Războiul ciudat

A existat o perioadă în aceşti şase ani de război care este denumită chiar şi în istoria oficială a
conflictului ³perioada războiului ciudat´. Este vorba despre momentul încheierii războiului
din Polonia (septembrie 1939) şi momentul atacului german asupra Franţei (mai 1940). În
toată acestă perioadă, deşi exista un conflict declarat între mai multe state din toată lumea,
împotriva Germaniei nu s-a efectuat nici o acţiune militară. Istoricii tratează cu foarte multă
superficialitate aceste câteva luni de relativă (şi falsă) situaţie de război. Se spune că aliaţii
(francezi şi englezi) nu erau încă pregătiţi pentru război şi de aceea aşteptau. Aşteptau ce? Să
le vină Hitler în casă? S-au scris numeroase lucrări de statistică în care s-a demonstrat clar că
în momentul debutului acestui război (septembrie 1939) forţa militară aliată era mai puternică
decât cea germană. Atât în ceea ce priveşte numărul de soldaţi cât şi dotarea armată. Tancurile
franceze ³Somua´ erau superioare celor germane Panzer II şi chiar Panzer IV, în timp ce
britanicii deţineau celebrele ³Matilda´, tancuri cu blindaj impenetrabil pentru tunurile anti-
tanc germane de la acea dată.

Dacă adăugăm la potenţialul britanic şi francez contribuţiile militare şi economice ale Belgiei,
Olandei, Norvegiei şi Danemarcei putem realiza cu uşurinţă faptul că aliaţii erau superiori
³agresorului´ în domeniul militar şi - mai ales - economic. Cu toate acestea, timp de peste 8
luni de zile, aliaţii nu au declanşat nici o acţiune militară contra Germaniei! Mai mult decât
atât, deşi au trecut 60 de ani de la terminarea războiului, nici până azi nu s-a demonstrat că la
acea vreme aliaţii ar fi avut în vedere vreo acţiune militară în viitorul apropiat sau îndepărtat.
Este de-a dreptul incredibil cum au putut puterile aliate să stea în aşteptarea unui atac german
şi asta după ce ele au declarat război Germaniai! Nici una din explicaţiile oficiale ale aliaţilor
nu satisface. Toate răspunsurile lor, toate scuzele care s-au consacrat ca ³adevăruri´ nu sunt
decât încercări penibile de a masca adevărul. Personal, am încercat să găsesc o explicaţie
plauzibilă la aceste ³ciudăţenii´ de război. Dacă plecăm de la teoria pe care am descris-o la
începutul acestei cărţi, că în spatele întregului conflict mondial stă un grup de superpatroni
care prin intermediul armatei SUA şi a aliaţilor supuşi vor să instaureze la nivelul întregii
planete un nou plan de securitate, atunci războiul acesta ³ciudat´ ne apare dintr-o dată extrem
de clar. Îmi permit aşadar să fac următoarele presupuneri...

Hitler era încurajat să atace Polonia. Cum se realiza acest lucru? În primul rând, statele supuse
SUA (Franţa şi Marea Britanie) au fost determinate să ofere garanţii Poloniei pentru ca
aceasta să nu cedeze presiunilor germane. Pentru prima oară în ultimii ani, aliaţii instigă statul
vizat de Hitler să nu se supună. Vă mai amintiţi de cazul Cehoslovaciei? Acolo, aliaţii au silit
guvernul cehoslovac să accepte cererile germane. Acum, în cazul Poloniei, lucrurile se petrec
invers. Poloniei i se promit ajutoare însemnate, atât pe plan politic cât şi economic şi militar.
Încurajată de această atitudine, Polonia nu cedează. Se cramponează încă de acele teritorii pe
care le-a smuls cu forţa de la fosta Germanie după primul război mondial. De cealaltă parte,
Hitler are siguranţa victoriei. Hotăreşte să aplice o politică de forţă împotriva Poloniei convins
fiind că aliaţii nu vor porni la război împotriva lui.
În momentul declanşării războiului statele aliate europene primesc dispoziţii clare de la oculta
mondială cu privire la atitudinea pe care trebuie să o adopte. Remarcaţi vă rog faptul că deşi
Polonia era aliată oficial cu Marea Britanie şi Franţa (fapt care trebuia să conducă la intrarea
automată în război a celor două state la 1 septembrie!) trec totuşi două zile până când aliaţii se
hotărăsc să declare război Germaniei. Eu cred că în aceste două zile se află cheia misterului
care a declanşat la 3 septembrie războiul mondial!

Impresia mea este că în prima fază Marea Britanie şi Franţa au cerut garanţii, asigurări că
Statele Unite se vor implica în război! După experienţa primului război mondial se ştia că fără
sprijin american este greu, sau chiar imposibil, de învins Germania. De aceea au trebuit să
treacă două zile (sub pretextul emiterii unui ultimatul către Germania pentru oprirea
războiului) pentru ca în acest timp să se primească garanţiile cerute. Cred că SUA au garantat
celor două state faptul că se vor implica în război! Cred că Marea Britanie şi Franţa au fost
convinse pe data de 3 septembrie că dacă vor declara război Germaniei, a doua zi SUA se vor
alătura lor! În chiar timpul acestor negocieri, un eveniment neaşteptat era gata să strice toate
aceste planuri... După primirea ultimatumului din partea aliaţilor, Hitler se hotăreşte să-l
accepte! El se declară gata să-şi oprească armatele şi să participe la o Comisie Internaţională
care - în regim de urgenţă - să medieze conflictul germano-polon în sensul pretenţiilor
germane. Cancelarul german este gata să demonstreze că pretenţiile germane sunt întemeiate,
că zona Danzigului este teritoriu german şi că naţiunea germană are dreptul la reîntregire.
Aliaţii sunt şocaţi!!! Nu se aşteptau ca toate planurile lor de război să fie date peste cap de
acceptarea ultimatumului de către Hitler!

Următorul comunicat aliat este de-a dreptul năucitor, incredibil şi depăşeşte orice măsură de
înţelegere. Aliaţii revin asupra pretenţiilor iniţiale (când cereau doar oprirea războiului) şi cer
acum retragerea germanilor din toate teritoriile ocupate ³abuziv´, respectiv din Austria, zona
Sudetă şi Renania! O cerere imposibilă şi o pretenţie care demonstrează fără putinţă de tăgadă
că Aliaţii doreau război cu orice preţ!!! Evident, Hitler refuză şi îşi vede mai departe de
treabă. În istoria oficială a rămas consemnat doar faptul, parţial eronat, că ³Hitler a respins
ultimatumul aliat´ fără să se mai ofere detalii despre atitudinea lui Hitler care la un moment
dat era gata să cedeze!

Vine 3 septembrie şi aliaţii declară război Germaniei. A doua zi trebuia ca SUA să intre
alături de aliaţi în război contra Germaniei. Sar puţin peste evenimente şi vă amintesc felul în
care SUA au intrat cu adevărat în război, la 7 decembrie 1941 atunci când s-a consumat atacul
³infam´ al japonezilor de la Pearl Harbour. Emoţia populară declanşată în SUA de acest atac
³mişelesc´ a fost suficientă pentru a justifica intrarea Statelor în război. De asemenea, la 11
septembrie 2001, în urma actului ³terorist´ care a dus la prăbuşirea Gemenilor din New York,
SUA au intra într-un nou război, contra terorismului, război care le-a permis să ocupe două
state, Afganistan şi Irak. Se pare că această metodă este clasică pentru oculta mondială atunci
când se gândeşte să implice statul american într-un conflict de proporţii. Ei bine, la 3
septembrie 1939 se consumă de fapt primul ³Pearl Harbour´ sau primul ³11 septembrie´,
adică primul act ³terorist´, ³mişelesc´, ³infam´ care ar fi trebuit să justifice intrarea Statelor
Unite în război contra Germaniei! Aspectul este total ignorat de istorici, dar este extrem de
real. La 3 septembrie 1939, un Äsubmarin german´ torpilează şi scufundă o navă de linie
britanică, ³Athenia´, care transporta în jur de 1.500 de pasageri. Este prima navă scufundată
de submarinele germane în cel de-al doilea război mondial!!! Printre cele aproximativ 1.000
de victime există şi un număr de americani ucişi de Äsubmarinul german´ (sursele diferă
foarte mult, de la câteva zeci la câteva sute de victime americane!!!) care erau pasageri
nevinovaţi ai navei britanice. Iată aşadar ³crima´ monstruoasă care ar fi trebuit să ducă la
intrarea SUA în război! Veţi spune poate că numărul victimelor era prea mic pentru o
asemenea decizie... Nu, nu este aşa. Dacă va străbătut un stfel de gând este pentru că, între
timp, Äv-aţi învăţat´ cu un număr mare de victime (Pearl Harbour, WTC). Pe atunci însă nu
exista un precedent! Era prima crimă la care americanii nevinovaţi cădeau victimă! Din punct
de vedere sentimental era suficient pentru a provoca o emoţie generală pe fondul căreia să se
ia în discuţie participarea SUA la război. Acum am să vă prezint comunicatul pe care l-a
transmis comandamentul Marinei Germane tuturor unităţilor navale din subordine (deci,
inclusiv submarinelor) la data de 3 septembrie 1939, dată la care a fost scufundată nava de
pasageri ÄAthenia´: ÄCătre toţi comandanţii de nave! Porniţi acţiuni de război contra oricărei
nave de luptă engleze. Ordinele elaborate de Kriegsmarine trebuie urmate
întocmai.Transportoarele de trupe şi cargourile vor fi tratate conform convenţiei de la Haga
privind prizonierii de război. Convoaiele inamice vor fi atacate fără avertisment. Vasele de
pasageri nu trebuie să fie oprite şi nu vor fi atacate cu excepţia cazului în care fac parte din
convoaie³. Semnat: Dönitz. Iată, aşadar, adevărul! Nava de pasageri ³Athenia´ este
scufundată de un ³submarin german´ în ziua în care submarinele germane primesc ordin să nu
atace nici o navă de pasageri! Absurd!

De ce nu a intrat SUA în război, vă explic în continuare... De la bun început intenţiile

conspiratorilor erau să nu implice SUA în război decât mult mai târziu, atunci când armatele
ţărilor combatante se vor fi consumat prin lupte. Războiul însă trebuia declanşat neapărat.
Germania fusese împinsă să atace Polonia, nu mai trebuia decât ca Anglia şi Franţa să fie
determinate să declare război Germaniei. De aceea, de la 1 şi până în 3 septembrie 1939,
conspiratorii duc muncă de lămurire cu guvernele celor două ţări promiţăndu-le faptul că SUA
va declara război Germaniei imediat ce Aliaţii europeni o vor face. Statelor europene li s-a
explicat că natura specială a poporului american (care nu dorea deloc război!) impune
efectuarea unor pregătiri speciale. Trebuia organizat un act ³mişelesc´ care să lovească în
interesele americane pentru ca în spatele emoţiei generale guvernul să poată lua decizia
implicării în război şi să fie sprijinit de popor în acest sens.

Pe data de 3 septembrie apare incidentul cu nava de linie ³Athena´ unde sunt omorâţi (exact
cum era planificat) zeci (sau sute) de cetăţeni americani nevinovaţi! Puse în faţa acestor
dovezi clare, evidente şi extraordinare, Franţa şi Marea Britanie se hotărăsc să facă pasul
decisiv şi declară război Germaniei. Actul aliaţilor ar fi trebuit să fie, pentru poporul
american, un impuls în sensul declanşării războiului. Vine însă 5 septembrie şi Statele Unite
îşi declară neutralitatea faţă de războiul ³germano-polon´! ţeapă, ţeapă, ţeapă!!! Aliaţii
europeni au fost înşelaţi! Scufundarea navei ³Athenia´ nu a fost decât praf în ochii aliaţilor
europeni, o înşelăciune atent organizată pentru a credibiliza falsele intenţii americane şi a
determina începerea războiului mondial. Franţa şi Marea Britanie rămân împietrite de uimire
în faţa deciziei americane.
Manipulaţi, minţiţi, determinaţi să atace Germania, englezii şi francezii se simt acum
descumpăniţi, trădaţi, incapabili să se reorienteze! Cum spuneam, fără ajutor american era clar
că nu vor putea învinge Germania. Aşa se explică faptul că timp de 8 luni după aceste
declaraţii de război statele europene n-au făcut nimic împotriva ³agresorului´ german. Parcă
Ävăd´ şi Äaud´ cu ochii minţii cuvintele care au fost transmise americanilor de aliaţii europeni
înşelaţi: ³Ne-aţi trădat, n-aveţi decât să aşteptaţi aşa cum vom aştepta şi noi. Nu vom merge la
război până când nu vă veţi alătura nouă, aşa cum ne-aţi promis!´ Numai aşa se poate explica
³războiul ciudat´ din perioada septembrie 39 - mai 40...

Pentru a înţelege mai bine această teorie ar fi indicat să înţelegeţi exact şi evenimentele care
au urmat. Aşadar, până în mai 1940, aliaţii nu întreprind nici o măsură împotriva Germaniei.
Dacă teoria expusă de mine mai sus este adevărată, atunci înseamnă că guvernele francez şi
englez au refuzat de fapt să lupte împotriva Germaniei fără ajutor american. În lunile care au
trecut, americanii nu au stat cu mâinile în sân. În faţa lui Hitler, ei erau acum paşnici şi
nevinovaţi! Sforile trase de conspiratori au vizat în primul rând schimbarea guvernelor Franţei
şi Marii Britanii. Se urmărea aducerea la putere a unor oameni (sau a unui om) care să
îndeplinească Ämisiunea istorică´ de a duce un război contra Germaniei. În Anglia a fost găsit
Winston Churchill... Era cel mai înfocat suporter al atacării lui Hitler. Ei bine, în ziua în care
armatele germane atacă Franţa (prin Belgia şi Olanda) Churchill este ales prim-ministrul
Imperiului Britanic! Vă întreb: este oare doar o pură coincidenţă? V-aţi întrebat vreodată cum
se face că atacarea Franţei şi alegerea lui Churchill au fost evenimente care s-au întâmplat în
aceiaşi zi, poate chiar la aceiaşi oră, deşi vorbim de două ţări diferite (Franţa şi Marea
Britanie)? Personal, nu cred în coincidenţe!..

- Extras din cartea "Adevărul despre cel de-al doilea război mondial", autor Cornel SABO

OPERATIUNI BANCARE GLOBALE: THE BANK FOR INTERNATIONAL

SETTLEMENTS (I)

de Patrick Wood

Preluat de la www.augustreview.com, Volumul 5, Numarul 11, 26 Octombrie 2005 [vezi

episodul anterior ]

Prefata

Atunci cand David Rockefeller si Zbigniew Brzezinski au fondat Comisia Trilaterala in 1973,
intentia a fost sa creeze un Nou Ordin Economic International (NOEI). In acest scop, au strans
la un loc 300 de oameni din elita corporatista, lideri politici si academici din America de
Nord, Japonia si Europa.
Foarte putini ne-au crezut atunci cand am scris despre planurile lor nefaste la acea vreme.
Acum, privind inapoi, observam ca au facut exact ceea ce au spus ca vor face« Globalismul
ne asalteaza precum un cutremur de mare magnitudine.

Intrebarea este cum au facut-o? Retineti, va rog, nu obtinusera vreun mandat public din partea
nici unei tari a lumii. Nu aveau puterea politica necesara, in special in tarile democratice unde
votul este permis. Nu aveau puteri dictatoriale globale.

Intr-adevar, cum au facut-o?

Raspunsul este ³The Bank for International Settlements´ [nota tr: In traducere directa Banca
Aranjamentelor Internationale«] (BIS), autointitulata ³banca centrala a bancherilor centrali´,
ce controleaza vastul sistem bancar global cu precizia unui ceas elvetian.

Acest raport ofera o concisa prezentare a istoriei BIS, a structurii sale si a activitatilor curente.

Introducere

Faimosul expert monetar Dr. Franz Pick a spus odata, ³Destinul unitatii monetare este si va fi
mereu, destinul natiunii.´ Odata cu aparitia globalizarii rampante, acest concept poate fi cu
certitudine extins intr-un context global, cum ar fi: ³Destinul unitatilor monetare este si va fi
mereu, destinul lumii.´

Desi BIS este cea mai veche operatiune bancara internationala din lume, este o organizatie
putin cunoscuta, ce evita publicitatea si notorietatea. Drept rezultat, analiza critica la adresa
acestei organizatii financiare este aproape inexistenta. Mai mult, aproape tot ce s-a scris
despre ea este contaminat de propria ei literatura de cosmetizare.

BIS poate fi comparata cu un stealth bomber [nota tr: Vizitati urmatorul link pentru a face
cunostiinta cu acest aparat de zbor] Zboara la inaltime, este foarte rapida, nu poate fi
detectata, are un echipaj redus si poate transporta incarcaturi uriase. Prin contrast,
bombardierul raspunde unui lant de comenzi si trebuie aprovizionat cu combustibil din surse
externe. BIS, dupa cum vom vedea, nu da socoteala nici unei autoritati publice si opereaza
intr-un regim de completa autonomie si auto-suficienta.

Pana la fondare

BIS a fost fondata in 1930, intr-o perioada tulbure a istoriei. Cateva informatii din acea
perioada sunt necesare pentru intelegerea motivului crearii BIS si in al cui beneficiu.

Exista trei personaje ce au avut un rol proeminent in fondarea BIS: Charles G. Dawes, Owen
D. Young si Hjalmar Schacht din Germania.

Charles G. Dawes a fost director al Biroului Bugetului Statelor Unite in 1921, si membru in
Comisia pentru Reparatii a Aliatilor incepand cu 1923. Activitatea depusa pentru ³stabilizarea
economiei Germaniei´ i-a adus acestuia Premiul Nobel pentru Pace in 1925. Dupa ce a fost
ales Vice Presedinte in timpul Presedintelui Calvin Coolidge intre anii 1925-1929, si numit
Ambasador in Anglia in 1931, si-a reluat cariera bancara in 1932 ca chairman al board-ului
City National Bank and Trust din Chicago, unde a ramas pana in momentul mortii sale in
1951.

Owen D. Young a fost un industrialist american. A fondat RCA (Radio Corporation of

America) in 1919 si i-a fost chairman pana in 1933. A servit de asemenea ca chairman al
General Electric din 1922 pana in 1939. In 1932, Young a incercat sa obtina candidatura
pentru presedentie pe tichetul democratic, dar a pierdut in fata lui Franklin Delano Roosevelt.
Mai multe despre Hjalmar Schacht mai tarziu.

In perioada imediat urmatoare incheierii Primului Razboi Mondial si a asteptatului colaps al

economiei si structurii politice a Germaniei, un plan era necesar pentru a salva si restaura
aceasta tara, plan ce ar fi izolat alte economii ale Europei pentru a nu fi afectate advers.

Tratatul de la Versailles din 1919 (care a incheiat oficial Primul Razboi Mondial) a impus
grele cheltuieli pentru reparatii Germaniei, ce presupuneau un program de plati in valoare de
132 de miliarde de marci de aur pe an. Majoritatea istoricilor sunt de acord ca schimbarea
economica cauzata Germaniei de catre Tratatul de la Versailles a condus la eventula venire la
putere a lui Adolph Hitler.

In 1924 Aliatii au numit un comitet de bancheri internationali, condus de Charles G. Dawes

(si acompaniat de agentul J.P. Morgan, Owen Young), pentru dezvoltarea unui plan care sa
readuca platile pentru reparatii pe parcursul dinainte stabilit. Istoricul Carroll Quigley a notat
ca Planul Dawes a fost ³in mare masura produsul lui J.P. Morgan´ [nota: Quigley, Tragedy &
Hope, (MacMillan, 1966), p.308]. Planul prevedea 800 de milioane de dolari in imprumuturi
externe, care sa fie aranjate pentru reconstructia economiei germane.

In 1924, Dawes era chairman al Comitetului de Expertiza al Aliatilor, de unde a aparut si

numele de ³Dawes Plan´. A fost inlocuit ca chairman de catre Owen Young in 1929, cu
sustinerea directa a lui J.P. Morgan. ³Planul Young´ din 1928 a consolidat ³Planul Dawes´,
pe care multi il priveau ca pe o strategie de a directiona toate valorile Germaniei in scopul
sustinerii unei uriase ipoteci promovate de bancherii Statelor Unite.

Nici Dawes si nici Young nu au reprezentat altceva decat interese bancare. De fapt, Primul
Razboi Mondial a fost purtat de guverne folosind bani imprumutati de la comunitatea bancara
internationala. Bancile aveau interesul absolut sa isi recupereze aceste imprumuturi.
In 1924, presedintele Reichsbank (banca centrala a Germaniei la acea vreme) era Hjalmar
Schacht. Deja acesta avusese un rol important in crearea Planului Dawes, impreuna cu
industrialistul Fritz Thyssen, alti bancheri germani de varf si alti industrialisti.

Planul Young era atat de odios pentru germani, incat multi l-au considerat o cauza a ridicarii
lui Hitler la putere. Fritz Thyssen, industrias nazist de frunte, a declarat:

³M-am intors catre Partidul National Socialist numai dupa ce am devenit convins ca lupta
impotriva Planului Young nu putea fi evitata, daca se urmarea prevenirea colapsului complet
al Germaniei´ [nota: Edgar B Nixon, ec., Franklin D. Roosevelt and Foreign Affairs, Volume
III (Cambridge: Balknap Press, 1969) p. 456]

Cativa istorici prea usor il crediteaza pe Owen Young drept autorul ideii BIS. A fost de fapt
Hjalmar Schacht cel care a propus-o [nota: Sutton, Wall Street and the Rise of Hitler, (GSC &
Associates, 2002) p. 26], iar aceasta a fost dusa mai departe de catre acelasi grup de bancheri
internationali care ne-au oferit si Planurile Dawes si Young.

Nu neaparat pentru a sari direct la concluzii in ceea ce priveste intentiile acestei elite bancare,
ne vom referi acum la cele scrise de renumitul istoric din Georgetown, Carroll Quigley:

³Puterea capitalismului financiar avea un alt plan cu bataie lunga, nimic altceva decat crearea
unui sistem global de control financiar aflat in proprietate privata, capabil sa domine sistemul
politic al oricarei tari si economia mondiala pe de-a-ntregul. Acest sistem urma sa fie
controlat intr-o maniera feudalista de catre bancile centrale ale lumii actionand in concert,
prin intelegeri secrete obtinute la intalniri frecvente si conferinte. Varful sistemului trebuia sa
fie The Bank for International Settlements din Basle, Elvetia, o banca privata controlata de
catre bancile centrale ale globului, care erau ele insele corporatii private. Fiecare banca
centrala, aflata in mainile unor oameni ca Montagu Norman de la Banca Angliei, Benjamin
Strong de la Banca de Rezerve Federale din New York, Charles Rist de la Banca Frantei, si
Hjalmar Schacht de la Reichsbank, cauta sa isi domine guvernul prin capacitatea de a controla
imprumuturile trezoreriei, prin manipularea schimburilor valutare, prin influenta exercitata
pentru nivelarea activitatii economice a tarii si prin influenta asupra politicienilor cooperanti
ce erau motivati de recompense in lumea afacerilor.´ [nota: Quigley, op cit, p. 324]

Avem deci o scurta schita a ceea ce a condus la fondarea BIS. Acum putem examina detaliile
crearii ei.
Intelegerea de la Haga din 1930

La formarea BIS, Bancile centrale constituente au cazut de acord prin ceea ce se cheama
Intelegerea de la Haga, pe data de 20 Ianuarie 1930, si care a intrat in vigoare imediat dupa
aceea. In conformitate cu aceasta intelegere,

Reprezentantii autorizati reglementar ai guvernelor Germaniei, Belgiei, Frantei, Marii Britanii

si Irlandei de Nord, Italiei si Japoniei pe de o parte; Si reprezentantii autorizati reglementar ai
guvernului Confederatiei Elvetiene pe de alta parte, reunite la Conferinta de la Haga in luna
Ianuarie, 1930, au cazut de acord asupra urmatoarelor:

Articolul 1. Elvetia garanteaza sa acorde Bancii Aranjamentelor Internationale, fara intarziere,

urmatoarea Carta de Constituire, pe deplin imputernicita legal: sa nu abroge aceasta Carta, sa
nu o amendeze sau sa adauge ei, si sa nu sanctioneze amendamentele facute Statutului Bancii
la care se face referire in Paragraful 4 al Cartei, decat printr-o intelegere de comun acord cu
celelalte guverne semnatare. [nota: BIS web site, Extracts from the Hague Convention]

Vom vedea ca platile germane pentru reparatii (sau lipsa lor) erau un motiv minor pentru
fondarea BIS, desi aceasta este palida explicatie ce ne este oferita de la crearea bancii incoace.
Binenteles, Germania ar fi facut astfel o singura plata catre BIS, care la randul ei ar fi
depozitat fondurile in conturile bancilor centrale ale respectivelor tari carora le reveneau
aceste sume. (Va fi subiectul unei alte analize sa aratam superficialitatea acestei operatii: bani
si aur erau schimbati de colo colo, dar suma neta platita de Germania a fost foarte mica.)

Documentele originare de fondare ale BIS au foarte putin de spus despre Germania, si putem
privi la propriile declaratii pentru a vedea care erau scopurile initiale:

³Obiectivele Bancii sunt: sa promoveze cooperarea bancilor centrale si sa furnizeze facilitati

aditionale pentru operatiuni internationale; sa activeze ca trustee sau agent in ceea ce priveste
aranjamentele financiare internationale incredintate ei in urma unor intelegeri cu partile
implicate.´ [nota: BIS, Statutele the Bank for International Settlements Articolul 3 [ initial
Ianuarie 1930, text amendat in 10 Martie 2003], Basic Texts (Basle, August 2003), p. 7-8]
Efectiv fiecare referinta tiparita, la adresa BIS, inclusiv propriile ei documente, portretizeaza
consistent aceasta institutie drept ³banca centrala a bancherilor centrali´.

Deci, BIS a fost infiintata printr-o carta internationala iar cartierul sau general a fost stabilit la
Basel, Elvetia.

Proprietarii BIS

Dupa James C. Baker, autorul pro-BIS al cartii The Bank for International Settlements:
Evolution and Evaluation, ³BIS a fost formata cu fondurile puse la un loc de bancile centrale
a sase natiuni, Belgia, Franta, Germania, Italia, Japonia, si Marea Britanie. In plus, trei banci
internationale private din Statele Unite au asistat de asemenea finantarea infiintarii BIS.´
[nota: Baker, The Bank for International Settlements: Evolution and Evaluation, (Quorum,
2002), p. 20]

Fiecare banca centrala a subscris la 16.000 de actiuni. Banca centrala a Statelor Unite nu s-a
alaturat BIS, dar trei banci din Statele Unite au participat si au obtinut 16.000 de actiuni
fiecare. Astfel, reprezentarea Statelor Unite in BIS este de trei ori mai mare decat cea a
fiecarei alte natiuni. Care erau aceste banci private? Nici o surpriza, erau J.P. Morgan &
Company, First National Bank of New York si First National Bank of Chicago [nota tr: First
National Bank, dupa cum era cunoscuta la acea vreme, reprezinta interesele clanului
Rockefeller. Intre timp prin fuzionari aceasta a devenit cunoscuta sub numele Citibank sau
Citigroup ].

Pe 8 Ianuarie 2001, o Intrunire Generala Extraordinara a BIS a aprobat propunerea care

restrictioneaza proprietatea actiunilor BIS numai in favoarea bancilor centrale. 13,7% din
toate actiunile se aflau in proprietate privata la a acea vreme, si recumpararea a fost realizata
cu suma de 724.956.050$. Pretul de 10.000$ pe actiune era de doua ori mai mare decat
valoarea oficiala de 4.850$.

Nu este sigur ce s-a realizat prin aceasta recumparare. BIS a pretins ca scopul a fost corectarea
unui conflict de interese intre actionari privati si obiectivele BIS, dar nu a oferit amanunte. Nu
era o problema de reprezentare, deoarece actionarii privati nu aveau voie sa-si voteze
actiunile. [nota: ibid., p. 16]
Suveranitate si Secret

Nu este surprinzator ca BIS, birourile sale, angajatii, directorii si membrii se bucura de o

incredibila imunitate in fata oricarei reglementari, scrutin si trageri la raspundere.

In 1931, bancherii centrali si constituentii lor erau satui de amestecul guvernului in afacerile
financiare mondiale. Politicienii erau priviti cu dezgust, daca nu faceau parte din randurile
elitei bancare. Astfel, BIS le-a oferit odata pentru totdeauna bancherilor oportunitatea de a
infiinta ³varful´ dupa cum isi doreau ei ± privat. Au pus aceste conditii si au obtinut ce si-au
dorit.

Un scurt sumar al imunitatii lor, explicat mai jos, include

‡ imunitate diplomatica pentru persoane si ce poarta asupra lor (i.e., valize diplomatice)

‡ scutire de taxe pentru orice tranzactie, inclusiv salariile platite angajatilor

‡ imunitate specifica ambasadelor pentru toate cladirile si/sau birourile operate de BIS

‡ lipsa supravegherii sau cunoasterii operatiunilor, din partea oricarei autoritati

guvernamentale

‡ libertate de emigrare fara restrictii

‡ libertate de a incripta orice si toate comunicatiile de orice fel

‡ libertate fata de orice jurisdictie legala [nota: BIS, Protocol Regarding the Immunities of the
Bank for International Settlements, Basic Texts, (Basle, August 2003), p. 33]

In plus, membrii board-ului director al BIS (spre exemplu, Alan Greenspan [nota tr: Fostul
chairman al Sistemului Federal de Rezerve al Statelor Unite]) primesc beneficii speciale
individuale:

‡ ³imunitate impotriva arestului sau inchiderii si imunitate impotriva confiscarii bagajului

personal, mai putin in cazuri de delict flagrant;´

‡ ³inviolabilitatea tuturor actelor si documentelor;´

‡ ³imunitate impotriva jurisdictiei, chiar dupa incheierea misiunii, pentru actiuni intreprinse in
afara slujbei, inclusiv cuvinte rostite si scrieri;´

‡ ³scutire pentru ei, sotiile/sotii si copii lor de orice restrictie de emigratie, de orice formalitate
ce priveste inregistrarea strainilor si de orice obligatie referitoare la serviciul national in
Elvetia;´

‡ ³dreptul de a folosi coduri in comunicatiile oficiale, de a primii, de a trimite documente sau

corespondenta prin curieri si valize diplomatice.´ [nota: ibid, Article 12, p.43]

In sfarsit, toti ceilalti oficiali si angajati ai BIS au urmatoarele imunitati:

‡ ³imunitate impotriva jurisdictiei pentru actiuni intreprinse in afara slujbei, inclusiv cuvinte
rostite si scrieri, chiar dupa ce aceste persoane au incetat sa mai fie Oficiali ai Bancii;´
[subliniere adaugata]

‡ ³scutire de toate taxele Federale, cantonale [nota tr: Aplicate intr-una din regiunile din care
este compusa Confederatia Elvetiana] si comunale, pe salarii, onorarii si alocatii platite lor de
catre Banca«´

‡ ³scutire fata de obligatiile nationale Elvetiene, libertate pentru sotii/soti si membrii familiei
fata de restrictiile de emigrare, transferul bunurilor si proprietatilor ± inclusiv cele
internationale ± cu aceleasi grade de beneficiu ca si Oficialii altor organizatii internationale.´
[nota: ibid, p. 44]

Binenteles, o carta corporatista poate spune orice vrea sa spuna si totusi sa fie subiectul
reglementarilor impuse de autoritatile externe. Totusi, acestea sunt imunitatile practicate, de
care ei s-au bucurat din 1930 incoace. Pe 10 Februarie 1987, un document mult mai formal,
numit Intelegerea Cartierului General a fost executat intre BIS si Consiliul Federal Elvetian.
Acesta efectiv a clarificat si reiterat ceea ce se stia deja:

Articolul 2 ± Inviolabilitatea

‡ Cladirile sau parte a cladirilor si terenul inconjurator care, indiferent de proprietar, sunt
folosite in scopurile bancii, vor fi inviolabile. Nici un agent al autoritatilor publice Elvetiene
nu are voie sa le viziteze fara consimtamantul expres al Bancii. Numai Presedintele,
Managerul General al Bancii, sau reprezentantii lor autorizati au competenta de a neutraliza
aceasta inviolabilitate.
‡ Arhivele Bancii si, in general, toate documentele si medium-urile ce contin informatii,
apartinand Bancii sau aflate in posesia ei, vor fi inviolabile oricand si oriunde.

‡ Banca va exercita supravegherea si puterea politieneasca asupra sediilor sale.

Articolul 4 ± Imunitate impotriva jurisdictiei si executarii

‡ Banca se va bucura de imunitate impotriva jurisdictiei infractioniste si administrative, mai

putin in situatiile in care aceasta imunitate este neutralizata in cazuri individuale de catre
Presedinte, Managerul General al Bancii, sau reprezentantii lor autorizati corespunzator.

‡ Bunurile Bancii pot fi supuse unor masuri de executare obligatorie pentru impunerea unor
revendicari monetare. Pe de alta parte, toate depozitele incredintate Bancii, toate revendicarile
impotriva Bancii si actiunile emise de catre Banca vor fi, fara nici o prealabila intelegere a
Bancii, imune impotriva confiscarii sau a altor masuri de executare obligatorie si sechestrare,
in particular cele avand legatura cu legea Elvetiana. [nota: BIS, Extracts from the
Headquarters Agreement] [subliniere adaugata]

Dupa cum vedeti, BIS, directorii si angajatii ei (fosti sau actuali) pot face efectiv orice isi
doresc, in complet secret si imunitate, fara ca nimeni sa le priveasca peste umar. A fost intr-
adevar visul unui bancher devenit realitate, si a pavat autostrada internationala a globalismului
financiar rampant pe care il vedem manifestandu-se astazi.

Tags: Noua Ordine Mondiala · Politica/Servicii secrete

Reînarmarea Germaniei după primul război mondial, desfăşurată neîntrerupt timp de 12 ani
(1921-1933), în cel mai mare secret, a fost făcută în URSS. Este unul dintre cele mai oculte
capitole ale secolului al XX-lea, amplu documentat, după 1990, de arhivele Kremlinului.
Timp de 12 ani, eludând total clauzele militare restrictive ale Tratatului de la Versailles,
Germania şi URSS au colaborat fructuos, reînarmând al Treilea Reich, în vederea unui nou
război mondial.

Între 1921 şi 1933, Rusia bolşevică (viitoarea URSS) a ajutat decisiv Germania să eludeze
Tratatul de la Versailles şi să-şi constituie pe teritoriul URSS ± în bazele militare ale Armatei
Roşii ± acea formidabilă maşinărie de război, care a declanşat la 1 septembrie 1939 ± prin
invadarea Poloniei ± Al Doilea Război Mondial. Conform înţelegerilor sovieto-germane,
Armata Roşie a intrat în Polonia la 17 septembrie 1939, două săptămâni mai târziu.

Timp de 12 ani, ofiţerii germani şi cei sovietici au experimentat împreună ± la ³Lipetk´,

³Kama´ şi ³Tomka´ ± gazele toxice şi bombele incendiare. În timp ce în fabrici secrete de pe
teritoriul URSS s-au construit avioanele militare, blindatele şi tancurile germane care au făcut
posibil blitzkrieg-ul lui Hitler.

Zeci de documente ultrasecrete până în 1990 din arhivă Kremlinului ne dau astăzi
posibilitatea, pentru prima dată, să apreciem amploarea acestei alianţe militare, unice în felul
său. Şi, totodată, să ne revizuim radical perspectivă istorică din anii Războiului Rece asupra
marilor linii de forţă ale istoriei secolului al XX-lea. Secol care se dovedeşte acum o ³mare
necunoscută´ pentru noi, contemporanii săi.

Prin prisma acestei alianţe secrete între Armata Roşie şi Wehrmacht, între Berlin şi Moscova,
între Stalin şi Hitler, comunism şi nazism, înţelegem cu totul altfel cum a fost posibilă
încheierea atât de rapidă şi neaşteptată a Pactului Molotov-Ribbentrop, cu tranşarea între cei
doi aliaţi a împărţirii teritoriale a Europei Orientale.

Pactul Molotov-Ribbentrop avea antecedente mai vechi de colaborare militară secretă între
URSS şi Germania. Pactul fiind, în fapt, actul ultim al acestei colaborări secrete. Devenind
astfel logic şi firesc, dacă ţinem seama de amploarea colaborării secrete militare între
Moscova şi Berlin, departe de ochii Marii Britanii şi Franţei.

Stalin şi Hitler, vechi aliaţi

În realitate ± aşa cum descoperim astăzi din arhivele descretizate ale Kremlinului ± departe de
a fi fost rivali, Stalin şi Hitler erau vechi aliaţi, care aveau, la 23 august 1939, o foarte
îndelungată colaborare militară secretă, soldată cu constituirea formidabilei maşini de război a
Wehrmacht-ului. Fără URSS ± este acum limpede ± Germania nu ar fi putut să se înarmeze
serios, iar Hitler nu ar fi putut declanşa războiul. După dezvăluirile lui Anthony Sutten (³The
Wall Street and the Bolshevik Revolution´) ± care dovedesc că ³marea revoluţie din
octombrie´ a fost un puci finanţat de bancherii internaţionali din Wall Street ± reînarmarea
Germaniei în URSS constituie una din cele mai serioase revelaţii din istoria secolului al XX-
lea.

Sursa: www.ziua.ro

Vladimir Alexe

³Presedintele vostru va spune: aceasta tara nu va intra, niciodata, in razboi´Franklin Delano

Roosevelt, Campania electorala (Buffalo, 2 noiembrie 1940)

Interventiile ³Noii Ordini Mondiale´ (³New World Order´, NWO) si a bancherilor

internationali in istoria contemporana au fost, intotdeauna, pe cat de discrete, pe atat de bine
regizate. Uneori au trebuit sa treaca decenii pentru ca adevarul sa iasa la iveala. Asa cum a
fost cazul cu torpilarea pachebotului ³Lusitania´ si tragedia de la Pearl Harbour.

Neutralitate aparenta

In timpul campaniei electorale din 1940, presedintele american Franklin Delano Roosevelt,
care candida pentru un nou mandat, a castigat voturile alegatorilor promitand neutralitatea
Statelor Unite. Documente descoperite recent demonstreaza, insa, ca, la acea ora, Roosevelt
era decis sa intre in razboi de partea Aliatilor si complota in acest sens cu premierul britanic
Winston Churchill.

Pentru a castiga aprobarea opiniei publice americane, presedintele a sacrificat deliberat flota
de la Pearl Harbour, cu toate ca aflase din timp despre iminentul atac japonez. Putini stiu ca
Roosevelt si Churchill colaborasera inca din anii Primului Razboi Mondial. Amandoi fusesera
implicati intr-o alta operatiune menita sa manipuleze opinia publica: scufundarea
transatlanticului ³Lusitania´.

Statele Unite si-au proclamat oficial, inca de la inceputul celei de-a doua conflagratii
mondiale (septembrie 1939), ³neutralitatea´. Dar, exact ca in Primul Razboi Mondial, au
intervenit in marea conflagratie, manipulandu-si propriii cetateni cu ajutorul unor incidente
tragice, bine regizate.
La fel cum procedase presedintele Woodrow Wilson in Primul Razboi Mondial, si Franklin
Delano Roosevelt si-a bazat campania electorala de realegere din 1941 pe promisiunea
solemna repetata in toate discursurile, ca va mentine cu orice pret Statele Unite departe de
razboi. Si ca nici un american nu va muri pe campul de lupta.

Cu toate acestea, una dintre primele initiative luate de presedintele Roosevelt, imediat dupa
izbucnirea razboiului in Europa, a fost sa convoace Congresul intr-o sesiune speciala, ca sa
ceara ridicarea embargoului asupra vanzarilor de arme catre partile beligerante. Embargo care
constituia, in fapt, partea esentiala a neutralitatii SUA si care implica o intreaga legislatie.
Motivul invocat atunci de Roosevelt era cel putin ciudat: vanzarile de arme catre combatanti
ar fi ajutat America sa-si conserve pacea.

³Actiunile noastre trebuie sa fie conduse de o unica si puternica idee ´ pastrarea Americii in
afara razboiului´. Ridicarea embargoului, solicitata insistent de Roosevelt Congresului, nu
parea deloc o actiune ³ghidata´ de acea idee ³unica´.

Corespondenta secreta Roosevelt-Churchill

Presedintele Roosevelt incepuse, in mare secret, o corespondenta cu Winston Churchill,

primul-lord al Amiralitatii britanice si, in scurt timp, premier al Marii Britanii.

Aceasta corespondenta, cat si memoriile lui Churchill au devenit cunoscute multi ani mai
tarziu, dupa terminarea razboiului.

In cartea sa, ³Infamy: Pearl Harbour ant Its Aftermath´ (³Infamie: Pearl Harbour si
consecintele sale´), carte publicata de John Toland la editura ³Doubleday´ din New York in
1982, autorul dezvaluia un fapt ramas necunoscut din acea perioada, dar semnificativ.

In 1940, la Ambasada americana de la Londra (unde ambasador era Joseph Kennedy, tatal
viitorului presedinte), un functionar de la Cifru, Tyler Kent, a descoperit mesajele secrete
dintre Roosevelt si Churchill, mesaje relevand intentia presedintelui american de a impinge
SUA in razboi.
Kent a incercat atunci sa ia o parte din acele mesaje pentru a le face publice in Statele Unite.
Dovedind astfel americanilor ³jocul dublu´ pe care il facea F.D. Roosevelt, aflat in plina
campanie electorala pentru realegere, sub sloganul ³America ± departe de razboi´.

Kent a fost insa prins si expediat intr-o inchisoare britanica pentru tot restul razboiului.

Dupa ce a fost eliberat nimeni nu l-a luat in seama, pana cand John Toland i-a relatat drama
personala in cartea sa.

Promisiunea electorala

La randul sau, William Stevenson ³celebrul agent britanic ³Intrepid´ (³Intreprinzatorul´) ±

nota ca, in ianuarie 1941 (asadar, cu 11 luni inainte de intrarea oficiala a Statelor Unite in
razboi), incepusera deja convorbirile militare americano-britanice ³in cel mai mare secret´.

Ceea ce insemna, potrivit lui Stevenson, ³prevenirea divulgarilor catre publicul american´.

Robert Sherwood, biograful personal al presedintelui F.D. Roosevelt, a precizat odata: ³Daca
izolationistii ar fi stiut adevarata extindere a aliantei secrete dintre Statele Unite si Anglia,
cererile lor pentru acuzarea presedintelui ar fi bubuit ca un fulger pe Pamant´.

Abia in 1950 Winston Churchill dezvaluia, in volumul ³The Grand Alliance´ (³Marea
Alianta´), ca Harry Hopkins, consilierul lui Roosevelt, care l-a vizitat in ianuarie 1941, i-a
spus confidential: ³Presedintele este hotarat sa castigam razboiul impreuna. Sa nu faci greseli.
El m-a trimis sa-ti spun ca, cu orice pret si prin orice mijloace, el te va ajuta in acest razboi,
nu conteaza ce se intampla cu el´. Ce le spunea presedintele Roosevelt, in acest timp,
cetatenilor americani, alegatorilor sai?

La 30 octombrie 1940, la Boston, Roosevelt exclama patetic: ³Mame si tati ai Americii! Am

spus acest lucru inainte, dar il voi repeta mereu, iar si iar: baietii vostri nu vor fi trimisi in nici
un razboi strain!´ (Samuel D. Rosenman, ³The Public Papers and Addresses of Franklin D.
Roosevelt´, New York, MacMillan, 1941).
La 1 noiembrie 1940, el revenea la fel de patetic asupra ideii, intr-un discurs electoral tinut in
Brooklyn: ³Am luptat sa-i tin pe americani in afara razboielor straine. Si voi lupta in
continuare!´. Acelasi lucru il declara Roosevelt a doua zi, 2 noiembrie 1940, la Rochester
(New York): ³Guvernul nostru national este, in egala masura, un guvern al pacii. Un guvern
care intentioneaza sa pastreze pacea pentru poporul american´.

In aceeasi zi, la Buffalo, Roosevelt promitea: ³Presedintele vostru va spune: aceasta tara nu va
intra niciodata in razboi!´. Pe 3 noiembrie 1940, Roosevelt afirma la Cleveland: ³Primul scop
al politicii noastre externe este sa tinem tara noastra, America,in afara razboiului´.

Participantii la mitingul electoral au izbucnit, ca de fiecare data, in urale. Multi aveau lacrimi
in ochi, barbatii isi aruncasera in aer palariile, femeile isi agitau si ele, emotionate, batistele.
Asa a fost reales presedinte al Statelor Unite ale Americii Franklin Delano Roosevelt. Omul
care complota intens cu Winston Churchill sa impinga SUA cat mai repede in razboi.

Bancherii internationali

De fapt, Roosevelt nu era altceva decat prizonierul bancherilor din jurul sau, cei care ii
asigurasera ascensiunea politica. Exact ca predecesorul sau, presedintele Woodrow Wilson,
care a impins America, in ciuda promisiunilor electorale, in Primul Razboi Mondial.

In memoriile sale, intitulate sugestiv ³FDR: My exploited Father-in-Law´ (³FDR: exploatatul

meu socru´), Curtis Dell, ginerele presedintelui american, dezvaluie ca toate actiunile acestuia
ii erau sugerate de un grup format din bancherii Bernard Baruh, Felix Frankfurter, Andrew
Mellon. Si, nu in ultimul rand, de Eleanor Roosevelt, sotia presedintelui.

Intre timp, Winston Churchill urma, cu sfintenie, sfaturile lui Montague Norman de la ³Bank
of England´.

Bancherii americani, in primul rand Bernard Baruch, considerau ca Statele Unite trebuiau sa
se implice rapid si masiv in razboi. Si sa incline decisiv balanta ± indiferent de pret sau
mijloace ± in favoarea Aliatilor.
Pentru ca astfel Statele Unite sa poata influenta lumea postbelica conform intereselor marii
finante din Wall Street, asa cum se intamplase si dupa Primul Razboi Mondial.

Regizarea tragediei de la Pearl Harbour

In ultimele decenii mai multe carti aparute in SUA au adus dovezi incontestabile ca
presedintele F.D. Roosevelt ± in cunostinta de cauza asupra iminentului atac japonez contra
flotei americane de la Pearl Harbour ± nu a informat din timp comandamentul din Pacific.
Roosevelt spera ca dezastrul flotei americane sa incline decisiv balanta (in Statele Unite) in
favoarea intrarii Americii in razboi. Exact cum manipulase anterior si ³Afacerea Lusitania´,
in Primul Razboi Mondial.

O problema delicata

Henry Stimson, secretar de stat la Aparare in 1941, scria in jurnalul sau, dupa intalnirea cu
presedintele F.D. Roosevelt: ³Aveam in fata o problema delicata de ingradire diplomatica, dar
facuta in asa fel incat Japonia sa reactioneze prima («)

Intrebarea este cum am putea sa-i manevram pe japonezi, astfel incat sa-i aducem in pozitia sa
traga ei primul glont´ (vezi Robert A. Theobald, ³The Final Secret of Pearl Harbour´, Old
Greenwich, Devinadair, p. 76).

Dupa embargoul comercial contra Japoniei, presedintele american a inchis Canalul Panama
navelor japoneze. Pe 26 noiembrie 1941, cu exact unsprezece zile inainte de Pearl Harbour,
Roosevelt a trimis Japoniei celebrul Ultimatum si a confiscat averile japonezilor din America.

In ³New American´ din 8 decembrie 1986 s-a scris pe larg despre dubla infamie de la Pearl
Harbour. In cadrul operatiunii ³Magic´, ³The Office of Naval Intelligence´ (Serviciul de
Informatii al Marinei americane) sparsese codul diplomatic japonez.

Astfel ca toate mesajele expediate in 1941 din Japonia catre ambasadele sale erau imediat
decriptate si expediate la Departamentul de Stat si la Casa Alba, personal presedintelui F.D.
Roosevelt.
Ambasadorul american la Tokyo, Joseph Grew, la randul sau, avertizase asupra iminentei
atacului japonez de la Pearl Harbour nu numai pe presedintele Roosevelt, dar si pe Edgar
Hoover (director FBI), pe congresmanul Martin Dies si pe senatorul Guy Gillette. Capitanul
Johan Raneft, atasatul naval al Olandei la Washington, nota ca ofiterii din ³Office of Naval
Intelligence´ i-au spus, inca din 6 decembrie 1941, ca navele japoneze se gaseau la doar 400
de mile nord-vest de Honolulu.

O pozitie vulnerabila

In acelasi timp, presedintele Roosevelt l-a inlocuit pe amiralul Richardson cu amiralul

Kimmel, dupa ce primul protestase oficial contra ordinului prezidential de stationare a flotei
americane la Pearl Harbour, o pozitie extrem de vulnerabila.

Roosevelt si generalul Marshall au desfiintat in mare parte apararea aeriana a insulei, cu putin
timp inaintea atacului japonez. Lasand doar o treime din avioane, strict pentru supraveghere.
Pesemne ca sa-si salveze reputatia, Marshall a trimis, totusi, tarziu, un avertisment la Pearl
Harbour. Dar acesta a ajuns la cateva ore bune dupa atacul japonez, soldat cu 2000 de
americani morti si 18 nave militare scufundate ori avariate.

Dupa atac, Roosevelt a numit o comisie de ancheta, care sa investigheze cauzele dezastrului,
comisie condusa de judecatorul Curtii Supreme, Owen Roberts, un bun prieten al sau. Totul a
fost pus in carca amiralului Kimmel si a generalului Short, blamati pentru neglijenta de
intreaga America.

Abia in 1944 cei doi nefericiti au reusit sa furnizeze probele care sa infirme verdictul
Comisiei Roberts. Kimmel a fost achitat, iar Short a primit o pedeapsa usoara. Presedintele
F.D. Roosevelt s-a opus cu indarjire prezentarii probelor furnizate de cei doi opiniei publice
americane. Pretextul: puneau in primejdie securitatea nationala pe timp de razboi.

Memorandumurile incriminatorii din arhivele Departamentului de Razboi si Navigatie au fost

distruse. Concluziile Curtii Martiale au fost ³ingropate´ intr-un raport guvernamental de 40 de
volume. Americanii au aflat adevarul despre Pearl Harbour mult mai tarziu.
John Toland, autorul volumului de dezvaluiri ³Infamia´ a primit, in schimb, Premiul Pulitzer
in anul 1982. Presedintele F.D. Roosevelt nu a fost niciodata tras la raspundere, fie si post-
mortem, pentru tradarea Americii atat la Pearl Harbour, cat si in cazul ³Lusitaniei´.

Sursa: Ziua

Noua ordine mondiala si istoria. Diversiunea Pearl Harbour5.051

Sunt teroristul numărul 1Criza economică şi Dumnezeu- Salvatorul »Teoria conspiraţiei şi

noua ordine mondială

De Ciprian Bojan

În facultate, unul dintre profesorii mei ne-a explicat un lucru simplu: ³Lumea de astăzi este
condusă de seviciile secrete şi de marii finanţişti´ După absolvirea facultăţii au fost introduse
două cursuri opţionale pentru studenţi: Istoria serviciilor secrete şi Istoria financiar-bancară a
României. Toate bune şi frumoase, nmic de spus Şi totuşi nu ştiu sigur dacă am pierdut
ceva.

Ştiu sigur că seviciile secrete au existat într-o formă incipientă de la apariţia primelor state,
dar că organizrea lor a început abia prin sec. al XVIII-lea, ca şi componente obligatorii ale
diferitelor structuri militarizate. Abia în sec. al XX-lea, serviciile secrete au reuşit să separe de
aceste structuri, şi indiferent de regimul politic în care au activat, acestea erau sub controlul
politic, adică sub controlul celor ce erau la putere.

Primele bănci au apărut în Europa prin sec. al XIV-lea, şi erau menite să păstreze în condiţii
de siguranţă banii breslelor sau asociaţiilor de negustori, sau să schimbe diferitele monede
aflate în acea perioadă în circulaţie. Prin sec. al XVII-lea, băncile au început să acorde
împrumuturi, şi mulţi nobili europeni, au ³scăpătat´ din cauză că deveneau insolvabili.

Ce am spus eu mai sus, nu cred că este străin multora dintre prezumtivii cititori. Ce legătură
există însă între serviciile secrete şi marile grupuri financiare? Tot un profesor de-al meu
(altul decât cel menţionat anterior) a făcut următoarea afirmaţie: ³Economia înseamnă
informaţie´. Presupun că în lume, multe bănci au investit pe baza unor informaţii precise,
plasându-şi capitalul acolo unde exista o şansă reală de câştig şi nu întotdeauna lipsită de
riscuri. Ar fi probabil doar o speculaţie să putem afirma că numai serviciile secrete au putut
oferi aceste informaţii marilor grupuri financiare, dar negarea acestei ipoteze, ar stârni
zâmbete ironice.

Dar legăturile dintre politică, servicii şi grupurile financiare care ar putea fi? În primul rând
politicul girează şi coordonează activitatea serviciilor, iar marile grupuri financiare pot
asigura prin potenţialul lor accesul la putere sau căderea de la putere a unor lideri politici şi a
unor camarile asociate acestora. Drept răsplată, liderii politici se simt ³obligaţi´ să facă
politica acelor grupuri financiare care le-au acordat sprijinul menit să le asigure accesul la
putere.

În ultima perioadă, se vorbeşte destul de insistent despre rolul unor societăţi secrete în
stabilirea unor direcţii în politica mondială. Da, e vorba de masonerie, o organizaţie nu chiar
atât de secretă, deoarece se cunosc anumite lucruri despre aceste organizaţii, dar nici
transparentă, deoarece există în cadrul acesteia anumite ritualuri secrete, o anumită cutumă şi
o organizare, toate acestea fiind privite din exterior ca activităţi subversive, conspirative şi de
natură ocultă. Avantajul masonilor este în aparenţă unul superior liderilor politici, grupurilor
financiare şi chiar serviciilor secrete. Masonii se pot ³infiltra´ în toate structurile de putere,
pot intra în grupurile financiare, sau în serviciile secrete. Şi totuşi, pot masonii să ducă o
activitate contrară cutumelor masonice? Au ei independenţa de decizie în activitatea lor extra-
masonică? Poate că răspunsul nu poate să ni-l ofere decât un mason ³sadea´.

Interesele statelor în politica mondială, nu pot însă sub nici o formă să ţină cont de interesele
indivizilor, ale cetăţenilor ale căror drepturi ar trebui să le apere, în conformitate cu legislaţia
acestora. Poate suntem prea mici pentru o grijă atât de mare cum este politica mondială. Noua
ordine mondială, în contextul globalizării, nu este după opinia mea decât o reacţie de feed-
back a intereselor statelor pe plan economic în faţa globalizării. Adică: fiecare ce apucă, dacă
n-ai apucat nimic, te aşezi la rând, şi data viitoare tre¶ să fii mai atent«

VIDEO Cercetatorul Andrew Marshall despre Grupul Bilderberg: Soarta lumii n-ar trebui sa
fie decisa de albi batrani si bogati care se aduna in secret

de Adrian Novac HotNews.ro

Vineri, 28 mai 2010, 0:38 Actualitate | Internaţional

Andrew Marshall

Foto: Arhiva personala Jim Tucker, unul dintre cei mai neobositi "vanatori" ai bilderbergilor,
a spus urmatoarele despre selectul grup al elitelor occidentale: "poate ca Dumnezeu a creat
Universul, dar, in privinta planetei Pamant, mesajul Clubului Bilderberg catre Dumnezeu este
simplu: multumim, dar mai departe avem noi grija"*. Mai multe surse au anuntat ca
saptamana viitoare ar putea avea loc cea de-a 58-a intalnire a Bilderberg Group, in localitatea
spaniola Sitges, in apropiere de Barcelona. Andrew Marshall, cercetator in cadrul Centre for
Research on Globalization, vorbeste pentru HotNews.ro de "fenomenul" Bilderberg.

Adrian Novac: Ai studiat si ai scris despre Grupul Bilderberg. Multa lume se intreaba ce e de
fapt acest grup: un club social unde elita mondiala vorbeste libera despre evenimente curente
sau e un guvern secret al lumii, asa cum sustin unii?

Andrew Marshall: Nici una, nici alta. Grupul Bilderberg actioneaza ca o organizatie
internationala de tip think-tank, foarte secreta de felul ei si care nu ofera acces public la
documentele sau la discutiile sale. Nu este un club social, deoarece membrii sai discuta
chestiuni majore legate de politica, economie si societate. Pana la un anumit punct, este ceea
ce pretind bilderbergii - "un mediu informal unde oamenii sunt liberi sa se intalneasca si sa
discute deschis diferite probleme". Totusi, deoarece oficiali publici participa la aceste intalniri
si chestiuni de interes public sunt luate in discutie, ele ar trebui sa fie la fel de deschise si de
transparente precum Forumul Economic Mondial.

cercetator asociat in cadrul Centre for Research on Globalization (CRG) in Montreal

(Canada) * studiaza Economie politica si Istorie * a scris zeci de articole, eseuri si referate pe
diverse probleme sociale, politice si economice, atat pentru Global Research, cat si pentru
numeroase ziare si reviste din intreaga lume * este co-editor, impreuna cu profesorul Michel
Chossudovsky, al cartii "The Global Economic Crisis: The Great Depression of the XXI
Century", care este o compilatie de eseuri scrise de diferiti autori, cercetatori si academicieni
pe tema crizei economice * are trei materiale publicate in acest volum aparut recent

Andrew Gavin Marshall Grupul Bilderberg NU este un guvern mondial secret, nu are un
astfel de statut institutional. Este o organizatie internationala de tip think tank, iar membrii sai
si agenda de discutie sunt deseori modelate in jurul ideii de guvernare globala, care reprezinta,
in parte, obiectivul formarii grupului si un punct central al intalnirilor pe care le au.
Dar nu trebuie sa confundam institutia cu scopurile sale. Bilderberg este, la modul simplu, un
think tank occidental, fara indoiala cel mai puternic din lume, unde elitele occidentale din
cercurile militare, politice, academice, ale serviciilor de informatii, economice, industriale si
bancare se intalnesc pentru a discuta si a ajuta la creionarea schimbarilor majore globale la
nivel social, politic si economic.

A.N.: Intalnirile grupului Bilderberg se desfasoara mereu timp de 3-4 zile. Ce vorbesc
bilderbergii in timpul acestor conferinte? Exista vreun subiect ce revine mereu pe agenda
discutiilor?

A.M.: Ei se concentreaza deseori pe evenimente actuale, dar un subiect ce se discuta in mod

sigur la fiecare intalnire este starea economiei mondiale. Acest lucru se intampla deoarece
principalele persoane si institutii din economia globala sunt reprezentate intotdeauna la
intalnirile Bilderberg. De la banci precum Goldman Sachs (care este mereu prezenta), la banci
centrale importante (Fed-ul, Fed-ul din NY, Banca Centrala Europeana etc), pana la
presedintele Bancii Mondiale si liderii Fondului Monetar International, ai Organizatiei
Mondiale a Comertului, la care se adauga multi ministri de finante si oficiali ai trezoreriilor,
economia globala este un punct de atractie in timpul intalnirilor.

Politica externa este o alta chestiune majora luata in discutie, iar la intalniri participa
reprezentanti de rang inalt din domeniul militar si al informatiilor, oficiali diplomatici straini,
de exemplu din Departamentul de Stat si Consiliul de Securitate Nationala, sefi ai
diplomatiilor dintr-o serie de tari occidentale, precum si oficiali NATO.

Avand in vedere reuniunea care se apropie, ne putem astepta ca probleme principala sa o

reprezinte criza datoriilor din Europa, mai ales daca ne gandim ca intalnirea este gazduita de
Spania, o tara ce ar putea fi lovita din plin de criza. O alta tema majora ce ne asteptam sa fie
discutata este razboiul purtat de NATO in Afganistan si extinderea acestui conflict in
Pakistan. De asemenea, este foarte probabil ca Iranul sa fie pe agenda discutiilor.

A.N.: Cine decide lista participantilor la intalniri? Poate cineva "sa-si cumpere" locul pe lista
participantilor?

A.M.: Lista invitatilor este determinata de Comitetul Director al Grupului Bilderberg, alcatuit
din cate doua persoane din 18 tari, care participa mereu la intalniri. Comitetul Director este
format in principal din membri pe termen lung, multi care au participat la prima intalnire, cea
din 1954, precum fostul bancher David Rockefeller, care inca ia parte la fiecare reuniune.
Nu exista o lista publicata a Comitetului Director actual, dar informatiile care au transpirat in
presa au indicat ca anumite persoane fac parte din Comitet, asa cum sunt David Rockefeller si
Henry Kissinger, care si el participa la fiecare reuniune.

Categoric ca banii ajuta sa ajungi pe lista participantilor, insa, cu toate acestea, acest lucru are
mai mult de-a face cu "pe cine cunosti" mai mult decat cu "cati bani ai". Se intampla insa ca
"pe cine cunosti" si te ajuta sa ajungi acolo are, de asemenea, o gramada de bani. Cei care
participa in mod regulat la aceste intalniri sunt oamenii care determina valoarea si puterea
sistemului monetar global (bancherii centrali), oameni care determina valoarea banilor:
puterea iti aduce un loc pe lista mai rapid decat ti l-ar aduce banii, dar foarte des cele doua
merg impreuna. Membrii Comitetului Director invita de asemenea politicieni, academicieni si
industriasi/bancheri tineri, care sunt in ascensiune si de perspectiva, caci participarea la o
intalnire a grupului Bilderberg iti poate propulsa rapid cariera daca cei de-acolo te plac.

A.N.: Cei care participa la aceste intalniri o fac in calitate oficiala sau de persoane private?
Informatiile auzite la intalniri sunt impartite cu guvernele tarilor lor?

A.M.: Participantii iau parte la reuniuni ca persoane private. Cu toate acestea, multi oficiali
publici din tari occidentale participa la intalnirile Bilderberg si deseori merg pe banii
contribuabililor. In Statele Unite, participarea la astfel de intalniri este considerata o
infractiune, deoarece se incalca astfel asa-numitul Logan Act. Acesta interzice oficialilor
americani sa se intalneasca in secret cu persoane private, in special din domeniul industriei.

Bilderbergii au insistat ca oficialii publici nu participa in calitate "oficiala", adica in calitate

de reprezentanti ai guvernelor lor. Totusi, Bilderberg "incurajeaza" participantii la reuniuni sa
discute si sa ofere informatii de la intalniri cu liderii tarilor respective. Vorbim aici de un
paradox interesant, caci Grupul Bilderberg cere secret absolut, insa e foarte fericit ca "oficialii
publici" participa si relateaza despre intalniri superiorilor lor. Astfel incat, in timp ce
Bilderberg nu ofera guvernelor rapoarte politice in mod deschis, ei influenteaza facatorii de
opinie in incercarea de a obtine un consens general in ceea ce privesc chestiunile majore.

Un forum pentru "socializarea elitelor"

A.N.: Unde si cand poate cineva folosi informatiile obtinute la intalnirile grupului?
A.M.: Le poate folosi cat de repede posibil. Nu li se permite sa mearga sa vorbeasca cu presa
despre ele sau chiar sa vorbeasca public despre intalniri si despre lucrurile discutate. Cu toate
acestea, participantii actioneaza deseori in interesul Grupului Bilderberg.

Inca o data, acest lucru nu sugereaza ca Bilderberg ³da ordine´, ci ca el este un forum pentru
³socializarea elitelor´, in cadrul caruia lideri de seama din Europa Occidentala si America de
Nord se aduna pentru a discuta, a dezbate si a obtine un consens general asupra unor probleme
vitale. Participantii se intorc apoi la pozitiile pe care le ocupa si isi continua activitatea, fiind
deseori in functii in care interactioneaza si socializeaza continuu cu alti membri ai grupului
Bilderberg.

In acest fel, apare o influenta subtila, caci participantii actioneaza in interesul Grupului
Bilderberg, deoarece ei impartasesc aceste interese si trebuie sa interactioneze cu muti dintre
membrii sai, atat in calitate oficiala, cat si privata. Cei care actioneaza in interesul grupului si
care se aliniaza cu obiectivele Bilderberg pot sa urce in mod constant prin birocratia
institutionala. Deseori, politicienii care participa la intalniri ajung la cele mai inalte pozitii ale
puterii politice.

A.N.: Influenta bilderbergilor este extinsa la nivelul intregului glob sau doar la unele tari si
regiuni?

A.M.: Participantii la intalniri provin aproape in exclusivitate din Europa Occidentala si

America de Nord. Exista, la diverse intalniri, invitati speciali din alte tari. De asemenea,
Turcia este o exceptie notabila, fiind un membru vechi al grupului.

In plus, au fost anumite ocazii cand au participat reprezentanti (de obicei din mediul
academic) din Rusia, China sau Iran, precum si din alte tari din Orientul Mijlociu.

Realitatea este ca majoritatea populatiei mondiale nu este reprezentata in niciun fel la aceste
intalniri, caci America de Sud, Africa si Asia nu participa deloc. Cu toate acestea, deoarece
natunile si elitele occidentale care participa sunt cele mai puternice natiuni si persoane din
lume, deciziile lor afecteaza oameni din intreaga lume. De aceea, discutiile grupului se invart
adeseori in jrul chestiunilor legate de dezvoltarea ³Lumii a Treia´.

Vezi un material realizat de History Channel despre Grupul Bilderberg

A.N.: Daniel Estulin, care monitorizeaza de multi ani Grupul Bilderberg, a declarat ca grupul
a avut un plan de a diviza Canada in 1996. Cunosti si alte exemple in care grupul s-ar fi
amestecat in afacerile interne ale unei tari?

A.M.: Da, Grupul Bilderberg a cautat deseori sa modeleze situatii politici nationale
importante. Margaret Thatcher a participat la intalniri ale grupului, dar in momentul in care n-
a fost de acord cu notiunea abandonarii lirei sterline si adoptarea euro, ea a provocat mania
grupului, fiind inlocuita in scurt timp cu un alt membru Bilderberg, John Major.

Influenta bilderbergilor asupra afacerilor interne ale statelor este in cea mai mare parte subtila
si foarte rar vizibila. Ea se manifesta mult mai des in selectarea si ascensiunea liderilor politici
majori. Bill Clinton a fost invitat la o intalnire in timp ce era inca guvernatorul statului
Arkansas. Dupa doi ani de la participarea sa la reuniune, Clinton a devenit presedintele SUA.

John Edwards a partcipat la intalnirea din 2004 si a impresionat atat de tare grupul cu
discursul sau, incat bilderbergii l-au selectat sa fie vicepresedintele lui John Kerry pentru
alegerile din acel an din SUA.

In Canada, Pierre Trudeau, Jean Chretien si Stephen Harper au participat fiecare la intalniri
Bilderberg, inainte de a ajunge premieri sau cand erau in functie.

Cu toate acestea, grupul se concentreaza mai mult pe chestiuni internationale decat cele
nationale; amestecul lor in treburile interne ale unei tari se face doar pentru a influenta
interesul lor international. De aceea, daca exista un politician la putere care se afla in opozitie
cu obiectivele grupului, bilderbergii isi vor folosi influenta pentru a sprijini sa ajunga la acea
functie pe cineva care este mult mai inclinat fata de interesele lor.

A.N.: Exista vreun lucru de care sa le fie teama celor din Bilderberg? Au existat momente in
istoria grupului cand membrii sai au avut opinii diferite legate de vreun subiect important?

A.M.: Bilderbergilor nu le place publicitatea. Ei au reusit, pana foarte curand (ultimii cinci
ani), sa tina media mondiala intr-o "gaura neagra" in legatura cu intalnirile lor. La fiecare
intalnire succesiva incepand din 2005 incoace, par sa fi fost dezvaluiri tot mai multe si discutii
in presa din intreaga lume, chiar daca inca la un nivel foarte mic comparat cu importanta
acestei conferinte. Expunerea lor este tot mai mare, iar bilgderbergilor nu le place
publicitatea.

Bilderbergii sunt deseori in dezacord unii cu altii, ei discutand si contrazicandu-se in mod

deschis. Nu exista UN SINGUR punct de vedere in cadrul Bilderberg. Mai ales in perioada in
care neo-conservatorii erau la putere in Statele Unite, exista o animozitate crescuta intre
europeni si americani in legatura cu probleme esentiale, precum dosarul iranian.

Opiniile lor diferite sunt insa un semn bun: ca nu exista o elita complet unita si ca sunt
dezbinati intre ei. Cu toate acestea, trebuie sa avem in vedere ca disensiunile dintre
bilderbergi sunt mai mult legate de "mijloace" decat de "scopurile" pe care le urmaresc. Spre
exemplu, e putin probabil ca bilderbergii sa se contrazica in legatura cu obiectivul crearii unei
banci centrale globale, insa ei pot sa nu fie de acord cu felul in care vor face acest lucru, ce
institutie sa fie transformata in banca centrala mondiala etc. Mai mult, e putin probabil ca se
vor contrazice in legatura cu prezenta NATO in Afganistan sau cu folosirea Aliantei Nord-
Atlantice ca o institutie a militarismului si imperialismului international, insa cu siguranta se
vor certa in legatura cu situatia precisa in care sa foloseasca NATO, cum sa foloseasca alianta
si sa utilizeze puterea acesteia.

De exemplu, au existat o multime de disensiuni in ceea ce priveste Irakul, multi dintre

bilderbergi opunandu-se invaziei; aceasta este o chestiune care creeaza divergente in cercurile
elitei chiar si astazi. Totusi, disensiunile au avut in vedere mai degraba notiunea de
"ocupatie", in opozitie cu cea mai simpla de "schimbare de regim". A fost in interesul tuturor
sa-l inlature pe Saddam Hussein insa membrii grupului s-au contrazis daca trebuie sa fie o
interventie militara sau o ocupatie militara.

Iranul este o problema ce i-a dezbinat si continua sa-i divizeze pe bilderbergi si astazi. Din
nou, problema aflata in mijlocul dezbaterii nu este cea a "exploatarii economice" si a
"imperialismului". Mijloacele "exploatarii" si cele ale "imperialismului" sunt cele care stau la
baza disensiunilor.

David Rockefeller, mai influent decat presedintele SUA

A.N.: Participantii la intalniri trebuie sa depuna un juramant de confidentialitate. A Niciun

grup nu are puterea pentru a manipula in secret evenimentele care au loc in lume. State
individuale, sute de mii de grupuri si milioane de oameni influenteaza lumea, fiecare in
masura de care este capabil. Evenimentele mondiale sunt rezultatul acestor influente
complexe, multiple si nu al unei organizatii secrete, atotputernice.

Todd Leventhal, expert in teoriile conspiratiei, Departamentul de Stat, interviu acordat

HotNews.ro in iulie 2009 incalcat vreodata cineva acest cod al tacerii?

A.M.: Oamenii au vorbit despre diferite intalniri si activitati generale. Nu am informatii

despre vreo persoana care sa fi incalcat acest juramanat sau care a fost certata pentru ca a
facut asta, insa participantii au relatat doar chestiuni minore dezbatute acolo. Una dintre
aceste declaratii a venit din partea presedintelui Grupului, Etienne Davignon, care a spus unui
canal media european ca moneda euro a fost dezbatuta in cadrul intalnirilor Bilderberg. Nu
cred insa ca el, ca presedinte al Grupului, nu va fi invitat din nou la intalniri. Nu a existat insa
nicio sursa care sa relateze totul despre Grupul Bilderberg.

A.N.: Reusesc bilderbergii sa-si implementeze mereu cu succes agenda sau cateodata dau si
gres?

A.M.: Ca toate institutile create de oameni, si Grupul Bilgerberg este plin de probleme.
Bilderbergii sunt departe de a fi perfecti. La intalnirea de anul trecut, au pus la punct o agenda
pentru crearea unei "trezorerii globale" si au anuntat ca sprijina negocierile ce urmau sa aiba
loc la summit-ul de la Copenhaga. Cu toate acestea, discutiile din capitala Danemarcei au
esuat iar acest lucru a dus la intarzierea planurilor Bilderberg.

Acest lucru s-a intamplat deseori si in legatura cu integrarea europeana. In 2005, cand
alegatorii francezi si olandezi au votat "Nu" in ceea ce priveste Constitutia Europeana, Grupul
Bilderberg a fost furios. Asa incat, multi dintre membrii grupului, care sunt personaje-cheie in
Uniunea Europeana, au trecut la implementarea Tratatului de la Lisabona.

Atunci cand irlandezii au votat pentru prima oara "Nu" in legatura cu tratatul, acest lucru a
fost o lovitura pentru bilderbergi. De fiecare data cand agenda Grupului Bilderberg este
intaziata, se intampla din cauza ca democratia functioneaza, ca oameni simpli sunt implicati in
procesul de decizie. Acest lucru spune multe despre agenda si mijloacele Grupului Bilderberg.

A.N.: Dar bilderbergii iau doar decizii "proaste" pentru lume sau, din contra, ei imbunatatesc
viata oamenilor din intreaga lume?
A.M.: Grupul Bilderberg imbunatateste vietile membrilor sai si ale institutiilor care il
compun. Ei actioneaza si iau decizii care aduc foloase elitei occidentale si sunt deseori nocivi
si daunatori pentru vietile majoritatii oamenilor. De exemplu, la intalnirea din 1973, Grupul
Bilderberg a discutat despre iminenta crestere globala a pretului la petrol. Dezbaterile lor nu s-
au centrat pe cum sa previna aceste majorari de preturi sau cum sa ajute oamenii sa treaca
peste scumpiri, ci cum sa dirijeze fluxul de petro-dolari din statele producatoare de petrol in
sistemul bancar occidental si apoi cum sa imprumute acesti bani tarilor in curs de dezvoltare.

Acest lucru a dus, in ultima instanta, la varful de crestere a pretului la petrol din 1970 si la
majorareaa de catre Rezerva Federala (care fost mereu reprezentata la Bilderberg), a
dobanzilor la imprumuturile internationale, fapt care a provocat criza datoriilor din anii '80.

Agenda lor este legata in special de centralizarea puterii globale. Acest lucru pare un blestem
pentru interesele populatiei mondiale.

A.N.: Ni s-a spus mereu ca presedintele Statelor Unite este cea mai puternica persoana din
lume. Exista cineva "deasupra" lui? Cine-l manipuleaza pe liderul de la Casa Alba?

A.M.: Nu exista vreo structura sau pozitie oficiala despre care sa putem spune ca este mai
puternica decat presedintele Statelor Unite ale Americii, dar as preciza ca presedintele SUA,
la fel ca alti lideri politici majori, este mai mult o marioneta decat un presedinte. Puterea lui
nu este un lucru absolut. Rezerva Federala din SUA determina valoarea dolarului american,
inflatia, rata dobanzilor, iar deciziile pe care le ia afecteaza atat economia nationala, cat si cea
globala. Seful Fed este mai puternic decat presedintele SUA, care de fapt nu are niciun fel de
autoritate asupra deciziilor luate de Rezerva Federala.

Bancile Centrale au fost si sunt, in practica, institutii mult mai puternice decat statele-natiune.

In Statele Unite, as spune ca David Rockefeller este una dintre cele mai puternice persoane,
cu siguranta mai puternic decat presedintele. Presedintii apar si dispar, insa Rockefellerii
raman intotdeauna. Ei sunt o familie dinastica de bancheri si industriasi. James Wolfensohn,
fostul presedinte al Bancii Mondiale, a declarat la Consiliul Relatiilor Externe cu ocazia celei
de-a 90-a aniversari a lui David Rockefeller, ca familia Rockefeller a fost cea mai influenta
familie in toata chestiunea "globalizarii".

In acest fel, trebuie sa facem o distinctie intre elitele nationale obisnuite si elitele globale.
David Rockefeller a fost membru si fondator al numeroase institutii si organizatii globale de
tip think tank, care au ajutat la modelarea elitelor sociale, politice si economice. De aceea,
influenta sa, desi e mai discreta decat cea a presedintelui american, este mult mai mare decat a
liderilor politici. Cei care modeleaza mintile si formeaza carierele unor lideri politici sunt de
departe mult mai influenti in interiorul structurilor de putere decat insisi liderii politici.

In acest context, banul este rege si cei care controleaza valoarea sistemului monetar global
exercita o putere mult mai mare decat cei care conduc aparatul politic din natiunile-stat, care
nu fac altceva ei insisi decat sa serveasca pur si simplu interesele economice globale. Vorbim
aici despre diferenta intre puterea formala si cea informala si influenta.

o organizatie ce include lideri politici, oameni de afaceri, academicieni si ziaristi, care se

intruneste anual incepand din 1954. Organizatia sustine o agenda globalista si afirma ca
notiunea de suveranitate nationala este depasita. Printre participantii la reuniunile trecute ale
grupului s-au numarat Hillary Clinton, Bill Clinton, Donald Rumsfeld, Henry Kissinger,
regele Juan Carlos al Spaniei, Regina Beatrix a Olandei si Tony Blair, reprezentanti ai
Consiliilor de Administratie de la IBM, Xerox, Royal Dutch Shell, Nokia si Daimler.
Intalnirea din 2008 s-a desfasurat la Westfields Marriott in Chantilly (Virginia), cea din 2009
langa Atena. La fiecare patru ani, reuniunile se desfasoara in SUA sau Canada. Din cauza
caracterului secret al intalnirilor si al refuzului de a prezenta comunicate de presa, grupul a
fost acuzat frecvent de comploturi la nivel mondial. Participantii nu au voie sa vorbeasca
despre cele discuate in timpul reuniunilor, grupul nu are pagina de internet si nicio intalnire
nu este inregistrata. Grupul Bilderberg poarta numele unui hotel din Olanda unde membrii
fondatori - printul Bernhard al Olandei, Joseph Retinger, David Rockefeller si Denis Healey -
s-au intalnit prima data in 1954. Participantii la intalnirile grupului sunt protejati de serviciile
secrete ale principalelor state reprezentate, in frunte cu CIA.

Bilderberg Group A.N.: Uniunea Europeana este o creatie a Grupului Bilderberg?

A.M.: Bilderberg a fost creat initial cu scopul de a integra Europa. Sa spui ca este "o creatie" a
Grupului Bilderberg este intr-un fel neadevarat, deoarece au fost multe institutii si organizatii
implicate in formarea Uniunii Europene. Grupul Bilderberg a fost categoric unul dintre cele
mai influente si mai de succes in constituirea Uniunii.

Crearea UE a fost unul dintre subiectele cele mai de durata din intalnirile grupului, iar
bilderbergii inca nu au reusit sa-si atinga toate obiectivele legate de Europa. Moneda euro a
fost un subiect de discutie si dezbatere si multi dintre cei implicati in crearea fundatiilor
intelectuale, politice, economice si monetare ale Uniunii Europene au participat la intalnirile
Bilderberg.

A.N.: Care sunt rolurile pe care Banca Mondiala si Fondul Monetar International le joaca in
crearea/activitatea Grupului Bilderberg? Dar NATO si ONU?

A.M.: Oficiali din aceste institurii sunt prezenti intotdeauna la intalnirile Bilderberg, in special
sefii FMI, ai Bancii Mondiale si ai NATO. Rolul lor exact in implementarea agendei
Bilderberg si in participarea la activitatile grupului este neclar, dar cu certitudine ca aceste
institutii si cei care le conduc sunt aliniati intereselor Bilderberg.

De exemplu, functia de presedinte al Bancii Mondiale este decisa de catre Grupul Bilderberg.
Bilderbergii promoveaza oameni din interiorul lor, sugerand ca acestia ar trebui sa ocupe
aceasta pozitie. Oficiali publici merg la presedintele SUA cu aceasta propunere, iar acesta
pare sa urmeze mereu sfatul grupului si numeste acea persoana ca director al Bancii
Mondiale. La urma urmei, nu ar fi cea mai stralucita idee sa numesti pe cineva intr-o pozitie
ce are atata putere si influenta in economia globala daca grupul Bilderberg nu si-a dat acordul
in legatura cu acea persoana!

Aceste institutii ajuta la modelarea economiei politice mondiale prin mijloace care servesc
interesele Bilderberg. Nu sugerez ca tot ceea ce fac ele este decis de catre Bilderberg, insa
subliniez din nou aceasta "socializare a elitelor", care este rolul final al grupului Bilderberg:
aducerea laolalta a elitelor globale care gandesc la fel, care privesc lumea si locul unde ar
trebui sa ajunga intr-o maniera cat se poate de identica .

Are sens daca stai sa te gandesti ca membrii sai conduc aceste institutii intr-o maniera care
serveste intereselor Bilderberg, caci ei impartasesc tocmai aceste interese. Grupul Bilderberg
ajuta la modelarea opiniilor despre lume ale elitelor, astfel incat influenta sa este mai degraba
discreta decat directa.

A.N.: Care sunt motivele pentru care aceste persoane (politicieni, bancheri si directori
executivi foarte influenti) incearca sa creeze Noua Ordine Mondiala?

A.M.: "Noua Ordine Mondiala" este o expresie retorica care este folosita deseori pentru a
comunica o idee de "guvernare globala " sau de "guvern global". Ideea este ca "Noua Ordine
Mondiala" ar reprezenta o transformare totala a sferelor socio-politico-economice intr-un
sistem si o structura de guvernarare globala.
In acest sens, suntem martorii unor apeluri pentru o "Noua Ordina Mondiala", asociate cu
incercari de a crea institutii si mecanisme globale noi.

David Rockefeller a scris in cartea sa din 2002, "Memorii", ca "Unii chiar sunt convinsi ca am
fi parte dintr-o cabala secreta care actioneaza impotriva celor mai bune interese ale Statelor
Unite, caracterizandu-mi familia si pe mine ca "internationalisti" si conspiratori, alaturi de
alte persoane din lume, in vederea construirii unei structuri globale politice si economice mai

David Rockefeller si

Nicolae Ceausescu (1978)

Foto: Agerpres

integrate - O Singura Lume, daca doriti. Daca aceasta este acuzatia, ma declar vinovat si sunt
mandru de ea".

Ideea generala este ca perioada statelor-natiune se apropie de sfarsit si ca ele vor fi inlocuite
de structuri continentale sau supra-nationale, asa cum este Uniunea Europeana si, in final, cu
un sistem de guvernare globala. In acest fel, apelurile la o "Noua Ordina Mondiala" tind sa fie
apeluri pentru o guvernare globala mai extinsa.

In ultima instanta, scopul este puterea. Ce vor cei mai puternici oameni din lume? Mai multa
putere. Cand ai atata putere si atata bogatie, exista putine lucruri dupa care tanjesti, in afara de
mai multe putere si mai multa bogatie. Asa incat, o "Noua Ordine Mondiala" este din ce in ce
mai mult "Ordinea Lor Mondiala".

Tacerea media

A.N.: Cum se face ca in presa importanta din lume nu prea vedem informatii legate de
intalnirile Grupului Bilderberg? De ce au hotarat sa se intalneasca in secret, departe de ochii
publicului si al presei?
A.M.: Nu vedem prea multe relatari despre intalnirile Bilderberg deoarece multi dintre
participanti sunt reprezentanti ai organizatiilor si corporatiilor media din intreaga lume. In
Statele Unite, CEO-ul de la "Washington Post" si cativa membri din consiliul de conducere al
publicatiei "New York Times" sunt deseori prezenti la intalnirile Bilderberg.

Chiar si ziaristi si editori seniori de la publicatii precum "Economist" si "Financial Times"

participa la intaniri, la fel cum sunt prezenti si directori executivi de la conglomerate media
importante, precum General Electric, News Corp. sau Time Warner.

Acest lucru permite grupului sa mentina o "tacere" media legata de intalnirile sale. Cu toate
acestea, in ultimii cativa ani se observa ca secretomania presei este pusa din ce in ce mai mult
la incercare.

Bilderbergii afirma ca se intalnesc "in particular", nu "in secret", lucru care nu este decat o
interpretare retorica. Ei sustin ca se intalnesc "in particular" pentru a putea vorbi "liber" si
"deschis" si, de aceea, sa poata sa dezbata si sa discute chestiuni cu mai multa claritate.

Totusi, in realitate, intalnirile lor sunt secrete si nedemocratice. Ideea ca oficiali publici
trebuie sa se intalneasca "in particular" ca sa "discute liber" este in opozitie cu principiile
democratice. De ce oficiali publici nu vorbesc liber in public? Dupa cum se presupune,
functiile lor trebuie sa serveasca interesul public, deci publicul ar trebui sa determine ce
trebuie sa faca oficialii si cu cine ar trebui sa discute "liber". Asa cum a spus John F. Kennedy
intr-un discurs tinut, in 1961, in fata American Newspaper Association: "Insasi cuvantul in
secret este incompatibil cu o societate libera si deschisa, iar noi, ca oameni, suntem in mod
inerent si istoric opusi societatilor secrete, juramintelor secrete si actiunilor secrete. Am decis
cu mult timp in urma ca pericolele tinuirii excesive si nefondate ale faptelor pertinente
depasesc cu mult pericolele care sunt citate pentru a le justifica. Chiar si astazi, exista putina
valoare in asigurarea supravietuirii natiunii noastre daca traditiile noastre nu supravietuiesc
odata cu ea".

Daca bilderbergii actioneaza in interesul oamenilor de pretutindeni, discutiile lor trebuie sa fie
deschise pentru toti oamenii. E un adevar extrem de simplu. Intalnirile lor sunt secrete tocmai
pentru ca nu doresc ca oamenii sa stie despre ce discuta ei.
A.N.: Exista alte grupuri sau organizatii similare cu Bilderberg?

A.M.: Da, exista. Comisia Trilaterala** a fost creata de Zbigniew Brzezinski si David Unii
chiar sunt convinsi ca am fi parte dintr-o cabala secreta care actioneaza impotriva celor mai
bune interese ale Statelor Unite, caracterizandu-mi familia si pe mine ca "internationalisti" si
conspiratori, alaturi de alte persoane din lume, in vederea construirii unei structuri globale
politice si economice mai integrate - O Singura Lume, daca doriti. Daca aceasta este acuzatia,
ma declar vinovat si sunt mandru de ea.

David Rockefeller Rockefeller in 1973, ca o institutie-sora a Grupului Bilderberg. Amandoi

erau membri de mult timp ai Grupului Bilderberg si, in cadrul intalnirii din 1972, au facut
propunerea de a se crea Comisia Trilaterala, care sa aduca impreuna elite din America de
Nord, Europa Occidentala si Japonia. Bilderberg a dorit astfel sa ramana un grup exclusiv
occidental, iar Comisia Trilaterala a fost creata cu intentia de a integra si Japonia.

In timp ce Bilderberg are circa 120-130 de invitati in fiecare an, la intalnirea Comisiei
Trilaterale participa anual aproximativ 300 de persoane. Astazi, comunitatea CT inlude nu
doar persoane din Japonia, dar si din alte natiuni asiatice, precum China si India, de unde
participa tot mai multi reprezentanti .

Scopul Comisiei Trilaterale a fost acela de a crea "o comunitate a natiunilor industriale", dar
si sa coordoneze si sa ajute la socializarea elitelor din aceste trei regiuni majore intr-o
structura de putere globala mult mai unita: sa coordoneze agende si politici economice si de
afaceri externe.

In acest fel, Comisia Trilaterala include reprezentanti din sectorul militar, bancar, academic,
intelectual, politic, economic, al serviciilor de informatii, din media, sindicate si ONG-uri, cu
scopul de a construi o elita transnationala mai unita. Spre deosebire de Bilderberg, Comisia
Trilaterala are o pagina de internet si pune la dispozitia publicului rapoarte si publicatii
diverse (chiar daca atunci cand le studiezi nu spun prea multe despre activitatile si intalnirile
lor).

Chiar de la originile sale, Comisia Trilaterala si-a aratat dispretul pentru democratie, prin
publicarea raportului (disponibil pe pagina lor de internet) "Criza democratiei", in care, in
esenta, autorii au afirmat ca problema democratiei este aceea ca este prea multa. Acest studiu
a fost scris in contextul miscarilor pentru drepturi civile si anti-razboi din SUA, iar autorii
studiului au sugerat ca "puterea" si "autoritatea" statelor de a actiona erau in scadere. Autorii
concluzionau ca, pentru supravietuirea "democratiei", trebuia ca ea sa fie cat mai putina. In
esenta, studiul incerca sa defineasca "democratia" si sa intrebe: democratie pentru cine
anume?

A.N.: E gresit sa afirmam ca actuala criza globala este un rezultat al deciziilor luate de
Bilderberg?

A.M.: Ca sa raspund simplu, da. Acest lucru ar da mult prea mult credit Grupului Bilderberg.
Criza economica mondiala este rezultatul unei multitudini de ideologii, institutii, persoane si
politici. Vinovatii au fost bancile centrale, departamentele si oficialii din finante si trezorerii,
marile banci internationale, ideologia neoliberala, institutii financiare globale (precum FMI si
Banca Mondiala, OMC), precum si un amestec de alti actori si institutii (presedinti, banci de
investitii etc).

Acum, trebuie sa precizam ca o mare parte dintre persoanele si institutiile care au jucat un rol
central in aparitia crizei economice globale este reprezentata la Bilderberg, de la banci
centrale si trezorerii, pana la institutii financiare globale si banci. Acest lucru nu inseamana
totusi ca Bilderberg "a provocat" criza, ci pur si simplu ca multi dintre membrii grupului au
avut un rol important in acest lucru.

Criza economica globala a fost o tema importanta de discutii la intalnirile Bilderberg si, din
lucrurile ajunse in presa, multi bilderbergi sunt ingrijorati ca o criza economica globala atat de
mare ar putea sa-i afecteze chiar si pe ei.

A.N.: Intalnirea de anul trecut a avut loc la Atena. Exista vreo legatura intre acea reuniune si
evenimentele care au loc in prezent in Grecia?

A.M.: Nu pot sa indic nicio legatura directa intre cele doua, dar este, cel putin, un simbol
extrem de important: acolo unde merge Grupul Bilderberg, urmeaza deconstructie organizata.
Evenimentele din Grecia si masurile de austeritate impuse elenilor de catre Uniunea
Europeana si Fondul Monetar International sunt dovada ca multi oficiali si numeroase
institutii legate de Bilderberg sunt, de asemenea, implicate in situatia din Grecia.

Acest lucru nu indica in mod implicit ca scopul reuniunii Bilderberg de anul trecut a fost acela
de a se ocupa de situatia din Grecia. Acest lucru este foarte probabil sa fie una dintre
chestiunile foarte importante in cadrul reuniunii din acest an.
Sitges, Spania, 2010

A.N.: Unii cunoscatori ai fenomenului Bilderberg au anuntat deja ca intalnirea din acest

Proteste

anti-Bilderberg

Foto: Captura Youtube.com

an va avea loc saptamana viitoare in Spania. Ce crezi ca se va afla pe agenda discutiilor din
2010?

A.M.: Chestiunea principala cred ca va fi actuala criza globala a datoriilor. Bilderbergii

vorbesc in termeni mai clari decat este obisnuita opinia publica, astfel incat nu exista iluzii
sau informatii eronate potrivit carora criza din Grecia este un incident izolat. Ceea ce se
intampla in Grecia se va extinde la lumea occidentala, industrializata.

Criza datoriilor este o criza a civilizatiei occidentale, iar bilderbergii nu au niciun fel de iluzie
in legatura cu acest lucru. In ultimele cateva luni, bancile centrale si institutii financiare
internationale (precum Bank for International Settlements si Fondul Monetar International) au
emis rapoarte si avertismente in legatura cu o criza globala a datoriilor: exact acesti oameni si
aceste institutii sunt reprezentati la intlanirile Bilderberg. Este sigur sa afirmam ca aceasta
criza va fi subiectul principal la reuniunea din acest an.

De asemenea, este semnificativ ca intalnirea are loc in Spania, despre care multi cred ca va fi
una dintre urmatoarele tari lovite de criza datoriilor.

Alte subiecte importante ce vor fi foarte probabil abordate la reuniunea din 2010 sunt razboiul
din Afganistan si extinderea lui in Pakistan, precum si dosarul iranian. Ambele chestiuni sunt
adevarate butoaie cu pulbere. Posibilele razboaie din Pakistan si Iran ar avea sanse foarte mari
sa devina razboaie mondiale, astfel incat, faptul ca natiunile occidentale importante preseaza
pentru interventie si sanctiuni tot mai mari in cele doua tari, fac ca ambele probleme sa fie
subiecte fierbinti de discutie.
Ziaristul Jim Tucker vorbeste despre intalnirea din 2010 a bilderbergilor

A.N.: Ce crezi: Grupul Bilderberg este cel care hotaraste soarta lumii? De ce ar trebui sa ne
temem de deciziile pe care le iau bilderbergii?

A.M: Soarta lumii este mai mult o chestiune teoretica si filozofica, decat una academica.
Soarta lumii este decisa de catre persoane, institutii, idei, ecosisteme, sisteme sociale, politice
si economice, de cicluri naturale. Acest lucru i-ar da Grupului Bilderberg mult prea mult
credit in istoria lumii.

Grupul Bilderberg poate si deseori urmareste sa modeleze evenimentele mondiale, insa, cu

toate acestea nu inseamna ca el este de facto un guvern mondial.

Elitelor le place sa-si imagineze ca au control absolut, insa de multe ori lumea le trimite
mementouri ca nicio persoana nu poate controla, in totaliatate, nici macar propriul destin, cu
atat mai putin pe cel al oamenilor din jur. Pentru fiecare actiune, exista o reactiune egala si
opusa. Agenda elitelor este deseori contracarata de agenda oamenilor simpli.

Un exemplu in acest sens il reprezinta proiectul elitelor de integrare a Americii de Nord, o

incercare de a construi aceasta zona intr-un mod similar cu cel al Uniunii Europene. Este un
proiect creat in totalitate de elite, nu este discutat sau dezbaut in mod public, ci doar in
particular si in secret. Indiferent de efortul initiatorilor, proiectul nu-si atinge obiectivele.

Mai mult, in timp ce elitele discuta de necesitatea de a modela gandirea sociala pentru a-i
determina pe cetateni sa se vada nu ca "americani" sau "canadieni", ci mai degraba ca "nord-
americani", ei au determinat o mica grupare de cetateni-activisti din America de Nord sa se
opuna acestui proiect de integrare. Astfel incat, putem vedea cetateni si grupuri de interese din
intreaga America de Nord, de la stanga politica pana la dreapta esichierului politic, discutand
si lucrand impreuna pentru a se opune proiectului integrarii Americii de Nord.

Acest lucru nu este pentru mine un semn al detinerii puterii absolute. Cu toate acestea, ar
trebui sa ne preocupe intalnirile Bilderberg si ce se discuta acolo.
N-ar trebui insa sa ne temen de Bilderberg. Ei se intalnesc in secret deoarece "se tem" de
opinia publica si de puterea adevarata pe care o au oamenii, ce pot oricand sa ia le puterea si
bogatia.

Bilderbergii actioneaza si reactioneaza la frica, asa incat noi trebuie sa contrabalansam aceasta
cu o atitudine deschisa si sincera. Nu trebuie sa-i privim cu teama, ci cu curiozitate sincera si
oportuna. Trebuie sa intelegem, sa expunem si sa demascam intalnirile si agenda Bilderberg,
ca sa jucam un rol mai activ si mai direct in situatiile socio-politico-economice in care
participam. Nu exista loc pentru teama atunci cand cautam adevarul si dreptatea.

Cei care detin puterea sunt cei care se tem mai mult, deoarece au o paranoia implacabila ca
pierd puterea, lucru care ii face sa ia masuri mai drastice pentru a se mentine in frunte si a-si
extinde influenta.

Fundatiile sociale, politice si economice ale lumii trebuie determinate de oameni si nu de catre
batrani albi si bogati, de 120 de ani, care se tem atat de mult de oameni ca trebuie sa se
intalneasca si sa vorbeasca in secret.

Daca va uitati la binele facut de-a lungul istoriei de anumite persoane si popoare, el a fost
facut la vedere, ca toti sa poate vedea si sa invete din el. Cei care vorbesc si lucreaza pentru
adevar, egalitate, dreptate si libertate o fac in mod deschis si cu dedicatie. Cei care cauta
castigul personal, puterea si bogatia, nu-si fac publice scopurile si atitudinele, caci sunt lipsiti
de onoare, integritate si se opun idealurilor de adevar si justitie. Ceea ce se face pe merit,
trebuie facut in mod deschis. Cu aceasta perspectiva in minte trebuie sa studiem Grupul
Bilderberg.

Vezi aici informatii suplimentare despre Grupul Bilderberg.

Citeste mai multe despre Centre for Research on Globalization (CRG).

* Citatul a aparut in cartea "Clubul Bilderberg - Conducerea secreta a lumii", de Daniel

Estulin, Editura Meditatii, 2008, pag.79
** Intlanirea europeana regionala a Comisiei Trilaterale va avea loc la Bucuresti, intre 15-17
octombrie 2010.

REFERINŢE Reuniunea Bilderberg din 2010 va avea loc in luna iunie in localitatea spaniola
Sitges - surse

Todd Leventhal, expert in teoriile conspiratiei, Departamentul de Stat - Nu exista niciun

dubiu: aselenizarea a fost reala!

Cine sunt oficialii americani care au participat la intalnirea grupului Bilderberg si ce au

discutat ei

Intalnirea anuala a grupului Bilderberg a inceput la Atena, in conditii de securitate sporite

VIDEO Nationalistii eleni au protestat impotriva intalnirii "anti-grecesti" a grupului

Bilderberg

VIDEO Surse: Saptamana viitoare va avea loc reuniunea din 2009 a controversatului
Bilderberg Group

Citeşte mai multe despre bilderberg ‡ moneda euro ‡ globalizare ‡ logan act ‡ andrew
marshall ‡ noua ordine mondiala ‡ daniel estulin ‡ jim tucker ‡ razboiul din afganistan ‡
comisia trilaterala ‡ criza grecia ‡ david rockefeller ‡ teoria conspiratiei ‡ banca mondiala ‡
fondul monetars

Grupul Bilderberg ± Guvernul mondial secret

de Oglinda De Vest .RO | Ziarul± 27 mai 2010 | 1783 afiŞĂri

Publicat În: Politică

Grupul Bilderberg ± Guvernul mondial secret

de Maria Nicola şi Alex Ionescu

Conferinţa anuală a Grupului Bilderberg este categoric cea mai importantă întâlnire din lume,
pentru că la ea participă în fiecare an mai mulţi lideri mondiali, mai mulţi politicieni de vârf,
mai multe personaje regale şi lideri ai afacerilor, decât la orice altă întâlnire sau eveniment, de
orice gen, de oriunde. Summitul G8 şi Forumurile economice mondiale sunt simple
evenimente de duzină prin comparaţie cu conferinţele Bilderberg. Nu există nici o altă
întâlnire la care să participe conducătorii tuturor instituţiilor internaţionale majore, precum
Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Naţiunile Unite şi Uniunea Europeană.

Publicul larg ar trebui să creadă că grupul Bilderberg NU conduce lumea, dar categoric
membrii acestui grup sunt oamenii care conduc lumea. Fără îndoială, lumea este controlată de
un număr restrâns de oameni extrem de bogaţi, care au mai multă putere decât orice guvern
naţional, şi care nu sunt aleşi pe aceste poziţii. Biderberg pur şi simplu oferă un cadru formal
pentru ca toţi aceşti oameni să se întâlnească în fiecare an.

Grupul Bilderberg nu este democratic. Membrii săi nu sunt aleşi şi el nu dă socoteală

oamenilor de pe planetă; acelaşi lucru este valabil şi pentru Banca Mondială, Fondul Monetar
internaţional, Naţiunile Unite, sau cele mai puternice corporaţii sau bănci. Şi totuşi, deciziile
luate de aceste grupuri afectează fiecare fiinţă umană de pe Pământ, acum şi pentru multă
vreme de acum înainte. Iar ceea ce este cel mai înspăimântător este totalul secret care
înconjoară întâlnirile Bilderberg. Atunci când au loc, aceste superconferinţe nici măcar nu
sunt menţionate la ştiri. Dacă atât de multe personaje importante din lume se reunesc pentru a
pune la cale destinele planetei, este evident că ar trebui date nişte explicaţii publicului larg.
Dar nu ni se aruncă decât praf în ochi ± că este un simplu forum de discuţii!

Grupul Bilderberg a fost înfiinţat în 1954. Prima întâlnire a avut loc în Olanda, la Osterbeek,
în Hotelul Bilderberg, de unde grupul şi-a luat şi numele. Reuniunea a fost organizată de
prinţul Bernhard al Ţărilor de Jos, fost ofiţer SS, şi de David Rockfeller. Grupul Bilderberg a
devenit una din cele mai puternice reţele de influenţă, reunind personalităţi din toate ţările,
conducători politici, economici, din lumea finanţelor, a mass-mediei, din armată sau serviciile
secrete, ca şi câţiva oameni de ştiinţă şi profesori universitari. Datorită influenţei acestui grup
în domeniul economic, se afirmă că el reprezintă de fapt un adevărat guvern mondial ocult.

Grupul Bilderberg este structurat pe trei niveluri:

1. ÄCercul exterior´ este foarte extins. Practic peste 80% din participanţii la reuniuni nu
cunosc decât o parte din strategiile şi scopurile reale ale organizaţiei, deci fac parte din cercul
exterior.

2. Comitetul director (Steering Comitee), al doilea nivel, este mult mai restrâns. Acest nivel
este alcătuit din aproximativ 35 de membri, exclusiv europeni şi americani. Ei cunosc în
proporţie de 90% obiectivele şi strategia grupului. Membrii americani ai acestui nivel sunt de
asemenea şi membri în CRE ± Consiliul Relaţiilor Externe (în engleză Council on Foreign
Relations ± CFR).

3. Comitetul Consultativ Bilderberg, al treilea nivel, este nucleul acestei grupări. El este
alcătuit din 12 membri, singurii care cunosc în totalitate strategiile şi scopurile reale ale
organizaţiei.

Astfel structurat, grupul Bilderberg este un veritabil guvern mondial ocult. În cursul
întâlnirilor care au loc o dată pe an, pentru patru zile, în hoteluri de lux sau castele înconjurate
de parcuri mari sau aflate în plină natură, se iau decizii strategice esenţiale pentru toate ţările
acestei planete. Pentru menţinerea secretului se iau măsuri extreme: întâlnirile se desfăşoară
de fiecare dată în altă parte. Grupul închiriază integral hotelul, dar nu şi angajaţii hotelului,
care primesc câteva zile liber. În locul acestora, este adus integral personal, de la femei de
serviciu la ospătari, de la recepţioneri la centraliste. De obicei, poliţia locală este pusă aproape
în întregime la dispoziţia grupului Bilderberg, şi uneori este mobilizată şi armata pentru a păzi
locaţia. În cadrul discuţiilor nu se fac niciodată nici un fel de înregistrări, ci doar se fac nişte
note foarte telegrafice privind subiectele discutate, dar fără a se menţiona nici un nume.
Îndrăzneţii care s-au aventurat la aceste întâlniri pentru a afla ce se petrece acolo au sfârşit
prin a fi răpiţi şi torturaţi.

Datorită existenţei unor astfel de grupări precum Bilderberg şi CRE ± Consiliul Relaţiilor
Externe, este evident că deciziile cruciale care vizează toate ţările de pe glob nu sunt luate în
interiorul instituţiilor democratice abilitate în acest scop, ci sunt adoptate la aceste întâlniri şi
apoi implementate în teritoriile vizate. Direcţiile decise de grupul Bilderberg pot viza
începutul unui război, iniţierea unei crize economice sau o perioadă de creştere economică,
fluctuaţii monetare sau sociale, sau chiar gestionarea demografică a planetei. Aceste direcţii
vor influenţa şi condiţiona hotărârile instituţiilor subalterne cum ar fi G8 sau guvernele
diferitelor ţări.
Printre evenimentele puse la cale la conferinţele Bilderberg se numără înfiinţarea Uniunii
Europene (discutată chiar la prima reuniune, în 1954), războiul din Iugoslavia, invazia
Irakului, creşterea impozitelor în diferite ţări. Grupul hotărăşte şi politica Naţiunilor Unite,
sau cine va câştiga alegerile în diferite state.

Bibliografie:

1. Jan van Helsing: Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX, Alma, 1997

2. Conspiracy encyclopedia, the encyclopedia of conspiracy theories, Chamberlain Books,

2005

3. Yves Stavrides, ÄFrancmacons: ³La Conquette de l¶ Est³

4. John Robison: Proofs of a Conspiracy Against All the Religions and Governments of
Europe Carried on in the Secret Meetings of Freemasons, Illuminati and Reading Societies,
Kessinger Publishing,2003

5. Robert Gaylon, Sr. Ross: Who¶s Who of the Elite : Members of the Bilderbergs, Council on
Foreign Relations, Trilateral Commission, Paperback, 2000s

bibliografie

Serge Hutin, Societatile Secrete, colectia Universuri Secrete, Pro Editura si Tipografie

Serge Hutin, Guvernantii din Umbra, colectia Universuri Secrete, Pro Editura si Tipografie

Rene Gruosset, Istoria Secreta a Cruciadelor, colectia Universuri Secrete, Pro Editura si
Tipografie

Evanghelia Eseniana, colectia Orizonturi Spirutuale, Editura Orfeu 2000

Albert Pike, Morala si Dogma Ritului Scotian Antic si Acceptat al Francmasoneriei, colectia
initieri, Editura Herald
Joshep Fort Newton, Constructorii, o cercetare a istoriei si filozofiei masoneriei, colectia
initieri, Editura Herald

Charles W.Leadbeater, Francamasoneria, colectia rituri si initieri, Editura Herald

Christopher Knight & Robert Lomas, Al doilea Mesia Templierii, Giulgiul din Torino si
Marele Secret al Masoneriei, colectia Confluente, Editura Aquila¶93

Christopher Knight & Robert Lomas, Secretul lui Hiram, colectia Confluente, Editura
Aquila¶93

Gelu Voican, Rene Guenon, Editura Georgiana.

Radu Comanescu, Ion Bazgan, Francamsoneria Razboaiele Fiilor Luminii, Regia autonoma
Monitorul Oficial.

Jerome Rousse-Lacordaire, B.A.-BA Antimaconnisme, Editura Pardes

Dan Berindei, Romanii si Francmasoneria, Editura Tesu.

Petre Dogaru, Casa Regala, femeile fatale, masoneria si dictatorii secolului XX, Aldopress

Florin Horvath, 125 de ani de lumini si umbre in francmasoneria romaneasca, Editura Delta
III Bucuresti.

Paul Sedir, Istoria Ordinului Rosicrucian, Editura Antet.

Stefan Masu, Rozicrucienii sunt printre noi, Editura Phobos

Pierre-Andre Taguieff, Iluminatii, Esotersim, Teoria Complotului, Extremism, editura Rao.ss