Sunteți pe pagina 1din 5

Continuitatea in Dacia dupa cucerirea Apostatul (Caesares, 22,5) care

romana spune că Traian a „nimicit neamul


geţi lor" şi de Eutropius (VIII, 6,2),
Cercetările arheologice, care afirmă că Dacia a fost golită
efectuate în ultimele decenii, au de bărbaţi (viris). De ase menea,
dat la iveală mărturii grăitoare cu invocau faptul că dacoromânii nu
privire la prezenţa şi continuita tea mai erau menţionaţi în izvoarele
populaţiei autohtone în spaţiul literare, după retragerea aureliană,
carpato-danubiano-pontic, după dar treceau sub tăcere rea litatea că
dramaticele lupte dintre daci şi nici despre imigrarea românilor
romani din anii 101-102 şi 105-106 din sudul Dunării nu vorbeşte
e.n., care au sfîrşit prin absolut nici un document scris sau
transformarea unei părţi din Dacia de altă natură! Dar admitînd ca
în provincie romană şi dispariţia juste exagerările lui Eutropius,
viteazului rege Decebal, care a vedem că el nu spune că Dacia
luptat pentru liberţatea şi era lipsită complet de populaţie
independenţa poporului său pînă — „desertum" — ci de bărbaţi
la jertfa supremă. ( v i r i s ) , desigur apţi să poarte
Vestigiile arheologice armele, dar mai rămîneau copiii,
descoperite pe întreg teritoriul bătrînii şi femeile! In ceea ce pri-
vechii Dacii infirmă acele teze veşte traducerea dată de roeslerieni
eronate emise de unii învăţaţi textului din Iulian Apostatul,
străini (roeslerieni şi notăm că nu este absolută, căci
neoroeslerieni), care susţineau grecescul exeilon, corespunde după
dispariţia dacilor în timpul alţi învăţaţi, nu numai lui „am
războaielor de cucerire conduse de nimicit" ci şi lui „am biruit-
Traian, de asemenea, evacuarea la subjugat". Dar chiar acceptînd tra-
sud de Dunăre a întregii populaţii ducerea dată de ei, ştim că
în vremea împăratului Aurelian, asemenea expresii se intîlnesc şi la
cînd Imperiul roman a părăsit alţi autori antici şi în inscripţii, cu
Dacia. Ei creau astfel două viduri privire la alte popoare, considerate
demografice, negînd nu numai şi ele „nimicite", „distruse" sau
continuitatea „exterminate", cu scopul de a
populaţiei dacice, ci şi posibilitatea glorifica pe învingător, aşa încît,
de a fi romanizatã. Concluzia lor nici un cercetător obiectiv nu pune
era clară: dacii fiind dispăruţi, bază pe asemenea afirmaţii, cu atît
procesul romanizării nu a putut mai mult, cu cît alte texte literare,
avea loc în Dacia şi poporul român mai apropiate în timp de epoca lui
(a cărui latinitate o recunosc) s-a Traian (amintim pe Cassius Dio),
format la sud de Dunăre şi de aici vorbesc numai de înfrîngerea şi
populaţia românească a imigrat la supunerea dacilor. Chiar Eutropius,
nord de fluviu în secolele IX-XIII într-un alt pasaj (VIII, 2,2) se
e.n. Aserţiunile lor se bazau pe exprimă mai corect „învingînd pe
două texte păstrate la doi autori Decebal el [Traian] a supus
tirzii, din a doua jumătate a Dacia". Şi în unele inscripţii (CIL,
secolului al IV-lea. Este vorba de VI, 1444; CIL, XII, 105; Dessau.
exagerarea retorică (cum o califică ILS, 8863) este vorba tot de
învăţatul vienez C. Patsch) a supunerea dacilor şi nu de
împăratului filozof Iulian „nimicirea" sau „extirparea" lor.
Acelaşi lucru reiese şi din legendele aşa cum arată cercetările arheologice
unor monede emise de Traian, ca şi făcute în aşezări şi necropole la
din unele reliefuri ale Columnei lui Soporu de Cîmpie (jud. Cluj), Obreja
Traian de la Roma (scenele (jud. Alba) şi Slimnic (jud. Sibiu) — în
LXXVI, CLIV— CLV). Transilvania, Locusteni şi Daneţ (jud.
Este limpede că cei care Dolj) — în Oltenia, cele de la Enisala
contestau continuitatea românilor — în Dobrogea ca să amintim numai
pe teritoriul lor de baştină, cîteva dintre ele. Vestigii ale dacilor se
urmăreau scopuri politice. Lucru înţîlnesc de asemenea în castrele şi
este simplu de înţeles, dacă ţinem aşezările civile ce au luat naştere în
seama că asemenea teze încep să apropierea lor, ca şi în centrele urbane,
apară tîrziu (la sfîrşitul secolului al aproape toate nume dacice (Apulum,
XVIII-lea şi în secolul al XIX-lea) o Drobeta, Napoca, Porolis-sum,
dată cu emanciparea românilor din Potaissa, Tibiscum etc.). Cercetările ar-
Transilvania care cereau drepturi heologice arată clar că dacii şi romanii
egale cu ale celorlalte naţionalităţi (veterani şi colonişti) au convieţuit în
conlocuitoare, argumentînd că, ei, cadrul aceloraşi aşezări şi s-au
românii, sînt autohtoni, urmaşi ai influenţat reciproc, creînd civilizaţia
dacoromânilor şi deci cei mai vechi daco-romană. Semnificativ este şi
locuitori ai Transilvaniei. Aşa se faptul că la scurtă vreme după
explică şi faptul că unii roeslerieni întemeierea noii capitale a provinciei
(mai puţin abili) au contestat numai Dacia — Colonia Dacica Ulpia
continuitatea dacilor şi Traiana (primul oraş din provincie,
dacoromânilor în Transilvania. situat la poalele munţilor Retezat, în
Teoria imigrării devenind astfel coltul de sud-vest al Ţării Haţegului)
instrument politic de combatere a — urmaşul lui Traian, împăratul
revendicărilor românilor, Hadrian, în anul 118, îi completează
Semnificativ în acest sens este ceea ce titulatura cu numele capitalei Daciei
spunea marele nostru poet Minai din vremea lui Decebal, Colonia Ulpia
Eminescu: „Dacă se mai iveşte cîte Traiana Augusta Dacica
un neamţ singular, care caută să ne Sarmizegetusa. Acest gest al
aducă de peste Dunăre, nu mai împăratului căuta să arate dacilor că
întreba ce zice un asemenea om, ci ce noua stăpînire o continuă într-un fel
voeşte el" pe cea veche, a regilor daci şi că noua
(M. Eminescu, Scrieri politice şi lite- ctitorie a lui Traian a preluat de
rare, I, Bucureşti, 1905, p. 139). drept locul vechii capitale. Totodată
In prezent, teoria roesleriană şi-a Hadrian a vrut să arate că a rupt cu
pierdut orice consistentă, cînd, în politica de cuceriri a predecesorului
Dacia romană, dispunem de numeroase său şi cu situaţia încordată dintre
descoperiri arheologice elocvente care învingători şi învinşi iar dacii să se
arată că nimeni şi nimic nu i-a putut simtă, şi sub noua ocîrmuire, la ei
îndepărta pe daci din teritoriul lor de acasă. In acest context trebuie explicat
baştină. Vestigii ale dacilor se înţîlnesc şi faptul că numeroase aşezări civile
pe teritoriul provinciilor Dacia romane iau numele unor centre dacice,
(Transilvania, Oltenia şi Banat) şi distruse în timpul războaielor de
Moesia (Dobrogea şi zona de nord a cucerire: Acidava, Buridava,
Bulgariei) în circa 400 de puncte. Dacii Cumidava, Rusidava, Sacidava etc.
constituiau populaţia de bază în Măsura este binevenită, deoarece pe
mediul rural din provinciile amintite întreg teritoriul provinciei începe să se
dezvolte o epocă înfloritoare din punct au creat o bază economică solidă şi au
de vedere economic şi constructiv la dispus de o puternică forţă militară ce
care participă toţi locuitorii ţării. Nu a dominat situaţia politică de la
este lipsit de importantă să amintim că Dunărea de Jos în această vreme. Aşa
toate marile rîuri de pe teritoriul vechii cum ne informează Petrus Patricius
Dacii îşi păstrează numele lor dacic: (Fragm. 8), la mijlocul secolului al
Alutus (Olt), Crisius (Criş), Marisus III-lea, ei se considerau că sint mai
(Mureş), Samus (Someş), Tisia (Tisa), puternici şi decît goţii. Iar istoricul
Ordessus (Argeş) Hierasus (Siret), Iordanes (Getica, 91,25) îi socotea
Pyretus (Prut) etc. Lucru este printre cei mai periculoşi duşmani ai
explicabil, deoarece mulţi dintre daci imperiului, gata oricînd de război.
au rămas în afara provinciilor Dacia şi Trăind în preajma imperiului, pe lîngă
Moesia. Specialiştii îi numesc daci relaţii de bună vecinătate, ce au
liberi, pentru a-i deosebi de cei din permis un intens schimb comercial, au
provinciile amintite, pentru care se existat şi conflicte militare, carpii
foloseşte denumirea de daco-romani. făcînd numeroase incursiuni în
La scriitorii antici, ca şi în inscripţii, ei imperiu; izvoarele literare
apar fie cu numele lor generic de daci consemnînd pe cele din: 214, 238,
sau geţi, fie cu cel de daci mărginaşi, 245—247, 272, 295—297. 302—303,
carpi sau costoboci. 306—311 315—318, ultimul avînd loc
Identificarea culturii materiale a în 381. Conflicte militare cu romanii
dacilor liberi este una din au avut şi costobocii şi dacii liberi
remarcabilele realizări ale arheologiei din vest. Din rîndul acestor nume-
româneşti din ultimele decenii. roase atacuri, consemnăm pe cel al
Cultura lor materială ne este costobocilor, din anul 170, cînd
cunoscută în vestul Daciei (Crişana şi pornind din nordul Daciei (teritoriul
zona Sătmarului) prin aşezările şi locuit de ei se afla în nordul
necropolele de tip Sîntana-Arad şi Maramureşului şi al Bucovinei, pînă
Medieşu Aurit, la est, între Carpaţi şi dincolo de Lvov) au ajuns pînă în
Nistru, de aspectul cultural carpic, la inima Greciei, la Eleusis, şi pe cel al
nord prin faciesul cultural Lipita, ai carpilor, din anii 245—247, care s-a
cărei purtători au fost costobocii, iar la transformat într-un adevărat război şi
sud de Carpaţi. în Muntenia, prin pentru a face faţă situaţiei, împăratul
aspectul cultural de tip Militari- Filip Arabul, venit şi el aici, a adus
Chilia. Dezvoltată organic din La trupe din legiunea XXII Primigenia de
Tene-ul geto-dacic, cultura dacilor pe Rin şi din legiunea VII Claudia de
liberi este puternic influenţată de la Viminacium, aruncîndu-şi în luptă
romani. şi garda personală. După mari
Sînt comune dacilor, indiferent că eforturi, romanii au reuşit să-i
este vorba de costoboci, carpi, daci respingă pe carpi,dar au fost nevoiţi
liberi din vest, sau daco-romani din să-şi replieze frontiera pe linia
cadrul provinciei Dacia, tipurile de Oltului, părăsind castrele de pe
aşezări şi locuinţe, ocupaţiile, cre- limes-ul transalutan. O emisiune
dinţele, ritul şi ritualurile funerare, monetară specială, cu efigia Victoria
precum şi ceramica. Judecind după Carpica şi acordarea de către senat a
ceramică, cei care păstrează mai bine titlului onorific de Carpicus
tradiţiile La Tene-ului geto-dacic sînt Maximus lui Filip Arabul au
dacii liberi de la est de Carpaţi, consfinţit victoria Romei asupra
cunoscuţi sub numele de carpi. Ei şi- neînfricaţilor carpi. Aprige au fost şi
luptele de la sfîrşitul secolului al III- Zosimos, cunoscînd exagerările lui
lea şi cele din primele două decenii Aurelius Victor, a căutat să
ale secolului al IV-lea, în urma corecteze acest lucru şi-a folosit
cărora senatul a trebuit să acorde încă denumirea de carpodaci (carpii din
19 titluri onorifice de Carpicus Dacia) şi nu pe cea de carpi.
Maximus unor împăraţi romani. In Şi pe teritoriul Munteniei
felul acesta, la sfîrşitul secolului al II- continuitatea geto-dacilor a fost
lea, costobocii, şi în secolul al III-lea contestată. Pornind de la unele
şi primele decenii ale secolului al IV- izvoare scrise rămase de la Strabo
lea, carpii au reînviat epoca de glorie (VII, 3,10) şi pe mausoleul familiei
din vremea lui Burebista şi Decebal. Plautilor de la Ponte Lucano de lîngă
Ei erau temuţi şi respectaţi şi de Tibur (CIL, XIV, 3608), unii istorici
migratori. trăgeau concluzia că la începutul şi
mijlocul secolului I e.n., în vremea
Cunoscîndu-le forţa militară şi împaraţilor Augustus şi Nero,
pentru a avea linişte la graniţele comandanţii Aelius Catus şi
imperiului, romanii le-au plătit Plautius Aelianus au strămutat la
subsidii carpilor şi costobocilor, fie sud de Dunăre, în Imperiul roman,
în bani, fie în obiecte. Aşa pot fi întreaga populaţie din Muntenia şi în
interpretate vasele de bronz din locul ei au pătruns aici sarmaţii, lor
bogatele morminte de la Cijikov fiindu-le atribuite coiful de aur de la
(reg. Lvov) şi Kolokolin (reg. Ivan Poiana-Coţofeneşti (jud. Prahova) şi
Francovskaia) din aria culturii Lipita rythonul de la Poroina (jud.
şi tezaurul de vase de argint găsit la Mehedinţi), piese care s-au dovedit
Muncelu de Sus (com. Mogoşeşti, pînă la urmă că au aparţinut unor
jud. Iaşi) şi unele din cele circa 100 căpetenii geto-dace, din secolul al
de tezaure monetare identificate în IV-lea î.e.n., vreme cînd sarmaţii nu
mediul carpic, cel mai mare dintre trecuseră nici la vest de Don. In
ele (conţinea 2 830 piese de argint) viziunea acestor istorici, Cîmpia
a fost descoperit la Măgura lîngã Română şi Valea Dunării erau ca
Bacău. Ultima incursiune a un culoar pe unde se scurgeau toţi
carpilor în imperiu a avut loc în migratorii din stepele nord-pontice
381, după cum ne informează spre vest. Muntenia deci, fiind o ţară
Zosimos (IV, 34). Istoricul antic a nimănui, unde în primele secole
foloseşte denumirea de carpodaci, ale erei noastre întîlneai numai
vrînd să sublinieze faptul că cei sarmaţi (iazigi, roxolani, alani) şi
care au participat la atac, împreună neamuri germanice (taifali, vizigoţi
cu hunii şi scirii, au fost carpii din etc). Aceste aserţiuni ale lor au fost
Dacia (ţara lor de origine) şi nu cei infirmate categoric de cercetările
care se aflau în imperiu, aduşi aici arheologice din ultima vreme.
de romani, la sfîrşitul secolului al Populaţia autohtonă a continuat să
III-lea şi începutul secolului al IV- trăiască neîntrerupt, iar începînd cu
lea, Pe lîngă multe altele, este şi domnia lui Traian (anii 101—117),
acesta un argument care infirmă cînd Muntenia şi sudul Moldovei au
aserţiunile lui Aurelius Victor (De fost incluse temporar în Imperiul
caesaribus 39,43) conform cărora la roman, n-a mai fost nevoie de o
sfîrşitul secolului al III-lea e.n., zonă de siguranţă şi geto-dacii au
întreaga seminţie carpică a fost reocupat regiunea. De asemenea,
transferată în imperiu. Probabil că descoperirile arheologice arată că
nu se cunosc morminte sarmatice la Moldova dintre Carpaţi şi Prut s-au
vest de Prut, anterioare secolului descoperit vestigii daco-carpice
al II-lea. In lumina acestor date, (aşezări şi necropole) în peste 400
teza existenţei unui „Imperiu de puncte, iar morminte sarmatice în
sarmatic", care s-ar fi întins între numai 39. Proporţia este şi mai
anii 125—61 î.e.n., din regiunea concludentă, dacă amintim că se
Donului pînă în nord vestul Bulgariei cunosc peste 1500 de morminte
şi estul Transilvaniei, incluzînd carpice şi numai 160 sarmaţice, cifră
Moldova, Muntenia, Oltenia şi ce nu egalează nici pe aceea a unei
Dobrogea se dovedeşte a nu fi singure necropole carpice mai intens
conformă cu realitatea, căci cercetate.
împotriva ei pledează atît des- In legătură cu retragerea stăpînirii
coperirile arheologice, cît şi romane (din anul 275) trebuie spus că
izvoarele scrise, corect datate şi Dacia nu a fost pierdută de imperiu în
interpretate. In prezent, în urma unor înfrîngeri militare la nordul
Muntenia se cunosc vestigii ale Dunării, ci ea a fost abandonată de
geto-dacilor tîrzii din secolele II-IV Aurelian din motive strategice, soco-
e.n., în 120 de puncte. Aşezările şi tind că retrăgîndu-se pe linia Dunării,
necropolele cercetate arată că avem pe un front mai scurt, întărit cu trupe
de-a face cu o populaţie numeroasă aduse din Dacia, va opri incursiunile
ce a trăit într-un strîns contact cu „barbarilor" în imperiu. După
lumea romană. Materialele retragerea stăpînirii romane din Dacia
descoperite arată că Muntenia era unele grupuri de daci liberi din est şi
încadrată în circuitul economic vest pătrund pe teritoriul fostei,
roman şi putem vorbi de o populaţie provincii, întărind elementul daco-
daco-romană. Lucrul este explicabil, roman, aşa încît, se poate spune că
deoarece Muntenia era înconjurată pierderile de populaţie suferite de
din trei părţi de imperiu (temporar a provincia Dacia, ca urmare a retragerii
fost stăpînită efectiv) şi pe teritoriul armatei şi a unei părţi din pătura
ei treceau drumurile comerciale care înstărită au fost compensate prin
legau Moesia Inferior de Dacia. pătrunderea de daci liberi.
Cercetările arheologice arată clar Arheologic se constată că oamenii
că, cei care constituiau populaţia de pămîntului (daco-romanii) au rămas
bază, în primele secole ale erei de nezdruncinat în spaţiul carpato-
noastre, în spaţiul carpato- danubiano-pontic, trăind în anonimat,
danubiano-pontic (ce depăşea într-o vreme cînd erau auzite tot mai
teritoriul de astăzi al României) au puternic zarva şi teama stîrnite de
fost daco-romanii şi dacii liberi migratorii care atacau imperiul, fapt
(deveniţi şi aceştia daco-romani ce explică de ce localnicii paşnici nu
pînă la urmă) şi nu sarmaţii de neam apar în izvoarele scrise. Această
iranofon, sau seminţiile germanice populaţie formată din daco-romani şi
(vandali, taifali, goţi). In ceea ce daci liberi stă la temelia poporului ro-
priveşte pe mult discutaţii sarmaţi, mân.
care n-au pătruns pe teritoriul vechii
Dr. GH.
Dacii decît în grupuri mici, izolate,
BICHIR
este suficient să amintim că în