunci
avem la suprafata o perioada de regresie economica, de dezastre, de boli si nefericire. Iar
cand spirala deplaseaza energia lateral, de regula exista momente de stagnare economica
si spirituala, la suprafata”.
Din pacate, toti trei sunt de acord cu un aspect: directia de deplasare a energiei nu poate fi
prevazuta ci doar constatata si masurata, ceea ce inseamna ca nu se pot lua masuri pentru
contracararea efectelor negative. “Mai ales ca nu exista o regula a deplasarilor: pot fi tri
deplasari laterale urmate de una verticala in sus sau in jos sau pot fi cicluri de cite o
singura deplasare in jurul punctului de sprijin”. Cu toate acestea, dumnealor sustin ca in
ultimii ani, oamenii au gasit, voluntar sau involuntar, o metoda ca sa contracareze
deplasarile din adancuri: construirea bisericilor ortodoxe.

“Finisarea unei biserici activeaza cimpuri de forta deosebite si fac in asa fel ca deplasarea
energiei sa se orienteze, treptat, catre in sus sau cel mult lateral. In ultimii 15 ani de cand
ne cunoastem noi, am remarcat practic ca la fiecare biserica ortodoxa construita, cimpul
de forte de sub Bucuresti s-a schimbat, a devenit mai stabil si mai puternic, ca si cum
fiecare lacas de cult a functionat ca un fel de amplificator si stabilizator de energie
telurica”, incheie doamna Asaftei.

Stand si analizand fiecare dintre opiniile specialistilor, nu am putut sa nu ma gandesc, cu

groaza, ca fiecare zi este o zi periculoasa si poate fi ultima zi din viata unei metropole. Si
abia atunci am realizat cit de intelepti au fost stramosii nostri, numind acest oras Orasul
Bucuriei, orasul care traieste intens fiecare ceas din viata sa, orasul care se bucura de
fiecare secunda ce i-a fost daruita sau harazita... Poate de zeii din adancuri, poate de titani
sau poate de entitati a caror existenta mintea noastra rationala si logica se teme sa o
recunoasca sau sa o accepte.